ICCJ. Decizia nr. 2065/2014. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2065/2014
Dosar nr. 744/120/2011*
Şedinţa publică de la 5 iunie 2014
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3497 din 15 decembrie 2011, Tribunalul Dâmboviţa a admis cererea formulată de reclamanta SC M. SRL şi a obligat pârâta SC C. SA Ploieşti la 500.000 RON despăgubiri şi la 12.113 RON cheltuieli de judecată.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC M. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC C. SA Ploieşti la plata sumei de 500.000 RON reprezentând prejudiciu suferit, precum şi la cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 30 iulie 2010, datorită coroziunii pe bypassul conductei transport ţiţei firul 2 Silişte – Ploieşti, conducta proprietatea pârâtei, s-a produs o avarie în comuna N., sat I., la intrarea conductei în acumularea nr. 5 I., în urma căreia s-a deversat ţiţei pe luciul apei ce aparţinea DA Argeş –Vedea; urmare poluării accidentale, societatea reclamantă a suferit pierderi datorate atât mortalităţii, cât şi reducerii numărului de pescari sportivi.
În motivarea sentinţei, prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 94 din O.U.G. nr. 195/2005 protecţia mediului constituie o obligaţie a tuturor persoanelor fizice şi juridice, iar potrivit art. 95 din acelaşi act normativ, răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpă, în cazul pluralităţii autorilor răspunderea este solidară.
În ceea ce priveşte întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale impuse de art. 998 C. civ., instanţa a apreciat că acestea sunt satisfăcute prin existenţa unui prejudiciu, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi a vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în neglijenţa cu care a acţionat prin abandonarea unei conducte, dar şi având în vedere faptul că, în ceea ce priveşte protecţia mediului, legea prevede o răspundere obiectivă care este fundamentată pe ideea de risc, în sensul că activitatea care creează pentru altul un risc, face pe autorul său responsabil pentru prejudiciul pe care îl poate cauza.
Astfel, este fără putinţă de tăgadă, aşa cum reiese din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, a interogatoriilor şi a celorlalte probe administrate, legătura de cauzalitate care există între fapta ilicită de abandonare a unei conducte aflate sub concesiunea pârâtei şi prejudiciul material cauzat acesteia prin deversarea ţiţeiului. Tribunalul a mai reţinut că poluarea lacului este necontestata de pârâtă, pârâta contestând doar prejudiciul solicitat de reclamantă.
În privinţa prejudiciului material, instanţa a apreciat că acesta există, aşa cum reiese din raportul de expertiză, iar ca mod de calcul privitor numai la încasările efectuate ca urmare a pescuitului sportiv pe lac a validat varianta a II-a expertizei S.M. pentru suma de 368.100 RON, având în vedere că este corect ca o comparaţie să se facă între perioade de timp echivalente şi nu între o perioadă de timp mai mare şi una mai mică, care nu ar încălca principiul echilibrului, aşa cum se face de către expert în varianta a I a sau cum propune expertul consilier al pârâtei în varianta sa.
În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat imaginii societăţii pârâte, care era cunoscută în domeniul pescuitului sportiv, tribunalul a apreciat că există o afectare a imaginii acesteia, care amplifică astfel efectul iniţial, al prejudiciului material produs reclamantei, ceea ce o îndreptăţeşte pe acesta la o justă reparaţie din partea paratei şi cu privire la acest prejudiciu de imagine.
La cuantificarea acestui prejudiciu, care rezultă din lezarea imaginii reclamantei instanţa a ţinut seama de consecinţele negative suferite de aceasta şi de importanţa imaginii în derularea activităţii comerciale pe care aceasta o desfăşoară, respectiv cea de pescuit sportiv, iar despăgubirea acordată să constituie o satisfacţie de substituţie, care să reflecte o concordanţă valorică exactă între cuantumul său şi gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este obligată să contribuie pârâta, astfel că instanţa a obligat pârâta şi la acoperirea prejudiciului de imagine în cuantum de 131.900 RON, care respectă condiţia aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs reclamantului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC C. SA.
Prin decizia nr. 33 din data de 26 martie 2012, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul formulat de pârâta SC C. SA Ploieşti, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 400.000 RON despăgubiri, respectiv 368.100 RON despăgubiri materiale şi 31.900 RON daune morale, a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate, a obligat intimata reclamantă la 4310,5 RON cheltuieli de judecată către apelanta pârâtă, a respins cererea intimatei reclamante de obligare a apelantei pârâte la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că pârâta apelantă nu a contestat poluarea lacului, numai prejudiciul la care a fost obligată, incidentul s-a produs ca urmare a cedării unui ventil care închidea un tronson de conductă, cedare care a dus la evacuarea uni cantităţi mari de ţiţei în Acumularea I., respectiv de 1000 litri, iar pârâta a luat măsurile de remediere, inclusiv a ecologizat zona, expertul judiciar pe bază de documente contabile a stabilit existenţa unui prejudiciu în două variante, cu diferenţe nesemnificative.
Astfel, prejudiciul înregistrat de societatea reclamantă ca urmare a evenimentului din data de 30 iulie 2010, prin compararea încasărilor medii din pescuit sportiv pe primele trei luni anterioare evenimentului cu cele din lunile ulterioare, până la data de 31 iulie 2011, este de 368.100 RON.
Problema care se pune este însă cuantumul prejudiciului de imagine, Curtea apreciind că acesta a fost acordat într-un cuantum mare, raportat la prejudiciul propriu-zis. Ca atare, s-a apreciat că suma de 31.900 RON reprezentând daune morale este suficientă pentru lezarea imaginii reclamantei, cu atât mai mult cu cât pârâta a luat toate măsurile pentru remedierea situaţiei respective.
Prin decizia nr. 1637 din data de 16 aprilie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de reclamanta SC M. SRL Târgovişte şi de pârâta SC C. SA Ploieşti împotriva deciziei nr. 33 din 26 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, a casat decizia şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Instanţa supremă a reţinut că art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă, în considerentele sale, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia pronunţată, motivarea unei hotărâri este contradictorie atunci când există considerente contradictorii, din care rezultă atât temeinicia cât şi netemeinicia cererii de chemare în judecată, ori atunci când există contradicţie între considerente şi dispozitiv.
În cauză, atât reclamanta, cât şi pârâta, în ceea ce priveşte hotărârea pronunţată de instanţa de apel, au susţinut că nu cuprinde motivele pe care se sprijină. Înalta Curte a constatat că aceasta este nemotivată, neregăsindu-se în considerentele sale argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei adoptate, respectiv argumentele pentru care a diminuat cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei de la 500.000 RON la 400.000 RON, respectiv a daunelor morale reprezentând cuantificarea prejudiciului de imagine la suma 31.900 RON, complet aleatoriu, doar pentru că le-a apreciat ca fiind prea mari pe cele acordate de prima instanţă, fără a se raporta la niciuna dintre probele administrate şi în lipsa oricărui criteriu. Procedând în acest fel, curtea de apel a încălcat dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care prevăd obligativitatea expunerii motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, făcând practic imposibil de realizat misiunea instanţei de recurs de a controla hotărârea atacată.
Examinând sentinţa apelată, după trimiterea spre rejudecare, prin prisma motivelor de apel, a actelor şi lucrărilor dosarului, a dispoziţiilor legale incidente, curtea a constatat că apelul formulat de pârâtă este fondat, pentru următoarele considerente:
În baza contractului privind prestarea de servicii comune de gospodărire a apelor din anul 2006, reclamanta a concesionat, până la data de 01 iulie 2021, luciul de apă în suprafaţă de 96,50 ha – acumularea I., de la Agenţia Naţională Apele Române Direcţia Apelor Argeş-V., în vederea practicării acvaculturii şi pescuitului sportiv.
La data de 30 iulie 2010, datorită coroziunii pe bypassul conductei transport ţiţei firul 2 Silişte – Ploieşti, conductă al cărei concesionar este pârâta, s-a produs o avarie în comuna N., sat I., la intrarea conductei în acumularea nr. 5 I., în urma căreia s-a deversat ţiţei pe luciul apei ce aparţinea Direcţiei Apelor Argeş –V., concesionat de reclamantă.
Prin Nota de constatare din 31 iulie 2010, 2010, Garda Naţională de Mediu a constatat avaria produsă şi măsurile luate de pârâtă, a constatat încălcarea art. 58 lit. f) din O.U.G. nr. 195/2005, a dispus remedierea avariei produse în zona afectată, cu termen 31 iulie 2010, recuperarea ţiţeiului deversat, cu termen 04 august 2010, ecologizarea zonei afectate şi aducerea la starea iniţială, cu termen 10 august 2010.
Prin Nota de constatare din 30 august 2010, Garda Naţională de Mediu a constatat că cele 3 măsuri au fost realizate, a dispus efectuarea de analize de apă pentru verificarea încadrării indicatorului produs petrolier în limitele admise, cu termen 08 septembrie 2010, menţinerea sub observaţie a zonei depoluate în vederea evitării apariţiei de irizaţii produs petrolier în zona barajului de reţinere, cu termen permanent.
Prin Nota de constatare din 9 septembrie 2010, Garda Naţională de Mediu a constatat apariţia irizaţiilor de ţiţei în zona barajului plutitor şi aval circa 50 mp, a identificat 9 peşti morţi, a dispus eliminarea irizaţiilor de produs petrolier în zona barajului de reţinere şi aval de acesta, cu termen 10 septembrie 2010 şi permanent, trimiterea analizelor de apă la Garda Naţională de Mediu CJ Dâmboviţa.
La data de 25 octombrie 2010, intre SC C. SA Ploieşti şi prestatorul SC E. SRL Constanţa, a fost încheiat Procesul-Verbal de recepţie la terminarea lucrărilor de ecologizare pe traseul conductei de transport Silişte-Ploieşti, zona C., comuna N.
Conform Buletinului de analiză din 26 noiembrie 2010 - caracteristici chimice ale solului infestat cu produse petroliere din zona C., jud. Dâmboviţa, după aplicarea tehnologiei de decontaminare, emis de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului-I.C.P.A. Bucureşti, în urma analizelor efectuate, la acea dată, conţinutul de hidrocarburi in petrol in sol se situa sub pragul de alertă.
Reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 07 februarie 2011, obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 RON, reprezentând prejudiciu suferit urmare avariei produse, ce a avut ca efect deversarea ţiţeiului pe luciul apei - acumularea nr. 5 I., concesionat de reclamantă.
Potrivit dispoziţiilor art. 94 din O.U.G. nr. 195/2005, protecţia mediului, constituie o obligaţie a tuturor persoanelor fizice şi juridice, scop în care suportă costul pentru repararea prejudiciului şi înlătură urmările produse de acesta, restabilind condiţiile anterioare producerii prejudiciului, potrivit principiului "poluatorul plăteşte".
Conform art. 95 din acelaşi act normativ, răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpă.
În baza probelor administrate la instanţa de fond, având în vedere dispoziţiile art. 94 şi 95 din O.U.G. nr. 195/2005 menţionate, curtea a constatat că sunt întrunite şi elementele răspunderii civile delictuale, conform art. 998 C. civ., existenţa unui prejudiciu, a unei legături de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; cu privire la vinovăţie, art. 95 precizează că răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpă; cu privire la fapta ilicită, avaria produsă nu a fost contestată de reclamantă.
În ceea ce priveşte prejudiciul material, din probele administrate în cauză la propunerea reclamantei, înscrisuri, declaraţiile martorilor audiaţi, care au arătat că, urmare deversării petrolului, peştele mirosea a petrol şi nu s-a mai pescuit pe lac, expertiza contabilă, care a constatat lipsa încasărilor din pescuitul sportiv, rezultă că, urmare incidentului din data de 30 iulie 2010, reclamatei i-a fost produs un prejudiciu material, constând în lipsa încasărilor din pescuit sportiv; având în vedere coroborarea probelor administrate de către reclamantă, contrar susţinerilor apelantei, în mod corect au fost înlăturate de instanţa de fond declaraţiile martorilor audiaţi la propunerea pârâtei, iar susţinerile apelatei în sensul că reclamanta nu a mai înregistrat intenţionat venituri, că ar fi desfăşurat activitate de pescuit sportiv şi pe lacul A., nu sunt dovedite.
Cu privire însă la cuantumul prejudiciului material, curtea a constatat că instanţa de fond a reţinut în mod greşit cuantumul acestuia.
Prin expertiza contabilă efectuată în cauză, la data de 21 septembrie 2011, având ca obiectiv stabilirea cuantumului prejudiciului prin compararea încasărilor din lunile anterioare evenimentului cu cele din lunile ulterioare, precum şi prin raportare la contravaloarea peştilor morţi în urma poluării, expertul nu a putut stabili valoarea, deoarece în evidenţa contabilă nu sunt documente primare înregistrate din care să reiasă valoarea mortalităţii piscicole, iar cu privire la compararea încasărilor din lunile anterioare evenimentului cu cele din lunile ulterioare, a întocmit două variante.
În prima variantă, expertul a stabilit venitul mediu lunar realizat pentru perioada 2008-30 iulie 2010 (17 luni), de 54.609 RON/lună, şi a calculat prejudiciul pentru perioada august – noiembrie 2010, mai-iulie 2011, la suma totală de 366.696 RON. În a doua variantă, reţinută de instanţă, expertul a stabilit venitul mediu lunar pentru perioada 01 mai 2010-30 iulie 2010, de 54.810 RON/lună, şi a calculat prejudiciul pentru perioada august – noiembrie 2010, mai-iulie 2011, la suma totală de 368.100 RON.
Susţinerile apelantei privind neomologarea raportului de expertiză întocmit de expertul parte D.M. sunt nefondate, întrucât această omologare" nu are fundament legal, potrivit C. proc. civ. experţii desemnaţi de părţi pot participa la efectuarea expertizei, însă opinia acestora nu constituie probă în cauză.
Sunt corecte, însă, în parte, criticile apelantei privind stabilirea prejudiciului material de către instanţa de fond, exclusiv prin luarea în considerarea a unei variante întocmită de expert S.M., pentru calculul prejudiciului, fără a corobora expertiza cu celelalte probe administrate.
Atât în prima, cât şi în cea de a doua variantă întocmite de expert pentru calculul prejudiciului, curtea a constatat că modalitatea de stabilire a prejudiciului material este greşită.
Pe de o parte, cu privire la perioada pentru care se poate reţine legătura de cauzalitate între poluarea accidentală şi prejudiciu, constând în lipsa încasărilor din pescuit sportiv, este justificat a se reţine existenţa legăturii de cauzalitate pentru perioada august–noiembrie 2010, întrucât, conform Buletinului de analiză din 26 noiembrie 2010 - caracteristici chimice ale solului infestat cu produse petroliere din zona C., jud. Dâmboviţa, emis de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului-I.C.P.A. Bucureşti, în urma analizelor efectuate, după aplicarea tehnologiei de decontaminare, la acea dată, conţinutul de hidrocarburi în petrol în sol se situa sub pragul de alertă.
Pe cale de consecinţă, având în vedere rezultatele analizelor efectuate, nu se justifică existenţa legăturii de cauzalitate între poluarea accidentală şi lipsa încasărilor din pescuitul sportiv pentru perioada mai-iulie 2010.
Pe de altă parte, prejudiciul trebuie să fie cert; or, pentru a reţine prejudiciul cert, constând în lipsa încasărilor din pescuitul sportiv, având în vedere natura activităţii desfăşurată de reclamantă, încasări din pescuit sportiv, pescuit care se desfăşoară în anumite perioade ale anului, este necesar, pentru calculul veniturile nerealizate de către reclamantă, în urma poluării accidentale, să fie avute în vedere veniturile din încasările realizate de reclamantă în anii anteriori, corespunzătoar perioadei în care nu a avut încasări urmare poluării, respectiv perioada august-noiembrie, şi nu veniturile realizate în întreaga perioadă de pescuit a anului.
Pentru aceste motive, în baza constatărilor din expertiza întocmită de expert S.M., ţinând seama şi de obiecţiunile formulate la raportul de expertiză de către pârâtă, pe care le apreciază întemeiate în parte, cu privire la evoluţia încasărilor realizate de reclamantă, curtea a avut în vedere, pentru cuantificarea prejudiciului material, media încasărilor din pescuit sportiv realizate în lunile august-noiembrie, în ultimii 3 ani, anterior evenimentului de poluare, de la data încheierii contractului de concesiune, şi anume perioada 2007-2009.
Potrivit raportului de expertiză S.M. şi înscrisurilor depuse la dosar, veniturile sunt realizate de reclamantă prin vânzarea bonurilor cu valoare fixă, în vederea desfăşurării activităţii de pescuit sportiv; bonurile au avut valoarea de 80 RON în anul 2007 şi 90 RON în anii 2008-2009.
Din situaţia bonurilor cu valoare fixă rezultă nr. de bonuri vândute în anul 2007, în lunile august, septembrie, octombrie, noiembrie - 3034 bonuri, în anul 2008, în lunile august, septembrie, octombrie, noiembrie - 2273 bonuri, şi în anul 2009, în lunile august, septembrie, octombrie, noiembrie - 863 bonuri, în total în perioada august – noiembrie a anilor 2007-2009 fiind vândute 6170 bonuri; valoarea totală a acestor bonuri, aşadar a încasărilor reclamantei, este de 555300 RON (6170 bonuri x 90 RON), fiind avută în vedere valoarea unui bon de la data producerii prejudiciului, 90 RON.
Rezultă o medie a încasărilor pentru cele 12 luni de 46275/lună (555300: 12 luni), iar pentru luna august 2010 va fi dedusă suma de 15570 RON, reprezentând valoarea a 173 bonuri, înregistrate ca fiind vândute în situaţiile financiare ale reclamantei; prin urmare, pentru cele 4 luni, august –noiembrie 2010, rezultă încasări nerealizate de 169530 RON (46275 RON x 4 luni – 15570), încasări pe care reclamanta le-ar fi înregistrat în condiţiile desfăşurării activităţii de pescuit sportiv.
Cu privire la prejudiciul moral, curtea a constatat că în mod întemeiat a reţinut instanţa de fond, raportat la probele administrate de către reclamantă, declaraţiile martorilor, care au arătat că lacul pe care s-a produs poluarea era cunoscut de pescari, că există o afectare a imaginii reclamantei, în derularea activităţii comerciale pe care aceasta o desfăşoară, ceea ce o îndreptăţeşte pe acesta la o justă reparaţie cu privire la acest prejudiciu de imagine.
Referitor la prejudiciul moral, î n doctrina şi practica juridică s-a reţinut că proba directă a prejudiciului moral este practic imposibilă, în sensul că este suficientă proba faptului ilicit, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate, producerea prejudiciului moral fiind dedusă din existenţa faptei ilicite de natură să determine un asemenea prejudiciu.
În cauză, efectul negativ suferit de reclamanta persoană juridică este justificat de afectarea acelor atribute ale persoanei juridice care influenţează relaţiile sale comerciale, prin prisma activităţilor pe care le desfăşoară; reclamanta are încheiat, pentru lacul pe care s-a produs poluarea accidentală, şi care era cunoscut de pescari, un contract de concesiune, până în anul 2021, în vederea desfăşurării activităţii de pescuit sportiv, lacul era cunoscut de pescari, iar imaginea reclamantei a avut de suferit, în condiţiile în care, din probele administrate în cauză, rezultă că activitatea de pescuit sportiv nu s-a mai desfăşurat, şi nu numai în perioada august–noiembrie 2010, perioadă în care au avut loc lucrările de ecologizare, şi pentru care s-a stabilit prejudiciul material, dar şi ulterior, când conţinutul de hidrocarburi in petrol in sol se situa sub pragul de alertă.
Curtea a apreciat însă întemeiate, în parte, criticile apelantei privind cuantumul despăgubirilor morale.
Sub aspectul întinderii acestora, repararea prejudiciului moral nu poate avea decât un caracter aproximativ, se stabilesc prin apreciere raportată la elementele de fapt şi implică o corelare cu gravitatea şi importanţa valorilor lezate, însă sumele acordate cu acest titlu nu trebuie să reprezinte nici măsuri excesive pentru autorul pagubei şi nici venituri nejustificate pentru persoana lezată.
Din corelarea elementelor de fapt constând în natura activităţilor desfăşurate de reclamantă, pescuit sportiv, scop în care a concesionat, pe o perioadă de 21 de ani, lacul cunoscut de pescari, în vederea realizării obiectului de activitate, precum şi în afectarea imaginii reclamantei, rezultată din imposibilitatea desfăşurării activităţii, prin lipsa pescarilor, chiar şi ulterior efectuării lucrărilor de decontaminare, curtea a apreciat că suma de 131.900 RON stabilită de instanţa de fond cu titlul de despăgubiri morale este excesivă, şi va reduce cuantumul acestora la suma de 100.000 RON, pe care le apreciază ca fiind justificate raportat la prejudiciul de imagine suferit de reclamantă.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., curtea a admis apelul formulat de pârâtă, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă şi a redus, de la 368.100 RON la 169.530 despăgubirile materiale, de la 131.900 RON la 100.000 RON despăgubirile morale, în total de la 500.000 RON la 269.530 RON despăgubirile la care a fost obligată pârâta pentru prejudiciul produs reclamantei.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 şi art. 276 C. proc. civ., a redus şi cheltuielile de judecată acordate la instanţa în fond, proporţional cu despăgubirile acordate, şi anume a redus cheltuielile de la 12.113 RON la 7.807 RON, reprezentând 6806,3 RON taxa judiciară de timbru (corespunzător despăgubirilor în sumă de 269.530 RON), 0,5 RON timbru judiciar şi 1000 RON onorariu expertiză (din onorariul de expertiză achitat de 2000 RON).
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., la cererea apelantei, având în vedere admiterea apelului, curtea a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată efectuate de apelantă, atât în apel cât şi în recursul prin care cauza a fost trimisă pentru rejudecarea apelului, şi anume taxe de timbru, proporţional cu despăgubirile admise, 6807 RON (reprezentând 3403,15 RON taxa judiciară timbru în apel, 0,5 RON timbru judiciar în apel, 3403,15 RON taxa judiciară timbru în recurs, 0,5 RON timbru judiciar în recurs).
În consecinţă, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 85 din 15 octombrie 2013 a admis apelul formulat de pârâta SC C. SA şi în consecinţă a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a admis în parte acţiunea şi a redus despăgubirile acordate la 269.530 RON, iar cheltuielile de judecată acordate reclamantei la 7.807 RON.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs ambele părţi, atât reclamanta SC M. SRL cât şi pârâta SC C. SA.
Cererea de recurs formulată de reclamanta SC M. SRL.
Reclamanta SC M. SRL a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii primei instanţe.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 1, 7 şi 9 C. proc. civ.
În preambulul cererii de recurs, reclamanta prezintă un scurt istoric al cauzei care nu va fi reluat în sinteză de către instanţa de recurs.
În ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., recurenta susţine că în rejudecarea apelului, cauza nu a fost soluţionată de completul iniţial investit. În cauza de faţă, prima decizie în apel a fost pronunţată de un complet format din judecătorii D.R. şi S.I., care s-au declarat incompatibili, iar cererile lor au fost admise. În această situaţie susţine recurenta, potrivit dispoziţiilor art. 98 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, dosarul trebuia să fie repartizat aleatoriu.
Criticile privind cuantumul despăgubirilor materiale la care a fost obligată pârâta au fost subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, susţine recurenta reclamantă au fost aplicate greşit dispoziţiile legale cu privire la răspunderea civilă delictuală şi anume în cauza de faţă, din probele administrate în cauză a fost demonstrată existenţa unei legături de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu. Instanţa de apel, în mod greşit reţine legătura de cauzalitate numai pentru perioada august noiembrie 2010, respectiv de la data poluării accidentale şi până la data întocmirii Buletinului de analiză din anul 2010, fără a corobora acest mijloc de probă cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv proba cu înscrisuri, cu expertiză, testimonială. Din coroborarea acestora, arată recurenta, rezultă că reclamanta nu a realizat încasări din pescuitul sportiv nici în anul 2011 şi nici în perioada ulterioară. Edificatoare din acest punct de vedere sunt şi declaraţiile martorilor audiaţi la cererea reclamantei.
În consecinţă, reclamanta susţine că deşi instanţa de apel reţine lipsa încasărilor din pescuitul sportiv nu o pune în legătură de cauzalitate cu accidentul poluant.
Într-o altă ordine de idei, deşi înlătură susţinerile pârâtei privind neomologarea raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul parte D.M., instanţa de apel omologhează contravaloarea despăgubirilor materiale la acelaşi nivel adică 169.530 RON.
Recurenta reclamantă, apreciază că prejudiciul material suferit de reclamantă a fost cel stabilit de prima instanţă, în baza raportului întocmit de expertul S.M.
Cu privire la despăgubirile morale, recurenta susţine motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Din acest punct de vedere, recurenta arată că instanţa nu a prezentat argumentele privind reducerea daunelor morale, ceea ce reproşează instanţei fiind lipsa unei motivări corespunzătoare.
Cererea de recurs formulată de pârâta SC C. SA.
Pârâta SC C. SA a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul respingerii acţiunii reclamantei cu privire la obligarea pârâtei la plata despăgubirilor morale în cuantum de 100.000 RON.
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În susţinerea acesteia, recurenta pârâtă a arătat că argumentele instanţei de apel, în rejudecare în ce priveşte cuantificarea prejudiciului moral acordat reclamantei sunt în contradicţie cu situaţia de fapt, aşa cum aceasta rezultă din probele administrate în cauză.
Astfel, din proba testimonială administrată în cauză, atât pentru pârâtă cât şi pentru reclamantă, ambele instanţe au apreciat în mod greşit că dovedesc prejudiciul de imagine suferit de reclamantă şi au acordat suma de 100.000 RON cu acest titlu. În realitate acesta nu a fost dovedit.
În continuare recurenta pârâtă prezintă considerentele sale privind scopul acordării daunelor în situaţia răspunderii civile delictuale, arătând că scopul este de a îndeplini o funcţie reparatorie. În continuare prezintă condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească prejudiciul pentru a putea fi reparat, adică să fie cert şi determinat sau determinabil. Prin urmare acordarea daunelor morale trebuie să-şi găsească suportul în prejudiciul dovedit, aceasta presupunând un probatoriu adecvat din care să rezulte existenţa prejudiciului moral, întinderea sa şi gravitate măsurii abuzive.
Cererea de recurs formulată de pârâta SC C. SA.
La termenul de astăzi, Înalta Curte a invocat, din oficiu, ca o chestiune prealabilă, excepţia nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Recursul in actuala reglementare este conceput drept cale de atac extraordinara, care poate fi promovată numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Casarea sau modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele limitativ prevăzute de pct. 1-9 ale art. 304 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Din expunerea criticilor aduse deciziei, rezulta ca nu au fost invocate motivele de nelegalitate, desi aceasta obligatie rezulta şi din dispozitiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ., care obligă, sub sanctiunea nulitatii, la indicarea motivelor de nelegalitate pe care se intemeiaza recursul şi la dezvoltarea lor.
Recurenta pârâtă expune criticile la adresa deciziei recurată care reprezintă o succesiune de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, fără să se indice nici unul din cazurile de casare sau modificare. Prin urmare, in recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanţei nu-i revine obligaţia să examineze legalitatea şi temeinicia deciziei atacate, daca motivele nu au fost invocate şi argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag nelegalitatea. Prin criticile invocate prin cererea de recurs de către pârâtă, a fost criticat modul de interpretare al probelor administrate şi nemulţumirile recurentei în ceea ce priveşte admiterea capătului de cerere privind acordarea daunelor morale, dezvoltarea acestora nepermiţând încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C. proc. civ. şi analizarea lor în consecinţă, motiv pentru care nu pot fi reţinute de către instanţă ca şi critici de nelegalitate.
În alţi termeni faţa de considerentele precedente, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale in legatură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, Înalta Curte urmează a constata nulă cererea de recurs declarată de pârâtă, în conformitate cu dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Cererea de recurs formulată de reclamanta SC M. SRL.
Analizând decizia atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prealabil examinării motivelor de recurs, Înalta Curte arată că această cale de atac are o configuraţie aparte, neputând atrage o rejudecare a procesului în întregul său şi cu atât mai puţin nu pot fi judecate toate apărările propriu zise ori excepţii de procedură. În recurs, instanţa verifică dacă faptelor declarate ca stabilite de hotărârea atacată, li s-a făcut o corectă aplicare a legii, iar chestiunile de fapt rămân astfel cum au fost statuate de instanţele inferioare.
Din acest punct de vedere, chestiunea contestării cuantumului daunelor materiale pretinse de reclamantă, urmare a reinterpretării probelor administrate în cauză, respectiv declaraţii de martori şi concluziile rapoartelor de expertiză, nu poate fi analizată de către instanţa de recurs, reprezentând o chestiune de fapt care este lăsată la libera apreciere a instanţei de apel, în virtutea efectului devolutiv al aceste căi de atac.
În esenţă, recurenta reclamantă critică prin prisma încălcării dispoziţiilor art. 998 C. civ. lipsa legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, reproşând instanţei de apel că deşi reţine existenţa prejudiciului, diminuează cuantumul daunelor morale.
Critica recurentei este nefondată.
Instanţa de apel aplicând dispoziţiile art. 94 şi 95 din O.U.G. nr. 195/2005 raportat la art. 998 C. civ. a apreciat că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale şi anume existenţa unui prejudiciu, a unei legături de cauzalitate şi a vinovăţiei.
Cu privire la cuantumul prejudiciului material, instanţa de apel a omologat raportul de expertiză întocmit de expertul S.M. coroborate cu înscrisurile depuse la dosar, reţinând un calcul al prejudiciului cert al încasărilor pe care reclamanta le-ar fi înregistrat în condiţiile desfăşurării de pescuit sportiv.
Certitudinea prejudiciului rezultă din lipsa încasărilor din pescuitul sportiv, care a determinat cuantumul încasărilor nerealizate.
Din examinarea criticilor formulate de către recurenta reclamantă prin prisma motivului de nelegalitate reprezentat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., argumentele dezvoltate nu atrag incidenţa acestui motiv de nelegalitate.
Astfel, art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizează nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti, critică care vizează lipsa motivelor pe care se sprijină soluţia, precum şi motivele contradictorii ori străine de natura pricinii.
Deşi recurenta nu a indicat în concret, în ce constă nemotivarea deciziei din apel, invocând în mod formal acest motiv de nelegalitate, din examinarea deciziei recurată, Înalta Curte constată că nu a fost nesocotită obligaţia legală a judecătorului, de a proceda la motivarea hotărârii judecătoreşti.
În ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că părţile prezentei cauze au avut parte de o judecată legală şi corectă de către o instanţă independentă şi imparţială instituită prin lege, fiind respectat dreptul fundamental consacrat în art. 124 din Constituţia României şi prevăzut prin art. 6 parag. 1 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale ratificate de România prin Legea nr. 30/1994.
Astfel, se susţine de către reclamantă că au fost încălcate dispoziţiile art. 99 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, fiind încălcat principiul continuităţii completului de judecată şi cel al repartizării aleatorii a dosarelor.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 98 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti „Cauzele trimise spre rejudecare după desfiinţare/casare revin la completul iniţial investit. Dispoziţiile art. 98 se aplică în mod corespunzător în situaţia existenţei unui caz de incompatibilitate”.
Se constată că urmare trimiterii spre rejudecare, cauza a fost trimisă completului căruia i-a fost repartizată iniţial aleatoriu, iar urmare admiterii cererilor de abţinere formulate de către judecătorii care au soluţionat cauza în primul ciclu procesual, compunerea completului a fost stabilită potrivit dispoziţiilor art. 98 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.
Plecând de la aceste considerente, Înalta Curte arată că dispoziţiile reglementate de art. 24 C. proc. civ., care constituie garanţia dreptului la un proces echitabil, nu sunt în contradicţie cu dispoziţiile art. 98 şi 99 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, pentru a demonstra nelegalitatea deciziei din acest punct de vedere.
În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 3021 C. proc. civ., recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat, iar faţă de recursul pârâtei urmează a fi constatată nulitatea cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC M. SRL împotriva deciziei nr. 85 din 15 octombrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Constată nulitatea cererii de recurs declarat de pârâta SC C. SA împotriva deciziei nr. 85 din 15 octombrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2063/2014. Civil. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 2067/2014. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
