ICCJ. Decizia nr. 2063/2014. Civil. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2063/2014
Dosar nr. 3209/180/2010
Şedinţa publică de la 5 iunie 2014
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 10677 din 14 decembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 3209/180/2010 Judecătoria Bacău a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Bacău; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia de neconstituţionalitate, invocate de pârâţii M.O. şi M.A.; a respins ca nefondată acţiunea completată, formulată de reclamanţii R.G.M. şi R.T. împotriva pârâţilor M.O., M.A. şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bacău, pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 01 martie 1993 şi rectificarea CF nr. AA; a respins ca nefondată cererea reconvenţională formulată de pârâţii reclamanţi M.O. şi M.A. pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 22 iulie 1997.
Prin decizia civilă nr. 135 din 03 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 3209/180/2010 s-a admis apelul declarat de reclamanţii R.G.M. şi R.T. împotriva hotărârii primei instanţe, s-a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că s-a admis acţiunea principală, astfel cum a fost completată, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 1 martie 1993 încheiat între pârâţii M.A. şi M.O. în calitate de cumpărători şi SC M. SA în calitate de vânzătoare; a dispus rectificarea CF nr. AA a Unităţii Administrativ Teritoriale Bacău în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâţilor M.A. şi M.O. asupra apartamentului situat în Bacău, str. C.P.; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Împotriva aceleiaşi sentinţe a promovat apel pârâtul M.A., iar Tribunalul Bacău, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 52/A/2013 din 25 februarie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 5978/110/2012 a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins apelul ca inadmisibil. Prin încheierea din data de 11 septembrie 2013 s-a dispus conexarea Dosarului nr. 5978/110/2012 la Dosarul nr. 3209/180/2010. Împotriva deciziei civile nr. 52 din 25 februarie 2012 a Tribunalului Bacău, în termen legal, a declarat recurs apelantul-pârât M.A.
Analizând recursul declarat de pârâtul M.A. prin prisma dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., Curtea a reţinut că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Curtea a constatat că împotriva hotărârii primei instanţe – sentinţa civilă nr. 10677 a Judecătoriei Bacău – au formulat apel doar reclamanţii, apel soluţionat definitiv prin decizia civilă nr. 135 din 03 aprilie 2012 a Tribunalului Bacău.
Declararea de către pârâtul M.A. la data de 26 septembrie 2012 a apelului împotriva hotărârii primei instanţe, ulterior datei soluţionării apelului reclamanţilor R. – 03 aprilie 2012, s-a făcut astfel, cum legal a reţinut tribunalul, cu încălcarea principiului unicităţii căii de atac.
Practica judiciară a decis în mod constant că dreptul de a folosi o cale de atac este unic şi se epuizează prin exercitarea lui, iar judecata unitară a cauzei impune ca apelurile declarate împotriva aceleaşi hotărâri să fie soluţionate printr-o singură decizie.
Astfel, în mod corect tribunalul a constatat că analiza legalităţii şi temeiniciei hotărârii primei instanţe în cadrul unui nou apel este inadmisibilă.
Analizând recursurile declarate de pârâţii M.A. şi M.O. împotriva deciziei nr. 135 din 03 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 3209/180/2010 sub aspectul motivelor de nelegalitate prevăzute strict de art. 304 C. proc. civ., Curtea le-a reţinut ca nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
S-a invocat de către recurentul-pârât M.A. că în apel a fost citat legal doar pentru termenul din 26 martie 2012, termen la care i s-a respins nelegal cererea sa de amânare pentru angajare apărător.
Curtea a constatat, astfel, că respingerea cererii de amânare pentru angajare apărător s-a dispus legal, în conformitate cu prevederile art. 156 alin. (1) C. proc. civ.
Criticile vizând necitarea pârâtului M.A. în primă instanţă şi cele vizând nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din anul 1997 încheiat între T. şi intimaţii-reclamanţi R. nu pot fi analizate omissio medio pentru prima oară în recurs, întrucât pârâta M.O. nu a formulat apel în cauză, iar apelul declarat de pârâtul M.A. a fost respins, ca inadmisibil, prin decizia nr. 52/2013 a Tribunalului Bacău, hotărâre menţinută, aşa cum s-a motivat mai sus, prin prezenta decizie.
Astfel, soluţia primei instanţe, de respingere ca nefondată a cererii reconvenţionale prin care s-a solicitat de către pârâţii M. constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 22 iulie 1997 încheiat între SC T. SA Bacău şi cumpărătorii R., a rămas irevocabilă.
Prin încheierea din 09 decembrie 2010 pronunţată în dosarul primei instanţe s-a constatat că SC M. SA a fost radiată din evidenţe în urma dizolvării şi lichidării, conform extrasului O.R.C. şi a adresei Serviciului de Publicitate Imobiliară, motiv pentru care nu a mai fost introdusă şi citată în cauză.
Nefigurând ca parte în dosarul primei instanţe, SC M. SA nu a fost trecută pe concept şi citată nici în apel.
De altfel, necitarea unei părţi din proces este motiv de nulitate relativă, care poate fi invocat doar de acea parte, prejudiciată prin necitare.
În ce priveşte nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare din anul 1993 încheiat între vânzătoarea SC M. SA şi cumpărătorii M., Curtea a reţinut următoarele:
Potrivit hotărârilor judecătoreşti pronunţate în litigiul soluţionat irevocabil prin decizia Curţii de Apel Bacău nr. 2103 din 16 decembrie 1998 dată în Dosarul nr. 3931/1998, s-a constatat şi s-a stabilit cu titlu de putere de lucru judecat pentru părţi, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, cadrul legislativ şi regimul juridic aplicabil imobilului de locuinţe construit în Bacău, str. E.C.P., în sensul că acesta a fost construit pentru salariaţii societăţilor constructoare de stat, urmând ca apartamentele să le fie repartizate conform acordului dintre conducerile acestora.
De asemenea, construirea şi transferul dreptului de proprietate asupra apartamentelor s-a aflat sub incidenţa prevederilor Decretului-lege nr. 61/1990 şi al Legii nr. 85/1992. Ori, potrivit acestor acte normative (art. 1 din Decretul-lege nr. 61/1990 şi art. 19 din Legea nr. 85/1992) sub sancţiunea nulităţii absolute, vânzarea locuinţelor era obligatoriu să se realizeze prin intermediul unităţilor specializate organizate de Primării, R.F. Bacău transformată ulterior în T. SA Bacău.
Cu toate acestea, SC M. SA a încheiat un act sub semnătură privată cu soţii M.A. şi O., act intitulat contract de vânzare-cumpărare prin care le-a înstrăinat un imobil (apartament) pe care nu îl avea în proprietate, nu îi fusese repartizat acestei societăţi conform protocolului trilateral B. – A. – M. din 02 octombrie 1991 şi pe care nu avea dreptul legal să îl înstrăineze, întrucât nu avea capacitatea juridică de unitate specializată cerută de lege.
Încheiat în aceste condiţii, actul este evident nul absolut.
Potrivit dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 85/1992, orice contract încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor Decretului-lege nr. 61/1990 este lovit de nulitate absolută, aspect reţinut în mod corect şi de către instanţa de apel.
Faţă de aceste considerente, soluţia tribunalului de a constata nulitatea contractului menţionat mai sus este legală.
Legală este şi soluţia de rectificare a CF nr. AA a Unităţii Administrativ Teritoriale în sensul radierii dreptului de proprietate al recurenţilor-pârâţi M., asupra apartamentului din Bacău, str. E.C.P., motivat pe de o parte de dispoziţiile art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996. Pe de altă parte, soluţia este firească, urmare a constatării nevalabilităţii titlului care a stat la baza înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al recurenţilor asupra acestui apartament.
Faţă de considerentele expuse, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, prin decizia nr. 399/2014 din 2 aprilie 2014 a respins recursul formulat de M.A. împotriva deciziei civile nr. 52/A din 25 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul 5978/110/2012; a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 Legea nr. 85/1992; a anulat recursul, nefiind promovat de titularul său M.A.; a respins recursurile formulate de M.O. şi M.A. împotriva deciziei civile 135/A din 03 aprilie 2012 a Tribunalului Bacău, pronunţată în Dosarul nr. 3209/180/2010.
Împotriva soluţiei privind respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, au formulat recurs, în cadrul termenului legal pârâţii M.A. şi M.O. prin care au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3), (4) şi (5) din Legea nr. 85/1992.
În susţinerea recursului, recurenţii au arătat că la termenul de judecată din data de 19 martie 2014, au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3), (4) şi (5) din Legea nr. 85/1992.
Instanţa de recurs în mod greşit a respins cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale, întrucât dispoziţiile invocate contravin dispoziţiilor art. 44 alin. (1), (2), (3), şi (6) din Constituţie referitoare la proprietate deoarece pentru culpa civilă a uneia dintre părţile contractante este sancţionată partea adversă care nu are nici o culpă.
Orice sancţiune civilă are la bază ideea de vinovăţie, însă atragerea răspunderii este condiţionată de culpă.
Recurenţii susţin că au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că acţiunea de faţă nu poate fi soluţionată înainte de tranşarea problemei referitoare la cele două titluri de proprietate, prin compararea acestora.
Recurenţii cu privire la excepţia invocată susţin că îndeplineşte condiţiile de admisibilitate cerute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. Celelalte considerente ale instanţei de apel vizează fondul excepţiei, care este de competenţa instanţei de contencios constituţional.
Recursul va fi respins pentru următoarele considerente:
Excepţia de neconstituţionalitate este un incident apărut în cursul unui proces, asemănător chestiunilor prejudiciale obişnuite, şi, în principiu, invocarea ei trebuie să reclame justificarea unui interes, de aceea Legea nr. 47/1992 prin art. 29 (1)-(3) a stabilit condiţiile de sesizare a Curţii Constituţionale.
Verificarea condiţiilor prevăzute de lege a fost stabilită în competenţa instanţei în faţa căreia a fost ridicată această excepţie, aşa încât Curtea de Apel respectând aceste dispoziţii, a verificat cererea recurenţilor, oprindu-se mai întâi asupra admisibilităţii căii de atac a recursului potrivit reglementării din alin. (3) al art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Art. 29 alin. (3) din lege prevede că nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. Rezultă din aceste prevederi că asupra dispoziţiilor normative puse în discuţie Curtea Constituţională nu trebuie să fi analizat dispoziţiile invocate, urmare exercitării controlului de constituţionalitate.
În cazul de faţă, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, constatând că prin Decizia nr. 70/2001, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 85/1992, situaţie în care nu este îndeplinită una dintre condiţiile de sesizare a Curţii Constituţionale.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, recursul, conform art. 312 C. proc. civ. va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii M.A. şi M.O. împotriva deciziei nr. 399/2014 din 2 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2062/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2065/2014. Civil → |
|---|
