ICCJ. Decizia nr. 2070/2014. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2070/2014
Dosar nr. 7505/110/2012
Şedinţa publică de la 5 iunie 2014
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău, reclamanta SC P.E. SRL Comăneşti, prin administrator special B.V., a chemat în judecată pe pârâta SC S. SA solicitând să se constate evicţiunea în ceea ce priveşte bunurile ce au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat din 19 decembrie 2002 la BNP U.S.
La al doilea termen de judecată, reclamanta şi-a modificat acţiunea din acţiune în constatare în acţiune în realizare şi, constatând că a intervenit clauza de evicţiune, pârâta să fie obligată la plata sumei de 3.939.622,0341 ROL reprezentând cuantumul daunei pentru evicţiune, adică de trei ori preţul din contractul de vânzare-cumpărare.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţiile netimbrării, lipsei calităţii de reprezentant al administratorului special, puterii de lucru judecat, prescripţiei, lipsei procedurii prealabile.
Analizând cu prioritate excepţia netimbrării, prin sentinţa civilă nr. 450 din 03 aprilie 2013, Tribunalul Bacău a anulat acţiunea ca insuficient timbrată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamanta SC P.E. SRL, la data promovării acţiunii, se afla în procedura insolvenţei. Astfel, prin încheierea din 17 decembrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 6950/110/2009 s-a deschis procedura insolvenţei şi s-a păstrat dreptul de administrare al societăţii. Fiind promovată de administratorul special, nu poate fi supusă dispoziţiilor art. 77 din Legea nr. 85/2006 întrucât nu este o acţiune introdusă de administratorul/lichidatorul judiciar şi nu este o acţiune de recuperare a creanţelor. Doctrina a statuat că toate acţiunile formulate de administratorul special, inclusiv contestaţiile formulate de acesta împotriva tabelului creanţelor, sunt supuse timbrării.
Chiar şi în condiţiile în care, ulterior promovării acţiunii, s-a deschis procedura falimentului, timbrarea se verifică la data introducerii acţiunii, nu în funcţie de modificările survenite în cursul procesului.
Reclamanta a solicitat suma de 3.939.622,0341 ROL, iar la data de 09 ianuarie 2013 a depus o taxă judiciară de timbru de 12 RON. La termenul din 27 martie 2013 a precizat, că nu va timbra, invocând dispoziţiile art. 77 din Legea nr. 85/2006. În aceste condiţii, sunt aplicabile dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 146/1997.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Krenz contra Poloniei faptul că statele nu au obligaţia de a asigura, în materie civilă o procedură gratuită, cerinţa plăţii taxelor judiciare de timbru nefiind o restricţie incompatibilă cu art. 6 din Convenţie.
În cauza de faţă, reclamanta are de depus o taxă judiciară de timbru în sumă de 42.582,403 ROL, iar aceasta a înţeles să invoce dispoziţiile art. 77 din Legea nr. 85/2006.
În termen legal, împotriva hotărârii tribunalului, reclamanta P.E. SRL Comăneşti, societate în faliment, reprezentată prin lichidatorul judiciar S.Q. SPRL Bacău, a formulat recurs.
Prin încheierea din 19 septembrie 2013, având în vedere obiectul cauzei, aşa cum a fost precizat prin cererea de modificare a acţiunii – respectiv acţiune în realizarea dreptului – ţinând seama de valoarea obiectului acestei cereri, 3.939.622,0341 ROL, în baza art. 282 C. proc. civ., Curtea de Apel Bacău a recalificat calea de atac din recurs în apel.
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a invocat excepţia lipsei mandatului de reprezentare a SCA „A., B.”, dat fiind că apelanta este o societate în faliment. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susţinând inaplicabilitatea art. 77 din Legea nr. 85/2006.
Examinând, în ordinea impusă de art. 137 C. proc. civ., excepţia şi apelul, curtea de apel a constatat următoarele:
Procedura generală a insolvenţei SC P.E. SRL Comăneşti a fost deschisă prin încheierea pronunţată de Tribunalul Bacău la data de 17 decembrie 2009, în Dosarul nr. 6950/110/2009, fiind păstrat dreptul de administrare al debitoarei, sub supravegherea administratorului judiciar, S.Q. SPRL.
Intrarea în faliment, în baza art. 107 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2006 şi dizolvarea SC P.E. SRL Comăneşti s-a dispus prin sentinţa civilă nr. 935 din 02 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 6950/110/2009*, în calitate de lichidator judiciar fiind confirmat S.Q. SPRL. Această sentinţă a devenit irevocabilă prin decizia civilă nr. 923 din 05 martie 3013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 6950/110/2009*/a2; prin acea decizie a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a sentinţei recurate. Anterior soluţionării (odată cu recursul exercitat împotriva sentinţei civile nr. 935 din 02 iulie 2012) cererii de suspendare a sentinţei civile nr. 935 din 02 iulie 2012, prin încheierea pronunţată de Curtea de Apel Bacău la data de 26 iulie 2012, în Dosarul nr. 573/321/2012, s-a dispus suspendarea provizorie a executării acestei sentinţe până la pronunţarea asupra cererii de suspendare de către instanţa de recurs.
Acţiunea cu care a fost învestit tribunalul în prezenta cauză a fost formulată, prin administratorul special B.V., la data de 06 decembrie 2012 (data poştei), dată la care sentinţa civilă nr. 935 din 02 iulie 2012 era suspendată (prin încheierea din 26 iulie 2012 a Curţii de Apel Bacău). Aceeaşi situaţie exista şi la data modificării acţiunii, 06 februarie 2013, nu însă şi la data pronunţării hotărârii recurate, 03 aprilie 2013, şi a exercitării căii de atac împotriva acesteia, 08 mai 2013, când, prin decizia civilă nr. 923 din 05 martie 2013, suspendarea executării sentinţei civile nr. 935 din 02 iulie 2012 încetase.
Calea de atac împotriva sentinţei civile nr. 450 din 03 aprilie 2013 a fost exercitată, în numele societăţii falite, de lichidatorul judiciar S.Q. SPRL, prin avocatul B.L., împuternicit în acest scop de către lichidatorul judiciar, aşa cum rezultă din împuternicirea avocaţială seria: din anul 2013. Având în vedere, astfel, că recursul a fost formulat de reprezentantul convenţional al lichidatorului judiciar S.Q. SPRL, singurul care reprezenta societatea falită după intrarea acesteia în faliment, excepţia lipsei mandatului de reprezentare a SCA „A., B.” este neîntemeiată.
În ceea ce priveşte motivele de apel, instanţa a constatat următoarele:
Acţiunea formulată iniţial (la data de 06 decembrie 2012) a fost timbrată ca o acţiune neevaluabilă în bani, cu suma de 12 RON, pentru care s-a depus chitanţa din 09 ianuarie 2013, aceasta fiind singura sumă stabilită de tribunal ca fiind obligaţia reclamantei, aşa cum rezultă din încheierea din 09 ianuarie 2013. La termenul următor, din 06 februarie 2013 (care a fost prima zi de înfăţişare având în vedere că la primul termen de judecată, procedura de citare nefiind legal îndeplinită cu pârâta), reclamanta şi-a modificat acţiunea în constatarea existenţei unui drept în acţiune în realizare, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 3.939.622,0341 RON.
Deşi în considerentele hotărârii recurate, tribunalul a reţinut ca nefiind îndeplinită obligaţia de plată a unei taxe judiciare de timbru de 42.582,403 RON, aplicarea sancţiunii anulării acţiunii prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 s-a făcut cu încălcarea acestor dispoziţii având în vedere faptul că tribunalul nu a stabilit nicio altă taxă judiciară de timbru, cu excepţia celei de 12 RON consemnată în încheierea din 09 ianuarie 2013; or, potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, dacă taxă judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării cererii sau dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanţa va pune în vedere reclamantului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
Pe de altă parte, starea de insolvenţă în care se afla reclamanta determină scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 77 din Legea nr. 85/2006. Această scutire priveşte toate acţiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea acestei legi, iar nu doar cele pentru recuperarea creanţelor pentru care legiuitorul a utilizat termenul de „inclusiv”. Totodată, se constată că, art. 77 se referă la toate acţiunile introduse de administratorul judiciar ori de lichidator, fiind, prin urmare, irelevant faptul că, la data modificării acţiunii, hotărârea de intrare în faliment fusese suspendată provizoriu.
Faţă de cele ce preced, curtea de apel a constatat că, în mod greşit, tribunal a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului. Având în vedere acest aspect, precum şi cererea expresă a apelantei (din cererea de apel), de trimitere a cauzei spre rejudecare, curtea de apel, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., a anulat hotărârea, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În consecinţă, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 94/2013 din 17 octombrie 2013 a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant; a admis apelul declarat de către apelanta-reclamantă SC P.E. SRL, prin lichidator judiciar S.Q. SPRL; a anulat hotărârea apelată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Bacău.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC S. SA, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului şi menţinerea sentinţei de fond.
În susţinerea cererii de recurs, recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Apreciază că în mod greşit instanţa de apel a reţinut ca moment important în analiză situaţia juridică a societăţii reclamante la momentul pronunţării, în loc de momentul investirii Tribunalului Bacău sau cel mult cea de la prima zi de înfăţişare când s-a modificat acţiunea.
Instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 146/1997 şi a reţinut de asemenea, că în mod greşit că nu s-a pus în vedere reclamantei diferenţa de taxă de timbru ce trebuie achitată şi că nu s-a acordat termen în acest sens, în condiţiile în care la momentul introducerii acţiunii şi până la momentul pronunţării au fost cinci termene de judecată în care reclamanta şi-a modificat punctul de vedere.
Mai mult decât atât reclamanta a avut apărare calificată la momentul dezbaterilor.
Recurenta reiterează situaţia de fapt, în sensul că acţiunea a fost formulată prin administrator special, deşi anterior acestei date, la 02 iulie 2012 s-a pronunţat hotărârea de deschidere a procedurii, ale cărei efecte au fost suspendate provizoriu până la data de 05 martie 2013.
În consecinţă, recurenta susţine că dispoziţiile art. 77 din Legea nr. 85/2006 au fost interpretate greşit în sensul că la momentul introducerii acţiunii şi până la punerea în vedere a timbrajului, societatea a fost administrată de administratorul special.
Recurenta solicită ca instanţa de recurs să aibă în vedere şi faptul că ulterior formulării cererii modificatoare, reclamanta a învederat că intenţionează a formula cerere de abţinere.
Intimata reclamantă în combaterea cererii de recurs a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Analiza căii de atac exercitată de către pârâtă urmează a porni de la precizarea că instanţa de apel a stabilit corect situaţia de fapt.
Astfel, acţiunea cu care a fost investit Tribunalul Bacău a fost formulată de administratorul special al SC P.E. SRL, fiind timbrată iniţial cu suma de 12 RON, aferentă unei acţiuni neevaluabile în bani. Ulterior, reclamanta a procedat la modificarea acţiunii, instanţa stabilind un cuantum al taxei de timbru aferent unei cereri evaluabile în bani.
La termenul de judecată din data de 27 martie 2013, reprezentantul reclamantei, a învederat instanţei că până la acel moment, s-a aflat în perioada de observaţie, cu păstrarea dreptului de administrare fiind reprezentată de administrator special, însă la acel termen depune la dosar sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei prin care au fost confirmaţi în calitate de lichidator judiciar, solicitând acordarea unui termen pentru a se proceda la însuşirea cererii de chemare în judecată.
Valorificând aceste considerente, Înalta Curte arată că potrivit art. 47 din Legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii insolvenţei ridică debitorului dreptul de administrare – constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea - dacă nu a fost manifestată intenţia de reorganizare în temeiul art. 28 alin. (1) lit. h) şi art. 33 alin. (6).
Din dispoziţiile menţionate rezultă cu forţa evidenţei faptul că deschiderea procedurii falimentului are ca efect, pierderea de către debitor (cu excepţiile prevăzute de lege) a dreptului de a-şi conduce activitatea şi de a-şi administra bunurile, iar din punctul de vedere al patrimoniului prin deschiderea procedurii falimentului se produce o indisponibilizare a bunurilor în scopul urmărit prin această procedură, acela de a satisface creanţele creditorilor. A doua semnificaţie a ridicării dreptului de administrare – trebuie privită din punctul de vedere al mandatului aparţinând administratorului statutar sau statutar, care încetează, acest drept revenindu-i lichidatorului în scopul şi condiţiile legii. În privinţa ridicării dreptului de administrare Legea nr. 85/2006 operează cu dispoziţii imperative atunci când stabileşte că dreptul de administrare al debitorului încetează de drept de la data la care se dispune începerea falimentului [art. 46 alin. (4)].
Confirmarea lichidatorului prin încheierea de şedinţă din data de 26 iulie 2012 a Curţii de Apel Bacău, pronunţată în Dosar nr. 6950/110/2009*/a2 reprezintă o autorizare în condiţiile legii a persoanei care va conduce activitatea debitorului prin exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006. Această desemnare a lichidatorului are consecinţe şi asupra drepturilor procesuale în sensul că lichidatorului îi revin obligaţii în legătură cu valorificarea drepturilor privind încasarea creanţelor precum şi alte drepturi procedurale care se exercită prin intermediul instanţelor judecătoreşti pe calea acţiunii. Pentru realizarea atribuţiilor prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul stă în instanţă şi în acest sens sunt de observat şi dispoziţiile procedurale (art. 87) din C. proc. civ. prin care se stabileşte obligaţia de citare a persoanei juridice aflată în faliment prin lichidator judiciar.
Din acest punct de vedere se observă o strânsă legătură între calitatea părţii şi obligaţia de a fi îndeplinită procedura ţinând seama de persoana în drept să stea în instanţă.
Revenind la criticile recurentei, care încearcă să valorifice momentul la care instanţa a pus în vedere reclamantei să depună taxa judiciară de timbru, calculată la valoarea cererii, care este anterior deschiderii procedurii, se constată că în mod greşit instanţa a trecut peste această împrejurare legată de persoana care trebuie să stea în judecată.
De asemenea instanţa de fond nu a procedat la lămurirea aspectului invocat în şedinţa din data de 27 martie 2013, unde reclamanta a invocat scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, la termenul următor soluţionând cererea prin prisma analizării cu prioritate a excepţiei de netimbrare a acţiunii.
Prin cererea de apel, reclamanta a procedat la formularea cererii prin administratorul judiciar desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei, ceea ce reprezintă o însuşire a acţiunii de către lichidatorul judiciar.
Din punct de vedere al aplicării greşite a dispoziţiilor art. 77 din Legea nr. 85/2006, Înalta Curte constată critica nefondată.
Astfel, legea acordă scutiri de la plata taxei judiciare de timbru, cu caracter obiectiv sau subiectiv, cele de ordin subiectiv având în considerare calitatea părţilor, concluzia care rezultă fiind aceea că scutirea devine operantă de la data la care partea se află în această situaţie.
Legea nr. 85/2006 în art. 77 instituie o astfel de scutire de la plata taxei judiciare de timbru, care a fost stabilită în considerarea calităţii părţii, care se află în procedura insolvenţei.
Potrivit art. 77 din Legea nr. 85/2006 „Toate acţiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispoziţiilor prezentei legi, inclusiv pentru recuperarea creanţelor, sunt scutite de taxe de timbru”.
Întrucât acţiunea de faţă se subsumează unei acţiuni introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea Legii nr. 85/2006, Înalta Curte constată incidente dispoziţiile art. 77 din această lege.
În ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că a fost invocat formal de către recurentă, fără a fi argumentat potrivit dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.
Se observă din considerentele deciziei pronunţate în apel, că acestea exprimă explicit raţionamentul instanţei de control în adoptarea soluţiei anulare a sentinţei fondului. Examinarea efectivă a criticilor reclamantei, prin raportare la conţinutul normei juridice invocate, constituie în sensul art. 261 C. proc. civ., argumentele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, argumente care sunt în deplină concordanţă cu soluţia pronunţată.
În raport de aceste considerente, recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S. SA împotriva deciziei nr. 94/2013 din 17 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2069/2014. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2072/2014. Civil. Exequator (recunoasterea... → |
|---|
