ICCJ. Decizia nr. 2170/2014. Civil
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2170/2014
Dosar nr. 6548/2/2012/a1
Şedinţa publică din 16 septembrie 2014
Asupra cererii de completare de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 789 pronunţată la 11 martie 2014 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. 6548/2/2012, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de chemaţii în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi de Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 184/A din 24 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-IV-a civilă.
Au fost obligaţi recurenţii-chemaţi în garanţie la plata către intimata-reclamantă a sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
La data de 29 mai 2014, petenta C.A. a depus prin serviciul registratură al instanţei supreme o cerere, care a fost calificată, în temeiul art. 2812 din C. proc. civ. de la 1865, ca fiind una de completare a practicalei şi dispozitivului hotărârii sus menţionate.
În motivarea cererii sale, petenta a solicitat completarea practicalei şi dispozitivului deciziei, în sensul următor:
- 1) la fila 1 din cuprinsul hotărârii, să fie trecut şi testamentul din 18 august 2005 emis de Biroul Notarilor Publici Asociaţi R.D. şi M.P. (deoarece în practicaua deciziei menţionate nu se regăseşte trecut şi acest înscris), alături de testamentul autentificat din 28 iunie 1998 al Biroului Notarului Public G.B., ce a fost corect menţionat;
- 2) să se dispună introducerea în cauză a petentei C.A., în calitate de succesoare a defunctului M.M. (decedat la 20 august 2013), deoarece, deşi instanţa supremă s-a pronunţat în şedinţa publică din 11 martie 2014, asupra acestei cereri, pe care a admis-o, această chestiune a fost omisă a fi consemnată în practicaua deciziei;
- 3) la fila 15 a deciziei nr. 789/2014, în dispozitivul hotărârii menţionate, să fie trecute şi individualizate persoana fizică (C.A. - beneficiara cheltuielilor de judecată), precum şi persoanele juridice (Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Finanţelor Publice - ce au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 RON către intimata-reclamantă).
Examinând cererea de completare, astfel cum a fost formulată, în conformitate cu dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte o va admite în limitele şi pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 2812 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 „Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri”(…).
Verificând consemnările din şedinţa de la 11 martie 2014 cu privire la Dosarul nr. 6548/2/2012, în raport de susţinerile părţilor prezente, precum şi de soluţionarea cererilor formulate de acestea după deliberarea instanţei, Înalta Curte a constatat că, din eroare, nu au fost trecute în practicaua deciziei a cărei completare se solicită - de pe o parte, înscrisul menţionat, respectiv testamentul autentificat din 18 august 2005 emis de Biroul Notarilor Publici Asociaţi R.D. şi M.P., iar pe de altă parte, s-a omis a se consemna în practica, că a fost admisă cererea de introducere în cauză a reclamantei-petente C.A. în calitate de moştenitoare a defunctului M.M.
Deşi nu s-a consemnat expres în practicaua deciziei - a cărei completare se solicită - admiterea cererii şi, pe cale de consecinţă, introducerea în cauză a reclamantei C.A., din lecturarea considerentelor aceleiaşi decizii, se poate observa că a fost trecută C.A., în calitate de moştenitoare a defunctului M.M., aşa încât, Înalta Curte apreciază că este întemeiată cererea de completare a practicale deciziei, referitor la admiterea cererii de introducere în cauză a reclamantei-petente C.A.
Cât priveşte completarea dispozitivului deciziei - astfel cum a fost solicitată de petentă la pct. 3 din cererea acesteia, aflată la fila 102 dosar - se constată că şi aceasta este fondată, doar în sensul menţionării numelui intimatei-reclamante C.A., fiind incidente, de asemenea, prevederile art. 2812 C. proc. civ. de la 1865.
Totodată, cu privire la denumirea persoanelor juridice „Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Ministerul Finanţelor Publice”, este de observat că, aceştia, în calitate de recurenţi-chemaţi în garanţie au fost corect şi complet individulizaţi în primul alin. al dispozitivului deciziei nr. 789 din 11 martie 2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă (fila 15 decizie), aşa încât, nu se impune a se completa respectivul dispozitiv la parag. (2), în sensul solicitat de petentă.
Faţă de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte va admite cererea de completare a practicalei şi dispozitivului deciziei nr. 789 din 11 martie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Pe cale de consecinţă, instanţa supremă va dispune completarea practicalei deciziei sus amintite, cu menţiunea că a fost introdusă în cauză reclamanta C.A., în calitate de moştenitoare a defunctului M.M. (decedat la 20 august 2013), în cursul procesului, precum şi a dispozitivului aceleiaşi decizii, în sensul menţionării numelui intimatei-reclamante C.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cererea de completare a practicalei şi dispozitivului deciziei civile nr. 789 din 11 martie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de petenta C.A.
Dispune completarea practicalei, în sensul că a fost introdusă în cauză reclamanta C.A., în calitate de moştenitoare a defunctului M.M., decedat la 20 august 2013, în cursul procesului.
Dispune completarea dispozitivului aceleiaşi decizii, în sensul menţionării numelui intimatei-reclamante C.A.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 2165/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2287/2014. Civil. Uzucapiune. Recurs → |
---|