ICCJ. Decizia nr. 2434/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2434/2014
Dosar nr. 2297/97/2006
Şedinţa publică de la 26 iunie 2014
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă precizată, înregistrată la Tribunalul Hunedoara, reclamantul Ş.I.A., a chemat în judecată în calitate de pârâţi Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrică „Electrica B.” SA, SC G. SA Petroşani şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara, solicitând obligarea acestora la plata:
- sumei de 126.235,38 euro despăgubiri pentru ocuparea cu linii electrice, proprietatea acestora a unei suprafeţe de cca. 34.000 mp. din grădină;
- sumei de câte 150.000 euro daune morale, respectiv câte 50.000 euro/persoană, pentru fiecare din membrii familiei, pentru situaţia de risc de accidente datorită defecţiunilor ce pot apărea la aceste instalaţii,
- precum şi starea de pericol şi risc de îmbolnăvire a membrilor familiei sale, ca urmare a expunerii îndelungate la influenţele nocive a câmpului electromagnetic generat de aceste linii electrice ce-i traversează proprietatea;
- sumei de 100.000 euro reprezentând despăgubiri pentru scăderea valorii imobilului, respectiv a preţului de vânzare a acestuia, precum şi a chiriei de 4 euro/mp./an, pentru ocuparea abuzivă a terenului, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, pe toată durata existenţei construcţiilor.
Prin sentinţa civilă nr. 347/2011 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă, a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamantul Ş.I.A. împotriva pârâtei pe Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrică „Electrica B.” SA, şi în consecinţă obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 100.000 euro despăgubiri şi suma de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
A fost obligată pârâta să plătească către stat suma de 8.411 RON cu titlu de taxă legală de timbru şi timbru judiciar de 5 RON, precum şi către pârâta SC G. SA Petroşani, suma de 2190 RON cheltuieli de judecată.
S-a dispus plata onorariului avocatului din oficiu, în sumă de 1000 RON, prin compartimentul economic al Tribunalului Hunedoara.
A fost respinsă în rest acţiunea faţă de această pârâtă şi, în totalitate, faţă de pârâţii SC G. SA Petroşani şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că proprietatea imobiliară deţinută de reclamantul Ş.I.A., situată în Petroşani, str. V., înscrisă în CF nr. XX Petroşani, nr. top. AA, având profil de casă, curte, anexe gospodăreşti şi grădină, situate la limita intravilan/extravilan al localităţii, conform PUG Petroşani este afectată, în proporţie de 32,05% de capacităţile energetice LEA de 110 KV; LEA de 20 KV şi LEA de 6 KV precum şi de stâlpi de susţinere a acestora.
Acestea au fost executate, în etape succesive, în perioada 1956-1974, ca obiective de utilitate publică şi împart terenul reclamantului, din punct de vedere utilitar şi topografic, în patru parcele, având configuraţia geometrică poligonală neregulată.
Aceste capacităţi, proiectate de către fostul IRE Deva, funcţionează la tensiuni mai mici decât cele pentru care au fost proiectate şi, conform normelor tehnice ANRE, determină culoare de trecere ca spaţii de protecţie şi siguranţă cu valabilitate unitară în funcţie de tensiunea pentru care au fost construite, indiferent dacă, în prezent, aceste linii sunt în funcţiune, în rezervă sau funcţionează la tensiuni diferite decât cele pentru care s-au executat.
Potrivit art. 37 alin. (4) din Legea nr. 318/2013, terenurile pe care se află situate reţelele electrice existente la intrarea în vigoare a acestuia, sunt declarate proprietatea statului, fiind instituite asupra lor, - prin art. 16 alin. (2), pe întreaga durată de funcţionare a acestora, un drept de uz pentru executarea lucrărilor de realizare sau retehnologizare a lor, ca şi pentru asigurarea funcţionării acestora (respectiv pentru reparaţii, intervenţii necesare, etc.); un drept de servitute de trecere subterană, de suprafaţă sau aeriană atât pentru amplasarea de reţele sau echipamente aferente, cât şi pentru asigurarea accesului la locul de amplasare a acestora; un drept de a obţine restrângerea sau încetarea unor activităţi ce ar pune în pericol persoane şi bunuri, precum şi un drept de acces la utilităţile publice respective.
S-a constatat că în cauză, dreptul de proprietate al reclamantului este afectat în ce privesc toate cele trei atribute ale sale, la acestea adăugându-se o stare prelungită de angoasă, motivată de pericolul câmpului energetic generat de capacităţile energetice, asupra sănătăţii acestuia ca şi a membrilor familiei sale (soţie, copil), precum şi de incertitudini legate de siguranţa exerciţiului dreptului său de proprietate imobiliară, cu referire expresă la riscul de accidente şi avarii.
S-a constatat că o perioadă de mai bine de jumătate de secol, proprietatea reclamantului şi, respectiv, a antecesorilor săi deşi nu a fost supusă procedurii clasice a exproprierii, în sensul că nu a operat transmiterea ei, efectiv, către stat contra despăgubiri, aceasta este afectată de capacităţi industriale energetice de interes public care prin restricţiile, protecţiile şi privilegiile legale instituite, o afectează în mod cert.
Şi, deşi, din punct de vedere juridic, acest drept al reclamantului este intact, el putând a dispune şi folosi imobilul, în fapt, din punct de vedere practic, acest drept este grav afectat, pierzând din substanţa sa, datorită atât restricţiilor impuse legal, cât şi datorită posibilităţilor reale de înstrăinare a imobilului, la un preţ rezonabil, de piaţă şi, respectiv, a exerciţiului real a atributelor sale.
S-a apreciat că în speţă, reclamantul a suferit un prejudiciu.
Autorul prejudiciului ce deţine în concesiune capacităţile energetice, în funcţiune, ce traversează proprietatea imobiliară a reclamantului şi, care, determină culoare de protecţie, de restricţii şi interdicţii, pe o suprafaţă de 13.687 mp., - respectiv în proporţie de 32,05% din suprafaţă -, nu numai că nu a luat măsuri de reducere a acestui prejudiciu sau de compensare a lui, dar nici măcar nu a respectat legea, respectiv dispoziţiile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 13/2007, care îi impune obligaţia de a încheia convenţii-cadru în care să se stabilească cuantumul indemnizaţiilor şi a despăgubirilor cuvenite pentru exercitarea drepturilor reale (uz şi servitute),ca şi pentru acoperirea oricăror prejudicii.
În sinteză, raportat la cele ce preced, tribunalul a admis că acţiunea reclamantului se justifică, în fapt şi în drept, doar cu privire la cererea privind despăgubirile pentru deprecierea valorică a imobilului, instanţa acordând cu acest titlu de despăgubiri, suma de 100.000 euro – nefiind posibil a se acorda mai mult decât s-a cerut, - în condiţiile în care la data prezentei, cursul valutar euro/RON, este de 4,300 RON/euro.
S-a respins acţiunea reclamantului în ce priveşte obligarea pârâtului la plata sumei de 126.235,38 euro, reprezentând contravaloarea terenului ocupat de liniile electrice aflate în administrarea rentabilă a societăţii concesionare, apreciind că reclamantul avea posibilitatea de a-şi valorifica dreptul la reparaţiuni, în condiţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, dacă terenul a făcut obiectul unor exproprieri succesive pentru cauză de utilitate publică sau a fost preluat de stat, cu sau fără titlu legal, iar modul de compensare a fost impus într-o modalitate nesatisfăcătoare sau contra unor despăgubiri modice.
Cum, termenul limită pentru demararea procedurii de restituire a imobilelor preluate abuziv de stat în perioada regimului său comunist, a expirat la data de 14 februaria 2002, reclamantul este decăzut din dreptul de a mai solicita aceste reparaţiuni, în temeiul Legii nr. 10/2001, care reglementează restituirea, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate de stat în perioada regimului comunist, cu modificările ulterioare aduse prin Legea nr. 247/2005.
În ce priveşte cererea de obligare la daune morale în sumă de 50.000 euro pentru reclamant, precum şi pentru fiecare membru al familiei sale în condiţiile în care această instituţie vizează compensarea/ameliorarea unor prejudicii personal nepatrimoniale, precum viaţa, sănătate, siguranţa, etc., atât stabilirea cuantumului lor cât şi demersul în justiţie pentru obţinerea unor sume cu acest titlu, constituie atributul exclusiv şi personal al persoanei lezate ca victimă a prejudiciului moral reclamant.
Dar, acordarea unor atare daune morale, în cauză, nu este întemeiată câtă vreme nu s-au dovedit depăşiri ale coeficienţilor maxim admişi care, prin valorile lor ar pune în mod incontestabil, în stare de pericol, valorile primordiale ale persoanei reclamantului, precum şi a membrilor familiei sale, după cum nici afecţiuni datorate în exclusivitate amplasării acestor linii electrice.
În ce priveşte suma de 4 euro/mp./an, pretinsă cu titlu de chirie pentru suprafeţele de teren afectate de capacităţile energetice în administrarea pârâtei, pretinsă, începând cu data prezentei şi pe toată durata de funcţionare a acesteia, s-a apreciat că o atare sumă, cu acest titlu, urmează a fi stabilită, la cerere, pe baza negocierii părţilor, urmând a fi cuprinsă într-o convenţie-cadru, în condiţiile impuse de prevederile art. 16 din Legea nr. 13/2007 privind energia electrică.
Pe considerentele arătate mai sus, respectiv în considerarea calităţii pârâtei Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrică „Electrica B.” SA de concesionar al capacităţilor energetice ce afectează proprietatea reclamantului şi de unic beneficiar al exploatării lor profitabile, s-a respins acţiunea faţă de pârâţii SC G. SA şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pe aceleaşi considerente, s-a respins acţiunea faţă de pârâta SC G. SA.
În fine, în temeiul art. 274 C. proc. civ., a fost obligată pârâta Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrică „Electrica B.” SA, ca parte căzută în pretenţii, la plata cheltuielilor de judecată, justificate în cauză, după cum urmează: în sumă de 1500 RON către reclamant, a taxei de timbru în sumă de 8.411 RON cu timbru judiciar de 5 RON, care urmează a fi achitată de către aceasta, către stat, în condiţiile art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 coroborat cu prevederile art. 1 şi 2 din Legea nr. 146/2007, cu modificările ulterioare, precum şi a sumei de 2190 RON către SC G. SA.
În considerarea art. 22 alin. (3) şi art. 23 din O.U.G. nr. 51/2008, plata avocatului din oficiu, stabilit la suma de 1000 RON, s-a dispus a se achita prin compartimentul economic al tribunalului.
Apelurile declarate de reclamantul S.I.A. şi pârâta SC ENEL Distribuţie B. SA au fost respinse de Curtea de Apel Alba Iulia, sectia I civilă, prin decizia civilă nr. 37/2013 din 25 aprilie 2013.
În argumentarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că din probele administrate în apel, în completarea celor administrate de instanţa de fond, rezultă că nivelul câmpului electromagnetic se încadrează în limitele stabilite prin legislaţia sanitară în vigoare şi nu se justifică nici constatarea afectării sănătăţii reclamantului şi a familiei sale prin existenţa acestui câmp şi nici acordarea daunelor morale. În consecinţă, în mod corect a fost respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale de către instanţa de fond.
S-a constatat că în apel reclamantul a solicitat în plus faţă de capetele de cerere cu care a fost investită iniţial instanţa de fond, obligarea pârâtelor la despăgubiri pentru terenul rămas neocupat dar fragmentat şi afectat de instalaţiile pârâţilor şi care nu mai poate fi vândut şi despăgubiri pentru valoarea construcţiilor afectate de instalaţiile pârâtului, capete de cerere care vor fi respinse ca inadmisibile în temeiul art. 294 C. proc. civ., fiind formulate pentru prima dată în apel.
Aceeaşi a fost situaţia şi faţă de precizarea capătului de cerere de obligare a pârâtei la plata chiriei de 4 euro/mp pe an, pentru care s-a solicitat în apel a fi acordată retroactiv pentru trei ani anterior introducerii acţiunii şi de la data introducerii acţiunii, iar prin acţiunea introductivă s-a solicitat acordarea chiriei doar începând cu data rămânerii definitive a hotărârii. Aşadar, precizarea acţiunii pentru o perioadă anterioară celei solicitate iniţial prin acţiunea introductivă, a fost de asemenea respinsă ca inadmisibilă în temeiul art. 294 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte obligarea pârâtelor la plata chiriei, s-a constatat că aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, între reclamant şi pârâtă nu există un raport de locaţiune care să justifice obligarea acestora la plata chiriei. Şi din această perspectivă soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.
În ceea ce priveşte despăgubirile pentru ocuparea terenului privind liniile electrice potrivit art. 16 alin. (4) din Legea nr. 318/2003 (în vigoare la data promovării acţiunii) preluat în art. 37 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, privind energia electrică, exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor statului şi ale unităţilor administrativ-teritoriale afectate de capacităţile energetice se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestora. Doar în situaţia în care cu ocazia reparaţiilor efectuate la capacităţile energetice se produc prejudicii, unitatea care asigură distribuţia va fi obligată la despăgubiri.
Trebuie menţionat că, potrivit art. 16 din Legea nr. 318/2003, asupra terenurilor şi bunurilor proprietate publică sau privată, titularii licenţelor beneficiază în condiţiile legii de mai multe drepturi, menţionate expres în textul de lege, iar aceste drepturi de uz şi servitute asupra terenurilor au ca obiect utilitate publică şi caracter legal.
Reclamantul apelant a preluat imobilul de la antecesorii săi cu titlu succesiune, în condiţiile în care existau aceste capacităţi energetice pe teren, încă din anii 1956, 1974. Având în vedere data promovării acţiunii, instanţa ţine seama de legea aplicabilă la momentul înregistrării acesteia.
În mod corect instanţa de fond a respins capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru ocuparea terenului cu liniile electrice, faţă de dispoziţiile legale sus menţionate şi analizate şi în apel.
Au fost acordate reclamantului despăgubiri în cuantum de 100.000 euro reprezentând o compensare a alterării valorii imobilului şi va fi menţinută această dispoziţie a instanţei, în condiţiile în care nu face obiectul apelului niciuneia dintre părţi.
În ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată, instanţa de fond a acordat cheltuielile necesare şi utile soluţionării cauzei, pentru expertizele judiciare efectuate în cauză, dovedite cu înscrisuri, fără însă a acorda alte cheltuieli, respectiv deplasări la termene de judecată sau expertiză medico-legală nesolicitată de instanţă. Ca urmare, se constată că au fost aplicate corect prevederile art. 274 C. proc. civ., iar hotărârea este la adăpost şi faţă de această critică.
În ceea ce priveşte apelul declarat de pârâta SC Enel Distribuţie B. SA, s-a constatat că acest apel poate fi considerat mai degrabă o întâmpinare, un răspuns faţă de motivele invocate în apelul reclamantului şi nu o critică justificată faţă de hotărârea atacată. Nu s-a contestat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor de 100.000 euro, ci doar respingerea acţiunii faţă de SC G. Petroşani SA şi faţă de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Hotărârea instanţei de fond este corectă şi sub aspectul stabilirii calităţii procesual pasive, în sensul că, pârâta apelantă în calitate de concesionară a capacităţilor energetice (potrivit contractului depus la dosar şi avut în vedere de instanţa de fond) ce afectează proprietatea reclamantului şi de unică beneficiară a exploatării lor profitabile este răspunzătoare şi de prejudiciile pe care le aduce proprietăţii asupra căreia îşi exercită drepturile de concesiune.
Referirile la 998–999 C. civ., din apelul pârâtei exced motivului pentru care au fost acordate despăgubiri reclamantului, astfel că nu vor mai fi analizate.
Având în vedere toate aceste argumente de fapt şi de drept, în temeiul art. 296 C. proc. civ., au fost respinse ambele apeluri, menţinând ca legală şi temeinică hotărârea atacată.
Împotriva acestei decizii reclamantul S.I.A. şi pârâta SC Enel Distribuţie B. SA au declarat recursuri.
Recursul reclamantului S.I.A. a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în susţinerea căruia, recurentul a arătat, în esenţă, că deşi teoretic s-au administrat noi probe, acestea nu au lămurit punctual solicitările sale, instanţa neinsistând la instituţiile competente să răspundă punctual la solicitările sale, respectiv de a se efectua măsurătorile pentru stabilirea cantităţii radiaţiilor produse de instalaţiile pârâţilor şi modul cum acestea afectează sănătatea omului.
În susţinerea despăgubirilor solicitate pentru afectarea sănătăţii sale şi a membrilor familiei sale, recurentul prezintă detaliat dovezile existenţei radiaţiilor şi a urmărilor produse de acestea.
Recurentul susţine că actele normative invocate de Curtea de Apel (H.G. nr. 862 din 28 iunie 2006, H.G. nr. 1136 din 30 august 2006, Ordinul nr. 11936 din 29 septembrie 2006) nu erau în vigoare la data introducerii acţiunii (01 februarie 2006) aşa că nu trebuiau reţinute deoarece nu retroactivează.
De asemenea, recurentul susţine că deşi instanţa de fond a aprobate cererea sa şi a dispus efectuarea unei expertize ANEVAR, în mod netemeinic nu a ţinut cont de rapoartele acestor expertize efectuate de expertul L.N. şi de expertul U.R.
În continuarea motivării recurentul prezintă situaţia sa privind dreptul de proprietate asupra terenurilor pe care se află instalaţiile pârâtului prezentând detaliat demersurile făcute pentru demararea procedurii de restituire în natură sau echivalent a imobilelor ocupate abuziv de stat.
Referitor la cheltuielile de judecată, recurentul menţionează că dovada cheltuielilor făcute atât la instanţa de fond cât şi la cea de apel există la dosar.
Pentru aceste motive recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului său şi modificarea sentinţei nr. 347/2011 a Tribunalului Hunedoara în sensul admiterii în întregime a cererii sale aşa cum a fost precizată.
Recursul pârâtei SC Enel Distribuţie B. SA a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În susţinerea motivelor de recurs indicate, recurenta a arătat, în esenţă, că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra apelului său considerând în mod cu totul superficial că despăgubirile în sumă de 100.000 de euro nu au făcut obiectul apelului. Mai mult, susţine recurenta, în mod cu totul eronat a interpretat instanţa apelul pârâtei ca fiind o întâmpinare faţă de motivele invocate în apelul reclamantului.
În continuarea motivării recurenta prezintă în detaliu legislaţia ce reglementează sectorul energetic, situaţia de fapt a sectorului naţional al energiei electrice faţă de momentul în care se pot solicita despăgubiri în funcţie de legislaţia în vigoare la acel moment, arătând că singura situaţie în care reclamantul ar putea beneficia de despăgubiri, este atunci când, cu ocazia intervenţiei pentru retehnologizări, reparaţii, revizii sau avarii se produc pagube proprietarului din vecinătatea capacităţilor energetice.
Recurenta susţine că deşi instanţa de apel apreciază că „referirile la art. 998-999 C. civ., din apelul pârâtei exced motivului pentru care au fost acordate despăgubiri reclamantului, astfel că nu vor mai fi analizate”, exact aceste prevederi coroborate cu prevederile Legii nr. 13/2007 au format convingerea instanţei de fond că pârâta trebuie să plătească despăgubiri reclamantului.
Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii ca nelegală şi neîntemeiată.
Recursul reclamantului Ş.I.A.
Înalta Curte în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 3021 lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantul S.I.A. şi a reţinut următoarele:
Deşi recurentul a invocat în susţinerea recursului său motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acesta nu a structurat şi dezvoltat motivul invocat, conform cerinţelor art. 3021 lit. c) C. proc. civ., ci s-a limitat doar la a-şi exprima nemulţumirea faţă de modul în care instanţa de apel a analizat probele administrate.
Prin urmare, în recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanţei nu-i revine obligaţia să examineze legalitatea şi temeinicia deciziei atacate, dacă motivele nu au fost invocate şi argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag nelegalitatea.
Prin criticile invocate în cererea de recurs reclamantul, şi-a exprimat nemulţumirea privind modul de interpretare al probelor administrate referitoare la radiaţiile electromagnetice produse de instalaţiile pârâtei, la interpretarea raportului de expertiză care a confirmat afectarea stării lor de sănătate, la enumerarea celor 9 instalaţii de pe proprietatea sa, dezvoltarea acestora nepermiţând încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi analizarea lor în consecinţă, motiv pentru care nu pot fi reţinute de către instanţă ca şi critici de nelegalitate.
Indicarea de către recurent a unor dispoziţii legale, nu atrage automat cerinţa motivării recursului în conformitate cu dispoziţiile aplicabile în materia recursului, cererea de recurs fiind supusă unor cerinţe de formă diferite de cele instituite pentru cererea de apel, cerinţe impuse de caracterul nedevolutiv al acestei căi de atac.
În alţi termeni faţa de considerentele precedente, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, Înalta Curte urmează va constata nulitatea cererii de recurs în conformitate cu dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Recursul pârâtei SC Enel Distribuţie B. SA este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente:
Prevederile art. 295 C. proc. civ. obligă instanţa de apel să verifice în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.
Pe de altă parte, prevederile art. 261 C. proc. civ. obligă instanţele să arate motivele de fapt şi de drept pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.
Din această perspectivă se constată că instanţa de apel nu a examinat motivele de netemeinicie şi nelegalitate invocate în calea de atac a apelului formulat de pârâta SC Enel Distribuţie B. SA, soluţia bazându-se pe o apreciere generală a situaţiei de fapt fără nicio referire la dispoziţiile legale a căror aplicare greşită a fost criticată.
Chiar şi în ipoteza în care situaţia de fapt şi apărările care au fost criticate de apelantă au rămas neschimbate, în sensul că sunt aceleaşi care au fost dezbătute de prima instanţă, nu se poate reţine că menţinerea soluţiei fondului în faţa unor critici concrete, fără a răspunde fie şi succint la acestea, satisface cerinţa impusă de art. 261 C. proc. civ.
În contextul arătat, în recurs nu se poate examina legalitatea deciziei pronunţate de Curtea de Apel, întrucât lipseşte baza de analiză şi anume considerentele deciziei, în ce priveşte apelul pârâtei insuficienţa motivării nefiind corespunzătoare scopului motivării şi echivalează în realitate cu o nemotivare.
Nu în ultimul rând trebuie reţinut că motivarea hotărârii este o componentă a principiului dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 parag. 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi în acelaşi timp o garanţie procesuală care permite exercitarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătoreşti (cauza Ruiz Torja împotriva Spaniei, Boldea împotriva României).
Rezumând, argumentele de mai sus şi având în vedere că o eventuală suplinire a motivării este incompatibilă cu orice soluţie ar putea fi adoptată în recurs, Înalta Curte având în vedere încălcarea dispoziţiilor legale mai sus arătate şi prin raportare la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ipoteza a doua, reţine lipsa de temei legal a deciziei recurate în ce priveşte apelul pârâtei SC Enel Distribuţie B. SA, întrucât din modul în care a fost analizat apelul acesteia, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată.
Aşa fiind faţă de considerentele expuse Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. va admite recursul pârâta SC Enel Distribuţie B. SA, va casa decizia recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe în vederea rejudecării apelului pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul Ş.I.A. împotriva deciziei civile nr. 37/2013 din 25 aprilie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Admite recursul declarat de pârâta SC Enel Distribuţie Banat SA împotriva deciziei civile nr. 37/2013 din 25 aprilie 2013 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2413/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2503/2014. Civil. Constatare nulitate act.... → |
|---|
