ICCJ. Decizia nr. 2388/2014. Civil. Anulare act. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2388/2014
Dosar nr. 116/1/2014
Şedinţa publică din 24 iunie 2014
Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vlll-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 13 martie 2009, reclamanţii C.N. şi C.D. au chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de cadastru şi Publicitate Imobiliară, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate nulitatea absolută a actului administrativ din 25 februarie 2009, prin care a fost anulată procedura de atribuire a contractului de vânzare-cumpărare a sediului O.C.P.I. Dolj şi să oblige pârâta, prin directorul general, să încheie cu reclamanţii contractul de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în Craiova, str. M., judeţul Dolj, sub sancţiunea de daune cominatorii în cuantum de 10.000 RON pe zi de întârziere, de la data introducerii acţiunii şi până la data încheierii efective a contractului.
Prin sentinţa civilă nr. 3445 din 22 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vlll-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, reţinând că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 554/2004, deoarece actele contestate nu au caracterul unor acte administrative.
Împotriva acestei sentinţe, toate părţile au declarat recurs, iar prin decizia civilă nr. 2210 din 29 aprilie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, căile de atac au fost admise şi sentinţa atacată a fost modificată în parte, în sensul declinării competenţei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia civilă, apreciindu-se că în mod legal s-a constatat că inaplicabilitatea Legii nr. 554/2004, dar că, în raport de valoarea pretenţiilor, competenţa de soluţionare a pricinii în primă instanţă revine tribunalului.
Ulterior înregistrării dosarului pe rolul Tribunalului Dolj, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa punerii în întârziere, care, prin încheierea de la data de 18 martie 2011, a fost unită cu fondul, apreciindu-se că aspectele evocate de pârâtă vizează temeinicia acţiunii.
La data de 12 noiembrie 2010, reclamanţii şi-au micşorat câtimea obiectului cererii până la suma de 120.000 euro, echivalent a 516.000 RON.
Prin sentinţa civilă nr. 458 din 09 decembrie 2011, Tribunalul Dolj, secţia I civilă, a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind nulitatea actului din 25 februarie 2009, a respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, a admis în parte acţiunea astfel cum a fost completată, a anulat decizia pârâtei de anulare a procedurii de atribuire a contractului de vânzare-cumpărare a sediului O.C.P.I. Dolj, concretizată în raportul de informare din 06 noiembrie 2008, a obligat pârâta, prin directorul general, să încheie cu reclamanţii contractul de vânzare-cumpărare pentru imobilul din Craiova, str. M., judeţul Dolj la preţul de 1.350.000 euro, potrivit procesului-verbal de negociere din data de 21 aprilie 2008, sub sancţiunea de daune cominatorii în cuantum de 10.000 RON pe fiecare zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data încheierii efective a contractului şi a obligat pârâta la plata către reclamanţi a sumelor de 120.000 de euro, cu titlu de despăgubiri materiale şi 8.048,9 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, pârâta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a declarat apel, solicitând schimbarea sa în tot, în sensul respingerii acţiunii.
Prin decizia civilă nr. 68/A din 25 aprilie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, (unde pricina a fost strămutată de la Curtea de Apel Craiova) a respins apelul ca nefondat.
Împotriva deciziei instanţei de apel, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a declarat recurs, solicitând anularea sa şi, pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin decizia nr. 4443 din 12 decembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justitie, sectia a ll-a civilă, s-a admis recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 68/A din 25 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.
S-a dispus modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul că s-a admis apelul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 458/2011 din 9 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, care a fost schimbată în parte în sensul că s-a respins acţiunea ca neîntemeiată şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire, la data de 8 ianuarie 2014, revizuenţii C.N. şi C.D., invocând faptul că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut şi a dat mai mult decât s-a cerut.
Revizuenţii susţin că hotărârea pronunţată de instanţa de recurs este nelegală deoarece a acordat mai mult decât s-a cerut având în vedere că a judecat cauza în fond fără a casa decizia atacată încălcând dispoziţiile art. 314 C. proc. civ.
În acest sens, revizuenţii arată că Înalta Curte a constatat valabilitatea actului administrativ emis la data de 25 februarie 2009 şi a anulat procedura de atribuire a contractului de cumpărare a sediului O.C.P.I. Dolj fără ca intimata Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti să ceară acest lucru. Astfel, în cazul în care ar fi casat decizia recurată, aşa cum prevăd imperativ dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., instanţa de recurs ar fi fost obligată să motiveze atât legalitatea raportului de informare din 06 noiembrie 2008, cât şi anularea procedurii de atribuire a contractului de cumpărare a sediului O.C.P.I. Dolj în ciuda împrejurărilor de fapt determinate de actele juridice (raport de expertiză tehnică, proces-verbal, Hotărârea Consiliului de Administraţie) prin care reprezentanţii legali ai intimatei au fost de acord cu finalizarea procedurii de atribuire a contractului de cumpărare a sediului O.C.P.I. Doi, pe cale amiabilă.
Revizuenţii mai susţin că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut în sensul că a anulat procedura de atribuire a contractului de cumpărare a sediului O.C.P.I. Dolj în situaţia în care nici măcar directorul autorităţii contractante nu a făcut acest lucru, respectiv nu există o decizie de anulare a procedurii de atribuire conform art. 24 alin. (2) din Ordinul nr. 913/2007.
În concluzie, revizuenţii arată că, chiar dacă intimata - pârâtă nu a solicitat anularea procedurii de atribuire şi nu a fost emisă nicio decizie a conducătorului autorităţii contractante în acest sens, Înalta Curte a anulat procedura de atribuire.
Restul susţinerilor revizuenţilor vizează aspecte care ţin de fondul litigiului şi care nu pot fi reevaluate într-o cale extraordinară de atac.
Examinând cererea de revizuire formulată de revizuenţii C.N. şi C.D., Înalta Curte constată următoarele:
Deşi nu au indicat expres temeiul de drept al cererii de revizuire, motivul invocat de revizuenţi se circumscrie art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
Potrivit art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere, "dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".
Din interpretarea acestor dispoziţii legale, rezultă că prin formularea cazului de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., se face refeire la aplicarea principiului disponibilităţii care nu îngăduie instanţei să.depăşească obiectul acţiunii sau al celorlalte cereri accesorii sau incidentale, dar nici nu îi permite să omită a se pronunţa asupra unui capăt de acţiune. Altfel spus, ipotezele prevăzute de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., vizează inadvertenţele dintre obiectul pricinii supuse judecăţii şi ceea ce instanţa a hotărât.
Expresie a aplicării principiului disponibilităţii în procesul civil, art. 322 pct. 2 C. proc. civ., nu se referă la temeiurile cererilor, ci exclusiv la obiectul acestora, deci la pretenţiile concrete formulate de reclamant în cererea de chemare în judecată, de pârât, în cererea reconvenţională sau de ceilalţi participanţi în cererile lor.
Acest caz de revizuire priveşte numai obiectul acţiunii iar nu şi considerentele, argumentele invocate de părţi în susţinerea acţiunii, sau a căii de atac.
Este nefondată susţinerea revizuenţilor ce vizează faptul că instanţa de recurs a acordat mai mult decât s-a cerut, deoarece a judecat fondul fără să caseze decizia recurată încălcând art. 314 C. proc. civ., în sensul că a constatat valabilitatea actului administrativ emis la data de 25 februarie 2009 şi a anulat procedura de atribuire a contractului de cumpărare a sediului O.C.P.I. Dolj, fără ca intimata Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti să ceară acest lucru.
Potrivit art. 314 C. proc. civ. „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite".
Rezultă că, soluţionând recursul, instanţa supremă nu mai procedează la o analiză a probatoriilor deja administrate, ci realizează o aplicare şi interpretare corectă a legii incidente în litigiul dedus judecăţii, litigiu în raport de care împrejurările de fapt au fost stabilite de instanţele anterioare şi nu mai pot fi puse în discuţie.
Prin acţiunea introductivă reclamanţii au solicitat să se constate nulitatea absolută a actului administrativ din 25 februarie 2009, prin care a fost anulată procedura de atribuire a contractului de vânzare-cumpărare a sediului O.C.P.I. Dolj şi să fie obligată pârâta, prin directorul general, să încheie cu reclamanţii contractul de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în Craiova, str. M., judeţul Dolj, sub sancţiunea de daune cominatorii în cuantum de 10.000 RON pe zi de întârziere, de la data introducerii acţiunii şi până la data încheierii efective a contractului.
Prin recursul formulat, pârâta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate că procedura de achiziţie a sediului pentru O.C.P.I. Dolj s-a derulat cu respectarea dispoziţiilor legale, că această procedură nu a fost finalizată, iar directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nu poate fi obligat la semnarea contractului de vânzare-cumpărare.
Mai mult, instanţa de recurs a menţinut dispoziţiile primei instanţe cu privire la admisibilitatea capătului de cerere privind nulitatea actului din 25 februarie 2009.
Se constată, aşadar, că instanţa de recurs prin decizia a cărei revizuire se solicită, s-a pronunţat în limitele pretenţiilor concrete formulate de reclamanţi în cererea de chemare în judecată şi combătute de pârâtă prin motivele de, recurs.
Nici susţinerea revizuenţilor potrivit căreia instanţa de recurs a acordat mai mult în sensul că a anulat procedura de atribuire a contractului de cumpărare a sediului O.C.P.I. Dolj în situaţia în care nici măcar directorul autorităţii contractante nu a făcut acest lucru, substituindu-se astfel conducătorului autorităţii contractante singurul care putea să dispună o astfel de măsură, nu este întemeiată.
Instanţa de recurs nu a anulat procedura de atribuire a contractului de cumpărare a sediului pentru O.C.P.I. Dolj, ci a constatat faptul că această procedură s-a desfăşurat în conformitate cu dispoziţiile Ordinului nr. 913/2007 pentru aprobarea Regulamentului de imobile cu destinaţie de sediu pentru pârâtă, şi cele ale Ordinului nr. 270/2008 privind Instrucţiunile privind aplicarea procedurii de atribuire a contractelor care au ca obiect cumpărarea sau închirierea de imobile.
Astfel, instanţa de recurs a reţinut că potrivit celor două acte menţionate, procedura de atribuire presupunea parcurgerea mai multor etape, primele trei fiind finalizate, iar etapa a patra de negociere a aspectelor financiare, tehnice şi juridice ale contractului şi etapa a cincea de finalizare a procedurii de atribuire nefiind finalizate. De asemenea, instanţa a reţinut că etapa de negociere nu a fost finalizată, raportul de negociere din 21 aprilie 2008 întocmit de colectivul de coordonare nu conţinea şi recomandarea de încheiere a contractului ori de anulare a procedurii fapt pentru care directorul general al pârâtei a solicitat continuarea procedurii în scopul completării raportului de informare.
Reţinând aceste aspecte, Înalta Curte a apreciat că este incident în cauză motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea recurată fiind dată cu aplicarea greşită a legii, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (3) din acelaşi cod a modificat hotărârea, astfel că este nefondată critica potrivit căreia instanţa de recurs în mod greşit a modificat decizia recurată în loc să o caseze.
În consecinţă, nu se pune problema existenţei unei inadvertenţe între obiectul pricinii supuse judecăţii şi ceea ce instanţa de recurs a hotărât, astfel încât să fie aplicabile dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
Având în vedere că nu este incident cazul de revizuire invocat, Înalta Curte urmează să respingă cererea de revizuire formulată de revizuenţii C.N. şi C.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenţii C.N. şi C.D. împotriva deciziei nr. 4443 din 12 decembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2386/2014. Civil. Drepturi băneşti.... | ICCJ. Decizia nr. 2391/2014. Civil → |
|---|
