ICCJ. Decizia nr. 2512/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2512/2014
Dosar nr. 10238/40/2011*
Şedinţa publică din 2 octombrie 2014
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Iaşi, la data de 12 mai 2011, întemeiată pe dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 și ale art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, raportate la Primul Protocol Adiţional la C.E.D.O., reclamanta SC G. SA Iaşi a chemat în judecată pe pârâtul expropriator Judeţul Iaşi, reprezentat legal prin Consiliul Judeţean Iaşi, pentru a contesta cuantumul îndemnizaţiei de despăgubire stabilit de expropriator prin Hotărârea din 21 februarie 2011 pentru imobilul din municipiul Iaşi, jud. Iaşi, format din teren în suprafaţă de 9.048,55 mp şi construcţii în suprafaţă totală de 1.125,83 mp şi pentru a se constata că suma oferită nu reprezintă o justă şi prealabilă despăgubire; reclamanta a solicitat ca expropriatorul să fie obligat la plata unei juste şi echitabile despăgubiri în cuantum de 3.500.000 euro plus T.V.A., echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii. S-a mai cerut obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
Prin încheierea din 12 octombrie 2011, Tribunalul Iaşi a scos cauza de pe rol şi a înaintat-o Tribunalului Botoşani, urmare a admiterii cererii de strămutare a cauzei, dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Încheierea nr. 6351 din 22 septembrie 2011.
Prin sentinţa civilă nr. 1352 din 27 iunie 2012, Tribunalul Botoşani a admis acţiunea, a modificat Hotărârea din 21 martie 2011 de stabilire a despăgubirilor, în sensul că despăgubirea ce se acordă reclamantei este în cuantum de 2.985.391,37 euro, la care se adaugă şi valoarea T.V.A. de 24 %, respectiv suma de 716.493,92 euro, în total suma de 3.701.885,29 euro, în echivalent lei la data plăţii, ce nu va depăşi 30 de zile de la comunicarea hotărârii. A obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 19.506,94 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Botoşani a reţinut următoarele:
Prin Hotărârea din 21 martie 2011, atacată în cauză, expropriatorul a stabilit un cuantum al despăgubirilor aferente exproprierii în sumă de 2.093.880 lei, în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 255/2010. S-a constatat că expropriata nu a fost de acord cu despăgubirea astfel stabilită şi s-a dispus consemnarea sumei oferită cu titlu de despăgubiri, în conformitate cu prev. art. 19 alin. (11) şi art. 21 din Legea nr. 255/2010.
Raportul de evaluare avut în vedere la stabilirea despăgubirilor contestate nu a fost depus la dosar, pârâtul neefectuând practic nicio probă în apărarea propriei hotărâri.
Reclamanta a arătat că a fost implicată în procedura de expropriere începând cu anul 2008, menţionând că, la iniţiativa pârâtului a fost efectuat un prim raport de evaluare în cursul acelui an de către un expert A.N.E.V.A.R., care a avansat ca valoare reală de piaţă a imobilului expropriat, compus din teren și construcții, suma de 7.725.283 lei. A susținut că, fiind întrerupt proiectul de extindere a Aeroportului s-a întrerupt şi procedura exproprierii - acestea fiind reluate conform Hotărârii Consiliului Județean Iaşi din 11 februarie 2011, când, fără a se ţine cont de documentaţia de evaluare anterioară, s-a propus reclamantei ca despăgubire o sumă mult inferioară cu titlu de despăgubiri şi anume 2.093.880 lei, pentru care, deşi nu a existat un acord al expropriatei, s-a emis hotărârea contestată.
În susţinerea pretenţiilor din acţiune, reclamanta a depus în dovedire două rapoarte de expertiză extrajudiciară.
Instanţa a omologat, însă, raportul de expertiză judiciară efectuat de cei trei experţi desemnaţi, care a stabilit un prejudiciu final de 2.985.391,37 euro, la care reclamanta a achiesat.
S-a reţinut că acest raport corespunde cerinţelor art. 26 din Legea nr. 33/1994, stabilind atât valoarea reală a imobilului de 1.979.295,37 euro (contravaloare clădiri, teren, cheltuieli efectuate în vederea exproprierii), determinată pe bază de documente, cât şi costurile estimate (1.006.096 euro), respectiv prejudiciul cauzat societăţii şi terţilor ca efect al mutării (achiziţie imobil nou, relocare afacere).
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel pârâtul Judeţul Iaşi prin Consiliul Judeţean Iaşi, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Prin Decizia civilă nr. 17 din 23 octombrie 2012, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârât şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că suma acordată cu titlu de despăgubiri se va plăti în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinţei apelate (în loc de la „data comunicării acesteia”). S-au menţinut celelalte dispoziţii care nu sunt contrare acestei decizii.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că, într-adevăr, potrivit art. 11 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 255/2001, „înainte de data începerii activităţii comisiei prevăzute la art. 18, un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăţilor imobiliare, membru al A.N.E.V.A.R., va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ - teritorială, pe fiecare categorie de folosinţă”.
Raportul de evaluare se întocmeşte avându-se în vedere expertizele actualizate de camerele notarilor publici conform art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare.
S-a considerat, însă, că aceste dispoziţii legale nu pot fi interpretate în afara contextului în care au fost edictate de legiuitor şi trebuie coroborate cu restul prevederilor legale de la capitolul referitor la întocmirea documentaţiilor cadastrale, respectiv art. 5 alin. (1), (2) şi art. 7 din Legea nr. 255/2010.
Prin urmare, s-a apreciat că valoarea stabilită de către expertul evaluator pe baza unui raport elaborat având în vedere expertizele întocmite şi actualizate de către camerele notarilor publici reprezintă o valoare de pornire, de bază, raportată la locaţia imobilului, justa despăgubire urmând a se stabili ulterior, de către expropriator, prin negocierea la care fac trimitere dispoziţiile art. 8 alin. (2) din actul normativ menţionat, precum şi dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Instanţa de apel a considerat că, în realitate, criticile formulate de pârât reprezintă obiecţiunile la raportul de expertiză întocmit în cauză, obiecţiuni care au fost analizate şi respinse, ulterior nesolicitând-se, în conformitate cu art. 212 alin. (2) C. proc. civ., o contraexpertiză.
S-a reţinut, totodată, că la determinarea valorii terenului experţii au folosit metoda comparaţiei, prin raportare la imobile similare şi ofertele de piaţă existente, aşa încât susţinerea referitoare la scăderea din valoarea imobilului a unui procent de 20%, ca urmare a situării terenului în aproprierea aeroportului, nu a fost primită.
Instanţa de apel a considerat ca neîntemeiată şi critica referitoare la acordarea sumei de 1.006.096 euro, reprezentând costuri estimate pentru relocarea afacerii, reţinând că această sumă a fost stabilită prin raportul de expertiză semnat şi de expertul desemnat de pârât şi reprezintă o componentă a prejudiciului suferit de expropriat ca urmare a exproprierii. S-a apreciat că societatea a fost lipsită nu doar de corpuri de clădire şi de teren, ci şi de anumite bunuri nepatrimoniale evaluabile, cum sunt: sediul social de tradiţie, contracte în derulare, investiţii recente, bunuri şi utilaje ce trebuie depozitate, angajaţi cu contracte de muncă, clienţi, etc.
S-a considerat ca fiind întemeiată ultima critică, referitoare la momentul plăţii despăgubirilor, raportat la dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 33/1994.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, criticând decizia atacată pentru motive de nelegalitate.
Prin Decizia nr. 2822 din 23 mai 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârât, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În pronunțarea acestei soluții, instanța de recurs a reţinut următoarele:
Motivele de apel formulate de pârât reprezintă, în majoritatea lor, critici cu privire la raportul de expertiză întocmit în faţa primei instanţe, identificându-se cu obiecţiunile formulate la termenul din 20 iunie 2012 şi respinse de Tribunalul Botoşani. Această situaţie, deşi a fost corect reţinută de instanţa de apel, a fost eronat calificată ca neputând conduce la posibilitatea reţinerii caracterului întemeiat al obiecţiunilor, câtă vreme nu s-a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 212 alin. (2) C. proc. civ., o contraexpertiză.
Instanţa de apel nu a observat că prima instanţă a respins obiecţiunile pârâtului cu o motivare diferită dată prin încheierea din 20 iunie 2012, la care s-a amânat pronunţarea şi, respectiv, prin considerentele sentinţei.
În încheierea de amânare a pronunţării s-a consemnat respingerea obiecţiunilor formulate, atâta timp cât expertul desemnat de acesta a semnat toate exemplarele raportului, pe când în considerentele sentinţei s-a motivat că soluţia de respingere se impune în condiţiile în care obiecţiunile tind doar la înlăturarea probei din dosar, iar nu la înlocuirea ori refacerea ei.
În realitate, ambele motivări sunt nelegale şi nu puteau constitui argumente pentru instanţa de apel, în sensul refuzului de a examina dacă instanţa de fond a procedat sau nu corect respingând obiecţiunile. Instanța supremă a reținut că, împrejurarea potrivit căreia expertul desemnat de pârât ar fi semnat expertiza efectuată în cauză nu poate avea semnificaţia inexistenţei dreptului părţii de a formula obiecţiuni şi, după caz, de a solicita o nouă expertiză, atâta timp cât nici codul de procedură civilă şi nici legea specială în materia exproprierilor nu limitează acest drept.
Pe de altă parte, în condiţiile în care s-au formulat obiecţiuni, numai după ce acestea erau înaintate experţilor desemnaţi pentru a răspunde, iar răspunsurile nu ar fi fost considerate lămuritoare, partea avea deschis dreptul de a solicita o nouă expertiză.
În condiţiile în care pârâtul a înţeles să critice pe calea apelului soluţia respingerii obiecţiunilor, instanţa de apel trebuia să examineze dacă prima instanţă a procedat sau nu corect, dând părţii posibilitatea de a solicita lămuriri experţilor şi, în funcţie de răspunsurile acestora, să aprecieze dacă se impunea sau nu efectuarea unei noi expertize.
Fără a-şi motiva opinia cu privire la aspectele menţionate, instanţa de apel s-a limitat să reţină că, în situaţia în care părţile sunt nemulţumite de concluziile raportului de expertiză, respectiv de răspunsurile la obiecţiuni, are posibilitatea de a solicita întocmirea unei contraexpertize.
Instanţa de apel nu a indicat considerentele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-a format convingerea, ceea ce reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În acelaşi timp instanţa a încălcat şi dreptul la apărare al părţii, înlăturând arbitrar dreptul acesteia de a contesta o probă şi, implicit, prin faptul că nu a răspuns tuturor cererilor formulate, încălcând şi dreptul la un proces echitabil.
Dosarul a fost reînregistrat la Curtea de Apel Suceava, sub nr. 10238/40/2011*, la data de 21 august 2013.
Având în vedere, atât obiecţiunile depuse în primă instanţă (filele 1834-1838 dosar Tribunalul Botoşani), cât şi precizările de după casare ale pârâtei (filele 10-12 dosar apel rejudecare), dar şi poziţia părţilor, exprimată la termenul de judecată din 08 octombrie 2013, instanța de apel a înaintat comisiei de experţi următoarele obiecţiuni: să se precizeze dacă, la calcularea cuantumului despăgubirilor, au fost respectate dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în sensul că experţii trebuie să aibă în vedere preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel, la momentul întocmirii raportului de expertiză, motivat de faptul că - în cauză - nu au fost alese, pentru comparaţie, proprietăţi similare concurente cu proprietatea evaluată; să se precizeze dacă au fost alese corect comparabilele, având în vedere că preţul de piaţă pentru teren a fost determinat utilizând doar două comparabile, în condiţiile în care erau necesare minim trei, iar valoarea corecţiilor este de 34% din preţul terenului tranzacţionat - în legătură cu acest aspect, motivat de faptul că o parcelă de teren, care iniţial făcea parte din aceeaşi proprietate, a fost evaluată la 56,96 euro/mp (Dosar nr. 7677/99/2011 al Tribunalului Neamţ), se solicită a se reface calculul valorii terenului, în sensul ajungerii la un preţ adecvat actualului preţ de circulaţie al imobilelor; să precizeze experţii desemnaţi dacă lucrarea a fost realizată prin prisma coroborării acesteia cu dispoziţiile art. 11 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 255/2010, în conformitate cu care raportul de evaluare se întocmeşte avându-se în vedere expertizele întocmite şi realizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 şi, în caz afirmativ, care este preţul mediu de tranzacţionare pentru zona în care se află terenul în litigiu; să se precizeze, în legătură cu imobilele construcţii, care a fost momentul efectuării noilor lucrări de îmbunătăţire, dacă efectuarea lor a avut caracter urgent şi dacă a fost impusă de necesitatea unei bune funcţionări a construcţiei și dacă lucrările nou efectuate au adus un plus de valoare construcţiei, în ce cuantum, urmând a fi evidenţiate separat valoarea lucrărilor noi şi valoarea imobilului fără îmbunătăţiri.
La răspunsul comisiei de experţi, pârâtul a formulat alte două obiecţiuni, prima legată de omisiunea experţilor de a verifica preţurile de tranzacţionare ale terenurilor, aşa cum sunt acestea menţionate de E.C.N.P. Iaşi, iar a doua, legată de neverificarea situaţiilor de lucrări cu privire la pretinsele lucrări de amenajare sau lucrări curente,,necesare unei bune funcţionări a construcţiei”, pentru a se putea verifica momentul realizării acestora, precum şi caracterul lor de utilitate sau de necesitate.
Aceste obiecţiuni au fost respinse ca neconcludente la termenul din 18 februarie 2014.
În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 88 din 27 februarie 2014, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârât și a schimbat, în parte, sentința atacată, în sensul că suma acordată cu titlu de despăgubiri se va plăti în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinţei apelate (în loc de la „data comunicării acesteia”). Au fost menţinute celelalte dispoziţii care nu sunt contrare deciziei și s-au respins cererile părților de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că apelul declarat de pârât este întemeiat, dar, doar pentru considerentele avute în vedere de prima instanţă de apel care a stabilit că suma acordată cu titlu de despăgubiri se va plăti în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a sentinţei apelate (în loc de,,data comunicării acesteia”).
Referitor la primul motiv de apel, ce vizează aplicarea dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 255/2010, şi anume, determinarea valorii imobilului expropriat prin raportare la expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, s-a reținut că, în privinţa stabilirii cuantumului despăgubirii de către instanţă sunt aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 la care fac trimitere dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010.
Textele invocate de apelantă referitoare la evaluarea despăgubirilor din Legea nr. 255/2010 şi normele de aplicare ale acesteia se referă la evaluarea făcută anterior exproprierii, în faza procedurii administrative şi nu la stabilirea despăgubirilor de către instanţă în caz de contestare a hotărârii expropriatorului.
Aceste considerente ale instanţei au stat şi la baza respingerii, ca neconcludentă cauzei, a obiecţiunii la suplimentul de expertiză, legată de neraportarea experţilor la expertiza C.N.P. Iaşi.
Referitor la criticile din apel referitoare la valoarea propriu-zisă a terenului, astfel cum a fost aceasta reţinută de către prima instanţă, instanța de apel a reținut următoarele:
În ce privește construcția C17, din raportul de expertiză întocmit şi depus în primă instanţă (fila 1.741 dosar Tribunalul Botoşani), rezultă că această clădire, în suprafaţă de 179,49 mp este, în fapt, o construcţie veche, modernizată în anul 2010, iar potrivit concluziilor experţilor din răspunsurile la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză (filele 40 şi 44 dosar apel rejudecare), converg spre aceeaşi ipoteză, şi anume, că a fost vorba, chiar dacă au fost lucrări efectuate după anul 2008, când s-a dat prima hotărâre de declarare a obiectivului de expropriere, despre lucrări de reparaţii curente care, deşi au dat un plus de valoare clădirilor, acesta nu a fost substanţial, prin aceea că au fost lucrări de finisaje interioare şi nu au vizat consolidarea structurii de rezistenţă.
Instanța de apel a reținut, astfel, că această construcție, C17, nu reprezintă o clădire nouă, edificată în scopul sporirii valorii despăgubirii pentru imobilele expropriate, mai mult cu cât, atunci când au fost dezbătute obiecţiunile la răspunsurile experţilor, la termenul din 18 februarie 2014, apărătoarea pârâtului a insistat pe stabilirea valorii clădirii centrale, C2, corp administrativ, în raport de lucrările efectuate, nemaipunând în discuţie problema construcţiei C17.
În ceea ce priveşte celelalte construcţii identificate şi evaluate de către experţi, din cadrul obiectivului expropriat, s-a reținut că nu s-au adus critici cu privire la pretinse cheltuieli cu caracter voluptoriu efectuate de către expropriat în scopul creşterii valorii despăgubirii. Primele critici, în legătură cu aceste aspecte, au fost evidenţiate, omisso medio, în calea de atac a recursului, când s-a invocat şi calitatea reclamantei de,,constructor de rea-credinţă”.
Chiar dacă s-ar aprecia că instanţa de apel este învestită şi cu aceste critici expuse pentru prima dată în recurs, nu s-ar putea reţine o situaţie diferită de cea constatată de către toţi experţii şi expusă în considerente anterior, şi anume, că este vorba despre cheltuieli cu caracter util. Nici aprecierea că expropriatul ar avea situaţia juridică a unui constructor de rea-credinţă nu este întemeiată, faţă de atitudinea temporizantă a expropriatorului care, în 2008, dă o prima hotărâre prin care-şi manifestă opţiunea exproprierii, întrerupând procedura aproape trei ani, fără siguranţa că ar mai putea fi reluată, apoi emite în anul 2011 o hotărâre de reluare a exproprierii. Cum buna-credinţă se determină în mod concret, legat de circumstanţele cauzei, iar expropriatul este o societate comercială cu mai mulţi angajaţi, care a funcţionat în toată această perioadă, este greu de apreciat că acesta a efectuat lucrări de finisaje sau alte lucrări utile doar pentru obţinerea unor despăgubiri extinse şi nu pentru buna desfăşurare a activităţii sale comerciale, în condiţiile în care nu existau certitudini legate de finalizarea procedurii de expropriere. Mai mult, la data formulării răspunsului de către experţi, toate construcţiile au fost demolate.
Toate aceste considerente au stat la baza respingerii ca neconcludentă de către instanţa de trimitere a obiecţiunii pârâtului la răspunsul experţilor, referitoare la lucrările de amenajare ale construcţiilor.
În ceea ce priveşte criticile legate de valoarea terenului, instanţa a reţinut că, deşi este vorba despre un teren aflat în imediata apropiere a aeroportului, una dintre comparabilele avute în vedere de experţi a fost tocmai un teren situat pe aceeaşi stradă, respectiv A., corecţiile fiind mai mici, iar caracteristicile proprietăţii mult mai apropiate de cea expropriată. Corecţiile au fost motivate, în ceea ce priveşte a doua comparabilă, o proprietate asemănătoare cu cea în litigiu, în ceea ce priveşte dispunerea pe teren a unor construcţii industriale. Pârâtul nu a indicat vreun temei legal pentru folosirea a minim trei comparabile în stabilirea preţului de piaţă prin metoda comparaţiei vânzărilor. De asemenea, elementele de comparaţie ale proprietăţilor comparabile (suprafaţă, localizare, transmiterea dreptului de proprietate, condiţiile pieţei, amenajări exterioare) fiind diferite faţă de cele ale proprietăţii evaluate, fiecare dintre aceste diferenţe a fost luată în considerare de către cei trei experţi, care au corectat preţul proprietăţii comparabile prin aplicarea diferitelor procente, apreciere corectă în condiţiile în care nu s-au adus de către pârâtul apelant alte argumente pertinente pentru modificarea procentelor evaluatorii de diminuare ce sunt aplicate în cadrul metodelor cantitative şi/sau calitative pentru analiza diferenţelor şt estimarea corectă. Mai mult, expropriatorul avea posibilitatea să indice el însuşi alte comparabile pe care le-ar fi considerat mai potrivite pentru determinarea valorii terenului în litigiu, dar nu a înţeles să aducă în faţa comisiei de experţi asemenea exemple.
Referitor la motivul de apel referitor la obligarea eronată a expropriatorului la plata unei sume de bani necesară pentru achiziţia unui imobil similar şi pentru relocarea afacerii pe un alt amplasament, instanța a reținut că nu se poate reţine, în raport de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, că în noţiunea de daune nu ar intra şi cheltuielile la care ar fi obligat expropriatul pentru mutarea afacerii într-o altă locaţie. Ca efect al exproprierii, acesta este obligat să suporte cheltuieli generate de achiziţionarea unui alt imobil, precum şi de mutarea efectivă a mijloacelor de producţie, în vederea continuării activităţii, dat fiind faptul că societatea era funcţională la momentul exproprierii.
Prima instanţă a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor reprezentând cheltuieli cu achiziţionarea unui imobil similar şi pentru relocarea afacerii pe un alt amplasament, un raport de expertiză efectuat în cauză de către o comisie de experţi care şi-a însuşit, inclusiv, aprecierea cuantumului presupuselor cheltuieli de această natură pretinse de expropriat.
În legătură cu acest aspect, instanța de apel a observat că expropriatorul nici nu a formulat obiecţiuni la primă instanţă (fila 1834 dosar Tribunalul Botoşani).
În legătură cu solicitarea de cenzurare de către instanţa de apel a acestor cheltuieli, s-a reținut că pârâtul nu a înţeles să aducă probe în susţinerea unei asemenea cereri, obiecţiunile la raportul de expertiză, de după casare, formulate de către aceasta, nemenţionând aceste cheltuieli. Invocarea unor aspecte cu caracter general, legate de criza economică, de scăderea preţurilor proprietăţilor imobiliare nu pot justifica, prin ele însele, înlăturarea unor despăgubiri stabilite în baza părerii unor experţi abilitaţi.
În ce privește cererile având ca obiect plata cheltuielilor de judecată, acestea au fost respinse, pentru pârât nefiind dovedită cu înscrisuri angajarea unor asemenea cheltuieli, iar pentru reclamantă, în condiţiile admiterii apelului, nefiind justificată, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., acordarea cheltuielilor de judecată pretinse.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Susține că au fost aplicate și interpretate greșit dispozițiile art. 26 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, precum și prevederile art. 11 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 255/2010.
Astfel, în ce privește reținerea de către instanța de apel în sensul că acele critici referitoare la efectuarea unor cheltuieli voluptorii de către reclamantă ar fost invocate pentru prima dată în faţa instanței supreme, recurentul susține că această abordare a motivului de apel reprezintă o evidentă interpretare nelegală a normelor de procedură civilă care prevăd caracterul devolutiv al căii de atac, iar examinarea criticilor din apel conduce în mod evident la aprecierea nelegală cu privire la valoarea despăgubirii acordată reclamantei, care a fost, constant, contestată.
Arată că motivaţia instanţei în sensul că, la data formulării răspunsului de către experţi toate construcţiile au fost demolate, existând doar posibilitatea verificării unei situaţii de fapt, exclusiv, pe baza unor situaţii de lucrări este surprinzătoare, în condiţiile în care această verificare era ușor de realizat, iar concretizarea momentului la care au fost executate aceste lucrări ar fi confirmat împrejurarea că ele nu aveau un caracter necesar şi că au fost realizate doar în intenţia sporirii nejustificate a valorii unui bun supus exproprierii.
Precizează că a susținut în fața instanțelor anterioare că, în aprecierea pertinenţei ofertei iniţiale făcută reclamantei, calculată şi precizată de Hotărârea nr. 10/21 martie 2011, instanţa era obligată să ordone ca specialiştii să verifice detaliile tehnice ale imobilelor la acel moment, cele pretinse în prezent și să dea o interpretare legală împrejurării că, pe parcursul derulării procedurii de expropriere reclamanta a realizat lucrări de reamenajare cu privire la aceste construcţii, astfel că aceasta este un constructor de rea-credinţă.
Vădit nelegală apare soluţia instanţei de prim control judiciar şi sub aspectul stabilirii valorii ce trebuie avută în vedere cu privire la terenul supus exproprierii. În motivarea dată soluţiei de respingere a acestui motiv de apel reia, la nivel teoretic, o serie de aprecieri ce se pretinde că ar conduce la concluzia legalităţii evaluării. Cu toate acestea, instanţa nu face nici o referire detaliată la motivele de apel ale pârâtului, concluzionând doar că valoarea terenului este cea corectă.
Astfel, apreciază că, lucrarea tehnică realizată în cauză trebuia să pornească şi de la analiza dispoziţiilor art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010, însă, în mod nelegal, instanța de apel a reținut că textul citat este aplicabil doar în procedura administrativă de stabilire a despăgubirii.
În plus, aşa cum este consemnat în opinia separată întocmită şi înaintata Curţii de Apel Suceava de către expert G.D., valoarea reală terenului, este de circa 30 euro/mp, însă instanţa de apel nu a explicat, în nici un mod, motivul pentru care a înlăturat această opinie.
Consideră că, în pofida art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, nu se poate ignora faptul că lucrarea tehnică iniţial întocmită nu concluzionează cu privire la valorile legal stabilite pentru tranzacţii în zonă, ci apreciază cu privire la valori ale terenului inaplicabile în prezenta cauză.
Astfel, arată că, din tabelul comparativ aflat la filele 32-33 din raport rezultă că, pentru un teren situat în str. A. preţul este de 51,825 euro/mp, însă experţii susţin că este preferabil preţul de 98 euro/mp, cu referire la pretinsa valoare a unui teren situat pe str. A.V. (în altă locaţie decât cea în litigiu), cu privire la care au stabilit preţul de 90,88 euro/mp.
Prin urmare, consideră că la stabilirea valorii terenului supus exproprierii, instanța și experții trebuiau să aibă în vedere atât varianta oferită de expertiza C.N.P. Iaşi, dar și pe cea oferită de tranzacţii similare în zonă conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv contractul de vânzare-cumpărare al unui teren învecinat, aflat în str. A.
O altă critică ce vizează vădita nelegalitate a deciziei atacate este reprezentată de reţinerea de către instanţa de prim control judiciar a unor sume ce nu reprezintă componente ale justei despăgubiri.
Astfel, este eronată obligarea pârâtului la plata sumelor ce ar reprezenta achiziţia unui imobil prezentând caracteristicile şi facilităţile celui expropriat, relocarea afacerii (sumă ce include şi contravaloarea chiriei pentru o perioadă de maximum 24 de luni), diversele comisioane și taxe notariale (care sunt deja incluse în prețul de vânzare al unui imobil).
Arată că este inacceptabil din punct de vedere juridic ca suma stabilită cu titlu de despăgubire să fie „completată” cu valori avute deja în vedere la stabilirea sa. În egală măsură, la dosarul cauzei nu există nici o dovadă cu privire la prejudiciul concret ce urmează a fi suferit de reclamantă prin expropriere, altul decât cel legat de preluarea terenului şi a construcţiilor.
Un alt aspect de nelegalitate a deciziei atacate îl reprezintă acordarea „costurilor determinate pe bază de documente” , experţii precizând o valoare totală de 1.979.295,37 euro, ce include nu doar valoarea imobilelor construcţii şi teren, ci şi „cheltuieli înregistrate până la data de 2 mai 2012 cu exproprierea - 446.331,67 euro, tabel anexat si documente în copie depuse la dosarul cauzei”.
Recurentul consideră că aceste sume includ, nelegal, plăţi care nu au legătură cu expropriere proprietății reclamantei, respectiv: cheltuieli O.C.P.I., cheltuieli notariale, cheltuieli de asistenţă juridică, cheltuieli comisioane bancare cheltuieli experţi evaluatori, cheltuieli spaţiu relocare finală.
Concluzionând asupra prejudiciului, recurentul consideră că suma totală de 1.452.427, 67 euro reprezintă o veritabilă „plată nedatorată”, componentele ce o formează fiind fie sume a căror achitare nu are legătură cu cauza de faţă, fie sume a căror valoare a fost reţinută în valoarea imobilelor expropriate.
Examinând decizia recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că, prin motivele de recurs pârâta susţine nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva încălcării și aplicării greșite de către instanţa de apel a dispozițiilor legale înscrise în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică în ceea ce privește verificarea și determinarea corectă a cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru imobilului expropriat. Din această perspectivă, criticile recurentului fac posibilă încadrarea acestora în motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în baza căruia urmează a se examina legalitatea modului în care instanţa de apel a determinat cuantumul despăgubirilor aferente imobilului expropriat.
Înalta Curte reţine că, prin Hotărârea din 21 martie 2011 de stabilire a despăgubirilor emisă de Consiliul Judeţean Iaşi a fost stabilită despăgubirea în cuantum de 2.093.880 lei pentru imobilului expropriat aparţinând SC G. SA Iaşi, compus din teren în suprafaţă de 9.048,55 mp şi construcţii în suprafaţă totală de 946,52 mp, situat în Iaşi, despăgubiri a cărui cuantum a fost contestat, de reclamantă, prin acţiunea de faţă.
Recurentul Consiliul Judeţean Iaşi a atacat decizia instanţei de apel prin prisma încălcării și aplicării greșite a criteriilor înscrise în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în considerarea cărora trebuia stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru imobilul expropriat. Textul legal evocat prevede, în mod imperativ, criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere, iar nerespectarea acestora pun în discuţie o problemă de încălcare a legii.
Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”, textul legal stabilind atât criteriile de determinare a despăgubirii, compusă din valoarea reală a bunului şi prejudiciul cauzat expropriatului, cât şi momentul stabilirii cuantumului despăgubirilor, respectiv „data întocmirii raportului de expertiză.”
Prin urmare, legea impune ca, la determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite proprietarului bunului supus exproprierii, instanța de judecată, precum şi comisia de experți trebuie să ţină seama de două criterii legale (instituite ca atare prin lege, în scopul cuantificării juste şi echitabile a despăgubirii), şi anume, valoarea reală de piaţă a imobilului şi, respectiv, „daunele” aduse proprietarului, scop în care vor fi aduse şi alte dovezi.
În ce privește valoarea reală a imobilului expropriat, primul criteriu în stabilirea cuantumului despăgubirii, comisia de experții, precum și instanța de judecată trebuie să aibă în vedere preţurile de tranzacţionare concrete a unor imobile cu caracteristici similare celui expropriat, de la data întocmirii raportului de expertiză, adică la un moment cât mai apropiat momentului pronunţării hotărârii prin care se stabileşte cuantumul despăgubirii, pe baza criteriilor imperative, reglementate de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Prin urmare, aspectele esenţiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experţii desemnaţi de către instanţa de judecată sunt, în primul rând, preţul de piaţă al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacţii încheiate în perioada relevantă privind terenurile de acelaşi fel din zonele locale situate în aceeaşi unitate administrativ teritorială, iar în al doilea rând, momentul de referinţă al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al întocmirii raportului de expertiză în cursul judecăţii.
Or, instanţa de apel a validat cuantumul despăgubirilor pe baza unui raport de expertiză întocmit în faţa primei instanţe, a cărui valoare a fost reconfirmată de experți, în al doilea ciclu procesual, cu ocazia rejudecării cauzei în apel, ca efect a Deciziei de casare nr. 2822 din 23 mai 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilind valoarea despăgubirii pentru imobilul expropriat la momentul anului 2012, contrar criteriilor impuse de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea 33/1994. În conformitate cu decizia de casare, instanţa de apel avea obligaţia să examineze dacă prima instanță a procedat sau nu corect atunci când a respins obiecțiunile pârâtului (reprezentând critici de nelegalitate în apelul promovat) care vizau nerespectarea criteriilor de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere.
Contrar îndrumărilor obligatorii dispuse de instanţa de casare din primul ciclu procesual, instanța de apel, în mod eronat, a validat opinia experților S.F. și G.A., care, la data întocmirii răspunsului la obiecțiuni, respectiv ianuarie 2014, au confirmat un preț de piață a imobilului stabilit, însă, la nivelul anului 2012. În cadrul lucrării, experții au arătat că au prezentat valori ale terenurilor rezultate din calculul efectuat prin utilizarea metodei comparației directe, respectiv analiza ofertelor în vederea stabilirii intervalului de valori, valoarea selectată și prezentată instanței rezultând din tranzacțiile existente la dosarul cauzei. Experții au făcut referire la două comparabile reprezentând contracte de vânzare-cumpărare încheiate în iunie-iulie 2011 și nu la un preț de tranzacționare determinat în raport de momentul întocmirii suplimentului de expertiză, dispus de instanța de apel la termenul de judecată din 08 octombrie 2013, ca efect al rejudecării. Rezultă astfel, că instanța de apel și-a întemeiat, eronat, hotărârea pronunțată pe concluziile unui raport de expertiză efectuat în primul ciclu procesual, încălcând dispozițiile legale în materie. Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de apel nu a procedat la verificarea legalității determinării cuantumului despăgubirilor stabilit din perspectiva respectării dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în sensul examinării, în concret, a criteriilor referitoare la preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel, la momentul întocmirii raportului de expertiză potrivit obiectivelor stabilite în rejudecare. Prin acest procedeu, instanța de apel a validat, astfel, eronat, valorile unui raport de expertiză pe care le-a preluat necenzurat.
Cum textul de lege prevede cu claritate şi fără posibilitate de interpretare care este momentul în raport cu care experţii au a calcula şi instanţele de judecată au a stabili cuantumul despăgubirii și, anume, momentul „întocmirii raportului de expertiză”, text de lege care, în aplicarea principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, nu permite interpretului să stabilească un alt moment în raport cu care să se calculeze valoarea despăgubirilor pentru imobilul expropriat, Înalta Curte va constată nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Pe de altă parte, în verificare legalităţii deciziei recurate, sub aspectul respectării primului criteriu în stabilirea cuantumului despăgubirii, respectiv valoarea reală a imobilului expropriat, Înalta Curte constată că instanța de apel deși reține incidența art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, realizează o aplicare și interpretare greșită a textului normativ, deoarece reperele lucrării de specialitate, administrată în faţa instanţei de fond şi, consecutiv, a instanţei de apel (care le-a preluat integral) s-au raportat la alte criterii decât cele legale.
Astfel, experţii S.F. și G.A. au arătat în cuprinsul raportului de expertiză că valoarea de 886.886 euro a terenului expropriat a fost stabilită prin raportare la două comparabile reprezentate de contractele de vânzare-cumpărare din 17 iunie 2011 B.N.P., I.P. şi din 14 iulie 2011 B.N.P., Z.C.M., iar suma de 646.077 euro pentru construcțiile expropriate a fost calculată pe baza cataloagelor de prețuri de barem și corecții, editate de C.C.I.R.F.F., ediția 1965. Or, din această perspectivă, criticile recurentului sunt întemeiate sub aspectul omologării greșite a cuantumului despăgubirii stabilite prin raportul de expertiză astfel întocmit, atât timp cât la stabilirea valorii imobilului expropriat s-a avut în vedere tehnica comparației vânzărilor prin raportare la comparabile care nu prezentau caracteristici asemănătoare imobilului la data exproprierii. Astfel, experții au analizat drept comparabile prețurile din două tranzacții cu loturi de teren, respectiv pentru un teren cu destinația curți construcții situat în Iași, precum și un teren cu aceeași destinație, curți-construcții, situat în str. A.V., imobile cu alte caracteristici ori situate în alte zone din municipiul Iași, înlăturând, cu o argumentare subiectivă, fără suport probatoriu, solicitarea și înscrisurile invocate de pârât, în sensul, de a se lua în analiză drept comparabilă și valoarea stabilită pentru un teren, pe care se află amplasată o construcție cu destinație de pavilion administrativ, comparabilă utilă întrucât se afla chiar în continuarea proprietății care face obiectul prezentei cauze. Relativ la această comparabilă, care reprezintă un imobil asemănător celui în litigiu, s-a stabilit, de către comisia de experți desemnată în Dosarul nr. 7677/99/2011 al Tribunalului Neamț, o valoare de 58,96 euro/mp, cu aplicarea unor corecții impuse de Regulamentul general de urbanism ce s-ar fi impus a fi avute în vedere și pentru proprietatea expropriată ce face obiectul dosarului de față întrucât se află în imediata vecinătate a aeroportului și reclamă restricționări specifice domeniului aviației.
Pe de altă parte, susținerea recurentei potrivit căreia cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului pentru terenul expropriat se stabilește în funcție de valorile din expertizele întocmite de camerele notarilor publici în raport de dispoziţiile art. 11 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 255/2010, nu poate fi primită. Aceste dispoziții legale, se referă la procedura administrativă privind evaluarea terenurilor anterior începerii activităţii comisiei abilitate să emită hotărârea de expropriere, respectiv în cadrul procedurii prealabile emiterii acesteia, pe când contestaţia formulată de expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii, stabilit prin hotărâre de expropriere, se soluţionează potrivit art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, deci cu respectarea exigențelor impuse de art. 26 alin. (2) din Lege.
Drept urmare, în conformitate cu decizia de casare din primul ciclu procesual, instanța de apel avea obligația să verifice, în privința modalității de stabilire a despăgubirii, dacă comisia de experți a avut în vedere prețuri ale imobilelor cu parametri și caracteristici similare celui din litigiu, ce rezultau din tranzacțiile încheiate în zonă. Or, se constată că, expertiza însușită de instanța de apel nu este însoțită de niciun document care să ateste rezultatul verificărilor întreprinse în sensul dacă, în unitatea administrativ teritorială, s-au efectuat tranzacții imobiliare de același fel și prețul la care s-ar fi tranzacționat astfel de bunuri, la data efectuării raportului de expertiză, astfel cum, de altfel, s-a stabilit prin obiectivele expertizei fixate în apel.
Instanța de apel a ignorat însă dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care prevăd, în ceea ce privește valoarea reală a imobilului, că aceasta este dată de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, bunul expropriat, compus din construcții și teren, astfel cum a fost identificat în hotărârea de expropriere.
Recurentul a invocat nelegalitatea deciziei atacate și din perspectiva greșitei rețineri în cuantumul despăgubirii a sumei de 446.341,67 euro reprezentând „cheltuielile cu exproprierea” efectuate până la 02 mai 2012 de către reclamantă. Critica formulată se vădește a fi întemeiată.
Înalta Curte constată, din perspectiva verificării legalității deciziei recurate sub aspectul examinării criteriului de determinare a despăgubirii impus de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 că, în mod greșit, instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, confirmată în apel a inclus în valoarea despăgubirii imobilului expropriat suma respectivă, reținută cu titlu de „cheltuielile cu exproprierea” efectuate de reclamantă. Aceste pretenții urmează a fi respinse întrucât acestea exced criteriilor prin care legiuitorul a înțeles să reglementeze modalitatea de determinare și componentele despăgubirii cuvenite proprietarului bunului expropriat, în scopul cuantificării juste și echitabile a despăgubirii. De aceea, nu pot fi incluse alte elemente în determinarea sumei cuvenită cu titlu de despăgubire, respectiv „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele” și „daunele” aduse proprietarului.
Chiar și în măsura în care suma de 446.341,67 euro reprezentând „cheltuielile cu exproprierea efectuate până la 02 mai 2012 ” ar fi fost analizată drept o componentă a prejudiciului cauzat proprietarului, cum - de altfel - s-a solicitat prin acțiunea introductivă, aceste pretenții nu pot fi primite. Condiția impusă de norma legală nu este îndeplinită, atât timp cât cheltuielile pretinse nu reprezintă o consecință directă a exproprierii, care să atragă acoperirea daunei, generată de măsura exproprierii. Dovezile prezentate, în sensul dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la care se face trimitere în cuprinsul raportului de expertiză vizează, pe de o parte, solicitarea reclamantei pentru o perioadă ulterioară datei la care a fost emisă hotărârea de expropriere, iar, pe de altă parte, respectivele înscrisuri fac trimitere la o serie de cheltuieli generice (determinate de efectuarea unor cheltuieli la O.C.P.I., cheltuieli notariale, cheltuieli curierat rapid, cheltuieli servicii copiere, comisioane bancare, experți evaluatori, precum și cheltuieli de asistență/reprezentare juridică efectuate în alte dosare pe rolul instanțelor judecătorești,), fără a se evidenția și determina, în concret, legătura de cauzalitate directă între pretinsa daună și măsura exproprierii, ca fapt generator al răspunderii pentru repararea pretinsului prejudiciu.
În consecință, pentru considerentele expuse, se constată că, procedeul uzitat de instanța de apel, prin preluarea necritică, a concluziilor raportului de expertiză efectuat în fața tribunalului, contravine dispozițiile imperative înscrise în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Însușirea de către instanța de apel a valorii determinată prin raportul de expertiză efectuată în fața instanței de fond, în primul ciclu procesual este greșită deoarece, modalitatea de stabilire a valorii reale a imobilului identificat în hotărârea de expropriere se plasează în afara criteriilor prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ceea ce atrage nelegalitatea deciziei atacate pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
De aceea, din perspectiva celui de al doilea criteriu ce trebuie avut în vedere la stabilirea despăgubirii cuvenită reclamantei - prejudiciul, este de semnalat că despăgubirea la care se referă dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 include, într-adevăr, și prejudiciul creat proprietarului. Interpretarea textului legal denotă indubitabil împrejurarea că prejudiciul reprezintă consecința directă a exproprierii, atât timp cât dauna adusă proprietarului trebuie să acopere pierderea suferită de persoana afectată de măsura exproprierii. În acest context normativ, instanța are, însă, obligația să examineze dacă componentele acestuia reprezintă sau nu un prejudiciu cert și să stabilească întinderea acestuia, pe baza dovezilor prezentate. Așadar, prejudiciul adus proprietarului bunului expropriat poate include doar acele daune efective, certe, cunoscute și determinate sau determinabile la momentul exproprierii, nu și acele daunele eventuale, incerte, ipotetice, care nu pot fi determinate ori determinabile la momentul exproprierii.
Sub aspectul verificării legalității deciziei recurate, din perspectiva respectării dispozițiilor art. 26 din Lege, Înalta Curte reține ca fiind fondate și criticile pârâtului cu privire la stabilirea greșită a despăgubirilor acordate cu titlu de prejudiciu, întrucât - în mod eronat - au fost incluse și evaluate elemente care nu pot constitui componente ale unei juste despăgubiri.
În speță, instanța de fond prin hotărârea pronunțată, confirmată de instanța de apel, sub acest aspect, a reținut că despăgubirea cuvenită reclamantei de compune din valoarea reală a imobilului expropriat reprezentată de suma de 886.886 euro stabilită pentru terenul expropriat și suma de 646.077 euro reprezentând valoarea construcțiilor, precum și din prejudiciul adus expropriatului în sumă de 1.006.096 euro, ce se compune din costuri presupuse de achiziția unui imobil similar celui expropriat în valoare de 238.229 euro și costuri presupuse pentru relocarea afacerii pe un nou amplasament în valoare de 767.867 euro, raportul de expertiză fiind omologat sub aspectul elementelor și valorilor stabilite.
Or, prin dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 legiuitorul a avut în vedere ca valoarea despăgubirilor pentru expropriere să fie stabilită de așa manieră încât să permită expropriatului să achiziționeze, eventual, o proprietate asemănătoare cu cea expropriată, deoarece criteriile stabilite prin norma legală, pentru a determina o justă despăgubire pentru pierderea dreptului de proprietate includ, deja, în cuantumul despăgubirii, valoarea reală a imobilului expropriat. În acest context al analizei, este nelegală includerea ca element component al prejudiciului suma de 238.229 euro reprezentând costuri „presupuse” de achiziția unui imobil similar celui expropriat, urmând ca pretențiile reclamatei privind obligarea pârâtului recurent la plata acestei sume de bani să fie respinse, ca nefondate.
Prin motivele de recurs s-au formulat critici de nelegalitate și în privința modului de determinare și întindere a prejudiciului reprezentat de cheltuielile „presupuse” pentru realocarea afacerii reclamantei pe un nou amplasament, reclamanta enumerând în cuprinsul acțiunii costurile care ar fi generate de o atare activitate.
Cum cadrul normativ legal vizează acel prejudiciu cert, concret și actual, generat de expropriere și nu un prejudiciu eventual și ipotetic, care nu poate da naștere la despăgubiri, Înalta Curte urmează a constata că situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită în vederea aplicării corecte a legii sub aspectul modalității de determinare și acordare a acestei componente a prejudiciului pretins de expropriat, constând în acele cheltuieli determinate de realocarea echipamentelor necesare desfășurării activității cuprinse în obiectul său de activitate. Prin urmare, sub acest aspect, criticile formulate prin cererea de recurs sunt fondate, în măsura în care sunt de natură a susţine necesitatea completării în apel a probatoriilor, respectiv documente și evidențe finaciar - contabile, precum și alte probe necesare și utile pentru lămurirea, pe deplin, a împrejurărilor legate de determinarea certă a prejudiciului pretins de persoana expropriată în baza Legii nr. 255/2010, atât sub aspectul existenței acestuia, cât și al întinderii sale.
În consecință, pentru considerentele expuse, reținând nelegalitatea hotărârii atacate și incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 315 C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de apel.
În rejudecare, se va ține seama strict de limitele casării, urmând ca instanţa de apel să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, de către o comisie de experţi constituită în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, în scopul stabilirii despăgubirilor cuvenite reclamantei în raport de „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”.
În vederea respectării dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și a dispozițiilor art. 129 alin. (5) din C. proc. civ., instanța de apel va ordona suplimentarea probatoriului și va administra nemijlocit dovezile necesare identificării (autorizații de construcție, situații și devize de lucrări, documente financiar contabile, ș.a.) și evaluării bunului în privința căruia a fost emisă Hotărârea de expropriere nr. 10/2011 prin întocmirea unui nou raport de expertiză în conformitate cu prevederile legale. Totodată, în acest sens, va solicita și relații de la C.N.P., O.C.P.I., Primărie, D.T.I.L. (în măsura în care aceste entităţi au o existenţă autonomă), urmând ca pe baza informaţiilor primite privind tranzacţiile încheiate în zonă, să procedeze la evaluare, luând în considerare preţurile din aceste tranzacţii. Doar în cazul în care, în urma verificărilor reale (prin suplimentarea probatoriului necesar) efectuate de instanța de trimitere în legătură cu existența unor asemenea acte juridice la data întocmirii raportului de expertiză, se va constata că nu există asemenea tranzacții imobiliare în unitatea administrativ teritorială privind bunuri cu caracteristici similare imobilului expropriat, se va avea în vedere alte comparabile propuse de experți, specifice terenului supus evaluării. Ulterior stabilirii complete și corecte a situației de fapt, instanța de apel se va pronunţa asupra legalităţii sentinţei de fond sub aspectul cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei, a cărei proprietate a fost supusă măsurii exproprierii.
Apreciind fondat, în limitele prezentate, și motivul de recurs referitor la nestabilirea deplină a situației de fapt referitoare la existența și întinderea prejudiciului adus proprietarului de natura celui sus analizat, instanța de apel, cu ocazia rejudecării, urmează să administreze probe suplimentare, inclusiv prin intermediul unei noi expertize, care să determine, în limitele casării, caracterul cert și neîndoielnic al prejudiciului generat de expropriere, atât sub aspectul cerinței existenței sale, cât și al întinderii acestuia.
În rejudecare, în limitele investirii sale, instanța de trimitere, cu ocazia determinării cuantumului despăgubirii, va avea în vedere inaplicabilitatea dispozițiilor art. 128 alin. (3) lit. c) din C. fisc. în materie de expropriere. C. fisc., în art. 128 alin. (3) lit. c), prevede că trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, potrivit legii, în schimbul unei despăgubiri (compensaţie) este considerată livrare de bunuri, iar potrivit art. 137 din cod, într-o astfel de situaţie, baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită din compensaţia aferentă bunului care a ieşit din patrimoniul societăţii. În domeniul fiscal, aceste dispoziţii legale, reprezintă dreptul comun în materie și nu sunt incidente în privința bunurilor supuse exproprierii. Legea nr. 255/2010, pentru operațiunile pe care le reglementează, are, în raport cu actul normativ sus evocat, caracterul unei legi speciale, aplicabilă cu prioritate, conform principiului de drept specialia generalibus derogant.
În acest sens, potrivit dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 255/2010, „sunt scutite de la plata taxelor, tarifelor, precum şi a oricăror altor sume datorate bugetului de stat sau bugetelor locale serviciile privind înregistrarea, recepţionarea documentaţiilor cadastrale şi serviciile aferente procedurii de intabulare pentru terenurile necesare realizării obiectivelor de interes naţional, judeţean şi local”. Aşa fiind, având în vedere că operaţiunile privind exproprierea sunt scutite de orice taxe datorate bugetului de stat, despăgubirea cuvenită persoanei expropriate nu poate constitui bază de impunere pentru aplicarea taxei pe valoarea adăugată.
În consecinţă, constatând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu nesocotirea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în baza art. 312 alin. (1) și (3) şi art. 315 C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi, pe cale de consecinţă, va casa decizia recurată cu trimiterea cauzei la aceeaşi curte de apel pentru rejudecarea apelului în limitele dispuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata reclamantă.
Admite recursul declarat de pârâtul Judeţul Iaşi prin Consiliul Judeţean Iaşi împotriva Deciziei nr. 88 din 27 februarie 2014 Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3046/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1740/2014. Civil → |
|---|
