ICCJ. Decizia nr. 3046/2014. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3046/2014
Dosar nr. 939/1/2014
Sedinţa publică din 06 noiembrie 2014
Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1145 din 12 iunie 2009, Tribunalul laşi a admis, în parte, contestaţia formulată de l.J., a obligat intimatul Grup Şcolar „P. P.C." Ţibăneşti să achite contestatoarei sumele cuvenite cu titlu de despăgubiri salariale pentru perioada 01 ianuarie 2009-15 aprilie 2009, a respins contestaţia împotriva Deciziei nr. 8 din 16 aprilie 2009, emisă de intimai, şi a respins cererea contestatoarei privind obligarea intimatului la plata drepturilor salariale pentru perioada 16 iunie 2008-31 decembrie 2008, daune morale şi cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei a declarat recurs contestatoarea, iar prin Decizia civilă nr. 172 din 16 februarie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, s-a admis recursul, s-a modificat, în parte, sentinţa atacată, s-a anulat, în parte, Decizia nr. 8 din 16 aprilie 2009 emisă de intimat, în sensul că data încetării contractului individual de muncă al contestatoarei este 31 august 2009. A fost obligat intimatul să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data de 16 aprilie 2009 şi până la data de 31 august 2009. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire contestatoarea I.J., întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., ce a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 03 martie 2014.
La termenul de judecată din 06 noiembrie 2014, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare cu privire la excepţia privind necompetenţa instanţei supreme în soluţionarea cererii de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi asupra excepţiei tardivităţii cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Cu privire la excepţia tardivităţii cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.
Potrivit dispoziţiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322 pct 1, 2 şi 7, de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţarea ultimei hotărâri.
În speţă, din actele dosarului rezultă că termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) C. proc. civ. a fost depăşit, întrucât hotărârea a cărei revizuire se cere, a fost pronunţată la data de 16 februarie 2010, în recurs, iar cererea de revizuire a fost formulată, potrivit datei predării la poştă, (plic-fila 5 dosar) la 27 februarie 2014.
Legea sancţionează cu decăderea nerespectarea termenelor procedurale stabilite pentru exercitarea căilor de atac, sens în care dispoziţiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că neexercîtarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrag decăderea, afară de cazul când iegea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.
În consecinţă, având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art, 322 pct. 7 C. proc. civ., ca tardivă.
În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiata pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ., dispoziţiile art. 323 alin. (1) din acelaşi cod prevăd că cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere.
Numai în situaţia unei cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiiie art. 322 pct. 7 C. proc. civ., aceasta se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice, conform art. 323 alin. (2) C. proc. civ.
Faţa de cele ce preced, în conformitate cu art. 323 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 159 pct. 2 C. proc. civ., soluţionarea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., este de competenţa Curţii de Apel Iaşi, în favoarea căreia va fi declinată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 172 din 16 februarie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, formulată de revizuenta I.J. şi întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Declină în favoarea Curţii de Apel Iaşi competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. formulată de revizuenta I.J. împotriva Deciziei nr. 172 din 16 februarie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 06 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3045/2014. Civil. Drepturi băneşti.... | ICCJ. Decizia nr. 2512/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
