ICCJ. Decizia nr. 2514/2014. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire - Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2514/2014

Dosar nr. 163/46/2014

Şedinţa publică din 2 octombrie 2014

Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29 ianuarie 2013, Sindicatul S. Argeş, în numele şi pentru reclamanţii, membri de sindicat: A.R., A.M., A.A., A.M., D.G., F.L., L.G., L.I., L.C., M.R., N.D., N.S., N.C., O.F., O.S., P.D.I., P.L., S.E., P.S., S.M., T.F., V.V., A.E.L., C.I., F.M., G.A., M.O., P.M., S.N., J.R.T., M.I., C.S., T.R., H.S., O.R., U.C., B.B., P.G., P.C., S.I., U.I., R.P., B.R., P.M., G.L., S.D.E., a chemat în judecată pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, solicitând obligarea acesteia la plata unei despăgubiri egală cu diferenţa contravalorii tichetelor cadou de care ar fi trebuit să beneficieze cu ocazia Zilelor Argeşului şi Muscelului (8 septembrie 2008-280 RON net/salariat), Sărbătorilor de Crăciun 2008, 1 martie 2009, Sărbătorilor de Paşti 2009, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa nr. 10070 din 8 octombrie 2013 a admis excepţia prescrierii dreptului material la acţiune al reclamanţilor şi, în consecinţă, a respins acţiunea, ca prescrisă.

Î mpotriva sentinţei instanţei de fond, în termen legal a declarat recurs Sindicatul S. Argeş pentru reclamanţi, criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispoziţiile art. 299-316 C. proc. civ., iar prin decizia civilă nr. 277 din 06 februarie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, s-a respins, ca nefondat, recursul.

Î mpotriva acestei decizii la data de 03 martie 2014, Sindicatul S. Argeş pentru reclamanţi a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că decizia civilă nr. 277 din 06 februarie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, este contradictorie deciziei civile nr. 1584 din 27 septembrie 2011, pronunţată de aceeaşi instanţă.

Prin decizia civilă nr. 815 din 08 aprilie 2014 a Cărţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, s-a declinat în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa materială de soluţionare a cererii de revizuire.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 18 aprilie 2014, iar la termenul din 02 octombrie 2014 Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilitâţii cererii de revizuire, invocată din oficiu, excepţie ce va fi admisă, potrivit celor ce urmează:

Revizuentul, în numele şi pentru membrii săi de sindicat, a solicitat instanţei anularea deciziei civile nr. 277 din 06 februarie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., normă care deschide părţilor calea acestei căi extraordinare de atac, de retractare, pentru cazul în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

S-a susţinut că decizia a cărei anulare se cere este în contradicţie cu decizia civilă nr. 1584 din 27 septembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, prin care s~a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcţia generală de asistenţa socială şi protecţia copilului Argeş împotriva sentinţei civile nr. 669 din 11 aprilie 2011 a Tribunalului Argeş, intimaţi fiind reclamanţii I.M., G.R., N.L., P.I., H.G., M.D., E.C., S.J., Z.C., T.E., B.M., C.C., D.M., D.S., C.E., M.I., L.D.V. şi B.L., reprezentaţi de Sindicatul S. Argeş.

În aplicarea dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că revizuirea este inadmisibilă, întrucât pentru a fi incidenţă teza de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiţii, care nu se verifică în cauză.

Astfel, este necesar să fie vorba despre hotărâri definitive ale căror dispozitive sunt contradictorii; hotărârile să fi fost pronunţate în acelaşi litigiu (ceea ce presupune să fi existat tripla identitate de părţi, obiect şi cauză); hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces (dosar), ci în procese diferite şi, în cea de-a doua cauză, să nu se fi invocat excepţia puterii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată de cea dintâi instanţă.

Or, câtă vreme în prima ipoteză susţinută de revizuent, se afirmă o pretinsă contrarietate între hotărâri definitive (şi irevocabile) ale aceleiaşi instanţe (Curtea de Apel Piteşti), pronunţate în cauze similare (iar nu identice), în privinţa altor părţi ce simt membri de sindicat, revizuentul nu poate obţine anularea deciziei instanţei de recurs, întrucât practica neunitară a unei instanţe nu poate fi remediată pe calea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.; pentru situaţia descrisă, nu este întrunită cerinţa ca hotărârile să fi fost pronunţate în cazul unui litigiu cu privire la care să se verifice tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, faţă de cel anterior şi a cărui autoritate de lucru judecat o încalcă.

Remediul practicii neunitare rămâne pronunţarea unei decizii în interesul legii, însă, la acest moment, date fiind efectele unei astfel de decizii, chiar şi aceasta ar fi lipsite de orice finalitate în privinţa situaţiei revizuentului, întrucât art. 3307 alin. (4) C. proc. civ. prevede că soluţiile se pronunţă numai în interesul legii şi nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese.

Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în speţă.

Pe de altă parte, instituirea normei de la art. 322 pct 7 C. proc. civ. răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar şi celui ai asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un apel deghizat, de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că „există două puncte de vedere diferite asupra aceleiaşi chestiuni", constantă a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, afirmată (de ex.), în Cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009.

Sub aspectul admisibilităţii cererii de revizuire este irelevant argumentul semnalat de revizuent, anume faptul că pricinile soluţionate prin hotărârile judecătoreşti menţionate au avut aceiaşi cauză juridică, cât timp acestea au avut obiect diferit şi nu au fost pronunţate prin înfrângerea autorităţii de lucru judecat a vreuneia dintre ele.

Fiind vorba de pricini diferite, aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greşită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Aşa fiind, pentru considerentele de fapt şi de drept arătate, Înalta Curte urmează a constata că nu sunt date condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, cererea de revizuire nu este admisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 277 din 6 februarie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, formulată de revizuenţii Sindicatul S. Argeş şi Sindicatul S. Argeş pentru: A.R., A.M., A.A., A.M., D.G., F.L., L.G., L.J., L.C., M.R., N.D., N.S., N.C., O.S., P.D.I., P.L., S.E., P.S., S.M., T.F., V.V., A.E.L., C.I., F.M., G.A., M.O., P.M., S.N., J.R.T., M.I., C.S., T.R., H.S., O.R., U.C., B.B., P.G., P.C., S.I., U.I., R.P., B.R., P.M., G.L., S.D.E. şi O.F.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 octombrie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2514/2014. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire - Recurs