ICCJ. Decizia nr. 2515/2014. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2515/2014
Dosar nr. 165/46/2014
Şedinţa publică din 2 octombrie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 22 martie 2011, disjunsă din Dosarul nr. 1729/109/2011, Sindicatul S. Argeş, în numele şi pentru reclamanta membră de sindicat P.C., a formulat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Sănătate Publică Argeş, contestaţie împotriva dispoziţiilor privind reîncadrarea şi stabilirea drepturilor salariale emise de pârâtă, în baza cărora începând cu data de 01 ianuarie 2011 se stabilesc drepturile saiariale (salariul de bază şi sporuri) potrivit Legii nr. 284/2010, Legii nr. 285/2010 şi Ordinului nr. 42/77/2011, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea acestor dispoziţii şi obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti la nivelul funcţiilor similare din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, începând cu data de 01 ianuarie 2011, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 61 din 8 februarie 2012, Tribunalul Argeş a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii şi acţiunea ca neîntemeiate.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs Sindicatul S. Argeş, iar prin decizia civilă nr. 1585 din 20 iunie 2012, Curtea de Apel Piteşti a admis recursul formulat, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare.
Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 9858 din 19 septembrie 2013 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii, a respins acţiunea completată, precum şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă.
Împotriva sentinţei instanţei de fond, a declarat recurs Sindicatul S. Argeş criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar prin decizia civilă nr. 273 din 06 februarie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, s-a respins, ca tardiv, recursul.
Împotriva acestei decizii la data de 04 martie 2014 reclamantul a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că decizia civilă nr. 273 din 06 februarie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, este contradictorie deciziei civile nr. 14 din 07 ianuarie 2014, pronunţată de aceeaşi instanţă.
Prin decizia civilă nr. 273 din 06 februarie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, s-a declinat în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa materială de soluţionare a cererii de revizuire.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 10 aprilie 2014, iar la termenul din 02 octombrie 2014 Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibiiităţii cererii de revizuire, invocată de intimată, excepţie ce va fi admisă, potrivit celor ce urmează:
Revizuentul a solicitat instanţei anularea deciziei civile nr. 273 din 06 februarie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., normă care deschide părţilor calea acestei căi extraordinare de atac, de retractare, pentru cazul în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
S-a susţinut că decizia a cărei anulare se cere este în contradicţie cu decizia civilă nr. 14 din 07 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin care s-a admis recursul declarat de Sindicatul S. Argeş, în numele şi pentru membrul de sindicat M.C., împotriva sentinţei civile nr. 9539 din 21 iunie 2013, pe care a modificat-o în parte în sensul că a admis în parte acţiunea şi a modificat dispoziţia nr. 184 din 16 februarie 2011 în sensul stabilirii salariului de bază la nivelul celui aflat în plată pentru funcţia similară de personal contractual în care a fost încadrat contestatorul, începând cu data de 01 ianuarie 2011. A fost obligată pârâta la plata diferenţelor salariale către contestator, fiind menţinută în rest sentinţa.
În aplicarea dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că revizuirea este inadmisibilă, întrucât pentru a fi incidenţă teza de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiţii, care nu se verifică în cauză.
Astfel, este necesar să fie vorba despre hotărâri definitive ale căror dispozitive sunt contradictorii; hotărârile să fi fost pronunţate în acelaşi litigiu (ceea ce presupune să fi existat tripla identitate de părţi, obiect şi cauză); hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în aceiaşi proces (dosar), ci în procese diferite şi, în cea de-a doua cauză, să nu se fi invocat excepţia puterii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată de cea dintâi instanţă.
Or, câtă vreme în prima ipoteză susţinută de revizuent, se afirmă o pretinsă contrarietate între hotărâri definitive (şi irevocabile) ale aceleiaşi instanţe (Curtea de Apel Piteşti), pronunţate în cauze similare (iar nu identice), în privinţa altor părţi ce sunt membri de sindicat, revizuentul nu poate obţine anularea deciziei instanţei de recurs, întrucât practica neunitară a unei instanţe nu poate ti remediată pe calea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.; pentru situaţia descrisă, nu este întrunită cerinţa ca hotărârile să fi fost pronunţate în cazul unui litigiu cu privire la care să se verifice tripla identitate te părţi, obiect şi cauză, faţă de cel anterior şi a cărui autoritate de lucru judecat o încalcă.
Remediul practicii neunitare rămâne pronunţarea unei decizii în interesul legii, însă, la acest moment, date fiind efectele unei astfel de decizii, chiar şi aceasta ar fi lipsite de orice finalitate în privinţa situaţiei revizuentului, întrucât art. 3307 alin. (4) C. proc. civ. prevede că soluţiile se pronunţă numai în interesul legii şi nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese.
Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în speţă.
Pe de altă parte, instituirea normei de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar şi celui al asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un apel deghizat, de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că „există două puncte de vedere diferite asupra aceleiaşi chestiuni", constantă a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, afirmată (de ex.), în cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009.
Sub aspectul admisibilităţii cererii de revizuire este ireievant argumentul semnalat de revizuent, anume faptul că pricinile soluţionate prin hotărârile judecătoreşti menţionate au avut aceiaşi cauză juridică, cât timp acestea au avut obiect diferit şi nu au fost pronunţate prin înfrângerea autorităţii de lucru judecat a vreuneia dintre ele.
Fiind vorba de pricini diferite, aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se unnăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greşită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.
Aşa fiind, pentru considerentele de fapt şi de drept arătate, Înalta Curte urmează a constata că nu sunt date condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 322 pct 7 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, cererea de revizuire nu este admisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 273 din 06 februarie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, formulată de revizuentul Sindicatul S. Argeş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 12 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2514/2014. Civil. Drepturi băneşti.... | ICCJ. Decizia nr. 2527/2014. Civil. Recalculare pensie. Recurs → |
|---|
