ICCJ. Decizia nr. 2670/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2670/2014
Dosar nr. 60/2/2014
Şedinţa publică din 10 octombrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 16 septembrie 2011 pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 61357/3/2011, reclamanta S.O.M. a chemat în judecată pe pârâta SC D.S. SRL, solicitând instanţei pronunţarea unei sentinţe prin care pârâta să fie obligată să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, str. A., sector 3, teren în suprafaţă totală de 311,09 mp, să fie evacuată pârâta de pe teren şi să se dispună rectificarea C.F. nr. AA, sector 3, Bucureşti, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei cu privire la imobilul mai sus menţionat.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că, prin Dispoziţia nr. 14068 din 13 iulie 2011, emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, i-a fost restituit în natură terenul în suprafaţă de 311,09 mp, situat în Bucureşti, str. A., în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X/2003, reclamanta vânduse acest imobil către J.I. şi V.C., fără să aibă cunoştinţă de faptul că fusese trecut anterior în proprietatea statului, motiv pentru care contractul a şi fost revocat de părţi prin Convenţia din 18 mai 2004 şi prin Declaraţiile autentificate sub nr. 1622 din 23 iunie 2004.
Dând dovadă de rea-credinţă, numitul J. şi soţia acestuia au vândut pârâtei imobilul în litigiu prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. Y/2009, societatea pârâtă înscriindu-şi în cartea funciară dreptul de proprietate astfel obţinut.
Reclamanta a susţinut că titlul său de proprietate este preferabil faţă de titlul de proprietate invocat de pârâtă şi a solicitat instanţei de judecată să acorde acestuia preferabilitatea legală.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 480 C. civ.
Prin cererea conexă înregistrată la data de 28 decembrie 2011 la Tribunalul Bucureşti, sub nr. 78010/3/2011, aceeaşi reclamantă a chemat în judecată pe pârâţii SC D.S. SRL, M.I., M.A.M. şi B.D., solicitând instanţei obligarea pârâţilor să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în str. A., în suprafaţă totală de 311,09 mp, urmând ca pârâta SC D.S. SRL să fie evacuată de pe acest teren şi să se dispună rectificarea cărţii funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate al acestei pârâte asupra imobilului teren.
S-a mai solicitat de către reclamantă anularea convenţiei de constituire a uzufructului viager în favoarea pârâţilor, înregistrată sub nr. 1256 din 4 august 2011, şi radierea dreptului izvorât din această convenţie din cartea funciară, anularea convenţiei de cesiune a dreptului de a construi încheiată între pârâta SC D.S. SRL şi ceilalţi pârâţi.
În motivarea acestei cereri au fost invocate aceleaşi motive de fapt cu cele expuse în cererea înregistrată pe rolul tribunalului sub nr. 61357/3/2011, iar ca motive de drept prevederile art. 563 C. civ.
Pârâta SC D.S. SRL a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, excepţia lipsei de interes a reclamantei în promovarea cererii de chemare în judecată, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând că deţine terenul în baza unui act de vânzare-cumpărare legal încheiat şi cu bună-credinţă.
La data de 15 noiembrie 2011, aceeaşi pârâtă a formulat cerere de chemare în garanţie a persoanelor de la care a dobândit imobilul, J.I. şi J.M.A., solicitând ca, în ipoteza admiterii cererii principale, să fie obligaţi chemaţii în garanţie la restituirea preţului vânzării, precum şi la acordarea de despăgubiri.
În cauză a fost formulată cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtei SC D.S. SRL de către B.T., prin care s-a solicitat respingerea acţiunii principale, cererea fiind admisă în principiu de instanţa de fond la termenul de judecată din 8 octombrie 2012.
La termenul de judecată din 3 decembrie 2012, tribunalul a dispus în temeiul art. 164 C. proc. civ., conexarea Dosarului nr. 78010/3/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la Dosarul nr. 61357/3/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reţinând că între obiectul şi cauza celor două pricini există o strânsă legătură.
Prin Sentinţa civilă nr. 1623 din 23 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins excepţiile privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantei şi lipsa de interes a reclamantei în formularea acţiunii, invocate de pârâtă, ca neîntemeiate; a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta B.T. SA; a respins acţiunile conexe formulate de reclamantă şi a anulat ca netimbrată cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC D.S. SRL.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în favoarea reclamantei a fost emisă de către Primăria Municipiului Bucureşti, în baza Legii nr. 10/2001, Dispoziţia nr. 14068 din 13 iulie 2011, prin care i-a fost restituit în natură terenul în suprafaţă de 311,09 mp situat în Bucureşti, str. A., în calitate de moştenitoare legală a fostei proprietare, M.E., care dobândise imobilul în proprietate în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. Z/1938 de Tribunalul Ilfov.
Prin Contractul de vânzare-cumpărare din 19 mai 2003, reclamanta, împreună cu D.J.M., au vândut numiţilor V.C. (căsătorit cu V.A.) şi J.I. (căsătorit cu J.A.M.), dreptul de proprietate asupra terenului mai sus menţionat, cu număr cadastral provizoriu BB, teren având o suprafaţă de 310 mp rezultată din măsurătorile cadastrale.
Prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 6 august 2009, J.I. şi J.A.M. au înstrăinat către pârâta SC D.S. SRL terenul intravilan în suprafaţă totală de 334,56 mp din acte, respectiv 327 mp din măsurătorile cadastrale, teren situat în Bucureşti, C.D., sector 3, având număr cadastral CC, întabulat în C.F. nr. AA Bucureşti, sector 3.
În vederea achitării preţului stabilit în contract, pârâta cumpărătoare a obţinut un credit imobiliar în cuantum de 110.000 euro, garantat printr-o ipotecă asupra terenului în litigiu, autentificată la 6 august 2009.
Ulterior, pârâta cumpărătoare a fost autorizată să execute lucrări de construire pe teren, iar prin convenţia de construire a unui drept real de uzufruct viager imobiliar, autentificată la 4 august 2011, a constituit un drept de uzufruct viager în favoarea pârâţilor M.I. şi B.D., în cote indivize egale.
Prin contractul de cesiune încheiat la data de 4 august 2011, pârâta SC D.S. SRL a cesionat pârâţilor M.I., M.A.M. şi B.D. toate drepturile ce decurgeau din autorizaţia de construire, în contract specificându-se că este de acord ca procesul-verbal de recepţie ce se va încheia la terminarea lucrărilor, să fie încheiat cu pârâţii cesionari.
Referitor la excepţiile privind lipsa de calitate procesuală activă a reclamantei şi lipsa de interes, instanţa a considerat că nu sunt întemeiate, atâta timp cât reclamanta, care nu are posesia terenului în litigiu, deţine un titlu în privinţa acestui teren, reprezentat de Dispoziţia nr. 14068 din 13 iulie 2011.
Procedând la compararea titlurilor de proprietate ale părţilor, instanţa a acordat preferabilitate titlului pârâtei, reţinând că titlul de proprietate invocat de reclamantă nu este înscris în C.F., în timp ce titlul de proprietate al pârâtei este înscris în C.F., fiind astfel opozabil terţilor.
În plus, a reţinut şi faptul că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare prin care pârâta SC D.S. SRL a dobândit în proprietate imobilul, această pârâtă a fost de bună-credinţă, extrasul de carte funciară ce a stat la baza încheierii actului său atestând expres împrejurarea că soţii J. erau proprietarii terenului, nu existau sarcini ori litigii notate în C.F., iar certificatul de atestare fiscală demonstrând calitatea acestora de titulari ai rolului fiscal privitor la teren.
Afirmaţia reclamanţilor, în sensul că la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare nr. X/2003 cu soţii V. şi J. nu cunoşteau că terenul fusese scos din circuitul civil, a fost înlăturată de instanţă, reţinându-se că este contrazisă de atitudinea reclamantei, care a depus în baza Legii nr. 10/2001 notificarea pentru restituirea imobilului.
Convenţia din 18 mai 2004, invocată, de asemenea, de reclamanţi în acţiune, a fost considerată de instanţă ca fiind un simplu înscris sub semnătură privată ce nu este în măsură să conducă la revocarea unui act autentic notarial.
Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat apel reclamanta S.O.M., iar prin Decizia civilă nr. 97 din 24 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a luat act de renunţarea reclamantei la judecarea cererii de apel, fiind obligată la plata sumei de 2.790 lei cheltuieli de judecată către intimatul M.I., fiind respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată către SC D.S. SRL.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente:
Prin cererea depusă la dosar la data de 24 martie 2014, reclamanta a învederat că renunţă la calea de atac formulată împotriva sentinţei instanţei de fond.
Conform dispoziţiilor art. 246 şi art. 298 C. proc. civ. apelantul poate renunţa oricând la judecată, fie verbal, fie prin cerere scrisă. Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de apel, instanţa la cererea intimatului va obliga apelantul la plata cheltuielilor de judecată.
În cauza de faţă, cererea de renunţare la judecată a fost formulată după comunicarea către intimaţi a motivelor de apel şi după formularea întâmpinării.
Prezenţi, prin apărător ales, la termenul de judecată din data de 24 martie 2014, pârâţii SC D.S. SRL, M.I., M.A.M. şi B.D. au solicitat instanţei să ia act de renunţarea apelantei la judecarea cererii de apel şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Singurul înscris depus de pârâţi înainte de închiderea dezbaterilor, în vederea dovedirii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată a fost cel emis de B.T., din care rezultă că intimatul pârât M.I. a achitat suma de 2790 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de asistenţă juridică efectuate în baza contractul încheiat la data de 3 februarie 2014, contract care apare menţionat şi în împuternicirea avocaţială de la dosar.
Pentru ceilalţi pârâţi nu s-a probat cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate, nefiind depuse la dosar, în termen legal, dovezi în acest sens.
Pentru aceste considerente, instanţa de apel în baza dispoziţiilor art. 246 coroborat cu art. 298 C. proc. civ., a luat act de renunţarea apelantei la judecarea cererii sale de apel, iar în baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., a fost obligată reclamanta la 2790 lei cheltuieli de judecată, către intimatul M.I., fiind respinsă ca neîntemeiată cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimata SC D.S. SRL.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC D.S. S.R.L, solicitând modificarea ei doar în ce priveşte neacordarea cheltuielilor de judecată.
Criticile de nelegalitate aduse hotărârii instanţei de apel prin prisma art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează următoarele aspecte:
Astfel recurenta susţine că la termenul de judecată din 24 martie 2014 a solicitat ca instanţa, luând act de renunţarea reclamantei la judecarea apelului, să dispună obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.790 lei, sens în care a depus la dosarul cauzei extrase emise de B.T., privind dovada achitării onorariului de avocat.
În aceeaşi idee, recurenta a mai învederat că întrucât paraţii M.I. şi SC D.S. SRL au semnat contracte de asistenţă juridică distincte, la date diferite, la dosarul cauzei au fost depuse două împuterniciri avocaţiale: împuternicirea avocaţială nr. 1743921 din data de 3 februarie 2014 prin care pârâtul M.I. împuterniceşte societatea de avocatură în baza Contractului de asistenţă juridică din 3 februarie 2014 să efectueze activităţi de redactare, semnare, asistenţă şi reprezentare în Dosarul nr. 60/2/2014 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti şi respectiv împuternicirea avocaţială nr. 1743935 din data de 20 martie 2014 prin care pârâta SC D.S. SRL împuterniceşte societatea de avocatură în baza Contractului de asistenţă juridică din 10 martie 2014, să efectueze activităţi de redactare, semnare, asistenţă şi reprezentare în Dosarul nr. 60/2/2014 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.
Ca atare, susţine recurenta, în mod eronat instanţa de apel a reţinut ca fiind dovedite, în baza extrasului emis de B.T. şi a împuternicirii avocaţiale aflate la dosar (împuternicirea avocaţială nr. 1743921 din data de 3 februarie 2014) numai cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat efectuate de către pârâtul M.I., respingându-le pe cele efectuate de către pârâta SC D.S. SRL, deşi la dosarul cauzei fuseseră depuse, în termen legal, dovezi în acest sens, respectiv împuternicirea avocaţială nr. 1743935 din 20 martie 2014 în cuprinsul căreia este menţionat Contractul de asistenţă juridică din 10 martie 2014 şi extras emis de B.T., care atestă plata efectuată pentru serviciile de asistenţă juridică.
Întrucât cheltuielile de judecată sunt acordate în măsura în care cel care le solicită face dovada lor, se susţine că, chiar şi în situaţia în care pentru pârâta SC D.S. SRL nu apare în cuprinsul extrasului de bancă, data contractului de asistenţă juridică (cum se întâmplă în cazul pârâtului M.I.), este consemnată menţiunea că plata reprezintă contravaloarea serviciilor de asistenţă juridică, iar aceste servicii de asistenţă juridică sunt acordate în baza contractului de asistenţă juridică menţionat în cuprinsul împuternicirii avocaţiale nr. 1743935 din data de 20 martie 2014.
Din această perspectivă, recurenta invocă dispoziţiile Legii nr. 51/1995, potrivit cărora, avocatul are dreptul să asiste şi să reprezinte orice persoană fizică şi juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, iar pentru această activitate avocatul are dreptul la un onorariu care trebuie menţionat în mod obligatoriu în cuprinsul contractului de asistenţă juridică. Dovada plăţii, respectiv virarea în contul bancar al SCPA "M.A." a onorariului de avocat în cuantum de 2.790 lei pentru serviciile de asistenţă juridică prestate în folosul SC D.S. SRL trebuie coroborată cu dovada contractului de asistenţă juridică încheiat, al cărui număr şi dată sunt menţionate în cuprinsul împuternicirii avocaţiale 1743935 din data de 20 martie 2014.
Or, susţine recurenta, prin depunerea celor două documente mai sus menţionate, respectiv extrasul de bancă şi împuternicirea avocaţială nr. 1743935 din data de 20 martie 2014, a făcut atât dovada încheierii contractului de asistenţă juridică, cât şi dovada achitării onorariului de avocat datorat în baza acestui contract (cheltuielile de judecată). Nemenţionarea în cuprinsul extrasului emis de B.T. a datei/numărului contractului de asistenţă juridică sau a datei facturii fiscale emise în baza acestui contract şi nici chiar depunerea după închiderea dezbaterilor a facturii fiscale nr. X, nu pot justifica neacordarea cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că sunt nedovedite.
Ca atare, recurenta susţine că soluţia instanţei, de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată, este excesivă şi nelegală, în condiţiile în care s-a făcut dovada că suma de 2.790 de lei a fost achitată pentru serviciile de asistenţă juridică prestate în baza Contractului din 10 martie 2014.
În aceeaşi idee se mai învederează că, deşi factura fiscală nr. X din 10 februarie 2014 a fost depusă prin fax după închiderea dezbaterilor, în privinţa cererii de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, a fost îndeplinită condiţia punerii în discuţia părţii adverse în şedinţa din data de 24 martie 2014. Partea adversă a fost legal citată şi avea posibilitatea de a-şi prezenta poziţia în privinţa cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.
Din această perspectivă se solicită modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată în sumă de 2.790 lei.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurentă, vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
Astfel, dispoziţiile textului legal sus-menţionat reglementează un aspect al raportului juridic de drept procesual, textul stabilind că "partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere, să plătească cheltuieli de judecată".
Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părţii care cade în pretenţii.
Ca atare, obligativitatea plăţii cheltuielilor de judecată incluzând onorariile avocaţiale, de către partea ale cărei pretenţii nu au fost admise de instanţa de judecată, are la bază ideea de culpă procesuală.
Cum, în cauză, instanţa a luat act de renunţarea reclamantei la judecarea cererii de apel, sunt incidente dispoziţiile art. 246 şi art. 298 C. proc. civ., motiv pentru care cererea de acordare a cheltuielilor de judecată prin prisma acestor dispoziţii legale era întemeiată, în condiţiile în care la dosarul instanţei de apel există dovada achitării de către SC D.S. SRL a sumei de 2.790 lei servicii de asistenţă şi reprezentare juridică către SCPA M.A. conform Contractului din 10 februarie 2014.
Or, faţă de această situaţie este nu numai justificată, dar şi dovedită cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de SC D.S. SRL.
Din perspectiva celor expuse, fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul pârâtei SC D.S. SRL, a modifica în parte decizia recurată în sensul obligării apelantei S.O.M. la plata sumei de 2.790 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata SC D.S. SRL, urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC D.S. SRL împotriva Deciziei civile nr. 97A din 24 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică, în parte, decizia recurată în sensul că obligă apelanta S.O.M. la plata sumei de 2.790 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata SC D.S. SRL.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 2669/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2679/2014. Civil. Recalculare pensie.... → |
|---|
