ICCJ. Decizia nr. 2693/2014. Civil. Recuzare. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2693/2014
Dosar nr. 4203/2/2007*
Şedinţa publică din 14 octombrie 2014
Asupra recursurilor civile de faţă, constată:
Prin decizia nr. 558/R din 27 februarie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia perimării şi, pe cale de consecinţă, a constatat perimată contestaţia în anulare formulată de contestatorii M.P., M.M.R.M., D.E.D., P.R. împotriva deciziei civile nr. 202/R din 22 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti în contradictoriu cu intimaţii I.D.C., Municipiul Bucureşti prin Primarul general, SC H.N. SA şi Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut următoarele:
La data de 11 iunie 2007, contestatorul D.E.D., în calitate de intimat - revizuent, în Dosarul nr. 20194/3/2005 a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 202/R din 22 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, cererea sa fiind înregistrată sub nr. 4203/2/2007 pe rolul secţiei a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a Curţii de Apel Bucureşti.
Ulterior, la data de 13 iunie 2007, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a fost înregistrată sub nr. 4282/2/2007 contestaţia în anulare formulată de D.E.D., M.P. şi M.M.R.M. împotriva aceleiaşi decizii.
În motivarea contestaţiilor în anulare s-a arătat că au fost invocate motive de recurs care nu au fost analizate de instanţă, care a examinat şi analizat alte probleme de drept, astfel că, în esenţă, reţinerile instanţei de recurs sunt eronate.
În drept au fost invocate prevederile art. 317 şi art. 318 C. proc. civ. de la 1865.
Prin încheierea de şedinţă din data de 21 septembrie 2007, în temeiul art. 164 din acelaşi Cod, Dosarul nr. 4282/2/2007 a fost conexat la cel cu numărul 4203/2/2007, iniţial introdus.
Ulterior conexării, la data de la data de 21 noiembrie 2007, D.E.D., M.P. şi M.M.R.M., au invocat un nou motiv de contestaţie în anulare prin care au arătat, în temeiul art. 317 C. proc. civ., că instanţa de recurs a soluţionat recursul declarat de I.D.C. şi S.C., fără ca aceştia din urmă să fi formulat motivele de recurs în termenul legal şi fără ca acestea să fi fost încadrate de recurenţi, în prevederile art. 304 din acelaşi Cod.
La data de 11 octombrie 2007, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a fost înregistrată sub nr. 7108/2/2007, contestaţia în anulare formulată de P.R. împotriva deciziei nr. 202/R din 22 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii D.E.D., M.P., M.M.R.M., I.D.C., S.C., Municipiul Bucureşti prin primarul General, SC H.N. SA şi Ministerul Finanţelor Publice.
În motivarea acestei din urmă contestaţii s-a susţinut, că decizia atacată este rezultatul unei greşeli materiale în stabilirea situaţiei de fapt dedusă judecăţii, în drept fiind invocate dispoziţiile art. 318 alin. (1) din Cod.
Ca efect al aplicării de către instanţă a dispoziţiilor art. 164 din acelaşi Cod, prin încheierea de şedinţă din data de 10 ianuarie 2008, Dosarul nr. 7108/2/2007 a fost conexat la Dosarul nr. 4203/2/2007, reţinându-se că în ambele dosare părţile au formulat contestaţie în anulare împotriva aceleiaşi decizii, nr. 202/R din 22 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
În urma conexării dosarelor sus menţionate la Dosarul cu nr. 4203/2/2007 au dobândit calitatea de contestatori D.E.D., M.P., M.M.R.M. şi P.R., intimaţi fiind I.D.C., S.C., Municipiul Bucureşti prin Primarul General, SC H.N. SA şi Ministerul Finanţelor Publice.
După mai multe cereri de recuzare formulate de contestatorii D.E.D., M.P. şi M.M.R.M., la data de 14 ianuarie 2010, în temeiul art. 244 pct. 1 din acelaşi Cod, judecata cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 4203/2/2007, a fost suspendată până la soluţionarea cererii de recuzare a întregii instanţe, aflată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La data de 04 februarie 2014 s-a dispus repunerea pe rol a Dosarului nr. 4203/2/2007 în vederea discutării excepţiei de perimare.
Totodată, la termenul din 27 februarie 2014, din oficiu, Curtea a pus în discuţie excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intimatului S.C., precum şi excepţia perimării judecării contestaţiilor în anulare, conexate la Dosarul nr. 4203/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Asupra excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatului S.C., analizând actele existente la dosarul cauzei, Curtea de apel a reţinut incidenţa prevederilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, conform cărora „orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate să fie parte în judecată”. Capacitatea de folosinţă, condiţie a exercitării acţiunii civile, apare ca fiind aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi de a-şi asuma obligaţii pe plan procesual.
Capacitatea procesuală de folosinţă a unei persoane fizice se suprapune capacităţii sale de folosinţă civilă, dispărând odată cu moartea persoanei.
Aşadar, s-a reţinut că, după cum rezultă din înscrisul aflat la Dosarului nr. 5819/1/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - adresa din 14 septembrie 2011 emisă de Direcţia de Evidenţă a Persoanelor - Serviciul Actualizare, Valorificare Bază Date - intimatul S.C. a decedat la data de 28 mai 2007- conform certificatului de deces nr. XX/2007 emis de Primăria sectorului 4 Bucureşti.
Constatând că cererile având ca obiect contestaţiile în anulare împotriva deciziei nr. 202 R din 22 martie 2007 ale Curţii de Apel Bucureşti au fost formulate ulterior datei de 28 mai 2007, instanţa a reţinut că la data sesizării sale cu cererile conexate, intimatul S.C. era decedat, astfel că nu avea capacitate de folosinţă.
Faptul că în litigiu este parte intimatul I.D.C., care pretinde în alte litigii că are calitatea de moştenitor al defunctului S.C., nu prezintă relevanţă sub aspectul capacităţii procesuale de folosinţă a intimatului S.C., deoarece odată ce acesta era decedat la data sesizării instanţei, devin incidente prevederile art. 41 C. proc. civ. şi, fără o cerere expresă de introducere în cauză a moştenitorilor, nu au fost considerate aplicabile, în speţă, prevederile art. 243 alin. (1) teza finală din acelaşi Cod, care permit introducerea în cauză a moştenitorilor.
În atare condiţii, reţinând lipsa capacităţii de folosinţă a intimatului S.C. (decedat anterior sesizării instanţei), Curtea de apel a respins contestaţia în anulare exercitată în contradictoriu cu acest intimat, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate de folosinţă.
Referitor la excepţia perimării, instanţa a reţinut că aceasta este sancţiunea procedurală care determină stingerea procesului în faza în care se găseşte, datorită rămânerii lui în nelucrare din vina părţii, un anumit timp, prevăzut de lege.
Potrivit art. 248 C. proc. civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an în materie civilă.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, şi care nu a mai fost urmat, din culpa părţii, de alte acte de procedură necesare pentru judecarea pricinii.
În cauză, termenul de un an începe să curgă de la data rămânerii irevocabile a hotărârii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 539/1/2010, adică de la data de 23 iunie 2010.
Având în vedere această dată, Curtea de apel a reţinut că a trecut mai mult de un an de la data când dosarul a rămas în nelucrare din vina părţilor, care s-au dezinteresat de soluţionarea cauzei şi nu au efectuat vreun demers în vederea reluării judecăţii.
Instanţa a apreciat că nu pot fi primite susţinerile contestatorilor M.P. şi P.R., în sensul că perimarea nu a operat atât timp cât pe rolul Înaltei Curţi au existat mai multe cereri, ultima fiind soluţionată în decembrie 2013, deoarece, din coroborarea art. 250 cu art. 244 alin. (2) C. proc. civ. a rezultat că este suspendat cursul perimări, până când hotărârea pronunţată în pricina care a motivat suspendarea judecăţii a devenit irevocabilă.
Împrejurarea că ulterior soluţionării irevocabile a recuzării din decembrie 2009, contestatorii M. au continuat să formuleze cereri şi să declare căi de atac inadmisibile nu împiedică curgerea termenului de perimare, perimarea fiind în cauza de faţă şi o formă de sancţionare a abuzului de drept procesual, ca urmare a multiplelor cereri de recuzare formulate de părţi.
Astfel, reţinând data de 23 iunie 2010, ca momentul de la care a început să curgă perimarea, Curtea a constatat că până la data de 27 februarie 2014, termenul de perimare de un an s-a împlinit.
Prin încheierea pronunţată în camera de consiliu de la data de 27 februarie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins cererea de recuzare a doamnelor judecător I.C., I.R.D. şi M.S., formulată în Dosarul nr. 4203/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-IX-a civilă.
Împotriva deciziei nr. 558R din 27 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, precum şi a încheierii pronunţată de aceeaşi instanţă, la aceeaşi dată au declarat recurs, la data de 04 martie 2014 (cu o completare a motivării la data de 18 iulie 2014) contestatorii M.P., M.M.R.M. şi D.E.D.
Aceştia au susţinut că hotărârea privind constatarea perimării este nelegală, deoarece suspendarea aplicată cauzei, în temeiul art. 244 pct. 1 nu li s-a datorat şi critică decizia nr. 558/R/2014 a Curţii de Apel Bucureşti sub aspectul greşitei reţineri a instanţei, care a considerat că aceştia au culpă procesuală prin lipsa demersurilor de reluare a cauzei, sancţiunea perimării nefiind aplicabilă.
Cât priveşte încheierea prin care instanţa a respins cererea de recuzare, se invocă drept critici, nemotivarea soluţiei de respingere a cererii de recuzare.
Împotriva deciziei nr. 558/R din 27 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declarat recurs şi contestatorul P.R., criticile formulate vizând faptul că „suspendarea dispusă la 14 ianuarie 2010 nu a fost cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor” solicitând, în esenţă, a se constata că din 14 ianuarie 2010 şi până la 04 februarie 2014, deci pe parcursul unei perioade mai mari de 4 ani, dosarul nu a rămas în nelucrare din vina părţilor, cum greşit a reţinut instanţa.
Totodată sunt formulate generic şi critici referitoare la „greşita admitere a excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a intimatului I.D.C.” şi s-a susţinut că datorită unor cereri de recuzare făcute de părţi, dosarul având ca obiect contestaţie în anulare (cereri conexate) a fost greşit perimat, în realitate, neoperând această sancţiune şi faţă de împrejurarea că, mai multe cereri de recuzare nu pot fi imputabile părţilor care au formulate aceste cereri.
Recursul declarat de contestatori împotriva deciziei prin care s-a constatat perimată contestaţia în anulare, precum şi împotriva încheierii pronunţată în camera de consiliu la 27 februarie 2014 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-IX-a civilă, este inadmisibil şi urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:
Prin decizia nr. 558/R din 27 februarie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a constatat perimată contestaţia în anulare declarată împotriva deciziei nr. 202/R din 22 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Prin decizia nr. 202/R/2007 a instanţei sus menţionate, s-a admis recursul declarat de I.D.C. şi S.C. împotriva deciziei nr. 607 din 4 aprilie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a-V-a civilă. S-a modificat în parte decizia atacată, în sensul că a fost admis apelul declarat de I.D.C. şi S.C. împotriva sentinţei civile nr. 589 din 24 ianuarie 2005 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti. A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de revizuire a sentinţei civile nr. 472 din 25 ianuarie 2002 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti.
Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865 „Hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată”, astfel că, dat fiind caracterul irevocabil al deciziei dată în recurs, deoarece contestaţia în anulare a fost declarată împotriva unei hotărâri pronunţată în recurs şi, faţă de prevederile art. 253 alin. (2) din acelaşi Cod, rezultă că nu mai poate fi exercitată calea de atac a recursului referitor la decizia prin care se constată perimată contestaţie în anulare.
Dispoziţia ce prevede că hotărârea dată în perimare este supusă recursului, nu trebuie interpretată în sensul că şi hotărârea de perimare a unei căi extraordinare de atac de retractare este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, deoarece, a admite o astfel de ipoteză, ar însemna a se încălca prinicipiul ierarhiei căilor de atac.
Astfel cum s-a reţinut, în accepţiunea textului procedural reglementat de dispoziţiile art. 253 alin. (2) din acelaşi Cod, deşi, de principiu, hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunţare, situarea acestui articol în Titlul III al C. proc. civ. de la 1865- Procedura înaintea primei instanţe, determină o interpretare conform căreia, potrivit art. 298 şi art. 316 din acelaşi Cod, dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă se aplică şi în instanţa de apel, iar cele referitoare la judecata în apel, se aplică şi în instanţa de recurs, dar, numai în măsura în care acestea nu sunt potrivnice dispoziţiilor care reglementează cele două căi de atac.
Ca atare, conform art. 299 din Cod sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe, cu activitate jurisdicţională. Prin urmare, hotărârile pronunţate în recurs, indiferent de soluţia adoptată, nu sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, ci, în raport de dispoziţiile art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi Cod sunt hotărâri irevocabile, în puterea legii.
Aşa fiind, cum decizia atacată cu contestaţie în anulare este irevocabilă (fiind dată în recurs) şi faţă de reglementarea pe care C. proc. civ. de la 1865 o atribuie contestaţiei în anulare, prin dispoziţiile art. 320 alin. (3) din acelaşi Cod, rezultă indubitabil că, hotărârea prin care s-a constatat perimarea unei decizii privind contestaţia în anulare a unei hotărâri pronunţată în recurs, nu mai poate fi atacată cu recurs, deoarece, a nu respecta principiul legalităţii şi ierarhiei căilor de atac, înseamnă a deschide calea unei recurs la recurs, ceea ce contravine legii.
Referitor la încheierea pronunţată la 27 februarie 2014 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, în calea extraordinară de atac de retractare a contestaţiei în anulare, prin care s-a respins cererea de recuzare a doamnelor judecător I.C., I.R.D. şi M.S., recursul declarat împotriva acestei încheieri urmează a fi respins, ca inadmisibil.
În accepţiunea textului procedural reglementat de art. 34 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865 „încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul”. Încheierea prin care s-a respins recuzarea este supusă căilor de atac proprii hotărârii date în fond, astfel că, în cazul în care această din urmă hotărâre este irevocabilă, acelaşi caracter îl va avea şi încheierea de respingere a cererii de recuzare.
Aşa fiind, pentru considerentele comune expuse mai sus, cu privire la inadmisibilitatea declarării recursului împotriva unei decizii prin care s-a constatat perimată contestaţia în anulare, va fi respins şi recursul declarat de P.R. împotriva deciziei nr. 558/R din 27 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorii M.P., M.M.R.M. şi D.E.D. împotriva deciziei nr. 558/R din 27 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi încheierii din camera de consiliu din 27 februarie 2014 a aceleiaşi instanţe.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de P.R. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2672/2014. Civil. Expropriere. Pretenţii.... | ICCJ. Decizia nr. 2697/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
