ICCJ. Decizia nr. 2635/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2635/2014
Dosar nr. 23989/3/2012
Şedinţa publică din 23 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
l. Prin sentinţa civilă nr. 18622 din 27 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a civilă, în Dosarul nr. 23989/3/2012, a fost admisă cererea de chemare în judecată precizată, formulată de reclamanta SC B.I. SRL, în contradictoriu cu pârâţii L.D.M. si L.M.R., fiind obligat pârâtul L.D.M. la plata către reclamanta a împrumuturilor în sumă totală de 176.390 euro cu titlu de capital si 35.053 euro cu titlu de dobândă - fructe civile, iar pârâta L.M.R. la plata către reclamantă a împrumutului în suma de 163.805 euro cu titlu de capital si 36.351 euro cu titlu de dobândă - fructe civile, ambii pârâţii fiind obligaţi la plata către reclamanta a sumei de 11.307 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâţi, ca neîntemeiată, faţă de recunoaşterile reclamanţilor privind existenţa obligaţiei de plata din data de 17 noiembrie 2011, ulterioare datei privind restituirea sumelor împrumutate, astfel că, curgerea termenului de prescripţie a fost întreruptă, începând să curgă un nou termen de prescripţie de 3 ani pentru ratele de capital restante şi dobânzile aferente acestora.
Pe fondul cauzei s-a avut în vedere faptul că pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţia contractuală asumată la pct. 5 din contracte de a restitui la scadenţă sumele împrumutate, împreună cu dobânda convenită la pct. 6.
Potrivit dispoziţiilor art. 1584 C. civ., împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate în aceeaşi calitate şi cantitate, şi la timpul stipulat, iar art. 1587 prevede că se pot stipula dobânzi pentru un împrumut de bani, iar prin art. 1589 a fost limitat cuantumul dobânzii la 6% pe an pentru afacerile comerciale.
În acelaşi sens, sunt şi dispoziţiile art. 4 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, în vigoare la data încheierii contractelor, care stipulau o dobândă de 6% pentru ipoteza raporturilor juridice în cadrul cărora s-a stabilit plata în monedă străină.
A mai reţinut prima instanţă, că împrumuturile contractate la data de 21 decembrie 2009 au avut ca obiectiv finanţarea dezvoltării anumitor activităţi din sectorul de sănătate, la acel moment, pârâţii având calitatea de asociaţi la SC B.I. SRL au garantat împrumuturile şi cu părţile sociale deţinute în cadrul societăţii, iar dobânzile stabilite prin contracte nu constituiau daune moratorii - daune-interese pentru executarea cu întârziere a obligaţiei de plată, ci aveau natura unor fructe civile, reprezentând un echivalent al folosinţei capitalului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii L.D.M. şi L.M.R., criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeincie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, prin Decizia civilă nr. 375 din 18 octombrie 2013 a admis excepţia netimbrării şi a respins ca netimbrat, apelul formulat de apelanţii L.D.M. şi L.M.R., reţinând că, apelanţii nu au îndeplinit obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru, deşi prin încheierea din 20 septembrie 2013, instanţa a respins ca neîntemeiată, cererea de ajutor public judiciar formulată de apelanţi sub forma eşalonării taxei de timbru.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs pârâţii L.D.M. şi L.M.R., întemeiat pe dispoziţiile ari 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.
Criticile aduse deciziei atacate se referă în esenţă la faptul că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este netemeinică şi nelegală, întrucât încheierea de respingere a cererii de ajutor public judiciar nu a fost comunicată recurenţilor la adresa de corespondenţă, în mod greşit menţionându-se că aceasta le-ar fi fost comunicată la data de 8 octombrie 2013 şi în aceste condiţii, se apreciază că admiterea excepţiei netimbrării apelului a fost greşit soluţionată.
Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de pârâţii L.D.M. şi L.M.R.să fie respins, pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal.
Din această perspectivă, criticile recurenţilor referitoare la faptul că în speţă au fost greşit aplicate dispoziţiile Legii nr. 146/1997, se constată că nu pot fi primite.
Aceasta deoarece, conform dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, apelul se timbrează cu jumătate din taxa de timbru datorată la suma contestată, în speţa de faţă jumătate din cuantumul taxei de timbru achitată la instanţa de fond, cuantumul acesteia fiind de 6.685,5 lei pentru apelantul L.D.M., respectiv de 6.443,5 lei pentru apelanta L.M.R., ambele părţi fiind citate la data de 16 mai 2013, cu această menţiune.
Împotriva acestei dispoziţii, apelanţii au formulat cerere de ajutor public judiciar sub forma eşalonării taxei de timbru, iar prin încheierea din data de 20 septembrie 2013, instanţa de apel a respins această cerere, ca neîntemeiată, având în vedere că, deşi li s-a pus în vedere să depună înscrisuri doveditoare, aceştia nu s-au conformat solicitărilor instanţei.
Această încheiere a fost comunicată apelanţilor la data de 8 octombrie 2013, iar potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, aceştia aveau posibilitatea de a formula cerere de reexaminare, în termen de trei zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate, însă apelanţii nu au valorificat acest aspect, întrucât nu au exercitat această cale pusă la dispoziţia părţilor de către legiuitor, astfel că, în raport de această conduită a apelanţilor era necesar să fie îndeplinită obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru dispusă de instanţă, conform procedurilor de citare aflate la filele 22-25.
În acest sens, Înalta Curte nu poate avea în vedere apărările formulate de recurenţi privind necomunicarea încheierii prin care s-a respins cererea de ajutor public judiciar, având în vedere că aceasta a fost comunicată de către instanţa de apel la data de 8 octombrie 2013, astfel cum rezultă din procedura de comunicare, aflată la filele 41,42, în cauză nefiind exercitată calea de atac împotriva acesteia, astfel că măsura privind admiterea excepţiei netimbrării apelului a fost corectă.
În acest context, nu se poate constata că s-au încălcat dispoziţiile legii pentru a fi reţinut motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi pe cale de consecinţă, întrucât critica adusă deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti este nefondată, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii L.D.M. şi L.M.R.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii L.D.M. şi L.M.R. împotriva Deciziei civile nr. 375 din 18 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2634/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2637/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
