ICCJ. Decizia nr. 2697/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2697/2014
Dosar nr. 7670/111/2012
Şedinţa publică din 14 octombrie 2014
Asupra recursurilor civile de faţă, constată următoarele:
La data de 07 august 2012 reclamanţii M.M. şi S.L. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA solicitând anularea în parte a hotărârilor nr. 134, 135, 136, 137, 138, 139, 140 din 19 aprilie 2012, cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate ca urmare a exproprierii imobilelor ce au aparţinut acestora, obligarea pârâtului la plata sumei totale de 84.352,5 euro sau echivalentul în RON, care se va achita la cursul Băncii Naţionale a României de la data plăţii efective, precum şi la cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a acţiunii - întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 22-23 din Legea nr. 255/2010 şi art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 - reclamanţii au arătat că sunt proprietari tabulari ai imobilelor înscrise în CF nr. xx Suplacul de Barcău, cu nr. top AA, în suprafaţă totală de 12.229 m.p. şi în CF nr. zz Suplacul de Barcău, cu nr. top nr. BB, în suprafaţă de 8.138 m.p., cu privire la care s-a aprobat exproprierea, prin hotărârile menţionate stabilindu-se suma de 6.467,04 RON cu titlu de despăgubire pentru imobilele sus menţionate, în suprafaţă totală de 11.247 m.p. teren arabil extravilan.
Mai susţin reclamanţii că această sumă este derizorie şi nu reflectă valoarea reală a imobilelor expropriate.
Prin sentinţa nr. 273/C din 25 noiembrie 2013, Tribunalul Bihor, secţia civilă, a admis în parte acţiunea.
A modificat, în parte, hotărârile nr. 134-140 din 19 aprilie 2012 emise de pârât, cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate ca urmare a exproprierii imobilelor reclamanţilor, în sensul majorării despăgubirilor la suma de 140.238 RON, reprezentând valoarea reală de piaţă a imobilelor expropriate, sumă ce va fi actualizată de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi până la data plăţii efective.
A respins, ca neîntemiate, celelalte pretenţii ale reclamanţilor.
A dispus obligarea pârâtului la plata către reclamanţi a cheltuielilor parţiale de judecată ocazionate de proces, în sumă de 1.600 RON, reprezentând onorariu de avocat 600 RON şi onorariu parţial de expert, în sumă de 1000 RON, precum şi la plata către experţii judiciari M.N., J.L. şi S.E. a sumei de 1050 RON, cu titlu de diferenţă onorariu expert, pentru lucrarea de expertiză efectuată în cauză.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă că, fiind nemulţumiţi de cuantumul despăgubirilor, reclamanţii au solicitat acordarea acestora într-un cuantum mai mare decât cel stabilit prin hotărârile a căror anulare s-a solicitat, fiind incidente în cauză prevederile art. 22, 23, 25, 26 şi 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
În respectarea acestor prevederi legale, instanţa a desemnat o comisie de experţi tehnici judiciari evaluatori conform listei comunicate în acest sens de Biroul Local de Expertiză Bihor, comisie care a întocmit lucrarea de expertiză tehnică judiciară evaluatoare şi a stabilit că valoarea reală de piaţă a imobilului expropriat de la reclamanţi este de 2,9 euro/m.p., motiv pentru care a respins, motivat, obiecţiunile pârâtului la raportul de expertiză menţionat.
Instanţa a comparat această sumă, stabilită prin expertiză, cu valoarea rezultată din alte contracte de vânzare-cumpărare încheiate de către pârât cu privire la terenurile din zona respectivă, precum şi cu despăgubirile acordate altor proprietari de terenuri din aceeaşi zonă.
A constatat că, în zona supusă exproprierii - în care se află şi terenul reclamanţilor - preţul de circulaţie al imobilelor terenuri arabile situate în extravilanul localităţii este de la 1 RON/mp până la 5 euro/mp (contracte încheiate în lunile februarie şi iunie 2013).
În aplicarea prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de fond a apreciat că suma plătită de pârât reclamanţilor, cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat nu este „justă” în sensul legii, cât timp aceasta se situează sub nivelul pieţei, (preţ efectiv plătit), instanţa având obligaţia de a compara pretenţiile expropriaţilor cu suma achitată acestora, cu titlu de despăgubiri, având în vedere şi preţurile plătite, în concret, de expropriator cu privire la imobilele din zonă.
Tribunalul Bihor a considerat, ca fiind admisibilă, solicitarea reclamanţilor cu privire la modificarea în parte a hotărârilor atacate, referitor la cuantumul despăgubirilor cuvenite acestora, în raport de prevederile art. 22 şi urm. din Legea nr. 255/2010 cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere şi concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.
În ceea ce priveşte capătul de cerere din acţiunea introductivă privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat reclamanţilor prin expropriere, instanţa a stabilit că „justa despăgubire” a reclamanţilor pentru imobilul expropriat, constând în valoarea reală de piaţă al acestuia, reprezintă, de fapt, evaluarea prejudiciului produs acestora.
Mai mult, susţinerile reclamanţilor privind imposibilitatea utilizării terenului rămas în urma exproprierii parţiale, nu pot fi primite, cât timp terenurile arabile extravilane nu pot fi închiriate, ci doar arendate.
De altfel, s-a reţinut că, în speţă, reclamanţii nu au probat şi nu au determinat prejudiciul suferit prin neutilizarea terenului, astfel că, instanţa a respins, ca neîntemeiat, şi acest petit.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, proporţional cu admiterea, în parte, a acţiunii reclamanţilor.
Astfel, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă totală de 1.600 RON, reprezentând onorariu de avocat - 600 RON (conform chitanţei de la dosar), la plata onorariului parţial de expert în sumă de 1.000 RON în favoarea reclamanţilor, precum şi la suma de 1.050 RON, reprezentând diferenţă onorariu expert, în favoarea experţilor M.N., J.L. şi S.E., conform chitanţelor de la dosar.
Împotriva sentinţei civile nr. 273/C din 25 noiembrie 2013 a Tribunalului Bihor au declarat „recursuri” atât reclamanţii, cât şi pârâta, cale de atac pe care, ulterior, părţile au calificat-o ca fiind apel.
Astfel, reclamanţii au solicitat admiterea apelului, modificarea în parte a sentinţei Tribunalului Bihor, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 161.274 RON, din care 140.238 RON, reprezentând valoarea de piaţă a terenului expropriat şi 21.036 RON (prejudicul suferit de aceştia), actualizate la data plăţii.
Apelanta-pârâtă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - în calitate de reprezentantă a Statului Român, a solicitat schimbarea în parte a sentinţei, în sensul respingerii cererii de majorare a despăgubirilor pentru terenul expropriat, în suprafaţă de 11.247 m.p., iar, în subsidiar, casarea sentinţei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în ipoteza în care instanţa de control judiciar va aprecia ca fiind utilă cauzei, administrarea unei noi probe cu expertiză, sau modificarea sentinţei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Criticile din apel ale reclamanţilor au vizat, în esenţă, nerespectarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că instanţa nu a stabilit corect prejudiciul cuvenit reclamanţilor, din raportul de expertiză întocmit în cauză, rezultând că prejudiciul este de 21.036 RON, având în vedere caracteristicile imobilului, posibilitatea de închiriere a unei părţi a acestuia către O., precum şi valoarea producţiei agricole aferentă.
Pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA-în calitate de reprezentantă a Statului Român- prin motivele de apel a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de modificare a hotărârilor nr. 134, 135, 136, 137, 138, 139, 140 din 19 aprilie 2012 emise de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 255/2010 Suplacu de Barcău.
S-a menţionat că hotărârea Comisiei de stabilire a despăgubirilor constituie un act unilateral, emis potrivit art. 20 din Legea nr. 255/2010 şi art. 16 din Normele metodologice de aplicare a acesteia, astfel că, hotărârea poate fi revocată doar pentru motive temeinice.
S-a susţinut, aşadar, că nu există temei legal pentru modificarea hotărârilor, motivele invocate neîncadrându-se în cauzele expres prevăzute de lege, care ar putea conduce la anularea acesteia.
Conform art. 22- 23 din Legea nr. 255/2010, instanţa are posibilitatea de-a stabili pe baza unui raport de expertiză judiciară, „justeţea” cuantumului despăgubirilor aprobate prin Hotărâre de Guvern sau, să stabilească persoanele îndreptăţite la despăgubiri.
Actele emise de Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010 sunt supuse controlului de legalitate, numai în ceea ce priveşte dreptul la despăgubire şi cuantumul acordat cu acest titlu.
S-a susţinut că au fost încălcate prevederile art. 129 C. proc. civ., precum şi cele reglementate de art. 22 din Legea nr. 255/2010.
Deşi cei 3 experţi au întocmit raportul de expertiză evaluatorie, cuantumul despăgubirilor s-a stabilit cu încălcarea normelor legale imperative.
Valoarea de 2,9 euro/m.p. a fost omologată prin raportare la oferte de vânzare identificate în mica publicitate, iar această valoare nu putea fi aplicată, câtă vreme terenul este agricol şi nu poate fi decât dat în arendă.
Au fost aduse critici în sensul că, instanţa de fond nu a avut în vedere preţul de piaţă real de circulaţie pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, iar experţii nu au făcut evaluări comparabile viabile, nefiind analizate şi comparate tranzacţii autentice de vânzare-cumpărare încheiate în 2013, care să privească imobile similare, aşa încât au fost aplicate şi interpretate greşit, prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
S-a susţinut totodată, că raportul de evaluare realizat de expertul M.N. este lovit de nulitate absolută, întrucât a fost întocmit cu încălcarea art. 25 din Legea nr. 33/1994, art. 14 din O.G. nr. 2/2000, deoarece acesta nu deţinea calitatea de expert în evaluarea proprietăţii imobiliare, iar cuantumul despăgubirilor nu trebuie să se transforme într-o sursă de îmbogăţire fără just temei. A arătat că valoarea de 2,9 euro/m.p. este prea mare raportat la preţul pieţii, majoritatea terenurilor din localităţile vecine fiind înstrăinate cu preţuri cuprinse între 0,1 şi 2,5 RON/m.p.
S-au adus critici în sensul că, experţii nu au ţinut cont nici de valorile relevate de raportul de evaluare întocmit pentru Camera Notarilor Publici Oradea anul 2013, pe care, conform dispoziţiilor Legii nr. 225/2010 art. 11 alin. (8), experţii trebuiau să le aibă în vedere.
S-a solicitat administrarea probei cu expertiza tehnică judiciară potrivit art. 25, art. 26 din Legea nr. 33/1994 prin raportare la preţul de piaţă, emiterea unei adrese către Primăria comunei Suplacu de Barcău, precum şi la Camera Notarilor Publici Oradea în vederea obţinerii unor informaţii referitoare la preţurile practicate pe piaţă, în funcţie de locul situării imobilelor.
Apelanţii-reclamanţi au arătat în notele de şedinţă depuse la dosar, că nu este utilă cauzei şi nu se impune administrarea unei noi expertize raportat la motivele invederate, întrucât au fost depuse la dosar contracte autentice recent încheiate, potrivit cărora, preţul de vânzare a unor terenuri similare situate în extravilanul comunei Suplacu de Barcău, respectiv Balc, este de 5 euro, respectiv 4 euro/m.p., cerinţele art. 26 din Legea nr. 33/1994 fiind respectate.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare, modificare a hotărârilor contestate emise de comisie, apelanta-pârâtă a solicitat respingerea, ca fiind neîntemeiată, întrucât, prin acţiune reclamanţii au contestat cuantumul redus al despăgubirilor stabilite de pârât prin hotărârile atacate, aceste despăgubiri nefiind acordate în condiţiile legii speciale, încălcându-se dispoziţiile Legilor nr. 255/2010 şi nr. 33/1994 privind stabilirea despăgubirilor.
Prin decizia nr. 208/A din 10 aprilie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanţi şi de pârâtă.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:
Solicitându-se prin acţiune, modificarea cuantumului despăgubirilor oferite proprietarilor terenului în litigiu, instanţa de fond, cu respectarea dispoziţiilor art. 22, art. 26 din Legea nr. 33/1994 a dispus, potrivit art. 25, constituirea unei comisii de experţi în vederea efectuării unui raport de evaluare, pentru determinarea valorii reale a imobilului şi a prejudiciului cauzat prin exproprierea proprietarului acestuia.
S-a stabilit corect comisa de experţi alcătuită din trei membrii, astfel: ing. S.E. desemnat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, ing. M.N., propus de reclamanţi şi J.L.G., desemnat de instanţă prin tragerea la sorţi din 15 noiembrie 2012.
S-a stabilit că expertul M.N.T. are şi calitatea de membru al A.N.E.V.A.R. - fiind evaluator al proprietăţilor imobiliare - astfel că excepţia de nulitate a raportului de expertiză, invocată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, a fost respinsă.
Din cuprinsul raportului de expertiză întocmit, fără obiecţiuni, de către comisia constituită cu respectarea art. 25 din Legea nr. 33/1994, instanţa de apel a reţinut că, valorile stabilite în ghidul privind proprietăţilor imobiliare din Judeţul Bihor sunt orientative, şi acestea se regăsesec în raportul de evaluare întocmit pentru Camera Notarilor Public Oradea, astfel că, în mod corect nu este evidenţiată valoarea terenurilor aferente culoarului autostrăzii.
Potrivit raportului, valoarea de piaţă a terenurilor, de pe coridorul de expropriere după despăgubirile acordate în prima etapă, au crescut simţitor faţă de grila notarilor publici, fiind chiar de 6-10 ori mai mare, iar valoarea de piaţă justă poate fi stabilită luând în considerare contractul de închiriere întocmit între O. Suplacu de Barcău şi persoane fizice, juridice, pentru terenurile utilizate pe care se află sonde de extracţie, mijloace fixe ale lui O.
S-a reţinut de comisia de experţi că, pe terenul în litigiu s-a obţinut o producţie bună, iar evaluarea acestuia s-a realizat ţinând cont de normativele de evaluare prevăzute de Normele Metodologice elaborate în funcţie de valoarea de piaţă stabilită conform standardelor internaţionale de evaluare, având la bază contractele de închiriere încheiate între O. Suplacu de Barcău şi diferite persoane fizice, juridice, neexistând disponibile suficiente informaţii referitoare la tranzacţii similare.
S-a considerat că informaţiile sunt limitate pentru astfel de terenuri, iar pentru cele comparabile, nu sunt suficient de transparente, nefiind date cifre reale, concluzia fiind că valoarea terenului este de 12,47 RON/m.p. - echivalent a 2,9 euro/m.p., total 140.238 RON, iar prejudiciului cauzat a fost corect determinat la suma de 21.036 RON şi s-a concluzionat că valoarea de piaţă stabilită este la nivelul minim al pieţii din zonă.
Contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. AA din 11 aprilie 2012, nr. BB din 11 mai 2012, nr. CC din 11 mai 2012, nr. DD din 11 mai 2012 etc.(evidenţiate şi enumerate la motivele de apel ale pârâtei) se referă la valoarea unor terenuri situate în judeţul Sălaj, în anul 2012 şi, întrucât cel în litigiu se află în altă localitate, Suplacu de Barcău, alt judeţ (jud. Bihor), în mod corect, nu au fost avute în vedere criticile pârâtei în acest sens, acestea fiind apreciate, ca nefondate.
Aceasta şi, deoarece, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. EE din 28 iunie 2013 notar Public P.P., s-a reţinut că s-a vândut un teren din aceeaşi localitate - Suplacu de Barcău - în suprafaţă de 4855 m.p., cu un preţ de 24.275 euro - deci 5 euro/m.p., iar potrivit antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. GG din 28 februarie 2013 de Notar Public P.P., preţul unui m.p. teren din localitatea Balc, judeţul Bihor, s-a tranzacţionat cu 4 euro/m.p., valoarea stabilită de comisia de experţi de 2,79 euro/m.p. fiind, astfel, sub valoarea de piaţă, deci, dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 nu au fost încălcate, criticile nefiind fondate şi din acest motiv, suplimentarea probei cu o nouă expertiză, a fost respinsă.
Referitor la apelul declarat de reclamanţi, într-adevăr, instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la calculul despăgubirilor se va ţine seama şi de daunele aduse proprietarului, luând în considerare dovezile prezentate de aceştia, iar comisia de experţi a stabilit conform celor expuse, un prejudiciu în valoare de 21.036 RON, fără însă a determina în concret, ce reprezintă.
Terenul în litigiu se află în extravilanul localităţii Suplacu de Barcău, este arabil şi din probaţiunea administrată, nu s-a reţinut că prin expropriere s-ar aduce prejudicii de altă natură decât cel constând în valoarea de piaţă al acestuia. Nu s-a putut constata, de altfel, nici că terenul rămas neexpropriat din parcela aflată în proprietatea apelanţilor-reclamanţi ar fi afectată de construcţia autostrăzii şi că aceştia, astfel, ar suferi un prejudiciu care să impună o reparaţie, în sensul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Faptul că putea fi închiriat la O., nu a fost probat, neexistând dovezi din care să rezulte că nu ar putea fi folosit în continuare conform destinaţiei sale, a categoriei de folosinţă.
Împotriva deciziei nr. 208/A din 10 aprilie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, au declarat recurs reclamanţii M.M., S.L. şi pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, în reprezentarea Statului Român.
Prin recursul lor, reclamanţii au solicitat modificarea în parte a deciziei atacate şi admiterea acţiunii, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 161.274 RON, compusă din 140.238 RON - reprezentând valoarea de piaţă a terenului expropriat - şi suma de 21.036 RON - reprezentând valoarea prejudiciului suferit de reclamanţi, invocând nelegalitatea hotărârii pronunţate de Curtea de apel, în sensul nerespectării prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Se susţine de către recurenţii-reclamanţi că, în mod nelegal, tribunalul a respins cererea de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin expropriere, cu motivarea sumară că, „justa despăgbuire” pentru imobilul expropriat, constând în valoarea reală de piaţă a acestuia, constituie prin ea însăşi o evalurea a prejudiciului produs expropriatului, iar Curtea de apel, a apreciat că, nu rezultă din raportul de expertiză, în ce constă prejudiciul reclamanţilor.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA a invocat critici de nelegalitate, pe care le-a încadrat în motivele prevăzute şi reglementate de art. 304 pct. 5 şi 9 din acelaşi Cod.
Se arată, aşadar, de către pârâtă că este inadmisibilă cererea de modificarea a cuantumului hotărârilor nr. 134, 135, 136, 137, 138, 139, 140 emise la data de 19 aprilie 2012 de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 255/2010 Suplacu de Barcău şi că, nu există niciun temei legal pentru modificarea acestora.
Potrivit dispoziţiilor art. 22 şi 23 din Legea nr. 255/2010, instanţa are doar posibilitatea de a stabili, în temeiul unui raport de expertiză judiciară, caracterul just al cuantumului despăgubirilor aprobate prin Hotărârea de Guvern sau să stabilească care sunt persoanele îndreptăţite la despăgubiri.
Se aduc critici de nelegalitate, conform art. 304 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, în sensul că, raportul de expertiză efectuat în cauză este lovit de nulitate absolută, deoarece expertul M.N. desemnat a face parte din comisia de evaluare a terenului expropriat are calitatea de expert judiciar în specialitatea topografie, cadastru şi geodezie.
Se invocă astfel, nerespectarea dispoziţiile art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994, precum şi a art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, din reglementarea acestui din urmă articol rezultând că, „persoana care a dobândit calitatea de expert judiciar sau de specialist, în condiţiile acestei ordonanţe, poate efectua expertize judiciare numai în specialitatea în care a fost atestată”.
În speţă, expertul M.N. a procedat, în mod nelegal, la întocmirea unei lucrări, având obiective care ţin de specialitatea evaluare proprietate imobiliară, deşi nu avea competenţă în acest domeniu, nefiind atestat de Ministerul Justiţiei în această specialitate.
Aşadar, cu încălcarea prevederilor art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994, instanţa de fond a considerat valid un raport de expertiză care este lovit de nulitate absolută şi, în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 5 din acelaşi Cod, se impune casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea administrării unei noi expertize de evaluare.
O altă critică a pârâtei, ce vizează încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, se referă la nerespectarea normelor imperative care impun determinarea despăgubirii, în funcţie de preţurile reflectate de tranzacţii autentice de vânzare-cumpărare pentru imobile similare celui expropriat şi se susţine că valoarea de 2,90 euro/mp, cât a fost omologată de instanţa de judecată, a fost obţinută în considerarea, ca valabil, al unui raport de expertiză - lovit de nulitate absolută - deci, care nu poate fi valid sub aspectul efectelor sale şi obţinut, totodată, prin aplicarea unor metode de evaluare improprii, având la bază contracte de vânzare-cumpărare, ce nu au avut ca obiect terenuri similare celor în litigiu.
Se arată de către recurenta-pârâtă că nu au fost respectate nici prevederile art. 129 C. proc. civ. de la 1865, referitoare la rolul activ al instanţei de judecată, care trebuia să aibă în vedere lămurirea tuturor aspectelor cauzei, dispunând ca părţile să completeze probele, sau, chiar să ordone probatoriile necesare în speţă.
Pentru o judecată unitară, Înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamanţi şi de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, în limitele considerentelor ce succed:
În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA sunt fondate criticile invocate de acesta, în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., sub aspectul nulităţii raportului de expertiză dispus de instanţa de fond.
Potrivit dispoziţiilor reglementate de art. 304 pct. 5 din Cod, „modificarea sau casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din acelaşi Cod.”
În conformitate cu dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, la care trimite art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, „pentru stabilirea despăgubirilor instanţa va constitui o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii”.
Expertiza tehnică pentru evaluarea despăgubirilor cuvenite persoanei expropriate are caracter judiciar, deoarece este dispusă de către instanţa de judecată, care constituie comisia de experţi.
În acest sens, art. 2 din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară arată că „expertiza tehnică efectuată din dispoziţia organelor de urmărire penală, a instanţelor judecătoreşti sau a altor organe cu atribuţii jurisdicţionale, de către expertul sau specialistul numit de acestea, în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei, constituie expertiză tehnică judiciară”.
Expertiza tehnică judiciară poate fi efectuată doar de către un expert judiciar, respectiv persoana fizică ce dobândeşte această calitate în condiţiile legii şi este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experţii tehnici judiciari întocmit, pe specialităţi şi pe judeţe, respectiv pe municipiul Bucureşti, astfel cum prevede explicit art. 1 alin. (2) din aceeaşi Ordonanţă.
Din baza de date a Ministerului Justiţiei (în cadrul căruia funcţionează Biroul central pentru expertize tehnice judiciare), pe care instanţa o poate consulta în baza art. 862 C. proc. civ., rezultă că domnul expert M.N. are calitatea de expert judiciar, în specialitatea topografie, cadastru şi geodezie şi nu este atestat de Ministerul Justiţiei în specialitatea evaluare proprietăţi imobiliare, pentru a face parte din comisia de experţi constituită de către instanţă.
Dispoziţiile art. 1 şi 2 din O.G. nr. 2/2000 au caracter imperativ, deoarece expertiza tehnică judiciară nu poate fi realizată decât de către experţi judiciari, nu şi de către alte persoane, chiar autorizate pentru efectuarea de expertize tehnice (însă doar extrajudiciare).
În acest sens, prin art. 13 din acelaşi act normativ se arată că expertizele tehnice judiciare pot fi efectuate şi de alţi specialişti care nu au calitatea de expert judiciar, dar numai în lipsa experţilor judiciari în specialitatea cerută.
Nerespectarea de către instanţă a acestor dispoziţii legale imperative la constituirea comisiei de experţi în baza art. 25 din Legea nr. 33/1994, în condiţiile în care ar fi trebuit să se asigure că toţi experţii din comisie au calitatea de experţi tehnici judiciari, atrage nulitatea raportului de expertiză întocmit şi de o persoană care nu are această calitate.
Este de observat că nu are relevanţă, în cauză, împrejurarea că ceilalţi doi experţi care au întocmit şi semnat raportul întrunesc această condiţie, ţinând cont de componenţa obligatorie a comisiei, art. 25 prevăzând imperativ întocmirea raportului de expertiză de către trei experţi.
În aceste condiţii, hotărârea instanţei de apel este nulă, pronunţată fiind cu nerespectarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994 coroborate cu cele ale art. 1 şi 2 din O.G. nr. 2/2000, remediul pentru vătămarea procesuală suferită de parte, fiind acela al efectuării unei noi expertize.
Chiar dacă această constatare este suficientă pentru conturarea soluţiei unitare ce se impune a fi adoptată în cauză, respectiv casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, se constată că sunt fondate, în acest cadru procesual şi susţinerile recurentei-pârâte privind lipsa de rol activ a instanţelor de fond şi apel, care, în raport de verificarea condiţiilor ce trebuiau respectate la întocmirea raportului de expertiză, nu au analizat această chestiune.
Deşi pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, în calitate de reprezentantă a statului, a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză judiciară, în temeiul art. 212 C. proc. civ. de la 1865, referitor la nerespectarea dispoziţiilor art. 25-26 din Legea nr. 33/1994, a art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000, instanţa de fond, Tribunalul Bihor, secţia I civilă, prin încheierea din 11 noiembrie 2013 le-a respins, precum, în mod eronat a respins şi efectuarea unei noi expertize (contraexpertize).
Întrucât, Înalta Curte va dispune rejudecarea cauzei în vederea efectuării unei noi expertize, criticile privind eventualele criterii de evaluare a despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, sub aspectul verificării preţului real al pieţei, vor avea în vedere şi valorile stabilite prin contractele de vânzare-cumpărare ce au ca obiect terenuri arabile situate în extravilan, cu aceleaşi însuşiri.
Potrivit dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.”
Sintagma „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială” are în vedere preţul consemnat în acte autentice de vânzare-cumpărare, încheiate în perioada de referinţă (data efectuării expertizei).
Doar în măsura în care nu au fost perfectate tranzacţii în acea perioadă, se poate recurge la alte mijloace de probă concludente, din categoria cărora pot face parte şi ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare, ori preţurile din anunţurile de mica publicitate din zonele locale.
Întrucât au fost formulate critici referitoare la încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, care se referă la nerespectarea normelor imperative ce impun determinarea despăgubirii în funcţie de preţurile reflectate de tranzacţii autentice de vânzare-cumpărare pentru imobile similare celui expropriat şi s-a susţinut că valoarea de 2,90 euro/m.p. teren, cât a fost omologată de instanţa de judecată, a fost obţinută pe baza unui raport de expertiză lovit de nulitate absolută, Înalta Curte apreciază că instanţa de trimitere va trebui să solicite experţilor-cu ocazia efectuării unui nou raport de expertiză, care să îndeplinească cerinţele imperative ale art. 25 din aceeaşi lege, privitor la specialitatea experţilor ce vor alcătui comisia- utilizarea unor metode de evaluare corespunzătoare categoriei terenului expropriat.
De asemenea, doar în măsura în care nu au fost perfectate tranzacţii în acea perioadă, se poate recurge şi la consultarea ofertelor de vânzare, pe lângă alte mijloace de probă relevante, însă inexistenţa tranzacţiilor trebuie să fie certă, nu prezumată din declinul pieţei imobiliare.
În ceea ce priveşte criticile din recursul reclamanţilor, referitoare la criteriile de evaluare a prejudiciului pretins a fi fost produs terenului rămas în proprietatea reclamanţilor, experţii vor stabili şi vor determina dacă există un prejudiciu, şi, în caz afirmativ, vor determina valoarea acestuia, luându-se în considerare şi dovezile prezentate de proprietari.
În acest sens, se va avea în vedere ca evaluarea despăgubirilor, în acest caz, să reflecte existenţa unui prejudiciu cert, actual şi care nu a fost încă reparat, pornindu-se de la categoria de folosinţă a terenului la momentul expertizării.
De asemenea, acest prejudiciu ar trebui determinat chiar pe baza valorii terenului expropriat, în măsura în care categoria de folosinţă este aceeaşi, la care să se aplice, eventual, corecţii dacă se evidenţiază o afectare negativă, chiar prin expropriere, a terenului rămas, neavând nicio justificare stabilirea unor valori diferite pentru terenuri de acelaşi fel, din aceeaşi zonă.
Pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 312 alin. (2) şi (3), 313 teza I - rap. la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate în cauză, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamanţii M.M., S.L. şi de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva deciziei nr. 208/A din 10 aprilie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2693/2014. Civil. Recuzare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2702/2014. Civil → |
|---|
