ICCJ. Decizia nr. 27/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 27/2014
Dosar nr. 940/98/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 14 ianuarie 2014
Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:
Prin decizia nr. 23 din 12 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul I.L.C. împotriva sentinţei civile nr. 1846/F din 28 mai 2013 a Tribunalului Ialomiţa, decizie definitivă.
Împotriva acestei hotărâri definitive a declarat recurs reclamantul I.L.C., ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 7 noiembrie 2013 şi înaintat de această instanţă, la data de 25 noiembrie 2013, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spre soluţionare.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data de 3 decembrie 2013, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatatându-se că recursul nu este admisibil.
Completul de filtru C2, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin încheierea din 3 decembrie2013, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat recurentului şi intimatei S.N.T.F.C. C.F.R. SA, Sucursala T.F.C. Constanţa.
Părţile au depus puncte de vedere asupra raportului în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
La data de 10 ianuarie 2014, constatându-se încheiată procedura de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.
S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 14 ianuarie 2014, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 23 din 12 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul I.L.C. împotriva sentinţei civile nr. 1846/F din 28 mai 2013 a Tribunalului Ialomiţa, decizie definitivă.
Decizia menţionată a fost pronunţată în soluţionarea unui apel într-o cauză având ca obiect contestaţie împotriva unei decizii de suspendare a unui contract individual de muncă.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-lit. i), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede ca hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului”.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
În raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, decizia civilă nr. 23 din 12 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, atacată cu recurs în prezenta cauză, nu este supusă recursului.
Prin urmare, instanţa urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul I.L.C.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul I.L.C., în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.C. C.F.R. SA, Sucursala de T.F.C. Constanţa, cu sediul în Constanţa, împotriva deciziei nr. 23 din 12 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 26/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 29/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
