ICCJ. Decizia nr. 26/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 26/2014
Dosar nr. 19203/302/2012
Şedinţa din camera de consiliu din 14 ianuarie 2014
Asupra cauzei de faţă reţine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti la data de 6 august 2012, reclamantul P.N. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea pârâtului la plata contravalorii cotei de 3/8 din imobilul compus din teren în suprafaţă de 525,96 m.p. şi construcţie, situat în Braşov, str. A.V., înscris în registrul de carte funciară Braşov.
Suma pretinsă a fost estimată la 70.000 euro.
De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
La termenul de judecată din data de 7 martie 2013, la solicitarea instanţei vizând precizarea temeiului de drept al acţiunii civile, reclamantul, prin reprezentantul său, a arătat că acţiunea civilă se circumscrie dispoziţiilor art. 480 C. civ. şi art. 555 din noul C. civ. şi nu celor conţinute de Legea nr. 10/2001.
Totodată, apărătorul reclamantului a specificat că acţiunea promovată este una în revendicare şi, întrucât bunul în discuţie a fost demolat, dreptul real a fost înlocuit cu o creanţă de despăgubire, care conferă competenţă de soluţionare judecătoriei, în raza teritorială a căreia domiciliază pârâtul.
Prin sentinţa nr. 2050 din data de 7 martie 2013, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că reprezentantul reclamantului a precizat, la termenul de judecată din data de 7 martie 2013, că acţiunea civilă promovată este una în revendicare şi nu în pretenţii, având ca finalitate restituirea imobilului confiscat, fie în natură fie în echivalent.
Faţă de acest aspect, s-a dispus modificarea obiectului acţiunii din „pretenţii” în „revendicare”.
Instanţa, a avut în vedere dispoziţiile art. 13 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, cu modificările ulterioare, potrivit cărora „cererile privitoare la imobile se fac în numai la instanţa în circumscripţia căreia se află acestea”, textul stabilind o competenţă teritorială în favoarea unei anumite instanţe, fără a mai exista posibilitatea pentru părţi de a conveni o altă competenţă.
Caracterul obligatoriu al normei decurge atât din modul de redactare al textului de lege invocat, prin utilizarea sintagmei de ordin restrictiv „numai la”, cât şi din dispoziţiile art. 19 din acelaşi cod conform cărora „părţile pot conveni, prin înscris sau prin declaraţie verbală în faţa instanţei, că pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, au competenţă teritorială, afară de cazurile prevăzute la art. 13, art. 14, art. 15 şi art. 16” din acelaşi act normativ.
Instanţa a avut în vedere şi faptul că imobilul în discuţie este situat în Braşov, str. A.V., motiv pentru care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei din această circumscripţie teritorială, respectiv Judecătoriei Braşov.
La rândul său, Judecătoria Braşov, secţia civilă, prin sentinţa nr. 12445 din 26 septembrie 2013, s-a declarat necompetentă teritorial să soluţioneze cauza de faţă, declinându-şi competenţa în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă a dispus sesizarea instanţei supreme pentru rezolvarea acestuia.
S-a reţinut că reclamantul nu a dedus judecăţii o acţiune reală imobiliară de revendicare a cotei-părţi ideale din dreptul de proprietate deţinut asupra unui imobil, pentru a fi aplicabile dispoziţiile imperative ale art. 13 C. proc. civ. care, stipulează asupra competenţei teritoriale exclusive a instanţei de la locul unde este situat acesta, respectiv Judecătoria Braşov.
În raport de obiectul cererii deduse judecăţii, instanţa a calificat-o ca fiind o acţiune mixtă, deoarece dreptul care se urmăreşte a fi valorificat este de creanţă, având la bază un drept de proprietate.
Potrivit acestei calificări, se arată că, în stabilirea competenţei teritoriale a instanţei sunt incidente dispoziţiile art. 8 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „cererile îndreptate împotriva statului, direcţiilor generale etc. se pot face la instanţele din capitala ţării sau la cele din reşedinţa judeţului unde îşi are domiciliul reclamantul”.
Instanţa a mai reţinut că, întrucât în discuţie se pune problema competenţei teritoriale alternative, alegerea între două instanţe competente deopotrivă revine reclamantului, potrivit prevederilor art. 12 C. proc. civ. şi, odată fiind făcută această opţiune, părţile şi implicit instanţa căreia i-a fost adresată cererea trebuie să respecte alegerea reclamantului, care reprezintă, practic, o formă concretă în care se manifestă principiul disponibilităţii.
Se constată că prima instanţă sesizată, respectiv Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, este competentă să soluţioneze cererea de faţă, în considerarea argumentelor ce succed:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a afirmat dreptul său de creanţă aferent cotei de 3/8 din imobilul pe care l-a dobândit prin succesiune, trecut în proprietatea statului prin expropriere şi care a fost demolat prin Decretul consiliului de stat nr. 278/1987 şi a adresei emisă de Consiliul popular al judeţului Braşov.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a formulat notificare împreună cu fraţii săi, în baza Legii nr. 10/2001, în urma căreia a fost emisă dispoziţia primarului municipiului Bucureşti, prin care le-a fost recunoscută calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii.
Prin precizarea făcută în faţa Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, reprezentantul reclamantului a menţionat că a învestit instanţa cu o acţiune în revendicare şi, deoarece bunul în litigiu a fost demolat, dreptul real a fost înlocuit cu un drept de creanţă vizând suma stabilită ca despăgubire pentru imobil.
Raportat la acest aspect, Înalta Curte constată că prezentul litigiu are caracterul juridic al unei acţiuni mixte, fiind iniţiat de reclamant în scopul valorificării unui drept de creanţă, care se întemeaiză pe un drept real, respectiv dreptul de proprietate.
Din acest motiv, competenţa în vederea soluţionării cauzei nu se raportează la dispoziţiile imperative prevăzute de art. 13 C. proc. civ., prin care se acordă competenţă exclusivă instanţei în raza teritorială a căreia se află situat imobilul, respectiv Judecătoria Braşov.
În curpinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul a menţionat că a învestit Judecătoria sectorului 5 Bucureşti cu soluţionarea cauzei, întrucât este instanţa sediului pârâtului.
Raportat la acest aspect, Înalta Curte constată că sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 8 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora „cererile îndreptate împotriva statului, direcţiilor generale, regiilor publice, caselor autonome şi administraţiilor comerciale se pot face la instanţele din capitala ţării sau la cele din reşedinţa judeţului unde îşi are domiciliul reclamantul”.
Prin textul legal menţionat, se stabileşte competenţa teritorială alternativă în soluţionarea litigiilor în care statul are calitatea de pârât, reclamantul având posibilitatea de a opta între instanţele din capitala ţării şi cea din reşedinţa judeţului unde îşi are domiciliul.
Din acest motiv, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 12 C. proc. civ., potrivit cărora „reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente”.
Ca atare, odată învestită una dintre instanţele menţionate în art. 8 C. proc. civ., nu se va mai putea dispune, din oficiu, declinarea, pentru a nu se afecta opţiunea reclamantului, expresie a principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.
În aceste condiţii, pentru considerentele menţionate în precedent, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, aceasta fiind instanţa pe care reclamantul a înţeles să o învestească, potrivit dispoziţiilor art. 8 coroborate cu cele ale art. 12 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 254/2014. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 27/2014. Civil → |
|---|
