ICCJ. Decizia nr. 2735/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2735/2014
Dosar nr. 41770/3/2010
Şedinţa publică din 16 octombrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 1 septembrie 2010, reclamanta SC M. SRL a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, reprezentat prin primarul general, să se constate caracterul nelegal şi injust al despăgubirii propuse de expropriator prin Hotărârea nr. 65 din 2 august 2010 şi, pe cale de consecinţă, stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite acesteia şi obligarea expropriatorului la plata lor.
Prin Sentinţa civilă nr. 1808 din 10 octombrie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa, de fond a reţinut că prin notificarea nr. 236 din 21 aprilie 2008, emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, reclamantei i s-a adus la cunoştinţa că zona în care se află imobilul proprietatea sa din Bucureşti, a fost declarată zonă de utilitate publică de interes local prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 262 din 2 noiembrie 2006, în vederea realizării lucrării "Dublarea diametralei N - S pe tronsonul xxxx, etapa I din tronsonul yyyy", precum şi suma ce urmează a fi propusă cu titlu de despăgubire în cuantum de 2.422.760 lei.
Cu toate că reclamanta a formulat întâmpinare prin care a arătat că este nemulţumită de cuantumul despăgubirilor propuse, aceasta nu a fost soluţionată întrucât activitatea Comisiei a fost suspendată. Ulterior, prin H.G. nr. 590 din 23 iunie 2010, s-a aprobat declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes public local "Dublarea diametralei N - S pe tronsonul xxxx", în lista anexă fiind menţionat şi imobilul din str. B. Urmare a acestei hotărâri, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Municipiului Bucureşti a întocmit, la data de 2 august 2010 procesul-verbal nr. x, în care a consemnat că reclamanta nu este de acord cu cuantumul despăgubirilor propuse în sumă de 1.070.211 lei. Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 2 august 2010, emisă de aceeaşi comisie, s-a dispus exproprierea imobilului situat în Bucureşti şi acordarea de despăgubiri în cuantum de 1.070.211 lei.
Susţinerile reclamantei în sensul că suma stabilită cu titlu de despăgubiri nu poate fi mai mică decât cea prevăzută în raportul de evaluare întocmit în procedura de expropriere declanşată în temeiul Legii nr. 33/1994, au fost apreciate ca nefondate, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 111 din Legea nr. 184/2008, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004, pentru imobilele pentru care procedura de expropriere era în curs la data intrării în vigoare a Legii nr. 184/2008, urmează să se declanşeze o nouă procedură de expropriere în conformitate cu prevederile acestui act normativ.
Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 111 din Legea nr. 184/2008, documentaţiile tehnice sau de evaluare întocmite anterior intrării în vigoare a legii sunt considerate valabile, însă această dispoziţie nu poate fi interpretată în sensul că expropriatorul nu ar putea dispune întocmirea unei noi expertize evaluatorii în măsura în care apreciază că suma stabilită prin raportul anterior nu mai corespunde valorii de circulaţie a imobilului la data exproprierii. Aşadar, în ipoteza întocmirii mai multor rapoarte de expertiză, singura despăgubire de care este ţinută instanţa, în sensul că suma stabilită cu titlu de despăgubiri nu poate fi mai mică, este cea menţionată în oferta adresată expropriatului.
În temeiul şi cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică evaluatorie pentru stabilirea valorii de piaţă a imobilului expropriat, rezultând un cuantum al despăgubirilor de 965.506 lei.
Având în vedere că despăgubirea propusă de expropriator prin Hotărârea nr. 65 din 2 august 2010 este mai mare decât valoarea de circulaţie a imobilului la data întocmirii raportului de expertiză de către instanţa, în temeiul art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, instanţa a respins contestaţia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, iar în şedinţa publică din 3 februarie 2014, aceasta a depus la dosar o cerere de limitare a apelului exclusiv asupra chestiunii valorii minime a despăgubirilor pe care o putea oferi expropriatorul în procedura de expropriere şi a modului greşit în care instanţa de fond a dezlegat această chestiune. A apreciat că, chiar în contextul intrării în vigoare a Legii nr. 184/2008, de modificare a Legii nr. 198/2004, expropriatorul era obligat să nu ofere o despăgubire mai mică decât cea oferită iniţial la nivelul anului 2008.
Prin Decizia civilă nr. 38A din 10 februarie 2014, Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă.
În motivarea acestei decizii s-au reţinut următoarele:
Norma aplicabilă procedurii de expropriere este Legea nr. 198/2004 cu trimitere la Legea nr. 33/1994, cu precizarea că etapele procedurii exproprierii (reglementată de Legea nr. 198/2004) diferă, în parte, de cele reglementate de Legea nr. 33/1994, întrucât presupune, în primul rând, declararea utilităţii publice, operaţiune care se realizează prin lege, ceea ce exclude caracterul administrativ.
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. II din Legea nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004 potrivit cu care pentru lucrările în care procedura de expropriere se află în curs la data intrării în vigoare a Legii nr. 184/2008, Guvernul va emite câte o hotărâre pentru fiecare lucrare, prin care se aprobă declanşarea procedurii de expropriere pentru toate imobilele rămase de expropriat, precum şi suma globală estimată a despăgubirilor.
Având în vedere că declanşarea procedurii de expropriere se realizează prin Hotărâre a Guvernului, Curtea a apreciat că dispoziţiile de drept comun cuprinse în art. 13 - 20 din Legea nr. 33/1994 referitoare la posibilitatea formulării de întâmpinări cu privire la propunerea de expropriere şi la procedura de soluţionare a acestora nu sunt aplicabile în cazul exproprierii în temeiul legii speciale (Legea nr. 198/2004).
Aceasta întrucât legea specială prevede posibilitatea sesizării instanţei numai cu privire la cuantumul despăgubirilor propuse, concluzia fiind dedusă din dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004.
Spre deosebire de legea specială, Legea nr. 33/1994 dă posibilitatea contestării propunerii de expropriere, adică a însăşi măsurii de trecere a bunului în proprietatea statului, fiind reglementat dreptul de proprietate sau titularilor de alte drepturi reale de a formula întâmpinări, care se soluţionează de o comisie printr-o hotărâre, care la rândul său poate fi atacată de instanţa de contencios administrat - curtea de apel în a cărei rază teritorială se află imobilul.
Prin urmare, în ipoteza în care apelanta aprecia că îi sunt aplicabile dispoziţiile legale generale, anterior declarării procedurii de expropriere a imobilului proprietatea sa ca fiind de utilitate publică, avea posibilitatea să urmeze procedura prevăzută de art. 14 şi următoarele din Legea nr. 33/2004.
După declararea utilităţii publice prin hotărâre de guvern, Curtea a apreciat că devin incidente în cauză dispoziţiile Legii nr. 198/2004 în virtutea principiului aplicării imediate a legii noi, fiind în prezenţa unei situaţii juridice în curs de constituire, astfel încât sunt aplicabile dispoziţiile legii noi, respectiv ale Legii nr. 198/2004 cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de dispoziţiile Legii nr. 198/2004, sesizarea instanţei de judecată de către expropriat poate fi făcută, exclusiv în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 9 din lege, competenţa instanţei, în această materie, fiind limitată exclusiv la cenzurarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru imobilul expropriat.
Art. 9 din Legea nr. 198/2004, sub imperiul căreia s-a născut raportul juridic dedus judecăţii, prevede că acţiunea formulată în conformitate cu prevederile acestui articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor.
Sub acest aspect, cu respectarea normelor juridice de trimitere cuprinse în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanţa de fond s-a raportat la valoarea de piaţă a imobilului expropriat la data întocmirii raportului de expertiză şi, constatând că despăgubirea propusă de expropriator prin hotărârea contestată este mai mare decât valoarea de circulaţie a imobilului la data întocmirii raportului de expertiză, a dispus respingerea contestaţiei.
Instanţa a apreciat, ca nefondată, critica apelantei în sensul că despăgubirea acordată de instanţă ar fi trebuit să se raporteze la despăgubirea oferită de expropriator prin notificarea din 21 aprilie 2008, motivat de faptul că norma juridică aplicabilă procedurii de expropriere este cea în vigoare la data emiterii actului contestat, respectiv Legea nr. 198/2004, cu trimitere la art. 21 -26 din Legea nr. 33/1994. Prin urmare, despăgubirea oferită de expropriator la care se raportează despăgubirea acordată de instanţă este cea stabilită prin decizia contestată în prezenta cauză.
Este adevărat că art. III din Legea nr. 184/2008 stipulează că orice documentaţie tehnică sau de evaluare realizată anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă, însă aceste dispoziţii se raportează la Legea nr. 198/22004, respectiv la documentaţia întocmită în baza Legii nr. 198/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 184/2008 şi O.U.G. nr. 228/2008 şi care a stat la baza emiterii hotărârii contestate în prezenta cauză.
Împotriva Deciziei nr. 38A din 10 februarie 2014 Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs reclamanta, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din perspectiva greşitei aplicări şi interpretări a dispoziţiilor art. III din Legea nr. 184/2008.
Atât cererea introductivă cât şi apelul, astfel cum a fost modificat, au vizat aplicarea strictă a dispoziţiilor Legilor nr. 184/2008 şi nr. 198/2004 şi stabilirea de către instanţa de judecată a unei juste despăgubiri şi în niciun caz în ceea ce priveşte exproprierea însăşi sau transferul dreptului de proprietate, astfel că aspectele relative la exproprierea propriu-zisă sau strict legate de transferul dreptului de proprietate nu au fost niciodată avute în vedere sau invocate de către reclamantă cu ocazia controlului judiciar realizat până la acest moment în speţă. Referinţele reclamantei la perioada anterioară edictării H.G. nr. 590/2010, respectiv la actele aferente procedurilor de expropriere demarate iniţial de către expropriatorul Municipiul Bucureşti strict sub regimul Legii nr. 33/1994, sunt importante ca urmare a relevanţei lor din perspectiva Legii nr. 198/2004 însăşi.
Dispoziţiile art. III din Legea nr. 184/2008, care erau incidente în cauză, stabilesc cu valoare imperativă ca orice documentaţie tehnică sau de evaluare realizată anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă. Or, o asemenea evaluare a fost anterior realizată, respectiv evaluarea anexată notificării de expropriere trimisă în temeiul Legii nr. 33/1994, în cuantum de 2.422.760 lei. Prin urmare, expropriatorul era obligat să nu ofere mai puţin decât evaluarea iniţială de la nivelul anului 2008, mai mult cu cât în anul 2010 nu s-a realizat o nouă evaluare, cum greşit se reţine în hotărârea recurată.
Interpretarea dată de instanţele anterioare dispoziţiilor art. III din Legea nr. 184/2008 este greşită, întrucât art. III are o valoare imperativă şi obligatorie. Astfel, expropriatorul nu putea şi nici nu trebuia să facă o nouă evaluare, ci trebuia să aplice procedurile prevăzute de Legea nr. 198/2004, prin raportare la vechiul raport de expertiză.
Concluzia că art. III are o valoare imperativă este susţinută şi de interpretarea sistematică şi logică a Legii nr. 184/2008, într-adevăr, scopul urmărit de legiuitor prin edictarea acestui act normativ a fost acela de a plasa proceduri de expropriere de interes deosebit demarate sub regimul legii-cadru în materie de expropriere - Legea nr. 33/1994 - sub regimul mai favorabil sub raportul duratei prevăzut de Legea nr. 198/2004. Astfel, dacă în regimul Legii nr. 33/1994 expropriatul nu este deposedat de dreptul său decât la finalizarea în justiţie a acestor proceduri, sub regimul Legii nr. 198/2004 procedurile de deposedare au un caracter rapid, realizat prin disocierea, deposedarea de drept de cele legate de posibilităţile expropriatului de a se plânge în justiţie de despăgubirea primită.
Un alt argument este dat de faptul că legiuitorul a reţinut în mod corect efectele juridice pe care le are transmiterea unei notificări în regimul Legii nr. 33/1994, în sensul că odată trimisă de către expropriator notificarea în temeiul Legii nr. 33/1994 aceasta nu mai putea fi retrasă de către expropriator şi producea efecte juridice ireversibile. Faptul că reclamanta a depus întâmpinarea la această notificare nu putea avea decât efectul unei eventuale majorări a cuantumului despăgubirilor şi nicidecum efectul micşorării cuantumului propus iniţial al despăgubirilor, lucru ce rezultă din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 33/1994 (şi în mod deosebit dispoziţiile art. 27 alin. (2) în raport de care despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator. În esenţă, prin trimiterea notificării iniţiale de către expropriator se naşte un drept garantat al expropriatului, eventualele acţiuni ulterioare în justiţie neputând avea drept consecinţă decât eventuala majorare şi nicidecum pierderea dreptului astfel câştigat.
Şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este de natură să conducă la aceeaşi concluzie. Noţiunea de "aşteptare legitimă" dezvoltată în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului presupune şi conduce la aceleaşi concluzii, neacceptarea despăgubirilor iniţiale şi realizarea întâmpinării (în condiţiile Legii nr. 33/1994) nu sunt de natură să conducă la posibilitatea pentru expropriator de a oferi ulterior mai puţin decât se obligase prin notificarea iniţială.
Analizând recursul din prisma, criticilor formulate, Înalta Curte constată că acestea pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi îl va analiza din această perspectivă.
Prin cererea de chemare în judecată, formulată la data de 1 septembrie 2010, reclamanta a solicitat ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, să se constate caracterul nelegal şi injust al despăgubirii propuse de pârâtul expropriator prin Hotărârea nr. 65 din 2 august 2010 şi, pe cale de consecinţă, stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite acesteia şi obligarea expropriatorului la plata lor.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că procedura exproprierii imobilului proprietatea sa a început în baza Legii nr. 33/1994 şi că a fost reluată şi continuată în baza Legii nr. 198/2004, că oferta iniţială de despăgubire făcută de expropriator a fost de 2.422.760 lei, că reclamanta nu a fost de acord cu această ofertă, pe care a contestat-o prin întâmpinarea formulată în conformitate cu prevederile Legii nr. 33/1994, iar prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 2 august 2010, emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, ce i-a fost comunicată la data de 25 august 2010, s-a stabilit un alt cuantum al despăgubirii, şi anume suma de 1.070.211 lei. Consideră că această despăgubire nu respectă criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea astfel stabilită având un caracter injust şi nelegal.
Cum s-a arătat deja, temeiul de drept invocat de reclamantă în susţinerea pretenţiilor sale îl constituie dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004.
Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, lege în baza căreia reclamanţii au fost expropriaţi şi care era în vigoare la data sesizării instanţei (16 septembrie 2010), "Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4) - (8) şi ale art. 6 alin. (2) se poate adresa, instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului."
Rezultă că, prin demersul judiciar iniţiat în cauza pendinte, reclamanta contestă cuantumul despăgubirii stabilite prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 2 august 2010 emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, motivele de fapt şi de drept ale cererii de chemare în judecată precizate, astfel cum au fost prezentate mai sus, conducând, în mod neîndoielnic, la concluzia că cererea reclamantei are natura contestaţiei prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004.
Conform art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, "Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii. "
Art. 25 din Legea nr. 33/1994 prevede că "pentru stabilirea despăgubirilor, instanţa va constitui o comisie de experţi compusă dintr-un expert, numit, de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii" şi art. 26 din aceeaşi lege prevede la alin. (1) că "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite", iar la alin. (2) că "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia."
Analiza fondului contestaţiei prevăzute de art. 9 din Legea nr. 198/2004 presupunea, aşadar, administrarea probei cu expertiză pentru determinarea cuantumului despăgubirii cuvenite expropriaţilor, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, sens în care s-a procedat în cauză.
În urma raportului de expertiză întocmit în faţa primei instanţe, în temeiul şi cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, a rezultat că valoarea de piaţă a imobilului expropriat, la data întocmirii raportului de expertiză, este de 965.506 lei, inferioară celei oferite de către expropriator prin Hotărârea din 2 august 2010.
Prin urmare, prin respingerea contestaţiei, soluţie menţinută şi de instanţa de apel, prima instanţă a respectat exigenţele art. 27 din Legea nr. 33/1994 care dispun: "(1) Primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî. (2) Despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată".
În ce priveşte criticile formulate în legătură cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. III din Legea nr. 184/2008, se constată următoarele:
Necontestat, dispoziţiile Legii nr. 198/2004, lege în baza căreia reclamanta a fost expropriată, au caracter special în raport de cele ale Legii-cadru în materie, nr. 33/1994, aplicându-se cu prioritate, conform principiului "specialia generalibus derogant".
Prin dispoziţiile art. 9 alin. (1), actul normativ cu caracter special prevede însă că "expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii (...) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente (...) fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii", iar "acţiunea formulată (...) se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii" (alin. (3)).
În interpretarea acestor dispoziţii legale, care reglementează expres posibilitatea expropriatului de a se adresa unei instanţe judecătoreşti doar pentru rezolvarea nemulţumirilor sale legate de "cuantumul despăgubirilor" - alin. (1) - şi care fac trimitere la dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 "în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor" - alin. (3) - nu se poate aprecia că trimiterea la dispoziţiile din legea-cadru, expres indicate, ar viza doar aspecte procedurale.
Prin urmare, în cadrul contestaţiei formulate împotriva Hotărârii din 2 august 2010 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, stabilirea cuantumului despăgubirii ce se cuvine reclamantei pentru terenul expropriat se face, în instanţă, în raport de dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, la care fac trimitere dispoziţiile art. 9 (3) din Legea nr. 255/2010, dispoziţii corect interpretate şi aplicate de către instanţa de apel prin decizia atacată.
Demarându-se procedura de expropriere, în conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 33/1994 şi fiind notificată, în cadrul procedurii de drept comun prevăzută de Legea nr. 33/1994, reclamanta a formulat întâmpinare prin care şi-a arătat nemulţumirile sub aspectul cuantumului despăgubirilor propuse, însă Comisia pentru soluţionarea întâmpinărilor conform Legii nr. 33/1994 şi-a suspendat activitatea.
Totodată, ca urmare a modificărilor aduse Legii nr. 198/2004 prin Legea nr. 184/2008, Parlamentul României a declarat ca fiind de utilitate publică toate lucrările de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, în aceste lucrări încadrându-se şi proiectul "Dublarea diametralei N - S pe tronsonul xxx".
În conformitate cu dispoziţiile art. II din Legea nr. 184/2008, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 590 din 23 iunie 2010, prin care a aprobat declanşarea procedurii de expropriere pentru toate imobilele rămase de expropriat pentru realizarea lucrării de utilitate publică "Dublarea diametralei N - S pe tronsonul xxx", printre care şi imobilul situat în Bucureşti, proprietatea reclamantei.
Drept urmare, expropriatorul Municipiul Bucureşti, în baza acestui act normativ a demarat procedura de expropriere, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 198/2004, procedura finalizându-se prin emiterea hotărârii pe care reclamanta a înţeles să o conteste în prezenta cauză.
Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică prevede în mod detaliat etapele procedurii, modalităţile, atribuţiile autorităţilor publice în materie, măsurile prealabile şi premergătoare exproprierii, exproprierea şi stabilirea despăgubirilor, plata acestora şi punerea în posesie a expropriatorului.
Drept urmare, având în vedere voinţa legiuitorului, dedusă din modul în care a conceput etapele exproprierii redate în Capitolele 2, 3, 4 şi 5 din lege, rezultă că pentru etapele declarării utilităţii publice şi a măsurilor premergătoare exproprierii, controlul legalităţii actelor administrative revine instanţelor de contencios-administrativ.
Aceasta reiese din art. 20 alin. (1) ultimul din Cap. 3 al Legii nr. 33/1994 care arată că "în cazul în care şi noile propuneri vor fi respinse, expropriatorul precum şi proprietarii sau celelalte persoane titulare de drepturi reale asupra imobilului propus spre expropriere pot contesta hotărârea comisie constituită potrivit art. 15 la curtea de apel în raza căreia se află situat imobilul, în termen de 15 zile de la comunicare, potrivit prevederilor legii contenciosului administrativ".
Acest text coroborat cu dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi art. 23 alin. (2), cuprinse în Cap. 4 "Exproprierea şi stabilirea despăgubirilor" relevă suficient de clar că soluţionarea cererii de expropriere cade în competenţa tribunalului judeţean sau a municipiului B., în raza căruia este situat imobilul propus spre expropriere, instanţă datoare a verifica dacă sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru expropriere şi totodată stabilirea despăgubirilor.
În cazul în speţă, procedura a demarat, aşa cum s-a arătat mai sus, în baza dispoziţiilor Legii nr. 33/1994, care, spre deosebire de Legea nr. 198/2004, modificată prin Legea nr. 184/2008, prevede în Capitolul III măsuri premergătoare exproprierii care constau în executarea planurilor cadastrale, cu indicarea numelui proprietarului şi a ofertelor de despăgubire, precum şi în notificarea propunerilor de expropriere persoanelor fizice sau juridice titulare de drepturi reale.
În cadrul acestor proceduri este prevăzută posibilitatea depunerii de către proprietarii şi titularii altor drepturi reale asupra imobilelor în cauză, a unor întâmpinări ce sunt analizate de către o comisie constituită în condiţiile art. 15 din Legea nr. 33/1994, care, dacă sunt admise, impun obligaţia expropriatorului de a reveni asupra propunerilor sale, cu refacerea corespunzătoare a planurilor cadastrale.
De asemenea, conform art. 31 din Legea nr. 33/1994, punerea în posesie a expropriatorului se poate efectua numai după îndeplinirea obligaţiilor privind despăgubirea, iar în cazul terenurilor cultivate şi a celor cu plantaţii, numai după ce recoltele au fost culese.
Această procedură specială nu mai este prevăzută de Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie pe drumuri de interes naţional, judeţean şi local, care, declară de plano ca fiind de utilitate publică toate drumurile de interes naţional, judeţean şi local - art. 2, şi de importanţă strategică şi de securitate naţională toate drumurile de interes naţional - art. 1 alin. (2).
Considerându-se nemulţumită de măsura exproprierii, invocând faptul că imobilul expropriat este monument istoric şi că nu se justifică măsura exproprierii, dar şi că despăgubirile nu reflectă valoarea reală a imobilului, reclamanta a formulat întâmpinare, care nu a mai fost soluţionată.
Drept urmare, notificarea din 21 aprilie 2008 prin care i se propunea suma de 2.422.760 lei cu titlu de despăgubiri a fost emisă într-o fază prealabilă de negociere, care nu a intrat în circuitul civil, oferta nefiind acceptată, astfel încât etapele reglementate de Legea nr. 33/1994 nu au fost finalizate, procedura de care se prevalează recurenta nefiind reglementată de Legea nr. 198/2004, acest din urmă act normativ instituind dispoziţii referitoare doar la posibilitatea contestării cuantumului despăgubirilor determinate prin hotărârea de expropriere. Pe de altă parte, a fost emisă în baza altui temei legal, decât cel care a stat la baza hotărârii contestate în prezenta cauză. În acest context, dispoziţiile legale ale Legii nr. 198/2004 sunt incidente în speţă întrucât guvernează procedura exproprierii dispusă prin hotărârea din 2 august 2010, care face obiectul cauzei de faţă.
În acest sens sunt şi prevederile art. 24 din Legea nr. 33/1994 (art. 21 - 27 din această lege reprezintă norme de trimitere în cadrul contestaţiilor formulate de expropriatorul nemulţumit de cuantumul despăgubirilor stabilite în procedura exproprierilor derulate în condiţiile legii speciale, Legea nr. 198/2004), potrivit cărora, chiar şi în cazul unei învoieli între expropriat şi expropriator asupra despăgubirii, instanţa este cea care la act de această învoială, iar dacă părţile nu se învoiesc, va stabili instanţa despăgubirea.
De asemenea, nici susţinerea că art. III din Legea nr. 184 din 21 octombrie 2008 conform căruia "orice documentaţie tehnică sau de evaluare realizată anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă" ar constitui un impediment legal nu poate fi reţinută, întrucât aplicarea de către expropriator a procedurilor de stabilire a despăgubirilor prevăzute de legea specială este de imediată aplicare în materia exproprierii pentru realizarea lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, prin emiterea unei hotărâri care să poată fi contestată ulterior de cel interesat, sub aspectul cuantumului despăgubirilor, la instanţa judecătoreasă competentă.
per a contrario, dacă s-ar proceda altfel, în sensul celor invocate de recurentă, dispoziţiile din Legea nr. 198/2004 privind modul de stabilire a despăgubirilor în faza judiciară, în cazul contestării de către expropriat a cuantumului despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4) - (8) şi ale art. 6 alin. (2) din aceeaşi lege, ar fi lipsite de eficienţă juridică.
De altfel, aspectul legat de incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. III din Legea nr. 184/2008, nu poate fi primit întrucât acest text, deşi imperativ, are în vedere existenţa unei documentaţii de evaluare care să fi fost realizată în cadrul procedurii de expropriere ce s-a finalizat cu hotărârea care face obiectul contestaţiei adresată instanţei de judecată. Or, în speţa pendinte, câtă vreme procedura demarată în baza Legii nr. 33/1994 nu a fost finalizată, fiind abandonată, iar expropriatorul a declanşat o nouă procedură de expropriere în baza Legii nr. 184/2008, fiind astfel emisă hotărârea din 2 august 2010 de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Municipiului Bucureşti, dispoziţiile art. III din Legea nr. 184/2008 nu îşi găsesc aplicabilitatea.
Drept urmare, Înalta Curte constată că hotărârea din 2 august 2010 a fost emisă în temeiul hotărârii de expropriere H.G. nr. 590 din 23 iunie 2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes public local "Dublarea diametralei N - S pe tronsonul yyyy", care este altul decât cel în baza căruia a fost emisă notificarea din 21 aprilie 2008, respectiv hotărârea din 2 noiembrie 2006 emisă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti privind declararea de utilitatea publică a lucrării de interes local "Dublarea diametralei N - S pe tronsonul xxxx, etapa I din tronsonul yyyy", motiv pentru care apreciază că în mod corect expropriatorul a dispus realizarea unei noi evaluări a despăgubirilor în cadrul reglementărilor conferite de Legea nr. 198/2004.
Nici criticile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu sunt fondate, deoarece se invocă încălcarea dispoziţiilor din Convenţie raportat la modul cum sunt aplicate prevederile Legii nr. 198/2004, or Convenţia şi jurisprudenţa Curţii europene sunt incidente în caz de conflict între norma europeană şi cea din legea internă, iar nu în caz de aplicare greşită a normei interne.
Potrivit celor anterior redate, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC M. SRL împotriva Deciziei civile nr. 38A din 10 februarie 2014 Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2720/2014. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2736/2014. Civil → |
|---|
