ICCJ. Decizia nr. 2741/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2741/2014
Dosar nr. 1348/115/2011*
Şedinţa publică din 16 octombrie 2014
Deliberând asupra cauzei de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., reţine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată depusă la data de 05 mai 2011 pe rolul Tribunalului Caraș Severin, reclamantul S.Z. a chemat în judecată pe pârâta SNTGN T.G. SA Mediaş, solicitând obligarea acesteia să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul proprietatea sa din Terova, înscris în CF nr. XX UAT Reşiţa, nr. top. T1, cadastral C1; să fie obligată pârâta la plata unei drepte despăgubiri de 75.000 euro în cazul în care nu este posibilă deplina proprietate şi liniştita posesie a imobilului în suprafaţă de 3.000 m.p.; să fie dezmembrată suprafaţa de 3.000 m.p. din nr. top. T1, cadastral C1 înscrisă în CF nr. XX UAT Reşiţa şi să fie atribuită pârâtei cu plata sultei de 75.000 euro către reclamant.
În motivare, reclamantul a arătat că este proprietarul terenului în suprafaţă de 8.632 m.p. şi a constatat că nu poate obţine documentaţia necesară construirii unui imobil, întrucât 3.000 m.p. au fost ocupaţi de două conducte magistrale de transport gaze naturale, astfel că este îndreptăţit să solicite despăgubiri în cazul în care nu se poate bucura şi dispune în mod exclusiv şi absolut de proprietatea sa.
A susţinut şi că, în materie de carte funciară, operează principiul priorităţii înscrierilor, statornicit de art. 31 din Decretul-Lege nr. 115/1938; iar susţinerile pârâtului contravin dispoziţiilor legale în vigoare chiar la data la care a fost construită magistrala de transport gaze în anul 1974.
Prin încheierea de şedinţă din data de 16 ianuarie 2012 a fost introdus în cauză, în calitate de pârât, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti
Prin sentinţa civilă nr. 3204 din data de 09 decembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, a fost respinsă acţiunea reclamantului, ca nefondată.
În motivare, tribunalul a reţinut că, potrivit extrasului de carte funciară, terenul în suprafaţă de 8.632 m.p. este intabulat pe numele reclamantului S.Z., fiind dobândit de acesta ca urmare a dizolvării SC S.E. SRL.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi expertiza efectuată în cauză s-a reţinut că, prin Decretul nr. 302/1983, Statul Român a expropriat din terenul în suprafaţă totală de 8632 m.p., suprafaţa de 1260 m.p. de la proprietarul P.V. (persoana ce a vândut terenul reclamantului), care a fost despăgubit la acea dată.
Pe acest teren este construită Staţia de Reglare şi Măsurare a Gazelor Naturale Reşiţa.
Instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 23 alin. (2) din Legea nr. 351/2004 - legea gazelor, care prevede că sistemul naţional de transport face parte din proprietatea publică a statului, fiind de importanţă strategică, precum şi ale art. 26 din Decretul-Lege nr. 115/1938, prin care se prevede că drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauză de expropriere.
În consecinţă, terenul în suprafaţă de 1.260 m.p., ce face parte din parcela cu nr. top. T1, nr. cadastral C1, este proprietatea publică a Statului Român, fără a fi necesară înscrierea sa în CF. Astfel, reclamantul, nefiind proprietarul acestui teren, nu poate pretinde despăgubiri pentru folosirea acestuia de către pârâtă.
În ceea ce priveşte restul terenului, în suprafaţă de 1.740 m.p., s-a reţinut că acesta este proprietatea reclamantului şi, conform expertizei specialitatea topografie efectuate în cauză, este traversat pe o lungime de 19 m. de conducte subterane proprietatea pârâtei SNTGN T.G. SA Mediaş, conform art. 86-90 din Legea nr. 351/2004, care instituie o servitute legală de trecere.
Prin decizia nr. 270/A din data de 07 aprilie 2014 Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului.
În motivare, Curtea a reţinut că respectivele magistrale de transport gaze naturale au fost construite în perioada 1973-1974, traversând terenul proprietarului de la acel moment, P.V., şi că pe terenul aceluiaşi proprietar s-a construit şi Staţia de Reglare şi Măsurare a Gazelor Naturale Reşiţa.
Împrejurarea că pentru acest teren s-a plătit sau nu o despăgubire proporţională cu cota de teren afectat nu poate fi invocată de către actualul proprietar al terenului, în anul 2011, căci cuantumul despăgubirii putea fi contestat doar de proprietarul de la acel moment.
Tot astfel, Curtea a reţinut şi că cele două conducte magistrale şi Staţia de Reglare şi Măsurare a Gazelor Naturale Reşiţa reprezintă cauză de utilitate publică, în sensul art. 481 C. civ., astfel că nu se poate susţine că vreuna dintre pârâte este în culpă pentru ocuparea fără drept a imobilului proprietatea reclamantului.
Curtea a mai arătat şi că susţinerea instanței de fond, în sensul că Statul Român este proprietar pe o parte din terenul în litigiu, fără a fi necesară înscrierea sa în cartea funciară, nu a fost dovedită.
Judecata prezentei cauze a fost suspendată, până la soluţionarea Dosarului nr. 2446/290/2012, în care s-a respins, în mod irevocabil, acţiunea formulată de către Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti - D.G.F.P. Caraş-Severin în contradictoriu cu pârâtul S.Z.
Acţiunea avea ca obiect rectificarea CF nr. XX, radierea dreptului de proprietate al pârâtului S.Z. şi intabularea dreptului de proprietate al Statului Român, dobândit prin expropriere, conform tabelului din anexa la Decretul nr. 302/1983.
În această cauză, instanţele au reţinut că reclamantul Statul Român nu-şi poate realiza dreptul direct pe calea rectificării de carte funciară, ci doar pe calea unei acţiuni în revendicare, câtă vreme titlul pârâtului S.Z. nu a fost anulat, iar titlul Statului Român - Decretul nr. 302/1983 - a constatat doar exproprierea terenului, nu şi transferarea dreptului de proprietate în patrimoniul acestuia.
Instanţa de apel a reţinut că, independent de existenţa sau absenţa unui titlu cu care conductele de gaze naturale şi Staţia de Reglare şi Măsurare a Gazelor Naturale Reşiţa ocupă terenul reclamantului, aceasta nu reprezintă o ocupare fără drept a terenului, ci în virtutea unei servituţi legale stabilite de lege, respectiv de art. 86 lit. c), art. 89 şi art. 90 din Legea nr. 351/2004.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat recurs, aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie, prin care a susținut o greșită aplicare a legii.
Reclamantul a susţinut că în speţa de faţă nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 351/2004 sau ale Legii nr. 123/2012, acestea aplicându-se doar concesionarilor, și nu pârâtei care este și proprietara conductelor de gaze.
Pârâtul Ministerul Finanţelor nu a făcut dovada proprietăţii asupra terenului pentru că, în realitate, exproprierea nu s-a finalizat, a existat doar decretul în acest sens.
Au fost încălcate prevederile art. 480 și art. 418 C. civ., care erau în vigoare la momentul construirii magistralelor, respectiv în perioada 1973-1974.
Reclamantul a reiterat și susţinerea conform căreia, în materie de carte funciară, operează principiul priorităţii înscrierilor, statornicit de art. 31 din Decretul-Lege nr. 115/1938.
Analizând excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., „cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea lor”.
Conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia motivelor de ordine publică ce pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs”.
De asemenea, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. „indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.”.
În cauză, recurentul reclamant a invocat, ca temei de drept al recursului, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar dezvoltarea criticilor vizează aspecte legate de administrarea şi interpretarea probatoriului în cauză.
Susţinerile recurentului pârât nu constituie critici ale argumentelor legale prezentate de instanţa de apel în susţinerea soluţiei pronunţate, ci sunt o reluare a motivelor de apel şi se referă la situaţia de fapt dedusă judecăţii.
Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală.
Pentru a conduce la modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greşelilor anume imputate instanţei de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept.
În acest sens, trebuie menţionat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii.
În consecinţă, văzând că în speţă nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul S.Z. împotriva deciziei civile nr. 270 A din 7 aprilie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2738/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2742/2014. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
