ICCJ. Decizia nr. 2720/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2720/2014
Dosar nr. 14818/3/2011
Şedinţa publică de la 25 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 549 din 24 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 14818/3/2011 a fost respinsă acţiunea precizată formulată de reclamanta SC V.I. SRL Bucureşti prin administrator judiciar în contradictoriu cu pârâta SC D.C.R. SRL Bucureşti ca neîntemeiată.
A fost respinsă cererea de majorare onorariu expert ca neîntemeiată.
A fost respinsă cererea de îndreptare eroare materială, ca neîntemeiată.
A fost admisă în parte cererea de cheltuieli de judecată formulată de pârâtă.
A fost obligată reclamanta la plata sumei de 10.200 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorarii experţi.
Au fost respinse celelalte pretenţii ale pârâtei, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut în esenţă că, în cauză nu se pot reţine ca dovedite condiţiile de angajare a răspunderii civile contractuale în sarcina pârâtei.
Astfel, a reţinut că raporturile contractuale dintre părţi s-au derulat în baza contractului nr. 227/2008 reclamanta având calitatea de subantreprenor, iar pârâta, antreprenor general, proiectul iniţial fiind modificat, lucrările reduse succesiv din cauza apariţiei crizei economice ce a afectat domeniul construcţiilor conform probatoriului administrat; reducerea proiectului iniţial ca întindere şi ca valoare, reducerea preţului cu 130.000 euro a fost cunoscută de reclamantă, cum rezultă din declaraţia martorilor N.S., M.l.M., în sensul unor discuţii purtate pentru reducerea contractului, negocieri între reprezentantul beneficiarului, al reclamantei prin administrator Ş.Z. şi al pârâtei; actul este semnat din partea acesteia de responsabilul de proiect dl. S.C., iar în cuprinsul anexelor următoare nr. 4, 5 de pildă, se menţionează că au mai fost semnate ulterior celelalte anexe, înscrisuri necontestate, existând astfel prezumţia că toate acestea erau cunoscute de părţi; înscrisul poartă ştampila societăţii reclamante, fără ca aceasta să justifice în ce temei legal persoana respectivă, S.C., ar fi deţinut ştampila, ori, dacă ar fi intrat în posesia acesteia fraudulos, reclamanta ar fi acţionat pentru restabilirea situaţiei corectă în condiţiile legii, fie prin sesizarea instanţelor penale; contestând mandatul semnatarului actului, reclamanta trebuia să dovedească atribuţiile ce reveneau acestuia prin depunerea contractului încheiat, argumentul reclamantei privind nepre.^entarea acestor înscrisuri neputând fi primit, de vreme ce reclamanta avea obligaţia de a-şi proba susţinerile cu privire la calitatea acestei persoane; lucrările stabilite în sarcina reclamantei s-au derulat fiind emise situaţii de lucrări acceptate, facturi ce au fost achitate, înscrisuri ce cuprind reducerea conform anexei 3 cum se reţin şi în suplimentul la raportul de expertiză contabilă, toate acestea conducând la concluzia că situaţia conform noilor condiţii era cunoscută de administratorul reclamantei; pentru a pretinde suma de la petitul unu al acţiunii, reclamanta trebuie să dovedească faptul că a executat lucrările pentru această valoare pretinsă, recepţionate fără obiecţiuni de la beneficiar, ceea ce nu rezultă din probatoriu.
S-a mai reţinut că pretenţiile reclamantei trebuie formulate cu respectarea dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ., iar susţinerea din cererea precizatoare în sensul că diferenţa pretenţiilor pretinse ulterior conform expertizei contabile, incluzând şi garanţiile de bună execuţie, face parte din pretenţii iniţiale nu se susţine faţă de temeiul acestora şi oricum nefiind probate acestea referitor la îndeplinirea propriilor obligaţii pentru care se cere plata lor; nu se probează dacă lucrările pretins suplimentare sunt lucrări executate urmare a modificării proiectului, proiect care viza reducerea lucrărilor; nu se dovedeşte dacă aceste pretinse lucrări suplimentare ce vizau modificări ale soluţiei tehnice sunt urmare a modificării proiectului ori lucrări suplimentare faţă de stagiul lucrărilor stabilit şi lucrărilor reţinute ca atare în situaţia de lucrări acceptate.
Cu privire la cererea completatoare a reclamantei privind T.V.A.-ul aferent garanţiei de bună execuţie de 16.644:56 lei s-a reţinut că, chiar dacă ar fi fost recunoscută de pârâtă prin procesul-verbal de conciliere nu poate fi restituită, decât la expirarea perioadei de garanţie, nefiind dovedite aceste condiţii, pretenţii care nu pot fi considerate incluse în cererea introductivă şi nedovedite condiţiile de restituire.
În baza art. 274 C. proc. civ., faţă de soluţia pronunţată, fiind partea ce cade în pretenţii, raportat la înscrisurile doveditoare ale plătii, cu respectarea echităţii, reţinând pentru expertul parte onorariul acordat şi expert desemnat, cererea de cheltuieli de judecată a pârâtei a fost admisă în parte, fiind obligată reclamanta la plata sumei de 10.200 lei, 1.300 lei onorariu expert tehnic desemnat, 3.000 lei onorariu expert contabil desemnat, 2.600 lei onorariu expert tehnic parte cheltuieli de judecată reprezentând onorarii experţi desemnaţi şi onorariul expert parte pârâtă, s-a respins cererea pârâtei pentru onorariu de avocat nefiind depusă chitanţa, dovada plăţii acestei sume.
Prin încheierea din şedinţa din Camera de Consiliu de la data de 4 februarie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în sentinţa civilă nr. 549/2013, pronunţată în cauza, minuta în sensul menţionării corecte a sumei de 6.900 lei conform calcului corect, respectiv 1.300 lei onorariu expert tehnic desemnat, 3.000 lei onorariu expert contabil desemnat, 2600 lei onorariu expert tehnic parte cheltuieli de judecată reprezentând onorarii experţi desemnaţi şi onorariul expert parte pârâtă, în loc de 10.200 lei cum s-a menţionat.
Împotriva sentinţei precitate a formulat apel reclamanta şi prin Decizia civilă nr. 505 din 10 decembrie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a respins apelul formulat de apelanta SC V.I. SRL Bucureşti prin administrator judiciar I.M. Sprl
A fost obligată apelanta către intimată la plata sumei de 6.700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut relativ la expertiza tehnică instalaţii, că este ambiguă şi neconcludentă întrucât, încă din conţinutul expertizei, la pct. 6.1 se reţine că, o parte a documentaţiei a fost amestecată şi cu alte lucrări în afara celor de instalaţii; nu rezultă clar ce lucrări s-au executat şi de ce firme s-au executat lucrările sau executate necorespunzătdr de reclamantă; pârâta în afară de facturi nu a prezentat contracte încheiate cu societăţile executante cu excepţia unui contract de cesiune; din înscrisurile primite nu rezultă ce societate a executat centrala termică, părţile având puncte de vedere diferite.
În ceea ce priveşte suma de 637.252,83 lei, rest de preţ neachitat curtea a reţinut în raport şi de precizările apelantei reclamante că se referă la suma de 130.000 euro (anexa 3) şi diferenţa rezultată în urma expertizei contabile efectuată în cauză. În privinţa sumei de 130.000 euro (anexa 3) în echivalent în lei reprezintă 568.724 lei faţă de cursul B.N.R. de la data efectuării suplimentului de expertiză. Prin diferenţă (637.252,83 lei-568.724 lei) rezultă suma de 78.528,83 lei sumă reţinută de expertiza contabilă ca şi rest de preţ, solicitat de apelantă prin cererea precizatoare depusă la data de 6 decembrie 2012.
Curtea a apreciat că apelanta prin cererea introductivă de instanţă nu a solicitat vreo sumă cu titlu de rest preţ deosebit de suma de 130.000 euro (anexa 3) şi ca urmare cererea de la 6 decembrie 2012, este tardiv formulată în privinţa acestei sume cum însăşi instanţa de fond a reţinut; nu este probată concludent ca sumă reprezentând rest preţ, suma de 78.528,83 lei în sensul că nu rezultă documentele care o susţin şi anume facturile în principal; la data de 6 noiembrie 2008 între părţi s-a semnat anexa 3 la contractul din 6 noiembrie 2008 prin care s-a modificat valoarea contracftului de la 763.626,53 euro la 633.626,53 euro, adică, valoarea s-a redus cu 130.000 euro; această anexă a fost semnată din partea apelantei de managerul de proiect, dl. S.C. care a aplicat şi ştampila societăţii apelante pe care o avea în primire.
Curtea a apreciat că probele susţin faptul că apelanta a ştiut de reducerea cuprinsă în anexa 3 şi nu a întreprins nici un demers dacă ar fi considerat-o nevalabilă; procedura expusă de apelantă cu privire la modul de semnare a actelor adiţionale şi a ştampilei societăţii sub aspectul numărului şi culorii de tuş este fără relevanţă, anexa 3 fiind opozabilă apelantei cât timp nu este anulată; lipsa anexei 2, intitularea diferită a actelor completatoare ale contractului de către pârâtă, respectiv, lipsa unor acte adiţionale care să poarte numere în ordine cronologică şi date anterioare, nu afectează valabilitatea anexei 3 cât timp nu s-a cerut anularea acestuia iar probele susţin că apelanta a semnat această anexă în cunoştinţă de cauză, ulterior prin actele întocmite incluzând anexa 3, indiferent de faptul că intimata efectua calculele cum susţine apelanta.
În ce priveşte capătul de cerere privind lucrările suplimentare s:a reţinut că nu are sprijin în materialul probator administrat în cauză. în primul rând probele nu relevă existenţa vreunor comenzi vizând lucrări suplimentare la contract. Modificările survenite în privinţa contractului iniţial au condus la schimbări şi/sau suplimentări privind lucrările prevăzute în contract şi anexe, respectiv, lucrări necesare noii autorizaţii de construire etc. Din conţinutul expertizei tehnice nu rezultă că lucrările suplimentare evaluate ar fi fost constatate fizic pe teren acestea fiind analizate în funcţie de lista prezentată de apelanta-reclamantă. Nu există vreo factură care să se refere la aceste lucrări suplimentare, deosebit de facturile emise în condiţiile modificării contractului. Din expertiza contabilă nu rezultă că s-ar fi calculat vreo sumă cu titlu de lucrări suplimentare, ceea ce înseamnă că, în fapt nu au existat astfel de comenzi şi înţelegeri ale părţilor deosebit de modificările survenite la contractul iniţial şi în raport de care expertiza contabilă a reţinut valorile înserate în aceasta.
În concluzie s-a reţinut că probele nu relevă că au existat aceste lucrări suplimentare şi nici că au fost determinate în fapt pe teren.
În ce priveşte capătul de cerere privind T.V.A., în sumă de 16.644,56 lei solicitat în termen legal prin cererea completatoare de la 8 septembrie 2011 s-a reţinut că probele relevă că este prematur formulat iar pe de altă parte, apelanta trebuia să emită o factură pentru stornarea sumei respective, fapt neprobat. Intimata la conciliere a înţeles să achite această sumă odată cu desocotirea între părţi, respectiv, a ultimei situaţii de plată prezentată de apelantă la 3 septembrie 2010. Expertiza contabilă - supliment - a reţinut că, intimata a emis greşit facturile incluzând şi T.V.A. şi că, garanţiile se restituie după expirarea perioadei de garanţie pe bază de cerere. Aşadar, şi T.V.A.-ul se restituie împreună cu garanţiile.
În ceea ce privesc cheltuielile de judecată vizând suma de 2.600 lei reprezentând onorariu consilier expert parte pentru intimata pârâtă curtea a reţinut că expertul tehnic judiciar are specialitatea construcţii civile şi industriale, evaluarea proprietăţii imobiliare, apelanta neprobând că acesta nu ar fi putut efectua lucrarea pentru că nu este specialist în instalaţii, specialitatea construcţii civile şi industriale fiind una cuprinzătoare incluzând şi partea de instalaţii.
S-a reţinut că intimata a ocazionat cheltuielile cu plata onorariului expertului parte care sunt suportate de partea căzută în pretenţii conform art. 274 C. proc. civ., respectiv, de apelantă, textul nefăcând nici o distincţie.
În temeiul art. 298 cu referire la art. 274 C. proc. civ., curtea a obligat apelanta către intimată la plata sumei de 6.700 lei cheltuieli de judecată în apel constând în onorariu avocat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC V.I. SRL Bucureşti prin administrator Zemora Ştefan invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul căruia a solicitat în principal admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii recurentei-reclamante, astfel cum a fost completată şi precizată.
În subsidiar, în condiţiile în care s-ar aprecia necesitatea refacerii sau completării probatoriului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea spre rejudecare.
Faţă de primul capăt al acţiunii de obligare a pârâtei la plata preţului contractual (rest din preţul convenit şi achitat parţial) s-a susţinut că hotărârea este nelegală. Dispoziţiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. sunt pe deplin aplicabile, cererea de majorare a pretenţiilor având acelaşi temei juridic şi aceeaşi sursă neputând fi socotită ca cerere modificatoare, motiv pentru care aprecierea acesteia de către instanţă ca fiind tardivă este greşită.
Cu privire la modificarea preţului, respectiv la reducerea acestuia cu suma de 130.000 euro printr-un act adiţional, pe care recurenta nu-şi asumă, s-a susţinut că instanţa de apel apreciază în mod greşit asupra netemeiniciei pretenţiilor recurentei.
În primul rând s-a susţinut că instanţa s-a aflat în eroare cu privire la data presupusă a semnării acestui act. Recurenta a susţinut în mod constant faptul că acest act este nedatat.
În al doilea rând s-a susţinut că inopozabilitatea înscrisului derivă din inexistenţa voinţei societare necesară la momentul întocmirii, iar acest lucru poate fi constatat de instanţa pe cale incidentală, atunci când un astfel de înscris este opus de o parte în apărare, fără a fi necesară invocarea nulităţii acestuia.
În privinţa întinderii mandatului presupusului semnatar al înscrisului (anexa 3) s-a susţinut că instanţa a apreciat în mod greşit limitele acestuia.
Recurenta a susţinut că instanţa de apel a concluzionat faţă de expertiza contabilă greşit. Referitor la capătul de cerere privind lucrările suplimentare s-a susţinut că instanţa a considerat expertiza tehnică instalaţii ca fiind ambiguă şi neconcludentă motiv pentru care a considerat că pretenţiile nu ar fi fost probate. S-a susţinut că în mod eronat instanţa a reţinut că probele nu releva comenzi ale intimatei către recurentă în ceea ce priveşte lucrările suplimentare, aceste aspecte fiind dezbătute în amănunt în conţinutul expertizei tehnice judiciare, fiind scoase în evidenţă atât modificarea planurilor de execuţie care au condus către mărirea cantităţilor de lucrări executate de recurentă cât şi cronologia documentelor transmise între părţi şi că în mod netemeinic afirmă că lucrările suplimentare nu sunt probate, neexistând facturi şi neefectuându-se vizite pe şantier. La dosar există procesele verbale încheiate după fiecare vizită a expertului tehnic judiciar la faţa locului în prezenţa reprezentanţilor părţilor.
În privinţa sumei de 9.843 euro cu titlu de contravaloare lucrări suplimentare recunoscute de intimata-pârâtă s-a susţinut că, considerentele instanţei se bazează exclusiv şi nepermis pe opinia părtinitoare şi lipsită de relevanţă a consilierului expert parte.
Recurenta a concluzionat în esenţă, pe de o parte că hotărârea este nelegală în privinţa lucrărilor suplimentare, atâta vreme cât se bazează exclusiv pe concluziile unui expert fără competenţă acreditată, iar pe de altă parte este nelegală şi respingerea motivului de apel legat de cheltuieli de judecată aferente onorariului acestui expert.
Referitor la cererea recurentei de a obliga pârâta la restituirea contravalorii T.V.A.-ului s-a susţinut în esenţă că hotărârea instanţei de apel este lipsită de orice temei legal.
Factura storno ar fi fost necesară doar în condiţiile în care pârâta ar fi acceptat benevol plata debitului ca o justificare contabilă a ambelor părţi, dar pe tărâm probator, acest document nu are nici o relevanţă pentru soluţionarea cererii. Proba plăţii nedatorate a fost făcută atât prin înscrisuri cât şi prin concluziile expertului contabil, cererea fiind pe deplin dovedită.
I.M. Sprl în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC V.I. SRL şi-a însuşit recursul formulat de SC V.I. SRL prin avocat I.A.R.
Intimata-pârâtă SC D.C.R. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Expert tehnic judiciar D.M.L. a depus note cu privire la expertiza tehnică întocmită în cauză solicitând reexaminarea amenzii de 100 lei aplicată de instanţă, cerere ce nu poate face obiect de analiză în recurs.
Recursul este nefondat.
Din examinarea motivelor de recurs prin prisma dispoziţiilor legale incidenţei cauzei, se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.
Înalta Curte reţine că probele administrate, înscrisuri, interogatoriu, martori, expertiză tehnică şi expertiză contabilă sunt îndestulătoare pentru stabilirea faptelor şi aplicarea corectă a legii în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice încât nu se poate dispune casarea hotărârii pentru refacerea sau completarea probatoriului.
În cauză părţile au avut posibilitatea de a propune şi administra probatorii, ceea ce s-a şi întâmplat, iar reclamanta în apel în afară de proba cu înscrisuri, respectiv contractul de prestări servicii din 18 august 2008 în temeiul principiului disponibilităţii a considerat suficientă reaprecierea probelor administrate în faţa instanţei de apel.
În mod întemeiat instanţa de apel a apreciat că pretenţiile în ce priveşte primul capăt al acţiunii reclamantei nu au fost formulate cu respectarea dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ., aceasta prin acţiune nu a solicitat vreo;;3umă cu titlu de rest preţ deosebit de suma de 130.000 euro (anexa 3) şi ca urmare cererea de la 6 decembrie 2012 este tardiv formulată.
În mod corect instanţa de apel a reţinut că valoarea contractului conform anexei 3 la contractul din 6 noiembrie 2008, a fost redusă cu 130.000 euro şi că a existat voinţa societară a reclamantei la încheierea acesteia raportat la starea de fapt stabilită, necenzurabilă în recurs. Acest act semnat din partea apelantei de managerul de proiect dl. S.C. este opozabil reclamantei care a cunoscut reducerea proiectului iniţial ca întindere şi ca valoare şi nu a fost contestat de reprezentantul legal.
Nu poate fi reţinută susţinerea recurentei în sensul că inopozabilitatea acestui înscris trebuia constatată de instanţă pe cale incidentală.
În mod legal instanţa de apel a apreciat limitele mandatului, reţinând că în situaţia în care recurenta ar considera că dl. S.C. şi-a depăşit mandatul primit, se poate atrage răspunderea, în condiţiile mandatului comercial.
Prin criticile ce vizează soluţia pronunţată în ceea ce priveşte capătul de cerere privind lucrările suplimentare se invocă netemeinicia hotărârii, respectiv reaprecierea situaţiei de fapt, astfel că nu pot face obiectul cenzurii în recurs.
Instanţa de apel, raportat la starea de fapt stabilită a reţinut că reclamanta nu a dovedit faptul că a executat lucrările suplimentare pentru valoarea pretinsă şi că sumele facturate de aceasta sunt egale cu sumele plătite de intimată.
Modul în care instanţa de apel a apreciat înscrisurile expertiza contabilă ţine de netemeinicia hotărârii şi nu de nelegaltiatea ei, încât nu poate face obiect de analiză în recurs.
Cu privire la cererea completatoare de la 8 septembrie 2011 privind T.V.A.-ul aferent garanţiei de bună execuţie de 16.644,56 lei s-a reţinut corect de instanţa de apel că este prematur formulată, această cerere putând fi avută în vedere la expirarea perioadei de garanţie, cu ocazia restituirii garanţiei.
Concluzionând, raportat la starea de fapt stabilită se reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile de angajare a răspunderii civile contractuale în sarcina pârâtei, încât corect a fost respinsă acţiunea.
Cererea formulată de expertul tehnic raportat la obiectul ei nu poate face obiect de analiză în recurs.
Pentru considerentele expuse se apreciază că hotărârea nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul reclamantei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC V.I. SRL Bucureşti prin administrator judiciar I.M. Sprl împotriva Deciziei nr. 505 din 10 decembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 25 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2709/2014. Civil. Pretenţii. Reziliere... | ICCJ. Decizia nr. 2751/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
