ICCJ. Decizia nr. 2756/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2756/2014
Dosar nr. 2156/1259/2011
Şedinţa publică din 26 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Argeş, la data de 21 decembrie 2011, reclamanta SC B.I. SRL, prin administrator special S.V. şi prin administrator judiciar L.I.C. Sprl, a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local Bradu, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâtul la plata sumei de 1.764.249,01 lei, reprezentând penalităţi de întârziere calculate conform art. 12.2 din contractul de execuţie lucrări din 06 mai 2008, precum şi la plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de daune interese, pentru acoperirea prejudiciului cauzat de intrarea reclamantei în insolvenţă ca urmare a neachitării obligaţiilor de plată în termenul contractual.
Prin sentinţa nr. 528 din 11 aprilie 2013, Tribunalul Specializat Argeş a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, a admis în parte acţiunea, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei reprezentând 0,1% penalităţi de întârziere aferente facturii fiscale din 01 iulie 2010, emisă în baza contractului de execuţie lucrări din 06 mai 2013, începând cu data de 16 iulie 2010 şi până la achitarea debitului, la data de 31 ianuarie 2011, respectiv 01 februarie 2011, conform extrasului de cont şi a respins cererea în privinţa obligării pârâtului la plata daunelor interese şi a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată - penalităţi de întârziere şi daune interese ce decurg din executarea cu întârziere a obligaţiei de plată izvorâtă din contractul sus menţionat - excepţia de neexecutare a contractului este neîntemeiată.I
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, urmare a transmiterii parţiale a creanţei principale de către reclamanta SC B.I. SRL, către mai mulţi cesionari, tribunalul a reţinut că în ipoteza în care debitorul a făcut o plată spontană a întregului debit, cu bună credinţă şi fără fraudă, în favoarea creditorului iniţial, fără ca cesionarii să efectueze acte de urmărire împotriva debitorului cedat, acceptând ulterior plata propriilor creanţe asupra SC B.I. SRL de către această societate sau înscriindu-se în tabelul de creanţe întocmit în dosarul de insolventă anterior momentului îndeplinirii formalităţilor de publicitate prevăzute de lege, plata este pe deplin valabilă şi conform art. 1395 C. civ. are efect liberator pentru debitor.
Referitor la fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că la data de 06 mai 2008 părţile au încheiat contractul de execuţie lucrări, prin care reclamanta s-a obligat să execute lucrarea „Canalizarea şi epurarea apelor menajere uzate în sat Bradu, comuna Bradu, judeţul Argeş".
A mai reţinut tribunalul că în baza situaţiilor de lucrări şi a situaţiilor de plată provizorii, aferente lunilor martie - mai 2010, s-a emis factura fiscală din 01 iulie 2010 în valoare de 4.215.739,6 lei, scadentă la plată în termen de 14 zile de la emitere, conform art. 12.2 din contract, factură ce a fost acceptata la plată de către pârât. Cum pârâtul nu şi-a respectat obligaţia de plata a contravalorii facturii, achitând cu întârziere costul lucrărilor, instanţa a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 12.2 din contract, în sensul aplicării penalităţilor de întârziere în procent de 0,1% /zi de întârziere din valoarea sumelor neachitate, începând cu data scadenţei facturii şi până la plata efectivă a debitului.
Cererea privind daunele interese reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a intrării reclamantei în insolventă a fost respinsă, prima instanţă apreciind că nu s-a dovedit că neplata în termenul convenit a generat intrarea în insolventă, suma reţinută în tabelul de creanţe fiind mult superioară sumei de recuperat de la pârât. A fost respinsă, de asemenea, cererea privind cheltuielile de judecată, ca nedovedită.
La data de 23 mai 2013, reclamanta SC B.I. SRL a formulat cerere de îndreptare eroare materială/lămurire a sentinţei nr. 528 din 11 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş, prin care a solicitat instanţei recalcularea penalităţilor de întârziere conform art. 12.2. din contract, în sensul aplicării procentului de 0,1% pe zi de întârziere la valoarea totală a contractului, cerere respinsă prin încheierea pronunţată la data de 27 iunie 2013.
Împotriva sentinţei şi a încheierii sus menţionate, reclamanta SC B.I. SRL prin administrator special S.V. şi prin administrator judiciar L.I.C. Sprl a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 147 din 27 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Prin aceeaşi decizie a fost respins ca nefondat şi apelul declarat de pârâtul Consiliul Local Bradu împotriva sentinţei nr. 528 din 11 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş.
Pentru a decide astfel, instanţa de ap&l a reţinut că singura critică formulată de apelanta-reclamantă cu privire la sentinţa atacată este aceea că în mod greşit instanţa a calculat contravaloarea penalităţilor de întârziere la suma de 847.363,65 lei, şi nu la valoarea contractului, această solicitare făcând şi obiectul cererii de îndreptare/lămurire a hotărârii.
În acest context, curtea de apel a reţinut că în mod corect a interpretat prima instanţă dispoziţiile art. 12.2 din contractul de execuţie lucrări din 6 mai 2008, apreciind că nerespectarea termenului de plată determină aplicarea unei penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere la valoarea sumelor neachitate.
Cu privire la apelul pârâtului, instanţa de apel a reţinut că în mod corect a respins tribunalul excepţiile prematurităţii acţiunii şi lipsei calităţii procesuale active, iar în ce priveşte fondul cauzei a apreciat că din probatoriul administrat în cauză rezultă că justificat a fost obligat pârâtul la plata penalităţilor de întârziere.
Împotriva acestei decizii, Consiliul Local Bradu a declarat recurs, solicitând, în principal, modificarea sa în parte, în sensul respingerii în tot a acţiunii reclamantei, iar în subsidiar, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare către instanţa de apel sau către prima instanţă.
În motivare, recurentul a arătat că instanţa de apel, interpretând greşit actele juridice deduse judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestora, daf şi că decizia atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii; a invocat, astfel, motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, a susţinut că prima instanţă şi instanţa de apel au respins în mod greşit excepţia lipsei procedurii prealabile, fără a lua în considerare neregularităţile arătate în legătură cu îndeplinirea acestei proceduri.
Totodată, a arătat că nejustificat a fost respinsă şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, în condiţiile în care nu reclamanta este titulara dreptului de a pretinde plata penalităţilor de întârziere în litigiu, acest drept revenind cesionarilor din contractele de cesiune de creanţă încheiate de aceasta în legătură cu creanţa aferentă facturii din 01 iulie 2010.
A mai arătat recurentul că prin respingerea probei cu expertiză tehnică şi a probei testimoniale, solicitate în vederea dovedirii faptului că reclamanta nu a executat la timp ori a executat necorespunzător parte din lucrări, curtea de apel l-a lipsit de posibilitatea de a proba excepţia de neexecutare a contractului, excepţie care a susţinut că a fost respinsă în mod greşit, raportat fie şi numai la înscrisurile existente la dosar.
De asemenea, a mai susţinut că instanţa de apel nu a luat în considerare faptul că termenul la care devenea scadentă plata facturii din 01 iulie 2010 trebuia determinat nu numai în raport de clauza cuprinsă în art. 12.2 din contract, ci în raport şi de celelalte prevederi contractuale şi că prezentarea de către reclamantă a adresei din 21 octombrie 2010 emise de Primăria Comunei Bradu a fost făcută în mod trunchiat, fiind evidenţiate doar pasajele care o avantajează.
În final a arătat că instanţa de apel, în aplicarea prevederilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora, în ceea ce priveşte contractele de achiziţie publică, principiul priorităţii interesului public primează faţă de principiul libertăţii contractuale, trebuia să reducă cuantumul penalităţilor acordate la prejudiciul efectiv suferit de reclamantă.
La data de 15 septembrie 2014, intimata a depus la dosar întâmpinare, iar la 25 septembrie 2014, a depus completare la întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Astăzi, în şedinţă publică, în baza art. 28716 din O.U.G. nr. 34/2006, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 76/2012, Înalta Curte a invocat din oficiu, excepţia inadmisibilităţii recursului, asupra căreia, în temeiul art. 137 alin. (1) cu aplicarea art. 298 raportat la art. 316 C. proc. civ., reţine următoarele:
Prima instanţă a fost sesizată de către reclamantă la data de 21 decembrie 2011 cu soluţionarea unei acţiuni în răspundere contractuală, întemeiată pe existenţa între părţi a unor raporturi reglementate de un contract de execuţie de lucrări încheiat în baza O.U.G. nr. 34/2006.
În raport de această împrejurare, litigiul se supune normelor prevăzute de codul de procedură civilă de la 1865, după cum rezultă din art. 25 alin. (1) din Noul C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.
În conformitate cu art. 28716 din O.U.G. nr. 34/2006, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 76/2012, hotărârea pronunţată în primă instanţă putea fi atacată numai cu recurs.
Ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 76/2012, art. 28716 din O.U.G. nr. 34/2006 a fost modificat, în sensul că hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată numai cu apel.
Din interpretarea Titlurilor III şi IV din Legea nr. 76/2012 rezultă că aceasta a modificat nu doar Noul C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, ci şi o serie de alte acte normative, printre care şi O.U.G. nr. 34/2006 - modificările intrând în vigoare la data de 15 februarie 2013, potrivit art. 81 şi 82 din Legea nr. 76/2012.
În aceste condiţii, în temeiul dispoziţiilor art. 28716 din O.U.G. nr. 34/2006, în forma ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 76/2012, SC B.I. SRL şi Consiliul Local Bradu au declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, iar Curtea de Apel Piteşti a soluţionat respectiva cale de atac.
Este important de subliniat că raţiunea nu doar a noii reglementări, ci şi a celei anterioare, a fost aceea de a limita numărul căilor de atac care puteau fi exercitate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă, în materia achiziţiilor publice.
De aceea, nu poate fi primită poziţia recurentei potrivit căreia hotărârea ar fi supusă atât apelului la curtea de apel, cât şi recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În consecinţă, faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C.proc.civ raportat la art. 137 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul Consiliul local Bradu împotriva Deciziei civile nr. 147/2013 din 27 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2752/2014. Civil. Reziliere contract. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2760/2014. Civil → |
|---|
