ICCJ. Decizia nr. 2771/2014. Civil. Completare/lămurire dispozitiv. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 2771/2014

Dosar nr. 1946/1/2014

Şedinţa publică din 26 septembrie 2014

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 32/A/C din 18 februarie 2014, Curtea de Apel Piteşti, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în complet de divergenţă, a admis în parte cererea formulată de petenta SC M.D.C. SRL în contradictoriu cu intimaţii SC C.E.B. (R.) SA, SC C.E.B. SA - Sucursala Piteşti şi B.E.J., N.A. şi, pe cale de consecinţă, a completat dispozitivul Deciziei nr. 38/A/C din 13 noiembrie 2013 pronunţată de aceeaşi instanţă, în sensul că a obligat pârâtele SC C.E.B. (R.) SA şi SC C.E.B. SA - Sucursala Piteşti să plătească reclamantei SC M.D.C. SRL şi indexările la zi.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că prin decizia a cărei completare s-a solicitat pârâtele au fost obligate la plata către reclamantă a sumei de 149.940 lei plus dobânda legală, fără ca în dispozitiv să se dea o soluţie asupra cererii de indexare la zi a sumei.

De aceea, a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 2812 C. proc. civ., admiţând în parte cererea, în sensul menţionat mai sus.

Totodată, a considerat că nu poate fi completat dispozitivul în sensul indicării datei de la care se calculează dobânda legală şi indexările, deoarece instanţa nu a fost învestită cu o asemenea solicitare la fond.

Împotriva acestei decizii, SC C.E.B. (R.) SA a declarat recurs, solicitând modificarea sa în parte, în sensul respingerii cererii de completare a dispozitivului.

În motivare, recurenta a arătat că hotărârea atacată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii; a fost invocat, astfel, motivul de recurs p evăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs, a susţinut că prin completarea dispozitivului au fost încălcate dispoziţiile art. 3712 alin. (3) C. proc. civ., apreciind că actualizarea sumei în funcţie de rata inflaţiei se stabileşte de către executorul judecătoresc, nefiind necesară pronunţarea instanţei asupra acestui aspect.

De asemenea, recurenta a mai apreciat că instanţa de apel ar fi trebuit să solicite intimatei-reclamante să facă dovada prejudiciului suferit prin întârziere.

Analizând actele dosarului, precum şi decizia atacată, prin prisma motivului de recurs invocat, înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii; dintre aceste trei ipoteze, autoarea căii de atac a invocat încălcarea legii, respectiv a art. 3712 alin. (3) C. proc. civ.

În conformitate cu art. 3712 alin. (3) C. proc. civ. „dacă titlul executoriu conţine suficiente criterii în funcţie de care organul de executare poate actualiza valoarea obligaţiei principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, se va proceda, la cererea creditorului, şi la actualizarea acestei sume. în cazul în care titlul executoriu nu conţine niciun asemenea criteriu, organul de executare va proceda la actualizare în funcţie de rata inflaţiei, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când creanţa a devenit exigibilă şi până la data plăţii efective a obligaţiei cuprinse în oricare dintre aceste titluri".

Recurenta a susţinut că actualizarea sumei în funcţie de rata inflaţiei se stabileşte de către executorul judecătoresc, nefiind necesară pronunţarea instanţei asupra acestui aspect.

Dacă este adevărat că executorul judecătoresc este cel abilitat să efectueze calculul accesoriilor unui debit principal, nu este susţinută de argumente juridice afirmaţia recurentei potrivit căreia hotărârea ar releva o încălcare a legii, deoarece în măsura în care o pronunţare a instanţei asupra acordării actualizării nu era necesară, într-adevăr, ea nu este în niciun caz nelegală; dimpotrivă, din interpretarea art. 3712 alin. (2) şi art. 129 alin. (6) C. proc. civ. rezultă obligaţia judecătorilor de a se pronunţa asupra obiectului cererii deduse judecăţii, iar din prevederile art. 2812 C. proc. civ. - obligaţia de a completa o hotărâre, atunci când există o omisiune de pronunţare asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.

Recurenta a mai apreciat că instanţa de apel ar fi trebuit să solicite intimatei-reclamante să facă dovada prejudiciului suferit prin întârziere.

O asemenea critică ar fi putut fi circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în măsura în care dovedirea prejudiciului suferit prin întârzierea executării obligaţiei de plată s-ar fi constituit într-o condiţie egală pentru acordarea actualizării debitului principal.

Or, spre deosebire de dobânda legală, care este destinată acoperirii prejudiciului cauzat creditorului prin întârzierea executării obligaţiei de plată, actualizarea debitului cu rata inflaţiei sau indexarea acestuia are un alt scop, respectiv păstrarea valorii reale a sumei datorate.

Aşadar, natura juridică a celor două instituţii este diferită.

În timp ce dobânda reprezintă preţul lipsei de folosinţă, actualizarea cu rata inflaţiei urmăreşte păstrarea valorii reale a obligaţiilor băneşti.

Astfel, temeiul de drept în baza căruia dobânda este datorată este dat de art. 43 C. com., iar actualizarea îşi are raţiunea în respectarea principiului reparării integrale a pagubei.

Dacă prin acordarea dobânzii este sancţionat debitorul pentru executarea cu întârziere a obligaţiei care incumbă, prin actualizarea debitului se urmăreşte acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuaţiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenţei şi cea a plăţii efective a sumei datorate.

Aşadar, actualizarea se constituie într-o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor, în timp ce dobânda urmăreşte acoperirea beneficiului nerealizat.

Însă prin hotărârea recurată, instanţa de apel nu a dispus asupra dobânzii legale, ci doar asupra indexării debitului principal, aşa încât critica recurentei vizând lipsa dovedirii prejudiciului cauzat prin întârziere nu este pertinentă.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte constată că decizia atacată este legală, iar motivul invocat de recurentă nu justifică modificarea sa, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul decarat de recurenta SC C.E.B. (R.) SA Bucureşti împotriva Deciziei nr. 32/A/C din 18 februarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti. secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2771/2014. Civil. Completare/lămurire dispozitiv. Recurs