ICCJ. Decizia nr. 2836/2014. Civil

Decizii civile ICCJ 2014


R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2836/2014

Dosar nr. 19917/63/2007

Şedinţa publică din 23 octombrie 2014

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 5 octombrie 2006, înregistrată sub nr. 18043/C/COM/2006 la Judecătoria Craiova, reclamanta SC S.P.I.E. SRL a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 480, art. 481 şi art. 588 C. civ., obligarea pârâtei SC A. SA să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 4093 mp, situat în intravilanul Municipiului Craiova, zona Cernele, precum şi să îi permită edificarea gardului împrejmuitor, invocând calitatea de proprietar asupra terenului în litigiu.

Reclamanta a arătat că autorii iniţiali, F.G.D., F.G.T. şi F.T., au dobândit terenul în litigiu în temeiul Titlurilor de proprietate din 06 iunie 2003 şi din 08 octombrie 2003, eliberate în baza Legii nr. 1/2000 şi, printr-o succesiune de acte translative de proprietate, terenul a ajuns în proprietatea SC P. SRL iar în temeiul contractului de vânzare-cumpărare din 20 septembrie 2006, a fost achiziţionat de SC S.P.I.E. SRL ce a efectuat şi formalităţile de publicitate imobiliară.

Totodată, reclamanta a invocat, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 26 august 1996, emis pe numele pârâtei SC A. SA.

La termenul de judecată din data de 13 noiembrie 2006, pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională invocând dreptul de proprietate asupra terenului revendicat în temeiul Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 26 august 1996 emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei pe numele SC A. SA şi a solicitat instanţei de judecată să oblige reclamanta să îi lase în proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 3.325 mp. Pârâta a arătat că titlul său de proprietate a fost înscris în Registrul de inscripţiuni şi transcripţiuni de pe lângă Judecătoria Craiova sub nr. 2059 din 25 martie 1997 iar ulterior, în Cartea funciară nr. bbb a Municipiului Craiova, cu numărul cadastral 16008.

SC A. SA a invocat că SC S.P.I.E. SRL este cea care a ocupat suprafaţa de 3.325 mp din terenul situat în Craiova, Calea S., jud. Dolj, lipsind-o de folosinţa unui teren.

La termenul de judecată din data de 25 iunie 2007, SC S.P.I.E. SRL a formulat cerere de chemare în garanţie a Comisiei Locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Consiliul Local Craiova şi a Comisiei Judeţene Dolj de Aplicare a Legii nr. 18/1991.

Cauza a fost declinată de la Judecătoria Craiova la Tribunalul Dolj, fiind înregistrată la această instanţă sub nr. 19917/63/2007.

Prin încheierea de şedinţă din data de 27 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 19917/63/2007, instanţa a dispus sesizarea instanţei de contencios administrativ cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 26 august 1996, emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei pe numele SC A. SA.

Prin Sentinţa civilă nr. 591 din data de 15 decembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 1584/54/2009, instanţa de fond a respins excepţia invocată, hotărârea pronunţată rămânând irevocabilă urmare a respingerii recursului declarat de SC S.P.I.E. SRL.

Prin Sentinţa nr. 831 din 14 noiembrie 2012, Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, a respins acţiunea formulată de reclamanta-pârâtă SC S.P.I.E. SRL Craiova, şi a admis, în parte, cererea reconvenţională precizată, formulată de pârâta SC A. SA Craiova, fiind obligată reclamanta-pârâtă să lase pârâtei-reclamante, în deplină proprietate şi liniştita posesie suprafaţa de 1.869 m.p., situată în Craiova, str. Calea S., identificată prin raportul de expertiză întocmit de expert M.P. S-a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a chematelor în garanţie Comisia Locală Craiova de aplicare a Legii nr. 18/1991 şi Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 şi cererea de chemare în garanţie formulată de reclamanta-pârâtă.

Instanţa a reţinut că reclamanta-pârâtă SC S.P.I.E. SRL a dobândit, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2509 din 20 septembrie 2006 de BNP G.I., dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 4.093 mp, situat în Craiova, Cernele, compus din suprafaţa de 1900 mp, situată în tarlaua 24, parcela qqq/2 şi suprafaţa de 2.193 mp, situată în Tarlaua 24, parcela qqq/1, teren intabulat în CF nr. xxx de la SC P. SRL.

La rândul său, vânzătoarea SC P. SRL a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului menţionat de la numitul T.F., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 333/2005 de Biroul Notarului Public G.I. Acesta din urmă a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1.900 mp, situat Craiova în T24, P qqq/2, de la numiţii F.T., F.P. şi F.A.E., prin contractul de vânzare-cumpărare din 27 ianuarie 2004, de BNP P.E.; prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 179 din 27 ianuarie 2004, de BNP P.E., T.F. a dobândit de la numitul F.E. şi proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2193 mp, situat în Craiova, Tarlaua 24, parcela qqq/1.

Instanţa de fond a constatat că F.E. stăpânea terenul înstrăinat în temeiul titlului de proprietate din 06 iunie 2003 eliberat de Comisia Judeţeană Dolj pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, fiind intabulat în CF nr. aaa Craiova, iar F.T., F.P. şi F.A.E. stăpâneau terenul în temeiul titlului de proprietate din 08 octombrie 2003, eliberat de Comisia Judeţeană Dolj pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în cotă de 1/2 F.T. şi 1/4 F.P. şi F.A.E., aceştia din urmă ca moştenitori ai defunctului F.T.

Iniţial, terenul în suprafaţă de 1900 mp, situat în T24, P qqq/2, era prevăzut în extravilanul municipiului Craiova, fiind inclus în intravilan conform Planului Urbanistic General al Municipiului Craiova, conform adresei din 24 iunie 2003, eliberată de Primăria municipiului Craiova.

Din raportul de expertiză topo întocmit în cauza de expert M.P., instanţa de fond a reţinut că reclamanta-pârâtă deţine în posesie suprafaţa de 4.091 mp. în plus, aceasta mai deţine în posesie şi suprafaţa de 1.869 mp, identificată pe schiţa de plan prin punctele 5-3-10-11-12-16-9-7-5. S-a mai reţinut că raportul de expertiză a constatat şi existenţa unei erori materiale, datorată interpretării greşite a punctului cardinal nord, în cuprinsul documentaţiei cadastrale din 13 ianuarie 2004, direcţia corectă fiind nord-vest.

Pârâta-reclamantă SC A. SA Craiova a depus, în dovedirea dreptului său de proprietate, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor eliberat de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei la data de 26 august 1996, înscris în registrul de inscripţiuni -transcripţiuni al Judecătoriei Craiova sub nr. 1059 din 25 martie 1997 şi intabulat la data de 17 decembrie 2003 în CF nedefinitivă bbb Craiova, conform încheierii de intabulare a Judecătoriei Craiova - Biroul de Carte funciară, emis în temeiul Sentinţei civile nr. 18746, pronunţată la data 8 decembrie 1995 de Judecătoria Craiova, prin care s-a constatat, în favoarea acesteia, un drept de folosinţă şi administrare, între altele şi asupra terenului în litigiu, situat în Craiova, str. P., în temeiul H.G. nr. 834/1991.

De asemenea, în cuprinsul procesului-verbal de delimitare a vecinilor din 11 octombrie 1995 au fost menţionaţi ca vecini: la Nord - amplasamentul nr. 2 SC A. SA Craiova, la Est - Staţia CFR Cernele Triaj, la Vest - R.A.T. Craiova, la Sud - SC C.F., fiind însă semnat şi ştampilat de către pârâta-reclamantă, Primăria judeţului Dolj, Staţia CFR Cernele, SC C.F. SA, secţia mecanică Cernele.

Instanţa de fond a constatat că fiecare dintre cele două părţi deţine un titlu de proprietate asupra terenului revendicat ce emană de la autori diferiţi.

Procedând la compararea drepturilor autorilor celor două părţi, instanţa de fond a constatat că autorii reclamantei-pârâte SC S.P.I.E. SRL Craiova au redobândit dreptul de proprietate asupra terenului revendicat, prin reconstituirea dreptului de proprietate, în temeiul Legii nr. 18/1991, conform titlurilor de proprietate din 06 iunie 2003 şi din 08 octombrie 2003, eliberate de Comisia Judeţeană Dolj pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în timp ce pârâta-reclamantă a făcut dovada proprietăţii asupra terenului revendicat, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, care însă este afectat de vicii de anulabilitate decurgând din actele premergătoare eliberării lui; respectiv, în cuprinsul Sentinţei nr. 18746 a judecătoriei Craiova nu este menţionat un pârât în contradictoriu cu care să se constate acest drept, iar procesul-verbal de delimitare a vecinătăţilor poartă, printre altele, ştampila Primăriei judeţului Dolj, instituţie care nu există.

Instanţa de fond a concluzionat că autorul reclamantei-pârâte SC S.P.I.E. SRL Craiova are un drept preferabil faţă de autorul pârâtei-reclamante, motiv pentru care, constând că reclamanta SC S.P.I.E. SRL deţine şi posesia asupra terenului în litigiu, în suprafaţă de 4.091 mp., a respins acţiunea în revendicare formulată de aceasta, precum şi cererea de chemare în garanţie, ca rămasă fără obiect.

Constatând însă că reclamanta ocupă şi suprafaţa de 1.869 m.p, situată în Craiova, str. Calea S., fără a deţine nici un titlu asupra acesteia, a fost admisă, în parte, cererea reconvenţională, astfel cum a fost precizată, fiind obligată reclamanta, în temeiul art. 480 C. civ., să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie această suprafaţă, identificată pe schiţa de plan la raportul de expertiză întocmit de expert M.P., prin punctele 5-3-10-11-12-16-9-7-5.

Instanţa de fond a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a chematelor în garanţie, invocată de pârâtă, apreciind că acestea au aptitudinea de a sta în judecată, în calitate de titulare de drepturi şi obligaţii civile.

Prin Decizia civilă nr. 88 din 10 octombrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta-reclamantă SC A. SA Craiova, prin administrator judiciar provizoriu Cabinete Asociate de Practicieni în insolvenţă M.I., împotriva Sentinţei nr. 831 din 14 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă.

Reiterând aceeaşi succesiune de acte de reconstituire a dreptului de proprietate, precum şi acte translative de proprietate ca şi instanţa de fond, instanţa de apel a reţinut că, în cauză, nu este incidenţă ipoteza titlurilor de proprietate provenind de la acelaşi autor, ci cea în care titlurile provin de la autori diferiţi, nefiind reţinute argumentele invocate de apelanta-pârâtă referitoare la faptul că titlul său are o dată mai veche şi este transmis mai întâi, ce ar putea prezenta relevanţă în situaţia în care s-ar realiza compararea unor titluri provenite de la acelaşi autor.

Pentru aceleaşi considerente, Curtea a constatat că este corectă concluzia instanţei de fond, prin care a acordat drept de preferinţă titlului de proprietate al autorului intimatei-reclamante SC S.P.I.E. SRL Craiova, considerând că posesia sa este mai bine caracterizată.

Astfel, Curtea de apel a reţinut că niciodată, anterior, în patrimoniul apelantei pârâte SC A. SA Craiova, nu a existat vreun drept de proprietate asupra imobilului în litigiu, ci numai un drept de folosinţă şi administrare, titlu doveditor al dreptului de proprietate său de proprietate, certificatul de atestare a dreptului de proprietate, fiind emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei la data de 26 august 1996 după ce, prin Sentinţa nr. 18746 din data de 8 decembrie 1995 a Judecătoriei Craiova, pronunţată în procedură necontencioasă, i se constatase dreptul de folosinţă şi administrare asupra terenului în suprafaţă de 16.976,74 m.p., situat în Craiova, str. P., având ca vecinătăţi: la Nord - SC O. SA, Est - Staţia CFR Cernele -Triaj Craiova, Vest - R.A.T. şi Sud - SC A. SA.

În schimb, titlul doveditor al dreptului de proprietate al intimatei-reclamante îl constituie contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2509 din 20 septembrie 2006, autentificat de BNP G.I., prezumţia instituită de acesta nefiind răsturnată prin proba contrară. Instanţa de apel a reţinut că, mergând pe scara tuturor transmiţătorilor succesivi, respectivul titlu se completează cu proba că toţi autorii, care anterior au înstrăinat imobilul, au fost ei înşişi adevăraţi proprietari, în temeiul unor contractelor autentice de vânzare-cumpărare şi al titlurilor de proprietate emise de Comisia Judeţeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Prefectura Dolj, în baza Legii nr. 1/2000, a Legii nr. 169/1997 şi a Legii nr. 18/1991.

Instanţa de apel a reţinut că titlurile eliberate în temeiul Legilor nr. 1/2000 şi a Legii nr. 18/1991, precum şi a Legii nr. 169/1997 au caracter reconstitutiv, recognitiv al dreptului de proprietate ce nu a ieşit niciodată din patrimoniul autorilor intimatei-reclamante SC S.P.I.E. SRL Craiova, doar exercitarea atributelor dreptului de proprietate fiind împiedicată.

În condiţiile în care nulitatea titlului de proprietate deţinut de apelanta-pârâtă SC A. SA Craiova, certificatul de atestare a dreptului de proprietate, emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, la data de 26 august 1996, nu a fost invocată şi constatată nici pe cale de acţiune principală ori de excepţie, Curtea a înlăturat argumentele întemeiate pe "viciile de anulabilitate" reţinute de instanţa de fond, ce vizează actele premergătoare eliberării acestuia, Sentinţa nr. 18746 din 8 decembrie 1995 a Judecătoriei Craiova şi procesul-verbal de delimitare a vecinătăţilor.

Curtea a înlăturat şi argumentele invocate de apelanta-pârâtă ce vizează modalitatea prin care a fost reconstituit dreptul de proprietate al autorilor intimatei-reclamante SC S.P.I.E. SRL Craiova ce ar putea fi valorificate numai în cadrul promovării unei acţiuni în nulitate a titlurilor de proprietate din 6 iunie 2003 şi din 8 octombrie 2003, argumentele ce vizează reconstituirea dreptului de proprietate pe acest amplasament, vocaţia la reconstituire a autorilor iniţiali ori dacă terenul s-a aflat la dispoziţia Comisiei de fond funciar excedând cadrului procesual.

Curtea de apel a reţinut că este confirmat de Primăria municipiului Craiova - Serviciul Registru Agricol, prin adresele din 29 iunie 2012, din 27 iulie 2012, din 6 iunie 2012, din 27 iulie 2012, în care a precizat că anterior a aparţinut C.A.P. Cernele faptul că terenul în litigiu s-a aflat la dispoziţia Comisiei de fond funciar; totodată din adresa din 06 iunie 2012, reiese că, prin adresa din 21 decembrie 1993, Primăria municipiului Craiova a comunicat apelantei pârâtei că, în şedinţa Comisiei Locale de Aplicare a Legii nr. 18/1991, din data de 2 noiembrie 1993, s-a aprobat semnarea documentelor solicitate numai pentru amplasamentul nr. 1 (sediu), în suprafaţă de 36.000 m.p., pentru celelalte două amplasamente - depozit ambalaje 1400 m.p. şi depozit ATM 54.635 m.p. - din care făcea parte şi terenul în litigiu, nu s-a obţinut aprobarea, terenul rămânând în continuare în proprietatea şi la dispoziţia autorităţii administrativ-teritoriale.

Prin urmare, Curtea a constatat că cele două proceduri ale autorilor părţilor, de reconstituire a dreptului de proprietate, s-au desfăşurat în paralel, apelanta-pârâtă având cunoştinţă, din anul 1993, că terenul era la dispoziţia Comisiei de fond funciar.

De asemenea, Curtea a mai constatat că neconcordanţele şi viciile pe care le prezintă titlul de proprietate al intimatei-reclamante constând în inversarea vecinilor de la Est, cu cei de la Vest, în conţinutul contractului de vânzare-cumpărare din 20 septembrie 2006, autentificat de Biroul Notarului Public G.I., faţă de vecinătăţile menţionate în titlurile de proprietate din 6 iunie 2003 şi din 8 octombrie 2003, s-au datorat, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, unei simple erori materiale, nicio altă probă, invocată de apelanta-pârâtă, nedovedind contrariul, iar documentaţia cadastrală întocmită la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu poate modifica un act juridic, fiind de altfel confirmată de proba invocată, respectiv raportul de expertiză întocmit de expertul M.P.

Curtea a reţinut că există identitate între imobilul aflat în proprietatea şi posesia intimatei-reclamante şi cel din titlurile de proprietate din 6 iunie 2003 şi din 8 octombrie 2003, ori cel revendicat de apelanta-pârâtă, identificarea terenului în litigiu putând fi realizată având în vedere şi alte elemente concrete, ce constau în numerele de tarla, parcelă şi ceilalţi vecini de la Nord şi Sud. În condiţiile în care toate aceste elemente corespund, iar la Nord şi la Sud vecinii sunt corect menţionaţi, în mod evident este vorba despre o simplă eroare materială şi de aceiaşi teren, iar nu de terenuri diferite. Faptul că nu s-a solicitat încă îndreptarea acestei erori nici pe cale administrativă, nici judiciară, nu prezintă relevanţă juridică sub aspect probator, în speţă, această posibilitate existând în continuare.

În ceea ce priveşte neconcordanţa constând în schimbarea terenului din extravilanul municipiului Craiova, având categoria de folosinţă - arabil, în intravilanul aceluiaşi municipiu, Curtea a reţinut că, potrivit concluziilor raportului de expertiză, modificarea s-a realizat prin H.C.L. al municipiului Craiova nr. 23/2003, ce a aprobat Planul Urbanistic General, proba respectivă coroborându-se cu adresa din 29 iunie 2012 a Primăriei Municipiului Craiova, care a confirmat că suprafeţele de teren din titlurile de proprietate din 6 iunie 2003 şi din 8 octombrie 2003 sunt incluse în intravilanul municipiului Craiova, prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Craiova nr. 23/2003, ce a aprobat P.U.G.

Inadvertenţa din titlurile de proprietate din 6 iunie 2003 şi din 8 octombrie 2003 se explică, pe de o parte, prin faptul că emiterea titlurilor de proprietate s-a realizat pe baza documentaţiei deja întocmite, constând în hotărârile Comisiei Locale şi a Comisiei Judeţene de aplicare a Legii fondului funciar, ce nu mai putea fi modificată, în măsura în care s-ar presupune şi s-ar dovedi că aceste Comisii de fond funciar ar fi avut cunoştinţă de modificarea categoriei de folosinţă a terenului, prin H.C.L. nr. 23/2003. Pe de altă parte, titlurile de proprietate, ca înscrisuri, au fost eliberate adeseori cu întârziere, iar menţiunile conţinute în acestea nu puteau decât să respecte cele validate de cele două Comisii de fond funciar, referitor la suprafeţe, vecinătăţi, categoria de folosinţă şi persoanele îndreptăţite.

Curtea a constatat că sunt nefondate şi criticile referitoare la lipsa de rol activ a instanţei de fond, întrucât aprecierea asupra administrării probelor este un atribut al instanţei de fond, iar apelanta-pârâtă nu a criticat netemeinicia motivelor, care au condus instanţa la adoptarea acestei măsuri şi nici nu a argumentat, concret, motivele pentru care obiecţiunile la raportul de expertiză erau utile şi pertinente.

În ceea ce priveşte motivele de nelegalitate a hotărârii, Curtea a apreciat că acestea sunt nefondate, în motivarea hotărârii fiind respectate dispoziţiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. din anul 1865.

Curtea a constatat că este nefondată critica ce vizează încălcarea principiului opozabilităţii hotărârilor judecătoreşti, ce au făcut obiectul Dosarelor nr. 1062/2006 al Tribunalului Dolj şi nr. 1949/2006 al Curţii de Apel Craiova, întrucât opozabilitatea este relativă faţă de intimata-reclamantă, ce nu a fost parte în aceste procese, iar practica judiciară, în sistemul nostru de drept, nu este izvor de drept. Prin recursul declarat la data de 18 decembrie 2013, SC A. SA, prin avocat M.M., a invocat, în sinteză, următoarele motive de nelegalitate ale Deciziei civile nr. 88 din 10 octombrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a IX-a civilă.

- Întemeiat de dispoziţiile art. 304 pct 7 C. proc. civ., recurenta a invocat faptul că decizia atacată cuprinde motive contradictorii deoarece:

- iniţial instanţa a susţinut că nu vor fi analizate criticile din apel, formulate de pârâta SC A. SA, privind modalitatea de emitere a Titlurilor de proprietate din 06 iunie 2003 şi din 08 octombrie 2003, prin care s-a invocat că terenul în litigiu nu a fost niciodată la dispoziţia Comisiei Locale de aplicare a fondului funciar Craiova, pe motivul că nu a fost învestită cu o acţiune în constatarea nulităţii, ci cu o acţiune în revendicare; ulterior aceste critici, au fost considerate nefondate, instanţa reţinând că terenul a fost la dispoziţia Comisiei de aplicare a legii fondului funciar Craiova, iar pârâta a cunoscut acest aspect;

- pe de o parte, instanţa a reţinut că nu va analiza argumentele invocate de către pârâtă privind neconcordanţele şi viciile pe care le prezintă Titlurile de proprietate din 06 iunie 2003 din 08 octombrie 2003 constând în inversarea vecinilor de la Est cu cei de la Vest şi în schimbarea categoriei din teren extravilan în teren intravilan, iar, pe de altă parte, a considerat nefondate respectivele critici.

Subsumat dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susţinut că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, deoarece apărările pârâtei cu privire la titlurile de proprietate exhibate de intimata-reclamantă nu au fost analizate, respectiv; nu au fost analizate criticile privind inexistenţa unei cereri de reconstituire în baza căreia să fie emise Titlurile de proprietate din 06 iunie 2003 şi din 08 octombrie 2003, inexistenţa oricărui înscris doveditor al îndreptăţirii autorilor F.G.D., F.G.T. şi F.D.T. la reconstituirea dreptului de proprietate după numitul A.T. sau faptul că, în raport de considerentele Sentinţei nr. 18540 din 13 septembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 5922/2001, definitivă şi irevocabilă, în cazul autorilor F.G.D., F.G.T. şi F.D.T. nu a operat o reconstituire a dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, instanţa fiind ţinută, chiar şi în procedura comparării titlurilor să analizeze, în mod incidental şi modalitatea de dobândire a titlurilor de proprietate;

- Hotărârea pronunţată de instanţa de apel este dată cu încălcarea art. 129 alin. (4) şi alin. (5) C. proc. civ., prin încheierea de şedinţă din 26 septembrie 2013, instanţa de apel respingând proba cu expertiză tehnică în specialitatea topografie - cadastru, solicitată de apelanta-pârâtă pentru a se clarifica inclusiv dacă la momentul emiterii Titlurilor de proprietate din 06 iunie 2003 şi din 08 octombrie 2003 eliberate în baza Legii nr. 1/2000, terenul era la dispoziţia Comisiei Locale de aplicare a legii fondului funciar Craiova, cu motivarea că excede obiectului cauzei, dar a reţinut, în considerentele hotărârii, ca fiind dovedită existenţa terenului la dispoziţia Comisiei Locale de Fond Funciar, exclusiv pe baza susţinerilor Primăriei Mun. Craiova, cu ignorarea înscrisurilor depuse de pârâtă.

Se impunea administrarea probei cu expertiză topografie cadastru, deoarece relaţiile furnizate de Primăria Municipiului Craiova sunt contradictorii şi părtinitoare; deşi se atestă inexactitatea vecinătăţilor indicate în titlurile de proprietate, faptul că terenul ar fi fost la dispoziţia comisiei de fond funciar, etc, nu sunt menţionate elemente de verificare a acestei informaţii; se susţine că Primăria Mun. Craiova nu ar fi cunoscut că există Certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 26 august 1996 emis de Ministerul Agriculturii, deşi titlul pârâtei a fost înscris în Registrul de Transcripţiuni şi Inscripţiuni de pe lângă Judecătoria Craiova sub nr. 2059 din 25 martie 1997; se contestă dreptul de proprietate al SC A. SA, deşi Primarul Mun. Craiova a emis la solicitarea pârâtei-reclamante, în temeiul Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 26 august 1996 emis de Ministerul Agriculturii, Autorizaţie de construire şi Acord unic pentru executarea lucrărilor de împrejmuire a terenului.

- Instanţa de apel a aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile art. 480, coroborat cu art. 645 C. civ., motiv de recurs întemeiat de dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C.proc civ., atunci când:

- instanţa de apel a apreciat că operaţiunea de comparare a titlurilor de proprietate prezentate de către părţi nu implica şi o analiză, pe cale incidentală a modului în care au fost emise Titlurile de Proprietate, respectiv asupra modalităţii de reconstituire a dreptului de proprietate; în lipsa unei astfel de analize, care nu are drept efect anularea sau constatarea nulităţii absolute a respectivelor titluri, ci doar lipsirea acestora de eficienţă, instanţa nu poate determina care dintre părţi a dobândit dreptul de la adevăratul proprietar - titlurile de proprietate, respectiv Certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 26 august 1996 emis de Ministerul Agriculturii şi contractul de vânzare-cumpărare din 20 septembrie 2006 încheiat între SC P. SRL, în calitate de vânzător şi SC S.P.I.E. SRL în calitate de cumpărător, încheiat în baza TP nr. 2983/2003 şi nr. 2934/2003, emană de la acelaşi autor, Statul Român, situaţie în care instanţele de fond trebuia să ţină seama de faptul că pârâta-reclamantă a efectuat prima formalităţile de publicitate imobiliară, iar titlul său are data mai veche;

- chiar şi în condiţiile reţinerii faptului că titlurile provin de la autori diferiţi, instanţa nu a ţinut seama de faptul că terenul în litigiu nu a fost la dispoziţia comisiei de fond funciar, nu s-a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru acest teren şi reconstituirea dreptului de proprietate nu s-a făcut pe vechiul amplasament. Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că terenul era necesar desfăşurării activităţii comerciale a pârâtei şi s-a aflat în folosinţa unor persoane juridice a căror succesoare este pârâta. Totodată, nu s-a făcut dovada îndreptăţirii autorilor reclamantei la reconstituirea dreptului de proprietate.

- instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 645 C. civ., deoarece pârâta a dobândit terenul în litigiu prin efectul legii, respectiv al art. 20 din Legea nr. 15/1990, iar Certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 26 august 1996 emis de Ministerul Agriculturii în temeiul H.G. nr. 834/1991 şi în baza Sentinţei nr. 18746 din 08 decembrie 1995 nu vine decât să ateste acest lucru;

Prin emiterea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate, a fost atestată şi recunoscută, după o procedură stabilită de lege, situaţia patrimonială existentă a societăţii recurente, acesta neavând efect constitutiv al dreptului de proprietate. Instanţa de apel nu a motivat inaplicabilitatea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, invocată în susţinerea dobândirii dreptului său de proprietate asupra terenului şi nici nu a demonstrat nelegalitatea documentaţiei pe baza căreia a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

- atunci când se opun titluri ce provin de la autori diferiţi, titlul preferabil se stabileşte nu în raport de cine posedă bunul, ci în raport de drepturile autorilor de la care provin titlurile exhibate, urmând a se da eficienţă titlului care provine de la autorul al cărui drept este preferabil ca aplicaţie a principiului nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet în plus, pârâta a înscris prima titlul său în Registrul de Transcripţiuni şi Inscripţiuni de pe lângă Judecătoria Craiova sub nr. 2059 din 25 martie 1997.

- Hotărârea atacată este dată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 7/1996, atunci când a apreciat că documentaţia cadastrală întocmita la încheierea contractului de vânzare-cumpărare poate acoperi sau îndrepta viciile TP din 06 iunie 2003 şi din 08 octombrie 2003.

- Instanţa de apel, reţinând inversarea vecinilor de la Est la Vest în conţinutul contractului de vânzare-cumpărare nr. 2509 din 20 septembrie 2006, faţă de vecinătăţile menţionate în TP din 06 iunie 2003, a acordat relevanţă documentaţiei cadastrale, modificatoare a vecinătăţilor înscrise în conţinutul celor două titluri de proprietate, deşi cele două titluri de proprietate nu au fost modificate sau rectificate de comisiile de fond funciar sau de instanţa de judecată. Inadvertenţele dintre TP din 06 iunie 2003 şi din 08 octombrie 2003 şi contractul de vânzare-cumpărare din 20 septembrie 2006, fac ca titlul SC S.P.I.E. SRL să fie mai slab caracterizat, deoarece subdobânditorii nu puteau dobândi decât terenul pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate.

- Instanţa de apel nu a ţinut seama de neconcordanţa ce constă în schimbarea categoriei de folosinţă a terenului în contractul de vânzare-cumpărare din 20 septembrie 2006, faţă de conţinutul titlurilor de proprietate din 06 iunie 2003 şi din 08 octombrie 2003. Aprecierea expertului M.P., care preia susţinerile Primăriei Mun. Craiova, în sensul că terenul ar fi fost trecut în intravilan prin hotărârea Consiliului local al Mun. Craiova încă din anul 2000, se impune a fi înlăturată deoarece, conform Titlurile de proprietate din 06 iunie 2003 şi din 08 octombrie 2003 eliberate pe numele lui F.G.D., F.G.T. şi F.T., terenul în suprafaţă de 4093 mp situat în Cernele, tarlaua 24, parcela qqq/1 şi qqq/2, jud. Dolj şi având vecinătăţile indicate în titlu, este situat în extravilanul Mun. Craiova, iar un teren care în anul 2003 era extravilan nu putea fi trecut în intravilan încă din anul 2000.

- Hotărârea pronunţată de instanţa de apel este dată de interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 1200, pct 4 C. civ., a art. 6.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, instanţa încălcând principiul opozabilităţii hotărârilor judecătoreşti, deoarece în litigiile ce au făcut obiectul Dosarului nr. 1062/63/2006 al Tribunalului Dolj şi nr. 1062/63/2006 şi nr. 1949/63/2006 ale Curţii de Apel Craiova, titlul prezentat de pârâtă a fost considerat preferabil faţă de titlurile de proprietate emise în condiţii identice în baza Legii nr. 1/2000, iar respectivele hotărâri se impun faţă de terţi cu valoarea unui fapt juridic, a unui mijloc de proba, respectiv, de prezumţie relativă, împotriva cărora intimata-reclamantă nu a făcut dovada contrară; deşi instanţa reţine că opozabilitatea hotărârilor judecătoreşti invocate este relativă faţă de intimata-reclamantă, dar nu indică probatoriul administrat, care răstoarnă prezumţia respectivă.

Invocă încălcarea art. 6.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Ştefănică şi alţii împotriva României pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi în alte speţe similare reţinându-se că, atunci când există divergenţe cu privire la aplicarea unor dispoziţii legale în esenţă similare în cazul persoanelor aliate în grupuri aproape identice, apare o problemă în privinţa securităţii raporturilor juridice.

Prin recursul declarat la data de 20 decembrie 2013, prin avocat R.M., împotriva Deciziei civile nr. 88 din 10 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, SC A. SA s-a invocat, în sinteză, faptul că:

- instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii, fiind învestită cu soluţionarea unei acţiuni în revendicare, iar nu cu o acţiune în anulare, atunci când a reţinut ca titlul SC A. SA este afectat de "vicii de anulabilitate" decurgând din actele premergătoare eliberării lui, iar hotărârea judecătoreasca irevocabilă, în temeiul căreia era recunoscut dreptul de folosinţă şi administrare asupra terenului în litigiu fusese pronunţată într-un cadru procesual impropriu. Instanţa nu putea supune cenzurii titlul de proprietate al pârâtei în acţiunea în revendicare, iar instanţa de contencios administrativa a respins, irevocabil, excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, emis în favoarea pârâtei;

- instanţa de apel nu a procedat la compararea titlurilor, fiind analizat doar titlul pârâtei, fără a se face vreo apreciere, chiar favorabilă, asupra titlului invocat de către reclamantă. Dacă s-ar fi comparat titlurile, s-ar fi evidenţiat neconcordanţe în titlurilor proprietarilor iniţiali şi cel al intimatei-reclamante, în sensul indicării greşite a vecinătăţilor, eroare ce poate fi remediată doar printr-un act juridic de aceeaşi natură cu actul ce conţine eroarea;

- este criticabilă soluţia privind schimbarea categoriei de folosinţă a terenului intervenită între momentul emiterii titlurilor proprietarilor iniţiali şi cei ai întocmirii actului de vânzare-cumpărare; reţinerea acestui aspect ar fi trebuit să conducă spre ideea unei mai slabe caracterizări a titlului intimatei-reclamante, subdobânditorii neputând dobândi decât terenul înscris în titlul de proprietate. Schimbarea categoriei de folosinţă intervenită ulterior eliberării titlului de proprietate nu produce efectele juridice ale unei rectificări a titlului, astfel cum este reglementată aceasta prin dispoziţiile legale;

- pârâta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului, izvorul dreptului său fiind dat chiar de lege. Susţinerea reclamantei în sensul că la data emiterii certificatului de atestare, era în derulare procedura reglementată de Legea nr. 18/1991 nu sunt fondate, nefăcându-se dovada identităţii între cele două terenuri, ori că reconstituirea viza terenul pentru care fusese emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate;

- instanţa de fond a respins obiecţiunile la raportul de expertiză, deşi erau, în mod indubitabil, utile şi pertinente soluţionării cauzei deoarece în lipsa unor răspunsuri complete şi complexe ale expertului, compararea titlurilor sub toate aspectele invocate este imposibilă sau lipsită de eficacitate;

- au fost ignorate elementele esenţiale în compararea titlurilor, respectiv data emiterii lor, precum şi momentul intabulaţii, criterii din care decurge că titlul SC A. SA este mai bine caracterizat, soluţia instanţei de fond fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 480 şi 645 C. civ.

- Argumentele invocate de către reclamantă în sensul că titlul de proprietate al SC A. SA ar fi afectat de cauză ilicită ori de fraudă la lege sunt nefondate deoarece certificatul de atestare a fost obţinut cu respectarea H.G. nr. 834/1991, iar viciile sale nu pot să fie invocate decât într-un anumit termen şi doar de persoana în interesul căreia legea a prevăzut sancţiunea.

- Instanţa de apel a respins cererea de efectuare a unei expertize de specialitate apreciind că aspectele a căror lămurire era necesară prin respectiva probă puteau fi soluţionate în baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei.

- Instanţa de apel a înlăturat, în mod corect, argumentele instanţei de fond în ceea ce priveşte incidenţa unor "vicii de anulabilitate" ce ar viza actele premergătoare ale titlului de proprietate al SC A. SA dar "pentru identitate de raţiune", a înlăturat şi argumentele pârâtei vizând modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate al autorilor reclamantei, apreciindu-se ca aceste apărări puteau fi invocate doar în cadrul unei acţiuni în nulitatea titlurilor deţinute de autori. Instanţa de apel a constatat totuşi că raportat la adresele emise de Primăria mun. Craiova, terenurile s-au aflat la dispoziţia Comisiei de fond funciar iar că, anterior, au făcut parte din C.A.P. Cernele, iar în ceea ce priveşte SC A. SA a fost aprobată în cursul anului 1993 documentaţia doar pentru o anumită suprafaţă de teren din care nu făcea parte terenul în litigiu, astfel încât acesta a rămas în continuare în proprietatea şi la dispoziţia autorităţii administrativ teritoriale şi pârâta ar fi avut cunoştinţă de faptul că terenul se afla la dispoziţia Comisiei de fond funciar. Procedurile nu s-au desfăşurat însă în paralel, procedura privind emiterea certificatului de atestare fiind încheiată la momentul demarării procedurilor de obţinere a titlurilor de proprietate de către transmiţătorii SC S. iar SC A. SA se şi intabulase.

- Faţă de argumentul invocat potrivit căruia titlurile ar proveni de la acelaşi autor (Statul Român), instanţa de apel reţine că doar titlul deţinut de apelanta-pârâtă, are ca autor Statul Român, în timp ce titlul intimatei-reclamante, "urcând pe linia transmiţătorilor succesivi", provine de la autorii vânzătorilor F.T., F.P., F.A.E. şi F.E.

- Instanţa de apel a invocat ca argument în susţinerea unei mai bune caracterizări a titlului intimatei-reclamante faptul că prin acesta s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra imobilului, drept care nu a aparţinut Statului, concluzionând că legea reprezintă mijlocul prin care au fost obţinute titlurile de proprietate nu şi autorii, soluţia instanţei fiind una corectă în sensul înlăturării tezei titlurilor provenind de acelaşi autor. Instanţa de apel înlătura, deopotrivă, argumentele potrivit cărora titlul pârâtei are o dată mai veche şi este transmis mai întâi, invocând aceeaşi motivare a inaplicabilităţii tezei autorului comun şi constată că posesia exercitată asupra imobilului de reclamantă este una mai bine caracterizată.

- Criteriul ce stă la baza comparării titlurilor constând în acordarea de preferinţă posesorului, este aplicat unilateral de către instanţa de apel, aceasta reţinând că posesia transmiţătorilor succesivi ai intimatei reclamante ar fi una de mai lungă durată decât cea invocate de către SC A. SA, analiza în cazul pârâtei pornind doar de la momentul pronunţării Sentinţei civile nr. 18746 din 08 decembrie 1995 în Dosarul nr. 25931/1995, omiţând că, până la obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, terenul se aflase în posesia CFR Craiova, IAS şi ILF Craiova, cum rezultă din Autorizaţia de executare de lucrări nr. 35 din 08 februarie 1975 şi Hotărârea Arbitrajului de Stat Interjudeţean Craiova nr. 3002 din 23 noiembrie 1970.

- Instanţa de apel a apreciat, ca nefondate, criticile pârâtei privind omisiunea analizării de către instanţa de fond a neconcordanţelor şi viciilor titlului de proprietate invocate de către intimata-reclamantă, reţinând, în ce priveşte inversarea vecinilor că nu a făcut dovada contrară care să conducă la înlăturarea concluziilor expertului privind existenta unei erori materiale; deşi instanţa de apel admite ca o documentaţie cadastrală nu poate conduce la modificarea unui act juridic, dar retine ca aceasta s-ar "corobora şi confirma prin proba invocată".

- Este înlăturată susţinerea pârâtei în sensul că nu există identitate între terenurile aparţinând celor două părţi, întrucât identificarea ar fi posibilă raportat la alte elemente concrete de tipul numerelor de tarla ori parcela sau al vecinilor, în opinia instanţei neavând relevanţă faptul ca nu s-a solicitat îndreptarea de eroare pe cale administrativă ori judiciară.

- Este confuză şi străină de textele legale concluzia privind schimbarea de regim juridic; deşi constată că titlurile au fost emise ulterior schimbării realizate prin H.C.L. nr. 23/2000, instanţa de apel reţine că inadvertenţa s-ar explica prin faptul că emiterea a avut loc pe baza unei documentaţii ce nu mai putea fi modificată. Se reţine că procedura de emitere a titlurilor a fost făcută cu întârziere, astfel încât menţiunile conţinute în acestea nu puteau decât să respecte validările Comisiilor.

- Instanţa de apel constată că analiza cauzei s-a făcut cu exercitarea rolului activ, iar reclamanta nu ar fi criticat, în mod concret, netemeinicia motivelor ce au stat la baza adoptării soluţiei atacate şi nici nu a oferit argumente în sensul constatării caracterului pertinent şi util al obiecţiunilor la raportul de expertiză.

- Deşi a reţinut că se impune înlăturarea motivelor de nelegalitate invocate de pârâtă, raportat la faptul că sentinţa atacată conţine motivarea în fapt şi în drept pe care s-a întemeiat soluţia, o bună parte din argumentele reţinute în pronunţarea soluţiei de către instanţa de fond au fost înlăturate chiar de instanţa de apel, fiind evident ca nu putem vorbi despre calitatea soluţiei.

- Instanţa de apel a făcut confuzie între principiul relativităţii efectelor hotărârii Judecătoreşti ce presupune ca autoritatea lucrului judecat să se impună doar părţilor şi principiul opozabilităţii aceloraşi efecte ce se manifesta în relaţia cu terţii, astfel încât aceştia nu pot să le ignore ori să le încalce atâta timp cât nu fac dovada unei realităţi juridice contrare. Dovada stării de fapt contrarii este necesar a fi făcuta de ambele părţi, fiecare dintre acestea având calitatea de reclamant/pârât raportat la cererea reconvenţională a celuilalt.

- Titlul pârâtei este mai bine caracterizat fiind obţinut cu respectarea cerinţelor legale, nu a fost desfiinţat pe vreo cale legală, respectă formele de publicitate impuse de actul normativ în temeiul căruia a fost emis, este anterior titlului intimatei şi posesia exercitată de antecesorii pârâtei este de mai lungă durată.

Prin recursul declarat la data de 20 decembrie 2014, prin avocat T.B., împotriva Deciziei civile nr. H8 din 10 octombrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, SC A. SA a criticat hotărârea instanţei de apel, pentru încălcarea prevederilor art. 1200 şi art. 1201 C. civ., precum şi ale art. 480 C. civ.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc.civ, excepţia lipsei calităţii de reprezentant, Înalta Curte urmează a o admite având în vedere următoarele considerente:

În temeiul art. 68 alin. (1) C. proc. civ. "Procura pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcuta prin înscris sau semnătură legalizată; în cazul în când procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaţilor ".

De asemenea, potrivit art. 69 alin. (2) C. proc. civ. "Avocatul care a asistat partea la judecarea pricinii, chiar fără mandat, poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor în timp. El poate să exercite, de asemenea, orice cale de atac împotriva hotărârii date ".

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă SC A. SA a fost reprezentată în faţa instanţei de apel, conform împuternicirilor avocaţiale emise în condiţiile Legii nr. 51/1995, aflate la dosarul de apel, de avocat R.M. din cadrul Cabinetului de avocat R.M., precum şi de avocat M.M. din cadrul SCPA G. şi asociaţii.

Se mai reţine că, în cauză, în numele şi pentru recurenta-pârâtă SC A. SA, au fost declarate un număr de trei recursuri, prin avocat M.M., prin avocat T.B., respectiv prin avocat R.M., conform înscrisurilor aflate la dosarul acestei instanţe.

Înalta Curte constată că apărătorul T.B. nu a avut împuternicire de reprezentare a recurentei-pârâte SC A. SA în faţa instanţei de apel, care să fi fost emisă în condiţiile art. 68 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care, faţă de prevederile art. 69 alin. (1) C. proc. civ., acesta nu putea exercita nici dreptul de recurs în numele părţii pe care nu a reprezentat-o în faţa instanţei de apel.

Având în vedere faptul că nu a fost dovedită calitatea de reprezentant al părţii, în condiţiile art. 68 alin. (1) C. proc. civ. coroborat eu art. 69 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită excepţia lipsei calităţii de reprezentant a apărătorului recurentei-pârâte SC A. SA, avocat T.B.

În consecinţă, în temeiul art. 161 C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta SC A. SA, prin avocat T.B., împotriva Deciziei civile nr. 88 din 10 octombrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Recursurile declarate de pârâta SC A. SA, prin avocat M.M. şi avocat R.M. sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, având în vedere faptul că în recursurile declarate de SC A. SA, prin prin avocat M.M., şi respectiv, prin avocat R.M., sunt prezentate, în sinteză, aceleaşi critici ale hotărârii pronunţate de instanţa de apel, Înalta Curte urmează să le analizeze prin considerente comune.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă SC A. SA a declarat recursurile înăuntrul termenului prevăzut de lege, motivele de recurs fiind subsumate dispoziţiilor art. 304 pct 7 şi 9 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, prin motivele de recurs, se critică soluţia instanţei de apel motivat de faptul că, deşi instanţa a fost învestită cu o acţiune în revendicare, trebuia să analizeze, pe cale incidentală, valabilitatea titlurilor celor două părţi, lucru pe care instanţa nu l-a realizat în totalitate. Pe de altă parte, mai susţin recurenţii, deşi instanţa de apel a apreciat că argumentele privind valabilitatea titlurilor părţilor exced cadrului procesual, a analizat valabilitatea procedurii şi a actelor premergătoare emiterii titlurilor de proprietate ale părţilor, cu consecinţa încălcării principiului disponibilităţii.

Motivele de recurs invocate sunt nefondate.

Înalta Curte constată că, prin decizia civilă recurată, Curtea de apel a apreciat că, deşi titlurile de proprietate din 6 iunie 2003 şi din 8 octombrie 2003 emise de Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor pe numele autorilor reclamantei SC S.P.I.E. SRL Craiova, şi cel al pârâtei SC A. SA, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 26 august 1990, au acelaşi izvor juridic, şi anume legea, acestea provin de la autori diferiţi. Astfel, titlul de proprietate al SC A. SA are ca autor statul, fiind reprezentat de certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 26 august 1990, în timp ce titlul de proprietate al reclamantei, urcând pe linia transmiţătorilor succesivi, provine de la autorii numiţilor F.T., F.P., F.A.B. (F.T.) şi F.E. (F.D.).

De asemenea, s-a reţinut că, în timp ce prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 26 august 1990, emis în temeiul H.G. nr. 834/1991, a fost constituit dreptul de proprietate al SC A. SA asupra terenului în suprafaţă de 100.717,086 mp (ce include şi terenul în litigiu), titlul autorilor intimatei reclamante este unul recognitiv, prin care le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului, în litigiu, ce nu a aparţinut statului.

A mai motivat curtea de apel că, în respectiva ipoteză, a titlurilor care provin de la autori diferiţi, nu are importanţă faptul că titlul pârâtei are dată mai veche sau că a fost transcris primul şi că este relevant şi faptul posesiei, în speţă acesta aparţinând reclamantei.

Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de apel a realizat operaţiunea de comparare a titlurilor invocate de părţi, în lumina principiilor consfinţite de literatura şi practica judecătorească, pentru ipoteza în care titlurile provin de la autori diferiţi. Curtea de Apel a reţinut astfel ca argumentele privind valabilitatea titlurilor părţilor nu au relevanţă, în absenţa promovării unor acţiuni de anulare a titlurilor de proprietate ale celor două părţi.

Se mai reţine că, în analiza criteriilor de preferinţă a titlurilor, instanţa de apel a realizat un istoric al actelor de proprietate ale părţilor. Astfel, referitor la momentul dobândirii dreptului de proprietate, curtea a reţinut că, anterior emiterii certificatului constatator al dreptului de proprietate, pârâta SC A. SA a deţinut numai un drept de folosinţă şi administrare asupra imobilului în litigiu, că terenul s-a aflat la dispoziţia Comisiei de fond funciar, iar procedurile de emitere a titlurilor părţilor, s-au desfăşurat în paralel, apelanta-pârâtă având cunoştinţă, încă din anul 1993, că terenul în litigiu se află la dispoziţia Comisiei de fond funciar.

În consecinţă, nu se poate reţine nici caracterul contradictoriu al motivării soluţiei şi nici lipsa argumentării, după cum nu se poate reţine încălcarea principiului disponibilităţii prin analiza valabilităţii titlurilor prezentate de cele două părţi.

De altfel, aşa cum au evidenţiat doctrina şi practica judecătorească, pentru a fi în ipoteza art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ar trebui ca hotărârea recurată să cuprindă considerente contradictorii, în sensul că din unele să rezulte temeinicia pretenţiilor deduse judecăţii, iar din altele netemeinicia acestora, situaţie care nu se regăseşte în cauză. Argumentele instanţei de apel converg spre aceeaşi concluzie, a preferabilităţii titlului de proprietate al reclamantei asupra terenului în litigiu.

Susţinerile privind încălcarea dispoziţiilor art. 480 C. civ. coroborat cu art. 645 C. civ. întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ, invocate prin ambele recursuri, sunt, de asemenea, nefondate.

Înalta Curte observă, în primul rând, că din motivarea recursurilor transpare poziţia duală a recurentei care, pe de o parte, invocă faptul neanalizării titlurilor în prezenţă şi încălcarea dispoziţiilor art. 480 coroborat cu art. 645 C. civ., în raport de concluziile instanţei cu privire la titlul de proprietate al reclamantei iar, pe de altă parte, încălcarea principiului disponibilităţii şi a limitelor învestirii instanţei de judecată, faţă de concluziile instanţei de apel cu privire la titlul de proprietate al pârâtei.

Se reţine că recurenta invocă încălcarea prevederilor art. 480 şi art. 645 C. civ., motivat de faptul că, pe de o parte, nu se face analiza incidentală a titlurilor părţilor, cu consecinţa lipsirii de eficacitate a unuia sau altuia dintre titluri, iar, pe de altă parte, că nu s-a ţinut seama de faptul că pârâta a efectuat prima formalităţile de publicitate imobiliară, având un titlu cu dată mai veche, că nu s-a ţinut seama că titlurile provin de la autori diferiţi, iar dreptul de proprietate al pârâtei este întemeiat pe art. 20 din Legea nr. 15/1990.

Înalta Curte constată că, instanţa de apel a pornit de la premisa corectă că dreptul de proprietate al pârâtei îşi are ca izvor legea, H.G. nr. 834/1991 fiind dată în aplicarea art. 20 din Legea nr. 15/1991. Faptul că instanţa de apel nu face referire expres la art. 20 din Legea nr. 15/1990 nu schimbă rezultatul analizei din moment ce titlul pârâtei este unul constitutiv, emiterea lui fiind întemeiată de existenţa anterioară a unui drept de folosinţă asupra bunului a cărui proprietate este dobândită în temeiul Legii nr. 15/1990, în timp ce titlul de proprietate al autorilor reclamantei, întemeiat de prevederile Legii nr. 18/1991, este unul recognitiv.

În ipoteza titlurilor de proprietate ce provin de la autori diferiţi, instanţa de apei a concluzionat corect că nu au relevanţă nici data titlurilor şi nici faptul intabulării prealabile a titlului pârâtului, ci caracterizarea titlurilor părţilor din a căror comparare rezultă preferabilitatea titlului reclamantei ce are la bază constatarea că autorii săi au redobândit dreptul de proprietate asupra terenului revendicat prin reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, conform titlurilor de proprietate din 6 iunie 2003 şi din 8 octombrie 2003, în timp ce pârâta SC A. SA nu a făcut dovada că terenul în litigiu s-a aflat anterior în patrimoniul său. Curtea de Apel a dat preferinţă unui titlu de proprietate recognitiv al unui drept ce nu a fost al statului niciodată, fiind dobândit cu mult timp anterior titlului constitutiv al pârâtei.

Este nefondată şi critica privind respingerea probei cu expertiza tehnică în specialitatea topografie cadastru având ca obiectiv să se determine dacă terenul în litigiu s-a aflat la dispoziţia Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991.

Înalta Curte constată că argumentele privind administrarea probei cu expertiză, precum şi neluarea în considerare a obiecţiunilor la raportul de expertiză nu vizează critici de nelegalitate ale administrării probei în cauză, ci aspecte privind conţinutul probelor administrate în cauză, ce nu pot să facă obiect al analizei în faţa instanţei de recurs. Pentru acelaşi motiv nu se pot reţine nici criticile privind existenţa unui drept de administrare al SC A. SA şi al autoarelor sale asupra terenului în litigiu, sau încălcarea prevederilor art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ.

Înalta Curte constată, de asemenea, că sunt critici ce vizează modul de apreciere a materialului probator şi cele prin care se invoca încălcarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 7/1996, prin faptul că instanţa de apel a apreciat că documentaţia cadastrală poate acoperi viciile titlurilor de proprietate. În realitate, prin motivele de recurs invocate se tinde la critica concluziei raportului de expertiză în sensul lipsei de identitate (în raport de categoria de folosinţă şi de vecinătăţi) dintre terenul cuprins în titlurile de proprietate ale autorilor reclamantei din 6 iunie 2003 şi din 8 octombrie 2003 şi cel descris în contractul de vânzare-cumpărare nr. 2509 din 20 septembrie 2006, încheiat de reclamanta SC S.P.I.E. SRL, în calitate de cumpărătoare şi SC P. SRL, în calitate de vânzătoare.

Aspectele relevate sunt însă, în raport de prevederile art. 304 C. proc. civ., precum şi de lipsa unei critici de legalitate pertinente cu privire la întocmirea şi concluziile raportului de expertiză, aspecte ce ţin de conţinutul probelor administrate şi exced, prin urmare, cadrului recursului.

Nefondate sunt şi criticile privind interpretarea greşită a art. 1200 pct. 4 C. civ., precum şi a art. 6.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Înalta Curte reţine că, prin ambele recursuri, se invocă faptul că se încalcă principiul opozabilităţii hotărârilor judecătoreşti, în sensul că în alte litigii, având ca obiect alte terenuri, a fost considerat preferabil titlul de proprietate al SC A. SA - respectivele hotărâri impunându-se cu valoarea unui fapt juridic faţă de terţi. Se mai invocă, de asemenea, faptul că se face confuzie între principiul opozabilităţii şi cel ai relativităţii hotărârilor judecătoreşti.

Înalta Curte observă că respectivele hotărâri nu sunt opozabile reclamantei SC S.P.I.E. SRL decât în măsura în care îi impun acesteia respectul dreptului de proprietate asupra suprafeţelor de teren ce au făcut obiect al litigiilor în care au fost pronunţate, iar nu în sensul că, în litigiul de faţă, ele dovedesc dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu şi impun proba contrară împotriva lor.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta SC A. SA, prin avocat M.M. şi avocat R.M., împotriva Deciziei civile nr. 88 din 10 octombrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTiVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei calităţii de reprezentant a apărătorului recurentei-pârâte SC A. SA., avocat T.B.

Anulează recursul declarat de pârâta SC A. SA, prin avocat T.B., împotriva Deciziei civile nr. 88 din 10 octombrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta SC A. SA, prin avocat M.M. şi avocat R.M., împotriva aceleiaşi decizii.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2014.

Procesat de GGC - NN

← ICCJ. Decizia nr. 2834/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond  ICCJ. Decizia nr. 2845/2014. Civil. Actiune in raspundere... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2836/2014. Civil