ICCJ. Decizia nr. 2845/2014. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2845/2014
Dosar nr. 5706/95/2007
Şedinţa publică din 23 octombrie 2014
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. 5706/95/2007 pe rolul Tribunalului Gorj, reclamantul I.P.J. Gorj a chemat în judecată pe pârâţii S.G., M.A., C.S.R. şi M.D. solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestora în solidar la plata sumei de 772.724 lei, actualizată la data plăţii, reprezentând dobânzi şi penalităţi achitate D.R.V. Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 264 din 19 decembrie 2013, Tribunalul Gorj, secţia I civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtul C.S.R.
A admis acţiunea reclamantului I.P.J. Gorj în contradictoriu cu pârâţii S.G., M.A., C.S.R. şi M.D.
A obligat pârâţii în solidar la plata sumei de 772.724 lei faţă de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 209 din 12 noiembrie 2001 a Tribunalului Militar Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. 633/1999 aşa cum a fost modificată prin Decizia nr. 72 din 30 iulie 2002 a Curţii Militare de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 215/2001 rămasă irevocabilă, a fost admisă acţiunea civilă exercitată de partea civilă D.G.V. şi obligaţi inculpaţii P.M., S.C., S.G., M.A., C.S.R., M.M.C., M.D. în solidar, iar pe inculpaţii poliţişti serg. maj. (rezervă) S.G., cpt. (rez.) M.A., cpt. (rez.) C.S.R. şi lt. Col. (rez.) M.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente M.A.I., la plata sumei de 1.751.733.621 lei, reprezentând drepturi vamale, precum şi majorările de întârziere calculate cu data introducerii fiecărui autoturism în ţară şi până la data plăţii efective a ultimei creanţe. S-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor până la concurenţa sumei datorate. Decizia a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 6007 din 18 decembrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
În cauză s-au formulat cereri de revizuire de către C.S.R. şi M.D., a căror soluţionare a parcurs mai multe cicluri procesuale, cererea de revizuire formulată de revizuientul M.D. fiind admisă în principiu prin încheierea din 31 octombrie 2006 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, ulterior şi pe fond, prin Decizia nr. 120 din 19 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, anulată însă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 29 martie 2013, împrejurări ce au atras în cauză mai multe suspendări ale cauzei.
S-a constatat astfel, raportat la soluţiile pronunţate în litigiile legate de infracţiunile ce au atras şi răspunderea civilă a inculpaţilor, că sub aspectul laturii civile, Decizia penală nr. 72 din 30 iulie 2002 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 215/2001 a intrat în puterea lucrului judecat, astfel că suma achitată de către reclamantul M.A.I., prin I.P.J. Gorj, era datorată în baza acestei hotărâri judecătoreşti faţă de creditoarea - partea civilă D.G.V.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului I.P.J. Gorj, împrejurarea că prin hotărârea penală s-a stabilit solidaritatea între inculpaţii pârâţi în prezenta cauză şi partea responsabilă civilmente M.A.I. nu s-a considerat ca argument pentru a reţine în cauză lipsa calităţii procesuale active a acestuia, deoarece suma datorată de partea responsabilă civilmente a fost achitată de către I.P.J. Gorj, instituţie ai căror angajaţi au fost pârâţii.
Ca atare s-a apreciat că excepţia referitoare la lipsa calităţii procesuale active a reclamantului nu este întemeiată, acesta acţionând nu în calitate de codebitor plătitor ci de comitent, angajatorul faţă de care au avut în mod direct relaţie de prepuşenie pârâţii.
Apărarea că datoria trebuia să se dividă proporţional în raport de stabilirea culpei fiecăruia dintre toţi debitorii solidari nu a fost primită, în raport de faptul că este dreptul comitentului să recupereze de la prepusul său integral despăgubirile efectiv plătite.
Împrejurarea că faţă de partea civilă, partea responsabilă civilmente (comitent) răspunde solidar cu prepuşii săi, nu este de natură să ducă la o divizare a acţiunii în regres a comitentului în raporturile cu aceşti prepuşi, respectiv în regresul comitentului, ci se menţine răspunderea solidară a prepuşilor.
În cauză, pârâţii în calitate de prepuşi au comis fapte ilicite cauzatoare de prejudicii care au dat naştere unei obligaţii solidare a lor de reparare a prejudiciului, iar obligarea acestora în solidar cu M.A.I. îşi are temeiul în calitatea de garant al acestei autorităţi, în raport cu partea civilă pentru plata despăgubirilor.
Prin Decizia nr. 908 din 24 martie 2014, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul M.D. împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Critica privind respingerea nelegală a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului I.P.J. Gorj, a fost reţinută în mod corect de către instanţa de fond, întrucât acesta a avut raporturi de muncă cu pârâţii, respectiv raporturi de subordonare specifice între comitent şi prepuşi.
Susţinerea referitoare la faptul că nu s-a făcut nici un demers pentru a se obţine relaţii de la serviciul înmatriculări auto, în sensul că prin radierea din circulaţie a celor 42 autoturisme nu se mai plăteau taxe vamale, nu a fost dovedită, şi aşa cum rezultă şi din practicaua sentinţei apelate, o asemenea solicitare nu a mai fost efectuată în faţa instanţei.
Cu privire la contestarea calculul penalităţilor de întârziere, motivat de faptul că plata sumei de 1.751.733.621 lei trebuia efectuată încă din anul 2001, data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 209 din 12 noiembrie 2001, pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti, în Dosarul nr. 633/1999 şi achitată abia în anul 2007 s-a reţinut că acest debit a fost stabilit prin această hotărâre cu autoritate de lucru judecat.
Nu s-au reţinut ca întemeiate criticile privind calcularea greşită a sumelor de recuperat prin acţiunea de faţă, în condiţiile în care a fost efectuat în acest sens un calcul de către expertul desemnat în cauză şi cu privire la care părţile nu au formulat obiecţiuni în condiţiile legale.
Nici încălcarea dispoziţiilor art. 1108 alin. (3) şi a art. 1052 C. civ., aplicabil în vigoare la data soluţionării litigiului, nu a fost reţinută, în condiţiile în care, răspunderea apelanţilor a fost examinată în temeiul răspunderii comitentului pentru faptele prepusului reglementată de art. 1000 alin. (3) C. civ., iar în regresul comitentului se menţine răspunderea solidară a prepuşilor săi, în condiţiile art. 1055 C. civ.
S-a mai arătat că s-a făcut o corectă aplicare a efectului principal al solidarităţii pasive, respectiv obligaţia fiecărui codebitor de a plăti datoria în întregime, creditorul având dreptul să urmărească pe acel debitor pe care şi l-a ales, iar debitorul urmărit nu poate opune creditorului beneficiul diviziunii, care l-ar obliga pe creditor să-şi dividă urmărirea.
Acţiunea contra unuia dintre debitori nu valorează cu o renunţare la urmărirea celorlalţi codebitori solidari, iar respingerea acţiunii contra unuia dintre codebitori nu împiedică promovarea acţiunii contra celorlalţi.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs pârâtul M.D. prin care, invocând generic dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei recurate precum şi a hotărârii de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Gorj sau la instanţa de apel în vederea completării probelor.
A arătat că instanţa de apel nu a ţinut cont de obiectivele formulate prin cererea de apel ignorând concluziile raportului de expertiză contabilă care prevedeau că prejudiciul de bază şi majorările de întârziere sunt incerte.
A considerat că în mod greşit instanţele de judecată nu au dispus chemarea în garanţie a numiţilor P.M., M.M.C. şi S.C. pentru a fi obligaţi în solidar la plata prejudiciului stabilit prin hotărârea penală.
Cu ocazia dezbaterilor instanţa a pus în discuţie încadrarea criticilor formulate prin motivele de recurs, în pct. 7, 8 şi 9 din art. 304 C. proc. civ., temei de drept pe care a fost întemeiat recursul.
Examinând, cu prioritate, această excepţie, în raport de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., se constată că prin prisma criticilor formulate recursul este nul, pentru următoarele considerente:
Conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., iar articolul 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, raportat la motivul de recurs invocat.
Faţă de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, instanţa de recurs poate examina numai criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.
În speţă, deşi recurentul-pârât a indicat ca temei legal al criticilor formulate pct. 7, 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., se constată că, aşa cum au fost expuse mai sus, dezvoltarea acestora vizează, în esenţă, aspecte ce ţin de situaţia de fapt şi aprecierea probelor, critici care nu se încadrează în nici unul din cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar pe calea recursului.
Astfel, criticile formulate de recurentul pârât nu pot face obiect de analiză în calea de atac a recursului, ridicând o problemă legată de temeinicia, iar nu de legalitatea hotărârii atacate.
Faţă de actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ., care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate nu şi de netemeinicie, instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, aşa cum urmăreşte în realitate recurentul-pârât, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii recurate.
Pe de altă parte, motivul de recurs ce permitea aprecierea probelor, încadrat în pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., a fost abrogat prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Faţă de cele expuse mai sus, precum şi faţă de faptul că recurentul reclamant nu a invocat nici vreun motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ., să constate nul recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâtul M.D. împotriva Deciziei nr. 908 din 24 martie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2836/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2846/2014. Civil. Uzucapiune. Accesiune. Recurs → |
|---|
