ICCJ. Decizia nr. 2880/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2880/2014
Dosar nr. 1891/2/2013
Şedinţa publică din 28 octombrie 2014
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 24 martie 2005 reclamanţii G.E., N.L., N.A. şi N.C.A. au contestat Decizia nr. 61/2005 emisă de A.V.A.S., în baza Legii nr. 10/2001 solicitând anularea deciziei şi obligarea A.V.A.S. şi a pârâtei SC I.C.O.M. SA Bucureşti la restituirea în natură, către reclamanţi, a terenului în suprafaţă de 195 mp situat în Bucureşti, sector 6.
De asemenea, reclamanţii au contestat evaluarea terenului de către A.V.A.S solicitând stabilirea unei sume de 100.000 euro pentru terenul în litigiu.
În motivarea cererii, reclamanţii au susţinut că le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului, cu motivarea că această suprafaţă de teren este evidenţiată în patrimoniul SC I.C.O.M. SA, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 pentru acordarea unei despăgubiri în echivalent.
Prin sentinţa civilă nr. 216 din 06 februarie 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis în parte cererea reclamanţilor; a anulat decizia nr. 61 din 01 februarie 2005 emisă de A.V.A.S. şi a obligat pe pârâta A.V.A.S. să acorde contestatorilor măsuri reparatorii în echivalent în valoare de 82.700 lei pentru suprafaţa de teren de 195 mp situată în Bucureşti, sector 6.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că terenul nu poate fi restituit în natură, deoarece SC I.C.O.M. SA este integral privatizată din anul 2004, astfel că această societate comercială nu are calitate procesuală pasivă, iar reclamanţii au dreptul la despăgubiri, potrivit legii speciale.
Prin Decizia civilă nr. 577 din 19 august 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelurile declarate de reclamanta G.E. şi de A.V.A.S împotriva sentinţei nr. 216 din 06 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs reclamanţii şi pârâta A.V.A.S.
Prin Decizia civilă nr. 4370 din 27 iunie 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile şi a trimis cauza spre rejudecare, reţinând aspectul esenţial că la data de 14 februarie 2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 10/200, statul deţinea acţiuni la SC I.C.O.M. SA, acţiuni având o valoare mai mare decât valoarea imobilului a cărei restituire în natură a fost cerută de reclamanţi. De aceea, sunt incidente în speţă dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar SC I.C.O.M. SA are calitatea de unitate deţinătoare, în raport de cererea contestatorilor având ca obiect restituirea în natură a terenului.
Fiind investit cu soluţionarea fondului cauzei, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 1472 din 19 septembrie 2011 prin care a constatat perimarea cererii de apel, iar prin Decizia civilă nr. 222 din 03 februarie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
Fiind reinvestit cu soluţionarea fondului cauzei, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 243 din 04 februarie 2013 prin care a admis acţiunea reclamanţilor; a anulat Decizia nr. 61/2005 emisă de A.V.A.S şi a obligat pe pârâta SC I.C.O.M. SA să emită dispoziţie de restituire în natură, în favoarea reclamanţilor, a terenului în suprafaţă de 197,45 mp identificat prin expertiza efectuată în cauză.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele: Examinând în drept temeinicia contestaţiei formulate de reclamanţi, tribunalul reţine în primul rând incidenţa dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora „în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, (…) sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”. Pe cale de consecinţă, odată ce Înalta Curte prin decizia de casare a stabilit calitatea de unitate deţinătoare a terenului a pârâtei SC I.C.O.M. SA tribunalul a constatat, pe de o parte, că în mod eronat această pârâtă a restituit Primăriei Municipiului Bucureşti dosarul administrativ, iar pe de altă parte, că în mod eronat pârâta A.V.A.S., a soluţionat notificarea din 2001, aceasta neavând calitatea de unitate deţinătoare. Tot prin raportare la decizia de casare tribunalul a constatat că prezenta cauză trebuie soluţionată prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în forma anterioară intrării în vigoarea Legii nr. 247/2005, precum şi faptul că dispoziţiile art. 27 din lege au fost reţinute în mod eronat în primul ciclu procesual, dat fiind că la data de 14 februarie 2001 pârâta SC I.C.O.M. SA nu era integral privatizată. În atare condiţii tribunalul a reţinut în rejudecare incidenţa prevederilor art. 20 alin. (1) din legea nr. 10/2001 potrivit cărora „Imobilele - terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare” precum şi ale alin. (2) ale aceluiaşi articol conform cărora „Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazul în care statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizaţie cooperatistă este acţionar sau asociat minoritar al unităţii care deţine imobilul, dacă valoarea acţiunilor sau părţilor sociale deţinute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută” şi va analiza dacă terenul poate fi restituit în natură. Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză terenul în litigiu are o suprafaţă totală de 197,45 mp, este amplasat în incinta SC I.C.O.M. SA este liber de construcţii cu caracter definitiv, fiind ocupat de o construcţie fără fundaţie. Constatările expertului nu au fost contrazise de probe ulterioare, iar din adresele privind situaţia juridică a terenului rezultă că suprafaţa solicită de reclamanţi nu a fost înstrăinată. Pe cale de consecinţă reţinând că reclamanţii au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite la restituirea imobilului potrivit Legii nr. 10/2001, având în vedere dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. şi ale art. 20 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a admis acţiunea precizată şi cererea conexă şi a anulat Decizia nr. 61 din 01 februarie 2005 emisă de pârâta A.V.A.S. şi a obligat pârâta SC I.C.O.M. SA să emită dispoziţie de restituire în natură pentru terenul în suprafaţă de 197,45 mp. situat în Bucureşti, sector 6, astfel cum a fost identificat prin pct. A-B-C-D în schiţa anexă a raportului de expertiză întocmit în cauză de exp. C.C.
Împotriva sentinţei menţionate, pârâta SC I.C.O.M. SA a declarat apel pentru următoarele motive: a) obligarea unei societăţi comerciale integral privatizată la restituirea în natură a unui bun încalcă dispoziţiile legii speciale; b) instanţa a omis analizarea contractului de privatizare, iar bunul nu poate fi restituit în natură, de vreme ce contractul de privatizare nu a fost anulat.
Prin Decizia civilă nr. 162/A din 11 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-pârâtă SC I.C.O.M. SA împotriva sentinţei civile nr. 243 din 04 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi G.E., M. (N.) A., N.C.A. şi N.L. şi intimata-pârâtă A.V.A.S.
Instanţa de apel a considerat inutilă reanalizarea unui aspect esenţial în speţă, care determină chiar soluţia cauzei litigioase, şi anume a aceluia că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, SC I.C.O.M. SA nu era integral privatizată şi că statul român deţinea acţiuni, în calitate de societar, cu o valoare mai mare decât aceea a terenului cerut de reclamanţi. Acest aspect esenţial a fost stabilit irevocabil de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia de casare nr. 4370 din 27 iunie 2008, şi se impune instanţelor inferioare în baza art. 315 C. proc. civ., fiind un aspect ce a determinat atât calitatea procesuală pasivă a SC I.C.O.M. SA, cât şi soluţia fondului cauzei, casarea fiind necesară, în principal pentru individualizarea terenului.
Fiind stabilit irevocabil că SC I.C.O.M SA nu era integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi, concomitent, că la acea dată statul deţinea acţiuni SC I.C.O.M. SA de o valoare mai mare decât valoarea terenului solicitat, în prezentul proces, sunt aplicabile dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în conformitate cu care imobilele preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o societate comercială la care statul este acţionar sau asociat majoritar (sau chiar minoritar - potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol de lege) vor fi restituite persoanei îndreptăţite în natură prin dispoziţia motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare. De asemenea, în cazul în care, în condiţiile legale menţionate, statul este asociat sau acţionar minoritar, legea specială cere, în plus, pentru restituirea în natură a bunului, ca statul să deţină o parte din valoarea acţiunilor, cel puţin egală cu valoarea bunului solicitat în natură.
Or, în prezenta speţă, apelanta nu a dovedit că statul a deţinut acţiuni de o valoare mai mică decât valoarea terenului, la data de 14 februarie 2001, astfel că dispoziţiile legale menţionate sunt pe deplin aplicabile, iar reclamanţii au dreptul la restituirea în natură a terenului, chiar dacă în anul 2004, prin contractul din 08 martie 2004, societatea comercială a fost integral privatizată.
Aceasta, deoarece, în speţă nu are relevanţă privatizarea integrală din anul 2004, ci faptul că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în baza art. 21 alin. (2) din legea menţionată, reclamanţii aveau dreptul la restituirea în natură a bunului, restituire protejată legal şi prin dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 care stabilesc că, sub sancţiunea nulităţii absolute, înstrăinarea sub orice formă a bunurilor notificate în baza legii speciale este interzisă.
Fiind în discuţie o nulitate absolută declarată legal nu este necesară anularea judiciară a actului de privatizare, deoarece dreptul dobândit în pofida unei interdicţii legale exprese, nu poate fi protejat judiciar, aspect susţinut explicit de dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/200, care se referă la cazul societăţilor comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, or apelanta nu se află în situaţia menţionată, fiind privatizată fără respectarea dispoziţiilor legale, cu încălcarea art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. În plus, dispoziţiile art. 27 alin. (1) - invocate de apelantă în cererea de apel, în apărarea sa - se referă la societăţile comerciale integral privatizate, până la data de 14 februarie 2001 şi nu după această dată, deoarece privatizarea ulterioară, în condiţiile existenţei unor notificări privind bunuri preluate abuziv de stat şi evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale, astfel privatizate, intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în sensul nulităţii absolute a actelor de înstrăinare.
De aceea, obligarea SC I.C.O.M. SA la restituirea bunului notificat, în natură, este legală, fiind prevăzută de dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ceea ce nu implică în mod necesar constatarea nulităţii actului de privatizare, pe cale de acţiune, ci pe cale de excepţie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC I.C.O.M. SA,criticând soluţia pentru nelegalitate şi invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 4, 6 şi 9 C. proc. civ.
Într-o primă critică, recurenta a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a depăşit limitele puterii judecătoreşti, consacrând un drept care nu este prevăzut de legislaţia în vigoare, legiferând cu încălcarea separaţiei puterilor în stat. Astfel, instanţa a reţinut în mod nelegal că nu este necesară anularea judiciară a actului de privatizare, deoarece societatea fost privatizată cu încălcarea dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Recurenta susţine că instanţa a statuat asupra nulităţii unui act juridic, fără ca aceasta să fie sesizată cu o cerere în anulare sau constatarea nulităţii. Prezumţia de legalitate a actului este valabilă până la declararea nulităţii sale, iar instanţa nu poate adăuga la lege şi nu se poate pronunţa în afara limitelor investirii sale.
O a doua critică vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, devenit după republicare art. 29 din legea menţionată. Astfel, instanţa de apel a statuat fără temei legal că imobilul trebuie restituit în natură, deşi, conform legii, imobilele preluate de stat în mod abuziv şi care se află în continuare în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate sunt supuse dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001.
O a treia critică vizează dispoziţiile legale aplicabile la momentul introducerii cererii de chemare în judecată de către reclamanți, respectiv 01 martie 2005, arătându-se că erau incidente prevederile art. 27 din specială, iar persoanele îndreptăţite aveau dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, conform actului normativ menţionat. În consecinţă, instanţa de apel nu trebuia să confirme soluţia de restituire în natură a imobilului, ci să menţină decizia A.V.A.S., deoarece privatizarea a avut loc în mod legal în cursul anului 2004, prin vânzarea pachetului de acţiuni al statului către SC I.C.O.M. SA.
Recursul este nefondat.
Examinând susţinerile recurentei-pârâte, Înalta Curte constată că acestea se subsumează dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.
Sunt neîntemeiate susţinerile recurentei-pârâte privind depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, ale limitelor investirii, precum şi cele referitoare la normele de drept incidente în cauză.
Examinând actele şi lucrările dosarului se constată că la data de 24 martie 2005, reclamanţii G.E., N.L., N.A. şi N.C.A. au contestat Decizia nr. 61/2005 emisă de A.V.A.S., în baza Legii nr. 10/2001, solicitând anularea deciziei şi obligarea autorităţii emitente, precum şi a pârâtei SC I.C.O.M. SA Bucureşti la restituirea în natură, către reclamanţi, a terenului în suprafaţă de 195 mp situat în Bucureşti, sector 6.
Or, contestaţia a fost formulată în faţa instanţei de judecată, în raport de momentul emiterii Deciziei nr. 61/2005 de către A.V.A.S. şi nu acest moment este relevant pentru a stabili prevederile legale aplicabile litigiului.
Pentru a determina normele de drept incidente în cauză, trebuie subliniat faptul că notificarea pentru restituirea în natură a imobilului, având ca temei Legea nr. 10/2001, a fost depusă la data de 11 aprilie 2001, la Primăria Municipiului Bucureşti.
La acel moment, pârâta nu era privatizată, statul deţinând acţiuni în cadrul SC I.C.O.M. SA, cu o valoare mai mare decât terenul revendicat de intimaţi. În consecinţă, la momentul formulării notificării, adică la data de 11 aprilie 2001, erau incidente dispoziţiile art. 21. alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (art. 20 alin. (2), la data publicării în M. Of. nr. 75 din 14 februarie 2001), dispoziţii care permiteau restituirea în natură a terenului revendicat de aceştia.
Această situaţie a fost stabilită cu putere de lucru judecat prin Decizia nr. 4370 din 27 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât aplicarea prevederilor legale menţionate de către instanţa de apel este conformă cu respectarea art. 315 C. proc. civ.
Prin decizia de casare, s-a trimis cauza spre rejudecare instanţei de apel, ceea ce înseamnă că temeiul de drept al restituirii în natură a imobilului nu mai poate fi pus în discuţie, nici în apel, nici prin motivele de recurs.
În consecinţă, criticile pârâtei SC I.C.O.M. SA cu privire la aplicarea unor alte temeiuri de drept - art. 27, în forma iniţială sau art. 29 din Legea nr. 10/2001 - sunt neîntemeiate.
Faptul că, în considerente, instanţa de apel s-a referit la nevalabilitatea contractului de privatizare şi la nulitatea absolută prevăzută de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, nu afectează soluţia pronunţată în cauză, deoarece cererea iniţială şi-a păstrat caracterul de contestaţie întemeiată pe legea specială.
Aşa fiind, instanţa de apel a statuat asupra litigiului, în limitele investirii sale, pronunţându-se asupra căii de atac exercitate de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 243/04 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Cu alte cuvinte, instanţa a avut de stabilit dacă drepturile reclamanţilor trebuie confirmate în raport de dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în forma prevăzută la 11 aprilie 2001 (art. 20 alin. (2), la data publicării în M. Of. nr. 75 din 14 februarie 2001) şi drepturile dobândite de pârâta SC I.C.O.M. SA, după privatizare, în cursul anului 2004, prin contractul de privatizare din 08 martie 2004.
Drepturile reclamanţilor, născute în temeiul legii speciale de reparaţie, trebuie apreciate, în raport de regimul juridic al imobilului la data depunerii notificării, întrucât tergiversarea soluţionării unor asemenea cereri de către organele administraţiei locale sau centrale nu pot afecta modalitatea de soluţionare a acestora.
Aşadar, nu poate fi imputat reclamanţilor că, deşi la momentul depunerii notificării, terenul se putea restitui în natură, datorită trimiterii notificării între instituţiile administrative s-a permis unui terţ să dobândească drepturi asupra imobilului în litigiu, cu toate că, atât A.V.A.S.-ul, cât şi pârâta au fost înştiinţaţi de Primărie şi de reclamanţi de solicitările efectuate.
Motivarea instanţei de apel va fi substituită de Înalta Curte, în sensul că restituirea în natură a terenului către reclamanţi nu poate afecta, din punct de vedere juridic, contractul de vânzare de acţiuni de la stat către SC I.C.O.M. SA - singurul aspect fiind legat de diminuarea patrimoniului acestei societăţi.
Deşi cererea de recurs este foarte amplă, multe din criticile invocate - data încheierii contractului de privatizare, modul de dobândire a patrimoniului, întabularea imobilului - sunt aspecte care privesc stabilirea situaţiei de fapt şi evaluarea probatoriului, care ţin, în esenţă, de temeinicia hotărârii atacate şi nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.
Au fost invocate în drept dispoziţiile art. 304 pct. 4 şi 6 C. proc. civ., însă argumentele aduse sunt de nelegalitate, fiind subsumate de instanţa de recurs dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi analizate, ca atare.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul disp. art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC I.C.O.M. SA împotriva Deciziei nr. 162/A din 11 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2872/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2881/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
