ICCJ. Decizia nr. 2914/2014. Civil. Contestaţie decizie de concediere. Revizuire - Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2914/2014

Dosar nr. 126/36/2014

Şedinţa publică din 29 octombrie 2014

Asupra cererii de revizuire de faţă constată următoarele:

Prin decizia nr. 37/CM din 28 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, s-a admis cererea de revizuire formulată de SC S.R. SA - Sucursala M. 1 Constanţa Sud împotriva deciziei civile nr. 1162 din 2 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul nr. 9386/118/2012, în contradictoriu cu reclamantul C.T. S-a schimbat în parte decizia atacată, în sensul că s-a înlăturat dispoziţia referitoare la reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior concedierii şi a fost obligată pârâta la plata despăgubirilor prevăzute de art. 80 alin. (1) C. muncii, de la data concedierii până la 14 august 2012.

S-au menţinut restul dispoziţiilor deciziei.

Împotriva deciziei a formulat cerere de revizuire C.T., întemeiată pe prevederile pct. 7 al art. 322 C. proc. civ., arătând că este contrară deciziei nr. 1162/2013 pronunţată de aceeaşi Curte de apel.

Competenţa soluţionării cererii a fost declinată, de către Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, prin decizia nr. 163 CM din 19 mai 2014, în favoarea Înaltei Curţi.

Cererea de revizuire este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare în considerarea argumentelor ce succed.

Art. 322 pct. 7 C. proc. civ., invocat de revizuent ca temei de drept al cererii, stipulează că revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs.

Prin urmare, textul cuprinde precizarea, în ceea ce priveşte hotărârile care pot face obiectul căii extraordinare de atac, că revizuirea este posibilă numai dacă se atacă o hotărâre dată de o instanţă de recurs atunci când a evocat fondul şi numai dacă hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Se constată însă că în speţă, ipoteza reglementată de textul de lege nu este respectată.

Se observă astfel că în cauză nu se regăseşte situaţia premisă a textului de lege invocat ca temei juridic al exercitării căii extraordinare de atac în ceea ce priveşte faptul că hotărârile pretins potrivnice să fie pronunţate în dosare diferite.

Se reţine, în acest context, că prin reglementarea cuprinsă la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situaţiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze şi neobservându-se existenţa lucrului judecat, s-ar ajunge la hotărâri potrivnice ale căror dispozitive nu se pot concilia, aceste prevederi reprezentând un remediu procesual pentru situaţia nesocotirii autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri.

În cauza de faţă, o astfel de ipoteză este cu totul exclusă a fi produsă, întrucât deciziile pretins potrivnice sunt pronunţate în aceeaşi cauză, nefiind astfel întrunită teza la care se referă textul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.

Prin urmare, raportând cererea de revizuire formulată, la cerinţele impuse de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecăţii, aceste condiţii nu sunt îndeplinite, pentru a fi operant motivul de revizuire reglementat de acest text de lege.

Pentru cele ce preced, cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de C.T. împotriva deciziei nr. 37/CM din 28 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2914/2014. Civil. Contestaţie decizie de concediere. Revizuire - Recurs