ICCJ. Decizia nr. 2918/2014. Civil. Recalculare pensie. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2918/2014
Dosar nr. 1014/95/2014
Şedinţa publică din 29 octombrie 2014
Asupra recursului constată următoarele:
Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, prin decizia nr. 1265 din 3 septembrie 2014 a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul H.C. împotriva sentinţei civile nr. 1385 din 5 iunie 2014 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 1014/95/2014.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul H.C.
În prealabil analizei motivelor de recurs, Înalta Curte constată că acesta nu este admisibil, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.
Prin dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Una dintre regulile comune referitoare la instituirea şi exercitarea căilor de atac este unicitatea dreptului de a uza de o atare cale. Aceasta înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două ori de una şi aceeaşi cale de atac. În caz contrar, excepţia puterii lucrului judecat va putea fi invocată de cel interesat sau de instanţă din oficiu, spre a se anihila calea de atac inadmisibilă.
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., sunt irevocabile hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.
Or, în speţă, s-a exercitat calea extraordinară de atac a recursului împotriva deciziei civile nr. 1265 din 3 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în recurs.
Prin urmare, hotărârea curţii de apel, fiind irevocabilă, nu putea fi atacată din nou cu recurs, întrucât s-ar deschide calea „recursului la recurs”, ceea ce nu a fost în intenţia legiuitorului.
Astfel, recurentul nu s-a conformat unei condiţii specifice de admisibilitate a recursului în această materie.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Cum recursul de faţă înfrânge această regulă a procedurii civile, el se priveşte ca inadmisibil şi va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul H.C. împotriva deciziei nr. 1265 din 3 septembrie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 2917/2014. Civil. Recalculare pensie.... | ICCJ. Decizia nr. 2928/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
---|