ICCJ. Decizia nr. 2938/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2938/2014
Dosar nr. 45061/3/2010
Şedinţa publică din 30 octombrie 2014
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 21 septembrie 2010, contestatorii R.M.L. si R.D., au formulat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 contestaţie împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 92 din 05 august 2010 prin care au fost stabilite, în temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. (8) și (9) din Legea nr. 198/2004 completată si modificată, coroborate cu dispoziţiile art. 4 alin. (13) din Norma metodologica de aplicare a Legii nr. 19872004 aprobata prin H.G. nr. 434/2009, despăgubiri in cuantum de 237.698 lei pentru imobilul în suprafaţa de 178 mp situat în Bucureşti, sectorul 1 identificat cu numărul cadastral.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că suprafaţa de teren de 178 mp care a fost expropriată pentru cauză de utilitate publică face parte din suprafaţa totala de 16.800 mp a terenului imobil situat in Bucureşti, sectorul 1, identificat cu nr. cadastral, al cărui proprietari sunt, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 16 martie 2006 de B.N.P., „N.C.T.”
Cu privire la această suprafaţă de teren a existat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, litigiul ce face obiectul Dosarului nr. 11520/3/2008, în care părţi sunt contestatorii, calitate de pârâţi si Municipiul Bucureşti - D.T.D.S.C., în calitate de reclamant. Obiectul dosarului menţionat ii reprezintă tocmai exproprierea suprafeţei de teren de 178 mp solicitată de către Municipiul Bucureşti in baza Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica.
Prin încheierea de şedinţă din data de 22 aprilie 2011, tribunalul a dispus înaintarea dosarul către, secţia a III-a civilă, în vederea conexării cauzei la Dosarul nr. 11520/3/2008, cu termen de judecată la data de 12 mai 2011, dar prin încheierea de şedinţă din 01 septembrie 2011, s-a respins cererea de conexare a acestuia la Dosarul nr. 11520/3/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Cauza a fost repusă pe rol şi s-a acordat termen pentru continuarea judecăţii la 21 octombrie 2011.
Prin sentinţa civilă nr. 167 din 01 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis contestaţia formulată de contestatorii R.M.L. şi R.D., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti - Comisia Pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, a fost anulată Hotărârea nr. 92 din 05 august 2010 emisă de Municipiul Bucureşti - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a stabilit valoarea despăgubirilor pentru terenul în suprafaţă de 178 mp care a făcut parte din suprafaţa totală de 16.800 mp situat în Bucureşti, sectorul 1 şi care a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică, la suma de 349.055 lei (ce include şi T.V.A.), a fost omologat raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză şi au fost obligaţi reclamanţii la plata sumei de 3.800 lei diferenţă onorariu de expert, ce a fost consemnat în contul B.L.E.J.T.C. - T.B. deschis la C.E.C. Bank Lipcani - Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele considerente:
La 16 martie 2006, reclamanţii R.M.L. şi R.D. au dobândit un teren în suprafaţă de 16.800 mp situat în Bucureşti, sector 1 contra sumei de 1.008.403, 36 lei.
Ulterior, prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 92 din 05 august 2010 emisă de Municipiul Bucureşti - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 s-a dispus acordarea unor despăgubiri în cuantum de 237.698 lei pentru suprafaţa de teren de 178 mp din suprafaţa deţinută de către reclamanţi ca urmare a declanşării procedurilor de expropriere a imobilelor afectate de proiectul „Supralărgire str. G.I.S. - B-dul I.I.B.”
Reclamanţii au contestat această sumă solicitând anularea Deciziei nr. 92/2010 şi stabilirea valorii despăgubirilor la valoarea reală de piaţă a imobilului.
Tribunalul a reţinut concluzia experţilor ing. I.A. şi ing. Ş.G. din raportul de expertiză efectuat şi anume că valoarea terenului de 178 mp la data evaluării şi anume 09 octombrie 2012 ar fi în sumă de 429,64 euro mp (1.960,98 lei mp), adică o valoare de 349.055 lei pentru întreaga suprafaţă, sumă care cuprinde şi T.V.A. (fără T.V.A. valoarea reţinută de către instanţă era de 281.495 lei).
Experta B.A.M.D. a reţinut o valoare de 220.385 lei la data de 05 august 2010 la cursul euro din acea dată, concluzionând că întrucât nu au fost demarate lucrări de construcţii conform unui proiect avizat, nu există prejudiciu cuantificabil. Această concluzie nu a fost reţinută de către tribunal întrucât urma să se pronunţe cu privire la valoarea terenului din data de 09 octombrie 2012, existând o diferenţă între cele 2 evaluări.
Tribunalul a dispus omologarea raportului de expertiză efectuat în cauză la 08 octombrie 2012 şi răspunsul la obiecţiuni din 12 noiembrie 2012 cu anexa nr. 1.
Tribunalul a admis şi cererea formulată de către experţi de majorare a onorariului potrivit muncii prestate cu suma de 3.800 lei, sumă ce a fost achitată de către reclamanţi în contul B.L.E.T.J.C. - T.B., deschis la C.E.C. Bank Lipcani - Bucureşti.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 şi reclamanţii R.D. şi R.M.L.
Prin Decizia nr. 245/A din 5 iunie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelul declarat de reclamanţi, a admis apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, a fost modificată în tot sentinţa tribunalului, în sensul că a fost respinsă contestaţia, ca neîntemeiată. Au fost obligaţi apelanţii - reclamanţi la plata sumei de 3.150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea onorariului de expertiză, către apelantul pârât Municipiul Bucureşti.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:
În litigiul dedus judecăţii, reclamanţii au contestat cuantumul despăgubirilor care le-au fost acordate pentru suprafaţa de 178 mp teren, situat în Bucureşti, sector 1, identificat cu nr. cadastral.
Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 05 august 2010 s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 237.698 lei.
Urmare contestaţiei formulate de către reclamanţi şi a probatoriului administrat în primă instanţă, tribunalul a reţinut că valoarea corectă a despăgubirilor ar fi de 349.055 lei (sumă care include şi T.V.A.), astfel că, omologându-se raportul de expertiză efectuat, s-a admis contestaţia, s-a anulat hotărârea, s-a stabilit valoarea despăgubirilor la suma menţionată şi au fost obligaţi reclamanţii la plata diferenţei onorariului de expert, întrucât aceştia nu solicitaseră cheltuieli de judecată.
În apelul declarat de către Parchet s-a criticat valoarea despăgubirilor acordate de către prima instanţă, prin raportare la faptul că a fost stabilită printr-o expertiză care nu respecta dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât se raporta la oferte de vânzare şi nu la tranzacţii efective cu imobile similare situate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială.
Având în vedere atât practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie, cât şi practica curţii de apel, conform cărora, evaluarea despăgubirilor nu este legală dacă experţii au în vedere preţuri indicate în oferte de vânzare publicate în presă sau pe site-uri de specialitate, Curtea a reţinut că despăgubirile stabilite de către prima instanţă sunt nelegale, iar apelurile declarate de către pârât şi de către Ministerul Public sunt întemeiate.
Din probatoriul administrat în faza apelului a rezultat o cu totul altă valoare a terenului expropriat, deoarece experţii care au alcătuit comisia au efectuat evaluările prin raportare la contracte de vânzare-cumpărare efective a unor imobile similare celui expropriat, situate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială. Deşi experţii au avut două puncte de vedere diferite, în ceea ce priveşte valoarea terenului expropriat, Curtea a constatat că, atât prin raportare la punctul de vedere al experţilor C.M. şi B.A.M.D., cât şi prin punctul de vedere al expertului S.F., hotărârea din 05 august 2010 trebuia menţinută, deoarece suma de 237.698 lei acordată cu titlu de despăgubiri de către expropriator, este superioară evaluării experţilor din raportul de expertiză administrat în apel, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994. Astfel, experţii C.M. şi B.A.M.D. au evaluat terenul în suprafaţă de 178 mp, la data de 24 ianuarie 2014, la valoarea de 119.688 lei, (completare la raportul de expertiză tehnică imobiliară filele 235-236 dosar apel) iar experta S.F. a evaluat acelaşi teren la aceeaşi dată, la valoarea de 172.481 lei. Ambele valori se situează sub valoarea despăgubirilor acordare de către expropriator, astfel că, urmare admiterii apelurilor pârâtului şi Ministerului Public, a fost schimbată în tot sentinţa, în sensul că a fost respinsă contestaţia ca neîntemeiată.
Apelul declarat de către reclamanţi a fost respins ca nefondat, deoarece aceştia au solicitat o sumă superioară chiar şi sumei acordată de către prima instanţă. Curtea nu a avut în vedere valoarea despăgubirilor calculate în faţa primei instanţe prin raportare la momentul exproprierii deoarece legea se referă la calcularea valorii din momentul efectuării expertizei. Practica instanţelor este constantă în sensul că momentul la care se evaluează imobilul expropriat este cel la care se efectuează raportul.
În baza art. 274 C. proc. civ., ţinând seama de faptul că apelanţii reclamanţi au căzut în pretenţii, atât ca urmare a respingerii propriului apel, cât şi ca urmare a admiterii apelului pârâtului, Curtea a obligat apelanţii reclamanţi la plata sumei de 3.150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea onorariului de expertiză, către apelantul pârât Municipiul Bucureşti.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii au formulat următoarele critici:
Instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia pe un raport de expertiză efectuat în baza a doar 5 contracte de vânzare cumpărare, furnizate de către pârâtul Municipiul Bucureşti, ceea ce duce la concluzia că experţii nu au identificat suficiente date cu privire la tranzacţii cu proprietăţi comparabile.
Deşi au efectuat numeroase demersuri pentru a intra în posesia unor contracte de vânzare cumpărare cu imobile similare, acestea au rămas fără rezultat, întrucât birourile notariale nu furnizează aceste contracte. Aşa fiind, recurenţii susţin că au fost în imposibilitate de a-şi exprima poziţia şi de a se apăra faţă de probatoriul furnizat de pârât.
În plus, imobilele menţionate în contractele prezentate de pârât nu sunt similare cu cel expropriat, fiind amplasate în plan secund sau fără cale de acces.
În efectuarea expertizei, s-au avut în vedere două metode de evaluare, respectiv metoda comparaţiei prin bonitate şi metoda comparaţiei directe, iar pentru o corectă evaluare, instanţa trebuia să aibă în vedere rezultatul obţinut prin metoda comparaţiei directe.
Susţin recurenţii că instanţa de fond a stabilit în mod corect cuantumul despăgubirilor stabilite pentru terenul în litigiu la momentul exproprierii.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului pârâtului şi al Parchetului, admiterea apelului reclamanţilor, cu consecinţa menţinerii hotărârii instanţei de fond.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, încadrate de recurenţi în motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul - pârât Municipiul Bucureşti, nu poate fi primită, întrucât recurenţii au formulat critici care se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., respectiv cel reglementat de pct. 9, în sensul celor ce se vor arăta în continuare.
Prin memoriul de recurs, recurenţii au susţinut încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 deoarece expertiza pe care instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia nu s-ar fi raportat la criteriul prevăzut de acest text de lege în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, instanţa având în vedere doar un număr de 5 contracte de vânzare cumpărare.
Legea prevede care sunt criteriile în raport cu care instanţele au a stabili cuantumul despăgubirii în caz de expropriere.
Anume, dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 prevăd că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”.
Contrar celor susţinute de recurenţi, instanţa de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor pe baza unui raport de expertiză efectuat în faza procesuală a apelului, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, experţii ţinând seama de preţul cu care s-au vândut, în mod obişnuit, terenurile de acelaşi fel, situate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, la data efectuării raportului de expertiză, neputând fi primită susţinerea recurenţilor în sensul că la efectuarea expertizei s-au avut în vedere doar 5 contracte de vânzare cumpărare, atâta vreme cât legea nu prevede un număr de contracte de care instanţa şi experţii să ţină seama.
Cât timp legiuitorul a reglementat criterii de evaluare a despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor expropriate, iar curtea de apel a aplicat si respectat aceste criterii, stabilind o despăgubire proporţională, ca urmare a măsurii exproprierii suportată de recurenta-reclamantă, hotărârea astfel pronunţată satisface, în opinia instanţei de recurs, exigenţele art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului si ale legislaţiei interne şi nu poate reprezenta o încălcare a normelor naţionale sau convenţionale.
Critica recurenţilor cu privire la momentul stabilirii despăgubirii, respectiv cel al efectuării raportului de expertiză în faza procesuală a apelului este nefondată şi nu poate fi primită.
Astfel, afirmaţiile recurenţilor conform cărora expertiza efectuată la fond este cea corectă, întrucât a stabilit cuantumul despăgubirilor la momentul exproprierii nu au susţinere în dispoziţiile legale aplicabile în cauză, urmând a fi înlăturate, întrucât acest moment este stabilit în mod imperativ de lege, sens în care art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 dispune: „La calcularea despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (…).„
Textul de lege prevede cu claritate şi fără posibilitate de interpretare care este momentul în raport cu care experţii au a calcula şi instanţele de judecată au a stabili cuantumul despăgubirii, anume momentul „întocmirii raportului de expertiză”.
Acest text de lege, în aplicarea principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, nu permite interpretului să stabilească un alt moment în raport cu care să se calculeze valoarea despăgubirilor pentru terenurile expropriate.
Cum reclamanţii au înţeles să-şi asume demersul judiciar prin intermediul căruia au înţeles să conteste cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator, aceştia trebuie să-şi asume şi momentul în raport de care urma să se stabilească judiciar despăgubirea, neputând solicita, contrar normei de drept, calcularea despăgubirii la un alt moment.
Pentru aceste argumente, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului, ca nefondată.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii R.D. şi R.M.L. împotriva Deciziei nr. 245/A din 5 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2936/2014. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2972/2014. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
