ICCJ. Decizia nr. 2973/2014. Civil. Marcă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2973/2014
Dosar nr. 15788/118/2012
Şedinţa publică din 31 octombrie 2014
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub numărul 15788/118/2012 reclamantul V.O.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC D.R.I. SRL, să se instituie, pe cale judiciară, următoarele interdicţii pentru pârâtă: de a folosi denumirea mărcii individuale D.R.I., cu element figurativ, pentru produsele şi serviciile din clasele nr. 35: publicitate; conducerea şi administrarea afacerilor; lucrări de birou şi nr. 39: Transport; ambalare şi depozitare a mărfurilor, organizare de călătorii; de a aplica marca amintită pe produse sau ambalaje; de a oferi sau comercializa produse ori a le deţine în acest scop, ori de a oferi sau presta servicii sub această marcă; de a utiliza marca pe documente sau pentru publicitate; de a pune în circulaţie, a exporta sau importa, a plasa sub un regim vamal suspensiv sau economic produse sub această marcă.
Reclamantul a relevat în susţinerea cererii că este titularul certificatului de înregistrare a mărcii constând din denumirea D.R.I., cu element figurativ nr. 97533 din 17 septembrie 2008 prin care i se conferă drept de protecţie a mărcii pentru o perioadă de 10 ani, pentru clasele deja enumerate; pârâta a folosit şi continuă să o folosească în activitatea sa, fără consimţământul titularului mărcii, efectuând acte de tipul celor menţionate în petitul acţiunii; în drept au fost invocate dispoziţiile art. 36 - 37 din Legea nr. 84/1998.
Prin Sentinţa civilă nr. 3590 din 23 decembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, fost admisă acţiunea formulată de reclamantul V.O.D., în contradictoriu cu pârâta SC D.R.I. SRL şi a fost instituită, în sarcina societăţii pârâte, interdicţia de a folosi denumirea mărcii individuale D.R.I., cu element figurativ, pentru produsele şi serviciile din clasele nr. 35: Publicitate; conducerea şi administrarea afacerilor; lucrări de birou şi nr. 39: Transport; ambalare şi deportare a mărfurilor, organizare de călătorii; de a aplica marca amintită pe produse sau ambalaje; de a oferi sau comercializa produse ori a le deţine în acest scop, ori de a oferi sau presta servicii sub această marcă; de a utiliza marca pe documente sau pentru publicitate; de a pune în circulaţie, a exporta sau importa, a plasa sub un regim vamal suspensiv sau economic produse sub această marcă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC D.R.I. SRL.
Urmare rezoluţiei completului de judecată desemnat să soluţioneze cauza, recurenta-pârâtă a fost citată cu menţiunea de a timbra cererea cu timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, pentru termenul din 24 martie 2012.
Prin Decizia civilă nr. 158 din 24 martie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost anulat, ca insuficient timbrat, apelul declarat de pârâta SC D.R.I. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 3590 din 23 decembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 15788/118/2012.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Pârâta a fost citată cu menţiunea de a timbra cererea cu timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, pentru termenul din 24 martie 2012.
Conform art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, "în cazul nerespectării dispoziţiilor prezentei ordonanţe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru".
Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat sau până cel târziu la primul termen de judecată, iar neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, cu anularea acţiunii sau cererii.
Cum pârâta nu s-a conformat dispoziţiilor imperative prevăzute de lege, nedepunând nici până la termenul de judecată acordat timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei, deşi a fost citată în acest sens la adresa menţionată în cererea de apel, instanţa de apel a anulat ca insuficient timbrat apelul declarat de pârâtă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC D.R.I. SRL.
În susţinerea motivelor de recurs, pârâta arată că anularea apelului ca netimbrat este nelegală deoarece, la data de 24 martie 2014, O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, a fost abrogată prin O.U.G nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru, pe de o parte, iar pe de altă parte, la data de 24 martie 2014, niciun oficiu poştal nu mai comercializa timbre judiciare, motiv pentru care a fost în imposibilitate de a asigura plata timbrului judiciar, mai presus de voinţa sa.
În condiţiile în care pârâta a achitat suma de 100 lei, taxă judiciară de timbru, consideră că putea asigura şi plata timbrului judiciar de 0,15 lei, dacă acest lucru era posibil.
Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat sau până cel mai târziu la primul termen de judecată, iar neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, cu anularea cererii, situaţie care nu se regăseşte în speţă, întrucât, pe de o parte, pârâta a asigurat plata taxei judiciare de timbru, sens în care nu se impunea sancţiunea prevăzută la art. 20 alin. (3), iar, pe de altă parte, conform art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, nu prevede neplata timbrului judiciar cu sancţiunea anulării cererii, cel mult, cu neprimirea şi înregistrarea cererii, dacă nu sunt timbrate corespunzător.
Totodată, la data pronunţării deciziei, Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost abrogată prin O.U.G nr. 80/2013, aplicabilă la momentul pronunţării instanţei,
În continuare, recurenta-pârâtă face o expunere a situaţie de fapt şi de drept a cauzei, concluzionând că, de la momentul înregistrării mărcii şi până în prezent reclamantul nu a folosit marca înregistrată în nume personal, ci numai în numele societăţii pârâte, ceea ce conduce în mod indubitabil la faptul că această marcă a fost reţinută pentru societatea pârâtă şi nu pentru acesta în nume personal.
Cererea de recurs nu a fost încadrată în prevederile art. 304 C. proc. civ.
Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., precum şi excepţia lipsei de interes în declararea recursului, motivat de faptul că societatea recurentă şi-a suspendat activitatea la registrul comerţului.
La termenul de şedinţă din data de 17 octombrie 2014, Înalta Curte a respins excepţiile invocate prin întâmpinare pentru motivele arătate în încheierea de dezbateri şi care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Examinând hotărârea recurată în raport de criticile formulate, ce pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, având în vedere considerentele ce succed:
Criticile recurentei-pârâte în sensul că hotărârea atacată este nelegală deoarece, la data de 24 martie 2014 (când a fost pronunţată decizia recurată) atât Legea nr. 146/1997, cât şi O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar erau abrogate prin O.U.G nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru, fiind aplicabile astfel prevederile acestui ultim act normativ, nu sunt fondate, întrucât, potrivit art. 55 al O.U.G. nr. 80/2013, "pentru cererile şi acţiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc şi se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor".
Cum, în speţă, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 28 decembrie 2012, anterior intrării în vigoare prevederilor O.U.G. nr. 80 din 26 iunie 2013, sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 146/1997 şi ale O.G. nr. 32/1995.
Se constată, însă, ca fiind fondată, critica recurentei cu privire la faptul că nu se impunea sancţiunea prevăzută la art. 20 alin. (3) al Legii nr. 146/1997 întrucât a plătit taxa judiciară de timbru, iar art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar nu prevede sancţiunea anulării cererii pentru neplata timbrului judiciar, sancţiunea constând, cel mult, în neprimirea sau înregistrarea cererilor, dacă nu sunt timbrate corespunzător.
Potrivit art. 9 din O.G. nr. 32/1995, "(1) Cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite şi înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător. (2) În cazul nerespectării dispoziţiilor prezentei ordonanţe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru".
Astfel, se reţine că apelul declarat de pârâtă a fost timbrat cu suma de 100 lei, pârâta fiind citată pentru primul termen de judecată cu menţiunea de a depune un timbru judiciar de 0,15 lei.
La termenul din 24 martie 2014, instanţa de apel a constatat faptul că societatea pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţia ce îi fusese pusă în vedere, apelul acesteia fiind anulat ca insuficient timbrat.
Obligaţia aplicării unui timbru judiciar în calea de atac a apelului reprezintă o obligaţie stabilită prin O.G. nr. 32/1995 şi Legea nr. 146/1997, acte normative al căror scop este acela de a reglementa unele din condiţiile accesului la o instanţă.
Critica reţinută în cauză vizează direct exerciţiul concret al dreptului de acces la justiţie, drept protejat atât de legislaţia internă, cât şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât anularea apelului ca insuficient timbrat este de natură a-i produce, recurentei-pârâte, o gravă şi iremediabilă vătămare din perspectiva nejudecării căii de atac a apelului.
Art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanţă să îi determine drepturile şi obligaţiile civile. Astfel, se consacră "dreptul la justiţie" adică de a sesiza un tribunal în materie civilă, iar acesta nu constituie decât un aspect.
Totuşi, dreptul la justiţiei nu este unul absolut. El se pretează la limitări pentru că el comandă, chiar prin natura sa, o reglementare din partea statului, care are alegerea mijloacelor de a se ajunge la atingerea acestui scop, astfel cum se reţine de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Weissman contra României, publicată în M. Of. nr. 588/27.08.2007, în care s-a statuat ca "în pofida marjei de apreciere de care dispune statul în această materie - taxă judiciară timbru, Curtea subliniază că limitarea dreptului de acces la un tribunal nu este compatibilă cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţie decât dacă prin aceasta se urmăreşte un scop legitim şi dacă există un grad rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul vizat".
În acest context, Înalta Curte constată că măsura dispusă de instanţa de apel, la primul termen de judecată, apare ca excesivă şi disproporţionată în raport de caracterul accesoriu al timbrului judiciar faţă de taxa judiciară de timbru.
Astfel, norma reprezentată de art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 potrivit căreia, în cazul nerespectării dispoziţiilor ordonanţei, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru, permite aplicarea sancţiunii anulării, însă numai cu caracter accesoriu faţă de aceeaşi sancţiune aplicată pentru neachitarea taxei judiciare de timbru.
Cum recurenta a achitat taxa judiciară de timbru aferentă apelului, aplicarea sancţiunii anulării doar pentru nedepunerea unui timbru judiciar de 0,15 lei încalcă prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la justiţie existent în favoarea recurentei-pârâte.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct 9 C. proc. civ., va fi admis recursul pârâtei, va fi casata Decizia nr. 158 din 24 martie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi va fi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC D.R.I. SRL împotriva Deciziei nr. 158 din 24 martie 2014 a Curţii de Apei Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 octombrie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2972/2014. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2974/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
