ICCJ. Decizia nr. 296/2014. Civil. Reziliere contract. Evacuare. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 296/2014

Dosar nr. 4534/3/2011

Şedinţa publică de la 30 ianuarie 2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 7880 din 06 iunie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a admis cererea principală formulată de reclamantul T.O.E., în contradictoriu cu pârâta SC C.M.A. SRL Bucureşti, a constatat intervenită rezilierea contractului de închiriere din 18 februarie 2009, dispunându-se evacuarea pârâtei SC C.M.A. SRL Bucureşti din imobilul ce a făcut obiectul contractului de închiriere reziliat, situat, sector 1 Bucureşti şi a respins ca neîntemeiată cererea de intervenţie în interesul pârâtei formulată de intervenienta C.F., fostă T.

A obligat pârâta la plata sumei de 1.082 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

în esenţă, tribunalul a reţinut că activarea pactului comisoriu inserat la Cap. IX art. 2 lit. c) din contract s-a realizat în condiţiile convenite de părţi, pârâta fiind pusă în întârziere prin notificarea din 3 din 11 februarie 2010, motiv pentru care a constatat intervenită rezilierea.

În ceea ce priveşte evacuarea, tribunalul a reţinut că urmare a desfiinţării contractului în baza căruia pârâta folosea imobilul, aceasta nu mai justifică un titlu valabil pentru păstrarea folosinţei imobilului.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, prin Decizia civilă nr. 4 din 11 ianuarie 2013, a anulat ca netimbrate apelurile declarate de intervenienta T.F. şi de pârâta SC C.M.A. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 7880 din 6 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în contradictoriu cu reclamantul T.E.O.

A obligat apelantele la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimat.

Împotriva Deciziei civile nr. 4 din 11 ianuarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a declarat recurs pârâta SC C.M.A. SRL Bucureşti, întemeiat pe art. 304 pct. 9 ;C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre Tejudecare.

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte, conform dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 11 şi 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, modificată, a luat în examinare aspectul netimbrării recursului, având în vedere că acesta primează înaintea oricăror alte cereri şi excepţii, formulate în faţa instanţelor de judecată şi a reţinut următoarele:

Pentru termenul de astăzi, recurenta a fost citată cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei şi a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, conform dovezii de comunicare a citaţiei aflată la fila 7 dosar recurs, obligaţie pe care aceasta în mod nejustificat nu şi-a îndeplinit-o.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată, privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc an excepţional, până la termenul stabilit de către instanţă.

Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a legii şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995, modificate, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, cererea va fi anulată ca netimbrată.

Cum problema timbrajului se analizează prioritar oricăror cereri, excepţii, motive de recurs, constatând că cererea pârâtei nu a fost timbrată anticipat şi nici până la termenul stabilit de instanţă, 30 ianuarie 2014, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită şi că în cauză nu operează scutirea legală de la plata taxei de timbru, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) şi (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 modificată şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995, să dispună anularea recursului declarat de pârâta SC C.M.A. SRL Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 4 din 11 ianuarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC C.M.A. SRL Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 4 din 11 ianuarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 296/2014. Civil. Reziliere contract. Evacuare. Recurs