ICCJ. Decizia nr. 292/2014. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 292/2014
Dosar nr. 4574/320/2009
Şedinţa publică de la 30 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3068 din 19 octombrie 2012, Tribunalul Mureş a respins ca inadmisibilă cererea formulată şi precizată de reclamanta R.N.P.R.D.S. Mureş-Tg. Mureş, în contradictoriu cu pârâţii judeţul Mureş prin Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Consiliul Judeţean Mureş şi Statul Român prin M.F.P. - reprezentat de D.G.F.P.M.-Tg. Mureş, având ca obiect:
- constatarea şi recunoaşterea dreptului de proprietate al Statului Român asupra terenului în suprafaţă de 43,5 ha, înscris în C.F. Gomeşti;
- constatarea nulităţii absolute a tuturor actelor administrative emise după preluarea imobilului prin H.G. 1184/2006;
- anularea şi rectificarea înscrierilor de carte funciară prin radierea dreptului de proprietate al Judeţului Mureş şi înscrierea dreptului de proprietate publică în favoarea Statului Român.
De asemenea, a respins ca fiind lipsită de interes cererea reclamantei având ca obiect:
- constatarea şi recunoaşterea dreptului de administrare al R.N.P.R.D.S. Mureş asupra imobilului amintit;
- constatarea nulităţii absolute a tuturor actelor administrative emise după preluarea imobilului prin H.G. 1184/2006;
- anularea şi rectificarea înscrierilor de carte funciară prin radierea dreptului de administrare al Consiliului Judeţean Mureş şi înscrierea dreptului de administrare în favoarea R.N.P. Romsilva - Direcţia Silvică Mureş.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 164 din 9 august 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 612 din 8 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost respinsă excepţia de nelegalitate invocată de către reclamantă cu privire la H.G. nr. 1184/2006, prin care s-a aprobat transmiterea imobilului aflat în litigiu din domeniul public al Statului Român şi din administrarea M.A.N., în domeniul public al Judeţului Mureş şi în administrarea Consiliului Judeţean Mureş.
Relativ la cererile deduse judecăţii în prezenta cauză, instanţa a constatat că reclamanta tinde la recunoaşterea unui drept de proprietate cu privire la imobilul din litigiu în favoarea unei terţe persoane - Statul Român, care însă nu a înţeles să intervină în proces cu pretenţii proprii în acest sens, împrejurare în raport de care primele trei petite ale acţiunii sunt inadmisibile, o atare soluţie fiind susţinută şi de prevederile art. 111 din C. proc. civ.
În ceea ce priveşte cererea având ca obiect recunoaşterea dreptului de administrare asupra aceluiaşi imobil, împreună cu petitele subsecvente, instanţa a apreciat că reclamanta nu justifică un interes născut şi actual, din actele dosarului nereieşind că ar fi expusă suportării vreunui prejudiciu în cazul nerecurgerii la prezenta acţiune în justiţie, imobilul aflându-se sub supravegherea Direcţiei Judeţene de Pază Mureş, instituţie publică subordonată consiliului judeţean.
Reclamanta a declarat recurs împotriva hotărârii anterior descrise, iar prin încheierea din 17 ianuarie 2013 acesta a fost recalificat în apel, reţinându-se incidenţa prevederilor art. 282 alin. (1) din C. proc. civ.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, prin Decizia nr. 2/ A din 17 ianuarie 2013, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta R.N.P.R. Directia Silvică Mureş-Tg. Mureş -Tg. Mureş, împotriva sentinţei civile nr. 3068 din 19 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Mureş.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut următoarele:
Că, în argumentarea acţiunii civile formulate, reclamanta a invocat dreptul său de administrare asupra imobilului care formează obiectul litigiului, drept prevăzut de Codul Silvic şi de Regulamentul de reorganizare a R.N.P.R.D.S., arătând că titularul dreptului de proprietate asupra acestuia este Statul Român, întrucât bunul ar aparţine domeniului public al statului, situaţie în care este supus şi reglementărilor Legii 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, dar că reclamanta a omis a observa că prin H.G. nr. 1184/2006, s-a aprobat trecerea imobilului din domeniul public al Statului şi din administrarea M.A.N., în domeniul public al Judeţului Mureş şi în administrarea Consiliului Judeţean Mureş, iar excepţia de nelegalitate invocată în privinţa hotărârii de guvern amintite a fost respinsă în mod irevocabil de către instanţele de contencios administrativ şi fiscal.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 164 din 9 august 2011, Curtea de Apel Târgu Mureş a reţinut că la emiterea H.G. nr. 1184/2006 au fost respectate prevederile art. 9 alin. (1) şi ale art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998, din înscrisurile depuse la dosar reieşind că titularul dreptului de administrare asupra imobilului era, la data transmiterii acestuia, M.A.N.
Sentinţa civilă nr. 164 din 9 august 2011, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş a devenit irevocabilă prin Decizia nr. 612 din 8 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a menţionat încă o dată faptul că imobilul nu se afla la data transmiterii în administrarea R.N.P.R.D.S., titularul dreptului de administrare fiind M.A..N şi că apartenenţa unui teren pe care se află construit un imobil, la fondul forestier naţional, nu implică un drept de administrare în favoarea R.N.P.R.D.S., aceasta având un drept de administrare ex lege doar în ceea ce priveşte fondul forestier proprietate publică a statului, astfel că nu poate fi reţinută existenţa unui drept de administrare în favoarea recurentei la data emiterii actului administrativ contestat.
Curtea de Apel Tg. Mureş a apreciat că în raport de această situaţie, reiterarea în calea de atac a apelului, a criticilor de nelegalitate vizând H.G. nr. 1184/2006 nu poate conduce la repunerea în discuţie a unor aspecte irevocabil dezlegate de instanţa de recurs, un atare demers fiind contrar principiului autorităţii de lucru judecat.
Prin urmare, nefiind titulara dreptului de administrare asupra imobilului din litigiu, în mod corect a reţinut instanţa de fond faptul că reclamanta nu se află în situaţia de a justifica un interes născut şi actual pentru exercitarea prezentei acţiuni, neprobând cauzarea unui eventual prejudiciu, direct şi personal, prin exercitarea dreptului de administrare de către cel căruia i-a fost transmis prin hotărârea de guvern amintită, în speţă, pârâtul Consiliul Judeţean Mureş.
Relativ la cererea privind recunoaşterea dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului din litigiu, curtea a constatat că sunt pe deplin valabile argumentele anterior expuse, derivând din efectul substanţial al hotărârii judecătoreşti prin care s-a respins în mod irevocabil excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1184/2006, câtă vreme prin acest act normativ a fost aprobată transmiterea imobilului din domeniul public al statului în domeniul public al Judeţului Mureş.
Astfel fiind, neaflându-se în situaţia de a putea invoca încălcarea dreptului său de proprietate, reclamanta nu are aptitudinea de a acţiona în nume propriu pentru apărarea unui pretins drept aparţinând pârâtului, cu atât mai mult cu cât acesta din urmă nu a înţeles să emită pretenţii în sensul celor solicitate de către reclamantă, prin acţiunea formulată.
Pe de altă parte, aceeaşi solicitare este inadmisibilă şi prin prisma dispoziţiilor art. 111 din C. proc. civ., întrucât cererea privind recunoaşterea dreptului de proprietate este specifică acţiunii în realizare (revendicare) şi aparţine doar persoanei care poate pretinde un asemenea drept.
Împotriva Deciziei nr. 2/ A din 17 ianuarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a declarat recurs reclamanta R.N.P.R.D.S. Mureş-Tg. Mureş, întemeiat pe art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului său în sensul schimbării sentinţei şi admiterii acţiunii sale astfel cum a fost formulată şi motivată.
Recurenta, după o prezentare a situaţiei de fapt a susţinut în esenţă următoarele:
- Că imobilul în litigiu înscris în amenajamentul silvic se află în proprietatea publică a statului, aparţinând domeniului public al statului, situaţie în care este supus reglementărilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, astfel că dreptul său de administrare asupra acestuia derivă din prevederile Codului silvic şi că în mod greşit instanţa de apel i-a respins acţiunea ca inadmisibilă şi lipsită de interes.
Recurenta a susţinut că, deşi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este neunitară, invocând în acest sens Decizia nr. 2165/2005, Decizia nr. 1506/2002 şi Decizia nr. 9997/2006, prin Decizia nr. 15/2011 pronunţată de aceeaşi instanţă în recursul în interesul legii s-a stabilit în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 18/1991, că R.N.P.R.D.S. are calitate procesuală activă de a formula acţiuni în constatarea nulităţii absolute a actelor emise cu încălcarea prevederilor privind retrocedarea terenurilor forestiere din Legea nr. 18/1991, republicată, că aceste considerente conduc spre concluzia recunoaşterii de instanţa supremă a dreptului său de administrare a terenurilor ce aparţin fondului forestier naţional, în virtutea căruia poate introduce orice gen de acţiune în justiţie ce are ca scop apărarea integrităţii fondului forestier.
- Greşit a reţinut instanţa de apel autoritatea de lucru judecat, invocând Decizia nr. 612 din 8 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport de H.G. nr. 1184/2006, în condiţiile în care M.A.N. a avut în administrare doar construcţiile existente pe acest teren, situaţie în care, dat fiind regimul juridic al ternului, prin H.G. nr. 1184/2006 nu se putea opera un transfer al dreptului de proprietate din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ teritoriale.
- Referitor la cererea privind recunoaşterea dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului în litigiu, instanţa de apel în mod eronat a constatat că sunt pe deplin valabile argumentele derivând din hotărârea judecătorească prin care s-a respins în mod irevocabil excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1184/2006, în raport de obiectul acesteia, transmiterea imobilului din domeniul public al statului în domeniul public al Judeţului Mureş.
Instanţa de apel dând eficienţă dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ. a reţinut neîntemeiat că solicitarea sa este inadmisibilă şi că cererea privind recunoaşterea dreptului de proprietate este specifică acţiunii în realizare, revendicare, şi aparţine numai persoanei care poate pretinde un asemenea drept.
În mod greşit a reţinut instanţa de apel situaţia de fapt, în sensul că imobilul transferat din domeniul public al statului cuprinde şi terenul cu regim silvic, teren cu vegetaţie forestieră, nu numai clădirile edificate pe acesta, cu atât mai mult cu cât din protocolul încheiat în cauză, rezultă clar că M.A.N. administra doar construcţiile, iar societatea sa ca administrator al terenului cu regim silvic, al pădurii, nu a fost consultată cu privire la acest transfer şi nici nu a participat la predarea primirii pădurii respective, aspect ce a avut ca rezultat nerecunoaşterea dreptului său de administrare şi a calităţii de administrator legal al terenului în cauză, calitate conferită de Codul silvic la data transferului prin această hotărâre de guvern.
Faţă de această situaţie apreciază că greşit instanţa de apel i-a respins ca inadmisibilă acţiunea privind recunoaşterea dreptului de proprietate al imobilului în favoarea Statului Român, precum şi argumentele invocate în susţinerea interesului său legitim, prin raportare la dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. şi motivele în dovedirea dreptului său de administrare în temeiul Legii nr. 26/1996 şi Legii nr. 46/2008 - Codului silvic în vigoare, respectiv faptul că la data emiterii H.G. nr. 1184/2006 deţinea dreptul de administrare specială asupra terenului de 43,5 ha în regim silvic.
Ca atare, acest teren este şi în prezent, conform situaţiei ce rezultă din amenajamentul silvic depus în probaţiune, în proprietatea publică a statului, el nefiind niciodată în administrarea M.A.N., arboretele existente pe el având numai funcţia de protecţie a obiectivelor militare, acestea rămânând în administrarea R.N.P.R.D.S. Mureş.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, la data de 06 ianuarie 2014, intimaţii Judeţul Mureş prin Preşedintele Consiliului Jude ț ean Mureş şi Consiliul Judeţean Mureş, au susţinut legalitatea hotărârii instanţei de apel, arătând că acţiunea în recunoaşterea dreptului de proprietate este o acţiune în realizare care aparţine doar persoanei care pretinde un asemenea drept, iar ca efect al hotărârii de guvern amintite reclamanta nu se mai poate prevala de dreptul de administrare derivând din prevederile Codului silvic.
Analizând recursul declarat de reclamanta R.N.P.R.D.S. Mureş-Tg. Mureş împotriva Deciziei nr. 2/ A din 17 ianuarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, din perspectiva criticilor formulate şi temeiurilor de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Înalta Curte constată că, această critică este nefondată, întrucât contrar susţinerilor recurentei, motivele invocate de parte au făcut obiectul examinării de către instanţă, iar decizia este pronunţată cu respectarea art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, cât şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.
De altfel, se poate observa fără dubii că instanţa de apel a motivat detaliat decizia pronunţată, analizând excepţiile, în concordanţă cu textele de lege incidente cauzei, astfel că şi motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va fi respins.
Critica recurentei reclamante prin care a susţinut că dreptul său de administrare asupra imobilului în litigiu înscris în amenajamentul silvic, ce se află în proprietatea publică a statului, aparţinând domeniului public al statului, că acesta este supus reglementărilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic este nefondată, avându-se în vedere că Statul Român prin manifestarea sa de voinţă, exprimată prin H.G. nr. 1184/2006, a cărei legalitate a fost stabilită în două grade de jurisdicţie, a aprobat trecerea imobilului din domeniul public al statului şi din administrarea M.A.N., în domeniul public al Judeţului Mureş şi în administrarea Consiliului Judeţean Mureş.
În cauză, nu pot fi primite nici susţinerile recurentei cu privire la greşita reţinere a instanţei de apel investită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 1184/2006, prin care s-a transmis dreptul de proprietate, avându-se în vedere că M.A.N. avea un drept de administrare doar asupra clădirilor, nu şi asupra terenului cu vegetaţie forestieră, al cărui administrator de drept ar fi fost R.N.P.R.D.S., cu atât mai mult cu cât excepţia de nelegalitate invocată în privinţa hotărârii de guvern menţionate a fost respinsă în mod irevocabil de către instanţa de contencios administrativ şi fiscal.
Edificatoare în acest sens este sentinţa civilă nr. 164 din 9 august 2011 prin care Curtea de Apel Târgu Mureş a reţinut că la emiterea H.G. nr. 1184/2006 au fost respectate prevederile art. 9 alin. (1) şi ale art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998, din înscrisurile depuse la dosar reieşind că titularul dreptului de administrare asupra imobijului era, la data transmiterii acestuia, M.A.N., iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 612 din 8 februarie 2012, a stabilit irevocabil faptul că imobilul nu se afla la data transmiterii în administrarea R.N.P.R.D.S., cum în mod greşit a susţinut recurenta, că titularul dreptului de administrare era M.A.N., iar apartenenţa unui teren pe care se află construit un imobil, la fondul forestier naţional, nu implică un drept de administrare asupra acestuia în favoarea R.N.P.R.D.S., aceasta având un drept de administrare ex lege doar în ceea ce priveşte fondul forestier proprietate publică a statului.
Pe cale de consecinţă, întrucât imobilul în litigiu este în proprietatea publică a Judeţului Mureş, dreptul de administrare asupra acestuia nu mai aparţine ex lege recurentei, în condiţiile în care H.G. nr. 1184/2006, îi conferă acest drept autorităţii publice judeţene.
Cum titulara dreptului de administrare asupra imobilului din litigiu nu este reclamanta, în mod corect a reţinut instanţa de apel faptul că aceasta nu se află în situaţia de a justifica un interes născut şi actual pentru exercitarea prezentei acţiuni, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut nici dovada prejudiciului, prin exercitarea dreptului de administrare de către cel căruia i-a fost transmis prin hotărârea de guvern amintită, în speţă de pârâtul Consiliul Judeţean Mureş.
Or, fată de această situaţie, reiterarea în recurs a criticilor de nelegalitate vizând H.G. nr. 1184/2006, nu permite repunerea în discuţie a unor aspecte irevocabil dezlegate de către Înalta Curte în recurs, un atare demers opunându-se principiului autorităţii de lucru judecat.
Cât priveşte jurisprudenţa în domeniu a Înaltei Curţi, precum şi Decizia nr. 15/2011, pronunţată în recursul în interesul legii, invocată de recurentă cu privire asupra excepţiilor, se constată că acestea nu au incidenţă în cauză întrucât legitimează R.N.P.R.D.S. doar în formularea acţiunilor în constatarea nulităţii actelor având ca obiect retrocedarea terenurilor forestiere emise cu încălcarea prevederilor legale în materia fondului funciar.
Legat de cererea de recunoaştere a dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului din litigiu, se reţine că sunt pe deplin valabile argumentele anterior expuse, derivând din efectul hotărârii judecătoreşti prin care s-a respins în mod irevocabil excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1184/2006, câtă vreme prin acest act normativ a fost aprobată transmiterea imobilului din domeniul public al statului în domeniul public al Judeţului Mureş.
Cum recurenta nu se află în situaţia de a putea invoca încălcarea dreptului său de proprietate, nu are aptitudinea de a acţiona în nume propriu pentru apărarea unui pretins drept aparţinând Statului Român, cu atât mai mult cu cât acesta nu a înţeles să emită pretenţii în sensul celor solicitate de către reclamantă, prin acţiunea formulată.
De altfel, solicitarea recurentei este şi inadmisibilă, prin prisma dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., întrucât cererea privind recunoaşterea dreptului de proprietate este specifică acţiunii în realizare (revendicare) şi aparţine doar persoanei care poate pretinde un asemenea drept.
Faţă de această situaţie nu se mai justifică analiza criticilor privind fondul cauzei.
Deşi recurenta a menţionat ca temei al recursului şi art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că ipotezele pe care acest text de lege le conţine nu au suport în criticile formulate, întrucât acestea nu se referă la interpretarea greşită a vreunui act juridic dedus judecăţii, ci a invocat greşita reţinere a situaţiei de fapt de către instanţa de apel, în contradicţie cu întreg probatoriul administrat în cauză, recurenta subsumând acestui motiv de recurs critici de netemeinicie ce nu pot fi analizate în calea de atac a recursului.
În considerarea celor de mai sus, cum decizia instanţei de apel este legală, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta R.N.P.R.D.S. Mureş-Tg. Mureş împotriva Deciziei nr. 2/ A din 17 ianuarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 289/2014. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 293/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
