ICCJ. Decizia nr. 2974/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2974/2014
Dosar nr. 2188/3/2007
Şedinţa publică din 31 octombrie 2014
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti sub nr. 23384/299/2006, reclamanta SC R.I. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. SC I.H. SRL S.R.L., obligarea pârâtei să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 407,16 mp situat în, sector 1, Bucureşti, obligarea pârâtei la plata echivalentului valoric al lipsei de folosinţă pentru acest teren, începând cu luna mai 2005, faţă de limitele reale ale proprietăţilor părţilor, să fie stabilită linia de hotar, obligarea pârâtei să desfiinţeze gardul de beton edificat pe linia de hotar greşită sau, în situaţia în care pârâta refuză, să fie autorizată reclamanta să desfiinţeze gardul pe cheltuiala pârâtei.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că a dobândit terenul situat în Bucureşti, sector 1, cu numărul cadastral 10896, intabulat în C.F. a localităţii Bucureşti, sector 1, constând în teren intravilan liber de construcţii în suprafaţă de 5.000 mp (suprafaţa din măsurători 5.005,89 mp), prin cumpărare de la S.S.L. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P., Asociaţi T.G. şi I.I. din 28 aprilie 2005.
Reclamanta a învederat că din toate documentele rezultă că suprafaţa totală a terenului este de 5.000 mp Vânzătoarea S.S.L., la rândul său, a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului necăsătorită fiind, prin cumpărare de la M.I. şi M.E., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 12 decembrie 2003 de B.N.P., „M.P. şi Asociaţii", act intabulat în C.F. sus-menţionată, conform încheierii din 12 ianuarie 2004 dată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti - Biroul de C.F.
M.G.I., menţionează reclamanta, a primit în proprietate suprafaţa de teren de 5.000 mp, în baza Legii nr. 18/1990 a fondului funciar, în acest sens C.J.S.P.T. Sector Agricol Ilfov a emis titlul de proprietate din 01 martie 1994.
Reclamanta a precizat că, în vederea întocmirii documentaţiei necesare realizării unor construcţii pe teren, a comandat un memoriu tehnic ce a fost efectuat de ing. C.D.C., iar din concluziile acestui memoriu a reieşit o suprafaţă ocupată abuziv de societatea pârâtă, societate care s-a extins fără a avea vreun drept pe terenul proprietatea reclamantei, edificând totodată un gard pe proprietatea reclamantei.
Prin acţiunile pârâtei se aduce o încălcare flagrantă a dreptului său de proprietate, astfel cum acesta este garantat prin Constituţie şi C. civ.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 112 C. proc. civ. şi art. 480 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 18569/2006, Judecătoria sector 1 a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, unde Dosarul a fost înregistrat sub prezentul nr. 2188/3/2007, la secţia a IV-a civilă.
În cadrul prezentului dosar, tribunalul a luat act, prin încheierea din 05 aprilie 2007, că reclamanta SC R.I. SRL şi-a schimbat denumirea în SC G.E. SRL.
Reclamanta a depus la dosarul cauzei o cerere de chemare în garanţie a numitei S.S.L., prin care solicita obligarea chematei în garanţie la plata către reclamantă a contravalorii suprafeţei de teren de 407,16 mp
Prin sentinţa civilă nr. 895 din 15 mai 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admisă, în parte acţiunea formulată de reclamanta SC G.E. SRL, în contradictoriu cu pârâta S.C. SC I.H. SRL S.R.L. şi cu chemata în garanţie S.S.L. A fost obligată pârâta să lase în deplină proprietate şi posesie reclamantei terenul în suprafaţă de 111,34 mp situat în Bucureşti, sector 1, astfel cum este identificat prin punctele A-B-16-15 în raportul de expertiză efectuat de expert B.C. A fost stabilită linia de hotar dintre proprietatea reclamantei şi proprietatea pârâtei pe aliniamentul 54-A-B conform raportului de expertiză efectuat de expert B.C. A fost obligată pârâta să desfiinţeze gardul de beton edificat pe proprietatea reclamantei pe aliniamentul 54-A-B conform raportului de expertiză efectuat de expert B.C. iar, în caz de refuz, autorizează reclamanta să desfiinţeze gardul pe cheltuiala pârâtei. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.000 lei reprezentând lipsa de folosinţa a terenului în suprafaţă de 111,34 mp în perioada mai 2005-15 mai 2008. A fost anulată cererea de chemare în garanţie formulată de reclamantă ca netimbrată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte capetele de cerere din acţiunea principală având ca obiect revendicare şi stabilirea liniei de hotar, tribunalul le-a apreciat ca fiind întemeiate, având în vedere că reclamanta a dobândit drept de proprietate asupra suprafeţei de teren de 5.000 mp de la autorii săi, primul dintre aceştia obţinându-l în baza Legii nr. 18/1990 a fondului funciar, conform titlului de proprietate din 01 martie 1994.
Pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 12.725 mp, situat în Bucureşti, sector 1, în baza contractului de vânzare-cumpărare, teren compus dintr-un număr de 23 de loturi.
În esenţă, obiectul acţiunii în grăniţuire îl constituie stabilirea hotarului legai, existent la data preluării terenului de către reclamant, ceea ce înseamnă o operaţie de reconstituire.
Or, în speţa dedusă judecăţii, din conţinutul raportului de expertiză din 18 decembrie 2007 efectuat la dosar de expert B.C. (filele 189-190) coroborat cu răspunsul la obiecţiuni a rezultat că reclamanta deţine în mod real o suprafaţă de teren cu 114,34 mp mai puţin decât cea menţionată în titlul său de proprietate (5.000 mp), iar pârâta deţine o suprafaţă de 114,34 mp mai mult faţă de o suprafaţă de 12.725 mp menţionată în titlul său de proprietate, astfel încât, în mod efectiv, 111,34 mp din terenul proprietatea pârâtei se află situat pe terenul proprietatea reclamantei.
Totodată, expertul a precizat că şi în raport de documentaţia cadastrală iniţială aferentă contractului de vânzare-cumpărare din 2005, respectiv de documentaţia cadastrală care a condus la intabularea în C.F. înainte de efectuarea dezmembrării, situaţia de fapt este identică şi că terenul proprietatea pârâtei se suprapune peste terenul proprietatea reclamantei pe o suprafaţă de teren de 114,34 mp.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind desfiinţarea gardului de beton, tribunalul apreciază că şi acesta este întemeiat, având în vedere că, atâta timp cât s-a constatat că pârâta ocupă o suprafaţă de teren de 111,34 mp, din proprietatea reclamantei şl a fost admis capătul de cerere privind revendicarea, în mod evident pârâta are şi obligaţia să desfiinţeze gardul de beton edificat pe proprietatea reclamantei pe aliniamentul 54-A-B, conform raportului de expertiză efectuat în cauză, întrucât, numai prin admiterea acestui capăt de cerere, reclamanta poate beneficia integral de toate atributele conferite de dreptul de proprietate.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind lipsa de folosinţă, acesta este, de asemenea, întemeiat, întrucât pârâta a folosit un teren în suprafaţă de 111, 34 mp în perioada mai 2005 - 15 mai 2008, deşi nu deţinea dreptul de proprietate asupra respectivului teren, astfel încât reclamanta este creditoarea unei creanţe rezultând din lipsa de folosinţă a acestui teren, lipsă de folosinţă apreciată de reclamantă la suma de 5.000 lei.
Este adevărat că în cauză nu s-a efectuat un raport de expertiză pentru a se determina cuantumul acestei lipse de folosinţă, însă tribunalul a apreciat că suma de 5000 lei solicitată de către reclamantă este o sumă modică şi pe care tribunalul o apreciază ca fiind echitabilă în raport de evoluţia pieţei imobiliare din România.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie formulată de către reclamantă, tribunalul a constatat că reclamanta nu a făcut dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 5.086 lei, motiv pentru care, în temeiul art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, a anulat cererea de chemare în garanţie ca netimbrată fără să mai intre în cercetarea fondului cererii.
Prin Decizia civilă nr. 90/A din 18 martie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a luat act de renunţarea apelantei SC L.P.A. SRL (cesionară a drepturilor reclamantei-apelante SC G.E. SRL) la judecarea apelului declarat în ce priveşte soluţia primei instanţe referitoare la pretenţiile formulate faţă de pârâta SC I.H. SRL şi continuate faţă de apelanta - pârâtă SC C.P.B. SA, prin lichidator "Z.R.P. Insolvency", cu sediul în Bucureşti, sector 2, a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în garanţie formulată de apelanta - pârâtă R.S.H., împotriva intervenientei - chemate în garanţie SC D.I. SRL. A admis apelurile formulate de apelanta - reclamantă SC L.P.A. SRL (cesionară a drepturilor reclamantei apelante SC G.E. SRL), de apelanta - pârâtă SC I.H. SRL (parţial continuat de apelanţii SC E.T. SRL, SC S.M.W.S. SRL, H.D., H.A., C.D.O., C.R.S., R.S.H., B.M.C., SC I.C.E. SRL, Apostol Dragoş-Constantin şi A.A.R., C.S. şi C.E., împotriva sentinţei civile nr. 895 din 15 mai 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii - chemaţi în garanţie S.S.L., SC D.I. SRL.
A schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată şi încheierea pronunţată de prima instanţă la data de 05 aprilie 2007, în sensul că:
A respins cererea reclamantei privind notarea litigiului în cartea funciară.
A fost obligată pârâta SC I.H. SRL să lase apelantei - reclamante, în deplină proprietate şi posesie, suprafaţa de 94 mp. având amplasamentul următor: 4 mp. în terenul cu nr. cadastral; 6 mp. în terenul cu nr. cadastral; 9 mp. în terenul cu nr. cadastral; 10 mp. în terenul cu nr. cadastral; 13 mp. în terenul cu nr. cadastral; 16 mp. în terenul cu nr. cadastral; 6 mp. în terenul cu nr. cadastral; 11 mp. în terenul cu nr. cadastral, şi 19 mp în terenul cu nr. cadastral, astfel cum sunt identificate prin raportul de expertiză întocmit de expert A.I. (pag. 609 şi următoarele, pag. 767 şi următoarele dosar apel) şi răspunsul la obiecţiuni depus la pag. 1.670 - 1672 dosar apel.
A fost obligată apelanta - pârâtă R.S.H. (succesoare în drepturi şi obligaţii faţă de pârâta SC I.H. SRL) să lase apelantei - reclamante, în deplină proprietate şi posesie, suprafaţa de 2 mp făcând parte din terenul cu nr. cadastral, identificată conform aceluiaşi raport de expertiză.
Au fost obligaţi pârâţii C.S. şi C.E. să lase apelantei - reclamante, în deplină proprietate şi posesie, suprafaţa de 19 mp. făcând parte din terenul cu nr. cadastral, identificată conform aceluiaşi raport de expertiză.
A respins, ca neîntemeiată, acţiunea în revendicare formulată împotriva pârâtei SC I.H. SRL şi continuată împotriva apelanţilor - pârâţi SC E.T. SRL; SC S.M.W.S. SRL; C.D.O., C.R.S., H.D.I. şi H.A.
A fost stabilită linia de hotar dintre proprietatea apelantei - reclamante şi proprietăţile apelanţilor - pârâţi pe aliniamentul 1 - 14 - 15 conform Anexei nr. 6 din completarea la raportul de expertiză întocmit de expert A.I. (pag. 774 dosar apel).
A fost obligată pârâta SC I.H. SRL şi apelanţii = pârâţi R.S.H., C.S. şi C.E. să desfiinţeze gardul de beton edificat pe aliniamentul 1 - 14 - 15 stabilit prin raportul de expertiză menţionat, iar în caz de refuz autorizează apelanta - reclamantă să desfiinţeze gardul pe cheltuiala pârâtei, şi respectiv a apelanţilor - pârâţi R.S.H., C.S. şi C.E. (corespunzător limitelor proprietăţilor pe care aceştia le deţin).
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1.412 lei cu titlu de contravaloare a lipsei de folosinţă pentru suprafaţa de 113 mp. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S-a luat act că apelanţii - pârâţi C.S. şi C.E. vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că proprietatea reclamantei-apelante este afectată de posesia exercitată de pârâtă în limitele unei suprafeţe de teren ce este mai mică decât cea revendicată, dând eficienţă actelor juridice ce constituie titlurile de proprietate exhibate de părţi şi, pe baza acestora, a stabilit atât calitatea (dreptul) reclamantei de proprietar al terenului în suprafaţă de 5000 mp, cât şi vătămarea cauzată acestui drept prin faptul că pârâta ocupă o parte din respectivul teren pe care le-a coroborat cu raportul de expertiză.
În apel, a fost refăcută proba cu expertiză în specialitatea topometrie, iar concluziile raportului de expertiză întocmit au fost fundamentate şi pe documentaţia cadastrală anterioară dezmembrării în 23 de loturi a terenului pe care SC I.H. SRL îl deţinea în proprietate la data iniţierii acţiunii pendinte, precum şi pe relaţiile obţinute de la O.C.P.I.
În raport de probatoriul astfel refăcut în apel, de elementele suplimentare care au stat la baza efectuării noii expertize, precum şi de efectul devolutiv al acestei căi de atac, la soluţionarea apelului s-a avut în vedere acest din urmă raport de expertiză, astfel că nu au mai fost analizate criticile formulate de apelanta reclamantă prin raportare la conţinutul expertizei efectuate la judecata în fond a pricinii.
În ce priveşte cel de-al treilea motiv de apel, prin care se susţine că soluţia instanţei de fond nu este corectă în ce priveşte suma acordată cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă, Curtea a reţinut că este vădit nefondat în condiţiile în care prima instanţă a acordat reclamantei integral suma solicitată cu acest titlu, exigenţele impuse de principiul disponibilităţii împiedicau instanţa să acorde o sumă mai mare.
În ce priveşte solicitarea formulată în faţa instanţei de apel, în sensul de a fi obligată pârâta şi la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă aferentă perioadei cuprinse între data pronunţării sentinţei apelate şi data soluţionării căii de atac pendinte, Curtea a constatat că aceasta nu satisface cerinţele stabilite prin art. 294 alin. (2) C. proc. civ., respectiv nu constituie dobânzi, rate, venituri ajunse la termen sau alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe, atâta vreme cât la judecata în fond a pricinii a fost solicitată o sumă certă, prestabilită, cu titlu de despăgubiri, iar prejudiciul reclamat nu a fost circumscris unei perioade care să includă întregul interval de timp în care se desfăşoară litigiul. Ca atare, respectiva solicitare formulată de apelanta SC L.P.A. SRL constituie o cerere nouă formulată direct în apel, care încalcă exigenţele stabilite prin art. 294 alin. (1) C. proc. civ., astfel că ea nu va fi analizată de instanţa de control judiciar.
Cu privire la apelul declarat de pârâta-apelantă şi continuat în parte de cumpărătorii menţionaţi în precedent, Curtea a reţinut că există o suprapunere între terenul deţinut de apelanta SC L.P.A. SRL, pe de o parte, şi cel învecinat, ce a fost deţinut - la data promovării acţiunii - de apelanta-pârâtă SC I.H. SRL.
Expertiza în specialitatea topografie ce a fost administrată în cauză (efectuată de dl. expert A.I.) a concluzionat în sensul că terenul deţinut de reclamantă are aceeaşi deschidere la stradă ca şi cea menţionată în planul parcelar, iar relaţiile furnizate de O.C.P.I. (pag. 809, vol. III) atestă faptul că terenul ocupat efectiv de pârâta apelantă (teren identificat conform raportului de expertiză comunicat acestei instituţii) se suprapune pe o suprafaţă de 110,5 mp cu terenul situat în str. C. (al cărei proprietar este reclamanta apelantă), dar şi cu alte terenuri în legătură cu care nu s-a susţinut că ar aparţine reclamantei apelante.
Aceeaşi adresă comunicată de O.C.P.I. atestă împrejurarea că terenul reclamantei apelante se mai suprapune pe o suprafaţă de 220 mp cu un alt teren - situat în str. Coralilor ne. 79, având nr. cadastral 19463 - care, de asemenea, nu s-a dovedit că ar aparţine societăţii pârâte.
În raport de informaţiile astfel obţinute şi de măsurătorile realizate de expertul desemnat în cauză, s-a stabilit că suprafaţa pe care se suprapun cele două terenuri învecinate este de 113 mp (pag. 766-768, vol. III şi pag. 1309, vol. IV), şi această suprapunere s-a produs ca urmare a depăşirii deschiderii la stradă a terenului ce era deţinut de către societatea pârâtă.
Au fost avute în vedere - la efectuarea expertizei - coordonatele proprietăţii astfel cum au fost stabilite prin documentaţia cadastrală şi prin actele de proprietate ale autorilor, iar expertul a identificat suprapunerea terenurilor învecinate raportându-se pe de o parte la împrejmuirea care delimitează terenul societăţii pârâte, şi pe de altă parte la măsurătorile cadastrale efectuate în privinţa terenului pe care aceasta din urmă îl are în proprietate.
Ţinând seama de parcelarea efectuată în privinţa terenului ce era deţinut de SC I.H. SRL la data promovării acţiunii pendinte, de transmisiunile de proprietate intervenite asupra diferitelor parcele astfel constituite, şi de necesitatea identificării suprapunerilor în raport de fiecare dintre loturile/parcelele constituite în acest mod, expertiza a avut ca obiectiv identificarea suprapunerii de teren în aria fiecăruia dintre loturile astfel constituite.
În ce îi priveşte pe ceilalţi apelanţi ce au fost introduşi în cauză în calitate de cumpărători - de la pârâta apelantă SC I.H. SRL - a unor suprafeţe din terenul în privinţa căruia s-a reclamat suprapunerea cu terenul reclamantei apelante SC G.E. SRL, Curtea constată că nu a fost identificată o atare suprapunere de teren, astfel că pretenţiile reclamantei îndreptate împotriva acestora apar ca fiind neîntemeiate.
Din însumarea suprafeţelor ce formează loturile de terenuri care se suprapun cu terenul reclamantei, rezultă o suprafaţă totală de 115 mp, care este uşor superioară celei identificate de expert la măsurarea în bloc a respectivei suprapuneri - de 113 mp -, însă urmează a se lua act de precizările făcute de dl. expert (la fila 1528, vol. IV) în sensul că aceste diferenţe au rezultat din rotunjirile plus/minus care se fac atunci când se realizează înregistrări cadastrale, pentru că nu se acceptă decât valori întregi, ţinând seama de faptul că porţiunile de teren astfel identificate au forme ascuţite. Totodată, se va avea în vedere faptul că diferenţe mică între suprafeţele astfel determinate este una nesemnificativă, de numai 2 mp, care se încadrează în marja de toleranţă (de + 2%) permisă prin a Ordinul nr. 634/2006 emis de preşedintele A.N.C.P.I.
În ce priveşte marja de toleranţă menţionată, Curtea reţine că ea nu poate constitui fundamentul unei constatări în sensul netemeiniciei cererii în revendicare formulată de reclamantă – astfel cum se pretinde prin apelul formulat de pârâta-apelantă SC I.H. SRL - atâta vreme cât ansamblul probelor administrate atestă fără echivoc împrejurarea că terenul pe care pârâta în deţinea la data iniţierii acţiunii în revendicare era mai mare decât cel asupra căruia justifica dreptul de proprietate (raportat la dreptul pe care l-au deţinut autorii săi), şi că această situaţie se datora (şi) lărgirii deschiderii la stradă a respectivului teren prin ocuparea unei porţiuni din terenul care se afla în proprietatea reclamantei SC G.E. SRL.
Altfel spus,chiar dacă totalul suprafeţei de teren ocupat de pârâta reclamantă este circumscris, în sine, marjei de toleranţă permise de reglementările în vigoare la data la care au fost efectuate măsurătorile cadastrale, o atare marjă de toleranţă nu poate constitui o justificare pentru restrângerea dreptului de proprietate asupra terenului învecinat (proprietatea reclamantei), acest drept fiind la adăpostul protecţiei conferite de art. 480 din C. civ. - normă legală ce are forţă juridică superioară reglementării care se regăseşte în Regulamentul emis de A.N.C.P.I. (act administrativ cu caracter normativ).
Referitor la gardul de beton care delimitează terenul pe care pârâta-apelantă îl deţinea, de cel stăpânit de reclamanta-apelantă, Curtea a constatat că apărarea pârâtei-apelante în sensul că acesta ar fi fost edificat anterior datei la care ea a achiziţionat terenul în litigiu nu este susţinută de niciuna dintre probele administrate în cauză.
În condiţiile în care gardul respectiv se afla, la data promovării acţiunii pendinte, pe terenul stăpânit de pârâtă, iar în contractele de vânzare-cumpărare ce constituie titlurile sale de proprietate (încheiate cu 2 vânzători diferiţi) nu se regăseşte vreo menţiune în sensul că imobilele cumpărate ar fi avut în compunere un astfel de edificiu, Curtea apreciază că trebuie reţinută prezumţia că gardul a fost construit de către pârâtă, ulterior cumpărării terenurilor pe care le delimitează.
Cum obligaţia de a desfiinţa o construcţie (cum este gardul de beton în litigiu) ridicată pe terenul altei persoane constituie un act de dispoziţie pe care, în lumina prevederilor art. 494 C. civ., trebuie îndeplinit pe cheltuiala celui care a ridicat respectivul edificiu, Curtea apreciază că în mod just prima instanţă a stabilit obligaţia pârâtei de a desfiinţa această construcţie, în măsura în care este amplasată pe terenul proprietatea reclamantei şi, în subsidiar, dreptul reclamantei de a efectua ea însăşi demersurile necesare în acest scop, pe cheltuiala pârâtei.
Din perspectiva criticii prin care se susţine, de către pârâta- apelantă, că pretenţiile băneşti formulate de reclamantă au fost în mod eronat admise de instanţa fondului, în condiţiile în care nu a fost administrată nicio probă care să susţină cuantumul sumei acordate cu titlu de despăgubiri, Curtea a constatat că deficienţa probatorie astfel sesizată a fost complinită în etapa căii (devolutive) de atac a apelului. Astfel, a fost administrată proba cu expertiza evaluatoare a lipsei de folosinţă reclamate în speţă, iar aceasta atestă faptul că valoarea medie a lipsei de folosinţă aferente unui metru pătrat din terenul în litigiu este de 5,32 lei/mp/lună.
Reţinând, însă, că despăgubirea solicitată de reclamantă, în cuantum global de 5.000 lei, a vizat întreaga suprafaţă revendicată, de 407,16 mp, iar soluţia de admitere a cererii în revendicare a fost pronunţată în privinţa unei suprafeţe mai mici decât cea revendicată, Curtea apreciază că se impune a fi acordate despăgubirile solicitate proporţional cu lipsa de folosinţă real cauzată de pârâtă, iar nu întreaga sumă pretinsă, ce este aferentă şi unei suprafeţe în privinţa căreia pârâta nu a exercitat vreun act de opunere în ce priveşte exercitarea de către reclamantă a dreptului de proprietate.
Astfel cuantumul sumei aferente lipsei de folosinţă a suprafeţei de 113 mp, cât reprezintă suprafaţa, măsurată în bloc, ce a fost iniţial ocupată integral de către pârâtă, şi în privinţa căreia aceasta a încheiat în timpul procesului acte de dispoziţie în favoarea apelanţilor introduşi în proces, este de 1.412 lei.
Referitor la apelanţii introduşi în proces în etapa apelului, Curtea apreciază că, faţă de modalitatea în care au fost formulate de către reclamantă pretenţiile băneşti analizate, şi de datele la care ei au dobândit loturile de teren ce au fost vândute de către pârâta apelantă, nu li se poate reţine o culpă pentru lipsirea reclamantei de folosinţa terenului în litigiu. Cei trei apelanţi ale căror terenuri se suprapun cu cel al reclamantei au achiziţionat imobilele ulterior datei la care pricina a fost soluţionată în primă instanţă, iar cererea de despăgubire formulată de reclamantă - cu respectarea exigenţelor procedurale arătate în analiza apelului acesteia - nu a inclus şi perioada aferentă judecăţii cauzei în căile de atac.
În ce priveşte măsura dispusă de instanţa fondului prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 05 aprilie 2007, în sensul înscrierii litigiului pendinte în cartea funciară, Curtea a reţinut că aceasta a fost lipsită de eficienţă, nefiind adusă la îndeplinire din cauza modului incomplet de identificare a imobilului asupra căruia poartă litigiul.
Conform încheierii de şedinţă din data de 28 iunie 2007, instanţa însăşi a dispus în sensul de a nu se reveni cu adresă către O.C.P.I. - sector 1 pentru aducerea la îndeplinire a respectivei măsuri, motivat de faptul că nu se cunoaşte suprafaţa de teren suprapusă, şi nu se poate dispune notarea pentru întreaga suprafaţă de teren.
Mai mult, la un termen de judecată ulterior, 29 septembrie 2007, aceeaşi instanţă a dispus în sensul respingerii solicitării reiterate de reclamantă, de notare a litigiului în C.F.
Având în vedere ineficacitatea măsurii astfel dispuse de instanţă, precum şi împrejurarea că practic însăşi instanţa fondului a revenit asupra ei, fără a o invalida însă în mod explicit, Curtea a apreciat că se impune a se constata temeinicia criticii susţinute sub acest aspect, şi reformarea hotărârii apelate, spre a se înlătura din conţinutul ei o dispoziţie ce nu are aptitudinea de a fi pusă în executare.
Este lipsită de temei susţinerea apelantei-pârâte în sensul că solicitarea de înscriere a litigiului în C.F., formulată în faţa instanţei de fond, ar fi fost inadmisibilă, în condiţiile în care, potrivit art. 19 alin. (1) lit. b) pct. e) din Legea nr. 7/1996, printre înscrierile efectuate în cartea funciară de regăsesc şi cele având ca obiect acţiunile privitoare la proprietate, iar acţiunea pendinte face parte tocmai din această categorie.
Curtea a avut în vedere că, prin cererea depusă de apelanta SC L.P.A. SRL la data de 07 martie 2014, apelanta a învederat instanţei că înţelege să renunţe la judecarea apelului îndreptat împotriva apelantei SC C.P.B. SRL, urmând a se lua act de cererea astfel formulată, în conformitate cu prevederile art. 267 alin. (2) coroborat cu art. 246 C. proc. civ.
Cererea de chemare în garanţie formulată de apelanta R.S.H. (succesoare în drepturi şi obligaţii a pârâtei apelante SC I.H. SRL) a fost formulată în etapa apelului cu încălcarea art. 61, din care reiese că în faţa instanţei de apel nu poate fi formulată o astfel de cerere nici de către reclamant, şi nici de către pârât. Prin urmare, cererea a fost respinsă ca inadmisibilă.
Împotriva menţionatei decizii a formulat şi motivat recurs, în termen legal, pârâta SC I.H. SRL SRL, pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestora s-a arătat că, neconstatând nulitatea sentinţei civile nr. 895 din 15 mai 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care a fost pronunţată în contradictoriu cu o persoană care nu mai avea calitate procesuală activă, respectiv SC G.E. SRL, Curtea de Apel Bucureşti a nesocotit dispoziţiile art. 105 C. proc. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Deşi nulitatea hotărârii de primă instanţă a fost invocată de către SC I.H. SRL SRL prin notele de şedinţă depuse la termenul din data de 04 iunie 2009, această excepţie nu a fost analizată de către instanţa de control judiciar.
Pronunţarea sentinţei civile nr. 895 din 15 mai 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a survenit la aproape 6 luni de la data încheierii între apelanta-reclamantă SC G.E. SRL şi SC L.P.A. SRL a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 21 decembrie 2007 cu privire la terenul în litigiu.
Or, aşa cum în mod judicios chiar Curtea de Apel Bucureşti reţine prin încheierea pronunţată în data de 25 iunie 2009, "simultan cu translaţia proprietăţii a operat şi o translaţie a calităţii procesuale".
Prin urmare, prin transferul dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, de la SC G.E. SRL la SC L.P.A. SRL, aceasta din urmă a preluat poziţia procesuală precum şi toate drepturile şi obligaţiile fostului proprietar.
În aceste condiţii, demersul litigios iniţiat de SC G.E. SRL se impunea a fi continuat de SC L.P.A. SRL, pronunţarea hotărârii de primă instanţă neputându-se face decât în contradictoriu cu cea din urmă.
Nesocotind efectele transmisiunii cu titlu particular intervenite între SC G.E. SRL şi SC L.P.A. SRL, instanţa de apel în mod greşit a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a celei dintâi.
Mai mult, în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu intimata, SC G.E. SRL a transmis dreptul de proprietate asupra terenului şi a încetat să mai deţină calitate procesuală activă într-o acţiune în revendicare.
Or, sentinţa Tribunalului Bucureşti a fost atacată cu apel tot de către reclamanta SC G.E. SRL, deşi la data declarării apelului, aceasta îşi pierduse calitatea de proprietar, condiţie esenţială pentru promovarea şi susţinerea unei acţiuni în revendicare, indiferent de stadiul procesual.
În aceste condiţii, SC L.P.A. SRL nu se putea prevala de transmisiunea cu titlu particular intervenită pentru a-şi însuşi calea de atac declarată de o persoană fără calitate procesuală activă, soluţia Curţii de Apel Bucureşti fiind din acest punct de vedere una netemeinică şi nelegală.
Totodată, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 25 şi art. 26 din Regulamentul privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară aprobat prin Ordinul nr. 634 din 13 octombrie 2006, argument circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Din cauza metodei şi a punctelor de sprijin utilizate, în cuprinsul documentaţiilor cadastrale întocmite de-a lungul timpului pentru cele două corpuri de proprietate, s-au constatat mai multe erori de poziţionare, vizibilă fiind în special „translatarea spre est a coordonatelor faţă de poziţia iniţială a terenurilor".
Poziţia terenului aflat în proprietatea SC L.P.A. SRL, aşa cum este indicată în documentaţia cadastrală actuală, este uşor răsucită faţă de cea a terenului proprietatea SC I.H. SRL, cu ocazia efectuării expertizei tehnice topo constatându-se că, la partea dinspre stradă, documentaţiile celor două terenuri se suprapun pe o suprafaţă de 99 mp în formă de triunghi (suprapunere ce începe de la o lăţime de 1,41 m la stradă şi se îngustează spre adâncimea terenului, până la zero după 140,89 m), în timp ce la lac rămân 23 mp de teren liber între cele două proprietăţi.
Suprapunerea care afectează cele două documentaţii este, potrivit A.N.C.P.I., de 110,5 mp.
În lipsa unor planuri parcelare întocmite în coordonate stereografice (inexistente în prezenta cauză) care să fi fost utilizate şi la punerea în posesie a terenurilor din întreaga zonă şi ulterior respectate la întocmirea documentaţiilor cadastrale, suprapunerea nu poate fi confirmată şi nici pusă cu certitudine în sarcina uneia sau alteia dintre părţi.
Terenul împrejmuit actualmente de SC I.H. SRL şi succesorii în drepturi ai acesteia are o suprafaţă totală de 12.682 mp (225 mp + 12.457 mp) şi respectă întru totul limitele dreptului de proprietate şi coordonatele din documentaţia cadastrală întocmită conform titlurilor de proprietate.
Suprafaţa de 110,5 mp se încadrează în limitele de toleranţă acceptate, de 2%, prevăzute de Regulamentul din 13 octombrie 2006 privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, publicat în M. Of. nr. 1048 din 29 decembrie 2006.
Instanţa de apel, în raţionamentul pe care l-a dezvoltat, a pierdut din vedere două aspecte esenţiale: faptul că suprafaţa de 110,5 mp se încadrează în limita de - 2% prevăzută de art. 26 din Regulament, în situaţia specifică a terenului proprietatea SC L.P.A. SRL şi că această diferenţă în minus a fost constatată exclusiv cu ocazia efectuării măsurătorilor şi documentaţiei cadastrale.
Curtea de Apel a ignorat astfel ipoteza legală a art. 26 care prevede că: „în cazul în care suprafaţa din măsurători este mai mică decât suprafaţa din documentaţia cadastrală precedentă sau decât suprafaţa din actele de proprietate, pentru situaţia în care nu există documentaţie cadastrală, se procedează astfel: a) dacă diferenţa este de până la 2 % documentaţia cadastrală se recepţionează şi suprafaţa din măsurători se înscrie în cartea funciară.”
În aceste condiţii, instanţa de apel face o greşită aplicare a legii, neanalizând pretenţiile apelantei-reclamante şi din perspectiva textului de lege mai sus evocat, incident în prezenta cauză.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., „casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situaţii, numai pentru motive de nelegalitate când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2)”.
Art. 105 alin. (2) C. proc. civ. prevede că „Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie”.
Recurenta invocă încălcarea formelor de procedură de către instanţa de apel atunci când a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a SC G.E. SRL şi nu s-a pronunţat asupra excepţiei nulităţii sentinţei civile nr. 895 din 15 mai 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în considerarea pierderii de către această parte a calităţii de proprietar asupra terenului în litigiu, prin contractul de vânzare-cumpărare din 21 decembrie 2007 încheiat cu SC L.P.A. SRL. Întrucât a avut loc transmisiunea calităţii procesual active către dobânditorul cu titlu particular al imobilului în litigiu, sentinţa primei instanţe de fond a fost pronunţată în contradictoriu cu o persoană care nu mai avea calitatea de parte în cauză, motiv pentru care recurenta apreciază că greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesual active, iar sentinţa primei instanţe este lovită de nulitate.
Această critică este nefondată întrucât aplicarea sancţiunii nulităţii prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. este condiţionată de dovedirea existenţei unei vătămări ce nu se poate înlătura decât prin anularea actelor procedurale care au pricinuit-o, cu excepţia nulităţilor prevăzute anume de lege, când vătămarea se presupune până la dovada contrarie.
Partea care ar fi putut invoca o vătămare determinată de desfăşurarea procesului cu încălcarea dreptului său la apărare, atât prin necitarea sa la judecata în fond a cauzei, cât şi prin exercitarea căii de atac a apelului de către autoarea sa, este SC L.P.A. SRL care a fost introdusă în proces în faza apelului şi care nu numai că nu a dovedit o asemenea vătămare, dar nici nu a invocat-o.
În acest context şi în absenţa unei prevederi legale care sancţionează expres cu nulitatea o astfel de ipoteză, art. 105 alin. (2) C. proc. civ. nu este incident.
De altfel, prin încheierea din data de 25 06 2009 Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia lipsei calităţii procesual active, apreciind, pe cale de consecinţă, că „este inutilă discutarea nulităţii sentinţei apelate”, astfel încât nu se poate reţine că nu s-a pronunţat asupra excepţiei nulităţii sentinţei.
Ca atare, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu este incident.
Recurenta invocă şi greşita aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 25 şi art. 26 din Regulamentul privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în C.F. aprobat prin Ordinul nr. 634 din 13 octombrie 2006, argument circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se arată de către recurentă că nu s-a dovedit că terenul solicitat de reclamantă s-ar regăsi în suprafaţa de teren ocupată de recurentă şi că cei 110,5 mp pentru care s-a admis acţiunea în contradictoriu cu recurenta, se încadrează în limita de +/- 2% în care se acceptă diferenţa care rezultă din măsurători, atunci când nu există documentaţie cadastrală. Aplicarea corectă a art. 26 din regulamentul menţionat ar dovedi că nu există o suprapunere de teren, motiv pentru care s-ar fi impus respingerea acţiunii.
Critica este nefondată şi face inaplicabil motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Situaţia de fapt nu poate fi analizată în recurs decât prin prisma aspectelor de nelegalitate invocate ca motive de recurs. Această situaţie de fapt a fost stabilită pe baza probelor administrate în apel, inclusiv prin refacerea raportului de expertiză, care a concluzionat că terenul pârâtei SC I.H. SRL, la data introducerii acţiunii în revendicare, era mai mare decât cel asupra căruia justifică dreptul de proprietate, prin raportare la autorii săi, şi că această situaţie se datorează lărgirii deschiderii la stradă a respectivului teren, prin aceasta ocupându-se terenul reclamantei. S-a constatat o suprapunere pe o întindere de 115 mp, acordându-se despăgubiri doar pentru 113 mp cu motivarea că diferenţa de 2 mp rezultă din rotunjirea permisă de marja de +/- 2% prevăzută în art. 27 al Ordinului nr. 634 din 13 octombrie 2006.
Recurenta critică această concluzie arătând că suprapunerea care afectează cele două documentaţii este, potrivit A.N.C.P.I., de 110,5 mp şi se încadrează în marja de +/- 2%, prin urmare, nu constituie o reală suprapunere de terenuri.
Recurenta se raportează în aplicarea acestui procent la întreaga suprafaţă de teren, pe când instanţa de apel a aplicat acest procent numai cu privire la 2 mp, care reprezintă diferenţa dintre suprapunerile de teren care au rezultat din probele administrate (94+2+19=115 mp) şi suprafaţa de 113 mp pentru care au fost acordate despăgubiri, astfel încât, neexistând aceleaşi repere, nu se poate reţine existenţa unui aspect de nelegalitate.
Modalitatea de calcul menţionată de recurentă, prin aplicare procentului de rotunjire de +/- 2% la întreaga suprafaţă de teren, constituie un artificiu prin care se urmăreşte dovedirea altei situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel şi va fi înlăturat întrucât nu are forţa probantă necesară pentru a contrazice constatările instanţei de apel asupra situaţiei de fapt, realizate prin utilizarea mijloacelor tehnice de specialitate care au fost coroborate cu celelalte probe administrate în cauză.
Recurenta putea valorifica o astfel de apărare la momentul încuviinţării raportului de expertiză, însă aceasta nu a formulat obiective ale expertizei în acest sens şi nici obiecţiuni la raportul de expertiză sub acest aspect.
Pentru considerentele expuse şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC I.H. SRL împotriva Deciziei nr. 90/A din 18 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2973/2014. Civil. Marcă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2977/2014. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
