ICCJ. Decizia nr. 2977/2014. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2977/2014
Dosar nr. 22837/3/2010
Şedinţa publică din 31 octombrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 7 mai 2011 şi înregistrată sub nr. 22837/3/2010 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanta C. - S.G.C.D.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC T.V.R.M. SRL, SC E.I. SRL şi S.R.T.V., următoarele:
1. Obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.000 lei lei/operă editată/1.000 exemplare aferentă dreptului de reproducere şi difuzare pe suport D.V.D. şi V.H.S. a operelor aparţinând autorilor reprezentaţi: D.M., O.S., G.P., B.C., A.F., I.B., R.B., A.D., O.D., M.C., A.A., R.S., P.B.C., D.D. şi M.M., pentru lucrările: „Momente de Aur Dem Rădulescu” ediţie de colecţie difuzată împreună cu J.N. din 18 mai 2009 într-un tiraj declarat de SC T.V.R.M. SRL de 90.000 exemplare; „Momente de Aur Dem Rădulescu” produs şi distribuit de SC T.V.R.M. SRL împreună cu S.R.T.V. într-un tiraj declarat de 1.000 exemplare; „D.V.D. cu Ştefan Bănică senior” produs şi distribuit de SC T.V.R.M. SRL împreună cu S.R.T.V., ce conţin operele „Glumă ca la Tănase”, „Etienne le blond”, „Cartoanele”, „Cântecul cu Balta”, „Liftul” şi „Vă rog să ne acordaţi”, cu un tiraj nedeclarat; „Momente de Aur Toma Caragiu” produs şi distribuit de SC T.V.R.M. SRL împreună cu J.N. şi S.R.T.V., fără să se încheie contractul de editare în forma şi condiţiile prevăzute de art. 43 raportat la art. 51 din Legea nr. 8/1996 cu reclamanta, în calitate de reprezentată legală a autorilor operelor scrise reproduse pe suport D.V.D. şi V.H.S.
2. Comunicarea tirajelor reale editate şi difuzate pentru toate D.V.D.-urile şi V.H.S.-urile de către SC T.V.R.M. SRL împreună cu S.R.T.V. şi Jurnalul Naţional pentru operele autorilor legal reprezentaţi de reclamanta reclamantă ce sunt incluse în „Momente de Aur - Dem Rădulescu ediţie de colecţie”, ”Momente de Aur Dem Rădulescu”" şi „D.V.D. cu Ştefan Bănică senior”;
3. Obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale, la zi, conform O.G. nr. 9/2000 cu modificările şi completările ulterioare;
4. Plata triplului remuneraţiilor legal datorate conform art. 139 din Legea nr. 8/1996 cu modificările şi completările ulterioare (3 x 1.000 lei/operă editată/1.000 exemplare).
În cursul judecăţii, au fost formulate mai multe cereri de chemare în garanţie, respectiv de către pârâta S.R.T. a împotriva SC T.V.R.M. SRL, de către pârâta SC E.I. SRL împotriva SC E.M.O.S. SRL, precum şi de către această din urmă intervenientă împotriva pârâtei SC T.V.R.M. SRL.
Prin sentinţa nr. 1475 din 15 septembrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins cererea reclamantei C. S.G.C.D.A., în contradictoriu cu pârâtele SC T.V.R.M. SRL, SC E.I. SRL şi S.R.T., a fost respinsă ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, admiţându-se, în prealabil, excepţiile lipsei calităţii de reprezentant şi a lipsei calităţii procesuale active.
În motivarea sentinţei, s-a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată se urmăreşte valorificarea drepturilor patrimoniale de reproducere şi difuzare aparţinând autorilor D.M., O.S., G.P., B.C., A.F., I.B., R.B., A.D., O.D., M.C., A.A., R.S., P.B.C., D.D. şi M.M., reclamanta acţionând în calitate de organism de gestiune colectivă în numele acestora.
Aceste drepturi nu sunt supuse gestiunii colective obligatorii, în sensul art. 1231 şi 1232 din Legea nr. 8/1996, pentru ca în privinţa lor să fie aplicabilă regula cuprinsă în art. 1231 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, potrivit căreia „Pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1), organismele de gestiune colectivă îi reprezintă şi pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat”.
Dimpotrivă sunt aplicabile dispoziţiile art. 1233 din lege, potrivit cărora „Drepturile recunoscute în prezentul capitol, cu excepţia celor prevăzute la art. 1231 şi 1232, pot fi gestionate prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, numai în limita mandatului special acordat de titularii de drepturi”.
Sunt de asemenea aplicabile dispoziţiile art. 139 alin. (1) din lege, potrivit cărora „Titularii drepturilor recunoscute şi protejate prin prezenta lege pot solicita instanţelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoaşterea drepturilor lor şi constatarea încălcării acestora şi pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat. Aceleaşi solicitări pot fi formulate în numele şi pentru titularii de drepturi de către organismele de gestiune, de către asociaţiile de combatere a pirateriei sau de către persoanele autorizate să utilizeze drepturi protejate prin prezenta lege, conform mandatului acordat în acest sens”.
În ceea ce priveşte reprezentarea în instanţa de judecată a titularilor drepturilor de autor sau conexe, sunt aplicabile dispoziţiile art. 1391 alin. (1) din Lege, potrivit cărora „ Titularul dreptului de autor sau al drepturilor conexe poate fi reprezentat, în toate procedurile, negocierile şi actele juridice, pe toată durata şi în orice stadiu al procesului civil sau penal ori în afara unui astfel de proces, prin mandatar cu procură specială”.
Verificând probatoriul administrat, s-a constatat că, pentru autorii B.C., A.F., I.B., A.D., O.D., M.C., A.A., R.S., B.C., D.D. şi M.M., nu a fost depus nici un fel de mandat; pentru O.S. a fost depus un mandat tip datat 28 aprilie 2004 completat doar cu numele acestuia, fără nici un alt element şi nesemnat, ca atare înscrisul menţionat nu are valoare probatorie; pentru D.M. a fost depus un mandat de gestiune din 26 februarie 2008 la care a fost anexată şi o listă a lucrărilor pentru care autorul a acordat mandat de gestiune; pentru G.P. a fost depus un mandat de gestiune din 28 ianuarie 1998 la care a fost anexată şi o listă a operelor pentru care autorul a acordat mandat de gestiune; pentru B.P. a fost depus un mandat tip datat 29 septembrie 2004 completat şi cu o listă de opere; pentru R.B. a fost depus un mandat tip datat 07 mai 2001.
În ceea ce priveşte mandatele depuse, pentru D.M., G.P., B.P. şi R.B., Tribunalul a constatat că acestea sunt mandate de gestiune, în nici unul dintre acestea nefăcându-se menţiunea acordării dreptului de reprezentare în instanţă. Prin urmare, niciunul dintre aceste mandate nu îndeplineşte condiţia de a fi mandat special, în sensul art. 1391 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 .
Tribunalul a înlăturat susţinerile reclamantei în sensul că dovada calităţii de reprezentant este făcută prin înscrierea autorilor în lista înaintată de reclamantă către O.R.D.A. şi publicată pe site-ul acesteia, întrucât un act emanând chiar de la organismul de gestiune nu face dovada mandatului acordat de titularii de drepturi de autor şi conexe.
În consecinţă, Tribunalul a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a reclamantei şi, pe cale de consecinţă, şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, întrucât aceasta nu este titulară de drepturi de autor pe care să le valorifice şi nici nu se află în situaţia reglementată de art. 25 din lege, când i se recunoaşte calitate procesuală activă.
Prin Decizia nr. 15 din 29 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta C. - S.G.C.D.A. împotriva sentinţei menţionate.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că apelanta este organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor privind operele scrise şi invocă încălcarea drepturilor de autor ale unor titulari de drepturi cu privire la care susţine că sunt membri ai apelantei, încălcare realizată de intimate prin editarea şi distribuirea unor opere care includ şi operele aparţinând titularilor invocaţi de apelantă.
Drepturile pretins încălcate de către intimate nu fac parte dintre cele prevăzute de art. 1231 şi 1232 din Legea nr. 8/1996, astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 1233 din lege, potrivit cărora „Drepturile recunoscute în prezentul capitol, cu excepţia celor prevăzute la art. 1231 şi 1232, pot fi gestionate prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, numai în limita mandatului special acordat de titularii de drepturi.”
Apelanta a depus la dosar un mandat pretins acordat de O.S., datat 28 aprilie 2004, dar care, nefiind semnat, nu are valoare probatorie.
De asemenea, a depus mandate de gestiune date de D.M., G.P., B.P. şi R.B., mandate care nu cuprind însă vreo clauză de împuternicire pentru reprezentarea în instanţă.
Potrivit art. 1391 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, „Titularul dreptului de autor sau al drepturilor conexe poate fi reprezentat, în toate procedurile, negocierile şi actele juridice, pe toată durata şi în orice stadiu al procesului civil sau penal ori în afara unui astfel de proces, prin mandatar cu procură specială.”
Prin urmare, în mod corect Tribunalul a apreciat că reclamanta nu a făcut în prezenta cauză dovada calităţii de reprezentant al titularilor drepturilor pretins încălcate de către intimatele-pârâte.
A fost respinsă susţinerea apelantei în sensul că pe unii dintre titulari i-ar reprezenta în temeiul mandatului legal stabilit de art. 25 din Legea nr. 8/1996, întrucât apelanta nu a făcut nici dovada decesului, nici a împrejurării că titularii decedaţi nu au avut moştenitori.
De asemenea, repertoriul C. făcut public pe site-ul O.R.D.A. nu poate ţine loc de mandat pentru reprezentarea în instanţă, care trebuie acordată în condiţiile art. 67 şi urm. C. proc. civ.
Având în vedere că în cauză nu se pune problema unei gestiuni colective obligatorii şi, totodată, că reclamanta nu a făcut dovada că ar avea mandat legal să exercite drepturile titularilor în temeiul art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, Curtea a constatat că în mod corect a fost admisă şi excepţia lipsei calităţii procesuale active.
Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta C. - S.G.C.D.A., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând că instanţa de apel, ca, de altfel, şi prima instanţă, a făcut o aplicare greşită a Legii nr. 8/1996 în ceea ce priveşte legitimarea procesuală activă şi calitatea reclamantei de reprezentant al titularilor de drepturi, stabilită pe baza mandatului expres acordat de titularii de drepturi, cât şi a mandatului legal stabilit în cerinţele imperative ale art. 25 din Legea nr. 8/1996 cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, recurenta - reclamantă a arătat că instanţa de apel a apreciat greşit natura mandatului de gestiune colectivă a drepturilor de autor incidente şi nu a ţinut cont de faptul că drepturile gestionate colectiv şi a căror încălcare a fost pretinsă prin acţiune se exercită pe baza unui mandat de gestiune colectivă încheiat în temeiul Legii nr. 8/1996 de organismul de gestiune colectivă cu titularii de drepturi, conform dispoziţiilor art. 123 alin. (2) din Lege.
Mandatul acordat de titularii de drepturi către C. vizează atât drepturile ce fac obiectul acţiunii, cât şi menţiunea urmăririi acestora în vederea protejării şi plăţii echitabile a drepturilor de autor.
Mai mult decât atât, mandatul de gestiune colectivă acordat către C. de către titularii de drepturi vizează aspectele expres prevăzute de art. 130 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, coroborate cu dispoziţiile art. 123 alin. (2) din aceeaşi Lege, în condiţiile în care C. este un organism de gestiune colectivă constituit chiar de titularii de drepturi reprezentaţi conform cerinţelor prevăzute de art. 124 şi urm. din lege.
Menţiunea instanţei de apel de trimitere la dispoziţiile art. 1391 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 vizează un alt aspect al reprezentării titularilor de drepturi de către mandatari cu procură specială, şi nu aspectul reprezentării titularilor de drepturi prin organismele de gestiune colectivă, ale căror raporturi juridice sunt expres reglementate în dispoziţiile art. 129, 130 alin. (1) raportat la art. 123 alin. (2) din aceeaşi Lege, care sunt, de fapt, incidente în cauză.
Art. 129 din Lege expune pe larg modul de încheiere a mandatului de gestiune colectivă între titularii de drepturi şi organismele de gestiune colectivă, aspect neevidenţiat de către instanţa de apel.
Recurenta - reclamantă a făcut referire la practica instanţelor specializate pe proprietate intelectuală, inclusiv la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia mandatul de gestiune colectivă acordat de titularii de drepturi organismului de gestiune colectivă acoperă atât drepturile, cât şi posibilitatea urmăririi acestora, fiind suficient pentru legitimarea procesuală şi reprezentarea titularilor în vederea recuperării prejudiciilor cauzate de către utilizatorii care nu au dorit, anterior comunicării către public/exploatării operelor, să obţină, în condiţiile art. 12 şi 13 din Legea nr. 8/1996, acordul în vederea utilizării legale a drepturilor de proprietate intelectuală.
S-a mai susţinut că, prin respingerea apelului C. pe considerentul lipsei calităţii procesuale active şi de reprezentant, în mod greşit, instanţa de apel nu a cercetat motivele de apel referitoare la fondul cauzei, în legătură cu utilizarea de către pârâte a operelor titularilor menţionaţi în cererea de chemare în judecată, fără obţinerea în prealabil a drepturilor de reproducere şi distribuire din partea C., reprezentanta titularilor de drepturi din prezentul litigiu, motive pe care reclamanta le-a reiterat în cererea de recurs.
În consecinţă, recurenta a solicitat admiterea recursului, constatarea calităţii procesuale active a C. şi stabilirea remuneraţiilor datorate potrivit legii de intimatele-pârâte.
Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate şi actele dosarului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel a menţinut hotărârea primei instanţe prin care cererea de chemare în judecată a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale active, dar au fost admise, în prealabil, atât excepţia cu acest obiect, însă şi excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, pentru considerente identice celor din cuprinsul sentinţei, respectiv nedovedirea de către reclamantă a calităţii de reprezentant al titularilor drepturilor pretins încălcate de către intimatele-pârâte, enumeraţi în cererea de chemare în judecată.
Ambele instanţe de fond au avut în vedere nedovedirea unei împuterniciri speciale date pentru reprezentarea în instanţă de către titularii drepturilor pretinse, în aplicarea art. 1391 alin. (1) cu referire la art. 1233 din Legea nr. 8/1996. Instanţa de apel a făcut referire şi la art. 67 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce înseamnă că a pretins înfăţişarea unei procuri ad litem, respectiv pentru reprezentarea în prezentul proces a intereselor titularilor drepturilor. În plus, tribunalul a menţionat incidenţa şi a dispoziţiilor art. 139 din Legea nr. 8/1996.
Înalta Curte constată că acest raţionament juridic ce a stat la baza respingerii cererii de chemare în judecată este greşit, după cum, în mod corect, s-a învederat prin motivele de recurs, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 123 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, „ Titularii dreptului de autor şi ai drepturilor conexe îşi pot exercita drepturile recunoscute prin prezenta lege în mod individual sau, pe bază de mandat, prin organismele de gestiune colectivă, în condiţiile prezentei legi.”
Aşadar, potrivit legii, gestiunea drepturilor patrimoniale recunoscute prin lege (respectiv, cele prevăzute de art. 13) priveşte exerciţiul acestor drepturi şi poate fi individuală, atunci când însuşi titularul se preocupă de valorificarea drepturilor, sau colectivă, atunci când titularul încredinţează exerciţiul acestora unui organism de gestiune colectivă, pe bază de mandat.
În cauză, ambele instanţe de fond au pornit de la premisa că pretenţiile deduse judecăţii se întemeiază pe o gestiune colectivă, motiv pentru care au analizat existenţa unui mandat acordat reclamantului de către titularii menţionaţi în cererea de chemare în judecată în contextul art. 1231 - 1233 din Legea nr. 8/1996, care se referă la gestiunea colectivă a drepturilor patrimoniale de autor şi conexe.
În conformitate cu art. 129 alin. (1) din Lege, „Mandatul de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale, de autor sau conexe, este acordat direct, prin contract scris de către titularii de drepturi”, reţinându-se, totodată, că alin. 4 al aceleiaşi norme prevede că „Orice titular de drepturi de autor sau de drepturi conexe poate încredinţa prin mandat administrarea drepturilor sale privind repertoriul propriu unui organism de gestiune colectivă. Organismul respectiv este obligat să accepte administrarea acestor drepturi pe baza gestiunii colective în limita obiectului său de activitate.”
Este de reţinut, de asemenea, că organismele de gestiune colectivă a dreptului de autor şi a drepturilor conexe sunt „persoane juridice constituite prin liberă asociere, care au ca obiect de activitate, în principal, colectarea şi repartizarea drepturilor a căror gestiune le este încredinţată de către titulari”, astfel cum prevede art. 124 din Legea nr. 8/1996.
Obligaţiile organismelor de gestiune colectivă sunt enumerate în art. 130 din aceeaşi lege, constând în: acordarea de autorizaţii neexclusive utilizatorilor; elaborarea de metodologii pentru domeniile lor de activitate, cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite, în condiţiile art. 131 şi 1311 - 1314; încheierea de contracte generale cu utilizatori anume prevăzuţi de legiuitor; încheierea de contracte de reprezentare cu organismele similare din străinătate; colectarea sumelor datorate de utilizatori şi repartizarea lor între titularii de drepturi, potrivit prevederilor din statut.
Rezultă, din dispoziţiile legale menţionate anterior, că gestiunea colectivă privind exerciţiul prerogativelor patrimoniale ale dreptului de autor şi ale drepturilor conexe se realizează pe bază de mandat, ceea ce înseamnă că reprezentarea titularilor care au acordat împuternicire organismului de gestiune colectivă de a efectua acte de gestiune (dintre cele menţionate în art. 130 din Lege) este de esenţa gestiunii colective.
Odată acordat mandatul de gestiune colectivă în condiţiile art. 129 din Lege, organismul de gestiune colectivă are obligaţia de a efectua actele de gestiune în numele şi pe seama titularilor, despre care va da socoteală, ulterior, acestora, iar reprezentarea vizează însuşi exerciţiul drepturilor patrimoniale ale titularilor.
Formularea unei cereri de chemare în judecată pentru plata remuneraţiei cuvenite unui titular al dreptului de autor sau al drepturilor conexe pentru utilizarea unei opere sau a unei prestaţii artistice constituie un act de gestiune a drepturilor patrimoniale, pentru care este suficient, atunci când este efectuat de către organismul de gestiune colectivă, mandatul de gestiune colectivă, din moment ce reprezentarea titularului este de însăşi esenţa mandatului.
Mai mult, într-o asemenea ipoteză, organismul de gestiune colectivă justifică însăşi legitimarea procesuală activă, întrucât acesta acţionează în sensul exercitării drepturilor patrimoniale în numele membrilor săi în baza mandatului de gestiune colectivă, spre deosebire de gestiunea individuală, care presupune exercitarea drepturilor de însuşi titularul, fie personal, fie prin mandatar.
După cum reiese din ambele hotărâri de fond pronunţate în cauză, considerentele expuse anterior au fost acceptate în principiu, din moment prima instanţă a considerat că organismul de gestiune colectivă are calitatea de reclamant în cauză şi nu a procedat la citarea chiar a titularilor în numele şi pe seama cărora a fost formulată cererea de chemare în judecată, iar instanţa de apel a menţinut hotărârea pronunţată în aceste condiţii. Mai mult, soluţia de respingere a fost adoptată în considerarea lipsei calităţii procesuale active, pentru argumente referitoare la nedovedirea calităţii de reprezentant.
Ambele instanţe de fond au apreciat că mandatul de gestiune colectivă este suficient pentru reprezentarea în instanţă doar în cazurile de gestiune colectivă obligatorie şi facultativă, prevăzute de art. 1231 şi art. 1232 din Lege, nu şi în cazul prevăzut de art. 1233, considerat incident în speţă, potrivit căruia „Drepturile recunoscute în prezentul capitol, cu excepţia celor prevăzute la art. 1231 şi 1232, pot fi gestionate prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, numai în limita mandatului special acordat de titularii de drepturi.”
Instanţele de fond şi-au fundamentat această apreciere pe necesitatea unui mandat special, prevăzut doar de art. 1233, nu şi de celelalte două norme, făcând trimitere şi la dispoziţiile art. 1391 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora „Titularul dreptului de autor sau al drepturilor conexe poate fi reprezentat, în toate procedurile, negocierile şi actele juridice, pe toată durata şi în orice stadiu al procesului civil sau penal ori în afara unui astfel de proces, prin mandatar cu procură specială.”
Aprecierea instanţelor de fond este greşită, întrucât art. 1233 se referă tot la gestiune colectivă, în ipoteza altor drepturi patrimoniale decât cele vizate de art. 1231 şi art. 1232.
Or, art. 1391 alin. (1) din Lege nu se aplică gestiunii colective, nici măcar gestiunii colective reglementate de art. 1233, ci vizează exclusiv gestiunea individuală, atunci când titularul însuşi este cel care exercită drepturile patrimoniale.
Într-o asemenea situaţie, titularul însuşi are legitimare procesuală activă, iar procura specială vizează exercitarea dreptului la acţiune sau a reprezentării în instanţă (fiind un mandat judiciar), dispoziţiile art. 1391 completându-se cu prevederile art. 67 şi 68 C. proc. civ., nefiind suficientă dovada unui mandat acordat pentru o altă procedură sau a unui eventual mandat general acordat pentru administrarea drepturilor.
În ipoteza gestiunii individuale, formularea cererii de chemare în judecată, în exercitarea dreptului la acţiune, de către o altă persoană decât titularul, fără dovedirea calităţii de reprezentant în condiţiile art. 68 alin. (1) C. proc. civ., implică verificarea consimţământului titularului pentru actele de procedură îndeplinite fără dovedirea mandatului, iar sancţiunea aplicabilă în situaţia nedovedirii mandatului special este aceea prevăzută de art. 161 C. proc. civ., respectiv anularea cererii pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant.
De asemenea, nedovedirea mandatului de reprezentare în judecată conduce la respingerea cererii pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant, însă după verificarea existenţei consimţământului titularului dreptului dedus judecăţii, în condiţiile art. 68 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
Or, în cazul gestiunii colective, după cum s-a arătat, organismul de gestiune colectivă are chiar calitate procesuală activă, în baza mandatului de gestiune colectivă, nefiind necesară o procură specială pentru exerciţiul dreptului la acţiune (cu atât mai puţin pentru reprezentarea pe parcursul judecăţii, din moment ce organismului de gestiune colectivă i se recunoaşte chiar legitimare procesuală).
De altfel, art. 1391 este plasat într-un alt capitol al legii decât cel care vizează gestiunea colectivă, respectiv în cap. 3 „Măsuri de protecţie, proceduri şi sancţiuni”, în timp ce gestiunea colectivă este reglementată în cap. 2 al Legii.
Din cele expuse anterior, rezultă nu numai faptul că art. 1391 nu este aplicabil în cazurile în care se apelează la gestiunea colectivă (atunci când fie este imposibilă gestiunea individuală a drepturilor, fie prin manifestarea de voinţă a titularului în acest sens), dar şi că între cazurile reglementate, pe de o parte, de art. 1231 şi art. 1232 iar, pe de altă parte, de art. 1233 nu există, contrar celor reţinute de către instanţele de fond, vreo distincţie în privinţa cerinţei unui mandat special de reprezentare în instanţă prin organismele de gestiune colectivă.
În toate aceste cazuri, nu este necesar un asemenea mandat, deoarece este vorba tot despre gestiune colectivă, în cadrul căreia mandatul dat persoanei juridice menţionate în art. 124 din Lege vizează însuşi exerciţiul drepturilor patrimoniale, ce implică exerciţiul dreptului la acţiune în instanţă pentru acele acte de gestiune vizate de mandat.
„Mandatul special” la care se referă art. 1233 nu poate fi confundat cu procura specială menţionată în art. 1391, care vizează, după cum s-a arătat, mandatul judiciar în cazul în care titularul exercită el însuşi actele de gestiune. Art. 1233 este o normă de drept substanţial care se completează cu dispoziţiile art. 1535 C. civ., referindu-se la actele de gestiune pe care le poate efectua organismul de gestiune colectivă.
Astfel, mandatul special trebuie să indice expres actele de gestiune, drepturile patrimoniale în legătură cu care acestea pot fi efectuate, precum şi operele sau prestaţiile artistice asupra cărora se exercită acele drepturi.
Diferenţa esenţială dintre gestiunea colectivă prevăzută de art. 1233 şi cea la care se referă art. 1231 şi art. 1232 rezidă în faptul că, spre deosebire de primul caz menţionat, unde legiuitorul a introdus cerinţa unui mandat special, în cazurile gestiunii colective facultative şi chiar a celei obligatorii, este suficient un mandat general, dat pentru administrarea oricăror drepturi privind repertoriul propriu.
Indicarea actelor de gestiune nu trebuie să cuprindă reprezentarea în instanţă, astfel cum, în mod greşit, au considerat ambele instanţe de fond, deoarece, după cum s-a arătat deja prin considerentele expuse, în toate cazurile de gestiune colectivă, inclusiv în cel prevăzut de art. 1233, nu este necesară acordarea unui mandat judiciar pentru exerciţiul dreptului la acţiune sau de reprezentare în instanţă.
Existenţa şi întinderea mandatului de gestiune sunt, într-adevăr, relevante pentru determinarea calităţii procesuale active în persoana organismului de gestiune colectivă, dar o asemenea verificare presupune, pe lângă existenţa unui înscris, cerut în mod expres de art. 1233 din Lege, stabilirea cu certitudine, în primul rând, a operelor în legătură cu care s-au formulat pretenţiile din cauză, a drepturilor patrimoniale deduse judecăţii şi a actelor de gestiune pentru care se acordă împuternicirea, vizând acele prerogative ale dreptului de autor. În mod evident, ar trebui cercetat dacă organismul de gestiune colectivă este abilitat să exercite actele de gestiune vizate de mandat, întrucât acesta nu poate acţiona decât în limita obiectului său de activitate, după cum rezultă din art. 129 alin. (4) din Lege.
Este necesar, de asemenea, a se stabili dacă mandatul vizează acte de gestiune a acelor drepturi pretins încălcate prin actele de utilizare ale pârâţilor, iar determinarea acestora din urmă trebuie să ţină seama de natura operei, dar şi de definiţiile din art. 13 şi următoarele din Lege, nu numai de calificarea făcută de părţi.
Verificarea existenţei şi a întinderii mandatului se face pentru fiecare autor în parte, apreciindu-se dacă, faţă de cerinţa de formă a înscrisului pentru dovedirea existenţei mandatului special, prevăzută de art. 1233 din Lege, sunt incidente dispoziţiile de procedură referitoare la administrarea probei cu înscrisuri.
Toate aceste verificări coincid, însă, cu cele vizând fondul cauzei, astfel încât nu pot fi efectuate de către această instanţă de recurs, în condiţiile în care ambele instanţe de fond au analizat legitimarea procesuală activă exclusiv din perspectiva existenţei unui mandat judiciar.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în mod greşit, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, iar tribunalul a soluţionat în mod greşit cauza reţinând lipsa calităţii procesuale active prin raportare la exigenţa dovedirii unui mandat de reprezentare în instanţă acordat reclamantei.
Drept urmare, va admite recursul şi, în baza art. 312 alin. (1) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifică decizia recurată, în sensul că va admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 1475 din 15 septembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
În consecinţă, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ. (în forma anterioară celei stabilite prin Legea nr. 202/2010, în condiţiile în care cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 7 mai 2010, aşadar înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ), va desfiinţa sentinţa apelată şi va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti.
În cadrul rejudecării, tribunalul urmează, a cerceta, cu prioritate faţă de verificarea îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale în persoana pârâţilor, existenţa şi întinderea mandatului de gestiune acordat reclamantei de către titularii de drepturi menţionaţi în cererea de chemare în judecată sau de către moştenitorii acestora, pentru fiecare autor în parte, ţinând cont de înscrisurile de la dosar, inclusiv de cele depuse în faza recursului (file 55 - 247), avându-se în vedere considerentele expuse în prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DE C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta C.-S.G.C.D.A. împotriva Deciziei nr. 15/A din 29 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Modifică decizia recurată în sensul că admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 1475/F din 15 septembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi în consecinţă:
Desfiinţează sentinţa apelată şi trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2974/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2978/2014. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
