ICCJ. Decizia nr. 3048/2014. Civil. Contestaţie decizie de concediere. Revizuire - Recurs



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 3048/2014

Dosar nr. 2047/105/2014

Şedinţa publică din 06 noiembrie 2014

Deliberând asupra cauzei de faţă, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 5343 din 19 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Prahova, s-a respins contestaţia formulată de contestatorul D.E., în contradictoriu cu intimata SC G.F.R. SA, cauza având ca obiect contestaţie decizie de concediere.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ. care a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 22 ianuarie 2014.

Prin sentinţa civilă nr. 689 din 07 martie 2014, Tribunalul Prahova a respins cererea de revizuire mtemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., iar prin sentinţa civilă nr. 690 din 07 martie 2014 aceeaşi instanţă a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Prahova în ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei fiind declinată în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Prin Decizia civilă nr. 1658 din 18 iunie 2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la cererea de revizuire, la termenul din 06 noiembrie 2014 Înalta Curte a pus în discuţia părţilor, excepţia de tardivitate a cererii invocată de intimată, dar şi de instanţă, în raport de dispoziţiile art. 324 alin. (1)pct. 1 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 5343 din 19 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Prahova, s-a respins contestaţia formulată de contestatorul D.E., în contradictoriu cu intimata SC G.F.R. SA, cauza având ca obiect contestaţie decizie de concediere.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 22 ianuarie 2014, revizuentul a solicitat anularea acestei sentinţe civile, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., arătând că aceasta este potrivnică Deciziei civile nr. 2526 din 01 octombrie 2013 şi Deciziei civile nr. 2495 din 01 octombrie 2013, ambele pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti.

Potrivit art. 324 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună, iar, în cazul în care revizuirea se solicită în temeiul pct. 7 din art. 322 C. proc. civ., acest termen se socoteşte de ia comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare.

În acelaşi sens, art. 266 alin. (3) C. proc. civ. prevede că hotărârea se va comunica părţilor în copie, în cazul în care aceasta este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau a recursului; per a contrario, nu este necesară comunicarea, în cazul hotărârilor irevocabile, în sensul art. 377 alin. (2) C. proc. civ.

În speţă, contestatorul a solicitat revizuirea unei hotărâri judecătoreşti pronunţată la data de 19 noiembrie 2012 de Tribunalul Prahova, ca instanţă de fond, astfel că, raportat la data comunicării hotărârii definitive, în raport de prima teză a art. 324 C. proc. civ., 17 decembrie 2012, se constată că cererea de revizuire a fost formulată tardiv, după expirarea termenului de o lună prevăzut de dispoziţia legală sus menţionată.

În ceea ce priveşte argumentele relative la fondul cererii de revizuire, acestea exced cauzei şi nu se impun a fi analizate, excepţia tardivităţii cererii de revizuire fiind o excepţie de procedură, absolută, peremptorie, ce trebuie analizată cu prioritate, conform dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de această situaţie, Înalta Curte urmează să respingă, ca tardiv formulată, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 5343 din 19 noiembrie 2012 a Tribunalului Prahova, secţia I civilă, formulată de revizuentui D.E.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publica, astăzi 06 noiembrie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3048/2014. Civil. Contestaţie decizie de concediere. Revizuire - Recurs