ICCJ. Decizia nr. 3006/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3006/2014
Dosar nr. 42553/3/2010
Şedinţa publică din 10 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 07 septembrie 2010 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 42553/3/2010, reclamantul Ministerul Apărării Naţionale a chemat în judecată pe pârâţii S.V.A. şi C.M., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 23.349,70 lei, achitată de reclamant, în calitate de parte responsabilă civilmente, în urma punerii în executare de către partea civilă C.C.L. a Sentinţei penale nr. 250 din 03 aprilie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, precum şi la plata dobânzii legale aferentă acestei sume, începând de la 30 octombrie 2009 până la achitarea efectivă a sumei datorate.
Prin Sentinţa civilă nr. 1199 din 10 iunie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta C.N., ca neîntemeiată, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Apărării Naţionale împotriva pârâţilor S.V.A., şi C.N., pe care i-a obligat la plata sumei de 23.349,70 lei şi a dobânzii legale aferente cu începere de la data introducerii acţiunii, 07 septembrie 2010, până la achitarea efectiva a sumei; a respins acţiunea faţă de pârâta P.G., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 250 din 03 aprilie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost condamnaţi inculpaţii S.V.A. şi C.M. la pedepse privative de libertate, totodată fiind soluţionată şi latura civilă a cauzei, astfel că au fost obligaţi cei doi inculpaţi, la plata în solidar cu partea responsabilă civilmente, Ministerul Apărării Naţionale, la plata de daune materiale şi morale către părţile civile constituite în acea cauză, printre acestea figurând şi numitul C.C.L. căruia i s-au acordat despăgubiri în valoare totală de 20.000 lei.
Ca urmare a punerii în executare a hotărârii penale menţionate, conform cererii formulate de partea civilă, la data de 08 octombrie 2009, reclamantul a plătit despăgubirile solicitate, în calitatea sa de parte responsabilă civilmente avută în cadrul procesului penal. Având în vedere că acoperirea prejudiciului s-a făcut de Ministerul Apărării Naţionale, tribunalul a apreciat că acesta este îndreptăţit să se întoarcă împotriva persoanelor vinovate de producerea pagubei amintite.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii C.N. şi S.V.A., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prin Decizia civilă nr. 310 A din 5 decembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile pârâţilor împotriva Sentinţei civile nr. 1199 din 10 iunie 2013, pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că tribunalul a fost învestit cu o cerere în pretenţii cu o valoare situată sub pragul de 500.000 lei, instituit de art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. şi că, în materie civilă, criteriul valorii obiectului litigiului este singurul aplicabil în determinarea competenţei materiale în soluţionarea fondului cauzei.
Astfel, faţă de valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, văzând dispoziţiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ. care stabilesc că judecătoriile judecă în primă instanţă toate cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe, curtea a apreciat că tribunalul a soluţionat cauza cu încălcarea normelor imperative mai sus-menţionate, care instituie o competenţă absolută, conform art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., observând totodată că cererea a fost înregistrată la 7 septembrie 2010, anterior modificărilor aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 202/2010, în baza art. 297 C. proc. civ., găsind întemeiat acest motiv de apel de ordine publică, a admis ambele apeluri şi a anulat sentinţa apelată, trimiţând cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - având în vedere art. 5 şi 9 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii, pârâtul S.V.A. a declarat recurs, făcând menţiune în acest sens pe dovada de comunicare a hotărârii aflate la dosarul de apel, fără să îl motiveze.
Analizând, în temeiul art. 137 alin. (1), raportat la art. 298, cu aplicarea art. 316 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, văzând şi dispoziţiile art. 306 alin. (1) raportat la art. 303 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod, Înalta Curte retine că este fondată în considerarea argumentelor care succed:
Potrivit art. 303 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
Decizia atacată a fost comunicată recurentului la 2 februarie 2014 - după cum atestă dovada de primire şi procesul-verbal de predare aflate la dosarul de apel -, astfel încât termenul pentru depunerea motivelor de recurs, calculat potrivit art. 101 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., s-a împlinit la data de 18 februarie 2014.
Recurentul-pârât S.V.A. nu a formulat motive de critică împotriva deciziei atacate, limitându-se să menţioneze pe dovada de comunicare a acesteia că înţelege să o atace cu recurs.
Potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. (2), respectiv a motivelor de ordine publică, care pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.
Având în vedere considerentele de fapt şi de drept expuse mai sus, precum şi faptul că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului şi, ca o consecinţă, va constata nul recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâtul S.V.A. împotriva Deciziei civile nr. 310 A din 5 decembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza dispoziţiilor art. 306 alin. (1) raportat la art. 303 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 3005/2014. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3010/2014. Civil. Pretenţii. Suspendare... → |
|---|
