ICCJ. Decizia nr. 3014/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3014/2014
Dosar nr. 5423/108/2009**
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 15 octombrie 2009, reclamanta S.I.D. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Arad, reprezentat prin primar, solicitând instanţei anularea Dispoziţiei nr. 4527 din 11 septembrie 2009 a primarului Municipiului Arad, prin care s-a dispus acordarea terenului intravilan situat în Arad, Zona G., în suprafaţă de 6.200 mp înscris în C.F. Arad, ca măsură compensatorie în echivalent pentru imobilul situat în Arad, înscris în C.F. Arad şi imobilul situat în Arad, înscris în C.F. Arad, în temeiul art. 26 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată; acordarea de teren situat în intravilanul Municipiului Arad, ca măsură compensatorie în echivalent pentru imobilul situat în Municipiul Arad înscris în C.F. şi pentru imobilul situat în Arad, înscris în C.F. Arad, conform valorii celor două imobile stabilite prin evaluare şi acceptată de către reclamantă în cuantum total de 248.000 euro, în temeiul art. 11 alin. (5), (6) şi (8) din Legea nr. 10/2001 republicată.
În motivare, reclamanta a arătat că, la data de 8 noiembrie 2001, a transmis Primăriei Municipiului Arad, prin intermediul B.E.J., H.P., notificările din 2001 prin care a solicitat restituirea în natura a terenului în suprafaţa de 858 mp înscris în C.F. Arad, situat în Arad, şi a terenului în suprafaţă de 585 mp, înscris în C.F. Arad, situat în Arad, terenuri care au aparţinut antecesorilor săi. Notificările au fost înregistrate la Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului Arad sub nr. 1376/2001 şi nr. 1377/2001.
Ca urmare a demersurilor sale, la solicitarea reprezentanţilor Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, la data de 08 septembrie 2008, reprezentantul său s-a prezentat la Comisie pentru a solicita retrocedarea în natură a celor două imobile - terenuri, menţionate în notificările din 2001. Întrucât terenul din Arad, nu a putut fi restituit în natură, fiind constituit domeniu public, s-a propus evaluarea ambelor terenuri, în vederea stabilirii de măsuri reparatorii prin echivalent. Conform procesului verbal încheiat în data de 11 februarie 2009, cu ocazia unei noi întruniri la Comisie, a fost de acord cu valorile stabilite de expertul evaluator: pentru imobilul din Arad, valoarea de 145.000 euro, respectiv de 183.000 dolari USA, la data de 04 decembrie 2008, pentru imobilul din Arad, compus din teren în suprafaţă de 858 mp şi construcţie în suprafaţă de 130 mp, valoarea de 103.000 euro la data de 04 decembrie 2008.
În luna iulie 2007, a înregistrat două opţiuni la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, prin care a arătat că, în situaţie în care terenurile nu pot fi restituite pe vechile amplasamente, restituirea să se facă prin echivalent cu alte suprafeţe de teren situate pe raza Municipiului Arad. Ulterior datei de 11 februarie 2009, data la care a acceptat evaluările efectuate de expert, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 nu i-a comunicat niciun înscris din care să rezulte suprafaţa care urmează să îi fie ofertată ca măsură compensatorie prin echivalent, locul amplasării şi modul în care Comisia a înţeles să evalueze terenul.
La data 21 septembrie 2009, la sediul procesual ales, i-a fost comunicată Dispoziţia nr. 4527 din 11 septembrie 2009 a primarului Municipiului Arad, prin care s-a dispus acordarea terenului intravilan, situat în Municipiul Arad, zona G., în suprafaţă de 6.200 mp, înscris în C.F. Arad, ca măsură compensatorie în echivalent pentru imobilul situat în Arad, înscris în C.F. Arad şi imobilul situat în Arad, înscris în C.F. Arad. Din cuprinsul dispoziţiei, nu rezultă unde anume este amplasat terenul acordat ca măsură compensatorie Demersurile făcute de către avocatul său au condus la obţinerea unui plan parcelar de la Serviciul de cadastru a Primăriei Municipiului Arad din care rezultă că terenul acordat ca şi măsură compensatorie este amplasat în zona G., cu front stradal pe strada S.P. Metrul pătrat de teren restituit prin Dispoziţia nr. 4527 din 11 septembrie 2009 a fost evaluat de către Comisie la suma de 40 euro, atâta timp cât suprafaţa de 6200 mp a fost acordată ca măsură compensatorie pentru cele două imobile deţinute de antecesorii săi.
Reclamanta a precizat că, anterior emiterii dispoziţiei primarului Municipiului Arad, nu a fost informată despre amplasamentul concret al terenului, nu i s-a adus la cunoştinţă întinderea acestuia, modul în care Comisia a evaluat terenul acordat ca şi măsură compensatorie şi modul în care a fost stabilită suprafaţa care a fost efectiv acordată. În zona G., unde este amplasat terenul acordat prin dispoziţia contestată, valoarea de circulaţie a terenurilor este de maxim 15 euro/mp, întrucât nu există utilităţi şi un plan urbanistic zonal, zona fiind traversată de linii de înaltă tensiune care practic fac imposibilă obţinerea avizelor necesare ridicării de construcţii. Frontul stradal al terenului acordat ca şi măsură compensatorie este de 27.28 m, în condiţiile în care întreaga suprafaţă a terenului este de 6.200 mp. Terenul nu are nicio ieşire la o altă stradă care să permită o parcelare optimă sau cel puţin cât mai eficientă. În măsura în care Municipiul Arad nu deţine o asemenea suprafaţă într-o singură zonă a oraşului, nimic nu impieta ca retrocedarea să se facă prin acordarea de terenuri în mai multe zone ale oraşului care, valoric, să acopere suma stabilită de către expertul evaluator şi acceptată de dânsa ca şi valoare de circulaţie a imobilelor imposibil de restituit.
A apreciat că terenul acordat prin Dispoziţia nr. 4527 din 11 septembrie 2009 a primarului Municipiului Arad, ca şi măsură compensatorie în echivalent, a fost supraevaluat de către Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi că, în realitate, valoarea de circulaţie a lui nu acoperă suma totală de 248.000 euro, pe care a acceptat-o, conform procesului verbal din 11 februarie 2009, ca şi valoare a imobilelor naţionalizate de la antecesorii săi.
În drept, a invocat disp. art. 10, 11, 25, 26, 30 din Legea nr. 10/2001 republicată; art. 112, art. 274 C. proc. civ.
Prin precizarea de acţiune, reclamanta şi-a restrâns pretenţiile, renunţând la capătul doi al cererii, solicitând anularea Dispoziţiei nr. 4527 din 11 septembrie 2009 a primarului Municipiului Arad, prin care s-a dispus acordarea terenului intravilan situat în Arad, Zona G., în suprafaţă de 6.200 mp, înscris în C.F. Arad., ca măsură compensatorie în echivalent pentru imobilul situat în Arad, înscris în C.F. Arad şi imobilul situat în Arad, înscris în C.F. Arad, în temeiul art. 25 alin. (1), art. 25 alin. (4) şi art. 26 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată. Ca urmare, a acestei precizări de acţiune, reclamanta a renunţat şi la proba cu expertiză.
A menţionat că dispoziţia primarului Municipiului Arad s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor nr. 16 alin. (5) coroborat cu art. 25 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001 republicată şi cu încălcarea procedurilor instituite prin aceste texte de lege, motiv pentru care a apreciat că este nelegală, solicitând astfel anularea ei.
Prin sentinţa civilă nr. 306 din 28 aprilie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 5423/108/2009, Tribunalul Arad a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta S.I.D., în contradictoriu cu Municipiul Arad, reprezentat prin primar, având ca obiect plângere împotriva Dispoziţiei nr. 4527 din 11 septembrie 2009 emisă de primarul Municipiului Arad, fără a acorda cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Arad a reţinut că Dispoziţia nr. 4527 din 11 septembrie 2009 a primarului Municipiului Arad, ca şi măsură compensatorie în echivalent, este legală şi temeinică.
Prin precizarea plângerii, reclamanta a renunţat la proba încuviinţată de tribunal, de efectuare a unei expertize judiciare cu privire la valoarea terenurilor preluate de stat, comparativ cu valoarea terenului acordat prin dispoziţia atacată.
Faţă de această poziţie procesuală, având în vedere dispoziţiile art. 1169 C. civ., tribunalul a apreciat că reclamanta nu a probat că există diferenţă de valoare între cele două terenuri.
Referitor la valoarea terenului acordat ca măsură compensatorie contestată de reclamantă, din lucrările dosarului, respectiv adresa de la fila 31 dosar, tribunalul a reţinut că evaluarea a fost făcută prin metoda comparaţiei, de către un expert evaluator de proprietăţii imobiliare şi raportul de evaluare se supune normelor A.N.E.V.A.R.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta S.I.D., solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 297 C. proc. civ.
În motivare, reclamanta apelantă a arătat că sentinţa apelată este netemeinică şi nelegală, deoarece prin precizarea de acţiune a solicitat anularea Dispoziţiei nr. 4527 din 11 septembrie 2009 pentru aspectele de nelegalitate vizând aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 26 alin. (5) coroborat cu art. 25 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001 şi a procedurilor de restituire prin echivalent prevăzute de aceste texte legale, iar instanţa de fond în mod greşit s-a pronunţat numai asupra aspectului legat de diferenţa de valoare dintre terenul acordat ca măsură compensatorie şi imobilul situat în Arad, care a aparţinut antecesoarei sale.
Apelanta a mai arătat ulterior datei de 11 februarie 2009, când a acceptat evaluările efectuate de expertul independent (145.000 euro pentru imobilul din Arad, şi 103.000 euro pentru imobilul din Arad), Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului Arad nu i-a comunicat niciun înscris din care să rezulte suprafaţa care urma să îi fie ofertată ca măsură compensatorie prin echivalent, locul unde aceasta este amplasată şi modul în care comisia a înţeles să evalueze terenul pe care urma să îl primească în echivalent.
Curtea de Apel Timişoara a menţinut hotărârea instanţei de fond, prin Decizia civilă nr. 429 din 10 noiembrie 2010, reţinând că terenurile proprietatea antecesorilor reclamantei nu mai pot fi restituite în natură, iar reclamanta şi-a exprimat acordul de a primi teren în echivalent, în condiţiile art. 1 alin. (2), art. 25 alin. (3), (4), art. 26 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, opţiune materializată prin Dispoziţia emisă în soluţionarea Notificării reclamantei.
S-a apreciat că, susţinerea pârâtei, potrivit cu care există diferenţe valorice între terenurile în discuţie, nu a fost probată, evaluarea terenurilor acordate reclamantei fiind făcută de un expert evaluator, reclamanta refuzând să administreze o nouă probă cu expertiza tehnică, pentru evaluarea terenului, obiect al Dispoziţiei atacate.
Prin Decizia civilă nr. 7840 din 03 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul şi a trimis spre rejudecare cauza, la Curtea de Apel Timişoara, reţinând că instanţa şi-a încălcat rolul activ, prevăzut de art. 129 C. proc. civ. în legătură cu precizarea de acţiune depusă în data de 14 aprilie 2010, neanalizată de instanţa de apel.
În rejudecare, Curtea de Apel Timişoara a dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru evaluarea terenului de 6.200 mp, iar prin Decizia civilă nr. 38 din 21 martie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 5423/108/2009*, Curtea de Apel Timişoara a respins apelul declarat de reclamanta S.I.D. împotriva sentinţei civile nr. 306 din 28 aprilie 2010, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 5423/108/2009, ca nefondat, şi a obligat reclamanta apelantă să plătească Municipiului Arad, prin primar, intimatul în cauză, suma de 6.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa astfel, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că, prin Notificarea nr. 1108/08 noiembrie 2001, reclamanta S.I.D. a solicitat Primăriei Arad, Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului de 585 mp, din C.F. Arad, în temeiul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, evocând că este moştenitoarea testamentară a bunicii sale, P.I., decedată în data de 14 aprilie 2000, conform certificatului de moştenitor din 17 octombrie 2010, cu precizarea că imobilul solicitat a fost proprietatea antecesorilor săi P.I. şi P.I., fiind expropriat în baza Decretului nr. 220 din 24 martie 1962, în favoarea Statului Român.
Prin aceeaşi Notificare, s-a solicitat, în subsidiar, în ipoteza în care imobilul nu mai poate fi restituit în natură, măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, context în care a estimat valoarea terenului la suma de 46.800 euro, respectiv 80 euro/mp.
La 14 martie 2001, reclamanta s-a adresat Comisiei de Aplicarea Legii nr. 10/2001 - Primăria Arad, exprimându-şi opţiunea de a beneficia de măsuri reparatorii, respectiv un alt teren echivalent pe raza Municipiului Arad, întrucât imobilul din Arad, nu mai există, fiind demolat.
Prin Dispoziţia nr. 4527 din 11 septembrie 2009, avându-se în vedere opţiunea reclamantei de a fi despăgubită pentru imobilul expropriat cu teren în compensare, în cartierul G., opţiune exprimată expres în data de 22 octombrie 2007, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 a dispus acordarea terenului intravilan de 6.200 mp, individualizat în considerentele prezentei hotărâri, reclamantei.
Evaluarea terenului a fost făcută prin metoda comparaţiei, de către un expert evaluator, membru al, conform normelor A.N.E.V.A.R., admiţându-se preţul de circa 45 euro/mp.
Susţinerile reclamantei din acţiunea introductivă de instanţă, conform cărora pârâtul intimat nu i-a făcut o ofertă în schimbul terenului proprietatea antecesorilor săi şi nu a evaluat terenul atribuit în schimb, nu au suport probator, pe cale de consecinţă. Mai mult, la data de 14 octombrie 2012, reclamanta a formulat o precizare de acţiune, prin care a solicitat anularea Dispoziţiei nr. 4527 din 11 septembrie 2009, context în care recunoaşte că a fost de acord cu valorile stabilite de expertul evaluator (alin. (3)-(4) al motivelor din precizarea de acţiune, fila 53 dosar fond).
Prin precizarea de acţiune, reclamanta a arătat că dispoziţia se impune a fi anulată, întrucât Municipiul Arad nu i-a prezentat o ofertă cu privire la terenul menţionat în Dispoziţia nr. 4257 din 11 septembrie 2009, încălcându-se dispoziţiile art. 25 alin. (3), (4) din Legea nr. 10/2001.
Se observă că, prin acest demers juridic, reclamanta nu mai solicită teren în compensare, renunţând, practic, la petitul 2 din acţiunea introductivă.
În aceste condiţii al unui comportament contradictoriu al reclamantei, s-a analizat precizarea de acţiune, respectiv existenţa unor motive de anulare/nulitate a Dispoziţiei atacate.
În contextul probatoriului administrat a rezultat că nu există niciun motiv de anulare a Dispoziţiei emise de pârâtul intimat, care s-a conformat dispoziţiilor legale menţionate, soluţionând Notificarea reclamantei, conform opţiunilor acesteia, de a i se acorda măsura reparatorie - respectiv teren în compensare, în Municipiul Arad, sens în care i s-a atribuit suprafaţa de 6.200 mp teren, în valoare de 241.366 euro, astfel cum rezultă din expertiza efectuată în cauză, cu precizarea că evaluarea este aferentă datei de 11 septembrie 2009, data emiterii Dispoziţiei atacate, cursul de referinţă B.N.R. 1 euro = 4,2552 lei.
Mai mult, reclamanta este cea care a optat pentru această măsură şi a fost de acord cu evaluarea făcută de expertul evaluator, astfel cum susţine, de altfel, chiar în precizarea de acţiune din 14 februarie 2010, care face obiectul dosarului de faţă (fila 52 dosar fond).
Neidentificându-se motive de anulare a Dispoziţiei, s-a respins apelul reclamantei, ca neîntemeiat şi nefondat, şi a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea expertizei efectuată în cauză pe cheltuiala pârâtului intimat, în sumă de 6000 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, reclamanta S.I.D., aducându-i critici de nelegalitate, întemeiate de pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 5103 pronunţată în Dosarul nr. 5423/108/2009*, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanta S.I.D. împotriva Deciziei civile nr. 38 din 21 martie 201 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a arătat că prin Decizia civilă nr. 7840 din 03 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanta S.I.D. împotriva Deciziei nr. 429 din 10 noiembrie 201 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, şi a trimis-o spre rejudecare.
S-a reţinut că instanţa de apel nu a răspuns criticilor formulate de reclamantă asupra soluţiei date singurului capăt de cerere care mai trebuia analizat, după precizarea de acţiune depusă în data de 14 aprilie 2010, chestiuni obligatorii pentru instanţă, în rejudecare, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Prin precizarea de acţiune, făcută la termenul din 14 aprilie 2010, reclamanta a arătat că solicită doar anularea dispoziției primarului, întrucât Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului Arad nu i-a prezentat nicio ofertă cu privire la teren, locul unde acesta este amplasat şi modul în care comisia a înţeles să evalueze terenul, renunţând la capătul de cerere având ca obiect acordarea unui teren conform valorii imobilelor preluate de stat. Faţă de restrângerea obiectului contestaţiei, s-a renunţat şi la efectuarea unei expertize care să evalueze terenurile preluate şi, respectiv terenul oferit în compensare.
Instanţa de apel nu s-a conformat celor dispuse, cu caracter obligatoriu, prin decizia de casare, prin aceea că nu a răspuns criticilor formulate de reclamantă asupra soluţiei date singurului capăt de cerere care mai trebuia analizat după precizarea de acţiune.
În rejudecarea apelului, instanţa de apel va analiza precizarea de acţiune a reclamantei, aflată la fila 52 din dosarul Tribunalului Arad şi va răspunde criticilor aduse Dispoziţiei nr. 4527 din 11 septembrie 2009 emisă de primarul Municipiului Arad.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, sub nr. Dosar nr. 5423/108/2009** la data de 18 decembrie 2013.
În cauză, intimatul Municipiul Arad reprezentat de primar, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului şi menţinerea, ca legală şi temeinică, a sentinţei civile pronunţată de Tribunalul Arad, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 6.000 lei.
Prin Decizia civilă nr. 44 din 8 aprilie 2014, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins apelul declarat de reclamanta S.I.D. împotriva sentinţei civile nr. 306 din 28 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 5423/108/2009, în contradictoriu cu intimatul primarul Municipiului Arad.
A fost obligată reclamanta la plata către intimat a sumei de 6.000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Prin deciziile de casare ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie date în cauză, obligatorii pentru instanţele de rejudecare, potrivit dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., s-a dispus ca instanţa de apel să analizeze precizarea de acţiune a reclamantei, aflată la fila 52 din dosarul Tribunalului Arad şi să răspundă criticilor aduse Dispoziţiei nr. 4527 din 11 septembrie 2009 emisă de primarul Municipiului Arad.
Prin acest act procesual, reclamanta S.I.D. a arătat că solicită anularea Dispoziţiei nr. 4527 din 11 septembrie 2009 emisă de primarul Municipiului Arad, cu motivarea că aceasta a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (5) coroborate cu art. 25 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001 republicată, fiind nelegală.
În susţinerea acestei precizări, reclamanta a invocat faptul că, ulterior datei de 11 februarie 2009 (dată la care a acceptat evaluările efectuate de expertul independent cu privire la terenurile deţinute de antecesoarea sa, imposibil de restituit în natură), Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 nu i-a comunicat niciun înscris din care să rezulte suprafaţa care urmează să-i fie ofertată, ca şi măsură compensatorie prin echivalent, locul unde aceasta va fi amplasată şi modul de evaluare a terenului oferit în echivalent.
Cu privire la aceste critici aduse Dispoziţiei nr. 4527 din 11 septembrie 2009 emisă de primarul Municipiului Arad, se constată următoarele:
Potrivit prevederilor art. 25 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001 republicată, decizia sau, după caz, dispoziţia motivată se comunică persoanei îndreptăţită în termen de cel mult 10 zile de la data adoptării, iar aceasta sau, după caz, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară.
Art. 26 alin. (5) din acelaşi act normativ prevede că „dacă oferta (de bunuri sau servicii atribuite în compensare) acceptată constă în bunuri imobile, sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (4)” (cu privire la natura şi efectele dispoziţiei).
În aplicarea acestor prevederi legale, au fost emise Norme Metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007, norme metodologice, însă, care nu prevăd necesitatea parcurgerii unor alte etape în procedura administrativă anterior emiterii dispoziţiei primarului, respectiv a unor comunicări cu persoana îndreptăţită cu privire la terenul liber, ce poate fi atribuit în compensare, cu identificarea amplasamentului, indicarea suprafeţei şi a valorii acestuia.
Ca atare, nu există niciun text de lege, nici în Legea nr. 10/2001 republicată, nici în H.G. nr. 250/2007, care să instituie în sarcina unităţii deţinătoare, în speţă, a primarului Municipiului Arad, obligaţia emiterii unei oferte prealabile dispoziţiei, care să cuprindă elementele cerute de către reclamantă. Nu ne aflăm în ipoteza încheierii unui contract la distanţă clasic, care să cuprindă oferta prealabilă, urmată de acceptarea persoanei îndreptăţită şi, ulterior, de emiterea dispoziţiei motivate a Primarului, care să cuprindă înţelegerea finală a părţilor, cum cere reclamanta.
Din economia dispoziţiilor legale precitate, precum şi din dispoziţiile art. 26 alin. (1), (3) şi (5) din Legea nr. 10/2001 republicată, astfel cum au fost explicitate prin prevederile art. 26 pct. 1 şi 26 pct. 2 din H.G. nr. 250/2007, rezultă cu evidenţă, că oferta de atribuire de bunuri în compensare se face pe calea dispoziţiei/deciziei motivate emise în condiţiile art. 25 din Lege, care poate fi acceptată de către persoana îndreptăţită (expres sau tacit, prin neatacare) sau repudiată de aceasta, pe calea contestaţiei prevăzută de art. 25 alin. (3) din Lege. Dacă nu se promovează o contestaţie împotriva dispoziţiei sau deciziei emise cuprinzând oferta de bunuri imobile atribuite în compensare pentru bunul imposibil de restituit, oferta se consideră acceptată, iar, potrivit alin. (5) din art. 26 coroborat cu art. 25 alin. (4) din Lege, aceasta constituie titlu asupra imobilului, susceptibil de înscriere în C.F.
Acesta fiind mecanismul instituit de legea reparatorie specială pentru acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, se impune analizarea respectării sale în speţa de faţă.
Astfel, cu privire la imposibilitatea restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv de la antecesoarea reclamantei, respectiv la valorile stabilite pentru acestea, între părţi s-a realizat un consens, materializat în cuprinsul procesului-verbal încheiat între reprezentanţii părţilor la data de 11 februarie 2009.
Susţinerea reclamantei în sensul că nu i s-a comunicat unde se află terenul oferit în compensare, chiar reală de ar fi, nu constituie un argument valabil pentru a se conchide că se impune reformarea dispoziţiei primarului, pe de o parte, pentru că aceasta a fost emisă cu respectarea întrutotul a prevederilor legale precitate, iar, pe de altă parte, pentru că oferta de teren în compensare, făcută pe calea dispoziţiei contestate, a respectat manifestarea de voinţă a reclamantei. În acest sens este relevantă adresa înregistrată la sediul intimatului din 14 martie 2007 (fila 16 dosar Tribunal), prin care reclamanta cere expres restituirea prin echivalent, cu teren pe raza Municipiului Arad, completată cu adresa înregistrată din 22 octombrie 2007 (fila 64 dosar tribunal), din care rezultă că însăşi reclamanta, prin reprezentant, a cerut teren în echivalent în cartierul G., din Municipiul Arad.
Ca atare, cel puţin în ceea ce priveşte locaţia terenului, oferta încorporată în cuprinsul dispoziţiei emise a respectat întrutotul voinţa reclamantei.
Cu privire la poziţionarea concretă a parcelei oferită în compensare în acest cartier, se constată că reclamanta, pe calea precizării de acţiune de la fila 52 dosar Tribunal (ce trebuie analizată potrivit deciziei de casare) nu formulează critici concrete. Nu menţionează care ar fi argumentele pentru care este nemulţumită de terenul concret oferit, ci se mulţumeşte să afirme că nu cunoaşte poziţionarea acestuia, fără a propune nici probe în dovedirea prejudicierii sale concrete prin terenul atribuit în compensare.
De asemenea, se constată că nu se contestă, prin precizarea de acţiune cu rejudecarea căreia a fost investită instanţa de apel, prin decizia de casare, nici suprafaţa terenului şi nici modul de evaluare, respectiv valoarea acestuia, cu atât mai mult cu cât însăşi reclamanta, prin apărător, persoană cu studii juridice, a arătat expres în prima judecarea a pricinii de Curtea de Apel Timişoara, că nu mai doreşte administrarea probei cu expertiza judiciară pentru stabilirea valorii terenului oferit în compensare.
Cu toate acestea, pe calea concluziilor scrise depuse în prezentul ciclu procesual, reclamanta invocă argumente cu privire la valoarea terenului atribuit în compensare (deşi acest aspect nu a fost invocat prin precizarea de la fila 52) arătând că, potrivit expertizei judiciare administrate în a doua judecată în apel, valoarea imobilului de la data emiterii dispoziţiei era inferioară cu mult valorii agreate de părţi pentru terenurile preluate abuziv de la antecesoarea sa.
Acest argument, va fi înlăturat, ca neîntemeiat, întrucât, pe lângă faptul că nu a fost invocat prin precizarea de acţiune cu a cărei rejudecare a fost investită curtea, în plus, din cuprinsul probei cu expertiza tehnică judiciară, efectuate în speţă de trei experţi (contraexpertiza), valoarea terenului oferit în compensare, la data emiterii dispoziţiei contestate era de 241.366 euro (fila 292 Dosar Curtea de Apel Timişoara nr. 5423/108/2009*), deci o valoare aproximativ egală cu cea agreată de părţi pentru terenurile imposibil de restituit (248.000 euro). Această probă va fi avută în vedere şi nu raportul întocmit de către un singur expert, pentru că prezintă un grad mai ridicat de credibilitate, fiind rezultatul muncii a trei experţi, iar criteriile avute în vedere sunt cele specifice în astfel de lucrări. În plus, această lucrare a fost acceptată fără obiecţiuni de către reclamantă, lucru declarat expres de apărătoarea acesteia la termenul de judecată din 21 martie 2013. Evaluarea terenului de către aceeaşi trei experţi la suma de 163.680 euro, invocată de reclamantă, nu este relevantă în speţă, întrucât această valoare a fost stabilită prin raportare la data efectuării expertizei. Este relevantă valoarea terenurilor de la data emiterii dispoziţiei, dată la care trebuia a fi echivalentă cu cea a terenurilor preluate, în condiţiile în care devalorizarea ulterioară este efectul crizei de pe piaţa imobiliară, ce a produs efecte în intervalul dintre cele două momente, considerabil, de altfel (11 septembrie 2009, faţă de 29 ianuarie 2013), efecte ce au vizat şi terenurile preluate abuziv, cu privire la care, însă, reclamanta nu a cerut reevaluarea. Ca atare, efectul de devalorizare a terenurilor nu poate şi nu trebuie să îi profite exclusiv reclamantei, fiind o realitate obiectivă, de care trebuie să se ţină cont. Ca atare, reţinând evoluţia descendentă de pe piaţa imobiliară, de notorietate, se reţine că este echitabil ca raportarea să se facă între valorile imobilelor de la acelaşi moment obiectiv, cel al emiterii dispoziţiei, faţă de care se constată existenţa unui echilibru, reclamantei oferindu-i-se o justă compensaţie pentru proprietăţile de care a fost spoliată abuziv antecesoarea sa.
Concluzionând, se constată că nu există nicio dispoziţie legală care să fi fost încălcată de către intimat prin dispoziţia ce a fost emisă cu respectarea întocmai a legii, încălcare care să fi produs reclamantei o vătămare a drepturilor sale, care să nu poată fi înlăturată decât prin vanularea actului contestat. De asemenea, în condiţiile în care chiar reclamanta a cerut teren în cartierul G., din Arad, iar, în prezentul proces nu contestă amplasamentul terenului, iar valoarea este aproximativ egală cu cea a terenului dat în compensare, prin anularea dispoziţiei primarului, fără ca reclamanta să fie nemulţumită concret de terenul dat în compensare, nu se realizează alt efect, decât acela de prelungire nejustificată a procedurilor administrative şi judiciare prevăzute de Legea nr. 10/2001 republicată, cu consecinţa încălcării dreptului său la proprietate, astfel cum această noţiune a fost conturată de jurisprudenţa C.E.D.O., ocazionată de aplicarea art. 1 din Primul Protocol Adiţional la C.E.D.O., lucru care nu poate fi permis.
Cu privire la cererea reclamantei de a se dispune desfiinţarea sentinţei Tribunalului, cu trimitere spre rejudecare, se constată că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 297 C. proc. civ. (în forma în vigoare la data declanşării litigiului), atâta timp cât tribunalul a analizat fondul litigiului dintre părţi, care au fost legal citate, având în vedere şi caracterul devolutiv al apelului declanşat, în care se pot administra probe (s-au şi administrat) şi analiza toate apărările părţilor.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta S.I.D., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs s-a susţinut că instanţa a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor pct. 25.1 şi 25.5 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, adoptate prin H.G. nr. 250/2007 şi care impun ca dispoziţia de restituire să fie însoţită de o schiţă a terenului restituit şi care în cauză, nu a fost emisă.
Dispoziţia primarului Municipiului Arad, în lipsa schiţei terenului restituit, nu face nici dovada existenţei terenului şi nici a întinderii menţionate în cuprinsul său.
Dispoziţia emisă de primarul Municipiului Arad a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (5) coroborat cu art. 25 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001, nefiind respectate procedurile obligatorii prevăzute până la emiterea dispoziţiei.
Astfel, după consensul realizat în ce priveşte evaluarea celor două imobile care i-au aparținut, nu i-au mai fost comunicate date din care să rezulte suprafaţa de teren care urma să-i fie atribuită în compensare, amplasamentul şi modul de evaluare, pentru a-şi manifesta acordul în cunoştinţă de cauză.
Evaluarea terenului atribuit în compensare nu s-a făcut ce către un expert agreat de ambele părţi iar potrivit raportului de expertiză, la data de 11 septembrie 2009, terenul avea o valoare de 124.000 euro, reprezentând practic ½ din valoarea celor două imobile care i-au aparținut.
Greşit a reţinut instanţa că şi-a manifestat voinţa de a i se atribui terenul indicat în cuprinsul dispoziţiei, în condiţiile în care la momentul emiterii dispoziţiei nu se cunoştea amplasamentul.
Într-un mod contradictoriu a reţinut instanţa, în ce priveşte valoarea terenului, că această problemă nu poate fi analizată prin raportare la precizarea de acţiune pentru ca apoi să reţină şi să se raporteze la relevanţa valorii terenurilor la data emiterii dispoziţiei.
S-a susţinut că în mod nelegal instanţele au refuzat ataşarea dosarului administrativ pentru ca în raport de conţinutul acestuia să analizeze legalitatea dispoziţiei.
Recursul nu este fondat.
Se constată că instanța a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor pct. 25.4 şi 25.5 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 acestea impunând ca decizia de restituire să fie însoţită de o schiţă a terenului restituit numai în situaţia expres prevăzută şi anume, atunci când între suprafaţa solicitată şi cea efectiv restituită rezultă diferenţe în minus din menţinerea în proprietatea publică a unor suprafeţe cu afectaţiune legală specifică (zona de protecţie sau acces pentru linii de înaltă tensiune, conducte magistrale şi alte asemenea).
În celelalte cazuri, nu este necesar ca dispoziţia de restituire (inclusiv în procedura compensării cu alte bunuri) să fie însoțită de o schiţă, fiind suficient ca bunul să fie individualizat ca suprafaţă şi amplasament prin dispoziţie.
Faptul că terenul individualizat prin dispoziție ca fiind situat în zona G., în suprafaţă de 6.200 m.p. înscris în C.F. Arad, există fizic este confirmat de raportul de expertiză prin care acesta a fost identificat, individualizat ca amplasament şi evaluat.
Dispoziţiile pct. 26.2 din Normele Metodologice impun ca decizia de restituire să cuprindă datele de identificare ale imobilului, schiţa terenului fiind obligatorie numai în situația prevăzută de pct. 25.4 din Norme.
Există obligativitatea existenţei unei manifestări de voință în sensul neacceptării măsurii reparatorii compensării cu alte bunuri, atunci când această măsură este posibilă, situaţie în care entitatea va proceda la emiterea deciziei de propunere de acordare a celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege.
Or, în cauză, reclamanta şi-a exprimat în mod expres acceptul de a primi alte bunuri în compensare, respectiv teren în echivalent, indicând chiar zona situării terenului, dispoziția individualizând terenul chiar în această zonă (filele 16 şi 64 dosar Tribunal).
În ceea ce priveşte diferenţa de valoare dintre terenul deţinut de autorii reclamantei şi terenul atribuit prin compensare, în mod fondat a reținut instanţa că prin precizarea de acţiune nu s-a contestat diferenţa de valoare şi nici nu s-a mai cerut administrarea probei cu expertiză, aspectele privind diferenţa de valoare fiind invocate doar prin concluziile scrise care au fost analizate de către instanţa de apel prin raportare la concluziile raportului de expertiză, care nu au fost contestate de către reclamantă prin apărător.
În mod legal a reținut instanţa că valorile terenurilor (cel deţinut anterior şi cel atribuit în compensare) trebuie raportate la data emiterii dispoziţiei, şi nu la data efectuării raportului de expertiză, în raport de criteriul echităţii.
Având în vedere acest considerente, urmează ca în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.I.D. împotriva Deciziei nr. 44 din 8 aprilie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3013/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3015/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
