ICCJ. Decizia nr. 3015/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs

Decizii civile ICCJ 2014


R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 3015/2014

Dosar nr. 556/83/2010*

Şedinţa publică din 5 noiembrie 2014

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial sub nr. 2976/83/2008 la Tribunalul Satu Mare la data de 21 iulie 2008, reclamanta SC A. SA Satu Mare a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, Agenţia Domeniilor Statului şi Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei (precizându-şi ulterior cererea faţă de acest din urmă pârât ca fiind îndreptată împotriva Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale), solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi la plata despăgubirilor cuvenite reclamantei în urma evicţiunii suferite de aceasta cu privire la imobilul în cauză.

În motivarea acţiunii s-a arătat că imobilul în litigiu, construcţie (fost castel) şi teren aferent acestuia de 3973 mp situat în loc. Petin, jud. Satu Mare, a fost cumpărat de către reclamantă în urma procesului de privatizare de la pârâţii de ordinul II şi III, după care a fost evinsă urmare a pronunţării Sentinţei civile nr. 3689 din 26 aprilie 2000 de către Judecătoria Satu Mare prin care s-a dispus restituirea în natură a respectivului imobil fostului proprietar, H.J., deposedat în mod abuziv.

După un prim ciclu procesual, finalizat prin Decizia civilă nr. 8104 din 16 noiembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Tribunalul Satu Mare, prin Sentinţa civilă nr. 12 din 15 ianuarie 2014, a admis, în parte, acţiunea reclamantei şi a dispus obligarea pârâţilor Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia Domeniului Statului, în solidar, să plătească reclamantului suma de 170.845 lei, cu titlu de despăgubiri civile; totodată, a fost respinsă acţiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a fost dispusă obligarea pârâţilor Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia Domeniului Statului să achite reclamantei suma de 37.898 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:

În urma întocmirii în cauză a expertizei contabile de specialitate, a rezultat o valoare totală contabilă de înlocuire a imobilului în litigiu de 170.845 lei.

În privinţa legitimării procesuale pasive a pârâţilor, potrivit dispoziţiilor art. 324 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, instituţiile publice implicate în procesul de privatizare asigură repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea de către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat, reparaţiile constând într-o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat.

În acest context, faţă de împrejurarea că privatizarea în cauză s-a realizat în temeiul Contractului de vânzare-cumpărare acţiuni din 11 mai 2001 încheiat cu pârâta Agenţia Domeniilor Statului, iar prin Sentinţa civilă nr. 8459 din 18 decembrie 2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, în Dosar nr. 9421/2000, pârâtul Ministerul Administraţiei şi Dezvoltării Rurale a fost obligat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare menţionat, din această perspectivă, singurele instituţii publice implicate în privatizarea în cauză, în înţelesul dispoziţiilor amintite, sunt pârâţii Agenţia Domeniului Statului şi Ministerul Administraţiei şi Dezvoltării Rurale, cu excluderea pârâtului Ministerului Finanţelor Publice.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, Statul participă în calitate de persoană juridică în raporturile în care figurează în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii, prin Ministerul Finanţelor Publice, cu excepţia cazului în care legea stabileşte anume alte organe în acest scop.

În acelaşi sens, potrivit art. 37 alin. (1) din acelaşi act normativ, Statul nu răspunde pentru obligaţiile organelor şi celorlalte instituţii de stat, dacă acestea din urmă au personalitate juridică proprie.

Referitor la cheltuielile de judecată ocazionate reclamantei pe parcursul ciclurilor şi stadiilor procesuale din cuprinsul judecăţii, solicitate de aceasta cu ocazia acordării cuvântului în fond, cu aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., a obligat cele două pârâte căzute în pretenţii la plata unor cheltuieli de judecată ocazionate reclamantului în limitele dovedirii acestora, în cuantum total de 17.898 lei, conform înscrisurilor doveditoare de la dosar.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia Domeniilor Statului.

Prin apelul declarat, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei apelate cu consecinţa respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea apelului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a reiterat starea de fapt, susţinând că instanţa de fond, în mod nelegal şi netemeinic, l-a obligat în solidar cu Agenţia Domeniilor Statului la plata către reclamantă a sumei de 170.845 lei, pretenţii reprezentând despăgubiri civile.

Astfel, a învederat, în esenţă, că privatizarea SC A. SA Satu Mare a fost realizată de către Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, actual Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin Contractul din 11 mai 2001, în temeiul O.U.G. nr. 198/1999, prin negocieri, dosarul de privatizare fiind depus la data de 18 mai 2000 cu precizarea că imobilul în litigiu nu a intrat în categoria bunurilor revendicate sau revendicabile, ofertantul câştigător, SC A.A. SA, obţinând în instanţă prin Sentinţa civilă nr. 8459 din 18 decembrie 2000 obligarea intimatului apelant la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

A mai susţinut că prin Contractul de vânzare-cumpărare din 11 mai 2001, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, actualul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a vândut societăţii agricole SC A.A. SA acţiuni în valoare de 4.868.904 mii lei, reprezentând 76,10% din valoarea capitalului social subscris al societăţii, iar nu imobilele din litigiul de faţă, cumpărătorul devenind acţionar majoritar al SC A. SA, diferenţa de acţiuni fiind în proprietatea Agenţiei Domeniilor Statului ca administrator al acestei părţi a capitalului social în numele Statului.

Mai mult, potrivit art 8.10 din Contractul de vânzare-cumpărare din 11 mai 2001, cumpărătorul a confirmat că îi este deplin cunoscută situaţia juridică a activelor şi terenurilor deţinute de societatea comercială şi se obligă să nu ţină răspunzător vânzătorul pentru cazul în care acestea vor fi restituite proprietarului de drept.

A mai arătat că prin semnarea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni, cumpărătorul, respectiv SC A.A. SA, şi-a asumat riscul de a suporta restituirea bunurilor către fostul proprietar, astfel că se poate prezuma că a renunţat la despăgubiri, iar la pct. 7.7 din contract se menţionează că vânzătorul atesta că SC A. SA Satu Mare deţine certificatul de atestare asupra terenurilor în suprafaţă de 242.991 mp în proprietate exclusivă. Prin urmare, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu a transferat dreptul de proprietate asupra terenului sau construcţiilor, ci doar dreptul de proprietate asupra acţiunilor, nefăcându-se dovada că valoarea imobilului ce face obiectul litigiului a fost inclusă în capitalul social al societăţii, iar raportul de expertiză trebuia să aibă în vedere valoarea imobilului din contabilitate la data intrării în patrimoniul cumpărătorului.

A mai susţinut că în raport de prevederile Legii nr. 10/2001, republicată, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, reiese în mod clar că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu este abilitat să propună, să acorde şi nici să emită în numele şi pe seama Statului titluri de despăgubiri, o astfel de competenţă revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, aflată în subordinea Cancelariei Primului-Ministru, potrivit art. 3 lit. a), art. 5 alin. (1) lit. d) şi art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Prin apelul declarat de pârâta Agenţia Domeniilor Statului, a fost solicitată anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, iar în subsidiar schimbarea în parte a hotărârii apelate în sensul respingerii acţiunii promovate în contradictoriu cu această pârâtă.

În motivarea apelului, pârâta Agenţia Domeniilor Statului a criticat considerentele reţinute de instanţa de fond, apreciind că acestea sunt străine de situaţia de fapt ce rezultă, fără echivoc, din probatoriul administrat în cauză, probatoriu care fost analizat superficial de către instanţa de fond, care în mod greşit a reţinut calitatea de parte în procesul de privatizare a Societăţii Agricole "A.A." SA.

Astfel, în Contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 11 mai 2001, părţile contractante au fost Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor în calitate de vânzător, şi Societatea Agricolă A.A. SA, în calitate de cumpărător, însă instanţa a reţinut că în acest contract a avut calitatea de parte şi Agenţia Domeniului Statului deşi, în realitate, are calitate de terţ, astfel că în temeiul acestui contract nu se puteau naşte nici drepturi, nici obligaţii în sarcina acesteia.

A mai învederat că respectivul contract s-a încheiat în temeiul O.U.G. nr. 198/1999 şi H.G. nr. 97/2000, obiectul contractului constituindu-l pachetul de acţiuni deţinut de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor la SC A. SA Satu Mare reprezentat de 76,10% din capitalul social al societăţii. Or, în cuprinsul O.U.G. nr. 198/1999 se prevedea în mod expres în art. 3 alin. (1) faptul că privatizarea societăţii comerciale prevăzute la art. 1 şi 2 se face în numele Statului de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, în colaborare cu Fondul Proprietăţii de Stat, prin vânzare de acţiuni.

A mai arătat că, potrivit art. 4 din O.G. nr. 198/1999, a fost înfiinţată Agenţia Domeniilor Statului, instituţie de interes public în subordinea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, având ca scop: exercitarea în numele statului a prerogativelor privind dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole şi terenurilor aflate permanent sub luciu de apă, aparţinând domeniului privat al statului; concesionarea bunurilor, activităţilor, precum şi a terenurilor aparţinând domeniului privat al statului aflat în administrarea intereselor şi instituţiilor din domeniul de activitate al Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei.

Prin urmare, a susţinut că în lumina acestor dispoziţii legale, la data încheierii Contractului de vânzare-cumpărare din 11 mai 2001, Agenţia Domeniilor Statului avea atribuţii doar în ceea ce priveşte concesionarea terenurilor cu destinaţie agricolă din domeniul public sau privat al Statului.

A mai menţionat că în data de 11 mai 2001, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 198/1999 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub ape şi a Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 198/1999, aprobate prin H.G. nr. 97/2000, au fost încheiate două contracte, respectiv Contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 11 mai 2001 având ca obiect un număr de 4.868.904 acţiuni reprezentând 76,10% din valoarea capitalului social, vânzător fiind Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, iar cumpărător Societatea Agricolă A.A., şi Contractul de concesiune între Administraţia Domeniilor Statului, în calitate de concedent, şi Societatea Agricolă A.A., în calitate de concesionar, având ca obiect transmiterea dreptului şi a obligaţiei de exploatare a terenului cu destinaţie agricolă în suprafaţă de 116 ha, aflat în perimetrul localităţii Satu Mare, pentru o perioadă de 49 de ani, în schimbul unei redevenţe.

A mai arătat că, doar după intrarea în vigoare a Legii nr. 268/2001 din 28 mai 2001, deci ulterior încheierii Contractului de vânzare-cumpărare din 11 mai 2001, privatizarea societăţilor comerciale se făcea de către Agenţia Domeniilor Statului, situaţia în care este incontestabilă lipsa calităţii sale procesuale pasive.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 287 şi art. 295 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata SC A. SA Satu Mare a solicitat respingerea ambelor apeluri, ca nefondate, cu motivarea că soluţia primei instanţei este legală şi temeinică, fiind pronunţată cu respectarea considerentelor Deciziei de casare nr. 8804 pronunţată în şedinţa publică din 16 noiembrie 2011 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin Decizia civilă nr. 251 din 13 mai 2014, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a respins ambele apeluri, menţinând soluţia primei instanţe, pentru următoarele considerente:

Criticile aduse sentinţei sunt nefondate, soluţia pronunţată de instanţa de fond fiind legală şi temeinică, în concordanţă cu probele administrate şi cu dispoziţiile legale incidente, avându-se în vedere considerentele Deciziei nr. 8104/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin acţiunea formulată, reclamanta SC A. SA Satu Mare a solicitat instanţei obligarea pârâtelor Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Agenţia Domeniilor Statului şi Ministerul Finanţelor Publice în principal la compensarea contravalorii imobilului înscris în CF X1 Petin, judeţul Satu Mare, în valoare actualizată de 738.201 lei, cu terenul, fără construcţie, pe care este amplasată livada proprietatea reclamantei de 6 ha, situat în municipiul Carei, extravilan, în locul înscris în CF X2 Carei în valoare de 391.826 lei, iar în subsidiar, obligarea la plata despăgubirilor actualizate ale imobilului din CF X1 Petin cu motivarea, în esenţă, că imobilul casă şi 3.973 mp teren a fost restituit ulterior privatizării reclamantei, fostului proprietar.

Corect a apreciat instanţa de fond că se impune obligarea în solidar a pârâtelor Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Administraţia Domeniilor Statului la plata despăgubirilor civile reprezentând preţul imobilului în litigiu.

Imobilul mai sus menţionat, naţionalizat de la numitul H.J., aflat în administrarea SC A. SA Satu Mare, a făcut parte din imobilele ce au constituit obiectul Contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 11 mai 2001 încheiat între SC A. SA în calitate de cumpărător şi Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi Administraţia Domeniului Statului în calitate de vânzător, iar ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare acţiuni, a fost restituit în baza Legii nr. 112/1995 fostului proprietar.

În speţă, nu este vorba de parcurgerea procedurilor instituite de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 de modificare şi completare a Legii nr. 10/2011, aşa cum susţine apelantul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în cauză fiind incidente dispoziţiile O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, precum şi dispoziţiile O.U.G. nr. 198/1999 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă, şi ale Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 198/1999, aprobate prin H.G. nr. 97/2000, dispoziţii legale în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare acţiuni sus-menţionat, criticile apelantului în acest sens fiind nefondate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 324 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, instituţiile publice implicate în procesul de privatizare asigură repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare, prin restabilirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat.

Or, în speţă, instituţiile publice implicate în privatizarea SC A. SA Satu Mare sunt Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, actualmente Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi Agenţia Domeniilor Statului, conform menţiunilor de pe Contractul de vânzare-cumpărare acţiuni din 11 mai 2001, aspectele vizând restituirea preţului pentru evicţiune fiind corect analizate de către instanţa de fond.

Faţă de dispoziţiile legale care stabileau expres instituţiile care asigurau repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea imobilelor către foştii proprietari, sunt irelevante susţinerile recurentului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în sensul că nu poate fi obligat la restituirea preţului pe motiv că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni în care a fost parte şi care a avut ca obiect şi imobilul restituit ulterior fostului proprietar, nu a cunoscut că este revendicat sau că respectivul cumpărător s-a obligat prin contract să nu ţină răspunzător vânzătorul pentru cazul în care imobilele vor fi restituite proprietarului de drept.

Nefondate sunt şi criticile privind valoarea despăgubirilor, acestea fiind stabilite prin expertiză contabilă având ca obiect determinarea valorii imobilului în litigiu, cu care acesta figura în evidenţele contabile ale societăţii reclamante după reevaluare, respectându-se dezideratul fixităţii capitalului social, această expertiză nefiind contestată de pârâtul apelant.

De altfel, împotriva acestei expertize nu s-au formulat obiecţiuni şi nu a fost contestată de niciuna din părţile pârâte conform dispoziţiilor art. 212 alin. (2) C. proc. civ.

Nici susţinerile apelantei Administraţia Domeniilor Statului cu privire la legitimarea sa procesuală nu sunt fondate, în condiţiile în care Contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 11 mai 2001 a fost încheiat şi cu această instituţie, conform menţiunilor de pe contract.

Or, potrivit art. 4 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 198/1999, text de lege care stabileşte înfiinţarea Administraţiei Domeniilor Statului, instituţie publică în subordinea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei - aceasta la data încheierii contractului cu SC A. SA, avea atât atribuţii privind exercitarea în numele statului a prerogativelor privind dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole aparţinând domeniului privat al statului, cât şi cu privire la concesionarea bunurilor, activităţilor, serviciilor, precum şi a terenurilor aparţinând domeniului public sau privat al Statului din domeniul de activitate al Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, domeniu din care făcea parte şi societatea reclamantă SC A. SA.

Contractul de vânzare-cumpărare acţiuni din 11 mai 2001 s-a încheiat între Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, în calitate de vânzător, şi SC A.A. SA în calitate de cumpărător, în temeiul dispoziţiilor art. 10 - 17 din O.U.G. nr. 198/1999 potrivit cu care privatizarea societăţilor comerciale se face, în numele statului, de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, în colaborare cu Fondul Proprietăţii de Stat privind vânzarea de acţiuni, vânzare de active şi prin privatizarea managementului, O.U.G. nr. 198/1999 având caracterul unei legi speciale, întrucât reglementează privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri agricole.

Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs pârâţii Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Bucureşti.

Prin recursul declarat, pârâta Agenţia Domeniilor Statului a solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, cu consecinţa respingerii acţiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta pârâtă a criticat decizia curţii de apel din perspectiva greşitei respingeri a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, invocând următoarele argumente:

În mod greşit, instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pe considerentul că actul de vânzare-cumpărare din 11 mai 2001 a fost încheiat şi cu această instituţie, conform menţiunilor din contract.

Or, contractul de vânzare-cumpărare, având ca obiect pachetul de acţiuni deţinut de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor la SC A. SA Satu Mare, reprezentând 76,10% din capitalul social al societăţii, a avut ca părţi contractante pe fostul Minister al Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor în calitate de vânzător, pe de o parte, şi Societatea Agricolă "A.A." în calitate de cumpărător, pe de altă parte, calităţile părţilor fiind stipulate în contract.

Împrejurarea că în antetul contractului de vânzare-cumpărare era menţionată şi Agenţia Domeniilor Statului nu poate conduce la concluzia că a fost parte în contract.

De asemenea, prevederile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 198/1999 prevăd în mod expres că "Privatizarea societăţilor comerciale prevăzute la art. 1 şi 2 se face, în numele statului, de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei în colaborare cu Fondul Proprietăţii de Stat (...) prin vânzare de acţiuni (...)".

Or, instanţa de apel, în motivare, în mod greşit s-a raportat la art. 4 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 198/1999 care prevedea că la data încheierii Contractului de privatizare din 11 mai 2001 Agenţia Domeniilor Statului exercita în numele statului prerogativele privind dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole şi terenurilor aflate permanent sub luciu de apă, aparţinând domeniului privat al statului deşi, abia după intrarea în vigoare a Legii nr. 268/2001 (din 28 mai 2001 şi publicată în M. Of. nr. 299/7.06.2001), ulterior încheierii Contractului de vânzare-cumpărare din 11 mai 2011, privatizarea societăţilor comerciale se făcea de către Agenţia Domeniilor Statului, conform art. 3 alin. (1).

În motivarea recursului, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a criticat decizia curţii de apel invocând ca argumente următoarele aspecte:

Din cuprinsul dispoziţiilor art. 1 şi a art. 3 din O.U.G. nr. 198/1999 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă rezultă că, urmare a privatizării finalizate prin încheierea Contractului de vânzare-cumpărare din 11 mai 2001, s-au avut în vedere doar terenurile agricole, nu şi construcţii, motiv pentru care solicitarea reclamantei la plata de despăgubiri este neîntemeiată.

Pe de altă parte, prin Contractul de vânzare-cumpărare din 11 mai 2001, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor a vândut Societăţii Agricole A.A. acţiuni în valoare de 4.868.904 mii lei, reprezentând 76,10% din valoarea capitalului social subscris al societăţii, iar nu imobilele din litigiul de faţă, cumpărătorul devenind acţionar majoritar al SC A. SA, diferenţa de acţiuni fiind în proprietatea Agenţiei Domeniilor Statului ca administrator al acestei părţi a capitalului social, în numele Statului.

De asemenea, potrivit art. 8.10 din Contractul de vânzare-cumpărare din 11 mai 2001, cumpărătorul a confirmat că îi este pe deplin cunoscută situaţia juridică a activelor şi terenurilor deţinute de societatea comercială, obligându-se să nu ţină răspunzător vânzătorul pentru cazul în care acestea vor fi restituite proprietarului de drept. Prin urmare, prin semnarea contactului de vânzare-cumpărare acţiuni, cumpărătorul, respectiv SC A.A., şi-a asumat riscul de a suporta restituirea bunurilor către fostul proprietar, astfel încât se poate prezuma că a renunţat la despăgubiri.

Totodată, obiectul derivat al contractului nu l-a constituit transferul dreptului de proprietate asupra terenului şi a construcţiilor, ci doar dreptul de proprietate asupra acţiunilor, nefăcându-se dovada faptului că valoarea acestui imobil ce face obiectul certificatului de atestare a fost inclusă în capitalul social al societăţii.

Raportul de expertiză efectuat în cauză trebuia să aibă în vedere valoarea imobilului din contabilitate la data intrării în patrimoniul societăţii cumpărătoare, în cazul în care valoarea acestui imobil a fost înregistrată în patrimoniul social, valoarea acţiunilor rămase în urma procesului de privatizare nu aparţinea reclamantei, aspect care nu a fost dezbătut de instanţa de apel.

Cu privire la recursul declarat de pârâta Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestuia pentru următoarele considerente:

O.U.G. nr. 198/1999 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de ape, publicată în M. Of. nr. 607/13.12.1999, are caracterul unei legi speciale, reglementând modalitatea de privatizare a societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de ape, în raport de O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale.

Potrivit art. 3 alin. (1) din această ordonanţă: "Privatizarea societăţilor comerciale prevăzute de art. 1 şi art. 2 se face, în numele statului, de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, în colaborare cu Fondul Proprietăţii de Stat, în baza unui protocol încheiat între ministrul agriculturii şi alimentaţiei şi preşedintele Consiliului de administraţie al Fondului Proprietăţii de Stat, prin vânzare de acţiuni, vânzare de active şi prin privatizarea managementului (...)".

Potrivit art .13 alin. (3) din acelaşi act normativ "Vânzarea de acţiuni emise de societăţile comerciale care fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă se va face de către Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi de Fondul Proprietăţii de Stat, în baza unui raport de evaluare, la preţul pieţei stabilit de cerere şi ofertă, fără a exista un preţ minim de vânzare".

Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 198/1999, la pct. 1.2 prevăd că Ministerul Agriculturii este împuternicit să exercite în numele Statului toate drepturile ce decurg din calitatea de acţionar la societăţile comerciale prevăzute de art. 1 şi art. 2 din actul normativ mai sus menţionat.

Cap. II din acelaşi act normativ, în art. 4, menţionează următoarele: "Se înfiinţează Agenţia Domeniilor Statului, instituţie de interes public de specialitate, finanţată din surse bugetare şi extrabugetare, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, având ca scop: a) exercitarea în numele statului a prerogativelor privind dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole şi terenurilor aflate permanent sub luciu de apă, aparţinând domeniului privat al statului; b) concesionarea bunurilor, activităţilor şi serviciilor, precum şi a terenurilor aparţinând domeniului public sau privat, aflat în administrarea institutelor şi staţiunilor de cercetări ştiinţifice, a unităţilor de învăţământ agricol şi silvic, a companiilor şi societăţilor naţionale din domeniul de activitate al Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei".

Din interpretarea sistematică a prevederilor legale mai sus menţionate, reiese că pârâtul Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, alături de Fondul Proprietăţii de Stat, sunt singurele cărora legiuitorul le-a recunoscut calitatea pentru încheierea contractelor de vânzare-cumpărare acţiuni emise de societăţile comerciale şi care fac obiectul O.U.G. nr. 198/1999.

Este adevărat că prin acelaşi act normativ, legiuitorul a înţeles să înfiinţeze Agenţia Domeniilor Statului, ca instituţie cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, căreia i-a stabilit două atribuţii, respectiv exercitarea în numele statului a prerogativelor privind dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole şi terenurilor aflate permanent sub luciu de apă, aparţinând domeniului privat al statului, pe de o parte, iar pe de altă parte, atribuţii în concesionarea bunurilor, activităţilor şi serviciilor, precum şi a terenurilor aparţinând domeniului public sau privat, aflat în administrarea institutelor şi staţiunilor de cercetări ştiinţifice, a unităţilor de învăţământ agricol şi silvic, a companiilor şi societăţilor naţionale din domeniul de activitate al Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, faptul că prin aceeaşi O.U.G. nr. 198/1999 a fost reglementată modalitatea de privatizare, respectiv, de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare acţiuni, a societăţilor comerciale care deţin în exploatare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă, fiind, totodată, înfiinţată şi Agenţia Domeniilor Statului, cu atribuţii expres şi limitativ prevăzute de lege, nu poate conduce, fără o aplicare şi interpretare greşită a textelor legale amintite, la concluzia că aceasta din urmă are şi calitate de parte în contractele de vânzare-cumpărare acţiuni. A recunoaşte posibilitatea Agenţiei Domeniilor Statului de a încheia contracte de vânzare acţiuni în condiţiile O.U.G. nr. 198/1999 ar presupune, în mod deliberat, o suplimentare a atribuţiilor pentru care aceasta a fost creată, ceea ce contravine intenţiei legiuitorului.

În cauza de faţă, prin Contractul de vânzare-cumpărare din 11 mai 2001, pârâtul Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, actualul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în calitate de gestionar al acţiunilor Societăţii Comerciale A. SA Satu Mare, a vândut reclamantei, societatea agricolă A.A. SA, un număr de 4.868.904 acţiuni, cu o valoare nominală de 1.000 lei, în valoare totală de 4.868.904 mii lei, reprezentând 76,10% din valoarea capitalului social subscris al societăţii.

Contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în condiţiile O.U.G. nr. 198/1999 şi a H.G. nr. 97/2000 privind normele metodologice de aplicare a acesteia, conform propriilor menţiuni, acte normative în vigoare la momentul în care acesta a fost perfectat.

Aşa cum reiese din interpretarea textelor legale mai sus amintite, calitatea de vânzător în contractele de vânzare-cumpărare acţiuni încheiate în condiţiile O.U.G. nr. 198/1999 o are Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, alături de Fondul Proprietăţii de Stat, aşa cum reiese şi din partea introductivă a contractului de vânzare-cumpărare amintit.

Rezultă, deci, că Agenţia Domeniilor Statului, ca instituţie publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea pârâtului Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi înfiinţată prin O.U.G. nr. 198/1999, nu a avut calitatea de parte în contract, aceasta nefigurând în cuprinsul contractului, cum greşit a reţinut curtea de apel.

Împrejurarea că în antetul contractului de vânzare-cumpărare, alături de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, este menţionată şi Agenţia Domeniilor Statului, fără ca aceasta să fie identificată în cuprinsul contractului ca titulară de drepturi şi de obligaţii, nu poate naşte în mod legal prezumţia că aceasta poate fi considerată ca parte contractantă. Aceasta întrucât, modalitatea şi condiţiile de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni fac obiectul unei reglementări speciale prin care legiuitorul a înţeles să atribuie calitatea de vânzător anumitor entităţi, Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei şi Fondului Proprietăţii de Stat, iar pe de altă parte, întrucât unul dintre principiile care guvernează încheierea contractelor civile este acela că efectele acestora nu pot vătăma dar nici nu pot profita decât părţilor contractante (res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest). De asemenea, dacă legiuitorul, prin emiterea O.U.G. nr. 198/1999 nu a înţeles să recunoască pârâtei, Agenţia Domeniilor Statului, calitatea de parte în contractele de vânzare-cumpărare acţiuni, cu atât mai mult, în aplicarea dispoziţiilor acesteia, nu se poate crea acesteia o astfel de calitate.

Calitatea de concesionar ce i-a fost atribuită pârâtei Agenţia Domeniilor Statului este dovedită de încheierea Contractului de concesiune din 4 mai 2001 în condiţiile O.U.G. nr. 198/1999 şi având ca obiect transmiterea dreptului şi a obligaţiei de exploatare a terenului cu destinaţie agricolă în suprafaţă de 116 ha, aflat în perimetrul localităţii Satu Mare, pentru o perioadă de 49 de ani, în schimbul unei redevenţe.

Faţă de cele anterior arătate, apare ca nefondată reţinerea instanţei de apel referitoare la legitimarea procesual pasivă a pârâtei Agenţia Domeniilor Statului. De asemenea, este greşit şi argumentul potrivit căruia calitatea procesuală pasivă a Agenţiei Domeniilor Statului este justificată în raport de menţiunile din cuprinsul Contractului de vânzare-cumpărare acţiuni din 11 mai 2001.

Abia prin intrarea în vigoare a Legii nr. 168/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă, pârâtei Agenţia Domeniilor Statului, legiuitorul a înţeles să îi recunoască calitatea de parte contractantă în vânzarea-cumpărarea de acţiuni şi active. Astfel, prin art, 3 alin. (1) se prevedea că "Privatizarea societăţilor comerciale prevăzute la art. 1 şi art. 2 se face de către Agenţia Domeniilor Statului, în numele statului, prin vânzarea de acţiuni, de active, şi prin privatizarea managementului către persoane fizice şi juridice, române sau străine."

Prin urmare, neavând calitate de parte în Contractul de vânzare-cumpărare acţiuni din 11 mai 2001, pârâta Agenţia Domeniilor Statului nu justifică calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestuia pentru următoarele considerente:

Întrucât criticile formulate vizează interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 1 şi a art. 3 din O.U.G. nr. 198/1999, respectiv a dispoziţiilor din Contractul de vânzare-cumpărare din 11 mai 2001, acestea urmează a fi analizate din perspectiva cerinţelor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte susţinerile vizând inexistenţa unui temei juridic pentru a fi obligat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la plata despăgubirii din moment ce "cu ocazia realizării privatizării finalizate prin încheierea Contractului de vânzare-cumpărare din 11 mai 2001, au fost avute în vedere terenurile agricole, nu şi construcţiile", Înalta Curte le apreciază drept nepertinente pentru următoarele considerente:

Este adevărat că în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 198/1990 se prevede că: "Prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte cadrul juridic privind privatizarea societăţilor comerciale agricole, care deţin în exploatare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă, constituite în conformitate cu prevederile Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, precum şi regimul concesionării terenurilor proprietate publică şi privată a statului, aflate în exploatarea acestor societăţi".

Cu toate acestea însă, aceste dispoziţii trebuie interpretate coroborat cu cele ale art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997. Astfel, potrivit acestuia, a fost stabilită în sarcina instituţiilor implicate în privatizare obligaţia de reparare a prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare, prin restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de către stat. Norma specială nu a impus însă ca aceste imobile să fi fost înstrăinate ca atare de Stat sau de reprezentanţii săi, situaţie în care despăgubirile ar fi putut fi acordate şi în temeiul unei răspunderi pentru evicţiune întemeiate pe dreptul comun, ci doar ca imobilele retrocedate să fi făcut parte din patrimonial societăţii comerciale, să fi fost retrocedate şi să fi fost anterior preluate de Stat şi ulterior integrate de acesta în patrimoniul societăţii respective.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv Extrasul de Carte funciară emis în data de 10 octombrie 1991, în patrimoniul SC A. SA Satu Mare, în temeiul H.G. nr. 834/1991, era intabulat atât dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. top. X3 reprezentat de grădină situată în intravilan, în suprafaţă de 3.492 mp, cât şi imobilul, reprezentat de casa nr. 12, cu nr. top. X4, în suprafaţă de 231 mp respectiv, casa nr. 13 cu nr. top X5 în suprafaţă de 277 mp.

Prin Sentinţa civilă nr. 3689 din 26 aprilie 2000 pronunţată de către Judecătoria Satu Mare, definitivă şi irevocabilă, a fost dispusă restituirea în natură a imobilului, casă de locuit cu teren aferent, înscris în cartea funciară nr. X6, înregistrat sub nr. top. X3, nr. top X4 şi nr. top. X5 fostului proprietar, H.J.

Prin urmare, constatând că la momentul la care a fost încheiat Contractul de vânzare-cumpărare din 11 mai 2001, imobilul care a făcut obiectul restituirii în natură prin sentinţa mai sus menţionată, fostului proprietar, se afla în patrimoniul SC A. SA Satu Mare, în aplicarea dispoziţiilor legale mai sus evocate, instituţiile implicate în privatizare vor acoperi în întregime prejudiciul creat, legea nedistingând între categorii de imobile ce au făcut obiectul retrocedării, or ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Sub acelaşi aspect, apar ca nepertinente şi susţinerile privind faptul că "prin semnarea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu a transferat dreptul de proprietate asupra terenului şi a construcţiilor, ci doar dreptul de proprietate asupra acţiunilor, având în vedere că nu a fost făcută dovada că valoarea acestui imobil ce face obiectul certificatului de atestare a fost inclusă în capitalul social al societăţii".

Potrivit art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 198/1999 "Fac parte din capitalul social al societăţilor comerciale prevăzute la art. 1 şi 2 terenurile pentru care societăţile comerciale au obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului de incintă, eliberat de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, cu aplicarea prevederilor legale privind reevaluarea imobilizărilor corporale şi modificarea capitalului social".

Din cuprinsul art. 7.7 din Contractul de vânzare-cumpărare din 11 mai 2001 reiese că SC A. SA Satu Mare a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în temeiul Certificatului de atestare a dreptului de proprietate X7.

De asemenea, dispoziţiile art. 322 alin. (1) din O.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale prevăd următoarele: "Capitalul social al societăţilor comerciale cărora li s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor se majorează de drept cu valoarea terenurilor menţionate în certificate". Alin. (5) din cuprinsul aceluiaşi articol stipulează că "Adunarea generală care decide emiterea acţiunilor suplimentare corespunzătoare valorii terenului poate să hotărască convertirea automată a acestora în acţiuni preferenţiale, cu dividend prioritar, fără drept de vot, pe data expirării termenului de exercitare a dreptului de opţiune ori, după caz, la data rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare a acţiunilor".

Prin urmare, în situaţia în care societăţile comerciale deţin certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, capitalul social al acestora se majorează de drept, nemaifiind necesară dovada includerii acestuia în capitalul social, aşa cum în mod greşit susţine recurenta pârâtă.

Cât priveşte critica referitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 7.7 din Contractul de vânzare-cumpărare din 11 mai 2001 potrivit cărora cumpărătorul şi-a asumat riscul de a suporta restituirea bunurilor către fostul proprietar, astfel încât se poate prezuma că a renunţat la acordarea acestor despăgubiri, aceasta se vădeşte a fi nefondată pentru următoarele motive:

Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 8104 din 16 noiembrie 2011 pronunţată în primul ciclu procesual, s-a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor legilor speciale privind despăgubirile acordate societăţilor comerciale de instituţiile publice implicate în procesul de privatizare, ca urmare a procesului de retrocedare a unor imobile, iar nu cele generale cuprinse în art. 1337 - 1351 C. civ. referitoare la răspunderea pentru evicţiune. Prin urmare, având în vedere dispoziţiile speciale ale art. 324 din O.G. nr. 88/1997, instituţia publică de privatizare asigură repararea prejudiciului cauzat societăţii comerciale privatizate ca urmare a retrocedării către foştii proprietari a imobilelor aflate în patrimonial lor ca efect al privatizării. Textul legal instituie răspunderea instituţiei publice implicate în procesul de privatizare pentru evicţiune specială, răspundere de natură să acopere prejudiciul suferit de societatea comercială privatizată prin privarea de proprietate cu activele retrocedate. În cauza de faţă, bunul retrocedat a fost atribuit reclamantei în temeiul H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca instituţie implicată în procesul de privatizare, având obligaţia, potrivit legii speciale, de garanţie pentru evicţiune în situaţia retrocedării. Aceeaşi obligaţie de garanţie contra evicţiunii este stipulată şi în art. 7.6 din Contractul de vânzare-cumpărare acţiuni din 11 mai 2001 conform căruia "Vânzătorul, în calitate de unic proprietar legal al acţiunilor ce fac obiectul prezentului contract, garantează cumpărătorului că nu există drepturi aparţinând terţilor asupra acestor acţiuni".

Înalta Curte, pentru considerentele mai sus expuse, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat pârâta Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti, va modifica, în parte, decizia recurată, în sensul că va admite apelul formulat de pârâta Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 12D din 15 ianuarie 2014 a Tribunalului Satu Mare, secţia I civilă, pe care o va schimba în parte, în sensul că va respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, şi va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii.

În raport de dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va înlătură dispoziţia privind obligarea pârâtei Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti la plata cheltuielilor de judecată dispuse în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat pârâta Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti împotriva Deciziei nr. 251 din 13 mai 2014 a Curţii de Apei Oradea, secţia I civilă.

Modifică, în parte, decizia recurată, în sensul că admite apelul formulat de pârâta Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 12D din 15 ianuarie 2014 a Tribunalului Satu Mare, secţia I civilă, pe care o schimbă în parte, în sensul că respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Înlătură dispoziţia privind obligarea pârâtei Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti la plata cheltuielilor de judecată dispuse în cauză; menţine restul dispoziţiilor deciziei recurate şi a sentinţei apelate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - AZ

← ICCJ. Decizia nr. 3014/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs  ICCJ. Decizia nr. 3016/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3015/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs