ICCJ. Decizia nr. 3013/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3013/2014
Dosar nr. 718/99/2008**
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2014
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 12 februarie 2008, reclamanta I.F. a chemat în judecată pe pârâta SC M. SA Iaşi, solicitând în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură sau prin echivalent bănesc a unei mori împreună cu accesoriile, ce au aparţinut defunctului său tată, S.C., imobil situat în comuna Prisăcani, Judeţul Iaşi, preluat abuziv şi fără despăgubiri în anul 1957.
Prin cererea precizatoare formulată ulterior, reclamanta a solicitat citarea ca părţi în cauză a SC M.I. SA Iaşi şi a Statului Român, prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Iaşi.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 6 pct. (2) şi art. 11 pct. (6) din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 349 din 4 martie 2009, Tribunalul Iaşi, secţia civilă, a respins cererea de suspendare a judecăţii în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 formulată de pârâta SC M.I. SA Iaşi; a respins excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a D.G.F.P. Iaşi pentru pârâtul Statul Român şi pe cea a inadmisibilităţii acţiunii invocată de Statul Român, a prematurităţii invocată de SC M.I. SA Iaşi prin lichidator E.L. Ipurl, pentru lipsa calităţii procesuale pasive; a disjuns judecata cererii reclamantei formulată în contradictoriu cu Statul Român prin M.F.P., acordând termen de judecată la data de 25 martie 2009.
Prima instanţă a reţinut că răspunderea în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 este inaplicabilă faţă de obiectul cauzei, întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, iar D.G.F.P. Iaşi a fost împuternicit de Statul Român prin M.F.P. de a-l reprezenta în judecată conform mandatului din 13 octombrie 2008 şi în temeiul dispoziţiilor art. 87 pct. 1 C. proc. civ., coroborat cu H.G. nr. 386/2007 şi O.M.F.P. nr. 1227/2006.
În raport de respectarea întocmai de către reclamantă a tuturor condiţiilor impuse de Legea nr. 10/2001, privind procedura de restituire referitoare la termenul legal de notificare, elementele de identificare a persoanei îndreptăţite şi a bunului solicitat, valoarea estimată a acestuia, instanţa a constatat că nu se pot reţine excepţiile de inadmisibilitate sau prematuritate a acţiunii formulate de pârâţii Statul Român, prin M.F.P. şi SC M.I. SA Iaşi.
Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 27 şi art. 28 din Legea nr. 10/2001, instanţa de fond a constatat întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta SC M.I. SA Iaşi.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Iaşi, solicitând admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, în raport de faptul că bunul a cărui restituire se solicită se află în proprietatea SC M. SA, iar Statul Român are calitate procesuală în litigiile întemeiate pe Legea nr. 10/2001, doar în situaţia în care nu se cunoaşte deţinătorul bunului revendicat.
De asemenea, faţă de răspunsul formulat de Primăria Prisăcani şi comunicat reclamantei cu adresa din 10 noiembrie 2005 a solicitat să se constate ca prescris dreptul la acţiune al reclamantei.
Prin Decizia nr. 159 din 21 octombrie 2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul formulat de Statul Român, prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Iaşi, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia şi, în consecinţă, a respins acţiunea reclamantei în contradictoriu cu această parte.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că Statul Român poate fi subiect al raportului juridic născut din aplicarea Legii nr. 10/2001 doar în situaţia de excepţie reglementată de art. 28 din legea specială, respectiv atunci când unitatea deţinătoare nu poate fi identificată or, în cauză, nici reclamanta şi nici celelalte părţi nu au pretins că deţinătorul bunului este necunoscut, unitatea deţinătoare nefiind cu certitudine stabilită datorită neexercitării rolului activ de către instanţa de fond.
Cu privire la prescripţia dreptului la acţiune al reclamantei, instanţa de apel a reţinut că adresa Primăriei Prisăcani nu echivalează cu dispoziţia emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel încât accesul la justiţie al persoanei îndreptăţite nu poate fi obstrucţionat.
Recursul formulat de către reclamantă împotriva acestei din urmă hotărâri a fost admis prin Decizia civilă nr. 2743 din 5 mai 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a casat decizia atacată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare.
În pronunţarea acestor decizii, instanţa supremă a reţinut că se impunea: stabilirea cadrului procesual complet în aplicarea efectului devolutiv al apelului şi a plenitudinii de jurisdicţie în virtutea căreia se poate substitui unităţii notificate în soluţionarea cererii de restituire întemeiată pe Legea nr. 10/2001; stabilirea entităţii deţinătorului; examinarea calităţii procesuale pasive a pârâtelor SC M. SA; SC M.I. SA şi a Statului Român, prin M.F.P.
În analizarea aspectelor arătate, se va avea în vedere şi împrejurarea conform căreia pârâta SC M. SA a fost dizolvată în temeiul art. 237 lit. b) din Legea nr. 31/1990, urmând a se dispune administrarea dovezilor necesare pentru clarificarea regimului juridic al acestei societăţi şi a reprezentării sale legale.
Prin Decizia civilă nr. 176 din 15 decembrie 2010, Curtea de Apel Iaşi a admis apelul formulat de Statul Român prin M.F.P. împotriva sentinţei civile nr. 349 din 4 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Iaşi, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:
A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român reprezentat de M.F.P. prin D.G.F.P. Iaşi.
A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta I.F. în contradictoriu cu Statul Român reprezentată de M.F.P. prin D.G.F.P. Iaşi.
A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC M. SA Iaşi;
S-a înlăturat din dispozitivul instanţei respingerea pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acţiunii formulate de reclamanta I.F. în contradictoriu cu SC M. SA Iaşi;
A fost trimisă cauza la Tribunalul Iaşi pentru rejudecare în contradictoriu cu SC M. SA Iaşi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
SC M. SA Iaşi, firmă în lichidare, ce a avut în patrimoniu moara de porumb Prisăcani, conform Deciziei nr. 184 din 6 martie 1991 a Prefecturii Judeţului Iaşi şi a Protocolului de predare - primire nr. 2, imobilul moară a fost scos la licitaţie în anul 1995, adjudecat conform procesului verbal de predare - primire din 2 iunie 1995 şi contractului de vânzare - cumpărare încheiat între SC M. SA şi H.Ş., transcris la Judecătoria Iaşi sub nr. 723 din 26 mai 1998, drept de proprietate transmis ulterior lui B.O. (filele 59 - 67 dosar apel).
A mai reţinut instanţa că anterior adoptării Legii nr. 10/2001, bunul a ieşit din patrimoniul SC M. SA, prin vânzare - cumpărare la 2 iunie 1995, că reclamanta a notificat în termen SC M.I. SA, care prin adresa din 7 noiembrie 2001 a comunicat că în urma procesului de divizare imobilul a trecut în proprietatea SC M. SA Iaşi şi faptul că reclamanta a cunoscut din anul 2001 unitatea deţinătoare a imobilului ce a fost SC M. SA, iar notificarea adresată Primăriei comunei Prisăcani a fost respinsă pe considerentul că nu s-a făcut dovada preluării abuzive, comunicare necontestată în instanţă.
S-a mai reţinut că, în mod greşit reclamanta a sesizat instanţa de contencios administrativ în anul 2007, care i-a respins cererea ca inadmisibilă prin sentinţa civilă nr. 425 din 21 martie 2008 a Tribunalului Iaşi.
S-a indicat instanţei de trimitere să verifice dacă în cursul judecăţii SC M. SA şi-a încetat activitatea în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 şi dacă nu se impune, judecata fiind în primă instanţă, introducerea în cauză a „entităţii” care a efectuat la nivel judeţean privatizarea.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a statului reprezentat de M.F.P. în prima cauză, curtea a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 28 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamanta I.F., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a arătat că instanţa de apel nu a luat în considerare că a solicitat introducerea în cauză a statului justificat de faptul că nu se cunoştea la acel moment unitatea deţinătoare a bunului în litigiu şi că o eventuală admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât ar fi de natură a o aduce în situaţia similară celei în care deţinătorul bunului este necunoscut.
Prin Decizia civilă nr. 7545 din 26 octombrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta I.F., reţinând următoarele considerente:
În raport cu probaţiunea administrată, care a confirmat identificarea bunului litigios în patrimoniul unei persoane fizice (în prezent) urmare a unor transmisiuni încheiate cu deţinătorul bunului, SC M. SA, răspunderea statului nu poate fi antrenată în cauză.
Nu are relevanţă în această analiză starea juridică a firmei deţinătoare, în lichidare ori dizolvare, esenţial fiind în accepţiunea legii speciale determinarea persoanei juridice deţinătoarea bunului solicitat şi în funcţie de situaţia juridică a bunului solicitat, stabilirea entităţii căreia îi incumbă obligaţia acordării propunerii măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială.
Or, o atare analiză nu a fost făcută, prima instanţă limitându-se să constate că notificarea adresată primăriei a fost soluţionată într-o măsură definitivă, contrară prevederilor legii speciale şi că, întrucât primăria nu a comunicat reclamantei unitatea deţinătoare, aceasta este în drept să cheme în judecată statul, cerere a cărei judecată a fost disjunsă de acţiunea ce constituie obiectul prezentului dosar.
Au fost respinse ca nefondate criticile reclamantei privind consecinţa unei eventuale stări de insolvabilitate a unităţii deţinătoare şi care ar fi de natură a transfera răspunderea statului pentru situaţia dată, or cele întemeiate pe „principiul simetriei în drept” constând în faptul că dacă bunul a fost preluat de stat tot lui îi incumbă şi obligaţia despăgubirii, justificat de faptul că dreptul pretins găsindu-şi consacrarea într-o lege, aceasta trebuie să se supună în realizarea acestuia prevederilor legii care îl reglementează şi care în fond recunoaşte, în măsura îndeplinirii condiţiilor stipulate de dispoziţiile sale, valorificarea lui, cu respectarea prevederilor acestei legi.
Reinvestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 221 din 27 ianuarie 2014 a hotărât:
A respins cererea de suspendare a judecăţii cauzei în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006;
A respins excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a D.G.F.P. Iaşi pentru pârâtul Statul Român prin M.F.P.;
A respins pentru lipsa calităţii procesuale pasive acţiunea formulată de reclamanta I.F. în contradictoriu cu pârâţii SC M. SA Iaşi şi SC M.I. SA Iaşi prin lichidator;
A dispus excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de Statul Român şi excepţia prematurităţii invocată de SC M.I. SA Iaşi;
A disjuns judecata cererii reclamantei formulată în contradictoriu cu Statul Român şi a acordat termen la 25 martie 2009.
A fost obligată reclamanta să plătească părţii SC M.I. SA Iaşi suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
A respins excepţiile prematurităţii şi lipsa de obiect a acţiunii.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor SC M.I. SA Iaşi şi Statul Român;
A respins acţiunea formulată de reclamanta I.F. în contradictoriu cu pârâţii SC M.I. SA Iaşi şi Statul Român pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor.
A respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta I.F. în contradictoriu cu pârâta SC M. SA prin lichidator judiciar C.I.I., A.D.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a preluat considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr. 349 din 4 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Iaşi, schimbată în parte prin Decizia civilă nr. 159 din 21 octombrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, care la rândul său a fost casată prin Decizia civilă nr. 2743 din 5 mai 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu dispoziţia de trimitere spre rejudecare la instanţa de apel la care instanţa de fond a adăugat dispozitivul ce coincide cu minuta încheiată în cauză.
Împotriva sentinţei civile nr. 221 din 27 ianuarie 2014 pronunţată de Tribunalul Iaşi a declarat apel reclamanta I.F. criticând-o ca nelegală şi netemeinică întrucât prima instanţă nu s-a conformat îndrumărilor dispuse de către instanţa supremă prin Decizia civilă nr. 2743 din 5 mai 2010, în sensul că nu a fost stabilit deţinătorul legal al bunului în litigiu, că disjungerea judecării cererii formulate în contradictoriu cu Statul Român prin M.F.P. apare ca lipsită de temei legal şi logică elementară.
Apelanta reclamantă a mai invocat şi faptul că proba testimonială a fost greşit valorificată de către instanţa de fond în sensul că deşi a fost admisă, martorul propus nu a mai fost audiat.
Printr-un ultim motiv de apel reclamanta a mai susţinut că în mod greşit s-a respins cererea în contradictoriu cu SC M. SA ca nefondată, din moment ce prin dispozitivul aceleiaşi instanţe, aceeaşi cerere a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin Decizia nr. 91 din 25 aprilie 2014 a respins apelul formulat de reclamanta I.F. împotriva sentinţei civile nr. 221 din 27 ianuarie 2014 a Tribunalului Iaşi, reţinând următoarele considerente:
Criticile privind cele două dispozitive înşirate în hotărârea apelată au fost apreciate ca fiind o eroare materială, determinată ca atare iar operaţiunea de preluare a considerentelor sentinţei civile nr. 349 din 4 martie 2009 a Tribunalului Iaşi pe care le-a inclus în sentinţa apelată au avut drept consecinţă nerespectarea îndrumărilor date prin Decizia civilă nr. 176 din 15 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, decizie menţinută de instanţa supremă prin Decizia civilă nr. 7545 din 26 octombrie 2011.
Substituind considerentele reţinute de prima instanţă şi respectând indicaţiile instanţei de casare, Curtea a reţinut că bunul în litigiu a intrat în patrimoniul SC M. SA conform Deciziei nr. 184 din 6 martie 1991 a Prefecturii Judeţului Iaşi şi a protocolului de predare.
Prin contractul de vânzare - cumpărare din 26 mai 1998, transcris la Judecătoria Iaşi imobilul - moară şi accesorii a fost înstrăinat către H.Ş., acesta, la rândul său, înstrăinându-l numitului B.O.
În prezent, imobilul - moară de porumb este amplasat în comuna Prisăcani, Satu - Nou, Judeţul Iaşi, situată în tarlaua 63, pe proprietatea numitului B.O., potrivit comunicării din 17 august 2010.
Potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, republicată şi completată, imobilele - terenuri şi construcţii, preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau o companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.
Curtea a constatat că la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilul în litigiu nu aparţinea vreunei entităţi din cele enumerate în textul legii, ci se afla în proprietatea unei persoane fizice, astfel că reclamanta I.F. nu avea deschisă calea prevăzută de Legea nr. 10/2001, pentru recuperarea bunului ce constituie obiectul prezentei cauze.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs I.F. formulând critici de nelegalitate cu privire la nelegala constituire a completului de judecată şi la faptul că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilul în litigiu se afla în patrimoniul SC M. SA Iaşi.
În ceea ce priveşte critica referitoare la nelegala constituire a completului de judecată, recurenta a susţinut că prin Decizia civilă nr. 2743 din 5 mai 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost casată Decizia civilă nr. 159 din 21 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe, respectiv Curtea de Apel Iaşi.
Recurenta susţine că nu au fost respectate dispoziţiile instanţei supreme, cauza fiind judecată de către tribunal.
Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs reclamanta a susţinut că are deschisă calea Legii nr. 10/2001, pentru recuperarea bunului ce constituie obiectul prezentei acţiuni, prin echivalent, actul normativ în discuţie prevăzând şi situaţia în care imobilul nu poate fi restituit în natură cu atât mai mult cu cât instanţa de apel deşi nu trece la judecata fondului pricinii, clarifică anumite aspecte ale cauzei, identifică bunul, actualul proprietar şi modul în care bunul a ieşit din patrimoniul SC M. SA Iaşi.
Pentru aceste motive, recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi admiterea cererii aşa cum a fost formulată.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat urmând a fi respins în considerarea celor ce succed:
Critica potrivit căreia instanţa de apel ar fi încălcat îndrumările instanţei supreme stabilite prin Decizia civilă nr. 2743 din 5 mai 2010, prin care s-a dispus trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe spre rejudecare, respectiv Curţii de Apel Iaşi, că această din urmă instanţă greşit a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Iaşi este nefondată.
Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. „în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.
Regula enunţată de textul citat vizează obligativitatea îndrumărilor date de instanţa de casare cu privire la problemele de drept dezlegate de către aceasta. În privinţa problemelor de fapt, instanţa care rejudecă cauza are o deplină putere de apreciere putând ajunge la o altă soluţie.
În exercitarea controlului judiciar, instanţa de apel, prin Decizia civilă nr. 176 din 15 februarie 2010, a constatat că tribunalul trebuie să cerceteze fondul cauzei întrucât urmare a probatoriului administrat a reţinut că SC M. SA Iaşi are calitatea procesuală pasivă în cauză, iar în faza procesuală a apelului nu se pot face cereri noi şi nici nu pot fi introduse în proces alte părţi, interdicţie impusă de art. 294 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii, recurenta - reclamantă a formulat recurs, ce a fost respins prin Decizia civilă nr. 7545 din 26 octombrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, astfel încât critica este nefondată.
Nici cea de a doua critică referitoare la faptul că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilul în litigiu se afla în patrimoniul SC M. SA Iaşi nu este întemeiată, întrucât din probatoriile administrate a rezultat fără putinţă de tăgadă că imobilul a fost înstrăinat unei persoane fizice conform contractului de vânzare - cumpărare nr. 723 din 26 mai 1998 transcris la Judecătoria Iaşi astfel încât dispoziţiile Legii nr. 10/2001 invocate de recurentă nu îşi găsesc aplicarea în cauză.
În raport cu cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat de reclamanta I.F. va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta I.F. împotriva Deciziei nr. 91 din 25 aprilie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3005/2014. Civil. Recalculare pensie.... | ICCJ. Decizia nr. 3014/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
