ICCJ. Decizia nr. 302/2014. Civil. Conflict de muncă. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 302/2014
Dosar nr. 2841/1/2013
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2014
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
La data de 24 iulie 2012, P.I. a solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 6418 din 5 iulie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în Dosarul nr. 61800/3/2010.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 23 din 17 octombrie 2012 şi-a declinat, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de P.I.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a reţinut că prin cererea formulată împotriva intimatelor Camera Deputaţilor, Casa Naţională de Pensii Publice şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, revizuientul P.I. a solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 6418 din 5 iulie 2012 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale pe motiv că într-o cauză diferită, dar purtată între aceleaşi părţi, s-au soluţionat diferit excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi a autorităţii de lucru judecat.
Întemeind cererea pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuientul a solicitat anularea sentinţei menţionate susţinând că încalcă autoritatea de lucru judecat din încheierea din 24 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 38313/3/2010, cu consecinţa trimiterii cauzei pentru rejudecare instanţei legal învestite.
Cât priveşte această din urmă cauză, Curtea a constatat că prin cererea înregistrată la data de 10 august 2010 pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 38313/3/2010, reclamantul P.I. a chemat în judecată pe pârâtele Camera Deputaţilor şi Casa Naţională de Pensii Publice, solicitând obligarea pârâtelor la stabilirea cuantumului corect al pensiei de serviciu şi la plata drepturilor legale începând cu data de 01 iulie 2007, pe baza unei vechimi de 6 ani în funcţia publică parlamentară de şef compartiment, funcţie asimilată celei de director, şi a venitului brut lunar al funcţionarului public parlamentar în activitate de 5.768 lei, iar nu de 2.430 lei cum s-a indicat în adeverinţa nr. 51/3.500 din 16 august 2007.
Prin încheierea de şedinţă de la 11 mai 2011, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei Casa Naţională de Pensii Publice şi, în consecinţă, a respins acţiunea faţă de aceasta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin sentinţa civilă nr. 5916 din 06 iunie 2011, Tribunalul Bucureşti a respins cererea de sesizare a instanţei de contencios administrativ cu excepţia de nelegalitate şi a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul P.I. împotriva pârâtei Camera Deputaţilor.
Prin decizia civilă nr. 706/ R din data de 25 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant P.I. împotriva sentinţei civile nr. 5916 din 06 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 38313/3/2010, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Camera Deputaţilor şi Casa Naţională de Pensii Publice.
Curtea a apreciat că hotărârile potrivnice la care se referă revizuientul sunt sentinţa civilă nr. 6418 din data de 05 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 61800/3/2010 faţă de decizia civilă nr. 706 din data de 25 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 38313/3/2010.
Curtea a constatat că această din urmă decizie pronunţată de instanţa de recurs reprezintă hotărârea cu dispoziţii potrivnice celei pronunţate în primul grad de jurisdicţie de tribunal, deşi au fost eronat indicate instanţa şi data pronunţării. Cum, însă, la 24 noiembrie 2011 s-a pronunţat o încheiere de amânare a pronunţării în Dosarul nr. 38313/3/2010, ce face corp comun cu decizia nr. 706 din 25 noiembrie 2011, rezultă că aceasta este hotărârea avută în vedere de revizuient şi faţă de care se analizează competenţa în soluţionarea cererii de revizuire.
Ori, pentru cazul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi în situaţia hotărârilor pronunţate de instanţe de grade diferite, judecarea cererii este în competenţa instanţei mai mare în grad, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cauza a fost înregistrată la data de 26 noiembrie 2012 sub nr. 5977/2/2013.
Prin decizia irevocabilă nr. 2086 din 10 aprilie 2013, Înalta Curte a respins cererea de revizuire formulată de P.I., ca inadmisibilă, reţinând că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., deoarece nu există hotărâri definitive potrivnice în sensul textului legal.
Astfel, s-a reţinut că deşi prin încheierea de şedinţă din 11 mai 2011 Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de Casa Naţională de Pensii Publice, în motivarea sentinţei civile nr. 5916 din 6 iunie 2011, menţinută prin decizia nr. 706/ R din 25 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, tribunalul a reţinut că în raport de soluţia dată excepţiei autorităţii lucrului judecat, că este aplicabil şi principiul respectării puterii de lucru judecat cu privire la aspectele tranşate printr-o hotărâre judecătorească anterioară, respectiv faptul că a fost soluţionată chestiunea privind temeinicia menţiunilor cuprinse în textul adeverinţei din 16 august 2007 în sensul că pretenţiile reclamantului sunt neîntemeiate.
Această decizie a fost atacată cu revizuire de către P.I. care a invocat ca temei de drept dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Dezvoltând amplu motivele de revizuire, acesta a arătat că cele două hotărâri considerate contrare sunt sentinţa civilă nr. 6114 din 30 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti şi decizia nr. 2086 din 10 aprilie 2013 a Înaltei Curţi, care sunt definitive, pronunţate de către instanţe ce fac parte din sistemul organelor judiciare, sunt potrivnice şi există tripla identitate de părţi, obiect, cauză.
Pe fondul cererii de retractare, a adus argumente privind modul greşit de soluţionarea a chestiunii juridice cu care a învestit instanţa prin cererea de chemare în judecată, arătând că instanţa de fond nu a apreciat corespunzător multitudinea de înscrisuri deduse judecăţii şi nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului.
Astfel, a susţinut că prima instanţă a omis să soluţioneze situaţia neacordării pensiei de serviciu în cuantumul legal prin prisma respectării Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, respectiv art. 1 din Protocolul nr. 1 conform căruia orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.
A solicitat admiterea cererii de revizuire şi anularea deciziei atacate nr. 2086 din 10 aprilie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La termenul de judecată din data de 30 ianuarie 2014 Înalta Curte, învestită cu cererea de revizuire astfel formulată, a pus în discuţia părţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., admisibilitatea cererii de revizuire raportat la dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ.
Examinând admisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., chestiune asupra căreia a rămas în pronunţare în şedinţa publică din 30 ianuarie 2014, Înalta Curte reţine următoarele:
Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.
Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere doar în cazurile expres şi limitativ prevăzute de aceste dispoziţii.
Ca atare obiectul revizuirii îl pot constitui doar hotărârile prin care s-a rezolvat fondul pretenţiei ce a fost dedusă judecăţii.
Astfel au acest caracter hotărârile de fond ale primei instanţe; hotărârile de fond ale instanţei de apel pronunţate în primul ciclu procesual sau după casare cu trimitere; hotărârile instanţelor de recurs prin care se evocă fondul; hotărârea dată în fond ca urmare a admiterii contestaţiei în anulare.
Or, din această perspectivă este de reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care prin decizia nr. 2086 din 10 aprilie 2013, a cărei revizuire se solicită, Înalta Curte a respins cererea de revizuire formulată de P.I., ca inadmisibilă.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Cum din cele expuse, rezultă fără echivoc neîndeplinirea cerinţelor art. 321 alin. (1) C. proc. civ. este incidentă excepţia dirimantă a inadmisibilităţii cererii de revizuire, motiv pentru care aceasta urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul P.I. împotriva deciziei civile nr. 2086 din 10 aprilie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 301/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 304/2014. Civil → |
|---|
