ICCJ. Decizia nr. 3033/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3033/2014
Dosar nr. 10245/1/2011*
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1455 din 01 octombrie 2008 a Tribunalului Iaşi, a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanta P.M.E., în contradictoriu cu pârâta SC A.B. SA, şi a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că, prin notificarea nr. 1361/2001, adresată iniţial prefectului, reclamanta P.M.E. a solicitat despăgubiri exclusiv în lei pentru fostul conac demolat şi pentru suprafaţa de de 15.000 mp, teren situat în incinta Combinatului de vinificaţie Bucium.
S-a reţinut că terenul pretins de reclamantă nu poate fi retrocedat. În ceea ce priveşte suprafaţa de 5.000 mp, aflată în incinta combinatului şi pe care nu se află construcţii, aceasta nu poate fi retrocedată fizic, întrucât acest spaţiu este un spaţiu tehnologic, pentru siguranţa în exploatare a instalaţiilor din combinat, conform expertizei efectuate şi necontestată.
SC A.B. SA are certificat de atestare a dreptului de proprietate din 25 iunie 2004.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta P.M.E., susţinând că instanţa de fond nu a verificat cu prioritate dacă fostul amplasament ce a aparţinut autorului contestatoarei poate fi retrocedat; că a reţinut greşit, din expertiza R.P., faptul că doar suprafaţa de 5.000 mp nu este afectată de lucrări de construcţii. Potrivit concluziilor raportului de expertiză, necontestat de vreuna din părţi, această suprafaţă face parte din zona de protecţie a combinatului, iar suprafaţa de 12.543 mp din vechiul amplasament poate fi restituită în natură, nefiind afectată de construcţii, întrucât reprezintă spaţiu verde şi alee betonată (3.100 mp), parcare betonată (1.893 mp), spaţiu verde (1000 mp şi 6.550 mp).
În ceea ce priveşte susţinerea, potrivit căreia suprafaţa de teren de 6.550 mp ar reprezenta zona de protecţie a combinatului, la dosar, nu a fost depusă nicio probă din care să rezulte această destinaţie, constatarea expertului fiind rezultatul preluării susţinerii făcute de reprezentantul pârâtei.
Apelanta a criticat şi constatarea instanţei referitoare la imposibilitatea restituirii în natură a terenului, întrucât acesta s-ar afla în proprietatea pârâtei, în temeiul Legii nr. 15/1990, şi ar fi cuprins în certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
Intimata SC A.B. SA a formulat întâmpinare, precizând că suprafaţa de teren ce se solicită a fi restituită în natură nu este liberă, în sensul prevăzut de Legea nr. 10/2001, având în vedere specificul activităţii combinatului şi normele de securitate ce trebuie respectate. Astfel, suprafaţa de 3.100 mp este o platformă betonată, necesară depozitării reziduurilor rezultate din procesul tehnologic. Deşi în jurul acesteia se află o fâşie de spaţiu verde şi o alee de acces pietonal, este evident că aceasta nu poate fi restituită, întrucât depozitarea rezidurilor nu se poate face într-un loc neamenajat. Suprafaţa de 1893 mp este, de asemenea, o platformă betonată, necesară circulaţiei mijloacelor de transport, de dimensiuni considerabile. Nici suprafaţa de 6.550 mp teren, identificată ca fiind zona de protecţie a combinatului, nu este liberă, fiind ocupată cu lucrări de consolidare a solului şi traversată de conducte de gaze naturale şi de cuburi tehnologici, fotografiate aerian.
În ce priveşte suprafaţa de 2.770 mp teren, aceasta nu este spaţiu verde, ci teren afectat de calea ferată uzinală. Faptul că, printre liniile de cale ferată, creşte vegetaţie spontană nu înseamnă că terenul este spaţiu verde, potrivit accepţiunii comune. Astfel, de o parte şi de alta a căii ferate, este obligatorie păstrarea unei distanţe de 15 metri de la ax, pentru siguranţa transportului pe cale ferată.
Suprafaţa de 1.000 mp teren, pretins a fi liberă de construcţii, este ocupată de anexa C2 şi nu poate fi retrocedată.
Intimata a învederat faptul că, raportat la categoria de folosinţă şi la destinaţia construcţiilor edificate în anul 1968, nu se poate dispune restituirea lor în natură, normele tehnice de exploatare a instalaţiilor tehnologice ce prezintă risc de explozie implicând necesitatea dispersării lor pe o suprafaţă întinsă, iar spaţiile libere dintre ele constituind zone de siguranţă în exploatare.
În ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, privitoare la restituirea în natură a terenului, intimata a precizat că notificarea reclamantei a fost transmisă unităţii deţinătoare abia în anul 2007, dată la care societatea era deja privatizată.
Cererea de acordare a terenului în compensare (o suprafaţă limitrofă fostei proprietăţi) excede cadrul legal, astfel că instanţa de fond a menţinut corect decizia de respingere.
Distinct de litigiul menţionat, reclamanta P.M.E. a învestit instanţa de judecată cu o cerere având acelaşi obiect, în Dosarul nr. 1109/99/2005, dar în care nu era emisă o decizie de SC A.B. SA, dosar în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 343 din 03 martie 2008 a Tribunalului Iaşi, prin care a fost respinsă acţiunea.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Iaşi a reţinut că terenul solicitat de contestatoare se află în proprietatea SC A.B. SA şi este trecut în certificatul de atestare din 25 iunie 2004, propunându-se despăgubiri în echivalent.
În apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 343 din 03 martie 2008 a Tribunalului Iaşi, reclamanta P.M.E. a susţinut că hotărârea este netemeinică şi nelegală, întrucât este lipsită de relevanţă împrejurarea că, prin notificarea depusă în baza Legii nr. 10/2001, s-au solicitat despăgubiri băneşti, inclusiv pentru teren.
Potrivit art. 36.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, entităţile învestite cu soluţionarea notificării sunt obligate să dispună restituirea în natură a imobilului, când aceasta este posibilă.
Apelanta a susţinut că nici certificatul de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei SC A.B. SA Iaşi pentru suprafaţa de teren în litigiu nu este relevant în speţă, sub aspectul restituirii imobilului în natură, fiind obţinut printr-o procedură administrativă la care nu a luat parte şi emis la o dată ulterioară momentului depunerii notificării.
Curtea de Apel Iaşi s-a pronunţat asupra apelului formulat de P.M.E. împotriva sentinţei civile nr. 343 din 03 martie 2008 a Tribunalului Iaşi prin Decizia civilă nr. 165 din 22 octombrie 2008.
Decizia nr. 165 din 22 octombrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi a fost casată prin Decizia nr. 5482 din 13 mai 2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, trimiţându-se cauza spre rejudecare.
În rejudecare, avându-se în vedere dispoziţiile art. 164 C. proc. civ., a fost dispusă conexarea Dosarului nr. 6/99/2008 al Curţii de Apel Iaşi la Dosarul nr. 1109/99/2005 al aceleiași instanțe.
Prin Decizia civilă nr. 49 din 24 martie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins apelul formulat de P.M.E. împotriva sentinţei civile nr. 343 din 03 martie 2008 a Tribunalului Iaşi şi a sentinţei civile nr. 1455 din 01 octombrie 2008 a Tribunalului Iaşi.
Instanţa de apel a reţinut că, în speţă, nu este posibilă restituirea în natură, raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 şi art. 29 alin. (1) din aceeaşi Lege, terenul fiind deţinut de SC A.B. SA Iaşi, privatizată în anul 2002.
Instanţa a avut în vedere şi împrejurarea că, în Dosarul nr. 1109/99/2005 al Tribunalului Iaşi, în care a solicitat restituirea în natură a terenului, reclamanta a încheiat un contract de cesiune de drepturi litigioase, la data de 04 februarie 2008, contract a cărui existenţă nu a fost adusă la cunoştinţă instanţei decât la data de 10 martie 2010.
În ce priveşte pretinsa cerere de valorificare a aceluiaşi drept, înregistrată sub nr. 73821/2005, instanţa a infirmat existenţa ei, reţinând că, sub acest număr, a fost înregistrată o corespondenţă internă între compartimentele Primăriei Municipiului Iaşi.
Referitor la suprafaţa de 60 ha teren, asupra căreia s-a reconstituit reclamantei dreptul de proprietate, instanţa a reţinut că aceasta nu include şi suprafaţa de 1,5 ha teren în litigiu.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta P.M.E., criticând-o pentru nelegalitate.
Prin Decizia nr. 4287 din 23 mai 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul declarat de reclamantă, s-a casat decizia recurată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Instanţa de recurs a reţinut faptul că hotărârea contestată nu se circumscrie cerinţelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu arată motivele de fapt şi drept care au format convingerea instanţei, condiţii în care controlul judiciar este imposibil de realizat.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, sub nr. 4747/1/2010.
În rejudecare, intimata SC A.B. SA a depus la dosar copia planului de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate.
Prin Decizia nr. 105 din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, a fost admis apelul, au fost schimbate sentinţele apelate, în sensul că au fost admise, în parte, cererile formulate de reclamanta P.M.E., în contradictoriu cu pârâta SC A.B. SA Iaşi, s-a dispus anularea Deciziei Consiliului de Administraţie al SC A.B. SA nr. 17 din 12 noiembrie 2007, a fost obligată pârâta SC A.B. SA Iaşi să restituie în natură reclamantei următoarele suprafeţe de teren, identificate conform anexei raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul P.A. (filele 119 - 123 dosar): lotul 1, în suprafaţă de 514 mp, delimitat de pct. E, F, 46, 47, 48, 49, 50, 51; lotul 2, în suprafaţă de 458 mp, delimitat de pct. A, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, H. I.; s-a dispus compensarea diferenţei de 14.028 mp teren cu suprafaţa de 14.028 mp teren, aflată în patrimoniul pârâtei, compusă din lotul 3, în suprafaţă de 281 mp, delimitat de pct. A, 34, 22, 23, 24, 25, 26, 27, A şi lotul 4, în suprafaţă de 13.747 mp, delimitat de pct. : 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 34, 35, 36, 37, 38. 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 1, au fost păstrate dispoziţiile de respingere a cererilor având ca obiect radierea formelor şi înregistrărilor de publicitate imobiliară, precum şi obligarea la plata daunelor cominatorii, formulate în contradictoriu cu pârâta SC A.B. SA Iaşi, precum şi dispoziţiile de respingere a cererilor având ca obiect restituirea în natură a terenului şi obligarea la plata de despăgubiri pentru construcţiile demolate, formulate în contradictoriu cu pârâţii Prefectul Judeţului Iaşi, Comisia Judeţeană Iaşi de aplicare a Legii nr. 10/2001, Comisia Municipală Iaşi de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi primarul Municipiului Iaşi, a fost obligată pârâta SC A.B. SA Iaşi să plătească reclamantei suma de 3.450 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea deciziei, s-au reţinut următoarele:
Prin Decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2007, emisă de Consiliul de Administraţie al SC A.B. SA, contestată în cauză, intimata a propus acordarea de despăgubiri reclamantei, în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru suprafaţa de 15.000 mp teren, aflată în proprietatea sa, motivat de faptul că este ocupată de complexul de vinificaţie.
Instanţa a reţinut că, anterior, prin dispoziţia din 24 septembrie 2007, primarul Municipiului Iaşi a propus acordarea de despăgubiri reclamantei, în condiţiile aceleiaşi legi, pentru construcţia demolată ce se afla pe terenul deţinut de SC A.B. SA, constatând calitatea sa de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (2) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţele civile nr. 343 din 03 martie 2008 şi nr. 1455 din 01 octombrie 2008, pronunţate de Tribunalul Iaşi, contestate în cauză, ambele instanţe de fond au reţinut imposibilitatea restituirii în natură a terenului în suprafaţă de 15.000 mp, deţinut de pârâtă, motivat de faptul că imobilul este proprietatea pârâtei, conform certificatului de atestare emis în anul 2004 şi că nu este liber, în sensul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
În ce priveşte compensarea terenului ocupat cu o suprafaţă de teren limitrofă vechiului amplasament, s-a reţinut că aceasta este interzisă de Legea nr. 10/2001.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a solicitat niciodată teren în natură, ci doar acordarea de despăgubiri băneşti atât pentru conac (construcţiile demolate), cât şi pentru teren, neputând fi lezată în vreun mod prin emiterea certificatului de atestare a proprietăţii către pârâtă.
În legătură cu acest din urmă aspect, Curtea a constatat întemeiat motivul de apel referitor la irelevanţa împrejurării că, prin notificarea depusă în baza Legii nr. 10/2001, petenta a solicitat despăgubiri băneşti, şi nu restituirea în natură a terenului, având în vedere prevalenţa restituirii în natură, instituită în mod expres ca principiu de soluţionare a notificărilor Legea nr. 10/2001.
În speţă, nu poate fi reţinută împrejurarea că restituirea în natură este expres înlăturată de la aplicare, având în vedere faptul că, la data formulării notificării de către reclamantă (20 martie 2001), societatea pârâtă nu era privatizată, aspect necontestat în cauză.
Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, imobilele deţinute, la data intrării în vigoare a legii, de o societate comercială, la care statul este acţionar sau asociat majoritar, vor fi restituite persoanei îndreptăţite în natură, prin decizie, sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.
Prin urmare, restituirea în natură este prevăzută în mod expres, în sarcina entităţii deţinătoare, în ipoteza în care statul era acţionar majoritar la data intrării în vigoare a legii, ipoteză care se regăseşte în speţă.
Nu are relevanţă juridică în cauză, contrar celor susţinute de intimată, împrejurarea că notificarea formulată de reclamantă a ajuns la entitatea deţinătoare în anul 2007, după privatizarea acesteia, textul de lege referindu-se expres la data intrării în vigoare a legii.
În ce priveşte posibilitatea restituirii în natură a terenului în suprafaţă de 15.000 mp, aflat în proprietatea pârâtei, disputată în cauză, Curtea a constatat că, în mod greşit, instanţele de fond au reţinut imposibilitatea retrocedării lui în natură, în parte, având în vedere atât concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat de expertul P.A., cât şi celelalte probe administrate în cauză.
Astfel, Curtea a constatat că, prin raportul de expertiză aflat la filele 119-123, Dosar nr. 1109/99/2005, expertul a identificat vechiul amplasament al fostei proprietăţi B.C., precum şi suprafeţele de teren libere de construcţii ce se regăsesc în vechiul amplasament şi în zonele limitrofe acestuia, deţinute de intimata SC A.B. SA Iaşi.
Potrivit constatărilor expertului, din suprafaţa de 1,50 ha teren, solicitată de reclamantă, poate fi restituită în natură doar suprafaţa de 972 mp, formată din lotul 1 (514 mp) şi lotul 2 (458 mp), restul suprafeţei fiind ocupată de clădiri, reţele de utilităţi, căi de acces, zone de protecţie şi alte obiective tehnice.
Expertul nu a identificat antrepozite fiscale în incinta SC A.B. SA.
În ce priveşte terenul ce poate fi oferit în compensare, expertul a identificat suprafaţa de 14.038 mp teren, cu privire la care a precizat că nu este inclus în alte titluri de proprietate decât în certificatul de atestare emis intimatei.
Potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001 republicată, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini, iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din aceeaşi lege, în situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi pentru terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
În speţă, reclamanta a obţinut, prin Dispoziţia primarului Municipiului Iaşi din 24 septembrie 2007, despăgubiri pentru construcţiile demolate, solicitând restituirea în natură şi/sau prin echivalent, în compensare, a terenului în suprafaţă de 15.000 mp deţinut de SC A.B. SA Iaşi.
În ce priveşte restituirea în natură a terenului pe fostul amplasament al proprietăţii B.C., Curtea a reţinut că, potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit de expertul P.A., este liberă, în sensul prevăzut de Legea nr. 10/2001, doar suprafaţa totală de 972 mp (514 mp şi 458 mp), restul suprafeţei de teren fiind ocupată de construcţii, reţele de utilităţi, căi de acces, etc.
Instanţa nu a primit susţinerea intimatei, potrivit căreia terenul nu este susceptibil de restituire în natură, întrucât este traversat de o linie de cale ferată industrială.
Înscrisurile depuse în Dosarul nr. 4747/1/2010 relevă faptul că, în urma solicitării formulate de către SC A.B. SA, de reziliere a contractului încheiat cu Regionala C.F. Iaşi, la 20 septembrie 2004, M.T.I. - SC C.N.C.F. C.F.R. SA a avizat favorabil propunerea intimatei, fiind eliberată ulterior aprobarea de desfiinţare din 2009.
Aşa cum rezultă din adresa C.N.C.F. din 26 ianuarie 2011, linia ferată industrială figurează închisă din iunie 2004, nefiind funcţională. Mai mult, expertiza P. efectuată în cauză relevă faptul că linia ferată uzinală este întreruptă, ca urmare a desfiinţării ei de pe proprietăţile învecinate.
Referitor la suprafaţa de teren aferentă acesteia, din incinta combinatului, ea este de 368,72 mp, conform adresei O.C.P.I. Iaşi și 12.172,42 mp.
Raportat la cele arătate anterior, instanţa a respins ca neîntemeiată şi apărarea intimatei cu privire la obligativitatea păstrării unei distanţe de 15 m de la axul liniei ferate, pentru siguranţa transportului pe calea ferată.
În ce priveşte necesitatea existenţei unei zone de siguranţă în exploatare, invocată, de asemenea, de intimată, prin întâmpinare, Curtea a observat că, în cauză, nu s-a administrat nicio probă de natură a susţine această aserţiune şi că expertizele efectuate în diferitele etape ale procesului nu au subliniat acest aspect.
Mai mult, intimata nu a făcut precizări legate de întinderea unei astfel de zone şi de prevederile legale incidente pentru a putea fi analizate şi nici nu a formulat, cu privire la acest aspect, obiecţiuni la expertiza P.A.
Totodată, instanţa a constatat că, în cauză, nu s-au adus dovezi referitoare la existenţa unor conducte pe terenul propus spre restituire, care ar împiedica restituirea lui.
Expertiza tehnică efectuată în rejudecare, astfel cum a fost precizată/completată prin răspunsul la obiecţiuni nu identifică conducte sau reţele subterane pe suprafaţa de 972 mp, situată pe vechiul amplasament.
Curtea a constatat faptul că intimata nu a dovedit nici împrejurarea că, prin restituirea în natură a terenului, nu mai pot fi desfăşurate activităţile sezoniere obişnuite, fiind astfel periclitată funcţionarea societăţii.
În ce priveşte existenţa antrepozitelor fiscale, invocată de intimată, Curtea a avut în vedere atât răspunsul expertului P.A., care nu le-a identificat în spaţiul în care s-a desfăşurat expertiza, cât şi adresa O.C.P.I. Iaşi din 2011 (fila 53 Dosar nr. 4747/1/2010), potrivit căreia, în cartea funciară a imobilului, la adresa respectivă (Fundacul Plopii fără soţ nr. 18-22), nu sunt menţionate antrepozite fiscale.
Având în vedere aceste precizări şi în condiţiile în care nici lista antrepozitelor fiscale şi nici autorizaţiile, respectiv planul de situaţie depus în rejudecare nu sunt de natură a face dovada afectării terenului solicitat de reclamantă prin înregistrarea lor, (în condiţiile în care în listă apare menţiunea „modificare adresă antrepozit fiscal”), instanţa a înlăturat aceste înscrisuri ca nefiind relevante.
Instanţa a respins ca neîntemeiată susţinerea intimatei privind împrejurarea că reclamanta a obţinut prin reconstituire mai mult teren decât i s-ar fi cuvenit.
Astfel, din fosta proprietate B.C. din Bucium, în suprafaţă totală de 40 ha, denumită „una vie”, reclamanta a obţinut până în prezent suprafaţa de 10 ha teren, compusă din 0,5 ha teren (cuprinsă în titlul de proprietate din 1995; 2,9604 ha (cuprinsă în titlul de proprietate din 2000); 6 ha (cuprinsă în titlul de proprietate din 2001); 0,2698 ha teren, reprezentând suprafaţa corespunzătoare acţiunilor la SC A.B. SA Iaşi, vândute prin contractul de vânzare-cumpărare din 2000 şi suprafaţa de 0,2698 ha, corespunzătoare acţiunilor deţinute la aceeaşi societate comercială, vândute prin contractul de vânzare-cumpărare din 16 octombrie 2000.
Analizând înscrisurile depuse la dosar cu privire la suprafeţele de teren reconstituite, atât din fosta proprietate B.C. din Bucium, cât şi de pe raza comunei Golăieşti, judeţul Iaşi, respectiv de pe raza Judeţului Suceava (comunele Fântânele şi Dorneşti), Curtea a constatat că acestea nu se referă la terenul în litigiu, aferent fostului conac.
Curtea a constatat eronată constatarea instanţei de fond, potrivit căreia Legea nr. 10/2001 nu prevede posibilitatea restituirii terenului prin compensare.
În speţă, nici existenţa liniei de cale ferată industrială şi nici pretinsa existenţă a antrepozitelor fiscale în spaţiul respectiv nu pot împiedica restituirea terenului pe vechiul amplasament sau prin compensare cu o suprafaţă de teren limitrofă acestui amplasament. Deşi intimata a susţinut că terenul solicitat a fi restituit prin compensare este revendicat de foşti proprietari, nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens, iar expertul tehnic care a identificat terenul şi a solicitat relaţii Primăriei Iaşi nu a confirmat susţinerea acesteia. Prin urmare, instanţa a constatat că nu există nici un impediment pentru restituirea în natură a terenului, acesta fiind liber, în sensul prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
Faptul că entitatea deţinătoare a obţinut, în anul 2004, certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 25 iunie 2004, după depunerea notificării (în luna martie 2001), nu poate afecta dreptul reclamantei la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, acesta fiind însuşi scopul legii.
Împotriva Deciziei nr. 105 din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, a declarat recurs pârâta SC A.B. SA, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea hotărârii instanţei de apel, în sensul respingerii celor două apeluri şi al păstrării sentinţelor instanţelor de fond, ca fiind legale şi temeinice.
Înalta Curte a constatat fondat recursul pentru următoarele considerente:
Prin Decizia de casare nr. 5482 din 13 mai 2009 a Îaltei Curții de Casație și Justiție, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a dispus lămurirea situaţiei juridice a terenului în suprafaţă de 1,5 ha, în sensul stabilirii dacă face parte din suprafeţele de teren care i-au fost deja atribuite reclamantei în proprietate, prin constituire sau reconstituire, în temeiul Legilor nr. 18/1991 şi 1/2000.
Instanţa de apel a reţinut că reclamanta şi-a justificat dreptul de proprietate asupra terenului de 1,5 ha, care face obiectul prezentei notificări, prin aceea că ar face parte din suprafaţa menţionată în procesul-verbal de punere în posesie din 18 septembrie 1931, de 40 de ha vie, care a fost proprietatea autorului reclamantei, B.C.
În justificarea concluziei, în sensul că reclamantei nu i-a fost restituiă deja această proprietate de 40 de ha, în procedurile de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate prevăzute de legislaţia fondului funciar, instanţa de apel a reţinut că, ”din fosta proprietate B.C. din Bucium, în suprafaţă totală de 40 ha, denumită „una vie”, reclamanta a obţinut până în prezent suprafaţa de 10 ha teren, compusă din 0,5 ha teren (cuprinsă în titlul de proprietate din 1995; 2,9604 ha (cuprinsă în titlul de proprietate din 2000); 6 ha (cuprinsă în titlul de proprietate din 2001); 0,2698 ha teren, reprezentând suprafaţa corespunzătoare acţiunilor la SC A.B. SA Iaşi, vândute prin contractul de vânzare-cumpărare din 2000 şi suprafaţa de 0,2698 ha corespunzătoare acţiunilor deţinute la aceeaşi societate comercială, vândute prin contractul de vânzare-cumpărare din 16 octombrie 2000.”
Instanța de apel a mai reținut, cu privire la suprafața 10 ha, obţinută prin reconstituire în zona Bucium, menționată anterior, că ”rezultă cu puterea evidenţei, atât din Hotărârea nr. 83/2001 a Comisiei Judeţene de aplicare a legii fondului funciar Iaşi, cât şi din referatul Primăriei Municipiului Iaşi (fila 137 dosar).”
În recurs, recurentul a susținut că raționamentul instanței de apel este greșit, întrucât reclamanta ar fi obținut deja 46,5 ha din fosta proprietate lui B.C., instanța de apel neavând în vedere că Hotărârea nr. 83/2001 a Comisiei Judeţene de aplicare a legii fondului funciar Iaşi se referă la altă suprafață de 10 ha decât cele însumate de către instanța de apel, și că, prin Decizia civilă nr. 284 din 10 februarie 2009, irevocabila, i s-a reconstituit lui P.M.E. dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 26,5 ha teren, pe raza Municipiului Iaşi, cu referire expresă, în hotărâre, la calitatea acesteia de moştenitoare a lui B.C.
În ceea ce privește Hotărârea nr. 83/2001 a Comisiei Judeţene de aplicare a legii fondului funciar Iaşi, prin aceasta, a fost anulată parțial hotărârea Comisiei județene nr. 186 din 20 noiembrie 2000, în sensul radierii poz. 7 din anexa 37 și suplimentării anexei 19 de la SC A.B. SA, pe raza municipiului Iași, titular P.M.E., unică moștenitoare a defunctului B.C., cu suprafața de 6 ha, astfel încât se reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 10 ha.
În ceea ce privește Decizia civilă nr. 284 din 10 februarie 2009 a Tribunalului Iași, aceasta a fost pronunțată în soluționarea litigiului având ca obiect plângerea formulată de către reclamantă împotriva Hotărârii nr. 7900/2007, emisă de Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, reclamanta invocând dreptul de proprietate ca succesoare a lui B.C., raportat la suprafața de 40 de ha, deținută în comuna Bucium, menționată anterior.
Prin această decizie irevocabilă, i s-a reconstituit lui P.M.E., dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 26,5 ha teren, pe raza Municipiului Iaşi.
Având în vedere că, în suprafața de 10 ha, determinată de instanța de apel ca fiind restituită reclamantei din fosta proprietate de 40 de ha a autorului acesteia se află și terenuri restituite în 1995, cu mult înainte de suprafața de teren care a făcut obiectul Hotărârii nr. 83/2001, că suprafețele de teren identificate de către instanța de apel, raportat la titlurile de proprietate corespunzătoare, diferite, nu sunt de natură să fundamenteze temeinicia raționamentului instanței de apel, în sensul că ar coincide cu suprafața de teren la care se referă Hotărârea nr. 83/2001, Înalta Curte a constatat că instanța de apel nu a lămurit situația juridică a terenului în suprafață de 1,5 ha, în sensul stabilirii dacă aceasta face parte din suprafețele de teren care i-au fost deja atribuite reclamantei în proprietate, prin constituire sau reconstituire, în temeiul Legilor nr. 18/1991 și 1/2000, așa cum s-a dispus prin Decizia de casare nr. 5482 din 13 mai 2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.
Determinarea acestei situații de fapt este importantă, având în vedere că, prin Decizia civila nr. 284 din 10 februarie 2009 a Tribunalului Iași, i s-a reconstituit lui P.M.E., dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 26,5 ha teren, pe raza Municipiului Iaşi, în calitate de succesoare a lui B.C., raportat la suprafața de 40 de ha, deținute în comuna Bucium. Astfel, dacă se va ajunge la concluzia că Hotărârea nr. 83/2001 Comisiei Judeţene de aplicare a legii fondului funciar Iaşi privește o altă suprafață de 10 ha decât cele totalizate de către instanța de apel, prin însumarea și a celei restituite prin Decizia civila nr. 284 din 10 februarie 2009 a Tribunalului Iași, suprafața totală de teren pentru care i-a fost recunoscut deja dreptul reclamantei ar depăși cele 40 de ha de teren invocate de către reclamantă în susținerea dreptului său asupra terenului de 1,5 ha, ce face obiectul litigiului de față.
Ceea ce interesează este dacă prejudiciul decurgând din trecerea în proprietatea statului a terenului de 40 de ha, ce a aparținut autorului reclamantei, B.C., a fost reparat deja, (incluzând în această noțiune și recunoașterea acestuia în baza unei hotărâri judecătorești), iar nu dacă a a fost restituit pe vechiul amplasament, atât legislația fondului funciar, cât și Legea nr. 10/2001 admițând restituirea prin echivalent, pe un alt amplasament.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. 10245/1/2011, la data de 17 aprilie 2013, iar, prin încheierea din 27 septembrie 2013, s-a dispus, ca urmare a admiterii de către Înalta Curte de Casație și Justiție a cererii de strămutare formulată de petenta P.M.E., scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea dosarului la instanţa de faţă, unde a fost înregistrat sub nr. 10245/1/2011 din 16 octombrie 2013.
În rejudecarea apelului, conform încheierii şi celor dispuse de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanţa a procedat la administrarea de probe, pentru a se verifica dacă prejudiciul decurgând din trecerea în proprietatea statului a terenului de 40 ha, ce a aparţinut autorului reclamantei, B.C., a fost reparat deja, incluzându-se în această reparaţie şi recunoaşterea acestuia în baza unei hotărâri judecătoreşti.
În acest scop, s-a solicitat spre ataşare Dosarul nr. 22344/245/2007 al Tribunalului Iaşi, pentru a se verifica asupra cărei proprietăţi a lui C.B. s-a purtat acea judecată; s-a solicitat întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii deciziei contestate, respectiv a Deciziei nr. 17 din 12 noiembrie 2007, emisă de Consiliul de Administraţie al SC A.B. SA, precum şi o copie certificată de pe dosarul soluţionat prin Decizia nr. 83/2001 şi referatul nr. 53804 din 10 octombrie 2010 al Consiliului municipal Iaşi.
S-a mai apreciat necesar a se solicita de la intimată precizări cu privire la valoarea acţiunilor la data emiterii deciziei contestate.
Prin Decizia civilă nr. 47 din 26 martie 2014, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a respins apelurile formulate de reclamanta P.M.E. împotriva sentinţei civile nr. 342/2008 (Dosar nr. 1109/99/2005) şi a sentinţei civile nr. 1455 din 1 octombrie 2008 (Dosar nr. 6/99/2008) ale Tribunalului Iaşi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2007, intimata SC A.B. SA, ca entitate învestită de lege cu soluţionarea notificării nr. 1361/2001, formulată de către apelanta P.M.E., în calitate de succesoare a fostului proprietar B.C., a propus acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de teren de 15.000 mp şi a transmis spre soluţionare această propunere către C.C.S.D.
La data emiterii deciziei contestate, apelanta P.M.E. era persoana îndreptăţită la obţinerea restituirii fostelor proprietăţi ce au aparţinut autorului ei B.C., pe raza municipiului Iaşi, în suprafaţă totală de 40 ha.
Din întreg probatoriul de la dosar, se constată că pretenţiile apelantei au făcut obiectul analizei simultane, pe temeiul Legii nr. 18/1991, al Legii nr. 1/2000, precum şi al Legii nr. 10/2001 şi că, din fosta proprietate B.C., din Bucium, în suprafaţă totală de 40 ha, apelanta a obţinut:
- 10 ha teren, suprafaţă compusă din 0,5 ha teren (cuprinsă în T.P. nr. 183910/1995), 2,9604 ha (suprafaţă cuprinsă în T.P. nr. 185773/2000), 6 ha (cuprinsă în T.P. nr. 185897/2001), 0,2698 ha teren reprezentând suprafaţa corespunzătoare acţiunilor la SC A.B. SA Iaşi, vândute prin contractul de vânzare din 2000 şi suprafaţa de 0,2698 ha, corespunzătoare acţiunilor deţinute la aceeaşi societate, vândută prin contractul de vânzare-cumpărare din 16 octombrie 2000;
- 10 ha teren, suprafaţă acordată apelantei-contestatoare în calitate de unică moştenitoare a defunctului B.C., prin Hotărârea nr. 83/2001 a Comisiei Judeţene de aplicare a Legii nr. 18/1991 Iaşi.
Documentele ce au stat la baza emiterii acestei hotărâri dovedesc că cele 10 ha teren, recunoscute prin Hotărârea nr. 83/2001, care a rectificat parţial Hotărârea nr. 186 din 20 noiembrie 2000, fac parte din suprafaţa totală de 40 ha teren, cuvenită defunctului B.C., pe raza judeţului Iaşi şi nu includ şi cele 6 ha din T.P. nr. 185897/2001, întrucât suplimentarea din Hotărârea nr. 83/2001, cu 6 ha, este în Anexa nr. 19 (acţiuni), iar, nicicând, până în această fază, apelanta nu a susţinut această situaţie.
- 26,5 ha teren, reconstituit, conform sentinţei civile 2070 din 15 februarie 2008 a Judecătoriei Iaşi, modificată în tot prin Decizia civilă nr. 284 din 10 februarie 2009; procedura finalizată prin Hotărârea nr. 3752 din 9 noiembrie 2010 - fila 87, dosar Înalta Curte de Casație și Justiție, nr. 10245/1/2011.
În considerentele Deciziei civile nr. 2070 din 15 februarie 2008, s-a reţinut că, „potrivit certificatului emis de Prefectura Judeţului Iaşi nr. 685/1946, B.C. a fost expropriat cu suprafaţa de 40 ha, iar, în cursul judecăţii, petenta, respectiv apelanta-contestatoare din cauza de faţă, a recunoscut că din suprafaţa de teren avută de B.C., i s-au recunoscut doar 10 ha, pentru care s-au emis titlurile de proprietate din 1995, din 2000, din 2001.
Constatând că, din actele depuse la dosar, nu rezultă că a fost validată întreaga suprafaţă de 40 ha, moştenire după bunicul B.C., instanţa a decis că moştenitoarea acestuia, respectiv apelanta-contestatoare de faţă este îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate de 26,5 ha teren, situat în Iaşi, aşa cum a solicitat aceasta în cererea de chemare în judecată”.
Acest teren nu este din proprietatea Goleşti, ci din cea din Bucium, conform dovezii de la fila 90, Dosar Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 10245/1/2011 şi considerentelor Deciziei nr. 284/2009, coroborate cu susţinerile contestatoarei, Dosar nr. 22344/245/2007 al Judecătoriei Iaşi.
În concluzie, însumând suprafeţele de teren primite de apelanta-contestatoare de pe urma defunctului B.C., în Iaşi, Curtea a constatat că suprafaţa totală este de 46,5 ha teren, peste suprafaţa de 40 ha, cu care a fost expropriat B.C.
Această concluzie este susţinută şi de poziţia apelantei, exprimată la termenul din 19 martie 2014 (în concluziile scrise şi oral, prin porocurator), când a declarat că renunţă la 1,5 ha, din cei 26,5 ha, pentru a i se restitui în natură această suprafaţă.
Prin decizia contestată, s-a propus acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 15000 mp teren, în incinta Combinatului de vinificaţie Bucium.
Această situaţie a fost generată de demersurile simultane făcute de apelanta-contestatoare, pe temeiuri de drept diferite, respectiv Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 10/2001, demersuri ce s-au finalizat prin recunoaşterea drepturilor cuvenite apelantei-contestatoare, în calitate de unică moştenitoare a defunctului B.C., depăşind însă suprafaţa de 40 ha cuvenită.
Acest aspect însă nu poate fi cenzurat în apelul de faţă, deoarece, potrivit art. 296 C. proc. civ., în propria cale de atac, părţii nu i se poate crea o situaţie mai rea decât cea din hotărârea atacată.
Potrivit acestui principiu, hotărârea atacată poate fi reformată numai în favoarea apelantului şi nicidecum în defavoarea acestuia, fiind o chestiune de interes general ca părţile să nu fie ameninţate de nici un risc de agravare a situaţiei lor, dacă va fi exercitată o cale de atac pusă la dispoziţie de lege, împotriva hotărârii pe care ele o consideră ca fiind nelegală şi netemeinică.
Aspectele de legalitate a titlurilor şi hotărârilor emise în temeiul Legii nr. 18/1991 şi punerea în executare a acestora nu fac obiectul prezentei cauze, în care instanţa este învestită a verifica doar legalitatea deciziei emise în temeiul Legii nr. 10/2001.
Constatând, pe baza întregului probatoriu administrat, că prejudiciul decurgând din trecerea în proprietatea statului a terenului de 40 ha ce a aparţinut autorului apelantei, B.C., a fost reparat deja şi, pentru toate argumentele prezentate, apelurile au fost respinse ca nefondate, fiind de prisos a fi analizate motivele de apel ce privesc modalitatea de despăgubiri, pe temeiul Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta P.M.E., criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea Deciziei civile nr. 47 din 26 martie 2014 a Curţii de Apel Bacău şi reţinerea cauzei spre rejudecare; adniterea apelurilor, cu consecinţa desfiinţării sentinţei civile nr. 342/2008 şi sentinţei civile nr. 1455/2008 ale Tribunalului Iaşi şi admiterea ambelor acţiuni, având ca efect anularea deciziei nr. 17 din 12 noiembrie 2007 a SC A.B. SA; atribuirea în proprietate a terenului în suprafaţă totală de 1,5ha, identificat de expertul topo P.A., în raportul de expertiză tehnică judiciară.
În deczvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat următoarele:
Prezenta cauză, precum şi notificarea sa iniţială, depusă în anul 2001, se referă la un imobil preluat în mod abuziv de stat, în accepţiunea art. 2 din Legea nr. 10/2001, adică la curtea, în suprafaţă de 15.000 mp, a fostului Conac B.C., care era situată în Comuna Bucium, Iaşi. În această situaţie, curtea trebuie privită ca accesorium al conacului (construcţiile, anexele şi acareturile ), iar conacul a fost preluat de stat, construcţiile fiind ulterior demolate, pentru ele, stabilindu-se, în prezent, dreptul la despăgubiri, prin Decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2007 a intimatei SC A.B.I. SA. Atât conacul, cât şi terenul în suprafaţă de 15.000 mp (1,50 ha), reprezentând curtea acestuia, se încadrează în prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001.
În prezent, terenul în suprafaţă de 15.000 mp, ce a reprezentat curtea fostului conac B.C., este îngrădit şi deţinut de intimata SC A.B.I. SA, este situat în Mun. Iaşi, în intravilan, în perimetrul construibil, în Zona Bucium.
Deci, nu se poate susţine în mod valabil că i s-ar fi dat deja acest teren, în temeiul legilor anterioare şi chiar mai înainte de a fi formulat notificarea din 2001. Astfel, Hotărârea nr. 186 din 20 noiembrie 2000 a Comisiei Judeţene Iaşi, Hotărârea nr. 83/2001 a Comisiei Judeţene Iaşi, precum şi Decizia civilă nr. 284 din 10 februarie 2009 a Tribunalului Iaşi se referă, toate, la terenuri agricole. Or, numai în privinţa acestor terenuri, se pot face balanţe, verificări, spre a se vedea dacă se depăşesc limitele legale, sau suprafeţele fostelor proprietăţi.
Terenul din speţă are un regim legal distinct şi bine determinat şi instanţele din prezenta cauză trebuiau să i-l atribuie, fără a mai face aprecieri asupra terenurilor agricole pe care le-a primit.
Contrar celor reţinute, în mod greşit, de instanţa de apel, la data emiterii deciziei contestate, se restituiseră în proprietate 10,00 ha teren agricol (în fizic sau în echivalent) din fosta Moşie B.C. „Via” de 40,00 ha din Bucium - Iaşi.
Tot astfel, contrar celor reţinute de instanţa de apel, Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000 au ca sferă principală de reglementare situaţia terenurilor agricole şi forestiere din domeniul public sau privat. Chiar dacă cele două legi conţin şi unele prevederi sau norme cu caracter marginal care par să depăşească obiectul lor principal de reglementare, terenul din speţă are un regim juridic distinct şi bine precizat prin Legea nr. 10/ 2001.
În această cauză, nu se dezbate fosta moşie B.C. din Bucium - Iaşi, în suprafaţă de 40,00 ha, ci terenul în suprafaţă de 1,50 ha, ce a constituit curtea fostului Conac B.C. Este adevărat că, după datele şi elementele care i-au parvenit în timp, terenul în suprafaţă de 1,50 ha pare să fi fost cuprins în suprafaţa totală de circa 40,00 ha a fostei Moşii B.C. din Comuna Bucium, Iaşi, deşi este foarte posibil ca acest teren să fi fost în afara acestei suprafeţe. Recurenta consideră însă că nu este esenţial acest aspect, ci acela că terenul din prezenta cauză are un regim juridic distinct şi el trebuia tratat în mod corespunzător de către autorităţi şi instanţe, ca un teren individual determinat şi de sine-stătător, atât timp cât a fost preluat abuziv de statul comunist, el făcând obiectul reglementării special edictate pentru asemenea situaţii şi bunuri.
Evident că, date fiind circumstanţele concrete ale speţei şi vastul probatoriu administrat în timp, ca şi multitudinea de proprietăţi pe care ascendentul său, B.C., le-a deţinut, în Iaşi şi în alte localităţi, instanţa de apel trebuia să se aplece cu maximă atenţie asupra tuturor elementelor cauzei, eventual, să dispună, în mod corect şi onest, administrarea unui probatoriu suplimentar concludent care să o conducă spre aflarea adevărului şi spre justa soluţionare a cauzei.
În loc să procedeze astfel, instanţa de apel s-a mulţumit să „contabilizeze” suprafeţele de terenuri agricole ce i-au fost atribuite în proprietate, adăugând însă acestora, în mod greşit, şi interpretând, discreţionar şi univoc, probatoriul deja administrat, unele suprafeţe fictive de teren, care nu i-au fost atribuite niciodată şi nici nu-i vor fi atribuite.
Instanţa de apel s-a raportat la Hotărârea nr. 83/2001 a Comisiei Judeţene Iaşi, care a rectificat parţial Hotărârea nr. 186/2000 a Comisiei Judeţene Iaşi, concluzionând, în mod eronat, că, din cele două hotărâri, ar rezulta că ar mai fi primit încă 10,00 ha teren agricol din fosta Moşie B.C. din Bucium-Iaşi. Instanţa de apel a omis în mod voit un aspect esenţial pentru cauză, şi anume, că nu hotărârile comisiei judeţene reprezintă acte de proprietate, ci doar titlurile de proprietate emise in baza hotărârilor comisiei judeţene.
Instanţa de apel nu s-a preocupat să cerceteze cum au fost aplicate cele două hotărâri ale Comisiei Judeţene Iaşi, dacă, în temeiul lor, i s-au eliberat titluri de proprietate, sau care au fost efectele sau mecanismul de acţiune al celor două hotărâri.
În cazul său, prin efectul Legii nr. 1/2000, în acea etapă, i s-a suplimentat Anexa 19 la SC A.B.I. SA cu suprafaţa de 6,00 ha, ca acţionar, astfel încât, pe lângă cele 4,00 ha (0,5 ha teren agricol în fizic şi 3,50 ha în acţiuni ), primite iniţial, s-a conchis - prin hotărârile pe care instanţa de apel le-a invocat, însă cărora le-a dat o semnificaţie eronată - că s-au „reconstituit” 10,00 ha, în total. Evident că, în final, s-a redat terenul agricol care trebuia să îl primească în natură; dar aceasta s-a înfăptuit tocmai prin titlurile pe care deja le-a menţionat, emise după anul 2000, în baza acţiunii conjugate a Hotărârii nr. 186/2000, rectificată prin Hotărârea nr. 83/2001 ale Comisiei Judeţene Iaşi. Aşadar, este vorba exact despre T. P. nr. 185773/2000 şi T. P. nr. 185897/2001, la care instanţa de apel deja s-a referit şi pe care le-a „contabilizat”, deci nu i le mai poate „aduna” din nou, pentru a doua oară. Pentru restituirea terenurilor în natură, a fost înscrisă în Anexa 32 sau Anexa 36, după caz.
Instanţa de apel i-a admis probatoriul pe care l-a solicitat doar în mică parte şi i-a neglijat pur şi simplu cererea cu privire la unele probe extrem de importante pentru cauză, nepronunţându-se asupra lor, fără a motiva acest fapt. Instanţa de apel a renunţat să mai ceară părţilor sau altor autorităţi sau instituţii relaţii privind aplicarea şi efectele produse efectiv de Hotărârea nr. 186/2000 şi Hotărârea nr. 83/2001 ale Comisiei Judeţene Iaşi.
Cu toate acestea, consideră că probatoriul din cauză a fost deja îndestulător şi a făcut pe deplin dovada în sensul celor susţinute, iar instanţa de apel a avut la îndemână toate elementele şi toate probele pentru a da o soluţie corectă în cauză.
Cu privire la terenul agricol în suprafaţă de 26,5 ha la care se referă Decizia civilă nr. 284 din 10 februarie 2009 a Tribunalului Iaşi, a susţinut că acesta i-a fost acordat doar pur formal de instanţa indicată, în considerarea şi în contul Moşiei Goleşti.
Concluziile finale, formulate de reprezentantul său în respectiva cauză, reprezintă punctul său de vedere şi voinţa sa finală cu privire la terenul agricol în suprafaţă de 26,5 ha. Dar consideră că nu este relevantă provenienţa acestei suprafeţe de teren agricol, câtă vreme a dovedit că ascendentul său, B.C., a avut în proprietate suficiente suprafeţe de teren agricol şi proprietăţi, care au fost preluate sau confiscate abuziv, acestea reprezentând suficient temei al dobândirii şi acestei suprafeţe, atât timp cât se înscrie în limitele instituite de lege cu privire la proprietăţile restituite (50 ha de teren agricol pentru fiecare autor deposedat).
Pe de altă parte, în vădit dezacord cu cele reţinute de instanţa de apel, din probatoriul administrat în prezenta cauză, rezultă exact contrariul celor menţionate în considerentele deciziei recurate, şi anume că Decizia civilă nr. 284 din 10 februarie 2009 a Tribunalului Iaşi nu a fost nici până acum pusă în aplicare.
În ceea ce privește considerentele instanței de apel privind poziţia apelantei exprimată la termenul din 19 martie 2014 (în concluziile scrise şi, oral, prin procurator), când a declarat că renunţă la 1,5 ha din cei 26,5 ha pentru a i se restitui în natură această cauză, recurenta a arătat că ceea ce a declarat prin declaraţia autentificată şi în instanţă, prin procurator, trebuie interpretat în sensul că, în situaţia în care instanţele judecătoreşti, împotriva probatoriului administrat în cauză, vor considera, totuşi, că suprafaţa scriptică de 26,50 ha provine din fosta moşie B.C. - „Via” de 40 ha din Bucium-Iaşi, este dispusă chiar să renunţe la 1,50 ha din cei 26,50 ha, pentru a i se atribui în natură suprafaţa de 1,50 ha din prezenta cauză, așa cum a fost identificată prin expertiza topo P.A., în baza principiului prevalenţei restituirii în natură şi a celorlalte argumente pe care le-a prezentat.
În același sens, recurenta a susținut că instanţa de apel trebuia să se limiteze doar la Decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2007 şi doar la terenul în suprafaţă de 1,50 ha din această decizie, urmând însă să analizeze şi unele elemente şi circumstanţe exterioare, aflate în conexiune cu acestea, în măsură în care era necesar. Insă, instanţa de apel nu s-a limitat la acest obiect, ci a luat în calcul, a însumat nişte cifre şi suprafeţe absolut aleatoriu, după cum i s-a părut acesteia că ar rezulta din acte şi, în cele din urmă, a presupus că titlurile de proprietate şi hotărârile comisiilor au produs acele efecte care să îi susţină ei raţionamentul.
Concluzionând, a arătat că titlurile de proprietate pe care le-a primit până în prezent şi hotărârile sau orice alte acte ale comisiilor de fond funciar nu fac dovada că nu ar fi îndreptăţită să primească terenul în suprafaţă de 1,50 ha din prezenta cauză. Mai mult, chiar şi prin raportare la suprafaţa de 40,00 ha, tot este îndreptăţită să primească terenul din speţă, câtă vreme este dispusă să renunţe la 1,50 ha din suprafaţa (scriptică) de 26,50 ha, la care se referă Decizia civilă nr. 284 din 10 februarie 2009 a Tribunalului Iaşi, în baza dreptului general de dispoziţie de care poate uza, al argumentului cronologic şi al principiului prevalenței restituirii în natură, în caz contrar, arătând că se va adresa C.E.D.O.
În susținerea recursului, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri noi, pe care însă nu le-a depus la dosar.
Intimata SC A.B. SA a formulat întâmpinare, cu respectarea termenului procedural instituit de art. 308 alin. (2) C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, invocând excepția nulității recursului pentru imposibilitatea încadrării criticilor în dispozițiile limitative ale art. 304 C. proc. civ. În ședința publică din 22 octombrie 2014, intimata a susținut însă doar nulitatea parțială a recursului, apreciind că doar unele motive nu pot fi încadrate în dispozițiile legale precizate, astfel încât instanța de recurs a apreciat necesară examinarea recursului pe fondul său.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocate de recurentă în susținerea recursului, presupun două ipoteze distincte - hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Hotărârea este lipsită de temei legal atunci când nu există o normă juridică întemeietoare a premisei majore a silogismului judiciar, în raport de soluția dată.
Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, atunci când instanța a pronunțat o hotărâre fie cu nesocotirea unei norme de drept substanțial, fie cu interpretarea eronată a normei juridice aplicabile.
Din ansamblul argumentelor expuse de recurenta reclamanta P.M.E., se observă că nu poate fi decelată niciuna dintre ipotezele intrinseci pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Astfel, recurenta, deși asistată de apărător ales, nu a putut expune, în mod coerent, motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate, mărginindu-se la aprecieri subiective în legătură cu cauza. Or, simplele nemulțumiri ale părții nu pot constitui aspecte de nelegalitate care să poată declanșa un veritabil control de legalitate al hotărârii recurate.
În același sens, într-o manieră redundantă și nesistematizată din unghi juridic, majoritatea criticilor formulate de recurentă se raportează la greșita apreciere a probelor de către instanța de apel sau la greșita stabilire a situației de fapt în speța dedusă judecății, consecutivă greșitei aprecieri a probelor, ambele ipostaze fiind cuprinse fie în pct. 10 (când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau a unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii), fie în pct. 11 (când hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor) al art. 304 C. proc. civ.
Cum aceste dispoziții legale au fost abrogate prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005, ele nu mai pot fi invocate ca motive de recurs în actuala reglementare a acestei căi extraodinare de atac, ce poate fi exercitată exclusiv pentru motive de nelegalitate, nu și pentru cele de netemeinicie.
Încercând, în acest context procesual - delimitat obiectiv de motivele de recurs invocate de recurentă - sistematizarea și esențializarea principalelor critici ce ar putea primi semnificația unor aspecte de nelegalitate, instanța de recurs observă că acestea s-ar putea analiza prin prisma faptului că prejudiciul pretins - restituirea în natură a suprafeței de teren de 1,5 ha - nu a fost reparat și că instanța de apel nu a administrat probele necesare în cauză, pentru a se edifica și asupra împrejurării dacă au fost emise titlurile de proprietate pentru alte suprafețe de teren pretinse și obținute de către recurentă și dacă hotărârile primite au fost executate, prin punerea sa efectivă în posesie.
Examinând critica privind neadministrarea probelor necesare în cauză, după casarea cu trimitere spre rejudecare, instanța de recurs constată că, prin încheierea de la data de 6 noiembrie 2013, Curtea de Apel Bacău, ca instanță de trimitere, a pus în dezbaterea contradictorie a părților probele necesare soluționării apelului, exercitându-și pe deplin și rolul activ, în considerarea art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., prin punerea în discuție a unor probe pe care părțile nu le propuseseră, dar pe care instanța le-a considerat esențiale soluționării cauzei și care au fost administrate. Astfel, neputând decela nicio aparență de arbitrar în admiterea sau administrarea probelor, instanța de recurs apreciază că, în etapa procesuală a apelului, au fost respectate garanțiile procesului echitabil, astfel cum este acesta reglementat de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În ceea ce privește aspectul imputat instanței de apel, în sensul că aceasta nu ar fi trebuit să însumeze suprafețele de teren primite de către reclamantă, instanța de recurs apreciază că această operațiune era absolut necesară pentru dezlegarea speței deduse judecății, prin prisma dezlegarilor impuse de instanța de casare, în lumina dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., pentru a se putea verifica dacă suprafețele de teren primite de reclamantă de pe urma autorului său, B.C., includ sau nu suprafața de teren de 1,5 ha, pretinsă în prezentul litigiu. În acest sens, indiferent de regimurile juridice distincte ale terenurilor pretinse și de demersurile prin care reclamanta le-a obținut, este esențial că recurenta nu mai poate pretinde restituirea în natură a suprafaței de teren de 1,5 ha, situată pe raza municipiului Iași.
Astfel, chiar dacă recurenta P.M.E. pare a avea o atitudine disprețuitoare față cu aplicarea principiului non reformatio in peius (nimănui nu i se poate agrava situația în propria cale de atac) de către instanța de apel, se poate observa că, numai în considerarea acestui principiu, reglementat în mod expres în dispozițiile art. 296 teza a II-a C. proc. civ., reclamantei nu i-a fost respinsă cererea de chemare în judecată, având ca obiect anularea Dispoziției nr. 17 din 12 noiembrie 2007, emisă de intimata SC A.B. SA, în considerarea faptului că a primit mai mult decât a pretins.
Relativ la verificările pe care instanța de apel ar fi trebuit să le facă, în opinia recurentei, pentru a constata dacă au fost emise titlurile de proprietate pentru alte suprafețe de teren pretinse și obținute de către recurentă și dacă au fost executate hotărârile obținute în alte proceduri administrative sau judiciare demarate, prin punerea sa efectivă în posesie, instanța de recurs consideră că acestea reprezintă aspecte care exced prezentului litigiu și care sunt strâns legate de executarea unor hotărâri ale unor organe cu atribuții judiciare sau ale instanțelor judecătorești, ce nu pot fi cenzurate în recursul dedus judecății, ceea ce are relevanță pentru deznodămâtul judiciar al prezentului litigiu fiind exclusiv împrejurarea că recurentei i-a fost recunoscut dreptul la obținerea de măsuri reparatorii în modalitățile prevăzute de lege (în natură sau prin echivalent) pentru întregul imobil, în suprafață de 46,5 ha teren (mai mult decât suprafața de 40 ha teren expropriată de la autorul reclamantei, B.C.), în care este inclusă și suprafața de 1,5 ha teren.
În același sens, incoerența procesuală manifestată în toate etapele judecății prezentului litigiu, concretizată în diversele propuneri pe care reclamanta le-a avansat instanțelor de judecată, prin procurator sau prin avocatul său, în sensul renunțării la anumite suprafețe de teren pentru a obține în natură altele, în afara limitelor procesuale impuse de căile de atac exercitate în cauză, demonstrează fie necunoașterea limitelor interne ale propriului și pretinsului drept de proprietate pe care îl invocă, fie necunoașterea rigorilor procesuale căreia reclamanta, asistată de apărător ales, ar fi trebuit să se supună.
Sub aspectul reiterat de mai multe ori, în conținutul recursului, că reclamanta se va plânge C.E.D.O., instanța reține, de asemenea, că acesta nu reprezintă un aspect de legalitate care să determine reformarea hotărârii recurate, ci reprezintă o ignorare a principiului subsidiarității, astfel cum rezultă acesta din coroborarea art. 1, 13 și 35 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care stabilește că instanțele naționale sunt primele chemate să interpreteze și să aplice dispozițiile convenționale, dar și a normelor procesuale ale legislației domestice care impun părților unui litigiu obligația de a urmări desfășurarea procesului și de a-și proba pretențiile și apărările invocate, într-un litigiu concret, dedus judecății.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că nu este operant motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nici alte motive de recurs de ordine publică, hotărârea pronunțată de instanța de apel nefiind afectată de vicii de legalitate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta P.M.E. împotriva Deciziei nr. 47 din 26 martie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia I civilă.
În temeiul art. 274 alin. (1) raportat la art. 298 și art. 316 C. proc. civ., instanța o va obliga pe recurenta-reclamantă P.M.E. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 lei către intimata-pârâtă SC A.B. SA, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței din 2 octombrie 2014, depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta P.M.E. împotriva Deciziei nr. 47 din 26 martie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia I civilă.
Obligă pe recurenta-reclamantă P.M.E. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 lei către intimata-pârâtă SC A.B. SA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3026/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3034/2014. Civil → |
|---|
