ICCJ. Decizia nr. 3041/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3041/2014
Dosar nr. 2414/1/2014
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Prahova la 7 septembrie 2007, reclamanţii R.E.A.A., C.G.R.A. şi C.S. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se stabilească o justă despăgubire de 75 RON/mp, pentru terenul în suprafaţă de 539,24 mp, expropriat prin H.G. nr. 1546/2006 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "construcţia autostrăzii Bucureşti - Braşov, tronsonul Bucureşti - Ploieşti, pe teritoriul localităţilor Moara Vlăsiei, Snagov, Gruiu, Balta Doamnei, Gherghiţa, Drăgăneşti, Râfov, Dumbrava, Berceni, Bărcăneşti şi Ploieşti", hotărâre publicată în M. Of. nr. 542/9.08.2007.
Tribunalul Prahova, prin Sentinţa civilă nr. 841 din 13 martie 2008, a admis acţiunea şi a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a unei despăgubiri de 18 euro/mp, la cursul B.N.R. din ziua plăţii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinţei, pentru terenul în suprafaţă de 539,24 mp, situat în intravilanul comunei Râfov, judeţul Prahova, despăgubire dobândită conform raportului de expertiză topografică A.F.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că suma oferită de expropriator conform expertizei D.M. nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât exemplele de preţuri avute în vedere s-au referit la terenuri de altă categorie, respectiv terenuri - pădure, iar de la data întocmirii raportului de expertiză iniţial s-a pretins că ar fi scăzut preţul terenurilor, deşi este de notorietate continua ascensiune a pieţei imobiliare, cu atât mai mult pentru zona autostrăzii.
Prin Decizia nr. 45 pronunţată la 5 martie 2009, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul declarat de pârât şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că despăgubirile stabilite vor fi achitate în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii. S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a se pronunţa astfel, curtea de apel a reţinut că, deşi tribunalul a apreciat în mod corect că, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, era necesară efectuarea unei expertize de către o comisie de experţi, nu a observat că raportul depus la dosar nu îndeplineşte aceste cerinţe, nefiind semnat de toţi experţii, astfel că s-a dispus efectuarea unei noi expertize, care a optat pentru o valoare reală a despăgubirii de 18 euro/mp, la stabilirea căreia au stat preţurile cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului, precum şi daunele aduse proprietarului, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
S-a considerat că este întemeiat motivul de apel completat de apelant în şedinţă publică, referitor la greşita sa obligare la plata despăgubirilor de la data rămânerii definitive a sentinţei, şi nu de la data rămânerii irevocabile, conform art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 8798 din 28 octombrie 2009, a admis recursul declarat de pârât, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploieşti, reţinând că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile alin. (1) şi (2) din art. 26 din Legea nr. 33/1994, stabilind despăgubirea cuvenită reclamanţilor prin raportare la alte criterii decât cele prevăzute de norma legală menţionată, având în vedere nu preţul de tranzacţionare cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, ci oferte de vânzare inserate în publicitatea prin presă ori pe pagini de internet.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 255 din 8 decembrie 2010, a respins ca nefondat apelul pârâtului, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 8097 pronunţată la data de 15 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârât împotriva Deciziei nr. 255 din 8 decembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa supremă a reţinut că, în interpretarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, criteriul ce se impune a fi aplicat pentru determinarea cuantumului despăgubirii îl constituie preţul de vânzare (tranzacţionare) a imobilului, şi nu ofertele de vânzare inserate în publicitatea din presă ori de pe paginile de internet.
Prin decizia de casare, Înalta Curte a stabilit cu claritate limitele rejudecării cauzei în apel, prin necesitatea administrării probelor cu înscrisuri, pentru identificarea preţurilor de tranzacţionare şi o nouă expertiză tehnică de determinare a cuantumului despăgubirilor în raport de aceste preţuri, ca reprezentând criteriul evocat de norma legală menţionată.
Instanţa de apel nu numai că a încălcat art. 315 alin. (1) C. proc. civ., dar a lipsit de eficienţă administrarea probei cu înscrisuri impusă de instanţa supremă pentru identificarea preţurilor de tranzacţionare, singurele valori de comparaţie admisibile din punct de vedere legal în procesul stabilirii despăgubirilor.
Fiind trimisă spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, sub nr. 5548,8/105/2007/a1, instanţa dispunând, în temeiul dispoziţiilor art. 295 alin. (2) C. proc. civ., completarea probatoriilor şi efectuarea unei noi expertize de către o nouă comisie de experţi, care să corespundă exigenţelor impuse de decizia de casare şi textele legale menţionate în aceasta.
Prin Decizia civilă nr. 397 din 24 aprilie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârât împotriva Sentinţei civile nr. 841 din 13 martie 2008 a Tribunalului Prahova, fiind obligat apelantul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 RON.
S-a reţinut că Înalta Curte a stabilit cu claritate limitele rejudecării cauzei în apel, prin necesitatea administrării probelor cu înscrisuri, pentru identificarea preţurilor de tranzacţionare, astfel încât la dosar au fost depuse 2 contracte de vânzare-cumpărare ale unor terenuri similare din zonă, respectiv, Contractul de vânzare-cumpărare din 24 august 2012 care atestă preţul de tranzacţionare de 20 euro/mp şi Contractul de vânzare-cumpărare din 20 martie 2014 care atestă preţul de tranzacţionare de 18 euro/mp pentru terenuri similare.
Punctele de vedere semnate de experţi au fost depuse la dosar la data de 29 ianuarie 2014, la data de 29 ianuarie 2014 şi la data de 28 martie 2014. Instanţa a observat că actul de vânzare-cumpărare din 24 august 2012, care atestă preţul de tranzacţionare de 20 euro/mp şi Contractul de vânzare-cumpărare din 20 martie 2014, care atestă preţul de tranzacţionare de 18 euro/mp pentru terenuri similare, cuprind perioada în care s-au efectuat expertizele.
S-a constatat că exp. C.C. a calculat un preţ de 14 euro/mp folosind capitalizarea directă a rentei funciare, astfel încât varianta sa nu a fost reţinută, iar experţii N.C. şi S.M. au calculat un preţ de 0,5 - 1 euro/mp arătând în mod greşit că, la baza acestui calcul, au stat actele de la dosar.
Prin urmare, instanţa de apel nu a reţinut niciuna dintre variantele de expertiză propuse, ci a considerat că, în baza contractelor de vânzare-cumpărare de la dosar menţionate, preţul de tranzacţionare al imobilelor terenuri din zonă este de cel puţin 18 euro/mp, astfel încât a respins, ca nefondat, apelul.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, indicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
A arătat că decizia atacată s-a pronunţat cu încălcarea art. 27 din Legea nr. 33/1994 care prevedea că instanţa era obligată să compare valoarea despăgubirii contestate cu valoarea care rezultă din calculele efectuate de către comisia de experţi desemnată în cauză. Prin urmare, instanţa nu putea să înlăture variantele experţilor şi să stabilească în mod arbitrar cuantumul despăgubirii.
De asemenea, instanţa nu a prezentat argumentele care să susţină decizia de a înlătura variantele prezentate de către experţi, fapt ce reprezintă motiv de recurs, conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Un alt motiv de nelegalitate constă în faptul că instanţa şi-a motivat hotărârea în baza a două contracte de vânzare-cumpărare, care nu corespund exigenţelor impuse le art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât imobilele la care se face raportarea trebuiau să fie din aceeaşi categorie de folosinţă cu terenul expropriat (terenuri situate în extravilanul com. Râfov şi cu suprafeţe aproximativ egale cu suprafaţa imobilului expropriat, de 539,24 mp), iar stabilirea despăgubirilor trebuia să se efectueze prin raportare la preţurile de tranzacţionare obişnuite de la momentul efectuării expertizei (pe parcursul anului 2013).
Curtea de Apel Ploieşti a încălcat prevederile art. 315 C. proc. civ., deoarece nu a respectat Decizia instanţei supreme nr. 8097 din data de 15 noiembrie 2011, prin care s-a stabilit în mod clar modalitatea în care trebuie calculată despăgubirea pentru a corespunde prevederilor legale şi prin care au fost dezlegate problemele de drept referitoare la art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Consideră că punctele de vedere care corespund exigenţelor art. 26 din Legea nr. 33/1994 sunt cele exprimate de experţii N. şi M., care au stabilit o despăgubire în sumă de 1.909 RON (inferioară valorii acordate de Statul Român - 5.903 RON), având în vedere răspunsul primit de la Primăria Râfov, din care rezultă un preţ mediu de aproximativ 1 RON/mp.
Examinând actele şi lucrările dosarului, precum şi susţinerile părţilor, Înalta Curte constată că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti este legală, soluţionând corect raportul juridic dedus judecăţii.
Nemulţumirea recurentului, exprimată prin calea de atac promovată, se referă la două aspecte, respectiv, neîntocmirea lucrării la instanţa de apel conform dispoziţiilor legale şi stabilirea cuantumului despăgubirilor.
Soluţionarea cererii de despăgubire este supusă dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, iar potrivit art. 25, cuantumul acestora se stabileşte printr-o expertiză realizată de o comisie formată din trei experţi: unul desemnat de instanţă, altul numit de expropriat şi cel de-al treilea numit de expropriator.
În cadrul apelului, în temeiul art. 295 C. proc. civ., instanţa a dispus, conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, ca o comisie formată din trei experţi să stabilească valoarea despăgubirilor cuvenite contestatorilor, ţinând cont de prevederile art. 26 din acelaşi act normativ. În atare context, prima critică a recurentului a fost rezolvată cu ocazia administrării probelor, situaţie în care aceasta a rămas fără obiect.
În ceea ce priveşte cuantumul propriu-zis al despăgubirilor cuvenite expropriaţilor, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, acesta se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
Detaliind această dispoziţie legală, la alin. (2) al aceluiaşi text de lege, s-a statuat că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii şi instanţa de judecată vor avea în vedere preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Sintagma "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele" are semnificaţia de preţ plătit efectiv şi consemnat, ca atare, în contractele autentice de vânzare-cumpărare, şi nu ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare ori preţurile de tranzacţionare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet şi din anunţurile de mică publicitate din zonele locale privind imobilele de acelaşi fel, în aceeaşi unitate administrativ-teritorială. În aceste condiţii, concluziile comisiei de experţi trebuie să aibă la bază preţurile de tranzacţionare a terenurilor de acelaşi fel şi din aceeaşi unitate administrativ-teritorială la momentul efectuării lucrării.
O atare despăgubire reprezintă o compensaţie pentru paguba suferită de proprietar ca urmare a pierderii dreptului de proprietate asupra bunului obiect al exproprierii şi ea constituie o garanţie acordată acestuia, care îşi păstrează aceeaşi valoare a activului patrimonial, prin înlocuirea dreptului real pierdut în urma exproprierii cu o sumă certă.
Cert este că, în absenţa unei indemnizări, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar asigura decât o protecţie iluzorie şi ineficace a dreptului de proprietate, în totală contradicţie cu dispoziţiile Convenţiei.
În speţa dedusă judecăţii, din cuprinsul raportului de expertiză întocmit în faţa instanţei de apel, rezultă că doi dintre cei trei experţi au stabilit o valoare a terenului expropriat de 0,5 - 1 euro/mp, în baza unor oferte de vânzare, iar al treilea expert a calculat un preţ de 14 euro/mp, bazându-se pe metoda capitalizării directe a rentei funciare, deşi a folosit drept comparabilă Contractul de vânzare-cumpărare din 20 martie 2014, din care rezulta un preţ de 18 euro/mp.
Prin urmare, nu poate fi primită critica potrivit căreia instanţa nu a prezentat argumentele pentru care a înlăturat variantele prezentate de către experţi, ceea ce ar fi echivalat cu o nemotivare a deciziei atacate, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În ce priveşte sintagma "valoarea de piaţă" a imobilului în litigiu, aceasta reprezintă valoarea care, potrivit standardelor internaţionale de evaluare, constituie baza de evaluare şi reprezintă "suma estimată pentru care o proprietate ar putea fi schimbată la data evaluării, între un cumpărător hotărât şi un vânzător hotărât, într-o tranzacţie echilibrată, după un marketing adecvat, în care fiecare parte acţionează în cunoştinţă de cauză, prudent şi fără constrângeri".
Într-adevăr, strict formal, instanţa nu a avut în vedere la data efectuării expertizei, pe parcursul anului 2013, preţul de tranzacţionare rezultat din contracte de vânzare-cumpărare încheiate în această perioadă, întrucât la dosarul cauzei părţile nu au depus tranzacţii de la acel moment.
Dar, câtă vreme la dosarul cauzei s-a depus, Contractul de vânzare-cumpărare din 24 august 2012, care atestă preţul de tranzacţionare de 20 euro/mp şi Contractul de vânzare-cumpărare din 20 martie 2014, care atestă preţul de tranzacţionare de 18 euro/mp pentru terenuri similare, la o dată cât mai apropiată de data efectuării expertizei, se constată că, legal, fără a încălca prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanţa de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor ce li se cuvin reclamanţilor luând în considerare un preţ de tranzacţionare de 18 euro/mp.
Un alt argument în stabilirea valorii terenului expropriat, de 18 euro/mp, este şi acela că, pentru terenuri din aceeaşi zonă, aparţinând aceluiaşi reclamant R., în baza unor decizii irevocabile (Deciziile nr. 9760 din 2 decembrie 2009, nr. 3862 din 18 iunie 2010), instanţa supremă a apreciat că preţul de vânzare obişnuit pentru terenuri din aceeaşi zonă cu cel în cauză este de 18 euro/mp, iar Curtea Europeană a Dreptului Omului a statuat că, în sensul art. 14 din Convenţie, o distincţie este discriminatorie dacă "este lipsită de justificare obiectivă şi rezonabilă", în sensul că nu urmăreşte "un scop legitim" sau "nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit".
De altfel, nu poate fi primită nici critica recurentului în sensul că punctele de vedere care corespund exigenţelor art. 26 din Legea nr. 33/1994 sunt cele exprimate de experţii N. şi M., care au stabilit o despăgubire în sumă de 1.909 RON.
Potrivit dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994 "(1) Primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî. (2) Despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată". Prin urmare, având în vedere că despăgubirea propusă de cei doi experţi (1.909 RON) este inferioară celei acordate de pârât (5.903 RON), se constată că instanţa de apel a respectat exigenţele textului de lege sus-menţionat, înlăturând aceste puncte de vedere.
Din cele expuse anterior, se constată că în mod corect instanţa de apel nu a omologat raportul de expertiză întocmit în cauză, neînsuşindu-şi punctele de vedere ale experţilor, ci a determinat cuantumul despăgubirilor pe baza preţului de tranzacţionare rezultat din actele de vânzare-cumpărare depuse la dosar, astfel cum a dispus instanţa supremă prin decizia de casare.
Faţă de toate considerentele reţinute, Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe aspectele contestate şi că, astfel, nu sunt îndeplinite condiţiile cazurilor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recursul fiind nefondat şi urmând a fi respins ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
În baza dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., la solicitarea apărătorului intimaţilor, care are şi calitatea de parte în cauză, instanţa îl va obliga pe recurentul-pârât să plătească acestora cheltuielile de judecată în recurs, constând în onorariu de avocat, reduse la suma de 2.000 RON, proporţional cu munca depusă şi valoarea pricinii, documentul justificativ fiind ataşat în dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva Deciziei nr. 397 din 24 aprilie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către intimaţii-reclamanţi R.E.A.A., C.G.R.A. şi C.S.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 noiembrie 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 3039/2014. Civil. Acţiune în revendicare.... | ICCJ. Decizia nr. 3051/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
