ICCJ. Decizia nr. 3060/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3060/2014
Dosar nr. 34337/3/2009**
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la 25 august 2009, reclamanţii P.M. şi C.V.G. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, solicitând anularea Hotărârii emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 nr. 297 din 11 iunie 2009 Consiliul Local Ştefăneştii de Jos jud. Ilfov, în ce priveşte cuantumul despăgubirilor stabilite pentru terenul în suprafaţă de 2.387 mp, situat în com. Ştefăneştii de Jos, jud. Ilfov.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt coproprietarii terenului în suprafaţă de 17.624,03 mp, situat în extravilanul comunei Ştefăneştii de Jos, jud. Ilfov, drept de proprietate ce a fost înscris în Cartea Funciară nr. X1 a com. Ştefăneştii de Jos, jud. Ilfov, iar Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a stabilit că despăgubirea ce se acordă este de 41.924 RON, este inferioară valorii reale a terenului.
Pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
S-a susţinut că terenul reclamanţilor în suprafaţă de 2.387 mp este necesar pentru construcţia tronsonului de autostradă Bucureşti-Ploieşti, în baza Legii nr. 198/2004 şi a H.G. nr. 941/2004, acesta fiind inclus în Hotărârea nr. 1546 din 14 noiembrie 2006, completată prin Hotărârea nr. 425/2008 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică Construcţia autostrăzii Bucureşti-Braşov, tronsonul Bucureşti-Ploieşti.
S-a mai arătat că, în urma verificării actelor dosarului de expropriere, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a emis hotărârea de stabilire a despăgubirilor, iar cuantumul acestora s-a stabilit de experţii evaluatori, care au avut în vedere preţul de pe piaţa liberă la data întocmirii raportului de evaluare, valoarea reală a imobilului, apreciind că restul de teren nu numai că nu devine inutilizabil, dar prezintă interes pentru proprietar, ca urmare a sporului de valoare.
Prin Sentinţa civilă nr. 1650 din 29 octombrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost admisă contestaţia formulată de reclamanţi, modificată în parte Hotărârea nr. 297 din 11 iunie 2009 de stabilire a despăgubirilor, adoptată de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, constituită pe lângă Consiliul Local al comunei Ştefăneştii de Jos, numai în ce priveşte cuantumul despăgubirilor datorate de expropriator reclamanţilor, ce au fost stabilite la suma de 506.588 RON, echivalent a 119.628 euro, din care suma de 104.024 euro reprezintă valoarea de circulaţie a terenului expropriat, iar suma de 15.604 euro reprezintă prejudiciul adus proprietarului.
A fost obligat pârâtul şi la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de către comisia de experţi desemnată potrivit Legii nr. 33/1994, rezultă că valoarea unitară a terenului expropriat este, prin raportare la valoarea de piaţă la momentul lunii august 2010, de 43,58 euro/mp, valoarea totală a prejudiciului fiind de 506.588 RON echivalent a 119.628 euro, din care suma de 104.024 euro reprezintă valoarea de circulaţie a terenului expropriat, iar suma de 15.604 euro reprezintă prejudiciul adus proprietarului.
Potrivit dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a terenului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite la data întocmirii raportului de expertiză, iar la calcularea despăgubirilor, experţii şi instanţa vor ţine seama şi de daunele aduse proprietarului, prin urmare, faţă de aceste dispoziţii, instanţa de fond a avut în vedere şi acest prejudiciu.
În ce priveşte prejudiciul individual, tribunalul a reţinut că prin exproprierea suprafeţei de teren de 2.387 mp aparţinând reclamanţilor, restul proprietăţii rămâne fără cale de acces, scăzând preţul de vânzare al acestuia, putând să existe totuşi un spor de valoare ca urmare a creşterii interesului pe piaţa imobiliară în zonă, însă numai după refacerea drumului secundar de acces, astfel că, prejudiciul este minimal prin raportare şi la un eventual spor de valoare. Aşa cum rezultă din raportul de expertiză, cuantumul acestui prejudiciu este de 15.604 euro şi reprezintă prejudiciul adus proprietarului prin expropriere.
Astfel, instanţa de fond constatând că despăgubirea solicitată de reclamanţi este superioară celei calculate de experţii evaluatori la momentul exproprierii, acţiunea reclamanţilor a fost admisă.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat apel pârâtul Statul Roman prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, iar prin Decizia nr. 235A din 11 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a fost admis apelul pârâtului, fiind schimbată în parte sentinţa în sensul că au fost stabilite despăgubirile datorate de expropriator reclamanţilor, la suma de 395.901 RON, echivalent a 93.954 euro, din care suma de 344.262 RON (81.699 euro) reprezintă valoarea de circulaţie a terenului expropriat, iar suma de 51.639 RON (12.255 euro) reprezintă valoarea prejudiciului, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că exproprierea, ca limitare extremă a dreptului de proprietate privată, este un act de autoritate publică, prin care se realizează dobândirea forţată a proprietăţilor private, necesare executării lucrărilor de utilitate publică, în schimbul unei despăgubiri.
Reclamanţii nemulţumiţi de întinderea despăgubirilor cuprinse în Hotărârea nr. 297 din 11 iunie 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local Ştefăneştii de Jos jud. Ilfov, reclamanţii au sesizat Tribunalului Bucureşti, în temeiul Legii nr. 198/2004, cu cererea ce face obiectul litigiului de faţă.
Sub aspectul criticilor apelantului, s-a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. Pe de o parte, la calcularea cuantumului despăgubirilor experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, iar nu preţurile de ofertare, precum şi de daunele aduse proprietarului, la data întocmirii raportului de expertiză, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
În speţă, reţine instanţa de apel, aşa cum rezultă din concluziile expertizei efectuate în apel, coroborate cu celelalte înscrisuri respectiv contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar, preţurile de tranzacţionare la terenurile de pe raza aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale, au variat foarte mult, înregistrând un trend ascendent, apoi descendent al valorii proprietăţilor, de la momentul emiterii hotărârii contestate.
Într-o atare situaţie şi pentru stabilirea cu respectarea dispoziţiilor legale a calculului despăgubirilor, expertiza efectuată în apel a luat în considerare valorile tranzacţionate cu privire la terenuri aflate pe raza aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale, într-un interval de timp apropiat şi nu în funcţie de ofertele de vânzare la care s-a raportat expertiza instanţei de fond.
Astfel, prin raportare la data întocmirii raportului de expertiză a fost stabilită în apel o valoare de 30,31 euro/mp de teren, faţă de 43,58 euro/mp, cât a reţinut instanţa de fond, ambele valori fiind situate peste valoarea stabilită prin hotărârea Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local Ştefăneştii de Jos Ilfov.
Pe de altă parte, expertiza evaluatoare întocmită în apel a evidenţiat o valoare de 34,23 euro/mp de teren, prin raportare la data exproprierii - 11 iunie 2009.
Astfel, faţă de dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, privind rezultatul expertizei, instanţa de apel l-a comparat cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi, apreciindu-se că se impune acordarea despăgubirilor la nivelul momentului exproprierii, pentru a nu priva expropriatul de diferenţa de valoare care s-a pierdut până la momentul efectuării expertizei, în litigiul pe care l-a declanşat şi care, în orice variantă de soluţionare, i-ar fi adus o majorare a despăgubirilor oferite de expropriator. Această valoare se situează sub cea reţinută de instanţa de fond, conform expertizei efectuate în stadiul procesual anterior (506.588 RON, echivalent a 119.628 euro).
Cât priveşte valoarea prejudiciului stabilit în expertiza fondului, s-a observat că s-a efectuat calculul acestuia, prin luarea în considerare a unui procent de 15% din valoarea terenului expropriat, considerându-se că sunt necesare şi cheltuieli pentru proiectarea şi executarea unui nou drum de acces.
Expertiza efectuată în apel a avut în vedere, la calculul prejudiciului, acelaşi procent de 15% din valoarea terenului expropriat, argumentat însă prin scăderea din valoarea normală a prejudiciului (de 20 - 25 %) a sporului de valoare, cu luarea în considerare şi a căderii pieţei imobiliare între data exproprierii şi respectiv data expertizei.
Observând situarea nivelului total al despăgubirilor sub cuantumul acordat de prima instanţă şi, având în vedere dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., a fost admis apelul şi, pe cale de consecinţă, schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că despăgubirile cuvenite reclamanţilor sunt de 395.901 RON echivalent a 93.954 euro, din care suma de 344.262 RON (81.699 euro) reprezintă valoarea de circulaţie a terenului expropriat, iar suma de 51.639 RON (12.255 euro) reprezintă valoarea prejudiciului. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, iar prin Decizia civilă nr. 7608 din 13 decembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut că, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994: "La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile administrate de aceştia".
În cauză, raportul de expertiză a fost efectuat la nivelul anului 2010, iar în cuprinsul acestui raport, experţii au menţionat că evaluarea s-a făcut la data exproprierii, respectiv 11 iunie 2009, stabilind valoarea de circulaţie a terenului prin comparaţie cu 9 contracte de vânzare-cumpărare depuse de părţi, respectiv 4 contracte de vânzare-cumpărare depuse de recurentul pârât şi 5 contracte depuse de intimaţii reclamanţi.
Or, aşa cum rezultă din cuprinsul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, atât experţii, cât şi instanţa au obligaţia ca, la stabilirea despăgubirilor acordate, să ţină seama de preţurile cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, ceea ce presupune în mod necesar administrarea de probe în acest sens.
Fundamentându-şi hotărârea pe concluziile unui raport de expertiză întocmit în anul 2009, care a avut în vedere tranzacţii imobiliare încheiate între anii 2005 - 2008, anexate raportului efectuat, s-a reţinut că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care impun în mod expres obligaţia instanţei de a ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
În consecinţă, instanţa de recurs, constatând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, a admis recursul declarat de pârât, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu îndrumarea de a se dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi a administrării în mod nemijlocit a dovezilor necesare pentru respectarea aceloraşi prevederi legale, prin care să poată fi determinat preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află terenul în litigiu, la data întocmirii raportului de expertiză, urmând a fi avute în vedere şi celelalte mijloace de apărare invocate de pârât.
În rejudecare, apelul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 34337/3/2009**, iar prin Decizia civilă nr. 177A din 15 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admis apelul pârâtului Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, fiind schimbată în parte hotărârea instanţei de fond în sensul stabilirii despăgubirilor datorate de expropriator reclamanţilor la suma totală de 3125.026 RON, din care 256.242 RON valoarea de circulaţie a terenului expropriat şi 68.784 RON, prejudiciu produs prin expropriere, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, iar cererea apelantului privind cheltuielile de judecată a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente:
Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 297 din 11 iunie 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a dispus exproprierea suprafeţei de 2.387 mp, situat în comuna Ştefăneştii de Jos, jud. Ilfov, şi s-a stabilit o despăgubire în cuantum de 41.924 RON.
Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, "Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite".
Alin. (2) şi (3) al aceluiaşi text prevede că "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
În cazul exproprierii parţiale dacă partea din imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a exproprierii, experţii ţinând seama de prevederile alineatului precedent vor putea propune instanţei o eventuală reducere numai a daunelor.
De asemenea, potrivit disp. art. 27 din acelaşi act normativ, "primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî. Despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat".
Instanţa de apel în rejudecare, raportat la decizia de casare, a reţinut că despăgubirile acordate de instanţa de fond s-au bazat pe o expertiză întocmită cu nerespectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, situaţie în care a dispus suplimentarea probatoriului.
Astfel, în cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse la dosar contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenuri similare celui expropriat, încheiate în septembrie 2011, iulie 2011, mai 2011, noiembrie 2010, octombrie 2007, mai 2006, aprilie 2011, februarie 2008, decembrie 2007, iulie 2010.
De asemenea, pentru a da eficienţă criteriilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanţa de apel a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare de evaluare a terenului expropriat, care să aibă în vedere preţurile consemnate în contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar.
Instanţa de apel a reţinut că sintagma "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială" are în vedere preţul consemnat în acte autentice de vânzare-cumpărare, încheiate în perioada de referinţă (data efectuării expertizei), însă instanţa supremă a statuat în numeroase decizii de speţă că, în situaţia în care nu au fost perfectate tranzacţii în acea perioadă, se poate recurge la alte mijloace de probă concludente, din categoria cărora pot face parte chiar şi ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare ori preţurile din anunţurile de mică publicitate din zonele locale.
În speţă, reţine instanţa de apel, se regăseşte această ipoteză, neputând fi identificate contracte mai recente care să aibă ca obiect terenuri similare terenului în litigiu, situat în comuna Ştefăneştii de Jos, jud. Ilfov, comisia de experţi a luat în considerare şi s-a raportat, cu ocazia efectuării raportului de expertiză şi a suplimentului la acest raport, la contracte de vânzare-cumpărare încheiate la o dată cât mai apropiată de data raportului de expertiză (23 septembrie 2013), respectiv contracte încheiate în perioada 2010 - 2011, aplicând indici de corecţie în funcţie de data tranzacţiilor, poziţionarea şi dimensiunile terenurilor.
Astfel, prin raportul de expertiză întocmit în această fază procesuală, comisia de experţi a stabilit, cu majoritate, o valoare de 256.242 RON, echivalent a 57.309 euro (24 euro/mp).
În opinia separată a expertului P.M., desemnat de apelant, această valoare este de 135.104 RON, echivalent a 30.315 euro (12,7 euro/mp), însă instanţa de apel a înlăturat acest punct de vedere, întrucât acesta se fundamentează pe un contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2012 pentru un teren grevat de ipotecă, cumpărat cu plata în rate (Contractul de vânzare-cumpărare din 22 martie 2012), iar valoarea redusă pe mp pentru acest teren fiind cea care a influenţat valoarea finală a terenului expropriat, cu mult mai mică decât cea stabilită în opinia majoritară, care a nu a avut în vedere această tranzacţie.
Ca atare, având în vedere că valoarea stabilită de cei doi experţi prin raportul de expertiză întocmit în rejudecarea apelului, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, este mult mai mică decât cea acordată cu titlu de despăgubiri de instanţa de fond, care a reţinut o valoare de 119.628 euro (43,58 euro/mp), instanţa de apel a apreciat întemeiate criticile pârâtului sub acest aspect, constatând că reclamanţilor li se cuvin despăgubiri în valoare de 256.242 RON pentru terenul expropriat în suprafaţă totală de 2.387 mp, situat în comuna Ştefăneştii de Jos, jud. Ilfov.
De asemenea, instanţa de apel a constatat că despăgubirile calculate prin raportul de expertiză întocmit în faza apelului sunt mai mari decât cele oferite de expropriator, fiind respectate astfel şi prevederile art. 27 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora "primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi. Despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat".
În ce priveşte prejudiciul solicitat de reclamanţi, instanţa de apel a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului".
Alin. (2) al acestui articol prescrie că la calcularea cuantumului despăgubirilor se va ţine seama de daunele aduse proprietarului, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Prejudiciul suferit de cel expropriat nu este, aşadar, o pagubă eventuală, ipotetică, ci prejudiciul efectiv încercat de cel lipsit de proprietatea sa prin expropriere.
În speţă, prin raportul de expertiză întocmit în cauză, suplimentat la 17 martie 2014, comisia de experţi a stabilit, în opinie majoritară, că prin exproprierea suprafeţei de teren în litigiu, restul proprietăţii reclamanţilor a rămas fără acces, fostul drum DN 7 fiind blocat de noua bretea de legătură şi că la celălalt capăt al lotului se află un canal de irigaţii. Este evident că această situaţie creată prin exproprierea terenului în litigiu este de natură să producă reclamanţilor un prejudiciu, reprezentat, în opinia majoritară a comisiei de experţi, de scăderea valorii de piaţă a terenului rămas determinată de lipsa oricărei căi de acces.
Instanţa de apel a înlăturat opinia separată a expertului desemnat de către apelant, care apreciază că lipsa lucrărilor de amenajare a drumurilor de exploatare agricolă nu poate fi imputată apelantului sub formă de prejudiciu, care vor fi subiecte ale unor exproprieri ulterioare, întrucât reclamanţii ar fi în situaţia de a aştepta sine die realizarea de către expropriator a căii de acces către proprietatea ce le-a rămas în urma exproprierii. La formarea acestei opinii, instanţa de apel a avut în vedere şi faptul că, deşi autostrada A3 a fost terminată şi şantierul a fost evacuat, până acum, la peste 4 ani de la expropriere, nu s-a realizat încă niciun drum de acces către terenurile rămase neexpropriate.
Prejudiciul constând în scăderea valorii de piaţă a proprietăţii reclamanţilor rămase în urma exproprierii, cauzat de lipsa oricărui drum de acces, a fost evaluat de cei doi experţi la suma de 68.784 RON, echivalentul a 15.384 euro (2,4 euro/mp).
Cum această valoare se situează sub cea reţinută de instanţa de fond, conform expertizei efectuate în stadiul procesual anterior (506.588 RON, echivalent a 119.628 euro), instanţa de apel raportat la dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, a stabilit despăgubiri pentru prejudiciul produs prin expropriere în valoare totală de 68.784 RON.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de pârât, instanţa de apel a constatat că, potrivit art. 38 din Legea nr. 33/1994, toate cheltuielile pentru realizarea procedurilor de expropriere şi retrocedare, inclusiv înaintea instanţelor de judecată, se suportă de către expropriator, motiv pentru care a fost respinsă cererea de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată. În aceeaşi idee s-a mai reţinut că nu funcţionează în această materie principiul culpei procesuale sau dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., cât timp chiar legea stabileşte, faţă de scopul urmărit prin expropriere respectiv realizarea unui interes de ordine publică, că toate cheltuielile aferente procesului de expropriere sunt în sarcina expropriatorului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanţii P.M. şi C.V.G., cât şi pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Criticile aduse hotărârii instanţei de reclamanţii P.M. şi C.V.G. vizează nelegalitatea hotărârii instanţei de apel prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte:
Astfel, reclamanţii susţin că în cauză au fost încălcate dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 care prevăd criteriile în raport de care se stabileşte cuantumul despăgubirii.
Pe de altă parte, reclamanţii mai arată că diferenţa de teren din lotul ce a rămas neexpropriat, este lipsită de cale de acces, urmare a acestei exproprieri, ceea ce le creează un prejudiciu.
În apel, la rejudecare, susţin reclamanţii, au solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei pronunţate de Tribunalul Bucureşti, motivat de împrejurarea că au pierdut proprietatea terenului expropriat în anul 2009 şi, că este legal ca despăgubirea pentru terenul expropriat să fie acordată la valoarea terenului din momentul exproprierii. În aceeaşi idee se învederează jurisprudenţa în materie, respectiv Decizia nr. 128/2009 a Curţii de Apel Suceava prin care s-a statuat că "valoarea despăgubirilor trebuie să exprime valoarea imobilului la data exproprierii şi nicidecum una posibil a fi dobândită după expropriere", întrucât, în caz contrar expropriatorul s-ar îmbogăţi fără justă cauză.
De asemenea, reclamanţii mai arată că într-o situaţie similară Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că indemnizaţia pentru un bun expropriat nu este neapărat egală cu valoarea intrinsecă a bunului trecut în patrimoniul statului, "ci trebuie să se ţină seama şi de pierderea unor beneficii economice pentru reclamant", în caz contrar, suma acordată nefiind proporţională cu valoarea bunului expropriat (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, secţia III, hotărârea L. c. Franţa, 11 aprilie 2002, 46044/99).
În consecinţă, reclamanţii susţin că soluţia instanţei de apel încalcă dispoziţiile art. 44 din Constituţie, art. 1 din Legea nr. 33/1994 şi respectiv art. 1 din Protocolul I al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, întrucât suma stabilită nu reprezintă o prealabilă şi justă despăgubire, motiv pentru care se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului declarat de Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA ca nefondat.
Criticile aduse de pârâtul de Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA hotărârii instanţei de apel vizează următoarele aspecte de nelegalitate prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Astfel se susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, că aplicarea şi interpretarea greşită a legii constă în faptul că la stabilirea cuantumului despăgubirilor în valoare de 256.242 RON, atât cei doi experţi care au format o opinie majoritară la întocmirea raportului de expertiză, cât şi instanţa de apel au avut în vedere contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anii 2010 - 2011, aşadar mult îndepărtate în timp faţă de momentul efectuării expertizei în apel, în cel de-al doilea ciclu procesual.
În aceeaşi idee, se susţine că instanţa de apel a înlăturat în mod nejustificat opinia separată formulată de expertul desemnat de pârât, cu toate că acest expert a avut în vedere în cadrul metodei comparaţiei directe şi o tranzacţie încheiată în anul 2012, respectiv Contractul de vânzare-cumpărare din 22 martie 2012.
În ceea ce priveşte prejudiciul în cuantum de 68.784 RON, echivalentul a 25.384 euro stabilit de către instanţa de apel prin omologarea raportului de expertiză şi a suplimentului la raportul de expertiză întocmite în prezenta cauză, pârâtul susţine că acest prejudiciu nu este unul dovedit, nu este actual şi nici nu este cert.
Astfel, pârâtul susţine că prejudiciul în materie de expropriere constă în desfiinţarea de garduri, plantaţii şi alte lucrări, iar faptul că terenul rămas în proprietatea reclamanţilor nu mai are cale de acces nu rezultă dintr-o culpă a expropriatorului, întrucât prin Proiectul Tehnic al Autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, au fost prevăzute căi de acces la terenurile rămase în proprietatea expropriaţilor.
Mai mult decât atât, arată pârâtul, din cuprinsul raportului de expertiză rezultă faptul că terenul neexpropriat este cultivat, deci folosit potrivit destinaţiei sale, aceea de teren extravilan agricol.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă şi justă despăgubire, în condiţiile în care exproprierea reprezintă o ingerinţă permisă nu numai de art. 44 din Constituţie, dar şi de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
Or, o justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a preţului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bunăvoie terenul, acesta fiind preţul pieţei, adică preţul cu care se vând sau se cumpără, în mod obişnuit, astfel de terenuri.
Valoarea de piaţă a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului prin raportare atât la amplasamentul acestuia, destinaţia lui, cât şi poziţionarea acestuia faţă de alte localităţi şi de căile de acces.
Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel şi imobilele administrativ-teritoriale, la data întocmirii raportului de expertiză (...)".
Rezultă astfel, că textul legal mai sus menţionat indică un criteriu legal obiectiv de determinare a despăgubirilor, astfel încât, la calcularea acestora trebuie să se ţină seama de preţurile cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele cu caracteristici similare amplasate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Cum cadrul normativ incident în cauză vizează dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în ce priveşte momentul stabilirii valorii despăgubirilor, orice altă susţinere a recurenţilor este nu numai neavenită, dar şi în afara cadrului legal sus-evocat.
Ca atare, instanţa de apel în mod corect a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 la cazul dedus judecăţii, în ce priveşte momentul în raport de care trebuie stabilită valoarea imobilului expropriat, şi anume cea de la data întocmirii raportului de expertiză.
Aşa fiind, din perspectiva dispoziţiilor legale sus-evocate şi a celor expuse, critica legată de stabilirea despăgubirilor în raport de data exproprierii nu se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aşa cum s-a cristalizat în practica judiciară sintagma "preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele" are în vedere preţul de piaţă, respectiv cel de tranzacţionare, stipulat în acte de înstrăinare încheiate la o dată apropiată celei la care se efectuează expertiza de evaluare.
"Preţul de piaţă" este considerat preţul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piaţă concurenţială, atunci când sunt întrunite toate condiţiile unei vânzări oneste şi, în care cumpărătorul şi vânzătorul acţionează prudent, în cunoştinţă de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceştia nu este supus unor constrângeri exagerate.
Stabilirea preţului de piaţă presupune astfel administrarea unor probatorii pertinente, una din cele mai importante fiind expertiza tehnică de evaluare.
Raţiunea pentru care s-a dispus efectuarea unei noi expertize în apel în rejudecare a constat în faptul că prin Decizia de casare nr. 7608 din 13 decembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că raportul de expertiză întocmit în cauză nu respecta dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, că fundamentându-şi hotărârea pe concluziile unui raport de expertiză întocmit în anul 2009, care a avut în vedere tranzacţii imobiliare încheiate între anii 2005 - 2008, au fost încălcate prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care impun în mod expres obligaţia instanţei de a ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Ca atare, în rejudecare instanţa de apel, conformându-se îndrumărilor şi statuărilor deciziei de casare, a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Cum, în speţă nu au putut fi identificate contracte mai recente care să aibă ca obiect terenuri similare terenului în litigiu, situat în comuna Ştefăneştii de Jos, jud. Ilfov, comisia de experţi a luat în considerare şi s-a raportat (cu ocazia efectuării raportului de expertiză şi a suplimentului la acest raport), la contracte de vânzare-cumpărare încheiate la o dată cât mai apropiată de data raportului de expertiză (23 septembrie 2013), respectiv contracte încheiate în perioada 2010 - 2011, aplicând astfel indici de corecţie în funcţie de data tranzacţiilor, poziţionarea şi dimensiunile terenurilor.
Astfel, prin raportul de expertiză întocmit în rejudecarea apelului, comisia de experţi a stabilit, cu majoritate, o valoare de 256.242 RON, echivalent a 57.309 euro (24 euro/mp) în ce priveşte terenul expropriat.
Cum opinia separată a expertului P.M. a fost fundamentată pe un contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2012 pentru un teren grevat de ipotecă, cumpărat cu plata în rate (Contractul de vânzare-cumpărare din 22 martie 2012, în mod corect şi legal instanţa de apel a înlăturat această opinie în condiţiile în care terenul din acel contract de vânzare-cumpărare nu era similar celui din litigiu.
Astfel, este de reţinut că expertiza efectuată în faza de apel a ţinut cont la stabilirea cuantumului despăgubirilor de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, terenuri cu caracteristici similare celui din litigiu ce au fost înstrăinate în perioada 2010 - 2011, ca perioadă de referinţă cea mai apropiată de data efectuării raportului de expertiză, fiind respectate dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994. În ceea ce priveşte susţinerea reclamanţilor că prin suma stabilită ca valoare a despăgubirilor s-au încălcat dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (3), este de reţinut că, aplicând în cauză dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanţa nu a încălcat textul constituţional sus-menţionat.
De altfel, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, stabilind că reglementarea legală cuprinsă în articolul sus-menţionat conţine suficiente garanţii menite să ocrotească şi să garanteze dreptul de proprietate al titularilor, drept consacrat de art. 44 din Constituţie (Decizia nr. 29 din 19 ianuarie 2012, nr. 388 din 26 aprilie 2012 a Curţii Constituţionale). În ce priveşte jurisprudenţa europeană invocată, se constată că prin soluţia adoptată, instanţa nu a nesocotit exigenţele acesteia referitoare la despăgubirea echitabilă care se cuvine în situaţia lipsirii de proprietate prin expropriere. Astfel, este de reţinut că respectarea dispoziţiilor Legii nr. 33/1994 în stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanţilor implică şi satisfacerea exigenţelor art. 1 din Protocolul adiţional Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Cât timp legiuitorul a prevăzut criterii de evaluare a despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor expropriate, iar instanţa a aplicat şi respectat aceste criterii, hotărârea astfel pronunţată nu poate reprezenta o încălcare a normei naţionale sau a celei europene. Nefondată este şi critica legată de valoarea prejudiciului cauzat reclamanţilor prin expropriere, în condiţiile în care potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane, iar prin raportul de expertiză întocmit în cauză, suplimentat la 17 martie 2014, s-a constatat că prin exproprierea suprafeţei de teren în litigiu, restul proprietăţii reclamanţilor a rămas fără acces şi, că această situaţie creată este de natură să producă reclamanţilor un prejudiciu, reprezentat de scăderea valorii de piaţă a terenului rămas, ca urmare a lipsei căii de acces.
Din perspectiva celor expuse, cum niciuna din criticile recurenţilor nu se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312. alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondat atât recursul reclamanţilor, cât şi a pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii P.M. şi C.V.G. şi de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva Deciziei nr. 177A din 15 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3059/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3062/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
