ICCJ. Decizia nr. 3062/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3062/2014
Dosar nr. 2434/1/2014
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2014
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 16 iulie 2010, reclamanta SC D. SRL în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Comuna Agigea prin Primar, judeţul Constanţa prin Prefect şi Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa a contestat Hotărârea de expropriere nr. 46 din 15 iunie 2010, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: majorarea cuantumului despăgubirilor ce-i vor fi acordate la suma de 200.395 euro (echivalentul a 851.679 RON la un curs de 4,25 RON/euro) şi plata efectivă a despăgubirii în termen de 5 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată. Prin Sentinţa civilă nr. 900 din 17 februarie 2011 Tribunalul Constanţa a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii Comuna Agigea, prin Primar, Judeţul Constanţa, prin Prefect, şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost admisă acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român şi a fost anulată în parte Hotărârea nr. 46 din 15 iunie 2010 a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii - Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA numai în ceea ce priveşte menţiunile cuprinse în art. 2 referitoare la cuantumul despăgubirilor care a fost majorat la suma de 793.892 RON (echivalentul a 184.639 euro), pentru a căror plată a fost stabilit un termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Statul Român care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul cuantumului despăgubirii acordate reclamantei (793.982 RON), al termenului stabilit pentru executarea obligaţiei de plată a despăgubirilor şi al cuantumului cheltuielilor de judecată acordate reclamantei.
Prin Decizia civilă nr. 378/C din 19 mai 2013, Curtea de Apel Constanta a admis apelul pârâtului şi, schimbând în parte Sentinţa nr. 900 din 17 februarie 2011 a Tribunalului Constanţa, a anulat în parte Hotărârea nr. 46 din 15 iunie 2010 emisă de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA şi l-a obligat pe pârâtul Statul Român să plătească reclamantei - după rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti - despăgubiri în valoare de 728.405,84 RON reprezentând: 1.96.838 RON despăgubiri pentru terenul expropriat şi 531.567,84 RON despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin expropriere.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Statul Român, criticând hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate prin prisma prevederilor an. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel sau, în subsidiar, modificarea deciziei şi admiterea apelului şi respingerea acţiunii.
Prin Decizia civilă nr. 5574 din 21 septembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursul şi, casând decizia atacată, a trimis pricina spre rejudecare instanţei de apel.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa supremă a reţinut că, prin motivele de recurs pârâtul a susţinut critici doar cu privire la partea din despăgubiri privind evaluarea prejudiciului suferit de reclamantă prin expropriere, iar nu şi în ce priveşte partea prin care s-a stabilit valoarea reală a imobilului expropriat, având în vedere că, prin decizia instanţei de apel, Hotărârea de expropriere nr. 46 din 15 iunie 2010, contestată, a fost menţinută cu privire la această parte a despăgubirilor (198.838 RON pentru exproprierea suprafeţei de teren de 2.330 mp).
Înalta Curte a mai constatat că, prin înscrisul de la fila 286 dosar primă instanţă, pârâtul a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză prin care a criticat punctul de vedere exprimat de către experţi în opinie majoritară, cu privire la evaluarea lucrărilor de demolare, transport şi pierderi la noul amplasament, susţinându-se majorarea artificială a acestor costuri.
În accepţiunea instanţei de recurs, acest act de procedură provenind de la expertul desemnat de pârât, care i-a conceput în numele acestuia, a fost greşit calificat de instanţa de apel ca fiind "note critice", iar nu obiecţiuni la raportul de expertiză, în pofida denumirii date de parte.
S-a mai reţinut că nici cererea de refacere a raportului de expertiză formulată de pârât prin motivele de apel, cu respectarea prevederilor art. 287 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu a fost luată în dezbatere de curtea de apel, deşi această obligaţie procedurală subzistă chiar în absenţa apelantei la termenul la care pricina a fost dezbătută, date fiind dispoziţiile art. 129 alin. (4) şi art. 295 alin. (1) C. proc. civ.; asupra probelor instanţa este ţinută a se pronunţa, anterior dezbaterii fondului, printr-o încheiere motivată în condiţiile art. 167 coroborat cu art. 268 alin. (4) C. proc. civ., normele de procedură invocate fiind aplicabile şi în apel conform art. 298 C. proc. civ.
Aceste neregularităţi (neanalizarea cererilor sale în condiţii de contradictorialitate şi cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale) de ordin procedural au pricinuit recurentului-pârât o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură, fiind astfel întrunite cerinţele art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi consecutiv, cele ale motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Pe rolul Curţii de Apel Constanţa, dosarul a fost reînregistrat la data de 23 noiembrie 2014, sub numărul 8806/118/2010.
La termenul din 6 martie 2013, instanţa a stabilit limitele rejudecării în apel, constatând că niciuna dintre părţi nu a atacat soluţia din apel referitoare la modalitatea de determinare a preţului aferent terenului expropriat, astfel că acest aspect a intrat în puterea lucrului judecat; faţă de îndrumările din decizia de casare, s-a pus în discuţia părţilor, solicitarea apelantului pârât Statul Român de refacere a raportului de expertiză sau efectuare a unui nou raport de expertiză de o comisie de experţi legal constituită.
Instanţa de apel a încuviinţat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză întocmit la instanţa de fond de către aceeaşi comisie stabilită de prima instanţă, pentru a se stabili valoarea lucrărilor de investiţie realizate de reclamantă pe suprafaţa de 2330 mp - lucrări de sistematizare a terenului, de amenajare a platformelor betonate, a împrejmuirilor şi utilităţilor aduse în zonă de reclamantă - şi a lucrărilor de demontare şi transport, pierderi şi remontare pe noul amplasament a construcţiilor edificate de expropriat.
Prin Decizia nr. 14 C din 27 februarie 2014 Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în rejudecare, a admis apelul pârâtului Statul Român prin Departamentul pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, prin mandatar SC C. SA, împotriva Sentinţei civile nr. 900 din 17 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă. A schimbat, în parte, sentinţa apelată în sensul că l-a obligat pe pârâtul Statul Român să plătească reclamantei, după rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti, despăgubiri în valoare totală de 728.405,84 RON reprezentând 196.838 RON cu titlu de valoare reală a terenului expropriat şi 531.567,84 RON cu titlu de prejudiciu cauzat prin expropriere. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
A reţinut instanţa de apel că niciunul dintre actele normative care reglementează activitatea Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România (O.G. nr. 2/2000 şi O.U.G. nr. 24/2011) nu condiţionează valabilitatea actelor întocmite de membrii lor de întocmirea lucrării în baza regulilor proprii unei forme sau alteia de exerciţiu a profesiei, astfel că efectuarea unei expertize judiciare având ca obiectiv "stabilirea valorii unor lucrări de investiţie" de către persoane care nu fac parte din Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România nu ridică probleme privind valabilitatea raportului din perspectiva calităţii specialiştilor şi aplicării O.G. nr. 2/2000 şi O.U.G. nr. 24/2011.
Potrivit art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004, înainte de aprobarea, prin hotărâre a guvernului, a indicatorilor tehnico-economici şi a amplasamentului lucrării, un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăţilor imobiliare, membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România, va întocmi un raport de evaluare a imobilelor supuse exproprierii, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosinţă.
Această prevedere era incidentă exclusiv în etapa administrativă a procedurii exproprierii privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, deoarece în faza judiciară erau incidente art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
A apreciat instanţa de apel că, întrucât în situaţia contestării cuantumului despăgubirii de către expropriatul nemulţumit (art. 9 din Legea nr. 198/2004) se aplică un set de reguli procedurale distincte şi fără legătură cu cele aplicabile în faza prealabilă exproprierii, nu există niciun argument pentru a se cere experţilor judiciari, desemnaţi conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, să aibă calitatea de membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România, singura condiţie cerută implicit de O.G. nr. 2/2000 fiind aceea ca membrii comisiei de experţi să figureze în tabelul nominal cuprinzând experţii tehnici judiciari, întocmit pe specialităţi şi pe judeţe.
Prin raportul de expertiză tehnică s-au stabilit costurile privind lucrările efectuate de reclamanta SC D. SRL cu ocazia operaţiunilor de demontare şi mutare a mijloacelor fixe situate pe amplasamentul suprafeţei de teren de 2.330,0 mp aflate în incinta SC D. SRL din localitatea Lazu, comuna Agigea, judeţul Constanţa.
Din analiza facturilor achitate de SC D. SRL către societăţile implicate în această acţiune, curtea de apel a stabilit că s-au efectuat lucrări de reamplasare a două recipiente de gaz lichefiat care au fost executate de SC T. SRL Buzău (a. lucrări de adaptare a sistemului de conducte de distribuţie propan la noua amplasare a recipientelor - 7.650,0 RON fără TVA şi b. lucrări de proiectare privind mutarea celor două butelii pe noul amplasament - 4.500,0 RON fără TVA); lucrări de construcţii executate de SC "A.G." SRL Bacău (a. mutare a conductei de canalizare, de reparat platforma betonată, mutat instalaţii de propan gaz şi de înlocuire hidrant subteran - 10.934,45 RON fără TVA, şi b. mutare a împrejmuirii, reparaţii platformă şopron - 17.661,33 RON fără TVA); lucrări de construcţii executate de SC "G." SA Bacău (a. demontat şi montat rafturi metalice pentru depozitul de polistiren şi de gresie şi faianţă - 6.480,0 RON fără TVA şi b. demontare depozit gresie şi faianţă, remontat depozit, rafturi pentru polistiren şi rafturi acoperite, demontat ţarc protecţie butelii - 41.244,0 RON fără TVA); lucrări de construcţii executate de SC "D.C." SRL din Eforie Nord (amenajarea unor platforme de depozitare - 6.378,94 RON TVA) şi lucrări de construcţii executate de SC "E." SRL Constanţa (privind mutarea iluminatului exterior - 10.968,01 RON fără TVA).
Totalul valorilor acestor lucrări necesare mutării şi reamenajării depozitelor de materiale şi al utilajelor de pe platforma betonată ce a făcut obiectul exproprierii a fost evaluat la suma de 109.051,73 RON fără TVA.
Referitor la modul în care s-a ajuns la această valoare s-a reţinut că Standardele Internaţionale de Evaluare sunt aplicabile pentru stabilirea unei valori de piaţă în cazul evaluărilor asupra proprietăţilor imobiliare, respectiv numai asupra proprietăţilor compuse din teren şi/sau construcţii, asupra cărora pot fi aplicabile datele comparative de piaţă (metoda comparaţiei directe); datele comparative de piaţă se obţin fie din analiza tranzacţiilor, respectiv a vânzărilor, fie din analiza ofertelor de vânzare asupra unor proprietăţi similare sau comparabile.
În cazul lucrărilor desfiinţate din cadrul SC D. SRL din comuna Agigea, judeţul Constanţa, şi al lucrărilor de reamplasare a acestora evaluarea nu poate fi efectuată în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare - metoda comparaţiei vânzărilor - care se referă la proprietăţi imobiliare comparabile pe piaţă, deoarece în acest caz sunt lucrări tipice de demolare şi reamenajare, ce nu pot fi evaluate decât prin metoda costurilor, respectiv a valorilor brute date de costurile de demolare şi de reconstrucţie a acestor lucrări. Această metodă este în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare.
Cu ocazia cercetării făcute la faţa locului la SC D. SRL în scopul efectuării suplimentului de expertiză, experţii imobiliari au inventariat atât categoriile de lucrări desfiinţate, cât şi categoriile de lucrări de amplasare, analizând pentru fiecare lucrare în parte pe baza măsurătorilor efectuate pe teren, comparativ, devizele de execuţie puse la dispoziţia experţilor, ajungându-se la concluzia că valorile cantitative din devizele de execuţie corespund cantităţilor măsurate pe teren.
S-a apreciat că facturile de plată prezentate experţilor fac dovada executării în totalitate, atât a unor categorii de lucrări speciale, care nu pot fi efectuate decât de firme specializate pentru execuţia unor astfel de lucrări (vezi lucrările de desfiinţare şi de refacere a instalaţiilor electrice şi de gaze), cât şi a unor lucrări de construcţii de desfiinţare şi de refacere.
A arătat instanţa de apel că potrivit Standardelor Internaţionale de Evaluare 2011 (ale căror metode de evaluare sunt frecvent utilizate, dar nu explică în detaliu aplicarea lor şi nici nu includ îndrumările tehnice privind tehnicile de evaluare) abordarea prin cost oferă o indicaţie asupra valorii, prin utilizarea principiului economic conform căruia un cumpărător nu va plăti mai mult pentru un activ, decât costul necesar obţinerii unui activ cu aceeaşi utilitate, fie prin cumpărare, fie prin construire; valoare de investiţie este acea valoare a unui activ pentru un proprietar sau pentru un proprietar potenţial, pentru o anumită investiţie sau în scopuri de exploatare.
Principiile conţinute în Standarde se aplică şi la evaluările imobilizărilor corporale mobile, adică acele active fixate în mod permanent de teren şi care nu pot fi îndepărtate fără demolarea substanţială fie a activului, fie a clădirii sau structurii în care este încorporat; aceste active sunt deţinute de o entitate pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative şi care se preconizează să fie utilizate pe o perioadă de timp.
Potrivit comentariului C2 la standardul IVS 220 Imobilizări corporale mobile, o evaluare a imobilizărilor corporale mobile impune luarea în considerare a mai multor factori, care se referă la activul în sine, la mediul lor şi la potenţialul lor economic, iar ca exemple de factori care pot fi luaţi în considerare din aceste categorii sunt enumerate: specificaţia tehnică a activului, starea activului (dacă activul nu este evaluat pe amplasamentul lui curent), costul de demontare şi de mutare sau orice pierdere potenţială a unui activ complementar.
În plus, acest standard are un comentariu special referitor la "vânzarea forţată" (căreia îi poate fi asimilată, pentru identitate de raţiune, exproprierea) situaţie în care valoarea trebuie determinată cu atenţie deosebită, fiind necesar a se lua în considerare orice alternativă de vânzare de pe locaţia curentă, cum ar fi posibilitatea practică a mutării elementului la o altă locaţie, în vederea cedării, precum şi costul mutării, în limita timpului disponibil, reţinându-se că urgenţa procedurii exclude un interval de timp în care să se facă o cercetare adecvată a pieţii pentru contactarea celor mai bune oferte.
Cele trei abordări principale în evaluare, descrise în IVS - Cadrul general, pot fi aplicate pentru evaluarea imobilizărilor corporale mobile însă, aşa cum au reţinut şi experţii în raportul depus în apel, unele tipuri de imobilizări corporale mobile sunt specializate şi nu există informaţii directe disponibile privind vânzările de astfel de elemente, ceea ce impune utilizarea fie a abordării prin venit, fie a abordării prin cost.
Abordarea prin cost este adoptată pentru evaluarea imobilizărilor corporale mobile, mai ales în cazul activelor individuale şi se aplică prin determinarea costului de înlocuire net al activului adică costul pentru a obţine un activ alternativ, cu utilitate echivalentă; acesta poate fi fie un echivalent modern cu aceeaşi funcţionalitate, fie costul de reproducere a unei replici exacte a activului subiect.
Or, având în vedere ipoteza specială în care s-a găsit reclamanta - expropriere, situaţie similară a "vânzării forţate" - care exclude posibilitatea efectuării unei "proceduri de licitaţie" (cum pretinde pârâtul), care ar fi garantat obţinerea unui preţ "corespunzător"" al lucrărilor de demolare/mutare/remontare, singura metodă de evaluare a prejudiciului cauzat prin exproprierea unei suprafeţe de teren pe care se găseau diferite instalaţii ale pârâtei, în condiţiile în care realitatea efectuării lucrărilor reţinute de experţi nu a fost contestată de pârât, nu putea fi decât însumarea preţurilor plătite de reclamantă celor care au prestat serviciile de demolare/mutare/remontare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că instanţa de apel a dispus la termenul din data de 26 iunie 2013, urmare obiecţiunilor formulate de pârâtă la suplimentul raportului de expertiză, să se efectueze o evaluare a lucrărilor desfiinţate şi a celor de reamplasare a investiţiilor realizate potrivit standardelor internaţionale de evaluare, prin evaluarea efectivă a lucrărilor efectuate în ambele situaţii, iar comisia de experţi nu s-a conformat acestui obiectiv. Recurenta a mai arătat că deşi a formulat obiecţiuni, instanţa nu le-a avut în vedere. Recurenta a mai susţinut că în mod greşit instanţa de apel a asimilat exproprierea cu o vânzare forţată. Criteriile folosite de instanţă pentru evaluarea lucrărilor încalcă dispoziţiile legale.
Prin întâmpinare intimata-reclamantă SC D. SRL a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a mandatarului SC C. SA, recalificată de instanţă drept excepţia lipsei calităţii de reprezentant, tardivitatea şi nulitatea recursului, punând şi concluzii pe fond, în sensul respingerii recursului.
Potrivit menţiunilor cuprinse în practicaua deciziei, excepţiile lipsei calităţii de reprezentant a SC C. SA şi a tardivităţii recursului au fost respinse, ca nefondate.
Examinând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului conform art. 316, 298 şi 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondată.
Astfel, art. 304 pct. 7 C. proc. civ. statuează că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere: "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".
Acest motiv de recurs vizează nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti, reprezentând fie împrejurarea că nu se arată motivele pe care se sprijină decizia, fie împrejurarea că decizia cuprinde motive contradictorii ori străine de obiectul sau natura cauzei.
Din analiza deciziei recurate se constată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este invocat formal nefiind dezvoltate critici care să atragă aplicabilitatea dispoziţiilor în sensul limitativ prevăzut de textul de lege evocat.
Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. dispune că modificarea sau casarea se poate solicita "când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Din examinarea cererii de recurs se constată că aceasta nu cuprinde critici de nelegalitate aduse deciziei care face obiectul recursului, ceea ce presupune indicarea punctuală a dispoziţiilor legale încălcate prin raportare la soluţia pronunţată şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.
Astfel, critica potrivit căreia instanţa de apel a dispus la termenul din data de 26 iunie 2013, urmare obiecţiunilor formulate de pârâtă la suplimentul raportului de expertiză, să se efectueze o evaluare a lucrărilor desfiinţate şi a celor de reamplasare a investiţiilor realizate potrivit standardelor internaţionale de evaluare, prin evaluarea efectivă a lucrărilor efectuate în ambele situaţii, iar comisia de experţi nu s-a conformat acestui obiectiv, critica potrivit căreia instanţa de apel nu a avut în vedere obiecţiunile pârâtei şi că în mod greşit instanţa de apel a asimilat exproprierea cu o vânzare forţată nu pot fi privite a fi critici de nelegalitate, ci sunt critici de netemeinicie.
Cu referire la susţinerile recurentului-pârât, care a arătat că instanţa de apel a valorificat un raport de expertiză fără a motiva în mod pertinent de ce a renunţat la obiectivele încuviinţate la momentul la care a încuviinţat administrarea probei, Înalta Curte constată că obiecţiunile Statului Român la suplimentul raportului de expertiză depus în această fază procesuală au fost încuviinţate, iar răspunsul experţilor a fost supus dezbaterii.
Împrejurarea că părţile, legal citate, au lipsit la termenul din data de 29 ianuarie 2014 nu poate duce la concluzia că instanţa de apel a încălcat vreo dispoziţie procedurală în legătură cu administrarea probei în discuţie.
Recurentul-pârât a formulat această critică cu caracter general, fără a arăta, în concret, ce dispoziţie procedurală a fost încălcată, având în vedere că excede controlului de legalitate în recurs modalitatea în care instanţa de apel interpretează probatoriul.
Prin urmare este un aspect de temeinicie, iar nu de legalitate soluţionarea obiecţiunilor la raportul de expertiză.
În ceea ce priveşte necesitatea organizării unei licitaţii pentru desemnarea executanţilor lucrărilor de desfiinţare/demontare/relocare lucrări Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a arătat care este izvorul unei asemenea obligaţii, respectiv dispoziţia legală care impune în cadrul procedurii exproprierii necesitatea organizării unei asemenea licitaţii pentru a putea efectua o analiză a legalităţii deciziei sub acest aspect.
Nemulţumirile recurentului-pârât legate de considerentele prin care instanţa de apel a arătat că exproprierea este o vânzare forţată nu au fost dezvoltate într-o manieră care să permită încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Calificarea exproprierii ca vânzare forţată este un argument corect al instanţei de apel, iar susţinerile recurentului în legătură cu acest aspect nu se circumscriu criticilor de nelegalitate întrucât acesta leagă conceptul de vânzare forţată de cel de realizare în termen scurt a operaţiunilor, ceea ce vizează aspecte de fapt ale judecăţii.
Aşa cum s-a arătat, nu a fost indicat actul normativ care să prevadă, pentru acest tip de operaţiuni efectuate în contextul exproprierii, o metodologie după care se selectează executanţii şi se efectuează lucrările de desfiinţare/demolare/relocare.
Criticile privitoare la aplicarea normelor de evaluare vizează interpretarea probelor şi sunt, prin urmare, critici de netemeinicie.
Pentru considerentele expuse, văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor şi reţinând că nu au fost identificate motive de ordine publică susceptibile de a fi invocate de instanţă din oficiu, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi art. 306 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de recurentul-pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva Deciziei nr. 14/C din 27 februarie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3060/2014. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3063/2014. Civil. Partaj judiciar. Recurs → |
|---|
