ICCJ. Decizia nr. 3086/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3086/2014
Dosar nr. 1722/46/2013
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2014
Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată:
Prin decizia nr. 3247 din 08 octombrie 2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a constatat perimate recursurile declarate de reclamanta SC P.C.R. Călimăneşti şi pârâţii D.S.E., C.M. şi L.V. împotriva deciziei nr. 167/A din 13 septembrie 2011 a Tribunalului Vâlcea.
Împotriva deciziei nr. 3247/2013, L.V. a declarat la 24 octombrie 2013 (cu plic expediat la 22 octombrie 2013) contestaţie în anulare, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că hotărârea atacată este rezultatul unei greşeli materiale prin raportare la prevederile care reglementează materia perimării, în sensul că, în speţă, nu a operat această sancţiune procedurală.
Ulterior depunerii contestaţiei în anulare au fost dezvoltate motivele acestei căi extraordinare de atac de retractare, la 23 decembrie 2013 (dosar nr. 1722/46/2013 al Curţii de Apel Piteşti).
Prin întâmpinarea depusă la 13 decembrie 2013, pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, intimata D.S.E. a solicitat anularea deciziei nr. 3247 din 8 octombrie 2013 pronunţată de această din urmă instanţă şi fixarea unui termen pentru soluţionarea recursurilor.
Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin decizia nr. 804 din 07 aprilie 2014 a declinat competenţa soluţionării recursului declarat de L.V. împotriva deciziei nr. 3247/2013 a aceleiaşi instanţe, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a se dezînvesti, Curtea de apel a reţinut că, deşi calea de atac cu care a fost învestită instanţa este o contestaţie în anulare, potrivit dispoziţiilor art. 253 alin. (2) C. proc. civ. „hotărârea care constată perimarea este supusă recursului (…)”, astfel că, în raport de dispoziţiile art. 84 din acelaşi Cod, instanţa a calificat, din oficiu, calea de atac ca fiind recurs, nu contestaţie în anulare.
Cu această motivare, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a trimis cauza spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apreciind că instanţa supremă este competentă să soluţioneze recursul, în raport de prevederile art. 299 alin. (2) din acelaşi Cod.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. 1722/46/2013 la data de 29 aprilie 2014, stabilindu-se termen prin repartizare aleatorie la 30 septembrie 2014.
La termenul menţionat, intimata SC P.C.R. SRL Călimăneşti a depus o cerere de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare, care a fost încuviinţată de instanţă, în temeiul art. 156 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, având în vedere şi faptul că avocatul pârâtului L.V., nu s-a opus admiterii acesteia.
Intimata D.S.E. a depus întâmpinare la 7 iulie 2014, prin care a solicitat desfiinţarea deciziei nr. 3247/2013 a Curţii de Apel Piteşti şi fixarea unui termen pentru soluţionarea recursului.
Totodată, la termenul din 30 septembrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a solicitat părţilor ca la termenul de judecată din 11 noiembrie 2014, care a fost acordat, la cererea intimatei SC P.C.R. să pună concluzii cu privire la calificarea căii de atac declarată de L.V. în faţa Curţii de Apel Piteşti şi, subsecvent, referitor la necompetenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a judeca cauza.
Prin notele de şedinţă depuse la dosar contestatorul L.V., prin avocat, a precizat că, în mod eronat, Curtea de Apel Piteşti a calificat calea de atac ca fiind recurs, deoarece, acesta a învestit instanţa sus menţionată cu soluţionarea unei contestaţii în anulare împotriva unei hotărâri pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, câreia îi revine competenţa de a soluţiona contestaţia în anulare, în temeiul art. 319 alin. (1) din acelaşi Cod.
Se mai arată că, în speţă, decizia nr. 3247 din 08 octombrie 2013 prin care s-au constatat perimate recursurile declarate împotriva deciziei nr. 167/A din 13 septembrie 2011 a Tribunalului Vâlcea a fost pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în soluţionarea recursurilor, astfel că, un nou recurs la recurs ar fi inadmisibil şi s-ar încălca principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil.
La termenul de judecată acordat la 11 noiembrie 2014, constatând că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare cu privire la calificarea căii de atac şi, subsecvent, la competenţa sa de a soluţiona contestaţia în anulare formulată împotriva unei hotărâri pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, pe rolul căreia a fost depusă iniţial calea de atac.
Verificându-şi, din oficiu, competenţa şi apreciind că, în respectarea principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, L.V. a învestit Curtea de Apel Piteşti cu soluţionarea unei contestaţii în anulare, ci nu cu un recurs, cum, în mod greşit a reţinut şi apreciat Curtea de Apel Piteşti, Înalta Curte va declina în favoarea acestei instanţe competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare, pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 319 alin. (1) C. proc. civ. adoptat în anul 1865 „contestaţia se introduce la instanţa a cărei hotărâre se atacă.”
Textul procedural mai sus evocat, consacră caracterul de cale extraordinară de atac de retractare a contestaţiei în anulare, indiferent de motivul invocat, deci, fără relevanţă dacă este o contestaţie în anulare de drept comun sau specială, ceea ce însemnă că, aceasta este de competenţa instanţei care a pronunţat decizia împotriva căreia a fost exercitată calea de atac.
Constatând că obiect al contestaţiei în anulare este o decizie pronunţată de Curtea de Apel Piteşti (decizia nr. 3247 din 8 octombrie 2013), în raport de regulile instituite prin textul procedural la care s-a făcut referire, normă cu caracter imperativ, de la care părţile nu pot deroga, Înalta Curte apreciază că nu este competentă a soluţiona calea extraordinară de atac.
Întrucât această cale extraordinară de atac este configurată ca fiind una de retractare, de competenţa instanţei care a pronunţat-o şi niciodată a instanţei superioare, Înalta Curte va declina contestaţia în anulare în favoarea instanţei care a pronunţat hotărârea împotriva căreia a fost declarată această cale de atac.
Cât priveşte declinarea competenţei către instanţa supremă este de observat că, instanţa iniţial învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare nu era îndreptăţită să califice ea însăşi calea de atac (ca fiind recurs), deoarece, prin aplicarea eronată a prevederilor art. 84 din acelaşi Cod, instanţa a încălcat principiul disponibilităţii ce caracterizează procesul civil.
În virtutea acestui principiu, părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de instanţă, însă, cu respectarea dreptului părţilor de a determina limitele procesului şi de a formula cererile lor, căile de atac, ceea ce înseamnă că instanţa este datoare a se pronunţa asupra a ceea ce s-a cerut, cadrul procesual al învestirii fiind de atributul exclusiv al părţii care învesteşte instanţa.
Aşa fiind, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va declina în favoarea Curţii de Apel Piteşti, competenţa de soluţionare a prezentei contestaţii în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină în favoarea Curţii de Apel Piteşti, competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul L.V. împotriva deciziei nr. 3247 din 8 octombrie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3080/2014. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3093/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
