ICCJ. Decizia nr. 3131/2014. Civil. Conflict de muncă. Contestaţie în anulare - Fond



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 3131/2014

Dosar nr. 2894/1/2014

Şedinţa publică din 13 noiembrie 2014

Deliberând asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 4388 din 10 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare împotriva deciziei nr. 3471 din 17 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de contestatorul V.A.I.

Împotriva acestei decizii V.A.I. a formulat contestaţie în anulare.

În motivare, contestatorul a arătat că nici una din hotărârile pronunţate de instanţe în cauză nu s-a dat asupra fondului procesului, care nu a fost evocat şi nu s-a dezbătut.

Cum Decizia nr. 4388 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 10 octombrie 2013 este irevocabilă, sunt aplicabile prevederile art. 319 alin. (2) C. proc. civ., putând fi atacată cu contestaţie în anulare.

Contestatorul a susţinut că instanţele de judecată, care au pronunţat hotărâri în cauză, l-au deposedat de dreptul de a se adresa instanţelor, prin aplicarea greşită a termenelor de introducere a acţiunilor.

Contestaţia în anulare a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 317 - 318 C. proc. civ.

Analizând excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Căile de atac şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres şi limitativ stabilite prin dispoziţiile art. 317 C. proc. civ. (contestaţia în anulare obişnuită, al cărei obiect poate fi o hotărâre irevocabilă) şi ale art. 318 C. proc. civ. (contestaţia în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanţei de recurs).

Cazurile în care poate fi promovată contestaţia în anulare obişnuită sunt două: când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii şi când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.

Contestaţia în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale şi când instanţa, respingând recursul ori admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Prin urmare, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanţă fondului raportului juridic dedus judecăţii ori cu privire la unele chestiuni incidentale dezlegate de instanţa de recurs.

În consecinţă, faţă de susținerile dezvoltate pe larg de contestator cu titlu de motive ale căii extraordinare de atac, se constată că acestea nu pot fi încadrate în niciuna dintre dispoziţiile legale anterior enumerate, astfel că Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul V.A.I. împotriva Deciziei civile nr. 4388 din 10 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3131/2014. Civil. Conflict de muncă. Contestaţie în anulare - Fond