ICCJ. Decizia nr. 3127/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3127/2014
Dosar nr. 3498/118/2011
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2014
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24 februarie 2011 pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanţii P.L. şi P.M. au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Transporturilor, prin C.N.A.D.N.R. SA şi au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea parţială a Hotărârii din 11 noiembrie 2010 de stabilire a despăgubirilor şi obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri în cuantum de 84 RON/mp.
Prin Sentinţa civilă nr. 3587 din 19 iunie 2012, Tribunalul Constanţa a respins acţiunea reclamanţilor ca nefondată.
Instanţa a avut în vedere următoarele considerente:
Raportul de expertiză efectuat în cauză determină, prin raportarea la standardele de evaluare internaţională, valoarea de piaţă a metrului pătrat din parcela indicată de către reclamanţi ca fiind de 1,6 euro/mp, valoare stabilită prin metoda comparaţiei relative.
Instanţa a considerat că nu poate reţine concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, întrucât experţii au stabilit valoarea de circulaţie a unui metru pătrat de teren raportându-se la anunţurile de la mica publicitate, evaluarea fiind efectuată prin metoda comparaţiei relative-comparabila 4 - prin raportare la zona Oieriei Palas, jud. Constanţa, care se află pe drumul Constanţa, Valu Traian, preţul unui metru pătrat fiind de 1,60 euro/mp.
Prin acelaşi raport de expertiză, terenul expropriat a fost identificat ca fiind situat în extravilanul oraşului Murfatlar, jud. Constanţa, la sud est, spre limita de hotar cu localitatea Siminoc, fiind evident că acest teren nu poate fi comparat ca valoare cu terenul la care experţii s-au raportat, situat în zona Oieriei Palas.
Pe de altă parte, în condiţiile în care piaţa terenurilor agricole este practic inactivă, nu are relevanţă numărul ofertelor de vânzare de pe internet şi preţul la care se doreşte a se tranzacţiona, deoarece valoarea terenului în litigiu trebuie să se raporteze la preţul efectiv la care s-a tranzacţionat un imobil cu aceleaşi caracteristici ca cel din litigiu şi nu la preţul din oferte.
În aceste condiţii, instanţa a apreciat că valoarea despăgubirilor stabilită prin hotărârea contestată este o valoarea reală şi nu derizorie.
În ceea ce priveşte prejudiciul încercat de către reclamanţi prin daunele produse ca urmare a exproprierii, instanţa a apreciat că nu s-au produs dovezi în acest sens, aspect reţinut şi de către experţi prin raportul de expertiză.
În ceea ce priveşte daunele privind pierderea recoltei, s-a stabilit că la data exproprierii terenul era liber de culturi, iar cu referire la prejudiciul cauzat prin secţionarea parcelei, s-a constatat că parcelele rămase pot fi lucrate cu utilaje agricole, iar trecerea pe sub autostradă se realizează odată cu modificarea proiectului prin podeţe subterane, astfel că cererea privind acordarea de daune nu se justifică.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii P.L. şi P.M., iar prin Decizia civilă nr. 11 C din 23 ianuarie 2013, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a respins apelul, ca nefondat.
Răspunzând criticilor formulate prin motivele de apel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Cu privire la prima critică ce vizează legea aplicabilă prezentului litigiu, curtea de apel a apreciat că tribunalul s-a raportat în mod corect la prevederile Legii nr. 198/2004 şi ale Legii nr. 33/1994, chiar dacă nu a detaliat considerentele pentru care nu a analizat cauza în conformitate cu temeiul în drept evocat prin cererea de chemare în judecată - Legea nr. 255/2010.
Potrivit art. 6 alin. (1) C. civ., legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, aceasta neavând putere retroactivă, iar conform alin. (2), actele juridice încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii lor.
În speţă, obiectul contestaţiei l-a constituit Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 11 noiembrie 2010, emisă în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 198/2004.
Adoptarea, la 14 decembrie 2010, a Legii nr. 255/2010 prin care s-a abrogat Legea nr. 198/2004 nu poate produce efecte juridice asupra legalităţii şi temeiniciei acestui act juridic, iar împrejurarea că prin art. 32 din Legea nr. 255/2010 se arată că: "în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfăşurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei legi" nu conduce la concluzia că pentru contestarea actelor juridice emise sub imperiul legii vechi se aplică legea nouă, ci doar că procedurile aflate în derulare urmează să aibă în vedere reglementarea intrată în vigoare.
Instanţa de apel a reţinut că nu sunt întemeiate nici criticile reclamanţilor legate de modalitatea de determinare prealabilă, prin Nota de fundamentare la H.G. nr. 415/2010, a evaluărilor de către experţii A.N.E.V.A.R., legate de neprezentarea dovezilor privind plata de către expropriator a sumei calculate cu titlul de despăgubiri, precum şi interpretările care ar reieşi din norma adoptată ulterior emiterii hotărârii contestate, câtă vreme ceea ce verifică instanţa este abordarea corectă de către C.N.A.D.N.R., prin Comisia constituită la nivelul localităţii Medgidia, a despăgubirilor cuvenite reclamanţilor pentru suprafaţa expropriată conform Legii nr. 198/2004.
Susţinerile reclamanţilor potrivit cărora exproprierea este nelegală câtă vreme nu există "despăgubiri prealabile", conforme normei constituţionale, sunt lipsite de relevanţă deoarece nu problema neconsemnării la dispoziţia expropriatului a sumelor acordate ca despăgubire a fost pusă în discuţie prin acţiunea formulată la 24 februarie 2011, ci nemulţumirea reclamanţilor, titulari ai dreptului de proprietate, asupra cuantumului acestor despăgubiri oferite prin hotărârea atacată.
Cu aceleaşi argumente instanţa a apreciat ca neîntemeiate acele susţineri ale reclamanţilor care tind să supună exproprierea regimului juridic al actelor bilaterale, translative de drepturi, supuse unei "condiţii suspensive" – aceea a plăţii prealabile a "preţului". Exproprierea fiind un mod legal de pierdere a dreptului de proprietate pentru o cauză de utilitate publică, iar nu un act juridic sinalagmatic, de transmitere a dreptului real în temeiul unei convenţii, plata prealabilă a unei despăgubiri nu este o "condiţie suspensivă" a procedurii, ci un imperativ decurgând inclusiv din textul art. 1 din Primul Protocol adiţional al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, respectiv acela de a prelua legitim proprietatea unei persoane în schimbul unei "juste despăgubiri".
Cu privire la valoarea terenului în suprafaţă de 2.611 mp, situat în extravilanul localităţii Medgidia, judeţul Constanţa reprezentând parcela expropriată în vederea realizării lucrării de utilitate publică "Autostrada Bucureşti - Constanţa, tronsonul 6, Cernavodă Constanţa", curtea de apel a constatat că sunt nefondate criticile apelanţilor reclamanţi, hotărârea primei instanţe fiind legală şi temeinică sub acest aspect.
Dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 impun calcularea despăgubirilor în funcţie de preţurile cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială.
La această cerinţă urmează a fi subsumate probele administrate, inclusiv în apel, norma enunţată impunându-se deopotrivă experţilor, cât şi instanţelor, iar în această teză probatorie nu se pot include actele încheiate mult anterior emiterii hotărârii, cum e cazul în speţă al contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 6 februarie 2008 la B.N.P. B., care ar atesta o valoare de 3 euro/mp, ori contracte încheiate ulterior exproprierii cum este cazul contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 2 februarie 2012 la B.N.P. S.
Elementele care au determinat formarea preţului imobilului expropriat au fost evidenţiate în raportul de evaluare întocmit de expropriator şi faţă de criteriul determinant stabilit prin art. 26 din Legea nr. 33/1994, astfel că în mod corect s-a concluzionat că valoarea pacelei este de 10.800 RON, respectiv 1 euro/mp.
Această valoare este comparabilă cu preţul de achiziţie practicat pe metru pătrat pentru terenuri similare, aşa cum ele sunt consemnate, în principal, în contracte de vânzare-cumpărare încheiate într-o perioadă cât mai apropiată de momentul evaluării pentru expropriere.
Instanţa a mai reţinut că terenul expropriat de la reclamanţii P.L. şi M. este destinat exclusiv pentru exploatarea agricolă - cultură cereale; având în vedere această destinaţie la data exproprierii, reclamanţii nu pot pretinde evaluarea lui ca teren destinat exploatării viticole, chiar dacă zona Murfatlar este o zonă viticolă, pentru că terenul reclamanţilor nu cuprindea nicio investiţie de plantaţie viticolă sau pomicolă precum în cazul altor terenuri expropriate în această localitate
Susţinerile apelanţilor reclamanţi în sensul că valoarea stabilită de expropriator şi însuşită de instanţa de fond - 10.800 RON, reprezentând 1 euro/mp nu este justă şi proporţională cu prejudiciul suferit de reclamanţi prin expropriere întrucât nu a avut în vedere cea mai bună utilizare a terenului pentru producţia agricolă - sunt nefondate în condiţiile în care s-a dovedit că în anul 2010 pentru terenuri similare înstrăinate pe piaţa liberă, situate în extravilanul oraşului Murfatlar, în afara ariei de expropriere, proprietarii vânzători au încasat preţuri inferioare despăgubirilor plătite de stat, respectiv 0,65 - 0,66 lei/mp (aprox. 0,15 euro/mp), astfel cum rezultă din adresa nr. 615/2012 comunicată instanţei de apel de B.N.P. B.M.L.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat şi motivat recurs reclamanţii P.L. şi P.M.
Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Reclamanţii au depus la dosarul cauzei acte de vânzare-cumpărare prin care au dovedit că, în aceeaşi arie agricolă, s-au vândut terenuri agricole la preţuri mult mai mari.
La data formulării acţiunii, cadrul legal în materia exproprierilor pentru cauză de utilitate publică era reglementat prin Legea nr. 33/1994 (publicată în M. Of. nr. 139/02.06.1904), fiind prin urmare aplicabile prezentului litigiu prevederile art. 26. Legea cadru în materia exproprierilor a stabilit un criteriu legal ce trebuie avut în vedere de comisia de experţi numită de instanţa în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din lege, în sensul că evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport de preţurile de tranzacţionare ale unor imobile similare, de la data efectuării raportului de expertiză, adică de la o dată cât mai apropiată de momentul pronunţării hotărârii prin care se stabileşte cuantumul despăgubirii.
Tribunalul a administrat proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză tehnică imobiliară agricolă. Deşi nici comisia de experţi nu a apreciat corect valoarea terenului din zona Murfatlar, acest teren fiind situat într-o zona viticolă recunoscută naţional şi internaţional, valoarea de circulaţie a acestor terenuri fiind apreciată între 5 şi 15 euro/mp, totuşi a acordat o valoare mai mare decât cea stabilită discreţionar de pârâtă. Aceasta în condiţiile în care experţii nu au avut în vedere la stabilirea valorii imobilului expropriat înscrisuri autentice prin care terenurile din zonă au fost tranzacţionate.
Experţii nu au avut în vedere pierderea recoltei agricole, care a fost distrusă cu aproximativ o lună înainte de recoltare, fără să explice această concluzie.
Cu privire la prejudiciul cauzat prin secţionarea terenului, experţii apreciază că "nu este cazul", ceea ce arată superficialitatea cu care au realizat această expertiză. Experţii nu au observat că terenul este secţionat chiar pe mijlocul suprafeţei expropriate, or în acea zonă din mijloc nu sunt drumuri de acces la suprafaţa secţionată, motiv pentru care vor exista costuri suplimentare pentru lucrarea suprafeţelor de teren secţionate.
Recurenţii arată că au depus înscrisuri prin care au dovedit că s-au vândut terenuri agricole în aceeaşi zonă administrativ-teritorială cu preţuri cuprinse între 6,42 euro/mp şi 15 euro/mp.
Sintagma "preţul cu cam se vând, în mod obişnuit, imobilele" are semnificaţia de preţ plătit efectiv, respectiv preţul de tranzacţionare a bunului, consemnat ca atare în contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunţurile de mică publicitate sau de pe internet.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:
Confirmând hotărârea primei instanţe care şi-a întemeiat soluţia pronunţată pe raportul de expertiză efectuat în faza de judecată a fondului, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Art. 26 din Legea nr. 33/1994 dispune că: "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa, vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (…)".
Prin urmare, este evident că instanţa de judecată, în stabilirea cuantumului despăgubirilor, trebuie, pe de o parte, să se raporteze la valoarea de tranzacţionare, iar pe de altă parte, să aibă în vedere acea valoare de tranzacţionare de la data întocmirii raportului de expertiză.
În cauză, raportul de expertiză a fost efectuat la data de 24 ianuarie 2012, iar în cuprinsul său, experţii menţionează că au avut în vedere metoda comparaţiei relative - comparabila 4 adică un "teren în suprafaţă de 28.125 mp, zona Oierie Palas, jud. Constanţa, aflat pe drumul Constanţa, Valu lui Traian, pe partea dreaptă, la 600 m apropriere de utilităţi". Prin urmare, experţii nu au avut în vedere tranzacţii imobiliare de la data întocmirii raportului de expertiză, cu privire la terenuri de acelaşi fel aflate în unitatea administrativ teritorială.
Mai mult, deşi în faza de judecată a apelului au fost depuse contracte de vânzare-cumpărare încheiate la nivelul anilor 2011 şi 2012 (raportul de expertiză fiind efectuat în cauză la data de 24 ianuarie 2012), curtea de apel a refuzat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză.
Considerentele cuprinse în decizia recurată în sensul că actele de vânzare-cumpărare depuse în apel nu justifică efectuarea unui supliment de expertiză deoarece sunt încheiate fie mult anterior exproprierii, fie ulterior acestui moment, sunt nelegale. Nu momentul efectuării exproprierii interesează în stabilirea preţului preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, ci data întocmirii raportului de expertiză, aşa cum în mod expres se prevede în cuprinsul art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Fundamentându-şi hotărârea pe concluziile raportului de expertiză efectuat la judecarea în primă instanţă a cauzei, curtea de apel a încălcat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care impun în mod expres obligaţia instanţei de a ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
În consecinţă, constatând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării va fi efectuat un nou raport de expertiză, cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin care să fie stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru terenul expropriat în raport de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză şi vor fi administrate dovezi care să probeze tranzacţiile efectuate în aceste condiţii.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte reţine că, potrivit acestor prevederi legale, în cuantumul despăgubirilor acordate pentru expropriere, este inclusă atât valoarea reală a bunului cât şi contravaloarea prejudiciului cauzat proprietarului. Concluzia se întemeiază atât pe interpretarea gramaticală a prevederilor analizate - "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului" - cât şi pe cea logică, rezultată din coroborarea cu alin. (2) al aceluiaşi articol, care impune pentru instanţă obligaţia de a ţine seama în calculul cuantumului despăgubirilor, atât de preţurile de vânzare ale imobilelor (în determinarea valorii reale a imobilului), cât şi de daunele aduse proprietarilor (în stabilirea prejudiciului cauzat).
Însă, în aplicarea principiilor care guvernează desfăşurarea procesului civil, acordarea, în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994, a daunelor pentru prejudiciul cauzat, ca o componentă a despăgubirilor cuvenite pentru expropriere, nu poate fi făcută în afara unei solicitări formulate în acest sens de persoana expropriată, ori în lipsa probării existenţei şi a caracterului cert al unui astfel de prejudiciu.
De aceea, cu ocazia rejudecării, în raport de probele ce se vor administra, instanţa de apel urmează a verifica şi dacă prejudiciul a cărui acoperire se solicită (astfel cum este acesta precizat prin cererea de chemare în judecată) este sau nu un prejudiciu cert şi care este eventuala sa întindere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii P.L. şi P.M. împotriva Deciziei civile nr. 11 C din 23 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2014.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 3126/2014. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3128/2014. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
