ICCJ. Decizia nr. 315/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 315/2014
Dosar nr. 25546/3/2008
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă:
Prin cererea formulată la data 7 aprilie 2008, astfel cum a fost precizată la data de 22 septembrie 2008, reclamanta SC P.R. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. a formulat contestaţie, în temeiul art. 9-art. 10 din Legea nr. 198/2004 şi art. 21 şi urm. din Legea nr. 33/1994, împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 25 februarie 2008, solicitând obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri la preţul real al zonei, de 400 euro/mp, pentru exproprierea terenului, proprietatea reclamantei, în suprafaţă de 414 mp situată în Bucureşti, sectorul 1.
Reclamanta a motivat că evaluarea făcută de expropriator, la preţul de 100 euro/mp, este una injustă raportată la preţurile pieţei imobiliare, fapt ce îl lipseşte pe expropriat de o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
Prin sentinţa civilă nr. 127 din 31 ianuarie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis contestaţia formulată de reclamanta SC P.R. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor, C.N.A.D.N.R. şi a obligat pârâtul la plata sumei de 120.060 euro, în echivalent în RON, cu titlu de despăgubiri pentru imobilul teren expropriat situat în Bucureşti, sectorul 1, cu nr. cadastral X1 în suprafaţă totală de 414 mp.
Instanţa de fond şi-a întemeiat hotărârea pe prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa, vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, precum şi pe opinia a doi experţi, exprimată în raportul de expertiză efectuat în cauză, în sensul că preţul terenului este de 290 euro/mp, apreciind că această valoare este cea apropriată de preţurile practicate pe piaţa imobiliară din zona terenul expropriat, înlăturând opinia separată a celui de-al treilea expert.
Prin decizia civilă nr. 41 A din 13 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă, a admis apelul formulat de apelanta-pârâta Statul Român prin C.N.A.D.N.R., a schimbat în parte sentinţa civilă apelată în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 243.738,36 RON, în favoarea reclamantei, cu titlu de despăgubiri pentru imobilul expropriat, menţinând dispoziţia privind admiterea contestaţiei formulate împotriva hotărârii din 25 februarie 2008 a C.N.A.D.N.R. precum şi la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea apelantei.
Curtea de apel a reţinut că este întemeiată critica formulată de apelantul-pârât în sensul că instanţa de fond, prin hotărârea pronunţată, a încălcat prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece a avut la bază concluziile unui raport de expertiză Ia întocmirea căruia experţii au luat ca elemente de referinţă doar ofertele publicate în presa de specialitate în perioada 17-18 martie 2008, deşi criteriul legal introdus de textul de lege mai sus citat este cel al „preţului cu care se vând în mod obişnuit terenurile de acelaşi fel” respectiv al preţurilor efectiv practicate pe piaţa imobiliară.
În privinţa probelor administrate, instanţa de apel a înlăturat concluziile raportului de expertiză efectuat în apel, deoarece nu a realizat o medie aritmetică între ofertele publicate în presă cu privire la terenuri şi nu a avut în vedere preţuri din tranzacţii concrete, iar intimata este îndreptăţită să dobândească un cuantum al despăgubirilor echivalent cu valoarea de piaţă a terenului de la momentul privării de proprietate, respectiv sfârşitul anului 2008. Curtea de apel a apreciat ca relevante o parte din contractele depuse de Direcţia de taxe şi impozite, respectiv contractul din 29 mai 2008 prin care a fost înstrăinat un teren de 9048 mp pentru un preţ de 9.907.288 RON şi contractul din 5 aprilie 2011 prin care s-a înstrăinat o suprafaţă de 180 mp cu suma de 13410 mp, în baza cărora, prin aplicarea metodei mediei aritmetice şi a unui procent de depreciere de 25% reprezentat de marja de negociere ce include şi comisionul aferent tranzacţiei pe care beneficiarii despăgubirilor ar fi fost nevoiţi să îl achite, instanţa a stabilit valoarea despăgubirilor la un preţ unitar de 588,73 RON/mp şi respectiv la suma totală de 243.738,36 RON pentru suprafaţa de 414 mp.
Curtea de Apel a reţinut că nu poate fi avut în vedere un spor de valoare al proprietăţii rămase, în sensul dispoziţiilor art. 26 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, urmare a lucrările de interes public, pe care să îl fi avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor.
împotriva acestei decizii, în termen legai au declarat recurs reclamanta SC P.R. SRL şi pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.
Prin recursul declarat, SC P.R. SRL a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea administrării probatoriului prevăzut de art. 25 din Legea nr. 33/1994.
În dezvoltarea primului motiv de recurs, întemeiat de prevederile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa de apel nu a administrat probatoriul legal şi a stabilit un cuantum arbitrar al despăgubirilor, prin hotărârea pronunţată fiind încălcate atât prevederile art. 25 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora valoarea despăgubirilor trebuia să fie stabilită de o comisie de experţi, precum şi cele ale art. 212 C. proc. civ., în temeiul cărora, dacă instanţa nu era lămurită de rezultatul expertizei trebuia să dispună întregirea sau refacerea raportului de expertiză, potrivit încheierii de şedinţă din data de 20 decembrie 2011. Totodată, au fost încălcate prevederile art. 216 alin. (1) pct. 4 şi 5 C. proc. civ., deoarece în cuprinsul deciziei nu sunt cuprinse nici concluziile procurorului şi nici motivele care au determinat instanţa de judecată să revină asupra măsurii refacerii raportului de expertiză, iar instanţa şi-a încălcat obligaţia prevăzută de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., de a stărui prin toate mijloacele în vederea aflării adevărului în scopul pronunţării unei hotăîâri temeinice şi legale, prin administrarea tuturor probelor necesare.
Prin motivul de recurs subsumat prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ, recurentul reiterează că prin hotărârea pronunţată, instanţa de apel a încălcat dispoziţiilor art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994 de vreme ce la dosarul cauzei nu există un raport de expertiză care să determine cuantumul despăgubirilor, ale cărui concluzii să stea la baza raţionamentului juridic, în sensul art. 27 din Legea nr. 33/1994. În schimb, instanţa de apel a realizat o medie aritmetică a preţurilor prevăzute în două contractede vânzare-cumpărare, încheiate în anii 2008 şi respectiv 2011, depuse în vederea refacerii raportului de expertiză, iar nu provenite de la Direcţia de taxe şi impozite locale, la care a aplicat arbitrar o marjă de negociere de 25%, în contradicţie cu reţinerea instanţei de apel în sensul că va ţine seama numai de tranzacţiile încheiate în momentul expropierii, cu excluderea celor încheiate pe perioada crizei imobiliare declanşate la finele anului 2008.
Mai susţine recurentul că a fost în mod nelegal obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON deoarece, chiar în condiţiile admiterii apelului părţii potrivnice, prin decizia recurată i-au fost acordate despăgubiri mai mari decât cele iniţial acordate de către pârâtă.
Prin motivele de recurs, întemeiate de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. a solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurentul susţine că au fost încălcate prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, dat fiind faptul că instanţa de judecată a stabilit un alt moment al evaluării despăgubirilor decât cel prevăzut de textul de lege invocat, respectiv cel al exproprierii, iar nu cel al întocmirii raportului de expertiză. În plus, dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 au fost încălcate şi urmare a faptului că, alegând perioada de referinţă anul 2008, respectiv cel al exproprierii, instanţa de apel trebuia să aleagă ca valori de comparaţie preţuri din contracte încheiate în perioada aleasă, iar nu din ani diferiţi, cu atât mai mult cu cât a avut la dispoziţie două contracte încheiate în anul 2008. A mai invocat recurentul că au fost încălcate prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi pentru faptul că nu au fost utilizate drept valori de referinţă preţurile de tranzacţionare ale unor imobile de acelaşi fel. Astfel, instanţa de apel a ţinut seama de preţul a două terenuri, unul în suprafaţă de 9048 mp, iar altul cu o suprafaţă de 180 mp, deşi terenul expropriat are suprafaţa de numai 141 mp.
Analizând recursurile în limitele criticilor formulate, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate urmând a fi admise, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reţine că în materia specială a expropierii, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanţa trebuie să se conformeze normei imperative ce decurge din dispoziţiile imperative ale art. 25 din Legea nr. 33/1994, potrivit căruia „Pentru stabilirea despăgubirilor instanţa va constitui o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse expropierii”, precum şi criteriilor prevăzute de art. 26 alin. (2) din aceeaşi lege, „la stabilirea cuantumului despăgubirilor, experţii precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum de daunele aduse proprietarului, sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de acestea”. Instanţa este apoi ţinută, în temeiul art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ca, după primirea rezultatului expertizei, să îl compare cu oferta şj pretenţiile formulate de părţi şi să dea o hotărâre în cauză.
În speţă, prin încheierea din data de 31 mai 2011, instanţa de apel a admis cererea apelantului-pârât de refacere a raportului de expertiză de o comisie de trei experţi, conform prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, cu obiectivul de a calcula valoarea despăgubirilor prin raportare la preţurile cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel, în unitatea administrativ teritorială relevantă, la data expropierii, cât şi la data efectuării raportului de expertiză, şi de a determina dacă partea din imobil rămasă neexpropriată ar căpăta un eventual spor de valoare, având în vedere dispoziţiile art. 26 alin. (4) din Legea nr. 33/1994.
Ulterior, după ce Direcţia de taxe şi impozite, precum şi părţile au depus contracte de înstrăinare a terenurilor în zona imobilului expropriat, curtea de apel a dispus, prin încheierea din data de 20 decembrie 2011, refacerea raportului de expertiză, cu aceleaşi obiective.
Prin încheierea din data de 28 februarie 2012, instanţa de apel a revenit asupra măsurii de refacere a raportului de expertiză motivând că prin că cele două rapoartele de expertiză efectuate în cauză, respedtiv în faza fondului şi în faza apelului, au răspuns celor două obiective stabilite. Ulterior, prin hotărârea recurată instanţa a respins concluziile ambelor rapoarte cu motivarea că metoda folosită de experţi, cea a realizării unei medii aritmetice între ofertele din presă, încalcă prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
În consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu şi-a întemeiat decizia pe concluziile unui raport de expertiză, întocmit potrivit dispoziţiilor legale citate, pronunţând o hotărâre nelegală, întemeiată de o motivare contradictorie.
Astfel, deşi instanţa de apel a dispus, corect, în temeiul dispoziţiilor art. 212 C. proc. civ., şi pentru a respecta dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, refacerea expertizei pentru evaluarea terenului reclamantei supus exproprierii, în final, soluţia procesuală nu a respectat exigenţele acestui text legal, cu atât mai mult cu cât expertiza încuviinţată a fost înlăturată de o apreciere proprie a instanţei, apreciere ce nu se subsumează exigenţei art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi nici criteriilor prevăzute de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994
Este adevărat că din faptul că judecătorul nu este specializat în domeniul în care s-a încuviinţat expertiza nu poate fi reţinută poziţia superioară a raportului de expertiză în ansamblul probator, instanţa de judecată fiind îndreptăţită, potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, să stabilească cuantumul despăgubirilor prin aprecierea coroborată a tuturor probelor administrate. Astfel, în măsura în care părţile înfăţişează contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada relevantă pentru alte imobile de acelaşi fel cu terenul în litigiu, instanţa poate cenzura valoarea inserată în raportul de expertiză.
Nu mai puţin însă, instanţa de apel trebuia să aibă în vedere necesitatea efectuării unei noi expertize în cauză cu atât mai mult cu cât, contrar celor reţinute în încheierea din data de 28 februarie 2013, prin chiar hotărârea judecătoreasca instanţa de apel motivează ca niciunul din rapoartele de expertiză care au fost efectuate în cauză nu răspunde criteriilor de întocmire cerute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi, deşi reţine ca perioadă relevantă anul 2008, efectuează media aritmetică între două contracte de vânzare-cumpărare din care cel puţin unul nu are nicio legătură cu perioada considerată, aplicând totodată o marjă arbitrară de corecţie.
În vederea aplicării criteriului legal prevăzut de textul invocat instanţa trebuia să aprecieze asupra necesităţii întocmirii unei noi lucrări de specialitate având ca obiectiv şi finalitate stabilirea cuantumului despăgubirii în funcţie de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel cu imobilul în litigiu, la data întocmirii raportului de expertiză.
În aceste condiţii, văzând şi dispoziţiile art. 305 C. proc. civ, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se impune casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea aceloraşi prevederi legale, şi prin care să poată fi determinat preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află terenurile în litigiu, aşa cum rezultă din contracte de vânzare-cumpărare ce au fost efectiv încheiate în perioada relevantă, cea a întocmirii expertizei, solicitând, în acest sens, şi relaţii de la Camera Notarilor Publici, Serviciul de taxe şi impozite locale al Primăriei şi Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară.
Pentru toate aceste considerente, reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi pct. 9 şi art. 315 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamanta SC P.R. SRL şi de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. împotriva deciziei civile nr. 41 A din 13 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publica, astăzi 30 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 313/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 730/2014. Civil. Strămutare. Fond → |
|---|
