ICCJ. Decizia nr. 316/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 316 /2014
Dosar nr. 10380/118/2011
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2014
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25 iulie 2011 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanţii M.L., G.C. şi C.C.M. au chemat în judecată Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirilor pentru terenul expropriat, în suprafaţă de 12.070 mp, situat în comuna C., judeţul Constanţa, precum şi la plata către reclamanți a acestor despăgubiri. De asemenea, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin precizările formulate la data de 7 februarie 2012, reclamanţii au arătat că cererea lor vizează terenul în suprafaţă de 86.000 mp, reprezentând parcela X1. De asemenea, au arătat că au calitate de reclamanţi doar M.L. şi C.C.M. Totuşi, având în vedere că reclamanta G.C. nu a renunţat la judecată, instanţa a analizat ulterior excepţia lipsei calităţii procesuale a acesteia.
Totodată, prin concluziile orale formulate cu ocazia dezbaterii în fond a cauzei, reclamanții au solicitat ca hotărârea care va fi emisă să fie conformă legii vechi.
Prin sentinţa civilă 5170 din 9 octombrie 2012, Tribunalul Constanţa a respins cererea formulată de reclamanta G.C. ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, a admis în parte cererea formulată de reclamanţii M.L. şi C.C.M. și a obligat pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. să emită hotărârile de stabilire a despăgubirilor pentru terenurile situate în comuna C., judeţul Constanţa, parcelele X2, în suprafaţă de 4193 mp, X3, în suprafaţă de 4040 mp şi X4, în suprafaţă de 3837 mp, şi să plătească reclamanţilor despăgubirile cuvenite astfel: reclamantei M.L. pentru parcelele X2 şi X3, iar reclamantului C.C.M. pentru parcela X4.
A fost respinsă cererea de stabilire a legii aplicabile hotărârii de stabilire a despăgubirilor ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin hotărârea din 10 august 2010 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real de la nivelul localităţii C., judeţul Constanţa a fost stabilită despăgubirea cuvenită reclamanţilor pentru terenul expropriat situat în C., judeţul Constanţa, în suprafaţă de 12070 mp, parcela X5, la suma de 275.000 RON, sumă care nu a fost consemnată pe numele reclamanţilor.
La emiterea hotărârii nu s-au avut în vedere contractele de partaj voluntar și de donaţie, acte în urma cărora reclamanţii C.C.M. şi M.L. au rămas ca proprietarii suprafeței de 12070 mp. Ulterior, această hotărâre a fost revocată.
Reclamanţii au solicitat ca hotărârea să fie emisă conform legii vechi, în vigoare la data hotărâri revocate, dar instanţa a respins acest capăt de cerere cu motivarea că nu a fost investită cu o cerere de stabilire a legii aplicabile hotărârii de stabilire a despăgubirilor.
După revocarea hotărârii din 10 august 2010, pârâtul nu a mai emis o altă hotărâre de stabilire a despăgubirilor.
Prin urmare, reclamanţii au fost expropriaţi fără a primi despăgubiri pentru suprafaţa transmisă în proprietatea lor prin contractul de partaj voluntar şi contractul de donaţie.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanții M.L. şi C.C.M., cât și pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.
Prin decizia civilă nr. 49C din 20 mai 2013, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a admis apelul reclamanţilor, a respins, ca nefondat, apelul pârâtului și a schimbat în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că a obligat pârâtul la plata sumei de 275.000 RON către reclamanţi, conform hotărârii din 10 august 2010 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate sau altui drept real la nivelul comunei C.
Instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
În baza H.G. nr. 415/2010 publicată în M. Of. la data de 3 mai 2010, au fost declanşate procedurile de expropriere a imobilelor proprietate privată (Coridorul de Expropriere) situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Bucureşti-Constanţa, tronsonul 6 Cernavodă”.
Printre terenurile expropriate se află şi cele ale reclamanţilor.
În baza hotărârii din 10 august 2010 de stabilire a despăgubirilor emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real de la nivelul localităţii C., judeţul Constanţa, a fost expropriată suprafaţa de 7615,00 mp, parcela X6 proprietatea reclamanţilor pentru care s-au acordat despăgubiri în sumă de 188.500 RON, sumă primită de cei îndreptăţiţi.
În baza hotărârii din 10 august 2010, emisă de aceeaşi comisie, a fost expropriată suprafaţa de 12.070 mp, teren arabil extravilan, proprietatea reclamanţilor, pentru care s-au stabilit despăgubiri în sumă de 275.000 RON, despăgubiri pe care reclamanții nu le-au primit, fapt pentru care au inițiat prezentul demers judiciar.
După emiterea acestor hotărâri, între reclamanţi a avut loc un contract de partaj voluntar, după care s-a încheiat un contract de donaţie, acte juridice care nu au fost avute în vedere de comisie la emiterea hotărârii, întrucât drepturile decurgând din acestea nu au fost înscrise în cartea funciară.
În urma contractului de partaj voluntar autentificat din 3 decembrie 1993 emis de către fostul notariat de Stat Judeţean Constanţa, fiecare coproprietar a primit în deplină proprietate în posesie suprafaţa de 28.666 mp teren.
Conform contractului de donaţie autentificat din 22 februarie 1999, emis de către Biroul Notarial Public B.C., reclamanta G.C. a donat suprafaţă de 28.666 mp, reclamantei M.L.
Din întreaga suprafaţă de 12.070 mp expropriată, în urma intabulării dreptului de proprietate obținut în baza actului de partaj şi a celui de donaţie, reclamanta M.L. avea în proprietate suprafaţa de 4193 mp situată în parcele X2 şi suprafaţa de 4040 mp situată în parcela X3, iar reclamantul C.C.M., suprafaţa de 3837 mp situată în parcele X4.
Prin hotărârea din 29 mai 2012, Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a unui drept real de la nivelul localităţii C. a revocat hotărârea din 10 august 2010, reţinând ca temei legal art. 6 alin. (3) din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 255/2010 care permite revocarea hotărârii pentru motive temeinice.
Procedând în acest mod, Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau altui drept real la nivelul localităţii C. a încălcat legea întrucât, în speţă, nu dispoziţiile legale mai sus invocate sunt aplicabile, ci cele ale Legii nr. 198/1994.
În cauză sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 198/2994 întrucât hotărârea din 10 august 2010 pentru exproprierea terenului în suprafaţă de 12070 mp a fost emisă de către Comisia de verificarea dreptului de proprietate sau altui drept real la nivelul localităţii C. în baza Legii nr. 198/2004, lege care era în vigoare la data exproprierii terenului în litigiu.
Hotărârea menționată fiind emisă sub imperiul Legii nr. 198/2004, şi contestaţia formulată împotriva hotărârii este reglementată de dispoziţiile aceleiași legi, chiar dacă legea nu era în vigoare la data introducerii contestaţiei, având în vedere principiul că legea civilă nu retroactivează, ci se aplică numai pentru viitor, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Constituţie.
Într-adevăr, ulterior, după emiterea hotărârii din 10 august 2010, la data de 20 decembrie 2010, a fost publicată în M. Of. nr. 833/20.12.2010 Legea nr. 255/2010, aceasta intrând în vigoare la data de 24 decembrie 2010, conform art. 78 alin. (2) din Constituţia României şi art. 11 din Legea nr. 24/2000.
Deși, Legea nr. 198/2004 a fost abrogată prin art. 35 din Legea nr. 255/2010, Legea nr. 255/2010 produce efecte la momentul intrării în vigoare, acţionează doar pentru viitor, se aplică numai raporturilor juridice născute sub imperiul ei şi nu asupra raporturilor născute înainte de intrarea sa în vigoare.
Prin urmare, în speţă sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 198/2004 şi nu ale Legii nr. 255/2010, cum greşit a reţinut tribunalul, întrucât raportul juridic în urma căruia s-a născut dreptul la despăgubiri era definitiv stabilit prin hotărârea nr. 2 din 10 august 2010 şi a actului normativ în baza căruia a fost emisă - Legea nr. 198/2004.
Curtea de apel a mai reținut că hotărârea nr. 2 din 10 august 2010 a intrat în circuitul civil şi, prin urmare, nu mai putea fi revocată de către organul care a emis-o, ci numai pe calea unei acţiuni de drept comun. Prin urmare, cât timp această hotărâre nu putea fi revocată, ea produce efecte juridice şi nu necesită emiterea unei alte hotărâri.
De asemenea, curtea a constatat că reclamanţii nu au primit suma de 275.000 RON la care erau îndreptăţiţi, fapt pentru a obligat pârâtul la plata acestor despăgubiri către reclamanți.
Instanța de apel a mai reținut și că hotărârea din 10 august 2010 emisă în temeiul Legii nr. 198/2004, vizează numai suprafaţa de 12070 mp, iar nu întreaga suprafaţă de 86000 mp, cum greşit susţine apelantul pârât, Statul Român prin Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine prin C.N.A.D.N.R.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs C.N.A.D.N.R.
Prin motivele de recurs, se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe art. 304 pct. 6, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.:
1. Deşi, în motivarea deciziei recurate, a menţionat faptul că Legea nr. 198/2004 a fost abrogată prin art. 35 din Legea nr. 255/2010, instanţa de apel nu a luat în considerare şi dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 255/2010.
Ținând cont de faptul ca hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 10 august 2010 nu a fost niciodată comunicată celor trei proprietari, practic procedura de expropriere a imobilului nu a fost finalizată în temeiul Legii nr. 198/2004 sub imperiul căreia fusese declanşată.
Prin urmare, la data intrării în vigoare a Legii nr. 255/2010, exproprierea imobilului reclamanţilor era în curs de desfăşurare, iar potrivit art. 32 din Legea nr. 255/2010, erau aplicabile dispoziţiile acestei legi.
2. Hotărârea din 8 octombrie 2010 nu a fost niciodată comunicată celor trei proprietari și, prin urmare, nu produce nici efecte juridice, expropriatorul, iar nu o instanţa de judecată, fiind singurul organ abilitat să o revoce pentru motive temeinice.
Prin urmare, în mod corect expropriatorul a revocat hotărârea din 10 august 2010 în temeiul art. 16 alin. (3) din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 255/2010 care acordă expropriatorului dreptul de a revoca hotărârea pentru motivele temeinice.
3. Tribunalul Constanța a fost investit cu o cerere de obligare a expropriatorului la emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirilor şi la plata despăgubirii. Curtea de Apel a înţeles să se pronunţe asupra unui alt aspect, respectiv asupra legalității măsurii de revocare a hotărârii din 10 august 2010 de către expropriator, motiv pentru care a şi dispus obligarea expropriatorului la plata sumei de 275.000 RON despăgubiri.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
1. Recurenta susține că, întrucât hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 10 august 2010 nu a fost comunicată celor trei proprietari, procedura de expropriere a imobilului în cauză nu a fost finalizată. Prin urmare, curtea de apel trebuia să facă aplicarea art. 32 din Legea nr. 255/2010 și să constate că, atâta timp cât procedura de expropriere a imobilului nu a fost finalizată în temeiul Legii nr. 198/2004, regimul juridic aplicabil hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 10 august 2010 este guvernat de prevederile Legii nr. 255/2010.
Susținerea nu este întemeiată.
Este necontestat în cauză că hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 10 august 2010 a fost emisă sub imperiul Legii nr. 198/2004 și, în aplicarea principiului neretroactivității legii, acesta este actul normativ aplicabil regimului juridic al hotărârii menționate.
Legea nr. 198/2004 a fost expres abrogată prin art. 35 din Legea nr. 255/2010.
Este adevărat că, potrivit art. 32 din Legea nr. 255/2010: „În cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfăşurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplica prevederile prezentei legi”. Însă, așa cum în mod expres textul citat prevede, dispozițiile legii noi, Legea nr. 255/2010, sunt aplicabile procedurilor de expropriere numai „pentru continuarea realizării obiectivelor”. Prin urmare, chiar dacă s-ar admite că, în lipsa comunicării către beneficiari a hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 10 august 2010, procedura de expropriere nu a fost finalizată sub imperiul legii sub care a fost începută, Legea nr. 198/2004, dispozițiile legii noi nu devin aplicabile în ceea ce privește posibilitatea de revocare a hotărârii emise, în temeiul art. 16 din H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, deoarece revocarea hotărâri nu poate fi calificată ca o procedură de „continuare a realizării obiectivelor” în sensul art. 32 și care să fie supusă noilor reglementări legislative.
2. Recurenta arată că atâta timp cât hotărârea din 8 octombrie 2010 nu a fost niciodată comunicată celor trei proprietari, expropriatorul o poate revoca pentru motive temeinice, în temeiul art. 16 din H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 care îi conferă în mod expres acest drept.
Nici această critică nu este întemeiată.
Pentru considerentele expuse anterior, în aplicarea principiului neretroactivității legii, Înalta Curte apreciază că hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 10 august 2010 este supusă regimului juridic reglementat de actul normativ în vigoare la data emiterii ei, respectiv cel prevăzut de Legea nr. 198/2004.
Prin urmare, o dispoziție legală adoptată ulterior, cum este cea cuprinsă în art. 16 din H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, nu poate influența regimul juridic aplicabil hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 10 august 2010.
3. Recurenta critică, în temeiul art. 304 pct. 6 C. proc. civ., hotărârea pronunțată de instanța de apel deoarece decizia recurată ar cuprinde, în opinia sa, o dezlegare dată asupra unei cereri cu care curtea de apel nu a fost învestită. În acest sens, pârâtul susține că reclamanții au solicitat Tribunalul Constanța să oblige expropriatorului la emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirilor şi la plata despăgubirii, iar curtea de apel a înţeles să se pronunţe asupra legalității măsurii de revocare a hotărârii din 10 august 2010 de către expropriator, motiv pentru care a şi dispus obligarea expropriatorului la plata sumei de 275.000 RON despăgubiri.
Critica nu poate fi primită.
În baza hotărârii din 10 august 2010, emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a unui drept real de la nivelul localităţii C., a fost expropriată suprafaţa de 12070 mp, teren arabil extravilan, proprietatea reclamanţilor și s-au stabilit despăgubiri în sumă de 275.000 RON, despăgubiri pe care reclamanții nu le-au primit.
Ulterior, în temeiul art. 16 din H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, prin hotărârea din 29 mai 2012, Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a unui drept real de la nivelul localităţii C. a revocat hotărârea din 10 august 2010.
Cât timp reclamanții au solicitat plata despăgubirilor ce li se cuvin pentru terenul expropriat și cât timp acestea au fost stabilite prin hotărârea din 8 octombrie 2010 emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real de la nivelul localităţii C., hotărâre revocată ulterior prin hotărârea din 29 mai 2012 a aceleiași comisii, în mod corect instanța de apel a analizat legalitatea măsurii de revocare a hotărârii care stabilea aceste despăgubiri.
Analiza legalității emiterii hotărârii din 29 mai 2012 prin care a fost revocată hotărârea din 8 octombrie 2010 se impunea pentru cenzurarea pretențiilor formulate de reclamanți, deoarece, în măsura în care actul de revocare nu a fost emis în condiții de legalitate, trebuie acordată eficiență actului revocat, ceea ce instanța de apel a făcut prin decizia recurată.
Prin urmare, recursul nu poate fi admis în temeiul art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Deși prin motivele de recurs, pârâta indicat și dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., controlul judiciar de legalitate nu va fi exercitat din perspectiva acestui caz de modificare a hotărârii, întrucât decizia recurată nu s-a bazat pe interpretarea unui act juridic care, greşită fiind, a determinat schimbarea naturii ori a înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. împotriva deciziei civile nr. 49 C din 20 mai 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 538/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 318/2014. Civil → |
|---|
