ICCJ. Decizia nr. 313/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 313 /2014
Dosar nr. 376/43/2007*
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă:
Prin sentinţa civilă nr. 2918 din 22 decembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Mureş, s-a admis contestaţia formulată de contestatoarele C.G.R. şi M.E.L., împotriva deciziei nr. 38 din 5 aprilie 2006 emisă de intimata Administraţia Naţională Apele Române, Direcţia Apelor Mureş, Târgu-Mureş.
S-a dispus modificarea deciziei atacate în sensul restituirii în natură contestatoarelor, în cote egale, a imobilului înscris în C.F. X1 nr. top. Y1 teren în suprafaţă de 1217 mp şi construcţii cu destinaţie actuală, sediul Formaţiei de lucru Praid.
S-a dispus întabularea dreptului de coproprietate în cartea funciară.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel pârâta şi a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul obligării pârâtei în calitate de deţinător al imobilului revendicat în baza Legii nr. 10/2001 la măsuri reparatorii prin echivalent.
Pe parcursul judecării apelului reclamanta M.E.L. a decedat şi, în aceste condiţii, au fost introduşi în cauză moştenitorii acesteia: M.V. şi M.G.M.
Prin decizia nr. 19 /A din 11 februarie 2010 a Curţii de Apel Târgu-Mureş s-a admis apelul declarat de pârâta Administraţia Naţională „Apele Române” Bucureşti, Direcţia Apelor Mureş împotriva sentinţei civile nr. 2918 din 22 decembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Mureş.
S-a dispus schimbarea în tot hotărârii atacate în sensul că s-a respins contestaţia formulată de contestatorii C.G.R. şi M.E.L., decedată, continuată prin moştenitorii M.V. şi M.G.M., împotriva deciziei nr. 38 din 5 aprilie 2006 emisă de intimata Administraţia Naţională Apele Române, Direcţia Apelor Mureş.
Prin decizia nr. 6173 din 10 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul declarat de reclamanţii C.G.R., M.V. şi M.G.M. împotriva deciziei nr. 19/A din 11 februarie 2010 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale.
S-a dispus casarea deciziei recurată şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Prin notificarea formulată de petentele C.G.R. şi M.E.L., în temeiul Legii nr. 10/2001, s-a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în localitatea P., str. G., judeţul Harghita, înscris în C.F. X1, sub nr. top. Y1, în suprafaţă de 1217 mp, compus din casă cu etaj şi terenul aferent.
Prima instanţă a restituit în natură reclamanţilor imobilul în litigiu, iar instanţa de apel a admis apelul pârâtei şi, reţinând că terenul aferent construcţiei în care se află sediul Formaţiei de lucru Praid din cadrul Direcţiei Apelor Mureş a fost dobândit în anul 1924, prin cumpărare, de numitul K.D., potrivit copiei C.F. X2, nr. top. Y2, iar terenul identificat sub nr. top. Y1, revendicat de reclamanţi, nu este identic cu terenul aferent construcţiei situate în Praid, str. G., şi că acesta din urmă nu aparţine în prezent pârâtei Direcţia Apelor Mureş, a conchis că pârâta nu are calitatea de unitate deţinătoare a terenului respectiv.
În ceea ce priveşte construcţia revendicată de reclamanţi, s-a reţinut, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că aceasta nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001, din moment ce situaţia construcţiei este legată de situaţia juridică a terenului.
Potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.
Or, în speţă, se constată că instanţa de apel a soluţionat pricina fără a stabili pe deplin situaţia de fapt.
Astfel, instanţa de apel nu a stabilit dacă imobilul în litigiu, teren şi construcţie, a fost preluat de stat de la autorii reclamantelor în perioada de referinţă prevăzută de Legea nr. 10/2001, 6 martie 1945-22 decembrie 1989; dacă imobilul intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, precum şi modalitatea de preluare a acestuia de către stat, cu titlu valabil, fără titlu valabil sau fără titlu, având în vedere că potrivit Legii nr. 10/2001 preluarea imobilelor de către stat, în perioada de referinţă prevăzută de acest act normativ, în oricare din modalităţile indicate mai sus, a fost calificată ca fiind abuzivă; dacă imobilele, teren şi construcţii, erau la data preluării două corpuri funciare distincte sau au constituit un singur corp funciar, teren şi construcţiile aferente, iar dacă acestea au constituit un singur corp funciar nu s-a lămurit regimul juridic al acestora la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi anume, de ce atât la acel moment, cât şi în prezent, pe terenul preluat de la autorii reclamanţilor este situată Piaţa agroalimentară a localităţii Praid, iar construcţiile aferente acestui teren, preluate de la autorii reclamanţilor, sunt situate pe terenul ce a aparţinut din anul 1924 numitului K.D.
Mai mult, se constată că în recurs s-a depus sentinţa civilă nr. 4666 din 7 decembrie 2011, pronunţată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc, definitivă şi irevocabilă, având ca obiect „rectificare carte funciară şi altele”, potrivit căreia, urmare a localizării şi reaşezării corecte a parcelelor, aşa cum rezultă din dispozitivul acesteia, s-a dispus lotizarea suprafeţei de teren comasat în 6 corpuri funciare, din care corpul funciar I, cu suprafaţa de 1961 mp, unde îşi are sediul Formaţia de lucru Praid din cadrul Sistemului Hidrotehnic Târnava, Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureş şi se identifică cu nr. top. nou Y3, Y4, Y5, Y6 şi Y7 cu suprafaţa tabulară de 1961 mp, clădire ce reprezintă sediul şi două magazii şi care se notează într-o carte funciară nouă, în favoarea proprietarilor tabulari, iar acelaşi număr administrativ a fost indicat de reclamanţi prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, în baza căreia s-a emis decizia nr. 38/2006 de către pârâtă, contestată în prezentul litigiu.
Prin urmare, faţă de probele administrate în recurs, potrivit cărora construcţiile care constituie în prezent sediul punctului de lucru Praid din cadrul Sistemului Hidrotehnic Târnava, Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureş, sunt situate pe terenul lotizat ca fiind corpul funciar I, cât şi faţă de cele administrate în apel, potrivit cărora construcţiile cu destinaţia de sediu al aceluiaşi punct de lucru sunt situate pe terenul ce nu a aparţinut autorilor reclamanţilor, s-a constatat că se impune reevaluarea situaţiei de fapt, ceea ce nu se poate face în recurs, faţă de actuala structură a art. 304 pct. 1-pct. 9 C. proc. civ., în scopul aplicării corecte a legii cauzei pendinte.
În rejudecare, prin decizia civilă nr. 8 A din 26 februarie 2013 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia I civilă, s-a admis apelul declarat de pârâta Administraţia Naţională „Apele Române”, Direcţia Apelor Mureş împotriva sentinţei civile nr. 2918 din 22 decembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Mureş, în Dosarul nr. 2006/2006.
A fost schimbată în tot hotărârea atacată, în sensul că s-a respins contestaţia formulată de contestatorii C.G.R. şi M.E.L., decedată, continuată prin moştenitorii M.V. şi M.G.M. împotriva deciziei din 5 aprilie 2006 emisă de intimata Administraţia Naţională „Apele Române”, Direcţia Apelor Mureş.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate, instanţa a constatat că apelul declarat este nefondat din următoarele considerente:
Prin notificarea formulată petiţionarii C.G.R. şi M.E.L. au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în localitatea Praid, str. G., cuprins în C.F. nr. X1 Praid, sub nr. top. Y1, în suprafaţă de 1217 mp compus din casă cu etaj şi teren aferent.
În şedinţa publică din 19 februarie 2013 reprezentantul apelantei a depus extrasul de C.F. X3, din care rezultă că asupra terenului în suprafaţă de 1961 mp şi construcţiilor situate în Praid, str. G., s-a înscris dreptul de proprietate, în favoarea Administraţiei Naţionale Apele Române, Administraţia Bazinală de Apă Mureş.
În această situaţie instanţa a avut în vedere principiul forţei probante a înscrierii în cartea funciară, potrivit căruia dreptul real înscris în cartea funciară se consideră a fi exact, pe de o parte, iar pe de altă parte, nici un drept real nu poate exista şi deci nu poate fi opus nimănui, dacă nu este înscris în cartea funciară.
Acest principiu are la bază prezumţia, consacrată de art. 31 din Legea nr. 7/1996 modificată, şi anume, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept în folosul unei persoane se prezumă că dreptul există în folosul ei dacă a fost dobândit sau constituit cu bună credinţă.
Această înscriere nu a fost atacată şi nu a fost supusă rectificării, cu toate că reclamanţii au susţinut în tot cursul procesului, şi în concluziile scrise, că întregul lor demers a vizat restituirea în natură a imobilului de la Praid, str. G., sediul formaţiei de lucru a apelantei, fiind identificat greşit doar sub aspect de evidenţă C.F.
Această situaţie se coroborează cu constatările raportului de expertiză întocmit de expertul T.I. din care rezultă că terenul revendicat identificat sub nr. top. Y1 nu este identic cu terenul aferent construcţiei situate în Praid, str. G.
În ceea ce priveşte construcţia revendicată, aşa cum s-a reţinut, ca fiind situată pe terenul corespunzător nr. top. Y2 şi acest teren a aparţinut din anul 1924 unei alte persoane decât antecesorii reclamantelor şi nu a făcut obiectul preluării de către stat şi ca atare nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001.
Prin urmare reclamanţii nu au făcut dovada identităţii dintre imobilul situat în Praid, str. G. şi imobilul preluat fără titlu de la antecesorii reclamanţilor din C.F. X1 Praid.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii C.G.R., M.V., M.G.M.
Un prim motiv de recurs vizează nerespectarea de către instanţa de rejudecare a îndrumărilor şi dezlegărilor de drept date de instanţa de casare (art. 315 C. proc. civ.), ceea ce atrage incidenţa art. 304 pct. 9 teza a II-a C. proc. civ.
Cinci din cele şapte îndrumări ale instanţei supreme decurgeau din omisiunea esenţială a soluţiei primului apel, aceea de a analiza cu prioritate incidenţa Legii nr. 10/2001, natura juridică vădită şi obiectul neîndoielnic al pricinii. Celelalte două îndrumări vizau reevaluarea situaţiei de fapt avându-se în vedere punerea de acord a situaţiei birocratice din cartea funciară cu situaţia reală (cea din teren), punere de acord consfinţită cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea definitivă şi irevocabilă pronunţată ulterior soluţionării primului apel.
Soluţia rejudecării cauzei în fond era ca şi conturată, instanţa supremă făcând precizarea că doar actuala structură a art. 304 C. proc. civ. nu permite rezolvarea fondului de către instanţa de recurs.
În ciuda acestor îndrumări, precizate în mod concret, instanţa de rejudecare a reluat soluţia primului apel, pe cea care decurgea din erorile grosiere de înregistrare în cartea funciară, adaptând-o printr-o contorsionare sofistică la noua configuraţie a înscrierilor.
Un al doilea motiv de recurs vizează faptul că, hotărârea atacată a fost dată fără temei legal, ceea ce o pune sub incidenţa art. 304 pct. 9 teza I C. proc. civ., dar totodată, şi cu încălcarea legii de reparaţie existente, ceea ce atrage incidenţa art. 304 pct. 9 teza a II-a C. proc. civ.
Din punctul de vedere al instanţei de rejudecare, dacă o entitate de stat care foloseşte un imobil provenit din preluări abuzive ale statului totalitar se găseşte înscrisă în foaia de proprietate a cărţii funciare, caracterul de preluare abuzivă se stinge, persoanele îndreptăţite la restituire nu mai au dreptul la nici un fel de reparaţii, chiar dacă posesia i-a fost încredinţată entităţii de stat de un neproprietar.
O astfel de soluţie nu îşi găseşte vreun corespondent în legislaţia naţională sau europeană din toate timpurile, fiind fără temei legal.
Corelat cu prima hotărâre casată, hotărârea dată de instanţa de rejudecare a apelului poate fi rezumată în felul următor: dacă un imobil a fost transnotat eronat în cartea funciară, persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii îşi pierd orice drept, chiar dacă identificarea bunului se face prin alte mijloace de probă. Dacă eroarea din cartea funciară este îndreptată, persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii tot îşi pierd orice drept, chiar dacă identificarea imobilului se face precis şi prin mijloace legale de probă, şi prin înscrierea în cartea funciară.
Nici această soluţie nu îşi găseşte vreun corespondent în legislaţia naţională sau europeană, nici măcar în legile statului totalitar, fiind fără temei legal.
Un al treilea motiv de recurs vizează faptul că, prin hotărârea pronunţată, instanţa a schimbat natura pricinii şi obiectul ei vădit neîndoielnic, punându-se sub incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Nu există nicio îndoială că natura pricinii este aceea de contestaţie la decizia entităţii deţinătoare privind un bun imobil preluat abuziv de stat, contestaţie exercitată în cadrul procedurii speciale prevăzute de legea reparatorie.
De asemenea, nu există nici o îndoială privind cauza juridică a pricinii, care este restituirea în natură a bunului imobil preluat în mod abuziv de către statul totalitar, în baza Legii nr. 10/2001.
Instanţa de rejudecare în apel a dat o soluţie ca şi cum ar fi judecat nu o contestaţie a reclamanţilor, ci o acţiune în constatare a pârâtei. Chiar dacă dispozitivul hotărârii nu cuprinde, expresis verbis, un verdict explicit de constatare a dreptului de proprietate al pârâtului, efectul juridic al soluţiei este implacabil, se respinge şi încetează procedura de restituire a bunului către reclamanţii-contestatori (recurenţii) pentru că bunul ar face parte din patrimoniul intimatei, ignorându-se cu desăvârşire că intimata are posesia de la un neproprietar. Concluzia implicită a dispozitivului decurge din considerentele deciziei care, în loc să analizeze titlul sub care a preluat statul totalitar, autor al intimatei, imobilul, ori lipsa titlului, precum şi legalitatea procedurii de soluţionare a notificării, cuprinde asemenea raţionamente străine de obiectul pricinii.
Invocarea dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 7/1996 reprezintă o aplicare greşită a legii, deoarece entitatea deţinătoare nu a dobândit dreptul cu bună credinţă.
Un al patrulea motiv de recurs vizează nemotivarea hotărârii, respectiv, că aceasta cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii.
Se stăruie în mod deosebit asupra contradicţiilor din probatoriu pentru că ele marchează raţionamentul instanţei de rejudecare, generând motivarea contradictorie învederată şi punându-se astfel sub incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 tezele a II-a şi a III-a C. proc. civ. (1864/1865) aplicabil speţei.
Prin ultimul motiv de recurs se susţine că, în afară de încălcarea dispoziţiilor ar. 315 C. proc. civ. analizată în motivul l al acestui recurs, rejudecarea apelului a fost marcată, ca şi judecarea apelului din primul ciclu procesual, de o atitudine discriminatorie faţă de obiectul şi cauza pricinii, faţă de realitatea faptică şi juridică desprinsă din materialul probator, ceea ce constituie semnele unei judecăţi inechitabile, contrar dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României. Concluzia este întărită şi de rolul eminamente pasiv al judecătorilor fondului [contrar dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.], faţă de realitatea faptică şi juridică desprinsă din numeroasele probe, acordându-se prevalenţă unui aspect formal contrar realităţii, atras în proces în mod inutil, peste apărarea părţilor şi cu opunerea reclamanţilor ce acuzau tergiversarea cauzei.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat că este fondat.
Principala critică care determină admiterea recursului de faţă este nerespectarea de către instanţa de rejudecare a îndrumărilor şi dezlegărilor date de instanţa superioară de casare, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Prin decizia de casare nr. 6173 din 10 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-a admis recursul declarat de reclamanţii C.G.R., M.V. şi M.G.M., s-a dispus casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
În considerentele acestei hotărâri s-a statuat, în mod clar, că instanţa de apel a soluţionat pricina fără a stabili pe deplin situaţia de fapt în cauză.
Instanţa de casare a trimis cauza spre rejudecare, pentru ca instanţa de apel să lămurească: dacă imobilul, teren şi construcţie, a fost preluat de stat de la autorii reclamanţilor în perioada de referinţă prevăzută de Legea nr. 10/2001; dacă imobilul intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, precum şi dacă preluarea de către stat s-a făcut cu titlu valabil, fără titlu valabil sau fără titlu, având în vedere că (...) oricare din modalităţile indicate a fost calificată ca fiind abuzivă; dacă imobilele, teren şi construcţii, erau la data preluării două corpuri funciare distincte sau au constituit un singur corp funciar, teren şi construcţiile aferente, iar dacă acestea au constituit un singur corp funciar nu s-a lămurit regimul juridic al acestora la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi anume, de ce atât la acel moment, cât şi în prezent, pe terenul preluat de la autorii reclamanţilor este situată Piaţa agroalimentară a localităţii Praid, iar construcţiile aferente acestui teren sunt situate pe terenul ce a aparţinut din anul 1924 numitului K.D.
Mai mult, s-a constatat că în recurs s-a depus sentinţa civilă nr. 4666 din 7 decembrie 2011, pronunţată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc, definitivă şi irevocabilă, având ca obiect „rectificare carte funciară şi altele”, potrivit căreia, urmare a localizării şi reaşezării corecte a parcelelor, aşa cum rezultă din dispozitivul acesteia, s-a dispus lotizarea suprafeţei de teren comasat în 6 corpuri funciare, din care corpul funciar I, cu suprafaţa de 1961 mp, unde îşi are sediul Formaţia de lucru Praid din cadrul Sistemului Hidrotehnic Târnava, Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureş şi se identifică cu nr. top. nou Y3, Y4, Y5, Y6 şi Y7 cu suprafaţa tabulară de 1961 mp, clădire ce reprezintă sediul şi două magazii şi care se notează într-o carte funciară nouă, în favoarea proprietarilor tabulari, iar acelaşi număr administrativ a fost indicat de reclamanţi prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, în baza căreia s-a emis decizia nr. 38/2006 de către pârâtă, contestată în prezentul litigiu.
Prin urmare, faţă de această hotărâre depusă în recurs, potrivit cărora construcţiile care constituie în prezent sediul punctului de lucru Praid din cadrul Sistemului Hidrotehnic Târnava, Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureş sunt situate pe terenul lotizat ca fiind corpul funciar I, cât şi faţă de probele administrate în apel, potrivit cărora construcţiile cu destinaţia de sediu al aceluiaşi punct de lucru sunt situate pe terenul ce nu a aparţinut autorilor reclamanţilor, s-a constatat că se impune reevaluarea situaţiei de fapt în scopul aplicării corecte a legii în cauză.
Conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Aşadar, sunt obligatorii pentru instanţa determinată să rejudece cauza indicaţiile date de instanţa superioară în legătură cu necesitatea de a se lămuri anumite împrejurări şi cu administrarea de probe, în scopul de a se pronunţa o hotărâre temeinică şi legală în cauză.
În speţă, instanţa de trimitere nu avea un drept de apreciere şi nu putea să aibă în vedere la rejudecarea cauzei în apel un singur înscris, respectiv extrasul de C.F. X3, depus de reprezentantul apelantei la termenul la care au avut loc dezbaterile în fond, bazându-se pe principiul forţei probante a înscrierii în cartea funciară, şi să ignore, astfel, indicaţiile obligatorii date de instanţa de casare în legătură cu necesitatea de a lămuri situaţia de fapt şi de drept a imobilului litigios, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Considerând că faţă de înscrisul depus de parte nu mai este necesară lămurirea situaţiei de fapt şi de drept a imobilului, în sensul indicaţiilor instanţei superioare de control judiciar, având în vedere obiectul şi cauza juridică a pricinii, din perspectiva aplicării legii speciale de reparaţie, Legea nr. 10/2001, instanţa de rejudecare a nesocotit hotărârea instanţei de casare şi a pronunţat o hotărâre nelegală, ceea ce determină incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Vătămarea reclamanţilor constă în aceea că le-a fost respinsă acţiunea (contestaţia) fără să se fi lămurit situaţia imobilului solicitat în procedura administrativă şi judiciară a Legii nr. 10/2001, respectiv îndreptăţirea acestora la măsurile reparatorii, în una sau alta din formele prevăzute de legea specială.
Instanţa de rejudecare s-a pronunţat pe baza unor înscrisuri noi, respectiv extrasul de C.F. X3, eliberat după sentinţa civilă nr. 4666 din 7 decembrie 2011, pronunţată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc, definitivă şi irevocabilă, sentinţă pe care instanţa de casare a avut-o în vedere atunci când a stabilit că nu este lămurită pe deplin situaţia de fapt a imobilului în vederea aplicării corecte a legii incidente.
Rejudecând în aceste limite, fără a ţine seama de decizia de casare, instanţa de apel nu a lămurit starea de fapt a procesului şi, în acelaşi timp, a depăşit limitele învestirii sale.
În aceste condiţii, în temeiul art. 312 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul de faţă şi, după casare, va dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, pentru ca instanţa de apel să respecte decizia de casare nr. 6173 din 10 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii C.G.R., M.V., M.G.M. împotriva deciziei civile nr. 8 A din 26 februarie 2013 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia I civilă.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 312/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 315/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
