ICCJ. Decizia nr. 3179/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3179/2014
Dosar nr. 5668/30/2013*
Şedinţa din camera de consiliu de la 14 noiembrie 2014
Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 11 din 5 iunie 2014, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul E.I. şi de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara împotriva Sentinţei civile nr. 2828 din 12 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş, decizie definitivă.
Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 13 mai 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri definitive a declarat recurs reclamantul, înregistrat la 7 august 2014 la Curtea de Apel Timişoara, dosarul fiind înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 2 septembrie 2014.
Învestită cu soluţionarea recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu, prin care s-a constatat că recursul nu este admisibil.
Completul de filtru C7, la data de 11 septembrie 2014, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat recurenţilor şi intimaţilor pârâţi Primăria municipiului Timişoara şi Unitatea administrativ-teritorială a municipiului Timişoara.
Recurentul pârât Primarul Municipiului Timişoara şi intimaţii pârâţi Primăria municipiului Timişoara şi Unitatea administrativ-teritorială a municipiului Timişoara au depus la dosar punct de vedere asupra raportului, în termenul de 10 zile de la comunicare, în care a precizat că recursul este inadmisibil, în raport de prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001 îşi art. 634 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Constatându-se încheiată procedura de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.
S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 14 noiembrie 2014, în temeiul art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, fără citarea părţilor.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:
În fapt, prin Decizia nr. 11 din 5 iunie 2014, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul E.I. şi de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara împotriva Sentinţei civile nr. 2828 din 12 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş, cu menţiunea că decizia este definitivă.
În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civilă sunt hotărâri definitive, hotărârile dale în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
În temeiul art. 483 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă „nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."
Litigiul de faţă este întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea specială nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 202/2010 hotărârea tribunalului de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei sau a dispoziţiei motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel.
Totodată, alin. (1) şi (2) ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în M. Of. nr. 365 din 30 mai 2012, prevăd că:
(1) "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară."
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.
În raport de dispoziţiile legale sus-menţionate, decizia ce a fost atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii prin această cale de atac.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul E.I. împotriva Deciziei nr. 77 din 5 iunie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3152/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3182/2014. Civil. Strămutare. Fond → |
|---|
