ICCJ. Decizia nr. 3217/2014. Civil. Fond funciar. Radiere ipoteca. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3217/2014
Dosar nr. 5393/280/2013
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2014
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 8 martie 2013 sub nr. 5393/280/2013, B.V., V.G. şi V.C. au solicitat, în contradictoriu cu intimaţii R.F., R.L.C. şi C.C., revizuirea Sentinţei civile nr. 7492 din 09 august 2011 pronunţată de Judecătoria Piteşti în Dosarul nr. 10306/280/2010, Totodată, revizuenţii au solicitat repunerea în termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea cererii, revizuenţii au susţinut că, în aplicarea Legii fondului funciar, Comisia Judeţeană Argeş pentru aplicarea Legii fondului funciar a emis titlul de proprietate nr. 35.300 din 25 februarie 1994 pe numele P.E., R.S. şi V.N., acesta din urmă fiind tatăl revizuenţilor.
Astfel, V.N. şi P.E. au fost fraţi, tatăl lor fiind bunicul revizuenţilor, V.I. zis V.N.Z. P.E. a lăsat ca moştenitoare pe R.S. - în prezent decedată, de pe urma căreia au rămas ca moştenitori intimaţii din prezenta cauză.
Comisia Judeţeană Argeş pentru aplicarea Legii fondului funciar a comis o eroare când a emis titlul de proprietate trecând-o ca moştenitoare şi pe R.(născută P.)S.. Corect ar fi fost să fie trecuţi numai P.E. - mama în viaţă a lui R.S. şi V.N. De această eroare a profitat R.S. şi, cu rea-credinţă, a cerut înlăturarea tatălui revizuenţilor din titlul de proprietate, sub motivarea că V.N. nu este urmaşul - fiul lui P.E. Judecătoria Piteşti a modificat titlul de proprietate nr. 35300 din 25 februarie 1994 în urma admiterii acţiunii reclamantei P.S., pronunţând Sentinţa civilă nr. 7492/2010. R.S. a fost de rea-credinţă şi sub aspectul că a ascuns instanţei de judecată că, anterior pronunţării Sentinţei civile nr. 7492/2011 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin Decizia nr. 1429 din 9 mai 2012 a Tribunalului Argeş, secţia civilă, s-a adresat aceleiaşi instanţe cu o cerere identică, ce i-a fost respinsă prin Sentinţa civilă nr. 4 892 din 28 septembrie 2007 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 9373/280/2005, sentinţă ce a fost modificată în recurs, prin Decizia nr. 882R din 20 mai 2008 a Tribunalului Argeş, secţia civilă.
Revizuenţii au susţinut că prin Sentinţa civilă nr. 7492/2011 a Judecătoriei Piteşti se încalcă autoritatea de lucru judecat în raport de Sentinţa civilă nr. 4892/2007 a Judecătoriei Piteşti modificată prin Decizia civilă nr. 882/R din 20 mai 2008 a Tribunalului Argeş.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimaţii au invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Piteşti în situaţia în care revizuenţii solicită anularea Sentinţei civile nr. 7492/2011 a Judecătoriei Piteşti pronunţată în Dosarul nr. 10306/280/2010 în raport de Decizia civilă nr. 882/R din 20 mai 2008 pronunţată în dosarul civil nr. 9373/280/2005 al Tribunalului Argeş, care a modificat în parte Sentinţa civilă nr. 4892 din 28 septembrie 2007 a Judecătoriei Piteşti.
Cu privire la cererea de repunere în termen intimaţii au solicitat respingerea acesteia, ca inadmisibilă, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că se solicită revizuirea unei hotărâri în care revizuenţii nu au fost părţi.
Intimaţii au mai susţinut că dreptul de a formula cerere de revizuire nu a fost exercitat în termen din culpa exclusivă a revizuenţilor, motiv pentru care nu pot fi repuşi în termenul de revizuire.
Intimaţii au invocat excepţia tardivităţii cererii de revizuire în raport de prevederile art. 511 pct. 8 C. proc. civ. având în vedere că termenul prevăzut de lege este de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri (Sentinţa civilă nr. 7492 din 09 septembrie 2011 a cărei anulare se cere), iar cererea a fost introdusă abia în 2013, deci la mai mult de o lună.
Cu privire la susţinerea revizuenţilor conform căreia "prin Sentinţa civilă nr. 7492/2011 se încalcă autoritatea de lucru judecat în raport de sentinţa 4892/2007 modificată prin Decizia civilă nr. 882/R din 20 mai 2008, ceea ce le conferă posibilitatea de a solicita revizuirea Sentinţei civile nr. 7492/2011 a Judecătoriei Piteşti", intimaţii au arătat că este neîntemeiată deoarece, pentru a exista autoritate de lucru judecat, este necesară îndeplinirea triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză.
Astfel, în Dosarul nr. 10306/280/2010 soluţionat prin Sentinţa nr. 7492/2011 a Judecătoriei Piteşti a cărei revizuire se cere nu au figurat ca părţi revizuenţii, respectiv moştenitorii lui V.N. iar dosarul a avut alt obiect decât cel soluţionat prin hotărârea în raport de care se pretinde contrarietatea.
Judecătoria Piteşti, secţia civilă, prin Sentinţa civilă nr. 6796 din 5 septembrie 2008 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti.
Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, astfel învestită, prin Decizia civilă nr. 46 din 10 aprilie 2014, a respins excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire.
A respins cererea de revizuire formulată de revizuenţii B.V., V.G. şi V.C.
În şedinţa din 16 ianuarie 2014, instanţa a pus a pus în vedere revizuenţilor să precizeze temeiul de drept pentru cererea de repunere în termen şi motivele împiedicării obiective pentru a formula cerere de revizuire în termenul prevăzut de lege, care este data încetării acestei împiedicări, precum şi să depună la dosar acte justificative în acest sens.
La termenul din 27 februarie 2014, apărătorul revizuenţilor a depus la dosar Sentinţa civilă nr. 1909 din 27 februarie 2013 pronunţată de Judecătoria Piteşti care are ca obiect ordonanţă preşedinţială, cu care revizuenţii au înţeles să facă dovada datei la care au luat cunoştinţă de sentinţa a cărei revizuire se cere.
Revizuenţii au precizat că cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., precum şi pe art. 323 şi art. 324 alin. (1) şi art. 327 din acelaşi C. proc. civ.
Curtea de Apel Piteşti a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, motivând că orice persoană are accesul la justiţie, prin prisma dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar revizuenţii justifică un interes născut şi actual în a formula cererea de revizuire, întrucât, deşi exista o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă pronunţată în contradictoriu cu revizuenţii din prezenta cauză, prin care instanţele s-au pronunţat într-o acţiune având ca obiect modificarea titlului de proprietate nr. 35300 din 25 februarie 1994 şi anularea hotărârii Comisiei Judeţene Argeş nr. 55/1991, ulterior, intimaţii, fără a-i chema în judecată pe revizuenţi, au obţinut o a doua hotărâre judecătorească prin care instanţele s-au pronunţat cu privire la acelaşi titlu de proprietate şi aceeaşi hotărâre a Comisiei Judeţene, stabilind contrariul celor reţinute în sentinţa iniţială şi prejudiciindu-i pe revizuenţi în drepturile lor.
Dreptul de acces la justiţie, în condiţiile în care acesta poate fi obstrucţionat sau amânat fără termen din motive imputabile unui organ administrativ, poate pune în discuţie afectarea acestui drept ori chiar lipsirea sa de substanţă. Astfel, împrejurările care pot aduce atingere dreptului de acces liber la justiţie trebuie căutate nu doar în modul de reglementare a acestui drept, ci şi în modalitatea prin care, în practică, acesta se poate realiza în funcţie de condiţiile existente.
Făcând trimitere la raţionamentul Curţii Europene a Drepturilor Omului statuat încă din anul 1979 în Hotărârea pronunţată în Cauza Airey contra Irlandei, instanţa de contencios constituţional reţine că, asemenea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Constituţia României nu are ca scop să apere drepturi teoretice sau iluzorii, ci concrete şi efective.
Curtea de Apel Piteşti a respins excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire motivând că, atâta vreme cât revizuenţii nu au fost părţi în dosarul soluţionat prin decizia ce se cere a fi revizuită şi au aflat de existenţa acestui proces întâmplător, ca urmare a Sentinţei civile nr. 1909 din 27 februarie 2013, pronunţată de Judecătoria Piteşti, având ca obiect ordonanţă preşedinţială, revizuenţii fiind astfel în termen să formuleze cererea de revizuire.
Faptul că revizuenţii au formulat iniţial o cerere de repunere în termen întemeiată pe dispoziţiile art. 103 C. proc. civ., nu are relevanţă juridică atâta vreme cât, în speţa dedusă judecăţii, termenul nu se poate socoti de la data pronunţării ultimei decizii şi anume o lună de zile, situaţie absolut obiectivă şi neimputabilă revizuenţilor.
În speţă, raportat la cerinţele impuse de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Curtea de Apel Piteşti a reţinut - în ceea ce priveşte existenţa identităţii de obiect şi cauză - că prin dispozitivul ambelor hotărâri judecătoreşti pretins contrare, instanţele au dispus modificarea aceluiaşi titlu de proprietate, respectiv nr. 35300 din 25 februarie 1994, precum şi cu privire la aceeaşi hotărâre a Comisiei Judeţene Argeş, respectiv nr. 55/1991, în ambele hotărâri judecătoreşti figurând ca părţi autoarea intimaţilor, respectiv P.(R.)S., precum şi cele două comisii de fond funciar, Comisia Locală de Fond Funciar Budeasa şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş.
Prin Decizia civilă nr. 882/R din 20 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, a fost admis recursul declarat de revizuenţii din prezenta cauză în contradictoriu cu autoarea intimaţilor şi s-a modificat în parte sentinţa, în sensul că a fost respinsă acţiunea conexată şi completată, şi s-au înlăturat din sentinţă menţiunile privind anularea H.C.J.A.F.F. nr. 55/1991 şi modificarea titlului de proprietate nr. 35300 din 25 februarie 1994. S-a menţinut în rest sentinţa, reţinându-se cu autoritate de lucra judecat că autoarea intimaţilor nu a formulat contestaţie în termenul prevăzut de lege împotriva Hotărârii nr. 55/1991 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Argeş şi deci nu a respectat procedura prealabilă imperativă.
Cu privire la fondul cauzei s-a reţinut că suprafaţa de teren ce face obiectul titlului de proprietate menţionat a aparţinut autorului comun V.I. şi este firesc ca de această suprafaţă să beneficieze atât autorul V.N., autorul revizuenţilor cât şi P.E., mama lui P.S. (R.) autoarea intimaţilor.
Ulterior, nemulţumită fiind de sentinţa judecătorească, P.(R.)S., autoarea intimaţilor a formulat o altă acţiune cu acelaşi obiect şi cauză, însă a omis, intenţionat, să cheme în judecată pe revizuenţii din prezenta cauză.
Prin Sentinţa civilă nr. 7492 din 9 august 2011 a Judecătoriei Piteşti, menţinută de decizia Tribunalului Argeş nr. 1429 din 9 mai 2012, a fost admisă acţiunea formulată de autoarea intimaţilor P.(R.)S. şi s-a dispus modificarea aceluiaşi titlu de proprietate şi aceleiaşi hotărâri a Comisiei Judeţene Argeş, în sensul că a fost înlăturat din cuprinsul acestora autorul revizuenţilor, V.N., rămânând numai autoarea intimaţilor.
Mai mult decât atât, în considerentele celei de-a doua decizii, instanţele au apreciat că nu există autoritate de lucru judecat, pe considerentul că situaţia avută în vedere la prima instanţă s-a modificat ca urmare apariţiei Legii nr. 247/2005, însă niciuna din instanţele judecătoreşti, respectiv nici cea de fond şi nici cea de recurs nu au luat în considerare faptul că au dispus cu privire la înlăturarea din titlul de proprietate a unei persoane, fără ca aceasta să fie citată în mod legal, respectiv să fie introdusă în cauză în baza dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ.
Deşi este evidentă vătămarea procesuală a revizuenţilor, totuşi dispoziţiile vechiului C. proc. civ. nu permit ca anumite persoane care nu au fost părţi într-o hotărâre judecătorească să aibă posibilitatea să o anuleze pe calea revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în speţa dedusă judecăţii, deşi există identitate de obiect şi cauză, nu există identitate de părţi, în sensul că în cea de-a doua hotărâre judecătorească revizuenţii nu au fost părţi, deşi dispozitivul acestora a dispus cu privire la drepturile lor.
În contextul celor arătate mai sus, este evident că acea hotărâre judecătorească nu le este opozabilă revizuenţilor şi nu poate produce efecte juridice, astfel că, pentru temeiurile expuse şi în raport de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Curtea de Apel Piteşti a respins cererea de revizuire, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile triplei identităţi de părţi, obiect, cauză, prevăzute de dispoziţiile art. 1201 C. civ.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., revizuenţii au fost obligaţi să plătească intimaţilor suma de 1.500 lei cheltuieli de judecata.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs intimaţii R.F., R.L.C. şi C.C. şi, invocând dispoziţiile ari. 304 pct. 9 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii excepţiilor de inadmisibilitate şi, respectiv, de tardivitate a cererii de revizuire.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţi-intimaţi au susţinut următoarele:
Instanţa Curţii de Apel Piteşti, deşi, prin considerentele deciziei recurate a reţinut, referitor ia hotărârile în raport de care se pretinde contrarietatea, că nu există identitate de părţi, totuşi, în mod nelegal a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire.
Revizuenţii nu au fost părţi în hotărârea a cărei revizuire au cerut-o, astfel că nu puteau exercita această cale de atac de retractare, pe care numai părţile între care s-a purtat litigiul o au la dispoziţie iar argumentul instanţei că orice persoană are accesul la justiţie, prin prisma art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu este un argument suficient pentru a respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire pe care au invocat-o.
Recurenţii-intimaţi au mai arătat şi că excepţia tardivităţii a fost greşit respinsă deoarece Sentinţa nr. 7492/2011 a Judecătoriei Piteşti a fost pronunţată la data de 9 august 2011 iar cererea de revizuire a fost formulată la data de 8 martie 2013, termenul de o lună, prevăzut de art. 324 alin. (1) C. proc. civ. legiuitor, fiind de mult depăşit, sancţiunea care se aplică fiind cea prevăzută de art. 104 C. proc. civ.
Intimaţii-revizuenţi B.V., V.G. şi V.C. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Au susţinut că în mod legal instanţa Curţii de Apel Piteşti a respins excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii cererii de revizuire întrucât, în raport de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului "orice persoană are accesul la justiţie" iar în formularea cererii de revizuire au justificat un interes legitim, născut şi actual. Au mai susţinut că în mod corect cererea de revizuire a fost soluţionată pe fond, chiar dacă soluţia nu le-a fost favorabilă, instanţa constatând că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele impuse de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. pentru a dispune anularea hotărârii a cărei revizuire au cerut-o.
Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele care succed.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin intermediul căreia se poate obţine desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi rejudecarea cauzei în cazurile expres determinate de lege.
Obiectul revizuirii este determinat prin dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit acestui text de lege se poate solicita revizuirea "unei hotărâri judecătoreşti rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul". Retractarea unei hotărâri definitive/irevocabile care se bucură de autoritate de lucru judecat produce efecte grave pentru părţi şi pentru stabilitatea raporturilor juridice civile, motiv pentru care legiuitorul a prevăzut posibilitatea exercitării acestei căi de atac numai în cazurile strict prevăzute de art. 322 pct. 1 - 10 C. proc. civ., cu respectarea şi îndeplinirea cumulativă a condiţiilor necesare pentru exercitarea oricărei căi de atac, respectiv capacitatea procesuală, calitatea procesuală şi existenţa unui interes.
Revizuirea în temeiul art 322 pct. 7 C. proc. civ. este admisibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, hotărârile judecătoreşti în cauză trebuie să fie potrivnice şi să existe tripla identităţi de părţi, obiect şi cauză, deoarece finalitatea revizuirii este aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea principiului autorităţii lucrului judecat.
Având în vedere că revizuirea este o cale de atac pusă de lege la dispoziţia părţilor, doar cei care a avut calitatea de reclamant, pârât sau intervenient în procesul soluţionat prin hotărârea ce face obiect al revizuirii se poate prevala de dreptul de a o exercita cu observaţia că, procurorul, în temeiul art. 45 alin. (5) C. proc. civ., poate, de asemenea, în condiţiile legii, să exercite căile de atac împotriva oricăror hotărâri.
În speţă, prin Sentinţa civilă nr. 7492 din 9 august 2011 pronunţată în Dosarul nr. 103067280/2010 a Judecătoriei Piteşti - ce se cere a fi revizuită -, s-a admis acţiunea, precizată şi formulată de reclamanta P.(R.)S. în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locala de Fond Funciar Budeasa, jud. Argeş, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, P.S. şi O.C.I.
S-a dispus modificarea titlului de proprietate nr. 35300 din 25 februarie 1994 emis de C.J.F.F. Argeş, dar şi a Hot. nr. 55/1991 emisă de aceeaşi comisie, în sensul că se înlătură, din ambele, pe numitul V.N., ce privesc reconstituirea dreptului de proprietate după autoarea P.E., rămânând doar reclamanta P.S.
Sentinţa a rămas definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 1429 din 9 mai 2012 a Tribunalului Argeş, secţia civilă.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că, prin Sentinţa civilă nr. 4892 din 28 septembrie 2007 a Judecătoriei Piteşti, modificată în parte prin Decizia civilă nr. 882/R din 20 mai 2008 a Tribunalului Argeş, au fost înlăturate menţiunile privind anularea H.C.J.F.F. Argeş nr. 55/1991 şi modificarea titlului de proprietate nr. 35300 din 25 februarie 1994 însă, faţă de această sentinţă, nu operează autoritatea de lucru judecat, deoarece, între timp, situaţia de fapt avută atunci în vedere, s-a modificat ca urmare a apariţiei Legii nr. 247/2005, care completează şi modifică Legea Fondului Funciar emisa anterior.
Înalta Curte, având în vedere că acţiunea autoarei intimaţilor a fost formulată în contradictoriu cu alţi pârâţi şi că revizuenţii nu au figurat ca părţi în procesul soluţionat prin hotărârea a cărei revizuire o cer, constată că aceştia nu pot avea calitate procesuală pentru a exercita calea de atac a revizuirii, chiar dacă justifică un interes, iar susţinerea revizuenţilor sensul că, în mod intenţionat, nu au fost chemaţi în judecată de autoarea intimaţilor - P.(R.)S. - nu poate suplini neîndeplinirea condiţiei necesare de a fi fost părţi în cauza în care s-a pronunţat hotărârea ce face obiectul revizuirii.
Curtea de Apel Piteşti a respins cererea de revizuire în considerarea faptului că, în cauză, deşi există identitate de obiect şi cauză, nu există identitate de părţi, nefiind îndeplinite cumulativ cerinţele impuse de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuenţilor fiindu-le astfel recunoscut dreptul de a promova calea de atac a revizuirii împotriva unei hotărâri faţă de care au calitate de terţi.
Astfel, instanţa a omis să verifice însăşi una din condiţiile imperative pe care revizuenţii trebuiau să le îndeplinească pentru a exercita calea de atac a revizuirii împotriva unei hotărâri care nu a fost pronunţată în contradictoriu cu ei, şi anume calitatea procesuală, pe care aceştia, pentru temeiurile arătate, nu o aveau în cauză.
Aşa fiind, câtă vreme revizuenţii nu au putut face dovada calităţii procesuale în exercitarea căii de atac a revizuirii, cererea de revizuire se impunea a fi respinsă, ca inadmisibilă.
Referitor la invocarea de către revizuenţi a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale în justificarea demersului lor judiciar, sunt de reţinut următoarele:
Este adevărat că art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanţă să îi determine drepturile şi obligaţiile civile. Astfel, se consacră un "drept la tribunal", din care dreptul de acces, mai precis dreptul de a se adresa unei instanţe în materie civilă, nu constituie decât un aspect.
Cu toate acestea, "dreptul la un tribunal" nu este absolut. El poate face obiectul unor limitări, de vreme ce, prin însăşi natura sa, reclamă reglementare din partea statului, care urmează să aleagă mijloacele pe care le va folosi în acest scop.
Aceste limitări se impun a fi însă cu atât mai stricte în ceea ce priveşte reglementarea căilor de atac extraordinare prin care se tinde la redeschiderea unei proceduri încheiate cu o hotărâre definitivă/irevocabilă şi care au impact asupra securităţii raporturilor juridice.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în jurisprudenţa. sa constantă, că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care consacră, printre altele, preeminenţa dreptului ca parte a moştenirii comune a părţilor contractante, unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului fiind principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin hotărârea pronunţată în Cauza Mitrea împotriva României (2008) că securitatea juridică implica respectul pentru principiul res judicata care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti.
Conform acestui principiu, nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o noua rejudecare a cauzei, puterea de revizuire a instanţelor superioare trebuind să fie utilizată pentru a corecta erorile judiciare şi nu pentru a se ajunge la o noua examinare a cauzei.
De asemenea, în cauza Androne contra României (2004), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că "redeschiderea unei proceduri încheiate cu o hotărâre definitivă, în urma unei cereri de revizuire formulate tardiv şi anularea hotărârii definitive, favorabila reclamanţilor, au ignorat principiul securităţii raporturilor juridice şi, în consecinţă, dreptul reclamanţilor la un proces echitabil, în sensul art. 6 alin. (1)", constatând că a avut loc o încălcare a acestor dispoziţii.
Având în vedere temeiurile expuse, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât va admite recursul şi va modifica decizia recurată în sensul că va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de B.V., V.G. şi V.C. împotriva Sentinţei civile nr. 7492 din 9 august 2011 pronunţată de Judecătoria Piteşti în Dosarul nr. 10306/280/2010, soluţie în raport de care nu se mai impune examinarea motivului de recurs vizând greşita respingere a excepţiei tardivităţii formulării cererii de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de intimaţii R.F., R.L.C. şi C.C. împotriva Deciziei nr. 46 din 10 aprilie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Modifică decizia recurată în sensul că respinge cererea de revizuire formulată de B.V., V.G. şi V.C. împotriva Sentinţei civile nr. 7492 din 9 august 2011 pronunţată de Judecătoria Piteşti în Dosarul nr. 10306/280/2010, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 3216/2014. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 3219/2014. Civil. Fond funciar. Contestaţie... → |
|---|
